PUBERTATEA SI ADOLESCENTA TIMPURIE

PUBERTATEA SI ADOLESCENTA TIMPURIE

Cu timpul, cine stie, poate ca agitatia

specifica lipsei de experienta va trece. (Pushkin)

Pubertatea este perioada in care schimbarile fizice se petrec mai rapid decat in timpul oricarei alte perioade din viata, cu exceptia celei intrauterine. Aceasta rapiditate a schimbarii aduce cu sine, in mod normal, modificari psihologice uriase. Si totusi, diferenta dintre starile sufletesti asociate celei de-a doua parti de latenta (zece sau unsprezece ani) si cele asociate primei parti a pubertatii (doisprezece sau treisprezece ani) este deosebit de complexa, diferenta care nu este in mod necesar atat de strans legata de schimbarile biologice precum se presupune. Schimbarile fiziologice ale pubertatii tind sa apara mai devreme decat cele emotionale, in special la fete - dintre care multe incep sa menstrueze si sa dezvolte caracteristici sexuale secundare pe la varsta de zece ani, sau chiar noua. In mod traditional, s-a considerat ca latura fiziologica si cea emotionala coincid. Dar acum, se face o distinctie intre tipurile de modificari fizice care ar parea sa prevesteasca inceperea pubertatii si shimbarile mentale si emotionale in stari care, psihologic, marcheaza tranzitia de la o etapa a vietii la alta. Capacitatea fizica de a avea un copil este total diferita fata de cea de a avea un iubit. Astfel, desi anii de pubertate recunoscuti statistic si cronologic pot fi incadrati in mod brut intre varstele de doisprezece si paisprezece sau cinsprezece ani, o intelegere a locului (daca exista) unde se afla partea psihica a acestei modificari psiho-sexuale in devoltarea totala a personalitatii, este o alta problema. Pentru ca, de obicei, este atat o problema a starii sufletesti, cat si a stadiului de dezvoltare.

Este si mai greu sa se faca o distinctie clara sau generala intre pubertate si adolescenta ca atare. Pentru ca, in aspectele esentiale, ele sunt amalgamate - natura adolescentei si cursul pe care aceasta il ia se organizeaza in jurul raspunsurilor la modificarile pubertatii. Adolescenta poate fi descrisa, in cateva cuvinte, ca o ajustare din perspectiva copilului, la aceste modificari fizice si emotionale majore. Aceasta ajustare determina gasirea unui nou si adesea greu castigat simt al unicitatii in lume la desteptarea atitudinilor deranjante din starea de latenta si a modurilor de functionare. Mijloacele prin care aceasta relatie poate fi obtinuta variaza pe o extrem de bogata plaja de comportamente, de moduri diferite de aparare si adaptare, de la a fi "conformistul", "pseudo-adult", fata sau baiat "cuminte", la a fi fata sau baiatul "fugar", "dependent de droguri", "sinucigas", "rau". Poate dura cativa ani sau cateva decenii pentru ca aceasta agitatie sa se potoleasca. Pentru adolescenti, agenda psihica este incarcata: negocierea relatiei dintre structurile adulte si infantile; tranzitia de la viata in familie la viata in lume; gasirea si stabilirea unei identitati, in special in termeni sexuali; pe scurt, capacitatea de a faca fata separarii, pierderii, alegerii, independentei, si poate dezamagirea vietii din afara familiei.

Acest capitol se concentreaza asupra aspectelor fiziologice ale pubertatii si asupra raspunsurilor emotionale pe care aceasta le induce. Adolescenta ofera vietii o anumita orientare mentala si emotionala, de obicei concentrata in anii adolescentei, dar nicidecum rezumata la acestia. Pentru ca, precum am mai spus (vezi capitolul 1), starile sufletesti specifice adolescentei se pot gasi si la o persoana de opt, optsprezece sau optzeci de ani. Perioada mentala si psihologica dintre copilarie si maturitate nu apare in mod necesar in ceea ce, traditional, se numeste "tinerete".

Adolescentii au fost descrisi ca "acea multime fericita/nefericita prinsa intre <instabilitatea> perioadei lor latante si <stabilizarea> lor in viata de adult" (Meltzer, 1973, p.51). Ce inseamna negocierea adolescentei in ciclul vietii unui om ? Care este functia ei ? Care ii este locul sau scopul in procesul psiho-social al maturizarii ?

In termeni foarte generali, adolescanta este considerata acum extrem de importanta in dezvoltarea unei personae, o perioada de timp cruciala in vare aspectele esentiale ale personalitatii prind contur si in cele din urma se organizeaza intr-un simt al sinelui mai coerent si mai stabil. Notiunea de adolescenta ca perioada necesara re-structurarii personalitatii este un mod reletiv recent de a intelege acest timp.

Notiunea de adolescenta ca perioada necesara pentru re-structurare a personalitatii este un mod relativ recent de a intelege acest timp atat de involburat si captivant.aceasta perspectiva deriva in linii meri din lucrarea lui Klein care a fost mereu interesat de potentialul emotional si intelectual al omului cat si de simptomele menifeste ale acestuia. Inainte de Freud, adolescenta a avut o semnificatie speciala doar pentru ca era considerata a fi inceputul vietii sexuale al unei persoane. Dar dupa ce Freud a sustinut descoperirea sexualitatii infantile, dintr-o anumita perspectiva, adolescenta a fost retrogradata. In formularea sa clasica din "Trei eseuri despre sexualitate" (1905), adolescenta a fost definita ca timpul in care au loc anumite modificari care duc la modelarea impulsurilor sexuale infantile, pentru ca acestea sa poate fi integrate in aspectele mai intime si afective ale relatiilor sexuale. Freud a considerat ca aceasta integrare implica, in mod necesar, trei lucruri: cristalizarea identitatii sexuale; gasirea partenerului sexual; aducerea impreuna a doua mari laturi ale sexualitatii: senzualul si tandretea. In acea perioada, se vorbea prea putin despre dezvoltarea emotionala a personalitatii ca intreg si se dadea o importatnta deosebita stadiilor de dezvoltare foarte timpurii ale copilariei, despre care se considera a fi mai mult sau mai putin incheiate pana la varsta de cinci ani (stadiul oral, anal si falic). Anna Freud (1958) a descris adolescenta ca "o perioada neglijata", un "copil vitreg pentru care a fost implicata gandirea analitica" (p.255).

Acum, totusi, provocarile adolescentei si deznodamantul acesteia sunt, in general, vazute ca aducand o contributie esentiala la viata viitoare a unei persoane, in ceea ce priveste caracterul si dezvoltarea personalitatii sale. Desi versiuni ale presiunilor si complicatiilor care adesea erup in adolescenta timpurie pot avea ecouri si in urmatorii cativa ani, expresia lor clara si extrema va incepe, de obicei, la pubertate. La acest nivel, arre loc o reactivare a starilor impulsive si emotionale care erau, in sens general, suspendate sau "ascunse" in timpul perioadei de latenta. Pe masura ce copilul latent incepe sa se maturizeze sexual, reactiile sale, fanteziile, gandurile si impulsurile pasionale sunt prinse intr-o furtuna de conflicte nerezolvate si, uneori care par de nerezolvat. Apar modificari anatomice, fiziologice si endocrinologice. Nivelurile crescute de hormoni sexuali si de crestere duc nu doar la dezvoltarea organelor sexuale si a caracteristicilor sexuale secundare, ci si la impulsuri agresive care, desi variabile, sunt totusi mult crescute, adesea insotite de fantezii puternice. Schimbarile fizice la care deja ne-am referit implica modificari fundamentale ale sinelui cunoscut, modificari ale formei, mirosului, texturii si dimensiunii. Incepe menstruarea. Se produce sperma. Aparee par pe corp si fata. Vocea incepe sa se modifice. Excitabilitatea genitala devine adesea insistenta. Apar conflicte reinnoite spre exemplu intre gandurile constiente si impulsurile inconstiente asociate acestor noi senzatii fizice. Acest conflict este alimentat partial emotional si partial chimic.

Daca aceste perturbari sunt simtite sau nu ca fiind rezolvabile si daca ele pot fi sau nu rationalizate, va depinde de cateva lucruri: spre exemplu, de calitatea continutului original al impulsurilor si sentimentelor infantile, de gradul de stabilitate obtinut in timpul anilor de latenta si de presiunile interne si externe cu care tanara persoana trebuie sa se lupte. Foarte des, conflictele sunt experimentate ca "prea mult", ca ceva de care trebuie sa scape sau sa excluda din constienta. Potrivit statisticilor, conduita delicventa este simtita ca pe un mod de "eliberare de sub presiune", la nivelul ei cel mai inalt, la varsta de paisprezece ani. Un astfel de comportament este trait ca o micsorare a tensiunii impulsurilor agresive si sexuale. Mai mult, prin acest comportament este posibil ca sa se urmareasca pedepsirea, poate fi, de asemenea, mijlocul de diminuare a sentimentului de vinovatie interioara inconstienta, doar daca este temporar. Initiativele delicvente testeaza limitele autoritatii externe, fie cele ale parintilor, fie a acelora care sunt simtiti ca ii reprezinta - profesori sau politie, spre exemplu. Dar ele, de asemenea, testeaza versiunile interioare ale acelor parinti care par a fi mult mai severi si critici decat pozitia pe care o reprezinta. Asa cum am vazut (cap 5), aceste persoane pot manifesta puteri monstruoase care depasesc proportiile "realitatii" exterioare, dar care sunt o reflexie corecta a acutizarii temerilor inconstiente legate de realitatea interioara - temeri despre capacitati de distrugere imaginata, fie la nivelul dorintei sau a faptei. Ca aspecte ale superego-ului tinerei persoane, asemenea imagini trebuie estompate si pedepsirea pentru fapte exterioare este privita ca o eliberare a presiunii situatiei interioare.

In lucrarea sa clasica despre "Unele probleme ale adoloscentei", Ernest Jones (1922) a descris modul in care in timpul pubertatii

Are loc o regresie in directia prunciei.si persoana traieste din nou, desi intr-un alt plan, procesul de dezvoltare prin carea trecut in primii cinci ani de viata .ceea ce inseamna ca individul recapituleaza si extinde in al doilea deceniu de viata procesul de dezvoltare prin carea trecut in primii cinci ani de viata. (pp. 39-40)

Cu alte cuvinte, conflictele vechi, in special cele ale copilariei si ale complexului Oedipian, sunt relucrate (in contextul noilor impulsuri genitale), conflicte care testeaza calitatea continutului si internalizarii timpurii.

Reaparitia tipurilor de impulsuri sexuale si agresive care au caracterizat inainte trairile Oedipale starneste impulsurile si dorintele pe care copilul latent a incercat in acei ani, cu mai mult sau mai putin succes, sa le rezolve sau sa se apere de ele. Diferenta majora este ca modificarile genitale ale pubertatii inseamna ca aceste dorinte pot fi cu adevarat satisfacute. Dorinta baiatului de a-si fecunda mama si a fetei de a concepe un copil de la tatal ei nu mai are nevoie sa ramana intr-un taram al fanteziei, ci se poate muta acum intr-unul mai inspaimantator, acela de a se putea transpune in realitatea fizica. Mai mult, puterea fizica crescuta a copilului reprezinta un nou nivel de amenintare pentru parinte si pentru sine. Copilul se afla in fata unei situatii alarmante: el isi poate implini in mod real dorintele genitale si sentimentele distructive, mai curand dacat sa-si satisfaca acele pofte si rautati doar in fantezie, constient sau inconstient.

Insasi abilitatea fizica poate starni anxietate intr-o asa masura incat dezagregarea si reprimarea se pot instala din nou. In adolescenta timpurie, anxietatea sexuala impinge tanarul spre preferinta pentru prieteni de acelasi sex, dar aceasta tendinta poate fi intarita semnificativ de temerile Oedipale subiacente si de posibilitatile periculoase. Atractiile homosexuale si explorarile reciproce, atat de obisnuite la aceasta varsta, sunt de obicei o garantie pentru linistire, mai degraba decat indicatori ai vreunei inclinatii sexuale semnificative. Detasarea de parinti si ostilitatea fata de ei din partea adolescentului mic pot avea multiple surse, dar una iportanta este adesea o teama inconstienta ca intimitatea continua cu parintii poate aduce parintele si copilul prea aproape unul de celalat, favorizand confortul Oedipal.

Indicii ale acestei situatii alarmante pot fi deduse din temerile si dificultatile lui Joe si Annie (Cap. 6), fiecare apropiidu-se de pubertate si fiecare manifestand anxietati care, dc a nu ar fi fost adunate si intelese la acel moment, ar fi putut erupe ulterior, cu o forta mult mai perturbatoare. Pentru fiecare copil, teama de moarte pare sa fie cauzata de dorintele sale criminale, inconstiente si de anxietatile legate de separare si sentimentul de abandonare. Incapacitatea lui Joe de a se implica in aceste trairi sau chiar de a fi constient ca le are, sugereaza nevoia lui de a mentine anumite zone de conflict emotional complet in afara constientului, in special, in cazul lui, impulsurile ucigase fata de tata. In timpul latentei, Joe se zbatea, prin mijloace de aparare tot mai obsesive, sa tina aceste anxietati in frau. Cand dorintele si temerile care sunt deja puternice sunt intensificate de schimbarile biologice ale pubertatii, un copil precum Joe ar putea, daca nu a avut parte de ajutor sau sustinere, sa se afle in situatia de a lupta cu sentimente de nestapanit. Teama de a muri si/sau de a fi prins in interiorul unui obiect de forma unui cosciug poate fi interpretata drept o dovada de anxietate fata de pedeapsa pentru vina de a fi cautat sa intre si sa posede ceea ce-si dorea cel mai mult, anume pe mama sa. Era ingrozit ca, odata aflat inauntru, va fi prins si condamnat la moarte de viu. Intr-adevar aceasta este o reprezentare destul de fidela atat a ceea ce Joe a simtit a fi starea lui spirit, cat si a modului in care a fost perceput de ceilalti.

In mod asemanator, se poate presupune ca inclinatia auto-distructiva a lui Annie sugera o intensa anxietate, nu atat de mult legata de teama marturisita (ca parintii ei se vor despartisi si astfel o vor lasa proscrisa si abandonata), cat de o dorinta inconstienta si inca necunoscuta, dorinta ca separarea dorita de parinti sa survina intr-adevar. Teroarea ei primitiva si furia de a fi exclusa din cuplul partental poate sa fi starnit in ea, la inceput, nevoia de a inlocui si de a poseda. Au existat indicii privitoare la distructivitatea ei si a luptei de a o infrange in modul in care si-a descris furia si, mai grav, din impulsul ei de a-si face (prin moarte) ceea ce era vinovata de a fi dorit sa faca altuia. Ingrijorarea ei majora era legata de a-si pierde mama, o ingrijorare care foarte posibil continea dorinta de a o indeparta. O astfel de dorinte era insotita de teama si anxietate pentru ceea ce aceste dorinte, atat de a-si desparti parintii, cat si a se separa de ei, puteau cu adevarat provoca.

Pe masura ce copilul se dezvolta, anxietatea lui sau a ei fata de separare, care la aceasta varsta poate fi destul de potrivita, re-evoca in mod natural aceste temeri anterioare. Asemenea temeri, daca nu au fost suficient stapanite si intelese la acel moment, vor fi acum tinute sub control doar prin masuri extreme. Tipuri similare de impulsuri subiacente la Joe si Annie au fost, asa cum am vazut, exprimate diferit de fiecare din ei, si au fost rezolvate de fiecare din ei prin strategii defensive diferite. Anxietatea lui Annie izbucneste traumatizant undeva pe drumul parcurs cu succes si satisfacator prin perioada de latenta. Cea a lui Joe a inceput mai subtil pentru a-i slabi siguranta, increderea in sine si in relatiile cu ceilalti, golindu-l de sinele sau vivace si inteligent de mai inainte. In fiecare caz, a fost evident ca anxietatile anterioare nestapanite nu au putut fi tinute sau pastrate sub control, nici chiar prin impartire, proiectare si reprimare care sunt specifice latentei.

La copii precum Joe si Annie, framantati deja probleme Oedipale nerezolvate, este usor sa vezi cum trezirea sentimentelor originale, acum intensificate de modificarile biologice, pot, in adolescenta timpurie, sa revendice forme mai radicale de aparare psihica. Dar chiar daca viata a fost rezonabil de stabila in anii anteriori, schimbarile pubertatii pot declansa in lant ceea ce par a fi modificari majore ale personalitatii, adesea spre surprinderea tuturor si nu mai putin a copilului. Acestea testeaza calitatea internalizarilor anterioare. Ele testeaza cat de bine poate copilul sa-si controleze emotiile. Sunt extrem de variabile in relatie cu intensitatile schimbarilor hormonale si presiunile familiale si sociale. Pentru ca, atunci cand taria structurilor interioare este atat de puternic incercata, cele ale mediului exterior capata imense semnificatii. Ele vin sa sustina sau sa submineze? Gradul de armonie si coerenta din grupul de prieteni, de la scoala sau din familieeste raspunzator pentru disponibilitatea sau absenta unor tipuri de structuri mai largi in care aceste miscari derutante si suparatoare sa poata fi confruntate si gandite. Adolescenta poate fi docila sau rebela - este un proces, nu o stare.

Pe larg, se poate spune ca acest proces reprezinta o gama extraordinara de moduri diferite de a procesa durerea mintala, confuzia si conflictul care sunt initial iscate de modificarile fizice care au loc. Exista adesea o predilectie catre expulzarea durerii dacat catre stapanirea ei atat de evidenta in tendinta adolescentului de a manifesta sau de a "interpreta" conflictul intern ca preferinta fata de incercarea de a-l rezolva. Intr-adevar, tehnic, a interpreta inseamna exact acest lucru: inlocuirea gandului cu actiunea pentru a reduce conflictul interior. Se poate considera ca tendinta generala de a se sprijini pe mecanisme proiective extreme decat pe cele introiective ca mod de functionare si tensiunea constanta dintre cele doua definesc abordarea dificultatilor de catre adolescent.

Multe aspecte ale acestui tip de comportament constituie versiuni diferite ale procesului non-rational prin care tanara persoana incearca sa stavileasca sau sa tina in frau orice fel de implicare in trairile reale, in circumstantele reale. Scopul este de a evita conflictul intern, daca este posibil, adoptand o serie de masuri defensive pentru a proteja sinele de ceea ce este simtit a fi o stare excesiv de suparatore, derutanta sau distrugatoare. Impulsul tinde sa fie cel de a actiona decat de a rationa; de a se misca in grupuri, decat de a risca sa fie o individualitate; de a deveni bolnav fizic decat de a suferi emotional (a "somatiza"); de a experimenta lumea, sinele si alti oameni in termeni extremi, de bine si rau ("divizare"); de a consuma droguri, alcool sau substante abuzive in incercarea de a deveni, literal, irational. Un alt mod, mai usor detectabil, de a evada din turbulenta acestor ani este de a deveni pseudo-matur, fiind astfel doar in aparenta rational, in sensul ca ideile si informatiile pot fi obtinute cu scopul auto-protejarii decat de dragul cunoasterii (vezi cap. 7). Deoarece multi din acest grup de varsta isi folosesc insasi inteligenta ca pe un mijloc de aparare impotriva gandirii reale sau ca pe un mod de a evita intimitatea si riscul de a fi deranjat de realitatea emotionala.

Caracteristic, adolescentul isi construeste mecanisme proiectivein dorinta lui de a scapa de sentimentele neconfortabile. Acest proces inconstient de a atribui altora caracteristici ale propriei persoane semnifica faptul ca altcineva poate deveni atunci problema, in cazul in care au fost proiectate partile "rele", sau cel favorizat, daca partile "bune" sunt considerate a caracteriza un altul, nu pe sine. Cea de-a doua experienta de a fi golit de calitatile vivace si imaginative si lasat doar cu cele plicticoase si banale poate deveni punctul de plecare al indoielii de sine, depresiei si lipsei de incredere.

Totusi poate fi si faptul ca marea tendinta a acestui grup de varsta catre depresie, singuratate, catre senzatia de a fi prins sau de a fi dferit de oricine altcineva reprezinta, in parte, esecul de proiectie - absenta cautarii si experimentarii care, in ciuda faptului ca sunt dureroase si derutante, trebuie sa fie acceptate. Desi mult mai putin probabil sa atraga atentia asupra sa, tanarul retras sau izolat poate suferi de un anumit tip de impas intern. Un astfel de impas este adesea asociat cu a nu fi capabil de aparticipa la miscarea de du-te-vino a tipurilor de proiectii si re-introiectii care sunt o parte necesara a stabilirii unui sens al sinelui la orice varsta dar, cu predilectie, in timpul fluxului adolescentei timpurii.

Astfel, din anumite puncte de vedere, in timpul adolescentei, tendintele proiective, daca sunt moderate, pot calma conflictele intr-un mod mai pozitiv. Pantru ca, daca exista o anumita flexibilitate si fluenta in ceea ce priveste aspectele sinelui care sunt proiectate si apoi re-introiectate, poate aparea un anumit grad de auto-explorare. Pot exista legaturi cu parti ale sinelui din celalalt si pot fi apoi recunoscute sau nerecunoscute de catre sine. Modul proiectiv, daca nu este prea extrem, poate aparea la acest nivel din curiozitatea pentru sine, cat si din anxietate si poate, astfel, detrmina pe cineva sa investigheze si sa se implice in diverse posibilitati emotionale care nu sunt inca experimentate ca integrabile in intelegerea sa despre ceea ce este. Schimbarile frecvente ale adolescentului in stilul de imbracaminte, de muzica sau gusturi, in special in anii de inceput ai adolescentei, pot demonstra exact aceasta nesiguranta exploratoare - nevoia de a fi temporar altcineva, pentru a-si da seama cum stau lucrurile.

In termenii cei mai generali, progresul dezvoltarii la care se poate spera in cursul adolescentei, daca lucrurile se desfasoara bine, poate fi carcterizata ca rezumand un aspect fundamental al luptei vietii: trecrea de la o stare sufleteasca dominata de interese egoiste si narcisiste catre una in care exista o preocupare reala pntru sentimentele si experientele altora - o stare sufleteasca mai "obiectiva". Asa cum am vazut, George Eliott a descris mult mai arid trecerea ca marcand diferenta dintre tendinta de a experimenta lumea ca pe un "uger care ne hraneste sinele suprem" - si capacitatea de a recunoaste si a se raporta la un altul avand un centru al sinelui separat, "de unde luminile si umbrele trebuie mereu sa cada cu o anumita diferenta". Mai tehnic, adolescenta poate fi gandita ca necesitand o re-lucrare si re-stabilire, oricat de neplacut, a castigurilor emotionale anterioare din pozitia depresiva, in fata divizarii reinnoite de tipul paranoid-schizoid. Neplacerea este evidenta in modul caracteristic in care adolescentul incearca sa depaseasca sarcina complexa si dureroasa de a-si rezolva anxietatile depresive. Pentru ca a face acest lucru, la orice varsta, nu este o sarcina usoara, prin aceea ca ceea ce se intelege prin "a rezolva" presupune o re-implicare in sentimentul de vinovatie si responsabilitate pentru raul facut, cu teama pierderii, cu gratitudine si sensibilitate fata de ceilalti. Un astfel de proces este necesar sentimentului ca exista o constiinta interna a sinelui, cu o anumita tarie si coerenta.

Adolescenta timpurie este un timp crucial de tulburare inevitabila si identitate confuza. Accentul aici este pe "crucial", deoarece trairea tulburarii si a confuziei este un aspect important si necesar al procesului adolescentei. Se poate intampla deasemenea ca insusi stresul trairii acestui grad de dezmembrare si dizlocare psihica sa impinga adesea adolescentul spre stari comportamentale si emotionale variate, care pot fi deranjante si o ingrijoarare pentru ceilalti. Pentru ca multe manifestari "normale" ale confuziilor adolescentului sunt greu de separat de acelea ce pot deveni in mod dramatic sau exagerat manifestari "patologice".

Tipurile de atitudine si comportament care starnesc ingrijorarea sunt adesea incercari de a evita suferinta, prin "refuzul" de a se angaja in ceea ce se intampla cu adevarat, in ceea ce Beta Copley (1993) exploreaza in "agitatia lipsei de experienta" (p.57).

Aceasta a doua tendinta de evitare functioneaza adesea ca o aparare impotriva impactului direct al trairilor dureroase si confuze, ca o carapace protectoare, desi fragila, in care cele mai vulnerabile aspecte ale personalitatii se pot adaposti pentru un timp ("Nu stiu de ce m-am taiat", a spus un adolescent de 15 ani. "Poate ca nu-mi place muzica. Vreau sa spun cea compusa de mine."). Dar o astfel de carapace este mult prea inclinata spre fisurare sau spargere . Fortele precipitante pot aparea din circumstante externe: pierdere, relatii si prietenii rupte, o sanatate afectata, stresul examenelor, plecarea de acasa, chiar impactul succesului care este simtit a fi nemeritat. Sau ele pot aparea ca rezultat al circumstantelor interioare: izbucnirea impulsurilor ingropate, (ganduri persistente si chinuitoare, obsesii inexplicabile, dorinte perverse, agresiune, instrainare, disperare). In adolescenta se intampla frecvent ca sa existe confuzie intre circumstantele interne si externe. La ceea ce sistemul adesea in crize si agitatii este esecul sitemului de aparare, sau al modurilor de functionare care au functionat mai mult sau mai putin pana in acel moment. Mecanismele protectoare ale latentei care au oferit camuflaj temporar si refugiu fata de elementele neplacute ale personalitatii nu mai sunt suficiente. Multi adolescenti descopera tardiv ca structurile incluzive (cat si restrictive) ale vietii de familie si ale celei scolare au oferit mai multa securitate decat au sugerat la acel moment relatiile furtunoase cu una din ele sau cu amandoua. Aceste strategii defensive variate care sunt create pot avea o latura pozitiva si una negativa, desi sursele de optimism par sa fie adesea prea indepartate. Consumul de droguri si alcool, de exemplu, poate reprezenta o preferinta pentru starile persistente de absenta a ratiunii, anume acelea in care exista o insuficienta capacitate de a se angaja in sinele care rationeaza normal, un sine care este capabil sa exercite o masura de constrangere si sa aiba un anumit sens in ceea ce face. Dar astfel de activitati pot, asa cum a fost deja sugerat, sa includa de asemenea un grad de auto-explorare. Oricat de riscant ar fi, acest tip de conduita poate fi deasemenea folositor in descoperirea aspectelor diferite ale sinelui, asa cum am vazut ca se intampla cu tendintele proectie. Principala problema este aceea de "prea mult" si de "prea putin". Cand devine auto-explorarea abuz sau dependenta; cand devin grija si restrangerea obsesive; cand devine un anumit grad de masochism auto-mutilare? ("Nu suport durerea mintala" a fost replica de inceput a unei adolescente grijulii care se prezenta pentru o prima evaluare, purtand pe brat cicatricea unei laceratii suturate). Cand devine grupul suportiv banda subversiva in care personalitatea individului se subordoneaza valorilor grupului intr-un mod mai degraba distructiv decat contructiv. Cand se transforma retragerea din luptele caracteristice adolescentei intr-un grad ingrijorator de plictiseala, indiferenta si apatie. Cand devine anxietatea legata de identitatea sexuala teama si ura fata de homosexualitate? Cand devine controlul slab al capriciilor alimentare, in special legat de imaginea fizica, o tulburare alimentara grava? Cand devine o tendinta spre constiinciozitate o incapacitate de bucurie? Cand devine efervescenta o manie sau precautia depresie? In fiecare caz pot exista granite foarte fine intre procesele obisnuite ale adolescentei si indicatori ingrijoratori ai patologiei. A face deosebire intre cele doua, constituie o problema, atat pentru adolescentul insusi, cat si pentru aceia preocupati de binele sau.

In mod clar, la acest punct al dezvoltarii sexuale si al formarii caracterului, modurile variate in care acea interrelationare se leaga de diferitele identificari cu care adolescentul experimenteaza sunt inextricabile. La pubertate are loc o incercare de evadare din constrangerile asupra sexualitatii impuse in timpul latentei. Copilul cauta acum sa obtina potenta sexuala. La inceput, aceasta incercare pare sa fie irezistibila desi poate fi in acelasi timp alarmanta. Ea poate duce la anxietati legate de potenta, fiind exprimata intr-o larga varietate de moduri: printr-un comportament tipic pentru ceea ce poate fi numit "mandrie falica", de exemplu; sau printr-un gen de atotcunoastere, preudo-maturitate; sau prin retragerea din fata amenintarii intimitatii in totalitate. O astfel de retragere poate implica o intensificare a precautiei si a neaventurarii caracteristice latentei - comportament care adesea ajunge la granitele obsesiei. Divizarea are loc dar de o natura mai degraba diferita de cea intalnita anterior. La pubertate apare o divizare intre diferitele parti ale sinelui. Nu este vorba atat de mult despre faptul ca lumea interioara, ca intreg, este exteriorizata si manifestata ca in jocurile structurate si ca in punerea in ordine ierarhica a fazei precedente. Este mai degraba faptul ca siguranta generala, oricat de precar sustinuta, din acea perioada anterioara, se dizolva in confuzia dintre bine si rau, adult si copil, barbat si femeia, etc.

Diviziunea mult mai insistenta si mai derutanta a sinelui care rezulta are caracteristici, asa cum am vazut, ale unei stari paranoid-schizoide: nu doar ca celalalt ajunge sa fie experimentat in termeni extremi de dragoste si ura ai caror polaritati sunt simtiti a fi ireconciliabili, dar sinele deasemenea ajunge sa fie experimentat in termeni la fel de extremi. "Adolescentul" poate fi co-operant intr-un moment, recalcitrant in urmatorul, incapabil sa realizeze cu usurinta ca acela care si-a asumat sarcina si cel care a esuat in a o duce la bun sfarsit era una si aceeasi persoana. Toate acestea au loc intr-un cadru parental care nu mai este simtit a fi la fel de sustinator ca mai inainte. Rezultatul este ca divizarea excesiva, si acest lucru ameninta cu adevarat, este directionata adesea catreceea ce inainte era simtit ca granite sigure ale vietii in familie. Perioada de latenta, probabil niciodata atat de stabila precum sugereaza epitetul, este in mod decisiv instabila si tanarul adolescent ajunge atasat unei subculturi cu orientare de grup, in care relatiile dintre membri capata o semnificatie uriasa. In acest timp de stres si schimbare, grupul de adolescenti incepe adesea sa exercite o functie de sustinere extrem de importanta. Pe masura ce legaturile de familie incep sa slabeasca, viata sociala sa se extinda si sentimentele de nesiguranta si confuzie sa se intensifice, compania prietenilor poate fi cautata pentru a permite tanarului sa mentina un fel de relatie cu aspectele diferite ale personalitatii sale. El poate avea dificultati temporare in integrarea acestor aspecte diferite in sinele copilariei cunoscut anterior - sentimente, temeri si impulsuri care sunt vag recognoscibile, dar si inspaimantator de nefamiliare.

Membrii grupului se apropie adesea in combinatii flexibile si schimbatoare in care diversii indivizi reprezinta aspecte diferite ale personalitatii celorlalti, fie atribute sau deficiente, dorite sau repudiate. Cand aceste aspecte diferite ale sinelui sunt gasite in grup, adolescentul poate ramane in contact cu ele, ca si cum i-ar apartine, si totusi nefiind deranjat in mod excesiv de ele. Astfel, grupurile pot deveni locuri sigure in care diferitele parti ale personalitatii pot fi manifestate, in special partile care, pentru un anumit motiv, sunt simtite fie a fi dificil de experimentat, ca apartinand sinelui cunoscut, fie sa consolideze sinele cunoscut. Cand sunt pozitive, viata de grup poate oferi acestor tineri moduri sociale de a afla cine sunt. Aparent inepuizabilul apetit pentru conversatii (in special la telefon) despre sentimentele lor, reactii si activitati, ofera posibilitati de testare sau experimentare a diferitelor versiuni ale lor, si reactiile celorlalti in fata acestora. Astfel, ei sunt fascinanti la nesfarsit pentru cei interesati, si folosesc adesea ingredientul inestimabil al umorului ca un paravan pentru a nu se lua pe sine prea in serios.

Cand sentimentele sunt in mod special intense, grupurile de adolescenti isi asuma o semnificatie aproape tribala de pasiune si atasament intre membrii si ostilitate si indiferenta fata de adulti sau fata de alte grupuri. Negativitatea este adesea dificil de inteles si de tolerat pentru parinti. Si totusi, aceste relatii puternice, fructuante, uneori capricioase, alteori de incredere reprezinta adesea singurul mod disponibil sau adecvat de evadare din intimitatea familiei. Este prea devreme pentru intimitatea in cuplu din anii urmatori. Grupul ofera o forma de sustinere unde se pot lupta cu unele dintre aceste probleme mai profunde de identitate. Sentimentele de durere si anxietate ale individului pot fi luate drept bucurii si crize ale apartenentei de zi cu zi la grup. Astfel, viata de grup a adolescentului, care este adesea atat de suparatoare pentru adulti, poate oferi ceva dintr-un refugiu pentru tanarul confuz, constituind atat o provocare cat si un ragaz pana cand acesta este in stare sa-si adune sentimentele disparate intr-un sine unic. Acest lucru este posibil doar daca simtul identitatii devine tot mai coerent. Daca grupul este relativ fluid si bine intentionat, poate sustine personalitatea in dezvoltare prin acesti ani turbulenti ai adolescentei.

Daca este negativa, totusi, gruparea poate capata caracteristici sinistre, de banda, cooptand aspectele mai negative si distructive ale personalitatii pentru a obtine rolul de parteneriat la infractiune. Toate grupurile exercita, in anumite momente, presiuni asupra membrilor lor de a face lucruri spre care acei membri nu s-ar fi aventurat de unii singuri. Dar aceasta este o problema diferita de asocierea cu altii, pentru ca ele par sa reprezinte partile mai timide sau vicioase ale personalitatii. Este un lucru diferit de a se asocia cu altii pentru a reproduce o atmosfera de teama si opresiune care este atractiva daca unul dintre ei a fost intimidat sau opresat. Asa cum un nou nascut explodeaza de ura si furia unei nevoi neimplinite daca se simte nebagat in seama, la fel face si adolescentul care se lupta cu propria lui versiune a acelorasi zbateri infantile. Mentalitatea de banda duce la un tip de sanctiune de grup pentru exprimarea sentimentelor disctructive si al atitudinilor care nu pot fi tinute sub observatie in mod individual.

Dinamica acestor grupari timpurii de adolescenti sau formari de bande ilustreaza foarte clar relatia dintre efectul de unificare al gandului si semnificatia de eliminare a actiunii. Adolescenta este cea care, mai presus de toate, defineste diferenta dintre cele doua. Acesta este in special cazul acestui stadiu de inceput, cand raspunsurile emotionale la pubertate sunt atat de brute, de neasteptate si de neprobate. Dar ele pot reaparea, in orice moment de-a lungul vietii, cand presiunile interne sau externe imping din nou individul catre moduri de actiune mai degraba decat de gandire, catre cautarea gratificarii sexuale ilicite decat spre loilitate si dedicare, catre evitarea responsabilitatii mai degraba decat spijinirea ei, catre identificarea cu starile infantile decat catre incercarea de a le controla dintr-o pozitie mai parentala.

Dilemele si dificultatile unei tinere de 14 ani, Christine, vor aduce lumina asupra problemelor in finalizarea si prelucrarea multora din conflictele tipice intampinate de grupul sau de varsta. Christine a fost recomandata pentru evaluare ca rezultat al presiunii Serviciilor Sociale, al scolii ei si al mamei ei (tatal ei a plecat cand ea era inca copil). Furase. Obiectele furate apartineau familiei, si anume mamei si bunicii ei: o verigheta, cerceri, un ceas si, in ultimul incident o suma mare de bani. Christine cheltuise banii pe haine adulte, provocatoare, pe care le purtase ostentativ in ceea ce parea in mod clar o invitatie de a fi descoperita.

La prima intalnire in camera de asteptare Christine era greu de identificat intre cele 6 prietene care o insoteau. Toate erau imbracate in jeans negri 501 la moda si ghete grele Doc Marten. "Prietenele mele merg cu mine peste tot", au fost primele cuvinte ale lui Christine in camera de consultatii, dupa ce se prezentase timid si zambind si inaintase cu dezgust pe coridor. Al doilea ei comentariu a fost ca ea se afla acolo doar pentru ca exista o ingrijorare ca politia va fi implicata. Ea a spus ca incetase sa mai fure, asa ca nu mai exista nici o problema. Zambi din nou triumfatoare.

Relatarea care a urmat a clarificat faptul ca ceea ce era manifestat prin furt constituia o constelatie de probleme caracteristice inceputului adolescentei. Christine a descris cum fusese acuzata ca a cauzat certuri intre mama ei si prietenul cu care mama ei era de 3 ani, Paul, care se mutase recent cu ele, in mod neasteptat. Certurile erau despre obiceiurile pe care le avea Christine prin casa, in special tendinta ei de a umbla pe jumatate dezbracata, cu care mama ei nu era de acord; "Total nerezonabil", gandea Chiristine. "Probabil ca este geloasa pentru ca devine o babataie grasa" (mama ei era in acel momet o femeie cocheta de 34 de ani). Christine si-a schitat planurile de a se muta, de a obtine un apartament al ei, sa-l renoveze si sa aiba un copil. Dar a adaugat, izbucnind in lacrimi ca va trebui ca mama ei sa o sustina daca va face asa ceva, "N-as putea sa o fac singura". Era ca si cum devenise brusc constienta de cat de practic si emotional de nerealistice erau planurile ei.

Mama ei a fost descrisa alternativ ca plangand pentru "pierderea fetei mele, fetita mea", si ca furioasa fata de indisciplina si capriciozitatea fiicei ei. Problemele Oedipale probabil puternic prezente, acum ca Paul se mutase acolo, erau foarte evidente. Fiecare membru al familiei avea dificultati in adaptarea la noua situatie si in recunaosterea a ceea ce se intampla de fapt, si de ce. Luptele erau inrautatite, pentru Christine in special, de teama de a creste, de separare, de a deveni femeie, de a-si gasi o slujba, de a-si gasi un partener. Ea era in mod evident ingrijoarata fata de lasarea in urma a copilariei intr-un moment in care trebuia brusc sa-si paraseasca relatia exclusiva de care se bucurase cu mama ei pentru atat de multi ani. Nu numai ca functia de sustinere a familiei era amenintata, dar si structura de sustinere a grupului era mai slaba, pentru ca prietenele care o insotisera pe Christine in camera de asteptare erau cu un an mai mari ca ea si urmau sa plece de la scoala.

Christine nu a simtit ca ea constituia o problema ("Nu stiu de ce este atata agitatie") ci mai degraba ca fusese etichetata ca cea dificila, din cauza nefericirii mamei ei si a supararii lui Paul: "Va trebui sa te aruncam afara, daca lucrurile continua asa", se presupune ca i-ar fi spus ei. Aceste secvente si comentarii mai degraba selective, au facut parte dintr-o sesiune de doar 15 minute. La suprafata era o discutie obisnuita, cu o adolescenta mai degraba placuta decat tulburata dar reda multe din problemele, preocuparile, reactiile si apararile care sunt atat de specifice acestei varste. Include (de exemplu) experienta anxietatilor Oedipale reinnoite, centrate pe gelozie, excludere si competitie. Se concentreaza pe un anumit simptom prezent, "delicventa". Este legata de ingrijoarare in fata separarii. Rezolva incurcatura dintr-un grup de fete care, probabil, a s-a iscat o data cu initiativele delicvente dar care, totusi, parea sa ofere o structura suportiva inca foarte necesara. Subliniaza oscilatiile dintre atitudinile infantile si adulte. Indica divizarea aceleiasi figuri (mama) in bine si rau. Reveleaza fentezii tipice, nerealiste ("Vreau sa cumpar si sa-mi decorez propriul apartament si sa am un copil"). Subliniaza anxietatea pentru sexualitate, si asa mai departe.

Este izbitor faptul ca Christine a inceput sa fure la scurt timp dupa ce prietenul mamei s-a mutat cu ele. La pubertate furtul este una dintre cele mai comune forme de manifestare. Poate reprezenta oricare dintr-o gama de sensuri: probabil inapoierea a ceea ce este simtit ca fiind pierdut, aici o relatie mama-fiica. Poate fi agresiv, adica sa lipseasca pe altcineva de o posesiune de valoare din invidie primitiva si furie; sau de ceva pretios (mama?) de care persoana insasi se simte privata si saracita in consecinta. In cazul lui Christine, este posibil sa fi existat sentimentul de vinovatie si o dorinta pentru pedeapsa in relatie cu atitudinea ei fata de Paul. A fost acesta, cu alte cuvinte, un protest? Sau a fost o marturisire despre ceva ce i-a fost furat si asupra caruia avea un drept (dedicarea simbolizata prin verigheta era ceva care acum simtea ca-i lipseste)? Sa fi fost o problema de anxietate legata de propria atractivitate (au fost furate obiecte feminine - un inel, un colier, o poseta, haine, ceas)? Sa fi fost vorba si de un atac de gelozie asupra mamei ei si o dorinta de a-i lua partenerul, o dorinta manifestata prin etalarea propriei sexualitati? Oricare ar fi fost motivele, exista in mod clar o anxietate generala fata de schimbare si crestere, fata de pierderea relatiilor pe care conta la acel moment.

Christine se temea sa nu fie exclusa din familia nou formata si si sa paraseasca siguranta scolii (in ciuda faptului ca aceasta, in cazul ei, urma sa se intample peste un an). Ea a spus terapeutului ca intrarea in armata parea o buna alternativa deaorece oferea o organizare stransa si disciplinata si "mereu ceva intersant de facut". Era evident ca idealiza aceasta structura potentiala, asa cum idealiza alternativa si scopul la fel de nerealist, si anume de a avea propriul apartament si familie. Probabil ideea inconstinta din spatele celui de-al doilea plan ca putea sa continua sa-si implinesca nevoile infantile prin incredintarea propriului copil (sinele) mamei. Ea vroia ca mama ei sa ramana mama ei, si nu un partener sexual pentru Paul. Astfel s-a inscris in competitie (nu purta lenjerie sub trening). Christine era ingrozita de respingere si, ca urmare, se comporta astfel incat sa o provoace ("Va trebui sa te dam in grija"). Era si violent de independenta ("Vreau sa plec de acasa si sa-mi iau propriul apartament") si, in acelasi timp, copilaresc de dependenta ("Vreau ca mama sa ma sustina si sa-mi aduca copilul acasa").

Christine incerca sa rezolve, in primii ani ai adolescentei, un numar de probleme care au aprut in ea (desi nu constient), sentimente si anxietati legate de abandon, excludere, separare, si de a fi intrecuta si trimisa pe locul doi. Era incapabila de a intelege implicatiile si amenintarile situatiei ei prezente sau ecourile din trecut evocate de acele amenintari. Ea nu avea un cadru de familie in care sentimentele ei sa fie inregistrate si intelese cu usurinta, si nici nu era in stare, in acest moment, sa-si spuna durerea in moduri prin care sa se faca auzita. Nu intelegea ca ar fi putut exista alte prioritati emotionale in familie, in afara de ale ei. Ea facuse impulsiv, la nivelul actiunii, acel lucru pe care, la nivel de sentiment, se temea ca nu va putea conta.

La acest nivel de inceput, se poate inregistra o gama si o diversitate extraordinara de raspunsuri ale adolescentilor la situatiile in care se afla. Dar nu detaliile acestor variate strategii de eludare a durerii mentale, sau, mai putin obisnuit, de cautare a acesteia in mod activ, sunt cele care conteaza. Mai degraba, problema este de imagine de ansamblu a situatiei adolescentului si a rolului ei in dezvoltarea personalitatii. In timp ce descrierea lui Christine a dificultatilor de finalizare a presiunilor este tipica in special grupei ei de varsta, acestea isi pot face apritia la orice stadiu ulterior al vietii cand starea prepoderenta favorizeaza actiunea mai curand decat gandul si provoaca raspunsuri infantile in locul celor adulte. Adolescenta este un proces, si rezultatul ei, la orice stadiu, afecteaza fundamental orice capacitate viitoare de implicare in ceea ce Rosalind a descris in "Cum va place" ca "cursul complet al lucrurilor ".

ADOLESCENTA

Daca putem descrie cu relativa usurinta cursul modelului de dezvoltare la nou-nascut, acesta, in schimb, devine tot mai dificil de realizat pe masura ce copilul capata o personalitate individuala. Astfel, generalizarea devine mai putin universal aplicabila, chiar daca modelul dezvoltarii poate fi urmarit.

Acest lucru e valabil, in mod special in cazul adolescentilor, deoarece, in aceasta perioada, individul trebuie sa-si gaseasca propria identitate.

Exista atat de multe cai de a aatinge acel scop, si atat de multe drumuri colaterale care nu conduc spre el, incat este imposibil sa conturezi un model de dezvoltare a adolescentei universal aplicabil. Pericolul generalizarii bazat pe observatii limitate nu este nicaieri mai mare ca aici.

Am sa ma rezum doar la cateva schite generale si va trebui sa las o multime de lucruri nediscutate. In acest capitol, mai mult decat in oricare altul din acesta carte, ceea ce se spune despre "copil" sau despre "adolescent" nu poate fi aplicat fiecarui copil sau adolescent. Mai mult, adolescenta este perioada al carei curs este cel mai influentat de mediul cultural. Este o mare diferenta daca la inceputul pubertatii copilul a inceputdeja sa munceasca sau daca inca merge la scoala. Este deasemenea o mare diferenta daca adolescentul vede toate reclamele ca fiindu-i adresate ca idol al societatii de consum sau daca, ca membru al unui grup minoritar, se simte trecut cu vederea.

Mai mult, cursul adolescentei poate fi descris doar intr-o cultura data si pentru un timp relativ scurt. Revolutiile culturale pot incheia adolescenta sau, in anumite circumstante culturale sa o prelungeasca.

Cand ne gandim la familia patriarhala a perioadei industriale timpurii a secolului 19, putem distinge 2 tipuri: unele in care adolescenta a fost prelungita la nesfrasit - anume pana cand tatal a renuntat la controlul afacerilor familiei - si unul in care adolescenta a fost scurtata inainte de termen, deoarece copilul de 10 sau 12 ani muncea deja mai mult de 12 ore pe zi intr-o fabrica.

Si in cultura noastra, adolescenta ia diferite cursuri la niveluri diferite. Aacesta este un domeniu in care psihiatrul trebuie sa fie foarte precaut pentru a nu se lasa intimidat de cererile societatii - cereri care pot astepta de la el sa trateze ca anormale anumite aspecte ale adolescentei care pentru el se incadreaza in normal, sau sa priveasca anumite anormalitati ca normale, sau, cel putin sa nu le lege de cauza lor, din moment ce cauzele formeaza o parte din cultura. Ma gandesc, de exemplu, la constanta impovarare intelectuala. Prelungirea perioadei de educaie obligatorie, oricat de dezirabila ar fi, capata sens doar daca educatia este cu adevarat adaptata la elevi. Plangerile ipohondrice si simtomele de conversie sunt adesea rezultatul supraincarcarii intelectuale. Ele ofera mijloace nevrotice imediate de evadare pentru copilul care nu indrasneste sa-si admita fata de sine inabilitatea de a tine pasul cu lucrul la clasa. Tutorii, profesorii, lucratorii sociali ai scolii, medicii de scoala si educatorii din mediile defavorizate trebuie sa tina cont de faptul ca chiulul si formele minore de delicventa sunt frecvent rezultatul unui curriculum scolar prea incarcat.

Pe de alta parte, anumite forme de comportament care, in esenta, pot apartine procesului normal al adolescentei, dar care totusi reprezinta un pericol pentru individ, sunt uneori descrise de mass-media ca fiind tipice. Astfel avem de a face cu un teren plin de curse, caruia nu i se poate oferi o descriere integrala.

Oricine intra in contact profesional cu adolescentii gaseste dificila abordarea comportamentului in perioada pubertala din oricare alt punct de vedere decat cel al nivelului sau social. Ce este normal intr-o sectiune a populatiei poate fi anormal in alta. Mai presus de toate, o intelegere a subculturilor in continua schimbare este importanta, dar dificil de obtinut. Exista medii in care se considera normal ca contactul sexual sa aiba loc la doar varsta de 13-14 ani ; exista alte medii in care un asemenea comportament poate fi expresia unei grave probleme. Suntem in mod special critici fata de altii pntru ceea ce noi insine am depasit cu dificultate sau ceea ce niciodata n-am recunoscut fata de noi insine. Ca rezultat, este dificil pentru un adult sa fie tolerant cu imaturitatea si sa evite a se folosi pe sine drept etalon in relatiile sale cu tanarul.

Este, totusi, un semn de abordare univoca, in aceiasi masura, daca vede in orice rebeliune a tineretii o reactie la frustrari cauzate de adulti gelosi care, organizati in societate, in Conducere, ii invidiaza pentru drepturile lor. Oamenii sunt gelosi unii pe altii - tanarul pe batran si batranul pe tanar - si gelozia este un motiv important, dar nu singurul. Cel putin la fel de important in perioada puberala este agsirea identitatii individuale : pentru adult, cand rolul perental trebuie sa fie restructurat intr-o forma total diferita ; pentru adolescent, cand trebuie sa-ti obtina independenta finala.

Doua forme de comportament in pubertate sunt date publicitatii n mod repetat. Primul implica actiunea de masa - proteste, demonstratii, scandaluri. Este prea simplist sa vedem doar rebeliunea in asemenea activitati ; sunt, de asemenea, o expresie a solidaritatii si a cautarii de norme noi. In actiunea de multime, sentimentele de vinovatie sunt atenuate si apare manifestarea placuta a agresiunii. Voi cita doi tineri pentru a ilustra influenta idealurilor antisociale si a formarii multimii (Hamblet si Deverson, 1964) :

Terry Carson : Ma simt foarte mandru de mine cand pot lovi pe cineva. Asta dovedeste ca pot sa am grija de mine ca am taria si puterea sa termin pe cineva cand alti nu au.

Daca e sa ghicesc, am terminat in jur de 350 de oameni, majoritatea pentru bani, dar pe altii in lupte intre bande. Colegul meu si cu mine obisnuiam sa tragem la picioare in pamant doar pentru a-i speria, desi as fi folosit arma pe oricine daca ar fi trebuit. O aveam de la un prieten din Notting Hill.

Tony Williams : Am lovit in cateva scutere si am provocat dezordine pe ici pe colo, cu colegii mei distrandu-ne. Am mers intr-un pasaj si acolo era un ciudat plimbandu-se cu o geanta plina cu monezi de la automate. Am apucat-o si am rasturnat-o cu gura in jos, si apoi am fugit. Sincer n-as putea sa va spun de ce fac aceste lucruri. Cred ca doar ca sa ne amuzam.

Nu mai distrug lucruri acum atat de mult precum obisnuiam. Odata am zdrobit 4 telefoane, am aruncat sticle in vitrina unui magazin, si am intors cu rotile in sus o masina impreuna cu colegii mei. Asta faceam - cred ca eram nebun.

E interesant cand politisti te urmaresc. E grozav, alergi incontinuu pe strazi. E bine sa stii ca cineva te urmareste, incercand sa te prinda. Faptul ca martorii la dezordine intra cu nerabdare in acesta placere a agresiunii e demonstrat prin imbulzeala mare de spectatori care se apropie de ei.

Celalalt comportament care atrage atentia atat de puternic implica o schimbare in folosirea stimulentilor in cadrul modelului cultural de la alcool si nicotina la marijuana si substante mai periculoase precum amfetaminele, LSD si narcotice. De fapt, ce este implicat aici este un simptom cultural care, ca atare, nu este asociat in mod necesar cu dezvoltarea normala sau anormala a individului. Prohibitia face incitanta folosirea drogurilor pentru tanar, dar consumatorii de droguri nu mai constituie un grup anumit. Un numar imens de tineri intra in contact cu drogurile si, mai devreme sau mai tarziu, sunt pusi in fata deciziei de a experimenta sau nu marijuana. Doar pentru motivul ca ceva nou este implicat in modelul cultural. Ei nu se pot impotrivi exemplului dat de parintii lor, si trebuie sa rezolve problema ei insisi. Multi o vor incerca probabil odata si atat. Pentru aceia care s-au instrainat de mediul lor, totusi subcultura constituie o unitate substituenta, un grup pe care ei il pot parasi doar daca continua descoperirea identitatii lor. In acest mod adolescenta poate fi prelungita mult in ceea ce este oficial considerat ca viata de adult. Imi aduc aminte, in acest context, ca varsta medie a consumatorilor de droguri este 23 de ani (van Dijk si Hulsman, 1970).

Motivatiile teoretice precum protestul impotriva lipsei de corelatie intre prosperitate si stare de bine pot conduce la o subcultura alternativa. Toate ideologiile - si deasemenea acestea - pot fi folosite pentru a repudia probleme personale grave, dar acestea nu se includ si nu apartin dezvoltarii normale sau anormale.

Adolescentul este intr-o faza de tranzitie care este extrem de bine adaptata la criticismul societatii. Exact in acest timp, cand s-a detasat de normele mediului sau si inca nu are nevoie sa-si asume responsabilitati societale pentru propriile norme, el poate avea o intelegere mai clara a ceea ce este nevoie sa fie schimbat (Settlage, 1970). Nu este la fel cu a sti cum vrea ca acest lucru sa fie facut, pentru ca o astfel de cunostinta adesea lipseste. Aceasta ardoare revolutionara poate deveni rigida, si sa aiba apoi un efect distructiv asupra dezvoltarii personalitatii sau sa conduca la un comportament distructiv, sau poate, pe de alta parte sa conduca la un idealism constructiv. Ar putea chiar - si aceasta, dupa parerea mea, este ceea ce se intampla cel mai adesea - sa regreseze rapid intr-un conformism reminiscent al perioadei latente.

Parintilor le este dificil sa iteleaga ceea ce ei insisi nu au experimentat. Ei sunt mult prea preocupati de viitorul copiilor lor pentru a-si da seama daca noul factor este tracator sau poate inceputul unei dezvoltari denaturate. Nu putem astepta de la parinti obiectivitatea sau cunostinta specializata necesara pentru a face aceste diferente; chiar pentru specialist aceasta este o judecata extrem de dificil de facut. O familie normala, armonioasa, asigura un fond de siguranta nu doar pentru copil, dar si pentru parinti. Doar increderea in copilul lor crescand pe masura ce anii trec, ii poate ajuta sa-si depaseasca anxietatea legata de nou si strain.

Aceasta ne aduce inapoi la dezvoltarea individuala.

In literatura americana, intreaga perioada este denumita adolescenta.Am sa ma asociez terminologiei europene care distinge 3 perioade : prepubertate, pubertate si adolescenta.

Acest lucru este cu atat mai valabil in anul intai de liceu. Si aici, diferenta dintre fazele de dezvoltare printre copiii din clasa poate impiedica adaptarea la viata de scoala. Nici parintii, nici profesorii nu iau in considerare totdeauna suficient aceste mari variatii. Copiii pot fi considerati fie infantili, fie precoce, cand gradul lor de maturitate inca se incadreaza in limitele normalului. Adesea dezvoltarea copilului realizeaza un mare pas inainte atunci cand intra la liceu. Acesta, din nou, este un exemplu al faptului ca ceea ce este prea dificil pentru un copil poate fi stimulator pentru altul.

Exista un punct de vedere potrivit caruia prepubertatea poate fi descrisa in comun pentru baieti si fete: pentru ambele sexe, intrega dezvoltare instinctuala de inceput este parcursa inca odata. Dar deoarece baiatul si fata, daca perioada de latenta a fost fara probleme, s-au dezvoltat in directia devenirii barbat si femeie, reactiile lor la aparitia impulsurilor instinctuale difera. Ar trebui sa precizam ca, in timp ce, sub aspect fizic, pubertatea baiatului se incheie la prima emisie de sperma si a fetei la prima menstruatie, din perspectiva psihologica, aceste evenimente indica adesea inceputul pubertatii.

Cu greu s-ar putea trasa o paralela intre dezvoltarea fizica si cea psihologica. In timp ce infantilismul fizic poate fi asociat cu infantilismul psihologic, la fel de bine putem vedea modificari prepuberale si puberale la copiii la care inca nu se pune problema pubertatii fizice, si invers.

Planting (1961) subliniaza - correct, dupa parerea mea - cat de usor dezvoltarea psihologica poate intarzia dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la baieti - de exemplu cel al sistemului muscular. La copiii care sunt prea stapaniti de anxietate pentru a-si folosi propriile trupuri, muschii, desigur, sunt mai putin dezvoltati. Intreaga confuzie creeata de delimitarea fazelor adolescentei oblindeste confuzia care este caracteristica perioadei.

Am sa ma limitez aici la descrierea pubertatii psihologice si voi lasa deoparte toate variatiile biologice normale de la inceputul pubertatii.

Prepubertatea la baieti

Baiatul care s-a simtit atat de confortabil in postura de elev, care a avut proprii prieteni si propria sfera de influenta in afara scolii, pierde aceste lucruri partial. Renunta la anumite cluburi. Poate deveni dezordonat cu propria persoan si cu mediul sau inconjurator. Manierele sale elegante la masa se pot deterioara, imbunatatindu-se usur doar atunci cand ia masa la restaurant cu parintii sai. Este posibil sa fie inabordabil in relatiile cu parintii, in special cu mama lui. Este ca si cum, cand apar impulsurile instinctuale, baiatul prepuberal nu este atat de tentat sa reziste impulsului pe cat de mult se teme in mod inconstient ca acesta va fi directionat, Cum a fost mai inainte, catre unul dintre parinti. In masura in care dezvoltarea de la inceput este repetata, se pune deasemenea problema unei redesteptari a dependentei de atunci. La fel ca in copilarie, el isi considera mama responsabila pentru a merge curat la scoala, lucru de care a avut gruja de unul singur pentru mult timp. El o considera pe ea responsabila dar se opune oricarui ajutor din partea ei, cu rezultatul ca merge la scoala murdar.

In cultura noastra, dependenta de mama este, pentru un baiat mare un lucru groaznic. Noi condamnam cultural ceva ce este parte din dezvoltarea normala, si aceasta conduce la simptome care sunt suparatoare pentru parinti cat si pentru prepuberi. Unele mame reactioneaza spontan foarte intelept la aceasta implicandu-si copiii in unele proiecte, de exemplu, in pregatirea unei delicatese. Ele pot fi in stare sa creeze apropierea necesara si distanta printr-un simplu gest - dar nu ne putem astepta la acest lucru daca accentul reinoit pe ingrijirea fizica duce la repros si constrangere si in special la implicarea mamei in necesitatile fizice intime ale copilului pot aparea probleme serioase.

Contactul reciproc dintre baieti devine de asemenea mai dur, luptele mai sadice. Uneori, impulsurile sadice ating o intensitate care este infricosatoare pentru copil, din cauza rigiditatii apararii pe care copilul a contruit-o impotriva lor. Daca acest conflict capata proportii majore, poate duce la paralizia oricarei intiative. Copilul este cu capul in nori, neluand parte la nici o activitate - simptom pe care parintii il gasesc adesea foarte alarmant.

Plictiseala latentei apare adesea doar din neintelegerea dintre parinti si copii. Parintii, cu alte cuvinte, asteapta participarea copiilor lor la activitati la un moment care este lor convenabil (parintilor). Plictiseala prepubertatii, totusi, indica un proces intrapsihic si are de a face cu apararea impotriva impulsurilor sexuale si agresive. Aceasta aparare este uneori atat de puternica incat toate initiativele sunt obstructionate.

In timp ce (pe de o parte) baiatul se apara impotriva impulsurilor instinctuale care la acel moment sunt cu siguranta indreptate spre parintii sai - curiozitatea sexuala, pe de alta parte, creste enorm. Initial, acesta curiozitate, potrivit naturii impulsurilor instinctuale, este indrepatata spre cruzime, spre functiile anale si excretoare. Destul de curand, sfera genitala este adaugata, dar exclusiv ca o functie fizica, total despartita de afectivitate. Daca dezvoltarea vietii sexuale nu continua, avem de a face cu tulburarea pe care Freud a numit-o (1912) "tendinta universala spre pervertire in sfera dragostei". Desi in timpul latentei copilului, chiar daca a fost informat suficient, acesta este adesea convins ca parintii lui nu fac asemenea lucruri, copiii in prepubertate se gandesc adesea la viata sexuala a parintilor lor. Dar gandurile lor sunt, la fel ca la varsta prescolara, potrivite fazei lor de dezvoltare. Pentru baiatul sau fata care sunt inca prea mult preocupati de impulsurile anale, a se gandi la problemele sexuale este echivalent cu a se gandi la ceea ce este murdar si interzis. Astfel, parintii lor sunt persoane demne de dispret, care fac lucruri murdare, dar le interzic lor sa le faca.

Este remarcabil ce schimbare mica poate determina o modificare din sfera culturala in aceste adaptari emotionale determinate de dezvoltare. Este o mare diferenta, desigur, daca un copil creste intr-o familie unde parintii au o viata de dragoste satisfacatoare si sunt bine adaptati unul celuilalt sexual. Dezvoltarea este impiedicata daca exact in acest moment de dependenta rebela, dependenta crescuta si furie datorata acesteia, mama in singuratatea ei cauta o mai mare apropiere de fiu, sau tatal, din cauza propriei lipse de gratificare, spioneaza cu vigilenta inceputul vietii instinctuale a fiului sau. Dar libertatea mai mare in sfera sexuala, determinata cultural aduce putina schimbare in procesul de dezvolatare al copilului. In legatura cu acesta trebuie mentionata supralicitarea informarii sexuale. Cu siguranta este important sa informam copiii dar, daca acesta ramane sa fie facuta in prepubertate, este deja mult prea tarziu si parintele risca sa fie respins de copil. In aceasta perioada copilul este mult mai interesat in a descoperi de unul singur. El nu mai vrea sa fie informat de catre o autoritate. Copilul de 11 ani poate intalni un prieten mai mare care il informeaza sau pe cineva dintre cei de aceiasi varsta. El poate cauta pe ascuns in biblioteca parintilor sau sa foloseasca brosurile pe care ei le au, lasate pentru copil aparent intamplator. Reprosul pentru parintii "Tu nu-mi spui nimic", este si el present in acelasi timp, dar acel repros este probabil mai potrivit pubertatii decat prepubertatii, cand discretia joaca un rol important pentru ambele sexe.Ea joaca cu siguranta un rol si in a doua jumatate a latentei. Pestera talharilor in care este pastrat toul, planurile secrete si scrierea sau limba secreta reprezinta separare de parinti si formarea legaturii unul cu celalalt. In prepubertate, discretia capata o coloratura sexuala mult mai distincta. Este acum o problema de cunoastere sexuala, posibil de cunoastere despre masturbare.

Deprinderea unul de la celalalt de a se masturba, descoperirea impreuna a masturbarii, nu au practic nimic de a face cu homosexualitatea ci mult mai mult cu anxietatea fata de masturbare care inca apare cu regularitate. Masturbarea este experimentata ca extraordinar de incitanta dar si de temut in acelasi timp. Nu este de mirare ca un organ in care apar atat de multe schimbari este privit cu admiratie dar si cu ingrijorare. Cand baietii compara marimea penisurilor lor, acest lucru se incadreaza complet in maturitate. Este important pentru baiatul aflat la prepubertate pentru ca sunt cu siguranta altii de varsta lui care fie nu prezinta inca schimbari fizice majore, fie deja au ajuns la maturitate fizica completa. Miscarile spontane ale penisului, cresterea si descresterea in dimensiune pot trezi vechea anxietate a castrarii.

Fiintele umane devin mai inalte si maturitatea sexuala fizica incepe mai devreme. Ca rezultat, copilul trebuie sa se adapteze la aceasta, la un moment in care el este inca imatur din punct de vedere emotional. Este e inteles ca multi copii privesc acest lucru cu anxietate, in ciuda a ceea ce ei pot citi sau vedea la televizor, in fiecare zi despre sex.

Unele aspecte le pubertatii masculine

Prima emisie nu apare in mod necesar in legatura cu stimuli sexuali. Orice tip de emotie o poate provoca, probabil incaierarea cu prietenii sau perspectiva unui test scolar, sau alte tensiuni difuze. In acest sens, emisia functioneaza ca un regulator, ca o eliberare a tensiunii, si nu ca o manifestare sexuala specifica, asa cum se va intampla cand baiatul va ajunge la maturitatea psihologica. Atitudinea sa fata de impulsurile sale sexuale la acel timp va depinde, intr-o anumita masura, de educatia si informarea pe care le are. Un baiat inca poate fi luat prin surprindere de polutie (si o fata de menarha), si la inceput sa le considere anormale. Din experienta mea, totusi, acesta se bazeaza in mod general pe dezvoltare nervoasa anterioara, impiedicand copilul sa foloseasca oportunitatile pe care le are pentru informarea sexuala. Dar acest lucru poate fi doar rezultatul faptului ca baiatul se afla psihologic in stadiul de prepubertare si percepe emisia ca un gen de incontinenta. Daca prima emisie seminala nu reprezinta un soc neplacut, are loc o reincepre a activitatii, si apare masturbarea ca rezultat. Fanteziile masturbarii sunt la inceput difuze si nu centrate pe o anumita persoana. La inceput, masturbarea este adesea indusa mai mult de fanteziile de grandoare decat in mod direct de stimuli sexuali. Dar este dificil sa obtii informatii suficiente despre aceasta. Baietii aflati la pubertate sunt deschisi intre ei cu privire la aceste fantezii, dar nu le dezvaluie adultilor.

Dupa parerea mea, nici informarea adecvata, nici cunoasterea intelectuala ca toti baietii se masturbeaza nu risipesc sentimentele de vinovatie pentru primele fantezii sexuale. Lipsa sentimentelor de vinovatie este, dupa parerea mea, mult mai dependent de faza de dezvoltare in care apare masturbarea si de gradul in care baiatul s-a detasat in sine de parinti. Prin aceasta nu ma refer la opunerea fata de parinti ci daca fanteziile sexuale s-au mutat de la parinti catre altii. Daca este asa, cineva poate spune ca masturbarea nu a fost niciodata o problema, si este experimentata fara complicatii sau sentimente de vinovatie. Pe de alta parte, exista sentimente de vinovatie evidente declansate chiar de fantezii aparent inofensive, daca in inconstient, fiecare femeie, fiecare fata inca reprezinta mama si daca excitarea este asociata fanteziilor care sunt considerate umilitoare pentru mama. Severitatea superego-ului, care si-a atins dezvoltarea in latenta, interzice ingaduinta in asemenea fantezii. Acestea apoi se asociaza figurilor inofensive, in majoritate straini : o fata vazuta intamplator de la distanta pe o bicicleta sau la un film. Nu se fac incercari de a intra in legatura cu ele. Fanteziile sunt considerate umilitoare si jenante.

In mod secret, anumite caracteristici fizice ale mamei, pe care copilul nu trebuie sa le critice sau chiar sa le observe in mod constient, provoaca excitarea. Gandul la mama in termeni fizici este apoi experimentat ca fiind absolut interzis. In acest mod, superego-ul blocheaza progresul vietii instinctuale. Astfel, apare situatia paradoxala in care doar pentru ca constiinta este atat de exigenta, adevarata mutare interioara a impulsului de la mama catre alta femeie nu se poate realiza. Se constituie un sistem feed-back. Fixarea in faza Oedipala duce la formarea unui super-ego superexigent, care, la randul sau, face renuntarea mai dificila. Daca fixatiile oedipale nu sunt prea puternice, ele pot fi demontate in cursul unei dezvoltari pubertale favorabile, si aceasta justifica optimismul multor educatori. Activitatea pe care baiatul o face la inceputul pubertatii trebuie, cu siguranta, sa fie o activitate aprobata de parinti. Dimpotriva, nevoia de a suprima, de a evita toate impulsurile directionate catre parinti, forteaza adesea baiatul sa-si mobilizeze protestul pentru a-si putea nega dependenta cu mai multa forta. Activitatile lui pot apoi adesea sa fie directionate catre un scop specific care sa nu fie foarte apreciat de parinti. Adesea este foarte dificil pentru parinti sa inteleaga ca aceasta activitate este, in definitiv, o parte a dezvoltarii normale. Dar ceea ce in sine este perfect normal, nu este intotdeauna lipsit de pericol. Exista anumite activitati, de exemplu formarea bandelor delicvente - care constituie un pericol in dezvoltarea viitoare, dar care sunt totusi mult mai normale decat cred foarte multi parinti.

In timpul pubertatii procesul de desprindere poate duce la dificultati datorate faptului ca atat parintii cat si copilul sunt atat de mult implicati in acesta. Se intampla adesea ca tatal sa-si simta demnitatea amenintata de baiat si, ca urmare sa opuna rezistenta cu mult inainte de a fi nevoie de aceasta.

Din cauza acestor probleme, viata personala a parintilor este mai tulburata decat in timpul stadiului prescolar al copilului. Cand au musafiri seara, baiatul se asociaza grupului, participa la conversatie si nu lasa nici o indoiala, prin tonul vocii si alegerea cuvintelor asupra dispretului fata de parinti, care vorbesc numai banalitati toata seara. Parintii simt ca copilul lor i-a respins si i-a ridiculizat si reactioneaza la aceasta in propria lor maniera. Si serile sunt lungi : copii la aceasta varsta nu se supun cand sunt trimisi la culcare. In cel mai bun caz, ei au propriul lor cerc de prieteni, dar apoi parintii sunt enervati de faptul ca prezenta lor nu mai este dorita.

Pentru a vedea criticismul tinerilor si parintilor din zilele noastre dintr-o perspectiva corecta, putem evoca descrierea lui Balzac, a clubului de "Les Hommmes des Mauvaises Volonte" (Oameni de Rea Vointa) bazata pe tinerii rebeli care traiesc la marginea societatii pariziene. Dickens, in caracterizarea proprietarului din Maypole din Barnaby Rudge, realizeaza o bun descriere a unui tata care isi trateaz fiul intelligent si vivace ca pe un imbecil. In esenta, acesta este un conflict interminabil. Este o problema a dezvoltarii adultilor cat si al copilului. Parintii isi extrag o parte din sentimentul de autoapreciere din modul in care isi cresc copiii. Atata timp cat copilul continua sa se dezvolte favorabil, parintii sunt tentati sa-si asume acest lucru ca pe propria realizare. Daca acest sentiment este prea puternic, si daca nu este asociat cu respectul deplin pentru personalitatea copilului, vor aparea din ce in ce mai multe dificultati pe masura ce copilul va creste. Un copil nu vrea sa fie o realizare a parintilor lui : El vrea sa simta ca este apreciat pentru ceea ce este. Parintii trebuie sa invete sa-si caute sentimentele de autoapreciere in timpul pubertatii copiilor, nu in copii, ci in modul propriu de a trai. Acest proces se desfasoara in paralel cu procesul de dezlegare a copiilor. Asa cum cursul pubertatii este extrem de important pentru viata de adult a copilului, la fel trecerea prin procesul de dezlegare al copiilor este important pentru cursul ulterior al vietii parintilor.

Noua activitate a puberului poate lua la inceput forma unui triumf asupra tatalui : "Tata nu este bun la sporturile de iarna ; eu pot sa fac lucrurile mult mai rapid ; el nu poate face nimic cu mainile lui ; eu pot face orice ; tata nu stie nimic despre noua matematica ".

Chiar daca asemenea activitati sunt o forma de a brava, nu inseamna ca isi pierd importanta pentru copil, odata ce dezlegarea s-a realizat in totalitate. Uneori el invata sa-si gaseasca placerea in activitate ca atare si, ca un adolescent si un adult, continua sa se bucure de urmarirea a ceea ce a devenit domeniul sau special  de interes, chiar daca nu mai este nevoie de dezlegare de parinti.

Acelasi lucru se aplica in interesul pentru spatiu si distanta care poate servi in acesta perioada ca aparare impotriva dificultatilor imediate. Emotia poate fi atat de bine pazita in pubertate, incat orice izbucnire pare catastrofica. Acesta interzicere a represiunii emotiei este produsul finit al dorintei din copilarie pentru contact fizic. Copilul mic era obisnuit sa stea in poala tatalui sa a mamei ; copilul aflat la pubertate se simte atat de amenintat de dorinta de a avea un astfel de contact fizic, incat chiar aparitia unei emotii, a unei dorinte de relatie, sunt interpretate ca un tip de contact fizic si trebuie sa fie reprimat. Stelele de pe cer, animalele preistorice, calatoriile spatiale provoaca apoi emotii care sunt legate nu atat de mult de subiect, cat de conflictul tinut sub control ; dar in timp un interes pe viata, poate foarte bine sa fie trezit. Chiar filozofarea care serveste la reprimarea emotiilor in timpul acestei faze, poate, cand serviciile sale nu mai sunt necesare, sa conduca la imbogatirea intelectuala prin studierea filosofiei. Dorinta de a fi ocupat cu lucruri neinsufletite mai degraba decat cu sentimente si dorinte interzise si periculoase, indreptate spre parintii in viata, poate stimula copilul sa-si dezvolte abilitatea mercantila. Aceste manifestari ale activitatii sunt mult mai placute parintilor, decat cele neconformiste - cu atat mai mult cu cat este mult protest si ostilitate continut in comportamentul neconformist. Petrecerile, bautura, flirtul cu fetele si fumatul marijuanei sunt tipuri de comportament care adesea provoaca parintilor disconfort. Desi acestea nu este nevoie sa fie o expresie a dezvoltarii pubertale anormale. Faptul ca atat de mult din ceea ce apare in timpul pubertatii este anormal in alte faze ale vietii, sau daca continua dincolo de pubertate, pune diagnosticul tulburarilor comportamentale in aceasta perioada atat de dificila.

Prepubertatea la fete

La fete, prepubertatea isi face cunoscuta prezenta intr-o maniera diferita decat la baieti. La inceput, tinde sa devina mai baietoasa. Refuza sa recunoasca schimbarile din corpul ei, si are o preferinta clara pentru jocurile de baieti. Regresia anala care este proeminenta la baieti, este mai putin evidenta. Are loc o regresie semnificativa in identificarea cu oamenii. La acest moment se identifica mai putin cu mama ei ca femeie, decat cu mama ei ca gospodina harnica. Este o perioada de vointa si abilitate de a face totul, ceea ce face trecerea la liceu mai simpla pentru ea decat pentru un baiat - cel putin daca este in acel moment inca in prepubertate si nu in pubertate. Ea este de obicei mai inalta decat baietii de aceiasi varsta, fapt care o face sa se simta intr-o anumita masura superioara.

Atat pentru fata, cat si pentru baiat, in problema sexualitatii cunoasterea functiilor corpului sunt pe primul plan in timpul prepubertatii, in special redescoperirea diferentelor sexuale ca pe ceva secret, ceva neobisnuit, ceva de chicotit cu prietenii. Este posibil ca ea sa trimita biletele despre aceasta, avand in plus suspansul ca acestea vor ajunge la profesor, un suspans care este intotdeauna rezolvat in mod placut. Daca biletelul nu ajunge la profesor, fata se bucura de triumful unui secret nedescoperit, de catre adultii care-si au propriile secrete. Daca ajunge la profesor, aceasta ii poate creea fetei niste momente jenante, dar va avea satisfactia erotica, agresiva, de a fi cauzat profesorului un motiv de ingrijorare. Daca biletelul a circulat in clasa unei profesoare, acest lucru exprima - pe langa incitarea datorata secretului - dusmania fata de femeie, care poate fi transferata din relatia cu mama.

Este semnidicativ faptul ca, fetele uneori se intorc sa joace rolul fetitei de 3-5 ani. Unele fete de 11-12 ani folosesc inca papusi in acest scop. Altele isi indeasa o perna sub fusta, si se prefac ca sunt insarcinate, poarta pantofii mamelor lor, si asa mai departe. Am auzit in mod repetat de la fete ca primele impulsuri sexuale care au fost trezite erau cuplate cu sentimentele puternice de aversiune fata de tata, sub forma unui dezgust fizic. Asa cum parintii se plang de lipsa manierelor la masa a copiilor lor, unii prepuberi si puberi se plang de lipsa manierelor la masa a parintilor lor. Modul in care tatal isi soarbe supa, sau isi striveste cartofii, poate duce fata la disperare. Intr-o anumita masura, ea foloseste aceste mijloace pentru a se razbuna pe remarcile educative anterioare, dar aceasta aversiune inlocuieste intr-o mare masura aversiunea fata de propriile impulsuri sexuale, care inca sunt indreptate catre tatal ei.

Pubertatea la fete

Tranzitia de la prepubertate la pubertate apare adesea in legatura cu menarha, care poate cauza o schimbare brusca in starea sufleteasca a fetei. Pe de o parte ea experimenteaza sentimentul magic de a fi adult si pe de alta parte, furie. Daca ea se afla psihologic inca in prepubertate, poate experimenta menarha ca pe ceva murdar, ca un fel de incontinenta. Astfel, apare regresia spre analitate la fel ca la baiat, dar ceva mai tarziu.

Se sugereaza uneori in literatura ca masturabarea incepe la fata mai tarziu ca la baiat. Nu stiu daca este asa. Explicatia poate fi ca, sub influenta insatisfactiei datorata organelor genitale, mastrurbarea este uneori reprimata, dar aici intram pe taramul dezvoltarii patologice.

Dupa parerea mea, masturbarea la fete duce, mai degraba la o disociere, astfel incat sa existe mai putina vionvatie si masturbarea este privita ca pe ceva separat de viata de zi cu zi. In timp ce baiatul se poate lauda cu performentele sale in masturbare, fata este mai discreta cu aceasta, vorbeste rar despre ea, dar, negresit se bucura de ea in totalitate. Asa cum am mai spus, este extrem de dificil sa obtii date de incredere in aceasta problema. Strangerea exacta a datelor este ingreunata mai mult de faptul ca experientele pubertale sunt adesea la fel de profund refulate precum dezvoltarea infantila, astfel ca investigatiile nu-si au rostul.

La fel ca si la baiat, fanteziile la fata sunt separate de masturbare. Adesea apar fantezii si visuri constiente de viitor. Am descris deja cum fetitele isi privesc organele genitale ca pe un penis absent si se simt, temporar, fizic nedreptatite. Daca acest sentiment persista, este adesea inversat in timpul pubertatii. Descoperirea ca este o fata frumoasa, care este atragatoare pentru baieti, duce la o siguranta de sine crescuta, dar instabila. Sentimentul curios de invulnerabilitate asociat acesteia devine periculos daca o impinge pe fata sa se aventureze in situatii sociale carora nu le poate face fata in sinea ei. Aceasta poate duce la un comportament hazardat. Unele tinere pot fi vazute comportandu-se iresponsabil avand un zambet ciudat, triumfator in coltul gurii. Acest zambet tradeaza gandul invulnerabilitatii care da nastere acestui comportament. Este o forma de a juca un rol tipica, asa cum am mentionat, prepubertatii.

Pana la intrarea deplina in pubertate, are loc o alternare intre a se face pe sine atragatoare ca fata si reversul brusc al acestui fapt; in mod tipic, ele apar in acelasi timp - de exemplu in utilizarea unui machiaj provocator si purtarea unor haine obisnuite, neinteresante. De obicei, au loc cateva indragostiri scurte, temporare, adesea de la distanta; acestea sunt dezvaluite prietenelor ca secrete profunde si discutate cu fiecare in parte ca pe un nou secret.

Ca si la baieti, exista o dependenta crescuta de mama, pe care fata trebuie sa o tina cu hotarare la distanta. Anna Freud (1958) subliaza faptul ca lucrul penru care obiecteaza perintii nu este atat independenta copiilor, cat inversarea completa a rolurilor. Adesea pare ca fata trebuie neaparat sa-si duca la capat fantezia, "Mai incolo voi fi mare si tu vei fi mica", si trebuie clarifice mamei foarte bine faptul ca aceasta si-a rolul de femeie. Este de inteles faptul ce mamele protesteaza impotriva acestui lucru.

Pentru unele mame, este foarte dificil, totusi, sa-si priveasca fetele inflorind. Pe de-o parte, sunt, in mod normal, foarte mandre de fiicele lor, din moment ce aproape fiecare fata sanatoasa are un anumit farmec; pe de alta parte, acelasi farmec produce rivalitate. Mai mult, acesta mandrie poate da nastere la o mare rezistenta din partea fetei, sau o poate scufunda in confuzie deoarece interesul excesiv al mamei o determina sa se simta datoare sa obtina succesul nu pentru ea, ci pentru mama ei.

Esther Matthews (1969) avertizeaza in mod corect impotriva pericolului faptului ca specialistii in orientare ocupationala pot da o importanta prea mare optiunii unei fete bazate pe o fantezie din pubertate. Acesta este unul din pericolele maturizarii tarzii, alaturi de alegerea timpurie a ocupatiei; aceasta combinatie poate duce la alegeri determinate de spiritul aventurier specific prepubertatii. Acelasi lucru este valabil si in timpul puberatii, cand alegerea meseriei se bazeaza pe fascinatie.

Criza de identitate in pubertate si adolescenta

La varsta de saisprezece sa saptesprezece ani, pubertatea se schimba in adolescenta. Atunci exista suficienta maturitate emotionala pentru ca reitegrarea sa-si faca aparitia. Criza de identitate care are loc in pubertate devine in pubertate o linistire treptata, o reintegrare, o gasire a propriului rol si statut, a propriei naturi, a perceptiei de sine. O data cu aceasta linistire, are loc o stabilizare a respectului de sine.

Am vazut ca pubertatea biologica se incheie adesea exact atunci cand incepe pubertatea psihologica - anume in momentul celei mai mari dizarmonii din dezvoltare fizica. Pentru ca acesta este momentul primei emisii sau mentruatii. Pentru copil, totusi, toate modificarile din corpul sau duc la o total diferita perceptie asupra sa insusi. Cu siguranta ca aceasta nu este legata exclusiv de modificarile fizic, dar cu siguranta ca ele joaca un rol important. Adultul uita cum se uita la sine in oglida sa vada ce schimbari au aparut, cu sentimentul de neliniste al 'Mai sunt acela, sau nu mai sunt ?' 'Creatura asta cu picioare si brate greoaie, cu maini si picioare mari, cu cosuri pe fata - este aceeasi creatura care in scoala primara se delecta cu talentul sau la gimnastica si functionarea lui armonioasa ? '

Puberul nu realizeaza pe deplin ca acest dezechilibru este doar temporar si se va regla undeva intre inceputul maturitatii sexuale si viata de adult. Dar dincolo de aceasta, chiar daca ar fi complet constient , este totusi un sentiment ciudat sa vada asemenea schimbari in propriul trup. Este la fel ca Alice in tara minunilor care, pe rand, este fie prea inalta, fie prea mica. "Cine sunt si ce se va intampla cu mine " - aceasta este criza de identitate prin care fiecare puber trebuie sa treaca, intr-o forma sau alta, poate intr-o forma moderata, poate prelungita si furtunoasa.

Sentimentul de continuare interioara personala, sentimentul de a ramane el sau ea insasi este diminuat si uneori aproape in totalitate distrus de marile schimbari din corp, dar si de intensitatea crescuta a impulsurilor si schimbarea statutului social. Impulsurile puternice nu sunt recunoscute de adolescent ca parte din sine. El are sentimentul infricosator ca s-a pierdut, ca este o alta persoana. Odata cu despartirea de parinti, nu doar imaginea de sine, ci imaginea intregii lumi devine tulbure. Prescolarul si intr-o masura mai mica scolarul, se vede pe sine foarte clar ca parte din familie, in relatie cu parintii sai. Cand acest sentiment de apartenenta incepe sa scada, este inlocuit de sentimente de mare singuratate, de a fi neinteles nu doar de cei din jurul sau, ci si de sine.

Aceasta este intarita de un alt fenomen. Cand emotiile oedipale renasc, dezvoltarea constiintei, care origineaza in declinul complexului Oedipal, devine deasemenea dezechilibrata. Impreuna cu criticismul parintilor, acele norme ale lor care au fost internalizate sunt mai mult sau mai putin abandonate. Idealurile parintilor nu mai corespund cu cele ale adolescentului. Interzicerile lor nu mai sunt luate in considerare. Toate acestea duc la sentimente de anxietate si singuratate, care sunt specifice pubertatii si adolescentei. Ca reactie, apare un mare conformism cu grupul de prieteni, o adoptare confortabila a identitatii altuia. Posterele cu eroi atletici si actori de cinema pot ajuta la obtinerea acesteia, precum si ascultatea casetelor cu cantaretul preferat. Dar in acelasi timp, are loc o identificare reciproca, intensiva, mult mai concreta intre prieteni, mult mai puternica decat la orice alta varsta, cu o adoptare mult mai fidela a formelor specifice de comportament. Nevoia de a avea ceea ce celalalt are nu mai este dicatata exclusiv de gelozia obisnuita, ci este o necesitate a vietii pentru pastrarea propriei personalitati. Am vazut deja cu cata dificultate sunt risipite sentimentele de dependenta fata de parinti. Foarte adesea, identificarea cu prietenii ascunde o mare dependenta. Prietenele, care doar ce s-au despartit dupa ce au petrecut ziua la scoala, au stat impreuna in timpul pauzei de masa, au mers spre casa impreuna sau au stat impreuna in autobuzul scolii si apoi au intarziat stand de vorba la usa si in final s-au despartit, in momentul in care ajung acasa s-au repezit la telefon pentru a se informa una pe cealalta despre ultimele probleme cu parintii lor, sau doar pentru a ramane in legatura. Acestea sunt aceleasi fete care sunt furioase daca mama lor le critica comportamentul sau doar intreaba interesate cum au mers lucrurile la scoala.

Baiatul care ajunge acasa dupa o zi de munca grea trebuie sa mearga imediat la prietenul cu care a muncit atat de intens, fie sa-si faca temele, fie, mai placut, pentru a proiecta schita unui anumit experiment. Nu ca experimentul va dovedi ceva, sau ca proiectarea va avea un real succes; este o problema de continuare a contactului cu prietenul, de a se proteja impotriva sentimentelor de dependenta de acasa, impotriva impulsului de a actiona care ii creaza probleme, impotriva singuratatii tot mai mari.

Intr-o asemenea prietenie este foarte dificil sa marchezi granita dintre dependenta si identificare, pentru ca ambele, de fapt, deriva dintr-o faza anterioara. In afara de aceasta, astfel de prietenii pot constitui, in mod special inceputul promitator al unei prietenii permanente. Oricine este incapabil sa formeze o prietenie in timpul pubertati o va face cu dificultate si ulterior in viata. Dar acesta nu inseamna ca aceste prietenii pubertale sunt intotdeauna durabile. Uneori, ceea ce a inceput ca o identificare sau ca o cucerire a dependentei se poate dezvolta intr-o prietenie intre adulti, in care ambele personalitati se vor dezvolta. Nici cea mai frumoasa prietenie, totusi, nu aduce eliberarea de sentimentul de singuratate care este legat de criza de identitate din timpul pubertatii.

Intensitatea acestor procese difera enorm de la caz la caz. Unii tineri isi continua existenta de scolari, sub o forma vaga, pana la stadiul de adult; altii trec prin crize severe cu o jelire reala (Lampl-de Groot, 1960). Nimeni nu se simte deodata atat de singur ca atunci cand nu mai este sigur de propria identitate.

Sentimentul de singuratate la pubertate poate avea surse foarte diferite. O sursa este criya de identitate; alta este slabirea legaturilor cu parintii, prin intermediul careia cele mai importante relatii personale ale copilariei sunt pierdute din ei insisi. Mai presus de toate, cand vestigiile dependentei sau ale legaturii sexuale sau ale agresiunii primitive inca trebui suprimate cu putere, slabirea acestor legaturi capata o forma convulsiva intr-o indepartare completa de parinti. Uneori, dezintegrarea partiala care este parte din criza pubertatii coincide cu marimea instrainarii de parinti. Copilul puber nu simte ca este doar un strain in casa, ci un strain fata de sine. El nu pierde doar contactul cu parintii din prezent, dar respingand idealurile si normele vechi, pierde de asemenea aprobarea interioara a parintilor din anii trecuti.

Uneori exista o defazare distincta si o anumita independenta fata de parinti, apare inainte ca criza de identitate sa atinga punctul maxima intensitate sau puberul gaseste sprijin in disolutia partiala idealului super-egoului si egoului prin intermediul unei legaturi de familie inca apropiate. Dar daca criza familiala coincide cu criza de identitate si criza de identitate sexuala, sentimentul de singuratate si malitiozitate poate fi atat de puternic incat poate aparea o situatie periculoasa, cu posibilitatea crescuta de suicid.

Am vazut ca modificarile fizice ale pubertatii sunt una din cauzele crizei de identitate. Gasirea identitatii sexuale este un aspect fundamental. Indoiala cu privire la abilitatea de a functiona ca barbat sau ca femeie este inevitabila. Si sub acest aspect, puberul se intreaba "Cine sunt si ce se va intampla cu mine?"

"Se vor indragosti toate femeile de mine?" se intreaba baiatul "Sau sunt atat de fraier incat n-o sa am niciodata o prietena? Voi fi un iubit infocat ? Sau va fi doar o seara placuta si dupa aceea voi vrea o alta fata? Sunt homosexual pentru ca m-amn masturbat cu prietenul meu?" Si fata se intreaba "Oare toti barbatii se uita la mine cand merg pe strada? Se va indragosti vreodata vreun baiat de mine? Sunt lesbiana pentru ca idolatrizez profesoara de studii sociale? Oare profesorul de spaniola nu m-a solicitat pentru ca stie ca sunt indragostita de el? Frank m-a invitat la o intalnire - asta inseamna ca nu poate trai fara mine? Sa merg in Mexic cu John? Nici un baiat nu m-a invitat astazi la acea petrecere; sa insemne asta ca nu mai sunt atragatoare?"

Respectul de sine ca barbat sau femeie este o consecijnta a intregii dezvoltari din frageda copilarie pana la adolescenta. La adolescenta, cel mai important este sa obtii incredere in propriul rol sexual. Acest lucru se va realiza doar daca fazele anterioare s-au desfasurat suficient de bine.

Am descris deja cum tinerele se pot considera pentru un timp nu doar frumoase, ci si invulnerabile.Un fenomen comparabil la un tanar este supraevaluarea temporara a penisului si a potentei. Experimentarea sexuala in timpul masturbarii are loc in fata unei oglinzi, si fanteziile sunt legate de o potenta nelimitata. Contactul trecator cu fetele este carcacterizat apoi de fantezii de tip Don Juan, si nu de implicarea sexuala, cand perceptia celeilalte persoane joaca deasemena un rol. Este ca si cum respectul de sine depinde de performantele sexuale si trebuie in mod constant restabilite. Acestea alerneaza adesea cu plangeri ipohondrice in cursul carora este evidenta anxietatea fata de organul supralicitat.

Daca o astfel de dezvoltare capata o forma grava, are loc o modificare patologica a respectului de sine (Reich, 1960). In cazurile mai usoare, poate fi parte dintr-o pubertate normala si poate duce la un contact veritabil, prin intermediul a multe experiente cu fetele.

Nu toti baietii au nevoie sa experimenteze. Sunt foarte multi cei care realizeaza o alegere reala a unui partener destul de devreme, desi acesta nu este nevoie sa fie permanenta. Prin acesta vreau sa spun ca relatia cu fata este una cu adevarat personala, desi astfel de relatii de dragoste adesea se estompeaza. Acest lucru este adevarat atat pentru fete cat si pentru baieti. Trecerea unei astfel de relatii de dragoste face apoi ca sentimentul de singuratate sa isbucneasca din nou violent. Asa cum o casnicie nefericita se poate prelungi din cauza ca ambelor parti le este teama sa ramana singuri pentru un timp, tot astfel o relatie de dragoste poate fi prelungita de teama de singuratate, in special daca unul dintre cei doi se agata tenace de acesta relatie. De obicei, o noua relatie de dragoste din partea unuia dintre cei doi pune capat relatiei lor. Celalalt se simte pustiit. O astfel de durere nu este mai putin intensa decat aceea care urmeaza despartiri in casatorie, dar, din fericire, este in general mai scurta.

Dragostea nefericita persistenta poate fi considerata un fenomen patologic (deLevita, 1967). Lipsa respectului de sine este cea care face imposibila abandonarea atasamentului nereal pentru fata inaccesibila. In general, nu doar fata este implicata, dar si parintii. Un alt indiciu ca adolescentul nu a reusit sa se detaseze complet de imaginea parintilor. O astfel de dragoste nefericita persistenta amaraste viata adolescentului, nu doar prin disconfortul pe care-l cauzeaza, ci si prin nestabilirea in continuare a respectului de sine si prin singuratatea in relatie cu grupul de prieteni unde ceilalalti au prietene. In mod normal, acest disconfort, oricat de neplacut ar fi la acel moment, contribuie la realizarea propriei identitati a adolescentului si adesea o relatie ulterioara va avea o natura mai permanenta.

Se mai poate intampla un lucru normal - anume ca prima relatie de dragoste sa se dezvolte intr-o relatie de durata, care sa conduca de fapt la mariaj. Partenerii parcurg apoi o parte din dezvoltarea spre viata de adult impreuna. De obicei alegerea unei ocupatii apare inainte de alegerea unui partener, deoarece cea de-a doua a fost determinata partial de educatia in scoala anterioara. Adolescentul care merge la munca la varsta de 15-16 ani nu si-a gasit inca fagasul (ce-i drept) dar urmeaza adesea un drum bine stabilit. Faptul ca alegerea unui partener precede inceperea unei ocupatii, este adevarat doar pentru aceia care urmeaza o educatie superioara, dar chiar si in aceste cazuri, natura ocupatiei viitoare a fost deja decisa.

Daca au fost facute si alegerea unui partener si a unei ocupatii, chiar daca inca nu s-au incheiat nici casatoria sau educatia, adolescenta s-a incheiat. Dupa aceia, putem vorbi de viata de adult. Aceasta nu inseamna ca s-a incheiat si cresterea. Sper, de exemplu, ca am de scris, printre randuri, ceva despre procesul de crestere la parinti. Un proces de crestere similar apare, daca totul decurge normal, in fiecare sfera a vietii. Este chiar in natura unei adolescente reusite ca noi ajustari de personalitate sa ia fiinta, nu potrivit unor modele rigide, stabilite in tineretea timpurie, ci potrivit realitatii actuale.

Sublimare - hobby-uri - creativitate

Am vazut deja cum, odata cu declinul complexului Oedipal, curiozitatea intelectuala se dezvolta din curiozitatea sexuala. In timpul pubertatii, curiozitatea sexuala joaca din nou un rol imoportat, si curiozitatea intelectuala este din nou directionata in intregime sau in mod principal catre problemele sexuale sau pur si simplu catre functiile corporale. Totusi, in cele din urma, un procent mare din curiozitatea intelectuala nu mai are nimic de a face cu sexualitatea ca atare. Acest lucru este destul de clar in latenta, cand curiozitatea mare a copilului uimeste atat de des parintii. In prepubertate impulsurile rabufnesc puternic din nou in dorinta de a sti, si in pubertate observam ca are loc o retrezire a curiozitatii, intr-o forma care acum poate fi devenit permanenta; nu mai este legata de sexualitate, dar ia forma interesului fata de lumea de afara.

In timpul adolescentei totusi, este dificil sa-ti formulezi o judecata cu privire la acest lucru. O mare parte din interesul amplificat este tinut la un loc de catre retrezirea impulsurilor si pare de asemenea legata de inflorirea lor, astfel incat odata ce viata sexuala satisfacatoare a adultului aluat fiinta, aceasta energie "luxurianta" descreste si baza de interes se ingusteaza mult. In adolescenta se poate determina cu greu cat de mult vor rezista interesele. Aceasta se aplica in mod special creativitatii, care de obicei este mai ferventa in perioada prescolara si in latenta timpurie decat in a doua jumatate a latentei si este renascuta la inceputul adoescentei - anume in a doua faza a pubertatii - si uneori duce la realizari remarcabile.

Primele iubiri pot fi in mod special o sursa de inspiratie; oricine nu scrie poezie, picteaza, canta sau compune muzica in aceasta perioada probabil nu o va face niciodata. Daca este sa intelegem "creativitatea" in senul sau cel mai larg, acela de a "construi" ceva, de a fi implicat in mod agreabil intr-o anumita cautare, atunci poate fi aplicat oricarui adolescent sanatos din punct de vedere emotional. Rabdarea si inventivitatea cu care tinerii pot proiecta, construi lucruri, gasi noi solutii pentru problemele tehnice ne poate face sa credem ca atat artistii cat si inventatorii s-au pierdut undeva in procesul de crestere. Tanara care aparea in prepubertate in tinute atat de ciudate transforma acum o bucata de material selectata cu atentie intr-o rochie de seara originala.

Eissler (1958) subliniaza ca atunci cand solutiile pentru conflictele interioare care au aparut in latenta sunt oferite in pubertate este eliberata o mare cantitate de energie. Aceasta energie este folosita in mod creativ cand conflictele personale sunt descrise in forme care se aplica si altora. La acest capat trebuie sa existe conflict cat si potential pentru a oferi forma.

Green Acre (1957, 1958, 1959) indica faptul ca artistul devine relativ independent de parinti, destul de devreme in viata, prin abilitatea lui de a percepe relatii mai largi - de exemplu, simtind o legatura intre el si natura. In adolescenta, acesta este un mod extrem de eficient de a rezolva sentimentul de securitate. Din nefericire, aceasta se incheie adesea pentru ca adolescentului ii este rusine de ceea ce creaza si experimenteaza . Uneori, responsabila de aceste lucruri sunt remarcile jignitoare ale celor din jur. Ele pot fi intrentionate a fi un criticism bine intentionat, dar respectul de sine al adolescentului este atat de vulnerabinl, incat chiar criticismul obiectiv poate paraliza creativitatea pentru unn timp indelungat.

Energia care este investita in cautari creative in timpul adolescentei este folosita in viata de adult in beneficiul familiei. Copii cuiva fac adesea inutili "copii superdotati". "Relatia de dragoste cu lumea" care potrivit lui Green Acre (1957) caracterizeaza tineretea artistului si care eu consider ca exista in fiecare prescolar sanatos emotional trebuie sa fie foarte intensa si trebuie sustinuta de talentul intr-un anumit domeniu daca creativitatea adolescentei continua si in viata de adult.

NEINTELEGERI FUNDAMENTALE INTRE PARINTI SI COPII LA PUBERTATE

Ce pot face parintii pentru copii lor la pubertate si cum este facut procesul de pubertate mai dificil de catre parinti?

Continuand capitolul anterior, am sa incep cu cea de-a doua intrebare. Daca parintii nu arat a nici un fel de intelegere pentru copii lor in crestere, sau daca ei insisi dau semen de ostilitate intense, nu-i pot oferi copilului nici un suport semnificativ in criza lui de identitate. Este o mare diferenta intre efectul pe care un sentiment de neajutaorare din partea parintilor il are asupra copilului si influenta favorabila exercitata de parintii linistiti. Daca unul sau ambii parinti simt o rivalitate prea mare fata de copii, sau nu le pot tolera cresterea in nici unfel, daca sunt prea preocupati de propriile lor conflicte sexuale si propria adaptare sociala, situatia devine periculoasa. Sunt atmirabili tinerii care gasesc in ei insisi taria de a face fata vietii, chiar si in aceste situatii. Acesta se intampla mai des decat putem realiza, dar este cu siguranta o povara nejusta.

Ce este suportul oferit de parinti ? Desigur, nu se afla pe primul loc interzicerile si criticismul lor, intelegerea sau lipsa lor de intelegere; nu, este cu mult mai mult o chestiune de a le fi aproape si de a fi construit o viata destul de buna impreuna. Iata ce da puberului incredere in viitor.

Intr-o astfel de situatie, parintilor le poate lipsi intelegerea si nu sunt intotdeauna in stare sa aleaga drumul corect. Mama poate fi inca treaza, asteptand ingrijorata cand fiul ei ajunge acasa la ora trei dimineata, dupa o discutie interminabila cu prietenul sau, despre intelesurile mai adanci ale vietii, sau cand fiica ei a mers la prima intalnire. Puberul va detesta cu siguranta aceasta, dar nu poate dauna mult. Tatal poate povesti cu exasperare cat de greu a dus-o in tineretea lui fata de baietii de astazi, cum nu i-ar fi trecut niciodata prin cap sa raspunda tatalui sau, s.a.m.d. Baiatul va detesta acesta, cu siguranta, dar inca isi va mai privi parintii ca fiind fundalul de siguranta atat de necesar in crizele de pubertate. Nu este intelept sa tratezi aceste crize cu lipsa de interes, dar nici nu este o problema serioasa. Ce poate avea consecinte grave, totusi, este daca un tanar simte ca nu are suportul familial; ca nu poate conta pe parintii sai in probleme fundamentale; ca tatal, nu uneori, ci intotdeauna, dispretuieste ceea ce fiul considera important; ca mama nu uneori, ci intotdeauna, continua sa il trateze ca pe un baietel cu bunavointa dar fara intelegere; ca ea isi apara posesiunile impotriva fiicei ei, certandu-se cu ea de pe picior de egalitate; sau ca ea, nu uneori, ci intotdeauna, rade de primele ei incercari de a se face atragatoare pentru sexul opus.

In acesta perioada, de asemenea, apare un numar de neintelegeri fundamentale intre parinti si copii, neintelegeri legate de tot soiul de lucruri, datorita faptului ca parintii si-au format propriile pareri si despre cele bine si despre cele rele. Parintii care se considera in mod special progresisti descopera cu tristete ca proprii copii considera acest gen particular de evolutie ca fiind desuet si sufocant. Parintii care cred ca au o buna intelegere a problemelor de afaceri considera felul de a vorbi al fiului lor stupid si arogant, in timp ce fiul vede in cuvintele parintilor "asezarea" din care fuge cu oroare.

Cele mai grave neintelegeri, totusi, apar in domeniul sexual. Parintii adesea inteleg cu greu stadiul de dezvoltare al copiilor lor. Ei nu au cum sa stie daca copiii lor au contact sexual, pentru ca acestia nu spun; dar fanteziile lor deaspre aceasta se misca in una din cele doua directii. Am auzit mame sustinand cu convingere ca fiul sau fiica sunt mult prea putin pregatiti pentru aceasta - in timp ce eu stiam de la fiu sau de la fiica faptul ca el sau ea intrase intr-un grup in care se obisnuia sa aiba relatii fizice dupa vizionarea filmelor. A nu avea contacte fizice apropiate era privit nu doar ca infantil, ci si ca reprobabil, ca necivilizat. Parintii erau, totusi, convinsi ca copii lor nu aveau nici o doritna petnru contact sexual, pentru ca ei considerau ca "nu e frumos".

Exact acesta diferenta de norme dintre generatii face viata atat de confuza pentru tanar. In acelasi timp, aceste norme conventionale nu au uneori, nici pentru parinti sau copii nimic de a face cu sentimentele launtrice reale.

Fantezia opusa apare de asemenea destul de des. Mama care si-a asteptat atat de ingrijorata fiul pana la 3 dimineata nu si-a imaginat nici un moment conversatia interminabila cu prietenul sau, ci isi imagina aventuri sexuale pe care le-ar fi putut avea cu toate fetele al caror nume l-a mentionat vreodata.

Puberii, de asemenea demonstreaza aceasta fantezie cu doua fete in relatie cu parintii lor. Pe de o parte nu-si pot imagina ca parintii lor pe care-i vad ca oameni batrani pot avea relatii sexuale; pe de alta parte ei vad dormitorul parintilor ca locul in care nu are loc nimic in afara de sex. Este dificil in mod special petnru copil la pubertate daca este confruntat prea direct cu viata sexuala a parintilor lui. Acest lucru se poate intampla daca mama are un alt copil in timpul pubertatii copilului; Se paote intampla de asemenea ca secrete din viata paritilor sa fie expuse, precum o relatie ascunsa care duce la divort.

Sa ne intoarcem la parintii unui puber "normal". Ei vor descoperi ca criteriul pe care l-au folosit in timpul latentei pentru a determina daca dezvoltarea copilului lor se desfasura bine, nu mai este util. Pentru cativa ani, relatia cu copilul lor a fost caracterizata de multe lucruri luate cu usurinta.

Copilul a mers in mare parte pe drumul sau, dar a contat pe afectiunea si interesul lor si a manifestat aceleasi sentimente fata de ei. S-a integrat destul de bine la scoala si cu prietenii, puntin deranjant si simpatic. Daca parintii nu si-au inteles copilul, dupa cateva luni au inteles ce era in regula sau, dupa ceva timp, totul parea sa fie bine din nou.

In timpul pubertatii, nici una dintre acestea nu mai putea fi considerata norma. Pentru parintele unui puber este adevarat ca "indiferent ce faci este gresit". Afectiunea este privita ca amestec si lasarea de unul singur, ca indiferenta. Daca cineva zambeste amabil in fata unor afirmatii dogmatice sau unor dificultati, cu siguranat nu le intelege; daca cineva le ia in serios, este cu siguranta stupid. Daca cineva se retrage din discutie, puberul se plange ca nu primeste ajutor nici chiar de la parinti.

In unele cazuri, puberul pare sa ceara o inversare totala a rolurilor: parintii trebuie sa-si asume acum rolul copilului si sa-l lase sa le aplice lor legea mult mai sever decat au facut-o ei vreodata. Uneori parintii se indeparteaza cu exasperare, dar nu este cel mai intelept lucru. Ei ar trebui sa fie in stare, fara sa o accepte, sa vada inversarea rolurilor ca pe un criteriu al dezvoltarii normale, chiar daca intr-o forma extrema. Aceasta ii va ajuta, de asemenea, sa-si pastreze propria identitate.

Puberul trebuie acum sa-si faca propriul drum, sustinut de orice relatie pe care parintii lui au construit-o cu el in timpul latentei sale. Cu cat echilibrul este mai mare cu atat mai usor va decurge procesul de dezlegare. Daca legaturile erau prea puternice sau prea slabe, va fi o dificultate mai mare, si acesta nu va fi momentul pentru a stabili un contact ulterior. Problema se va rezolva de la sine, fara indoiala, cand va fi adult, dar legatura va fi atunci una intre doua persoane independente.

Spre deosebire de latenta, nelinistea este normala in pubertate si lipsa nelinistii este foarte alarmanta. In adolescenta, acesta neliniste se va diminua si majoritatea parintilor se vor linisti si ei. Chiar si asa, alegerea unui partener produce un soc considerabil. Faptul ca primul copil din familie aduce acasa o prietena sau un prieten, produce adesea confuzie parintilor. Ei nu sunt constienti de dorinta de a-si pastra fiul sau fiica legata de ei, dar din aceasta perspectiva vad totul in negru. Pe de alta parte, tinerii interpreteaza ingrijoarea sincera a parintilor pentru o relatie nemultumitoare, ca gelozie.

Foarte des, parintii dau dovada de un entuziasm prea mare; si acest lucru intervine in alegerea libera a adolescentului. Daca parintii iau fiecare relatie de dragoste mult prea in serios si trateaza fiecare prieten sau prietena ca pe un posibil ginere sau nora, adolescentul va suferi o adevarata rusine daca relatia moare. In nesiguranta lor, rusinea este foart dureroasa pentru tineri. O atitudine deschisa, neutra, fara a rupe ceea ce tanarul ia in serios si, totusi fara a bate in retragere, va face ca dezvoltarea sa se desfasoare mai usor. Un mare avantaj al tinerilor de a avea propriul apartament este ca parintii si copiii, in aceasta etapa finala a procesului de desfacere a legaturii, nu sunt informati constant de actiunile ceiluilalt si procesul nu este perturbat de interactiunile lor. Odata ce libertatea a fost gasita, tinarul simte ca isi poate modela propria viata in modul sau specific, in propria casa, separat de parintii sai.

CONCLUZIE

Am incercat sa descriu ceva din interactiunea dintre copii si parinti si am ilustrat aceasta in relatie cu procesul de dezvoltare in diferite faze ale vietii. Sper, prin aceasta, sa fi clarificat ceea ce doctorul si educatorul pot face pentru a sustine sanatatea psihica si ce trabuie sa nu faca pentru a nu perturba dezvoltarea normala.

Neuniformitatea dezvoltarii psihologice nu trebuie nici ignorata, nici subliniata. Doctorul nu trebuie sa arate o graba mai mare in a recomanda un pacient unui specialist decat in cazul simptomelor fizice - dar, preferabil, nici mai mica. Parintilor le este adesea rusine ca au nevoie de ajutor cand apar tulburari in dezvoltarea psihologica a copilului lor. Ei vad dificultatile amplificate in viitor si asteapta ca ele sa se inrautateasca. Uneori ei neaga ca ceva ar fi in neregula, pentru ca ei considera ca sunt vinovati pentru orice se intampla gresit in viata copilului lor. Doctorul ii poate indruma in gasirea tipului de ajutor necesar, la timp, fara sentimentul de vinovatie. El trebuie, de asemenea, sa inteleaga suficient de bine dezvoltarea normala pentru a-i putea linisti cu privire la neregularitatile care sunt parte din acesta.

Doctorii si educatorii, care sunt deplin constienti de multele forme ale adaptarii active pe care copilul o realizeaza pe drumul catre viata de adult, pot da sfatul potrivit pentru un anume copil si pentru familia sa. Sper, totusi, sa fi incurajat si parintii sa-si ofere caldura si resursele copiilor pe care ii iubesc si pentru care inseamna atat de mult.