Politici sociale din Romania -

SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

POLITICI SOCIALE

REFERAT

Politici sociale din Romania

POLITICILE SOCIALE DIN ROMANIA

Politica sociala, "exprima intr-un fel si intr-o anumita masura, conceptiile colectivitatii care au influentat-o si pe care, la randul sau, le-a influentat".

Inainte de 1989, proiectul socialist urmarea constituirea unei societaþi prospere pentru toþi oamenii; chiar daca aceasta bunastare nu putea fi egalitara, se dorea ca inegalitatea sa fie cat mai puþin resimþita.

Statul era cel ce-si asuma intreaga responsabilitate pentru bunul mers al tintelor propuse:

eradicarea saraciei si a excluziunii sociale;

cresterea bunastarii societaþii.

In defavoarea imaginii publice, acest proiect s-a dovedit a fi o imbinare intre o bunastare bazata pe munca si una bazata pe intr-ajutorare.

Numai ca majoritatea beneficiilor sociale depindeau intr-o mare masura de incadrarea in munca - alocaþia de stat pentru copii; asistenta sociala; concediul medical si maternal; biletele de odihna, de tratament, iar cei care nu erau incadraþi in munca la stat, nu puteau beneficia de aceste "facilitaþi".

Beneficiile sociale depindeau de anumite criterii:

cuantumul pensiei, concediul medical si maternal erau in functie de munca desfasurata. Nu se facea referire la salariu sau la contributia financiara a persoanei respective, ci la munca;

alocatia de stat pentru copii, biletele gratuite pentru tratament sau ingrijirea medicala gratuita, depindeau tocmai de incadrarea in munca;

Acest criteriu nu era insa singurul dupa care se acordau aceste beneficii sociale, deoarece biletele de tratament aveau reduceri in functie de veniturile persoanei sau familiei respective, iar bursele pentru elevi si studenti erau acordate celor cu venituri scazute.

In societatea socialista, toate deciziile erau luate de stat:

salariile nu erau stabilite in raport cu economia, ci in functie de ratiunile politice;

salariul era acordat sub doua forme:

 salariul direct, reprezentand o anumita suma de bani;

 salariul social, reprezentand anumite beneficii nonsalariale.

locurile de munca apareau in functie de numarul persoanelor neincadrate in munca.

Statul putea cere intreprinderilor suplimentarea locurilor de munca, chiar daca acestea nu mai aveau nevoie de personal; forta de munca avuta, fiind suficienta in raport cu ceea ce aveau de intreprins acestea.

Toate aceste decizii nu au determinat o crestere economica socialista, ci mai degraba au dus la stagnarea acesteia.

In societatea a carei economie era bazata pe piata, distributia primara este independenta de distributia secundara, fiind condusa de logica economiei de piata.

In acest tip de societate, statul nu mai este singurul organism care poate interveni prin anumite reglementari, partenerii sociali avand si ei un astfel de drept.

Imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, politicile sociale au inceput sa se dezvolte; razboiul a fost acela care a dus la influenta statului in economie, la ocuparea totala a fortei de munca in interiorul industriei de razboi si, datorita distrugerilor provocate de acesta, nevoia de locuinte si de bunuri de larg consum a atins apogeul.

Unele din principalele modele de state ale bunastarii au fost cele prezentate de Richard Titmuss, Gosta Esping-Anderson, Stephan Leibfried, Goran Therborn.

In 1974, Richard Titmuss vorbea de 3 modele de stat al bunastarii si anume:

modelul rezidual, considera ca statul este acela care trebuie sa intervina in asigurarea protectiei sociale a cetatenilor, atunci cand piata si familia nu o pot realiza. Insa aceasta interventie trebuia, sa fie temporara;

modelul realizare, considera ca nevoile sociale trebuiau sa fie acordate in functie de merit, de performantele in munca si productivitate;

modelul redistributiv institutional, considera ca bunastarea sociala are drept scop asigurarea unor servicii sociale in functie de nevoi.

Am putea spune, ca in Romania intalnim elemente din toate cele trei modele prezentate de Richard Titmuss.

Statul joaca un rol important in ceea ce priveste bunastarea sociala, insa acesta nu este singurul organism care poate interveni prin anumite reglementari, partenerii sociali avand si ei un astfel de drept.

Statul este cel care asigura servicii universaliste, in functie de nevoi si atata timp cat persoana/familia respectiva, are nevoie de ajutor (venitul minim garantat). In afara statului mai exista ONG-uri, care incearca scoaterea individului/familiei din situatia de criza, situatie in care se poate afla la un moment dat.

Tinand cont de faptul, ca la un moment dat ne putem confrunta cu dependenta individului/familiei de astfel de servicii sociale, statul incearca, prin anumite programe -cursuri de calificare/recalificare, evitarea unei eventuale dependente.

In anul 1990, Gosta Esping-Anderson vorbea si el tot de 3 modele de stat al bunastarii si anume:

modelul liberal, era in principal bazat pe mecanismele de piata. In acest model, gradul de decomodificare de care vorbea Gosta Esping-Anderson, era redus, individul/familia nu puteau avea un trai decent de viata, independent de participarea lor la procesul pietei. Pentru ca individul/familia sa nu se complaca intr-o astfel de situatie, ajutoarele oferite erau modeste, iar cei care beneficiau de ele erau stigmatizati, fapt ce-i determina in gasirea unui loc de munca.

modelul conservativ-corporatist, nu era bazat pe mecanismele de piata, motiv pentru care modalitatea obtinerii unor drepturi sociale nu era contestata. Biserica detinea un rol important in dobandirea unor atitudini de tip conservatorist in interiorul familiei. In acest model intalnim principiul subsidiaritatii, atunci cand familia sau biserica nu aveau puterea financiara pentru a-l scoate pe individ din impasul in care se gasea, statul era cel ce trebuia sa intervina.

modelul social - democrat, era bazat pe mecanismul de piata ºi taxare. In funcþie de venituri apareau beneficiile sociale, motiv pentru care oamenii erau stimulaþii privind aportul lor la susþinerea sistemului universalist de servicii sociale. Intreaga responsabilitate, in ceea ce priveºte acordarea beneficiilor sociale, ii revenea statului. Pentru a diminua cat mai mult aceasta dependenþa de beneficiile sociale, statul era interesat de ocuparea totala a forþei de munca. Se mergea pe ceea ce Keynes stabilise ca obiectiv in reglarea proceselor economiei de piaþa, aceea a "ºomajului 0".

In Romania, regimul socialist a promovat o foarte elaborata politica de nediscriminare a femeii, politica ce a prezentat multiple simililaritati dar, de asemenea, si importante disimilaritati cu politicile din tarile vestice. Din punct de vedere legal, regimul socialist a accentuat egalitatea totala dintre femei si barbati. Lupta impotriva discriminarii femeilor a constituit un important aspect pe agenda politica socialista.In primul rand, lupta impotriva discriminarii femeilor la locul de munca si promovarea lor in functii de conducere, se realiza " prin orientarea politica" si " cota de reprezentare". Aceasta din urma a fost aplicata in foarte multe domenii: proportia femeilor in Partidul Comunist, proportia femeilor in pozitii politice de conducere, in parlament, in pozitii manageriale.

inainte de 1989, statul urmarea incadrarea in munca a intregii populatii apte de munca, iar acordarea anumitor beneficii sociale, erau oferite tocmai datorita ocuparii unui loc de munca.

Influenta bisericii asupra statului nici macar nu exista, statul incercand sa distruga autoritatea acesteia ca institutie. Familia avea ºi are in continuare un rol important in ceea ce priveºte protecþia sociala, dar acest lucru nu s-a datorat, cel puþin inainte de 1989, autoritaþii bisericii, ci mentalitaþii individului.

In ceea ce priveste diferentierea intre sexe pe piaþa muncii, aceasta nu era atat de puternica ca in alte state (Germania), iar in prezent, femeile au ajuns sa aiba aceleaºi salarii cu ale barbaþilor pentru desfaºurarea aceleaºi munci.

Dupa 1989, inca se mai incearca incadrarea in munca a tuturor persoanelor apte, insa acest lucru nu mai este posibil datorita ºomajului foarte ridicat ºi graþie atragerii de catre putere a anumitor lideri sindicali, care au o oarecare putere de decizie.

Biserica incepe sa aiba un oarecare rol in ceea ce priveste politicile sociale si conservatorismul din cadrul familiei de care vorbea Gosta Esping-Anderson in modelul conservativ-corporatist.

Desi Bob Deacon, a clasificat Romania ca facand parte din modelul conservator-corporatist, singura asemanare cu acesta consta in faptul ca familia a jucat un rol important in asigurarea protectiei sociale, insa asa cum am spus mai sus, acest rol s-a datorat mai mult mentalitatii individului decat conservatorismului datorat bisericii.

In anul 1993, Stephan Leibfried, isi indreapta atenþia spre statele europene ºi identifica 4 modele de state ale bunastarii:

modelul Scandinav, urmarea ocuparea totala a forþei de munca, "ºomajul 0" de care vorbea Keynes, statul fiind in primul rand preocupat de furnizarea locurilor de munca ºi in al doilea rand "compensator"; oamenii aveau dreptul la munca;

modelul Bismarckian, urmarea o crestere totala, iar statul era in primul rand compensator si in al doilea rand angajator; oamenii aveau dreptul la securitate sociala;

modelul Anglo-Saxon, este o imbinare intre modelul Bismarckian si cel Scandinav - dorea o crestere totala, iar statul avea ca tinta principala ocuparea fortei de munca si apoi compensator;

modelul Latin, ramas oarecum in urma, este un model al "promisiunilor institutionalizate" - promite si nu se aplica. Aici drepturile sunt proclamate dar nu sunt promovate. Oamenii au dreptul atat la munca cat ºi la bunastare.

In acest model exista o segmentare a indivizilor:

 segmentari supraprotejate :

 functionarii publici;

 cei care lucreaza in sisteme de stat;

"gulerele albe".

 Segmentari subprotejate :

"gulerele albastre";

muncitorii in agricultura;

muncitorii necalificati.

Romania se regaseste in acest model de stat al bunastarii - modelul Latin, de care vorbeºte Leibfried.

Bibliografie

Catalin Zamfir (coord), Politici sociale in Romania 1990-1998, Ed. Expert, Bucuresti, 1999

L. Pop, Dictionar de politici sociale, Ed. Expert, Bucuresti, 2002

Marian Preda, Politica sociala romaneasca intre saracie si globalizare, Ed. Polirom, Iasi, 2002.