Perspective teoretice de analiza a Dezvoltarii Comunitare

Dezvoltarea Comunitara presupune in primul rand organizarea comunitara sau re-organizarea comunitara, intr-un context "macro" al practicii sociale. Macro-interventia implica metode de schimbare profesionista cate tintesc sisteme situate deasupra nivelului individual, grupal, familial, etc., si anume nivele precum organizatiile, comunitatile, entitati regionale sau nationale. Macro-practica lucreaza cu aspecte ale serviciilor prestate pentru indivizii unei colectivitati, si care se focalizeaza pe o abordare sociala in vederea imbunatatirii calitatii vietii oamenilor, subliniind aspecte precum dezvoltarea si punerea in valoare a politicii sociale, organizarea efectiva si prestarea diferitelor servicii, solidizarea vietii comunitatii si prevenirea asa-numitelor "boli sociale". Macro-practica comunitara include trei perspective:

formularea politicilor (policy practice);

perspectiva organizarii comunitare si

perspectiva administratiei si managementului

O perspectiva reprezinta o abordare larga sau o directie de strategie. Un model, prin contrast, este mult mai specific, mai detaliat, si are o coerenta interna ce urmeaza logica unui pattern bine determinat.

FORMULAREA POLITICILOR este cea mai larga si mai cuprinzatoare dintre cele 3 macro-perspective. Politica sociala este cea care creeaza in mod frecvent cadrul in care functioneaza toate celelalte componente ale Statului Bunastarii. Adesea devine necesara adoptarea unor noi politici pentru a structura conditii pe baza carora alte macro-metode pot functiona optimal. Politica sociala opereaza la nivel statal sau societal, oferind cea mai larga cuprindere.

PERSPECTIVA ORGANIZARII COMUNITARE este nivelul imediat urmator, ultimul fiind cel al ADMINISTRATIEI SI MANAGEMENTULUI - focalizat pe agentii si organizatii prin intermediul carora programele si serviciile sunt realizate.

I. FORMULAREA POLITICILOR (policy practice)

- sunt mai multe faze ale procesului de creare a unei politici, incluzand:

aparitia/ generarea primelor idei;

selectarea unor tinte pentru anumite consideratiuni;

managementul procesului de ratificare a acestei politici, iar dupa ratificare:

planificarea detaliata/ designul politicii, si

programarea (termene) si evaluarile de etapa.

evaluarea si monitorizarea.

Uzual, o politica include ordonarea tintelor/ scopurilor si stabilirea regulilor pentru implementare.

Daca politica este adesea gandita ca fiind ceea ce guvernele nationale fac, in fapt politica poate fi realizata la fiecare din nivelele de interventie sociala: individual, familial/ de grup, comunitar precum si la nivel national.

Ideea de management al politicilor - reprezinta un concept mult mai pro-activ, centrat pe practica, fiind adesea focalizat pe patrunderea/ intelegerea a ceea ce exista la un moment dat si a proceselor care afecteaza bunastarea sociala.

Un alt pas il reprezinta analiza politicilor - cu alte cuvinte politicile sunt analizate in termeni de surse, implicatii si efecte, utilizand o varietate de tehnici.

Conceptualizari recente au adaugat unele elemente la aceasta perspectiva, cum ar fi:

focalizarea pe procesul de elaborare a unei politici

contextul politicii (toate structurile si credintele care promoveaza unele politici si determina renuntarea la altele);

implementarea politicii (ce se intampla dupa ce se decide/ agreeaza ca o politica sa fie pusa in practica)

managementul politicii ('orchestrarea' / insotirea procesului politic printr-o serie de pasi obligatorii, si atentia acordata pentru marirea potentialului de generare de noi idei de politica).

Baumheier & Schorr, (1977), arata ca putem identifica patru mari roluri realizabile in cadrul acestei perspective a politicilor:

elaborarea de legi si reglementari;

recomandarea

cercetarea problemelor sociale;

sustinerea/ apararea (advocating)

II. PERSPECTIVA ORGANIZARII COMUNITARE si submodelele ei

Taylor si Roberts (1983) descriu natura teoriei organizarii comunitare ca fiind una foarte fluida si eclectica, ceea ce face ca incercarea de categorizare sa fie o sarcina dificila, iar elaborarea unei macro-teorii a dezvoltarii comunitare sa fie nefunctionala. De aceea vom vorbi despre metode ale organizarii comunitare si nu si despre metoda organizarii comunitare.

In ultimele trei decenii s-a vorbit despre 3 orientari importante in organizarea comunitara: dezvoltarea locala/comunitara (locality development), planificarea sociala si actiunea sociala.

A. Modelul A - locality development - presupune faptul ca schimbarea comunitara poate fi urmarita si realizata optimal printr-o larga participare a unui spectru larg al populatiei la nivelul comunitatii, in sensul determinarii obiectivelor si al actionarii in sensul atingerii lor.. In literatura acest model il gasim sub denumirea de "Dezvoltare Comunitara". Intr-un document al Natiunilor Unite (1955, Social Progress through Community Developement), se arata ca:

"Dezvoltarea Comunitara poate fi definita ca un proces menit sa creeze conditii de progres economic si social pentru intreaga comunitate, cu participarea activa a acesteia si cu totala incredere posibila in initiativa comunitatilor".

Dunham (1963) arata ca unele teme incluse in acest model se refera la proceduri democratice, cooperare voluntara, auto-ajutorare, dezvoltarea conducerii locale si a liderilor locali, precum si obiective educationale.

B. Modelul B - planificarea sociala - pune accent pe procesul tehnic de rezolvare a unei probleme cu privire la probleme sociale si de anvergura, cum ar fi delincventa, situatia locuirii, sanatatea mentala etc. Planificarea rationala si controlul schimbarii ocupa un loc central in acest model. Participarea comunitara poate varia de la foarte mult la foarte putin, depinzand de modul in care se manifesta o problema si ce variabile organizationale sunt prezente. Aceasta abordare presupune ca schimbarea intr-un mediu complex necesita planificatori profesionisti (experti) care, prin exercitarea abilitatilor lor tehnice, incluzand abilitatea de a manipula largi organizatii birocratice, pot ghida, in totala cunostinta de cauza, procesul complex de schimbare. Proiectarea planurilor, programelor si politicilor ocupa de asemenea un loc central, precum si implementarea lor intr-un mod eficient (cost-beneficiu). Pe larg, in acest model preocuparea principala se refera la stabilirea, organizarea si furnizarea de bunuri si servicii catre oamenii care au nevoie de acestea. Construirea capacitatii comunitatii sau adoptarea unor masuri de schimbare sociala radicala nu ocupa un rol important in acest model.

In cadrul Asistentei Sociale programele care subliniaza decizia individuala sunt tipice pentru aceasta abordare. Acest model isi gaseste de asemenea exprimarea in departamentele universitare de administratie publica, afaceri urbane, planificarea urbana, managementul organizatiilor si altele. Lucrari care reflecta acest model sunt cele ale lui Lauffer, Rein, Morris si Binstock, Rothman si Zald.

C. Modelul C - actiunea sociala, are drept tinta un segment dezavantajat al populatiei care necesita si urmeaza sa fie (re)organizat, posibil impreuna cu ajutorul altor actori sociali comunitari (dar si extra-comunitari), pentru a obtine la nivelul intregii comunitati o cerere adecvata pentru mai multe resurse si o distributie echitabila a acestora, precum si solutii la problemele cu care se confrunta comunitatea, intr-o conformitate crescuta cu justitia sociala si democratia. Acest model, tinteste uneori realizarea unor schimbari de baza in cele mai importante institutii sau in practicile prezente la nivelul comunitatii. Adesea actiunea sociala cauta sa determine o redistribuire a puterii, a resurselor ori a luarii deciziilor in comunitatea respectiva si/sau schimbarea politicilor de baza ale organizatiilor formale. Exemple ale abordarii actiunii sociale includ organizatii de protejare a consumatorului, a mediului, grupuri feministe de actiune, organizatii ale homosexualilor si lesbienelor, grupuri ce pledeaza pentru drepturile civile, ale minoritatilor, sindicate, etc.

Metodele actiunii sociale se bazeaza insa pe instrumente oarecum sofisticate si sunt utilizate doar de specialisti de varf, fiind folosite selectiv in situatii permise intr-un anumit context sau a fi utilizate mult mai extensiv ca forte istorice ce transforma spatiul/peisajul social.

III. PERSPECTIVA ADMINISTRATIEI SI A MANAGEMENTULUI.

Aceasta perspectiva arata ca organizarea comunitara, precum si alte metode de asistenta sociala comunitara, sunt practicate in cadrul organizatiilor. Functionarea tuturor acestor organizatii in cadrul comunitatii este necesara si cruciala, insa nu si suficienta - conditia ca ea sa fie efectiva si eficienta se bazeaza in mare masura si pe capacitatea specialistului/ a practicianului.

Structurile organizationale furnizeaza vehiculele/ mijloacele prin care programele si serviciile sunt formulate si implementate. Organizatia ofera resurse, legitimare, personal, know-how si alte instrumente prin care actiunea este articulata.

Organizatiile sunt adesea tintele activitatii profesionale. Frecvent, scopul practicienilor este acela de a modifica politicile sau practicile in cadrul unor organizatii ce functioneaza la nivel comunitar.

Organizatiile servesc, de asemenea, in multe situatii drept 'context' - cadrul in care se desfasoara diferitele practici.

Daca organizatia reprezinta cadrul in care actiunea se desfasoara, administrarea reprezinta practica dezvoltarii organizationale si a manipularii. Administrarea reprezinta deci mijlocul prin care organizatiile sunt conturate si directionate sa urmareasca numite tinte si sa produca strategii particulare si programe. Administrarea este vazuta ca descriind in mod amanuntit metodele practicii asistentei sociale, dar in acelasi timp si alte metode ale practicii comunitare. Administrarea ofera baza pentru ghidarea procesului organizational de dezvoltare si organizare a serviciilor, pentru toate cele trei modele ale perspectivei organizarii comunitare (dezvoltarea locala, planificarea sociala sau actiunea sociala).

EXAMINAREA COMPARATIVA A CELOR TREI PERSPECTIVE,

utilizand acelasi set de variabile ale practicii aplicate la analiza modelelor alternative in cadrul practicii organizarii comunitare.

a)      tactici si tehnici de schimbare caracteristica:

Policy practice - poate utiliza atat orientarea spre conflict cat si spre consens. Puterea politica si exercitarea ei ocupa un loc central. Problema particulara si ordonarea ierarhica a intereselor si fortelor din jurul acesteia pot determina adoptarea unei tactici sau alteia.

Practica organizarii comunitare - diferite modele inclina fie spre consens fie spre conflict. Modelul dezvoltarii locale (locality development) inclina spre consens in timp ce modelul actiunii sociale inclina spre conflict.

Practica administrativa utilizeaza adesea autoritatea formala ca si mod de influenta, favorizand si stimuland in general stabilitatea, bunavointa, economia, eficienta actiunii.

b)      Rolurile practicianului:

Policy practice - contine doua roluri de baza: I. cea de analist al politicii care studiaza formularea politicii cautand slabiciunile si defectele acesteia; II. Managerul politicii - care ghideaza procesul de generare a politicii si procesul de dezvoltare a ei.

Practica organizarii comunitare - practicianul are rolul de capabilizator, aduna informatii si fapte, si activist, depinzand insa de modelul de actiune adoptat.

Practica administrativa - practicianul se bizuie pe rolul sau central si pe autoritatea pe care o detine ca executiv, manager executiv asociat sau supervisor.

c)      Modalitatea de schimbare.

Policy practice - doua mijloace sunt centrale:

grupul de decizie; grupul poate fi conducerea, comisia executiva, legislativa sau alt grup care detine puterea formal recunoscuta;

grupul actioneaza 'pe baza' unui document care legitimeaza o politica, in genere un act legislativ actual.

Schimbarile in textul legilor si al reglementarilor reprezinta o importanta modalitate de schimbare.

Practica organizarii comunitare - aici practicianul lucreaza cu grupuri de vecinatate, asociatii de orice natura precum si cu organizatii formale. Planificatorii de asemenea opereaza cu date.

Practica administrativa - aici pentru practician mediul cheie este reprezentat de insasi agentia de servicii sociale. Schimbarile in cadrul structurii si programelor agentiei reprezinta modalitatea prin care ulterior opereaza schimbarile la nivel comunitar.

d)      Orientarea catre structura:

Policy practice - cei care abordeaza aceasta perspectiva folosesc structurile de putere in cele mai multe cazuri, dar ca pe un 'brat lung' de actiune, deoarece ei uzual nu fac parte din aceste structuri ci doar participa la activitatile lor.

Practica organizarii comunitare - practicianul are relatii variabile cu structura de putere, de la angajat si aliat pana la adversar militant, functie de unul din cele trei modele de actiune.

Practica administrativa - aici practicianul este adesea structura de putere insasi - ca implementator al programelor si serviciilor.

e)      Conceptia despre rolul clientului

In modelul 'politicilor' - practicianul vede elitele ca fiind puternic active si implicate, dar vad non-elitele ca tinzand sa revada si sa aprobe sau dezaprobe directia politicii adoptate.

Practica organizarii comunitare - rolul sistemului client variaza de la activ la pasiv, functie de unul din cele trei modele de actiune.

Modelul administrativ - practicianul, in mod uzual lucrand intr-o agentie furnizoare de servicii, tinde sa vada clientii in acelasi fel ca si cei care planifica - drept consumatori ai produselor agentiei. In acest sens ei sunt participanti subordonati in sistemul organizational. In cadrul acestei perspective, rolul clientului este unul pasiv, participarea fiind sub forma de 'recipient' sau 'consumator'. Consumatorul poate fi activ in cautarea si obtinerea de servicii, dar este tipic non-activ in determinarea formei si disponibilitatii serviciilor.

Elemente comune ale practicii comunitare

Incercarea de a crea un corp teoretic propriu al dezvoltarii comunitare a dus la ignorarea unor idei si experiente foarte utile, dezvoltate in cadrul studiilor individuale de caz (casework) sau de grup (groupwork). O alta problema a constituit-o faptul ca cea de-a treia metoda 'traditionala' in cadrul practicii asistentei sociale - organizarea comunitara - a tins sa includa intr-un mod nediferentiat cele mai multe metode denumite macro-practice. Prin urmare, cunostintele in domeniul Organizarii Comunitare 'alearga' de la advocacy la analiza politicilor, de la evaluarea nevoilor la evaluarea generala, de la sarcini la procese.

Actualmente, practicienii se concentreaza pe urmatoarele elemente:

identificarea nevoilor si planificarea programului

construirea bazei de cunostinte pe baza carora vor fi cladite eforturile de realizare a schimbarii'

modurile in care practicianul poate fi aparatorul programelor sociale, in special punand accent pe valorile asistentei sociale si a bunastarii.

Sarcinile grupurilor si implicarea lor in realizarea obiectivelor sociale;

Analiza tranzactiilor interpersonale in contextul organizarii comunitare;

Evaluarea programelor si controlul administrativ.

Organizarea comunitara si maco-practica sunt in ultima instanta bazate pe teoriile organizarii si ale dezorganizarii sociale.

Identificarea nevoii si planificarea/ conturarea programului in contextul comunitatii

Evaluarea nevoilor de servicii este un aspect neglijat si gresit inteles in cadrul planificarii programelor de servicii sociale. Programele nationale rezulta din contextul politic al confruntarii dintre interese generale si particulare, ideologii asupra serviciilor sociale, cererea de servicii si competitia pentru acces la resurse. Ca rezultat, comunitatile se confrunta in unele situatii cu programe ne-coordonate si slab integrate care se suprapun si sunt in competitie pentru resurse putine si adeseori risipite. Fara o evaluare adecvata a nevoilor de servicii umane/ sociale, aceasta situatie slab monitorizata si slab coordonata tinde sa persiste si chiar sa se inrautateasca.

Identificarea si evaluarea nevoii de servicii:

a)      trebuie sa fie facuta de comunitatea locala si la nivel regional intr-o maniera care stimuleaza coordonarea si integrarea serviciilor umane la nivelul comunitatii;

b)      trebuie sa fie o forta rationalizatoare in procesul de asigurare a sanatatii si bunastarii regionale si a planificarii serviciilor umane;

c)      trebuie combinata cu grija participarea cetateanului si a "participantului consumator" cu personalul calificat (profesionistii) intr-un proces de planificare creat pentru a stimula punerea accentului pe relevanta programului in domeniul nevoii de servicii sociale.

1. Definirea conceptelor "identificarea nevoii" si "evaluarea nevoii"

Identificarea nevoii descrie cerintele pentru servicii sociale si de sanatate intr-o arie geografica sau sociala, in timp ce evaluarea nevoii reprezinta estimarea importantei relative a acestor nevoi.

Procesul de Identificarea nevoii si Evaluarea nevoii implica doua etape distincte:

a)      aplicarea unui mijloc de masurare sau a unui pachet de mijloace pentru o arie sociala definita;

b)      aplicarea unei judecati pentru a evalua semnificatia informatiei colectate, pentru a determina prioritatile pentru planificarea/conturarea programului si dezvoltarea de servicii (Blum, 1974)

Evaluarea este o activitate de cercetare si planificare focalizata pe o arie sociala specifica. In aceasta arie, strategiile de evaluare a nevoii sunt astfel concepute (taylored) pentru a furniza date ce ii vor ajuta pe planificatori sa determine masura si tipurile de nevoi prezente intr-o comunitate; sa furnizeze informatii pentru planificarea unor noi servicii si programe in conformitate cu nevoile comunitatii si cu modelul curent de servicii umane/ sociale.

Nevoia poate fi util definita ca fiind prapastia dintre ceea ce este considerat ca fiind nivelul minim necesar de catre toti cei afectati/implicati si ceea ce exista in acel moment. "Nevoia" este in cea mai buna situatie un concept relativ si definirea nevoii depinde in primul rand de toti cei care sunt implicati in efortul de identificare si evaluare.

2. Justificare si tinte in studiile asupra nevoii

Nu exista un set de pasi general agreat, dar principalele variabile care merita o atentie sporita, cand se planifica o evaluare a nevoilor de servicii sociale, sunt:

Informarea - ce date de evaluare sunt cele mai relevante pentru programul local? Cat de usor pot fi obtinute datele dorite? Care este gradul potential de acuratete si utilitatea datelor?

Disponibilitatea resurselor. Ce personal si resurse financiare sunt disponibile pentru efortul de evaluare? Care este costul de colectare estimat al datelor? Vor fi beneficii asteptate de la aceste date mai mari decat costurile de producere/obtinere a lor? Sunt aceste resurse suficiente pentru obtinerea informatiilor dorite?

Situatia dezvoltarii programului. Serviciul respectiv este unul nou sau in faza timpurie de planificare? Cat de larga este gama serviciilor momentan disponibile? Se afla la nivelul comunitatii o retea organizata intr-un sistem de servicii?

Atitudinea comunitatii. Care este toleranta comunitatii fata de o cercetare locala (survey), o adunare comunitara sau alte abordari similare utile pentru evaluare?

Planificarea programelor in vederea dezvoltarii de servicii sociale va solicita un anume tip de abordare asupra identificarii nevoii care sa se bazeze pe reguli clare si resurse suficiente. Retelele de colaborare trebuie sa fie formate in sensul actionarii ca sisteme de informare-culegere regionala a datelor. Aceste sisteme regionale organizate la nivel multi-regional, trebuie sa realizeze cercetari de teren intensive si sa functioneze ca o "conducta" prin care informatiile utile/esentiale vor fi canalizate catre nivelul comunitar.

3. Analiza convergenta

Intr-un efort de evaluare comprehensiva a nevoii, analiza convergenta reprezinta cel de-al doilea pas, urmand dupa identificarea nevoii.

Analiza convergenta reprezinta cadrul metodologic in care informatiile referitoare la nevoia de servicii sociale pot fi identificate, definite, evaluate si stabilite prioritati intr-o maniera progresiva. Sarcina finala a acestui stagiu analitic este de a realiza o sinteza si integrarea tuturor informatiilor colectate printr-o larga varietate de metode de culegere.

Faze: 1. Date interne despre respectivul serviciu social (cine este finantatorul legal, evolutia anterioara a respectivului serviciu si cum a fost utilizata informatia de catre sistemul client). 2. Orientarea, pregatirea si co-interesarea administratorilor si furnizorilor, precum si consultarea celor din consiliul de avizare si elaborare politici. 3. Ulterior procesul presupune integrarea informatiilor, asamblate functie de comunitatea tinta sau un domeniu social specific, printr-un pachet de metode si tehnici care sa cuprinda un spectru larg de perceptii despre conditiile particulare din comunitate.

Informatiile colectate (atat sistematic cat si secvential) printr-o larga paleta de metode centrate pe evaluarea nevoii, vor produce o identificare precisa si rezonabila a nevoilor comunitatii si o evaluare a prioritatilor, relativ la nevoile identificate.

In acest context termenul convergent are mai multe intelesuri:

a)        convergenta diferitelor informatii provenite din variate surse (cetateni, consumatori, furnizori de servicii, lideri politici);

b)       convergenta diferitelor strategii de evaluare, fiecare presupunand unele suprapuneri;

c)        descrie natura cumulativa a unei proceduri ideale de evaluare vazuta de-a lungul timpului

Analiza convergenta presupune un proces dinamic pentru realizarea unei validari selective a nevoilor intr-o arie sociala data. (Campbell & Fiske, 1959).

Sensul final al convergentei este de a gasi modalitatea prin care informatiile colectate si evaluate pot fi canalizate catre diferitele niveluri organizationale, functie de competenta acestor niveluri.

4. Principalele scopuri ale procesului de "identificare a nevoii" si "evaluare a nevoii"

Evaluarea ofera un important input informational spre un proces larg de planificare care conduce la a) selectia si prioritizarea problemelor si a grupurilor tinta; b) selectia si operationalizarea activitatilor specifice programelor dezvoltate la nivelul comunitatii; c) evaluarea activitatilor realizate in cadrul acestor programe.

Dincolo de procesul de descriere a nevoilor, evaluarea este utila pentru identificarea tuturor acelor factori din cadrul retelei de servicii sociale care ajuta sau impiedica incercarea de a veni in intampinarea tuturor acestor nevoi. 1) In primul rand - evaluarea poate fi utilizata pentru a specifica resursele curente sau potentiale care pot fi canalizate sau re-alocate pentru a raspunde unor nevoi nesatifacute. 2) In al doilea rand - un efort de evaluare este util pentru castigarea si intelegerea valorilor sociale si politice care caracterizeaza o arie sociala particulara. Aceste valori determina adesea ce nevoi sunt/ vor fi identificate si, de asemenea, tind sa determine si sa influenteze ce nevoi vor fi tratate prioritar in procesul de planificare a programului de actiune. 3) in final, analiza datelor evaluarii poate sugera noi interventii si in ultima instanta poate fi utila in programele preventive.

5. Examinarea metodologiilor de 'identificare a nevoii' si 'evaluare a nevoii'

Referitor la nivelul la care se realizeaza evaluare nevoii (local, regional, statal), au fost identificate 8 abordari in domeniul 'identificare a nevoii' si 'evaluare a nevoii' care ofera baza pentru o analiza convergenta a nevoii de servicii sociale. fiecare abordare poate fi descrisa ca servind una sau mai multe functii de colectare a informatiilor: a) compilarea informatiilor disponibile dar inca nediseminate in aria de cuprindere a sistemului social respectiv; b) dezvoltarea/ producerea de noi informatii; c) integrarea tuturor informatiilor relevante dezvoltate in cadrul sistemului sau colectate din afara sistemului.

metode de 'identificare a nevoii' si 'evaluare a nevoii'

REZOLVAREA PROBLEMELOR COMUNITATII:

UN POSIBIL GHID DE INTERVENTIE

Ghidul de fata este ordonat secvential, in functie de factorii care se considera ca pot fi intalniti in situatiile reale, de zi cu zi. Ghidul trebuie utilizat in mod flexibil, nefiind util sa fie transformat intr-un instrument rigid. Practicienii cu experienta nu vor avea nevoie sa exploreze fiecare punct al ghidului. Putini vor avea oportunitatea sa il utilizeze sistematic in fiecare situatie de interventie. [.] ca orice model general, si acesta poate esua in explicarea unor situatii si oferirea de raspuns la unele intrebari importante intr-o situatie specifica. Ghidul poate fi adaptat de fiecare practician in parte, acesta contribuind la o abordare mai logica si mai coerenta a problemelor in contextul multiplelor presiuni si situatii confuze in contextul practicii si interventiei comunitare.

I.               Consideratii preliminare

A.            Realizarea unui inventar a ceea ce trebuie facut (a sarcinilor ce urmeaza sa fie indeplinite de catre angajati) (Summary of Assignment). Scurta descriere a sarcinilor ce trebuie indeplinite de catre cei din agentie, cu scopul de a realiza un fel de introducere si a face inteligibile etapele urmatoare.

B.            Agentia (organizatia in care activeaza sau practicianul sau cea care il angajeaza).

Tipul agentiei:

a.        Bazata pe beneficiarul primar/ client, beneficiu mutual, bunuri publice/ bunastare comunitara, servicii si activitati economice (business) (2)

b.        Bazata pe nivelul unde se realizeaza controlul - la varf (national) sau la baza (local) (13), la nivel de corporatie sau la nivel regional/ (judetean).

c.        Reprezentativa, cu autoritate/ putere distribuita in mod egal intre cei ce sunt colegi (collegial ), birocratic sau anomic (23).

Forma de organizare si orientarea catre obiectiv (goal orientation) (statutul formal si "intelegerea informala" a scopurilor agentiei - modus operandi):

a.        Domeniul si masura in care exista un consens in comunitate asupra domeniului de actiune (8).

b.        Definire (a obiectivului) specifica si ingusta versus larga si generala (13)

c.        Orientare spre schimbare si spre servicii.

d.        Tintele sunt membrii sau non-membrii, sau ambele categorii.

e.        Tintele sunt institutionale sau individuale (vizeaza schimbare institutionala sau imbunatatirea situatiei individuale).

Constituenta/ compozitia (toti cei care exercita control in agentie) si baza obtinerii resurselor (fonduri, clienti, personal si resursele acestora):

a.        Omogenitate sau eterogenitate pe dimensiuni variate - clasa sociala, caracteristici etnice, sex, interese etc.

b.        Organizatii sau indivizi.

c.        Masura in care agentia este dependenta de compozitie/ structura si de obtinerea de resurse.

Structura interna:

a.        Autoritatea - ierarhica sau colegiala.

b.        Diviziunea muncii - specializare sau generala.

c.        Reguli - pre-determinate si impuse angajatilor, bazate pe internalizarea obiectivelor de catre angajati, ad-hoc, etc.

d.        Relatii interpersonale - impersonale sau personale.

e.        Personal numit pe baza de merit sau pe criterii irelevante comparativ cu obiectivele organizatiei.

Programe si functii ale agentiei si relatiile lor cu sarcinile angajatilor.

C.            Practicianul (persoana care a fost angajata de catre agentie pentru a rezolva o problema data).

Motivatie, capacitate si oportunitate de a indeplini sarcinile trasate (14).

Ambiguitatea rolului, conflict, discontinuitate si tensiune in situatia respectiva si managementul acesteia (22)

II.            Problemele

A.            Analiza problemei (asa cum este ea perceputa de catre practician).

Natura problemei: cu ce fel de problema specifica se confrunta?

Localizare: unde este localizata problema (geografic, social, psihologic, institutional).

Scop: Cine (indivizi - ce fel de - , grupuri sociale) sunt cei afectati?

Grad: cat de mult si de grav sunt acestia afectati?

B.            Eforturi de ameliorare/ interventie/ schimbare realizate in trecut

De catre cine?

Cat de eficient?

Motive ale succesului sau ale esecului.

C.            Perceptia problemei de catre altii semnificativi (indivizi, grupuri si organizatii) (15)

Cine percepe problema in acelasi fel ca si practicianul?

Cine percepe problema in mod diferit - nu exista nimeni sau este nesemnificativ, sau difera in mod semnificativ (calitativ si cantitativ).

III.         Contextul social al problemei

A.            Originile problemei (daca este relevant) (4)

B.            Teorii explicative asupra problemei

De ce o anume teorie mai degraba decat o alta teorie/ explicatie alternativa?

Justificare empirica si ideologica a teoriei alese.

C.            Analiza structural-functionala a problemei

Structuri sociale care mentin, amplifica sau diminueaza problema:

a.        Societale, regionale, judetene, locale, de vecinatate.

b.        Organizatii formale, asociatii voluntare, grupuri primare.

c.        Aliniamente de putere, factori demografici/ sociali, relatii ecologice/ economice, factori culturali/ tehnologici.

Consecintele problemei pentru elemente semnificative ale structurii sociale - cine castiga, cine pierde. In ce fel problema este functionala sau disfunctionala pentru "mentinerea" grupului care are un interes/ o miza in contextul manifestarii problemei?

IV.         Clientul (segmentele de populatie sau grupuri sociale care sunt beneficiari primari ai eforturilor depuse de practician) (2, pp. 45-57).

A.            Localizare fizica/ spatiala granite, dimensiuni.

B.            Caracteristici sociale, economice, politice si demografice.

C.            Modalitatea (formala) de organizare a clientului.

D.            Diviziuni si clivaje in cadrul sistemului client.

E.     Relatii semnificative cu alte componente ale structurii sociale.

F.     Schimbari semnificative realizate in timp in componentele A - E.

V.            Obiective

A.            Obiectivele in ordinea aproximativa a prioritatii lor, pentru a face fata problemei, asa cum a fost ea identificata de

Agentie.

Sistemul client.

Altii semnificativi.

B.            Obiectivele si prioritatile considerate/ identificate de catre practician, in lumina celor mentionate anterior, incluzand:

Obiective centrate pe sarcina (task goals) (obiective referitoare la obtinerea unei ameliorari semnificative a unei probleme substantiale cu care se confrunta comunitatea).

Obiective centrate pe proces (process goals) (mentinerea functionarii optime a sistemului si largirea orizontului obiectivelor - relatii sociale, capital social, procese si structuri de rezolvare a problemei).

VI.         Strategie. In lumina obiectivelor si prioritatilor selectate, este util a fi considerate doua sau chiar trei strategii fezabile, in urmatorii termeni: (9, pp. 71-89)

A.            Sarcini minime necesare pentru asigurarea succesului.

B.            Sistemul/ modalitatea de actiune. Identificarea resurselor si oferirea de suport grupurilor din cadrul agentiei, clientului si altora semnificativi carora li se cere sa elaboreze strategia sub coordonarea practicianului.

C.            Fortele de Rezistenta (opozitie) si Interferenta (inertie, confuzie).

Revederea/ revizuirea analizei functionale (III.C.2, deasupra).

Identificarea grupurilor oponente, posibilele lor actiuni si dificultatile ce pot fi intampinate ca urmare a acestor actiuni.

Se va stabili in ce fel strategia elaborata va face fata celor mentionate anterior.

D.            Evaluarea abilitatilor practicianului de a folosi strategia produsa.

Pot fi realizate si sustinute cel putin sarcinile minime?

Pot fi mobilizate resursele necesare si grupurile ce pot acorda suport? Poate fi mentinuta coeziunea lor si de asemenea comportamentul orientat pe obiectiv?

Pot fi "administrate" (managed) fortele de rezistenta si cele de interferenta?

E.     Strategia aleasa (preferred strategy). Din strategiile elaborate, se selecteaza una si se ofera motivatiile obiective/ rationale pentru aceasta alegere.

VII.              Tactici

A.            Castigarea suportului initial

"Intrarea" - unde incepem si cu cine?

Suport/ parghii (leverage) - ce actiuni initiale ofera practicianului cea mai buna sansa de a-i fi acceptata/ sustinuta strategia?

B.            Implicarea si organizarea (sau re-organizarea) Sistemului-Actiune.

Clarificarea problemei, incluzand aici culegerea di interpretarea datelor relevante.

Clarificarea obiectivelor si a strategiei alese (preferred strategy).

Clarificarea asteptarilor agentilor schimbarii - agentiei si a unor diverse parti ale sistemului-actiune - in ceea ce priveste rolul practicianului.

Stabilirea unui "contract" (sau acord de baza intre practician si toti cei care alcatuiesc sistemul-actiune).

C.            Implementarea actiunilor/ programelor decise.

Training si oferire de suport organizational si psihologic sistemului-actiune.

Planificarea actiunilor si stabilirea calendarului.

Utilizarea resurselor disponibile.

Utilizarea modelului "Actiune-Reactiune-Actiune" (creionarea unei secvente de actiuni pentru a obtine un avantaj asupra raspunsurilor anticipate).

Moderarea actiunilor opozitiei, daca este necesar (confruntare, neutralizare, legitimitatea actiunilor acestora, negociere etc.).

VIII.           Evaluarea

A.            Succesul inregistrat de strategia aleasa in solutionarea problemei.

B.            Eficienta tacticilor utilizate.

IX.         Modificarea, terminarea si transferul actiunii.

A.            Designul unor noi obiective, strategii sau tactici.

B.            Facilitarea terminarii sau modificarii activitatii practicianului:

Incetarea colaborarii (disengaging) dintre sistemul-actiune si practician.

Transferarea relatiilor/ informatiilor catre noul practician.

Mentinerea sau institutionalizarea efortului de realizare a schimbarii.

Mutarea sistemului de actiune catre obiectivul final.

Asistenta sociala comunitara (Community Social Work - CSW)

Asistenta sociala comunitara poate fi definita drept acele activitati de asistenta sociala ce cauta sa abordeze, sa sprijine, capabilizeze si intareasca retelele locale formale si informale. Ea a fost recomandata de Raportul Barclay (UK-1982) ca fiind un important mijloc de a preveni situatiile de criza personala prin fortificarea comunitatilor locale. Autorii raportului Barclay nu afirma ca asistenta sociala comunitara poate face fata tuturor tipurilor de cazuri, dar confirma ca poate fi aplicabila atat cazurilor-tip cunoscute cat si preventiv.

Asistenta sociala comunitara (ASC) ar trebui sa reprezinte elementul central al Serviciilor sociale personale, avand foarte multe elemente in comun cu ajutorul mutual. ASC minimizeaza distanta dintre experti si beneficiari, si maximizeaza implicarea comunitatii locale, afirmand importanta vecinatatii si a activitatilor comunitare.

Originile ASC se regasesc la inceputul secolului XX ca o reactie de contracarare efectele devastatoare ale saraciei, crearea 'igienei sociale' si prevenirea raspandirii bolilor si a ghetourilor (bad habits). ASC s-a constituit intr-o miscare atat de 'sus in jos' (aparitia primelor ONG-uri), cat si de 'jos in sus': dezvoltarea comunitara si organizarea comunitara in cadrul carora s-a constat ca marile ONG-uri si Statul Bunastarii (post-1911 si post-1945) sunt prea retrase/ slabe si incomplete sau chiar opuse. Diferite rezultante/ devieri din 'ingineria sociala', curentele administrarii sociale si complementar cel al studiilor de caz se regasesc in influentarea si dezvoltarea ASC. Conform teoreticienilor si adeptilor ei, ASC vine sa acopere o prapastie, si constituie o noua provocare intervenind in cultura sau ciclul deprivarii.

Caracteristici-cheie:

actioneaza preventiv;

cauta sa faca familiile mai puternice si sa combata slabiciunile acestora;

este localizata la nivelul comunitatii;

implica populatia locala, nu doar 'victima';

creaza o baza de cunostinte precum si de resurse locale;

este ghidata de principiile eticii si echitatii (de ex. orice profit este impartit).

Caracteristici:

ASC tinde sa puna accent pe reciprocitate si responsabilitati comune;

ASC nu sustine ca profesionistii intotdeauna cunosc situatia, solutiile etc. cel mai bine;

ASC incearca o unificare a posibilitatilor intre diferite grupuri de clienti;

ASC tinde in mod uzual sa de-stigmatizeze si sa contracareze discriminarea (de ex. discriminarea celor cu dizabilitati);

ASC incearca sa faciliteze accesul diferitelor grupuri la beneficii care sunt 1) accesibile, 2) adecvate, 3) utilizabile.

ASC utilizeaza un mix de discipline: psihologie, economie, sociologie etc. Ea insasi poate deveni teren al conflictului - iar rezolvarea conflictului va fi adeseori una din trasaturile/ abilitatile centrale. Alte puncte forte ale ASC consta in luarea in considerare a cunostintelor, acumularilor si valorilor asistentei sociale de caz (social casework) (dar nu in mod necesar si abilitatea de a utiliza toate acestea in profunzime), capacitatea de a castiga credibilitate intr-o comunitate eterogena, o mare toleranta pentru comportamentele individuale, o orientare practica in solutionare problemelor si pentru crearea de infrastructuri, abilitatea de a reflecta pozitiv experienta de viata a fiecarui individ, capacitati de colectare de fonduri si formularea/ designul de proiecte, precum si utilizarea imaginatiei.

Ca metode ASC se bazeaza indeosebi pe un Ciclu de Diagnostic Orientat pe Comunitate, care se aplica pentru definirea, implementarea, revizuirea si selectia sarcinilor intr-o interventie comunitara. Acest ciclu se bazeaza pe un ciclu experiential de invatare din experienta acumulata: i.e. formularea ipotezelor à planul de actiune à actiunea à revizuirea ulterioara a ceea ce s-a intamplat à re-formularea ipotezelor etc., in lumina experientei acumulate. Aceasta metoda este bazata empiric, ordonand prioritatile si cautand sa rezolve problemele. Este prin definitie un exercitiu de echipa, si utilizeaza si alte tipuri de informatii/ cunostinte, cum ar fi opinii disponibile ale unor experti, date existente din stiintele sociale, un studiu local al situatiei, cunostintele 'la zi' detinute de diferiti actori cheie (medici, educatori, parinti etc.)

ASC aloca foarte mult timp grupurilor, incercand sa creeze sau sa configureze grupuri de actiune, si presupune unele cunostinte despre pihologia grupurilor si dinamicile de grup.

In multe situatii se pune accent pe modalitatile practice de a face rost de informatii, ca urmare a lipsei de timp, insuficientei fondurilor; se poate apela la studiul unui esantion reprezentativ al populatiei tinta, sau se pot folosi metode de tip cercetare-actiune. Evaluarea rapida a caracteristicilor sociale locale este o alta tehnica des utilizata.

Focus-grupurile reprezinta o modalitate de a culege informatii de al persoane cu interese diferite dar care au ceva in comun (de ex. actori care locuiesc in aceeasi vecinatate), in care Asistentul Social Comunitar are doar rolul de facilitator, de a ajuta in stabilirea unor concluzii, dar nu si pe cel de trainer.

Metodele participative se afla in centrul ASC. Principiul de baza al acestora sustine ca este mult mai bine pentru indivizi, terepautic sau din punct de vedere al dezvoltarii, sa fie implicati in activitatile comunitatii, si viceversa - este mult mai bine pentru comunitati daca cat mai multi indivizi sunt implicati in activitati sociale: filozofia procesului de imputernicire (empowerment) solicita in mod specific ca indivizii si grupurile excluse in mod normal sunt activate si constientizate - si in aceasta varianta valorile egalitatii, justitiei sociale, parteneriatului, respectului, demnitatii si autonomiei sunt toate abordate ca fiind prioritare. ASC cu efectele cele mai durabile este de tip holistic, (indivizi - familii/ gospodarii - comunitati - mediu fiind structuri inter-relationate mai degraba decat atomizate, punand in valoare informatiile/ cunostintele locale si dezvoltand o capacitate durabila astfel incat diferitele stari de dependenta sunt reduse.

ASC trebuie sa dezvolte capacitati de a fi inter-profesionala si inter-institutionala. Realizarea si mentinerea unor retele (networking), construirea unui suport colaborativ si 'stocarea' oportunitatilor pentru finantari viitoare, precum si facilitarea circularii unei piete sociale care poate identifica sponsorizari, capital, 'mosteniri' locale neasteptate, subventionari din partea mediului de afaceri, donatii 'in natura', munca voluntara - toate pot fi vitale in mentinerea 'in scena' a unor proiecte intr-o economie inalt competitiva.