Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale

Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale.

Politica sociala - concept.

Politica sociala este un concept care desemneaza :

orientarea principala si, respectiv, obiectivele ce se urmaresc a se realiza in sfera sociala, pe termen lung, mediu si scurt;

mijloacele, instrumentele si masurile concrete de realizare a obiectivelor propuse.

Asa cum rezulta din experienta internationala obiectivele politicii sociale apar, pe termen lung, ca fiind subsumate unor principii. Cel mai frecvent invocat este principiul "justitiei sociale", cu multiplele sale interpretari derivate din conceptia despre societate. Obiectivele exprima, de regula, atingerea unui nivel de bunastare, pentru intreaga populatie si/sau pentru anumite grupuri ale acesteia. In plus, obiectivele politicii sociale sunt delimitate si de raporturile dintre justitia sociala si eficienta economica. De aici, diversitatea si diferentele importante ce se pot constata in ceea ce priveste politicile sociale ale diferitelor tari sau grupuri de tari, tipologia acestora.

Dincolo de fundamentele de natura ideologica ce confera politicii sociale o anumita particularitate, politica sociala se defineste prin masuri ce vizeaza bunastarea sociala si individuala, termeni care au, in general, o semnificatie pozitiva.

In ultimele decenii, se observa conturarea unor tendinte spre un consens in ceea ce priveste obiectivele sociale, definite principial. Aceasta se intampla datorita:

a)       manifestarile evidente a unor obstacole de natura economica (riscuri) in satisfacerea unor nevoi sociale, de aici a necesitatii interventiei puterii publice;

b)       recunoasterii si constientizarii intr-o masura crescanda a unitatii proceselor economice si sociale si, din acest motiv, a unei tendinte de corelare mai buna, de integrare a politicilor economice si a politicilor sociale;

c)       faptului ca se manifesta preocuparea de a lega procesul dezvoltarii economice de satisfacerea nevoilor umane.

In plan practic, politica sociala se concretizeaza in "seturi de masuri orientate spre:

obiective sociale "globale" (eradicarea saraciei, etc.);

realizarea unor obiective pe domenii sociale (sanatatea, invatamantul, locuintele, securitatea sociala, etc.);

realizarea unor programe sociale ce vizeaza segmente ale sferei sociale (ex.: programe de sustinere a unor categorii defavorizate ale populatiei - batrani, tineri, copii, handicapati - programe de ocupare si protectie a somerilor, programe de sustinere a familiilor si de protectie a copiilor, etc.).

Elementul de referinta il constituie problemele sociale reale ce se manifesta in planul national in anumite perioade. Odata ce se contureaza un acord asupra obiectivelor politicii sociale, alegerea mijloacelor, a metodelor de actiune devine o problema tehnica. In acest fel politica sociala poate fi caracterizata prin totalitatea prestatiilor orientate spre gospodarii sau persoane. Din ratiuni de analiza, acestea pot fi grupate in:

prestatii (venituri ) sociale in bani: pensii, ajutor de somaj, etc.;

prestatii (venituri) sociale in natura: servicii de sanatate, de asistenta sociala, invatamant, etc.;

subventii pentru bunuri si servicii de consum;

prestatii fiscale: reduceri sau scutiri de impozite si taxe.

Pentru o cat mai corecta intelegere a configuratiei politicii sociale, consideram utile urmatoarele precizari:

politicile sociale in fiecare tara se particularizeaza in functie de conceptiile ce domina guvernarea si de problematica sociala existenta intr-o perioada data;

politicile sociale sunt si rezultatul jonctiunii intre obiectivele de realizare a echilibrelor macroeconomice si a eficientei, pe de o parte, cu cele care se refera la bunastarea individuala, pe de alta parte.

Stiinta economica poate sprijini intelegerea acestui concept prin analize referitoare la:

efectele pe care masurile de politica sociala le au in realizarea obiectivelor fixate si sesizarea modificarilor inregistrate in nivelul de trai sau in alte segmente ale vietii umane;

confruntarea dintre problemele de functionare pietei si implicarea statului, in special in problemele de (re)distribuire;

concordanta, corelatiilor dintre parametrii si componentele economice ale dezvoltarii, in scopul sesizarii unor dezechilibre sau a unor surse pentru posibile dezechilibre (ex.: aspecte legate de finantare).

Tipologii de politici sociale.

Intr-un plan concret si din perspectiva temporala, politica sociala a evoluat diferentiat pe tari, diferentieri ce se pot vedea reproduse si astazi. Incepand cu ultima parte a secolului XIX si pana spre anii 1930 ai secolului nostru se pot distinge doua modele contrastante de politica sociala:

primul, in regimurile liberale, se regaseste in tarile anglo-saxone. Unul dintre cei mai mari creatori a fost William Henry Beveridge (sef al serviciului de somaj si ocupare, economist si administrator britanic). Politicile sociale din aceasta categorie au fost orientate spre sisteme traditionale de combatere a saraciei si de incurajare a solutiilor private de asigurari sociale. Aceasta abordare a fost conforma cu ideile economiei politice liberale clasice, politicile sociale avand, ca principale instrumente, sisteme de verificare a mijloacelor de trai si prestatii publice orientate numai spre nevoi care pot fi dovedite a fi, in mod real, neacoperite si care nu greveaza esential bugetul public.

cel de-al doilea model este regasit in Europa continentala. El s-a bazat pe asigurarea sociala - lansata de Otto von Bismarck in anii 1880-, initial privata si voluntara, devenita ulterior obligatorie. Acest model s-a construit in ideea unui rol puternic si direct al statului, in special prin stipularea participarii obligatorii a populatiei si prin stabilirea unor standarde ce trebuie atinse. Aceasta a favorizat dezvoltarea de programe de asigurari sociale pe principii ocupationale, cu statut distinct si administrare autonoma.

Politicile sociale, in evolutia lor, au inregistrat o "explozie" in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, anii '50 si '60 reprezentand perioada cea mai fertila. Aceasta dezvoltare, indeosebi in tarile occidentale, a fost sustinuta de cresterea economica puternica inregistrata in respectiva perioada. Ea a permis elaborarea si punerea in practica a unor programe sociale importante, care au ajuns astazi sa acopere in intregime problematica sociala, evident cu particularitati si accente de la o tara la alta.

Chiar daca au avut la baza constructiei si functionarii lor conceptii politice diferite, de nuanta liberala sau social-democrata, politicile sociale in tarile occidentale nu s-au dezvoltat in forme pure, acestea modelandu-se, in timp, in functie de o multitudine de factori.

Pe de alta parte, se constata deosebiri semnificative intre tari sau grupuri de tari privind unele caracteristici majore ale politicilor sociale, deosebiri derivate in special din perceptia si respectiv din conceptia privind solutionarea diferitelor probleme sociale. De exemplu, in unele tari ale Europei occidentale ca Franta ori Suedia programele de protectie a familiilor cu copii au capatat o amploare deosebita, in timp ce altele ca SUA acest gen de programe nu exista sau nu sunt semnificative.

Astazi, "statele bunastarii" sunt departe de cele doua modele initiale. Potrivit experientelor inregistrate in tarile occidentale se pot distinge cateva categorii de regimuri de politici sociale:

a)Un prim grup este alcatuit din tari care au reformat numai marginal model de asistenta sociala de traditie liberala, denumit uneori si "statul bunastarii reziduale". Exponentul cel mai radical il constituie SUA, unde se urmareste cu prioritate combaterea saraciei, interventia statului in domeniul social fiind mult redusa, caracterizata ca reziduala in comparatie cu modelul european, in special cu cel nord-european.

Modelul SUA se circumscrie, in linii mari, la programe centrate pe asistenta sociala, pe prestatii acordate in special saracilor, pe baza unei verificari drastice a veniturilor. El nu cuprinde programe publice de ingrijire medicala, ajutoare de boala si programe pentru familii cu copii. Aceasta este o abordare in care guvernul se abtine in general de la politici active de ocupare a fortei de munca (de ex., nu au fost organizate sisteme publice de reorientare ocupationala a fortei de munca).

Criteriul de accesibilitate la prestatii sociale este definit, in principal, de nevoi sau de capacitatea de plata. Rezultatul este un proces de redistribuire redus si o inegalitate mare in distributia veniturilor, comparativ cu modelele vest-europene. Din 1993, administratia americana a inceput o companie puternica in favoarea promovarii unor programe de anvergura in domeniul sanatatii si al ocuparii fortei de munca.

b) Un al doilea grup il constituie tarile scandinave, cu exemplul cel mai des citat si cel mai mult admirat pana nu demult: Suedia. In acest caz, inceputul l-a constituit o buna si extinsa traditie de asistenta sociala, evolutia statului bunastarii fiind sub influenta conceptiilor social-democrate care au dominat guvernarea aproape patru decenii. Sloganul "casa oamenilor" a exprimat ideea (principiul) de a include intreaga populatie in principalele domenii ale politicii sociale, indiferent daca nevoia era sau nu manifesta.

Filozofia care a stat la baza acestui model a fost aceea ca o natiune mica, pentru a fi competitiva pe plan international, trebuie sa se bazeze pe propriile resurse umane si ca productivitatea optima este cel mai bine realizata daca indivizii si familiile au garantata o bunastare adecvata.

Principalele obiective le-au constituit:

eradicarea saraciei;

realizarea solidaritatii sociale;

echitatea prin politica sociala.

In aceasta conceptie se promoveaza o politica de venituri de baza garantate, intr-o gama larga de prestatii sociale, dintre care cele mai importante sunt: alocatiile universale pentru copii, pensiile de baza, ingrijirea sanatatii, etc. Obiectivele se realizeaza preponderent pe cai redistributive, prin transferuri si prin sistemul de impozitare si taxe.

c)In zona vest-europeana se particularizeaza - prin anumite trasaturi - tarile ale caror politici sociale sunt de inspiratie bismarckiana, reprezentate de Germania si Austria. Acest grup este denumit, adesea, ca fiind de tip "conservator", situandu-se, din punct de vedere al doctrinei care-l defineste, intre cel liberal si cel social-democrat. Acest grup s-a constituit prin reformarea schemei traditionale de asigurari sociale si prin stabilirea unui sistem puternic de protectie pentru grupuri care nu se pot proteja singure.

Modelul (vest) german de politica sociala este astazi cunoscut ca fiind bine integrat in cerintele economiei de piata, iar instrumentele politicii sociale sunt concepute astfel incat sa fie conforme cu principiile de functionare eficienta a pietei.

Literatura de specialitate utilizeaza pentru economia germana termenul de "economie sociala de piata". Acest calificativ este motivat de faptul ca se urmareste ca functionarea pietei sa nu fie stanjenita de dezvoltarea programelor sociale, fara ca aceasta sa insemne limitarea dezvoltarii politicilor sociale.

d) In cadrul tarilor dezvoltate cu economie de piata se particularizeaza, de asemenea, modelul japonez, de tip paternalist, indepartat in multe privinte de modelele vest-europene si de cel american. Este un model care se bazeaza pe jonctiunea elementelor traditionale de intrajutorare in mediul familial cu interventia statului si antrenarea substantiala a patronatului in solutionarea problemelor sociale.

Literatura de specialitate ofera o dezbatere larga referitoare la diferitele modele de politica sociala si, in acest context, la rolul statului in procesele de redistribuire a veniturilor. Intr-o anumita masura, astfel de dezbateri au fost stimulate de nevoia fostelor tari socialiste de a se "inspira" din modelele occidentale admirate pentru performantele lor, inclusiv in domeniul social.

Pe de alta parte, dezbaterile au fost impulsionate de insesi cerintele de reformare a politicilor sociale din tarile dezvoltate, de regandire a rolului diferitilor actori sociali in acest domeniu, precum si de modelul in care politica sociala a statelor dezvoltate se cupleaza cu economia si cu cerintele de functionare eficienta a acesteia, cu sistemul de valori nationale sau regionale.

Michel Albert, in lucrarea sa "Capitalism contra capitalism" propune o analiza comparativa a modelului american si (vest) european (renan, in special). De altfel, in tarile dezvoltate, preocuparea majora de reformare a politicilor lor sociale este impusa cu prioritate de modificarile importante ale mediului economico-social, ostil, in general, expansiunii programelor sociale si, deopotriva, de tendintele de armonizare a politicilor sociale; acesta din urma este cazul tarilor vest-europene, preocupate de realizarea Uniunii Economice si Monetare.

In acelasi timp, se simte nevoia initierii unor programe sociale in scopul ameliorarii unor tensiuni acumulate in anumite segmente ale sferei sociale; un exemplu este reforma in domeniul asigurarilor de sanatate in SUA.

In spatiul est-european fostele tari socialiste constituie un grup in care politica sociala a fost marcata de ideologia care a determinat modul de functionare a intregului sistem. Intr-un anumit sens politica sociala din aceasta categorie de tari s-a constituit intr-o componenta inseparabila de sistemul social in general, de cel economic in special, fiind o zona in care fundamentul sau ideologic a avut consecinte benefice.

Colapsul sistemului socialist si criza pe care o traverseaza in prezent fostele tari socialiste au scos in evidenta limitele "de sistem" ale politicii sociale si trasaturile comune in acest domeniu, care disting tarile foste socialiste de tarile dezvoltate cu economie de piata.

In aceasta categorie de tari, politica sociala promovata s-a bazat pe principii egalitariste, "echitatea socialista" fiind un principiu declarat in toate domeniile sociale, inclusiv in cel al repartitiilor veniturilor. Statul a fost superpatron, singurul detinator al resurselor pentru politica sociala, individul fiind in general exclus de la responsabilitatea in acest domeniu, inlaturat de la dreptul de a lua decizii viabile privind propria sa existenta, deciziile politice discretionale au condus la diluarea coeziunii sociale, au adus prejudicii constiintei sociale si comportamentului populatiei.

Politicile sociale din sistemul socialist au avut o configuratie diferita de cele din tarile occidentale, in special europene. Caracterul particular al politicilor sociale din fostele tari socialiste ar putea fi rezumat de urmatoarele trasaturi:

o dezvoltare a politicilor sociale bazata preponderent pe legislatia muncii (drepturi preferentiale celor cu statut de salariat);

un sistem de asigurari sociale suprasolicitat din punct de vedere functional si in conditiile absentei sau ale subestimarii protejarii oamenilor si prin alte mijloace, cum ar fi asistenta sociala;

exercitarea directa de catre stat a functiei sale sociale.