REVOLUTIILE SI MISCARILE SOCIALE

REVOLUTIILE SI MISCARILE SOCIALE

revolutie si violenta . actiune colectiva . miscare sociala

in 1989, Zidul Berlinului - care separa Germania de Vest, de ceea ce pe atunci era Germania de Est - a fost deschis de catre autoritatile est-germane. Mii de est-germani care nu mai avusesera posibilitatea de a vedea partea occidentala a orasului despartit, au trecut dincolo. Oameni de ambele parti ale Zidului, care nu-si vazusera rudele vreme de aproximativ 20 de ani, s-au reintalnit cu cei dragi.

Caderea Zidului Berlinului simboliza o tranzitie majora in cadrul istoriei mondiale moderne: sfarsitul Razboiului Rece. Ea facea parte dintr-o scrie zguduitoare de schimbari descrise anterior (capitolul 13), care au dus la disparitia comunismului in Europa de Est si la fragmentarea, in cele din urma, a ceea ce era pe atunci Uniunea Sovietica. Tulburarile de masa au reprezentat principala forta sociala, care a produs aceste schimbari, in acelasi an, mii de oameni din tarile mari ale Europei de Est -incluzand, pe langa Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria si Romania -au iesit in strada, pentru a protesta impotriva dominatiei Uniunii Sovietice asupra tarilor lor si pentru a cere libertatile politice si economice, care le fusesera interzise sub regimul comunist. Actiunile lor de protest au dus in cele din urma la caderea guvernelor comuniste din aceste tari si la inlocuirea lor cu forme de guvernamant asemeni celor din Europa Occidentala si Statele Unite.

Anul 1989 a fost numit "anul revolutiilor' si, intr-adevar, transformarile care au avut loc in Europa de Est si in Uniunea Sovietica, atunci si ulterior, au avut o importanta majora. Dar ce anume este o revolutie? Care sunt conditiile sociale care conduc la o schimbare revolutionara? Cum am putea analiza cel mai bine miscarile de protest sau de razvratire? Aceste intrebari vor fi studiate in acest capitol.

Una dintre revolutii a afectat istoria mondiala intr-o masura mai mare decat , oricare alta din secolul XX: Revolutia rusa din 1917. Aceasta a dus la formarea Uniunii Sovietice si la raspandirea societatilor comuniste in Europa de Est. Exact acestea au fost societatile daramate de revolutiile din 1989.

Mai intai de toate insa, trebuie avut in vedere ce anume inseamna de fapt termenul "revolutie'.

DEFINITIA REVOLUTIEI

O Trebuie sa definim conceptul de REVOLUTIE cat se poate de precis. Exista mai multe caracteristici necesare:

. O revolutie este o miscare sociala de masa. Acest lucru serveste la excluderea imprejurarilor in care, fie un partid ajunge la putere, prin procese electorale, fie un grup mic, cum ar fi conducatorii armatei, ajung la putere.

. Revolutia duce la procese majore de reforma sau schimbare (Stockpol, 1979). John Dunn a subliniat ca, aceia care preiau puterea trebuie sa fie cu desavarsire mai capabili sa guverneze societatea, asupra careia si-au asumat rolul de control, decat cei care au fost indepartati; conducerea trebuie sa fie capabila sa indeplineasca macar o parte din scopurile sale (Dunn, 1972). O societate in care o miscare reuseste sa dobandeasca insemnele formale ale puterii, dar care ulterior este incapabila sa conduca efectiv, nu se poate spune ca a trecut printr-o revolutie; este mai degraba o societate cazuta prada haosului sau amenintata cu dezintegrarea.

Revolutia implica amenintarea cu violenta sau folosirea ei de catre participanti. Revolutiile reprezinta schimbarile politice, savarsite din pricina opozitiei manifestate de catre autoritatile pre-existente, care nu pot fi convinse sa renunte la putere fara amenintarea cu recurgerea la mijloace violente si folosirea acestora.

O Combinand aceste trei criterii, putem defini o revolutie drept luarea in stapanire, implicand deseori folosirea VIOLENTEI, a puterii politice de catre conducatorii miscarii de masa, in care aceasta putere este ulterior folosita pentru initierea unor procese majore de reforma sociala, in acesti termeni, evenimentele din 1989, din Europa de Est, au fost definite drept revolutii. Au fost implicate miscari sociale de masa. S-a amenintat cu folosirea violentei, iar uneori, ca in Romania, de exemplu, ea a fost realmente intrebuintata impotriva autoritatilor guvernamentale. Evenimentele au condus cu siguranta la procese majore de reforma sociala.

insa revolutii!e din 1989 sunt doar cele mai recente evenimente din istoria de schimbari revolutionare din cadrul societatilor moderne, care au inceput in secolul al XlII-lea. Revolutia americana si revolutiile franceze - din 1776 si respectiv 1789 -au fost cele mai importante exemple din secolul al XVlII-lca. Idealurile de libertate, drepturi cetatenesti si de egalitate, in numele carora au avut loc aceste revolutii, au devenit valori politice fundamentale, intr-adcvar, acestea au fost valorile care au ghidat miscarile din 1989, din Europa de Est. Revolutiile din secolul al XVIlI-lea au jucat de fapt un rol important, in intemeierea sistemelor politice din majoritatea societatilor occidentale, nu doar din Statele Unite si Franta. Dar majoritatea revolutiilor care au avut loc in lume, in secolul XX, inainte de evenimentele din 1989, s-au petrecut in societati in curs de dezvoltare, precum Rusia, China, Mexic, Turcia, Egipt, Vietnam, Cuba si in alte tari din Lumea a Treia.

in sectiunea care urmeaza vom analiza originile si consecintele Revolutiei ruse, folosind-o ca exemplu in cercetarea cauzei pentru care au loc revolutiile. Apoi vom analiza, intr-o maniera mai generala, una dintre influentele cele mai importante pentru revolutii - anume miscarile sociale. Toate revolutiile implica miscari sociale, dar acestea pot depasi cu mult situatiile de schimbari revolutionare. Ele au forme si amplitudini diferite si exercita o foarte puternica influenta in societatea moderna.

REVOLUTIA RUSA

inainte de 1917, Rusia era o societate inapoiata, din punct de vedere economic, condusa intr-o maniera autocratica de tari (denumire slava pentru regi). Majoritatea populatiei traia in mediul rural, in saracie, iar regimul tarist era in cea mai mare parte dictatorial, folosindu-se de politia secreta si de informatori pentru a-i tine sub control pe disidenti. Serbia (sau sclavia) a fost abolita in Rusia dupa 1860. Hotararea guvernului de a-i elibera pe sclavi reprezenta, partial, o incercare de modernizare, a unei societati care nu mai avea capacitatea de a concura, din punct de vedere militar, cu puterile europene de prim rang. Rusia fusese invinsa in razboiul din Crimeea dintre anii 1845-1855 si in razboiul cu japonezii, purtat intre 1904-1905. in mare masura, ca reactie la aceste infrangeri, au fost instituite programe de investitii in vederea dezvoltarii industriale, incluzand construirea de noi drumuri si cai ferate. Cu toate ca au fost repurtate anumite succese economice, guvernul tarist era prea conservator pentru a permite reformele sociale profunde, care aveau loc in tarile europene.

In 1905, Rusia era deja o societate aflata sub o considerabila tensiune, inceputurile industrializarii rapide produsesera o clasa in dezvoltare de muncitori in industrie, a caror viata era la fel de mizera ca si cea a majoritatii taranimii. Fiind impiedicati sa-si organizeze sindicate eficiente si total desprinse de sub influenta politica, muncitorii au devenit din ce in ce mai ostili fata de guvern. (Pentru o perioada mai lunga, in randurile unei parti a taranimii, existase o ostilitate crescanda la adresa tarilor). Pe parcursul razboiului ruso-japonez, din 1904-1905, unii muncitori din fabrici si membri ai fortelor armate, dezamagiti de felul in care se desfasura razboiul, au organizat o revolta. Aceasta a fost inabusita rapid, datorita tratatului semnat de catre guvern cu japonezii, disciplinand astfel trupele disidente si obligandu-le sa-i reprime pe muncitorii rasculati. Tarul Nicolae al II-lea a introdus cateva reforme -cum ar fi infiintarea unui parlament reprezentativ, dar le-a retras imediat ce a realizat ca puterea^sa este din nou consolidata.

Intre 1905 si 1907 au existat numeroase nemultumiri, in randurile muncitorilor din industrie si a taranilor, exprimate prin greve. Unele dintre acestea erau conduse de bolsevici - un partid care manifesta devotamentul fata de socialism si marxism. Influenta unor asemenea partide a sporit in anii de inceput ai primului razboi mondial (1914-1918), in care Rusia a avut din nou un comportament slab - cu mai multe consecinte majore decat in razboaiele anterioare, datorita numarului urias de oameni implicati. Rusia avea 15 milioane de oameni in armata sa, dar nu avea posibilitatea de a-i echipa corespunzator, pentru a-i infrange pe germani. Cateva milioane de oameni au fost ucisi, raniti sau luati prizonieri.

Criza de alimente si de combustibili a provocat considerabile suferinte in randul civililor, datorita faptului ca majoritatea resurselor erau dedicate efortului de razboi. Grupurile mai bogate, dar si cei saraci, au inceput in mod decisiv sa se intoarca impotriva guvernului. Tarul Nicolae al II-lea, care-si pastrase dreptul la guvernare absoluta si era ghidat de consilierul sau Rasputin, a devenit tot mai izolat, in martie 1917, muncitorii si soldatii din Petrograd au initiat o serie de greve si tulburari, care s-au extins rapid in partea vestica a Rusiei. Tarul a fost obligat sa abdice si a fost infiintat un nou guvern provizoriu.

in aceasta perioada, armata se dezintegrase aproape complet, iar majoritatea soldatilor se intorsesera la casele lor. Taranii au luat cu forta pamanturi de la marii latifundiari, iar guvernul provizoriu nu a fost capabil sa stapaneasca tulburarile si violenta din randurile muncitorilor si ale soldatilor demobilizati. Lenin, conducatorul bolsevicilor, a hotarat sa preia puterea, folosind sloganul: "Fabricile - muncitorilor, pamantul - taranilor, pacea - soldatilor' - reprezentand un apel catre masele saracite, in octombrie 1917, bolsevicii au demis cu forta guvernul provizoriu. Dupa reorganizarea si remobilizarea fortelor armate in noua Armata Rosie si dupa depasirea cu succes a perioadei de razboi civil, noul guvern sovietic a initiat efectuarea unor schimbari sociale fundamentale punand in acest fel bazele a ceea ce a devenit cea de-a doua mare putere industriala si militara din lume.

Revolutia rusa a fost neobisnuita in anumite privinte. Revoltele, care initial au subminat regimul tarist, erau spontane si aveau loc la o scara mai mare decat in majoritatea celorlalte revolutii din acest secol. La inceputul anului 1917, nici macar bolsevicii nu anticipau ca o revolutie ar putea avea loc intr-un timp atat de scurt. Dar experienta rusa ne poate invata foarte multe lucruri despre revolutiile moderne in general, in primul rand, se observa ca exista tendinta ca revolutiile sa aiba loc pe fundalul unui razboi - nu a fost cazul celor din 1989. Razboaiele prelungite pun sub presiune institutiile acceptate si pot avea ca rezultat o scadere a sprijinului fata de guvern. Nemultumirile din randurile fortelor armate inlatura mijlocul principal al unui regim de a-i reprima pe cei care i se opun. in al doilea rand, taranii - muncitori in ferme, rurali - pot juca un rol important, inaintea Revolutiei ruse, multi oameni (inclusiv Lenin) credeau ca taranii reprezinta o forta conservatoare, fidela unor moduri traditionale de viata, incapabila de a se alatura unei miscari pentru schimbari sociale radicale. Aceasta presupunere s-a dovedit insa a fi falsa.

DESPRE REVOLUTIE

intrucat revolutiile au fost atat de importante in istoria lumii, de-a lungul ultimelor doua secole, nu este surprinzator faptul ca exista teorii care incearca sa le explice. Unele dintre ele au fost formulate la inceputul studiului istoriei stiintelor sociale; cea mai importanta a fost aceea a lui Karl Marx. Acesta, care a trait cu mult inainte ca revolutiile petrecute in numele idealurilor sale sa aiba loc, dorea ca opiniile lui sa fie considerate nu doar ca o analiza a conditiilor schimbarilor revolutionare, ci ca modalitati de promovare a unor atari schimbari. Indiferent de valoarea lor intrinseca, ideile lui Marx au avut un impact practic imens asupra schimbarilor sociale din secolul XX.

Vom analiza trei modele pentru studiul revolutiei: viziunea lui Marx, explicarea revolutiei si a asteptarilor economice sporite, conform opiniei lui James Davies, si interpretarea protestului colectiv, propusa de catre sociologul istoric Charles Tilly.

Teoria lui Marx

Opinia lui Marx despre revolutie se intemeiaza pe interpretarea pe care o da istoriei in general (vezi cap. 1). Conform lui Marx, dezvoltarea societatilor este marcata de conflicte periodice de clasa, care, arunci cand devin acute, au tendinta de a se sfarsi printr-un proces de schimbari revolutionare. Luptele de clasa deriva din contradictiile -tensiuni nerezolvabile - care exista in societate. Principalele surse de contradictii pot fi identificate in schimbarile economice sau in schimbarile suferite de fortele de productie, in orice societate stabila exista un echilibru intre structura economica, relatiile sociale si sistemul politic. Pe masura ce se modifica fortele de productie, contradictiile se intensifica conducand la ciocniri deschise intre clase si in cele din urma la revolutie.

Marx a aplicat acest model atat asupra dezvoltarii feudalismului, in trecut, cat si la ceea ce el a socotit a fi probabila evolutie viitoare a capitalismului industrial. Societatile feudale traditionale din Europa se bazau pe productia realizata de catre tarani; producatori erau serbii, guvernati de clasa de aristocrati latifundiari si mici nobili din mediul rural. Schimbarile economice din cadrul acestor societati au dat nastere oraselor mari si mici, unde s-au dezvoltat comertul si manufacturile. Acest nou sistem economic, creat in cadrul societatii feudale, isi ameninta propria temelie, in loc sa fie bazata pe relatia traditionala nobil-serb, noua ordine economica ii incuraja pe industriasi sa produca bunuri, pentru a fi vandute pe pietele deschise. Contradictiile dintre vechea economie feudala si noua economie capitalista, care isi facea aparitia, au devenit in cele din urma acute, luand forma unor conflicte violente intre clasa capitalista - care se nastea - si latifundiarii feudali. Rezultatul acestui proces a fost revolutia, cel mai important exemplu fiind Revolutia franceza de la 1789. Marx a sustinut ca, prin intermediul unor asemenea revolutii si schimbari revolutionare - care au avut loc in alte societati europene - clasa capitalista a reusit sa obtina suprematia.

Dar, dupa opinia lui Marx, aparitia capitalismului industrial a generat noi contradictii, care au condus in cele din urma la o alta serie de revolutii, inspirate de idealurile comunismului. Prin comunism, Marx intelegea detinerea mijloacelor de productie industriale de catre societate in ansamblul sau, nu de catre indivizi. Capitalismul industrial (o ordine economica intemeiata pe urmarirea profitului de catre persoane private si pe concurenta intre firme in vederea vanzarii produselor) creeaza o prapastie intre minoritatea bogata, care controleaza resursele industriale, si majoritatea saraca, alcatuita din muncitorii salariati. Muncitorii si capitalistii intra intr-un conflict mult mai intens unii cu altii. Miscarile sindicale si partidele politice, care reprezinta masa populatiei muncitoare, devin in cele din urma o provocare pentru stapanirea clasei capitaliste si inlatura sistemul politic existent. Marx era de parere ca, atunci cand pozitia clasei dominante este deosebit de consolidata, este nevoie de violenta pentru a produce tranzitia necesara, in alte imprejurari, acest proces ar putea avea loc in mod pasnic, prin intermediul actiunii parlamentare; o revolutie (in sensul definit mai sus) nu ar fi necesara.

James Davies: din ce motiv au loc revolutiile?

Criticandu-1 pe Marx, sociologul James Davies a subliniat ca au existat numeroase perioade de-a lungul istoriei, cand oamenii au trait intr-o saracie crunta, fara sa protesteze. Saracia constanta sau lipsurile existente nu ii transforma pe oameni in revolutionari, iar ei acceptau de obicei aceste conditii cu resemnare sau cu disperare tacita. Protestul social si, in cele din urma revolutia, au mai multe sanse sa se petreaca, acolo unde exista o imbunatatire a conditiilor de viata ale poporului, sustinea Davies. in momentul in care standardele de viata au inceput sa creasca, acelasi lucru se intampla si cu nivelul de asteptare al poporului. Daca imbunatatirea conditiilor efective isi incetineste ulterior ritmul, se creeaza inclinatii spre revolta, datorita faptului ca nu sunt realizate asteptarile (Davies, 1962).

Astfel, nu saracia absoluta este cea care duce la protest, ci saracia relativa -discrepanta dintre existenta pe care oamenii sunt obligati sa o duca si ceea ce ei considera ca ar putea fi dobandit in mod real. Teoria lui Davies este folositoare pentru intelegerea conexiunilor dintre revolutie si dezvoltarea economico-sociala moderna. Influenta idealurilor de progres, o data cu asteptarile referitoare la cresterea economica, au tendinta de a induce asteptari sporite care, in cazul in care nu sunt implinite, produc scanteia protestului. Un astfel de protest se poate manifesta si datorita raspandirii ideilor de egalitate si de participare politica democratica.

Asa cum numea si Charles Tilly, teoria lui Davies nu arata cum si de ce diferite grupuri mobilitate cauta schimbarea prin revolutie. Protestele pot adesea surveni impotriva si pentru inabusirea asteptarilor; ca sa intelegem cum acestea se transforma in actiuni revolutionare, trebuie sa identificam cum devin grupurile colective organizate sa faca efectiv schimbarea politica.

Teoria despre protest a lui Charles Tilly

O in From Mobilizalion to Revolution, Charles Tilly a analizat procesele de schimbari revolutionare, in contextul unor forme ample de protest si violenta (Tilly, 1978). El a distins patru componente principale al ACTIUNII COLECTIVE - acea actiune intreprinsa pentru a contesta sau inlatura o ordine sociala existenta.

Organizarea grupului sau a grupurilor implicate. Miscarile de protest sunt organizate in multe forme, variind de la formarea spontana a multimilor la grupurile revolutionare extrem de disciplinate. De exemplu, miscarea pe care a condus-o Lenin in Rusia a inceput prin formarea unui grup restrans de activisti.

Mobilizarea - modul in care un grup dobandeste suficiente resurse pentru a face posibila actiunea colectiva. Aceste resurse pot include aprovizionarea cu bunuri materiale, sprijinul politic si armamentul. Lenin a reusit sa dobandeasca sprijin material si moral din partea taranimii dar si a multor oameni din mediul urban.

Interesele comune ale celor ce se angajeaza intr-o actiune colectiva, ceea ce ei considera drept castiguri sau pierderi cu sanse de a se manifesta prin politica lor. Anumite scopuri comune stau intotdeauna la baza mobilizarii, in vederea actiunii colective. Lenin a reusit sa unifice o larga coalitie de sustinatori, pentru ca multi oameni aveau ca interes comun indepartarea guvernului existent.

Oportunitatea. Pot avea loc evenimente intamplatoare, care ofera ocazia atingerii scopurilor revolutionare. Numeroase forme de actiune colectiva, inclusiv revolutia, sunt puternic influentate de astfel de evenimente incidentale. Succesul lui Lenin nu a cuprins nimic inevitabil, el depinzand de mai multi factori accidentali - inclusiv succesul in lupta. Daca Lenin ar fi fost omorat, ar mai fi existat revolutia?

Reinceperea de catre Franta a testarii armelor nucleare in 1995 a produs proteste de masa si demonstratii in Asia in zona Pacificului.

Actiunea colectiva este aceea a unui grup de oameni care actioneaza impreuna pentru a-si satisface interesele comune - de exemplu, intalnindu-se pentru a demonstra in sprijinul cauzei lor. Unii dintre ei pot avea o implicare intensa, altii pot acorda un sprijin pasiv sau secvential. Actiunea colectiva efectiva, ca aceea care culmineaza cu revolutia, de obicei parcurge toate cele patru etape.

in opinia lui Tilly, miscarile sociale tind sa se dezvolte ca mijloace de mobilizare a resurselor de grup, fie atunci cand oamenii nu au modalitati institutionalizate de a-si face auzite opiniile, fie in cazul in care necesitatile lor sunt reprimate, de-a dreptul, de catre autoritatile statului. Cu toate ca actiunea colectiva implica in anumite momente confruntarea deschisa cu autoritatile politice - "iesitul in strada' -confruntarea are sanse de a avea un impact puternic asupra configuratiilor stabile ale puterii, atunci cand o asemenea activitate este sprijinita de grupuri organizate intr-un mod sistematic.

Modelele tipice de actiune si protest colectiv variaza in functie de circumstantele istorice si culturale. De exemplu, in Marea Britanic, in prezent, majoritatea oamenilor sunt familiarizati cu unele forme de manifestare - precum marsurile in masa, adunarile ample si tulburarile de strada - indiferent daca au participat sau nu la asemenea activitati, insa alte tipuri de protest colectiv au devenit mai putin comune sau au disparut complet in majoritatea societatilor moderne (cum ar fi luptele intre sate, distrugerea masinariilor sau linsajul). Protestatarii pot de asemenea, sa porneasca de la exemple luate din alte tari; miscarile de gherila, de exemplu, au proliferat in diferite parti ale lumii, din momentul in care unele grupuri demobilizate au invatat ce mult succes pot avea actiunile acestea impotriva armatei regulate.

Cand si din ce motiv devine actiunea colectiva violenta? in urma studierii unui mare numar de incidente, care au avut loc in Europa occidentala dupa 1800, Tilly concluzioneaza ca, cele mai multe actiuni violente colective se dezvolta din actiuni non-violente la origine. Daca violenta se manifesta sau nu, depinde nu atat de natura activitatii, cat de anumiti factori - indeosebi de modul in care raspund autoritatile. Un bun exemplu il constituie demonstratiile de strada. Majoritatea acestor demonstratii au loc fara victime sau distrugeri de bunuri. Unele insa conduc la violenta si sunt etichetate drept tulburari. Uneori, autoritatile isi fac aparitia atunci cand violenta s-a manifestat; istoria dovedeste ca, in cele mai mult cazuri acestea sunt cele care initiaza violenta. Dupa cum se exprima Tilly: "in experienta europeana moderna, fortele represive reprezinta cei mai constanti initiatori si faptuitori de violenta colectiva' (1978). in plus, atunci cand au loc confruntari violente, agentii autoritatii sunt raspunzatori pentru procentul cel mai mare de morti si raniti. Acest lucru nu este surprinzator, datorita accesului lor specific la arme si disciplina lor militara. Prin contrast, grupurile pe care acestia incearca sa le tina sub control savarsesc mai multe distrugeri de obiecte sau bunuri.

Dupa Tilly, miscarile revolutionare reprezinta un tip de actiune colectiva, care se petrece in anumite situatii denumite - suveranitate multipla, avand loc atunci cand, dintr-un anume motiv, un guvern nu detine controlul deplin, asupra zonelor pe uvc-uit sa ie aammistreze. Suveranitatea multipla poate lua nastere ca rezultati al razboiului extern, al unor ciocniri puternice interne sau al unei combinatii intre cele doua. O preluare a puterii prin revolutie este realizata in functie de: gradul in care autoritatile conducatoare detin controlul asupra fortelor armate, extinderea conflictelor in cadrul grupurilor conducatoare si nivelul de organizare al miscarilor de protest care incearca sa acapareze puterea.

Lucrarea lui Tilly reprezinta una dintre cele mai complexe incercari de analizare a manifestarii violentei colective si a luptelor revolutionare. Conceptele pe care le lanseaza par a avea o larga aplicare, iar maniera in care le foloseste are in vedere variatiile de timp si loc istoric. Modul in care sunt organizate miscarile sociale, resursele pe care le pot mobiliza, interesele comune ale grupurilor care se lupta pentru putere si oportunitatile oferite de intamplare - toate acestea reprezinta aspecte importante ale transformarilor revolutionare.

insa Tilly mentioneaza doar cateva lucruri despre imprejurarile care conduc la suveranitatea multipla. Acestea reprezinta o parte atat de fundamentala a explicarii revolutiei, incat faptul poate reprezenta o grava omisiune. Conform opiniei exprimate de Theda Skocpol, Tilly considera ca miscarile revolutionare sunt ghidate de urmarirea constienta si deliberata a unor interese, iar procesele de schimbare revolutionara au succes atunci cand oamenii reusesc sa-si satisfaca aceste interese, in schimb Skocpol considera miscarile revolutionare ca avand obiective incerte si nehotarate. Ea subliniaza faptul ca revolutiile apar in mare masura ca urmari neintentionale ale unor scopuri partiale:

Da fapt, in revolutiile care au avut loc de-a lungul istoriei, unele grupuri, motivate si situate in mod diferit, au devenit participante la desfasurarile complexe ale unor conflicte multiple. Aceste conflicte au fost puternic influentate si limitate de conditiile sociale, economice si internationale existente. Ele au procedat in diferite moduri, depinzand de felul in care s-a ivit initial fiecare situatie revolutionara (1979).

MULTIMI, REVOLTE SI ALTE FORME DE ACTIUNE COLECTIVA

Toate revolutiile implica actiunea colectiva. Dar, asa dupa cum indica teoria lui Tilly, actiunea colectiva apare si in alte imprejurari, pe langa cele ale schimbarii revolutionare, si poate avea loc ori de cate ori exista sansa ca un mare numar de oameni sa formeze o multime. De la inceputul dezvoltarii oraselor, "gloata urbana' a constituit un potential pericol pentru autoritatile politice, in cartierele orasenesti, spre deosebire de zonele rurale, multi oameni traiesc in imediata vecinatate a altora si de aceea pot iesi relativ usor in strada, pentru a-si manifesta sprijinul fata de cauza sau pentru a-si exprima nemultumirea.

Actiunile grupurilor urbane reprezinta un exemplu de activitati de multime. O multime poate fi definita ca fiind acea adunare destul de numeroasa de oameni care intra in interactiune directa unii cu altii intr-un spatiu public. Multimile reprezinta, 548

intr-un anumit sens, o parte a vietii urbane cotidiene. Cand vorbim despre o strada comerciala aglomerata, despre un teatru sau un parc de distractii aglomerat, de exemplu, intelegem prin aceasta ca intr-un spatiu limitat din punct de vedere fizic _se intalnesc multi oameni. Acestia sunt indivizi aflati in circumstante de interactiune nefocalizata (vezi capitolul 4): ei sunt prezenti din punct de vedere fizic in acelasi loc si sunt constienti unii de prezenta celorlalti, fiecare avand propriile scopuri, in grupuri mici sau individual, mergand fiecare in propria sa directie. Totusi, atunci cand are loc o revolta, o demonstratie sau cand se produce panica, actiunile fiecaruia sunt legate de ale celorlalti. Dintr-o data, situatia se transforma in interactiune focalizata; desi probabil temporar, multimea incepe sa se comporte ca un tot unitar. Actiunea multimii in acest fel a stimulat interesul sociologilor si al istoricilor ani in sir - de fapt, dupa Revolutia franceza din 1789.

Asa dupa cum sublinia Tilly, actiunea multimii si revolta exprima in mod caracteristic frustrarile oamenilor, care nu pot accede la caile normale pentru a-si exprima nemultumirea sau pentru a solicita imperios reformele socotite necesare. Autoritatile conducatoare de toate tipurile s-au temut dintotdeauna de activitatea multimii, nu doar datorita amenintarilor directe, ci si a faptului ca ea confera o forma publica si tangibila nedreptatilor sociale. Dar chiar si revoltele care sunt considerate evenimente negative, provocand distrugeri violente si pierderi de vieti omenesti, pot stimula schimbarea si produce unele beneficii dorite.

MISCARILE SOCIALE

in societatile moderne a existat o varietate de miscari sociale, pe langa cele care au condus la revolutie, unele fiind de durata, altele trecatoare. Miscarile sociale reprezinta o trasatura evidenta a lumii contemporane ca si organizatiile formale, birocratice, carora li se opun adesea. Studiul naturii si al impactului lor formeaza un domeniu de interes major in sociologie.

O O MISCARE SOCIALA poate fi definita drept o incercare colectiva de a promova un interes comun sau de a atinge un scop comun prin actiune colectiva, in afara sferei institutiilor existente. Definitia trebuie sa fie extinsa tocmai datorita variatiilor dintre diferitele tipuri de miscari. Unele miscari sociale sunt de dimensiuni reduse, numarand aproximativ cateva zeci de membri; altele pot include mii sau chiar milioane de oameni. Unele miscari isi exercita activitatile in cadrul legal al societatii in care fiinteaza, in vreme ce altele opereaza ca grupuri ilegale sau conspirative. Deseori, legile sunt modificate, ca urmare a actiunii miscarilor sociale. De exemplu, grupurile de muncitori, care isi chemau membrii la greva, savarseau o activitate ilegala, fiind pedepsiti cu diferite grade de severitate, in diverse tari. insa in cele din urma, legile au suferit amendamente, facand ca grevele sa devina o tactica permisa a conflictului industrial. Alte modalitati de protest economic -cum ar fi blocarea in fabrici sau in ateliere - continua sa ramana in afara legii in majoritatea tari lor.

Linia despartitoare dintre miscarea sociala si organizatia formala este deseori neclara, datorita faptului ca miscarile bine stabilite dezvolta deseori caracteristici birocratice. De exemplu, Armata Salvarii a inceput ca miscare sociala, dar acum indeplineste majoritatea caracteristicilor unei miscari permanente. O organizatie se poate transforma intr-o miscare sociala - de exemplu, atunci cand un partid politic este interzis si obligat sa intre in clandestinitate putand deveni o miscare de gherila.

MISCAREA VERZILOR: CRONOLOGIE

1798 - Este publicata lucrarea lui Thomas Malthus, An Essay on the Principie ofPopulation, care

avanseaza ideea ca si fiintele umane sunt legate de constrangeri ecologice.

1865 - Este infiintata Commons Preservalion Society, care ridica problema accesului public in

zonele rurale, dusa mai departe de incalcarile de proprietati in masa, in anii '30.

1893 - In Marea Britanic este infiintat National Trust, menit sa achizitioneze pamant pentru a

conserva locuri de o frumusete naturala deosebita sau monumente culturale.

1930 - Sunt inventate fluorocarburile de clor; ele au fost apreciate ca fiind un dar pentru umanitate,

fiindca nu erau doar ieftine si neinflamabile, ci si socotite a fi nedaunatoare pentru mediu.

1934 - Seceta a exacerbat eroziunea solului, cauzand "Furtuna de nisip in caldare', din regiunea

Marilor Campii din America de Nord, pe parcursul careia au fost spulberate aproximativ 350 de

milioane de tone de tarana.

1948 - Natiunile Unite au creat o agentie speciala pentru mediu, The International Union for the

Conservation ofNature.

1952 - Poluarea aerului a produs un smog masiv la Londra, omorand aproximiativ 4.000 de oameni

si ducand la promulgarea legii aerului curat.

- Eseul lui Garret Hardin, The Tragedy of the Commons ii incita pe oameni sa-si asume responsabilitatea personala pentru degradarea mediului, ca urmare a modului de viata al fiecaruia.

1969 - Friends of the Earth s-au lansat in SUA ca un grup dinamic, desprins din "Sierra Club', care devenea din ce in ce mai conservator; de-a lungul anilor au aparut in cadrul miscarii de protectie a mediului grupuri active mai radicale.

1974 - Prima avertizare stiintifica referitoare la diminuarea grava a stratului protector de ozon, din

partea superioara a atmosferei, din cauza fluorocarburilor de clor.

1980 - Presedintele SUA Jimmy Carter da dispozitie sa se intocmeasca raportul Global 2000, care

reflecta inceperea preocuparilor legate de mediu in aria de probleme politice importante.

1983 - Verzii germani (Die Grunen) castiga 5% din voturi, care le asigura 27 de locuri in Bundestag.

1985 - Nava organizatiei Greenpeace ~ Rainbow Warrior - a fost scufundata de agenti ai serviciilor

secrete franceze, in timp ce era ancorata in Noua Zcelanda, pe parcursul unui protest impotriva

testelor nucleare franceze din Pacificul de Sud. Un membru al echipajului a fost ucis.

1989 - Alegerile europene au inclus probleme de protectia mediului pe agenda politica, datorita

faptului ca partidele ecologiste din intreaga Europa s-au bucurat de un sprijin fara precedent,

indeosebi in Marea Britanic, unde "verzii' au primit aproximativ 15% din voturile exprimate (dar nu

si din locurile in Parlament).

1992 - Conferinta la nivel inalt pe probleme ale Pamantului a Natiunilor Unite, de la Rio de Janeiro

a starnit un puternic interes din partea mediilor de informare, fara sa realizeze multe lucruri, in

privinta problemelor grave cu care se confrunta ecologia mondiala, datorita faptului ca multe natiuni

s-au temut de posibilele efecte asupra comertului.

1994 - Protestele anti-"sosea' din Marea Britanic au atins noi dimensiuni prin "Batalia pentru

Wanstonia', cand activistii ccologisti au ocupat cladiri si copaci in Wanstead, East London, in

incercarea de a opri construirea autostrazii MII.

Sursa: 1994, Hutchinson Gallup, INFO 1995, Helicon, p. 514.

Clasificarea miscarilor sociale

Au fost propuse diferite modalitati de clasificare a miscarilor sociale. Una dintre cele mai cuprinzatoare clasificari este cea facuta de David Aberle, care distinge patru tipuri de miscari sociale (Aberle, 1966). Miscarile transformatoare vizeaza o schimbare vasta, cataclismica si deseori violenta, a societatii care le produce. Exemple pot fi miscarile revolutionare si anumite miscari religioase radicale; de asemenea, multe miscari milenariste au prevazut o restructurare - mai mult sau mai putin completa -a societatii, atunci cand va veni "ora mantuirii'. Miscarile reformatoare aspira doar la schimbarea unor aspecte ale ordinii sociale existente. Ele se preocupa de anumite tipuri de inegalitate sau de injustitie. O ilustrare ar fi grupul "Life' si alte grupari antiavort.

Miscarile transformatoare si reformatoare sunt, si unele si altele, preocupate in primul rand de realizarea unor schimbari in societate. Celelalte doua tipuri de miscari apartinand lui Aberle, vizeaza in principal schimbarea obisnuintelor sau a conceptiilor indivizilor. Miscarile mantuitoare au menirea de a-i salva pe oameni de la stilurile de viata socotite a fi corupatoare. Acestei categorii ii apartin multe miscari religioase, in masura in care se concentreaza asupra "mantuirii personale'. Exemplu in acest sens il constituie sectele penticostale, care cred ca dezvoltarea spirituala a indivizilor este adevaratul indiciu al valorii lor. Fara a avea o definitie concreta, miscarile alteratoare vizeaza realizarea unei schimbari partiale in indivizi. Ele nu cauta sa obtina o schimbare completa a obisnuintelor oamenilor, ci se preocupa de schimbarea anumitor trasaturi specifice. O ilustratie in acest sens reprezinta organizatia "Alcoolicii anonimi'.

Miscarile feministe

Teoriile despre revolutie au tendinta in mod inevitabil de a se suprapune peste cele despre miscarile sociale. Accentul pus de Charles Tilly pe mobilizarea resurselor, de exemplu, a fost aplicat la miscarile sociale cum ar fi miscarea feminista. Miscarile feministe nu au fost separate de alte forme de miscari sociale. Feminismul a fost puternic influentat de revolutii - inclusiv Revolutia americana si cea franceza din secolul al XVIII-lea.

Primele grupari organizate in mod activ, pentru a promova drepturile femeilor, dateaza din perioada imediat urmatoare celor doua revolutii. In ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, inspirate fiind de idealurile de libertate si egalitate pentru care s-a luptat in Revolutia franceza, la Paris si in alte orase mari din provincie, s-au format mai multe cluburi feministe. Cluburile ofereau locuri de intalnire pentru femei, iar programele lor prevedeau drepturi egale la educatie, munca si guvernare. Marie Gouze, conducatoarea unuia dintre cluburi, a redactat o declaratie intitulata "Declaratia Drepturilor Femeilor', bazata pe "Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului'. "Cum poate fi dobandita adevarata egalitate, intreba ea, atata vreme cat jumatate din populatie este exclusa de la privilegiile de care se bucura barbatii?'

Raspunsul din partea conducatorilor revolutionari (barbati) a dovedit mai putir intelegere - Marie Gouze a fost executata in 1793, fiind invinuita ca "ar fi uitati virtutile care apartin sexului ei'. Ulterior, cluburile feministe au fost dizolvate prin,' decret guvernamental. Grupuri si miscari feministe au fost formate, in repetate randuri in tarile occidentale dupa aceasta data, deseori avand de infruntat ostilitatea iar cateodata provocand violenta autoritatilor existente. Mane Gouze nu a fost nicidecum singura feminista, care a platit cu viata pentru cauza dobandirii de drepturi egale pentru semenele sale.

in secolul al XlX-lea, feminismul a cunoscut o dezvoltare mai mare in Statele Unite decat in alte parti, iar majoritatea conducatoarelor miscarilor feministe din alte tari adaptau drept model lupta femeilor americane, in anii 1840 si 1850, feministele americane s-au implicat in grupurile dedicate abolirii sclaviei. Totusi, neavand drepturi politice formale (Constitutia nu le asigura femeilor dreptul de a vota), femeile au fost excluse din grupurile de presiune, prin intermediul carora reformatorii isi puteau urmari obiectivele. La congresul mondial impotriva sclaviei, tinut la Londra in 1840, nu s-a permis participarea nici unei femei. Acest lucru a facut ca gruparile feminine sa abordeze in mod direct inegalitatea de gen existenta, in 1848, exact asa cum facusera omoloagele lor franceze, cu jumatate de secol in urma, liderele din Statele Unite s-au intalnit pentru a adopta o "Declaratie de Sentimente', dupa modelul Declaratiei de Independenta. "Noi socotim ca aceste adevaruri sunt absolut evidente -anume ca toti barbatii si toate femeile au fost creati egali'. Declaratia insiruia o lista cuprinzatoare de nedreptati, la care erau supuse femeile tarii. Cu toate acestea, in acea perioada au fost facute putine progrese, in sensul imbunatatirii pozitiei sociale sau politice a femeilor. O data cu abolirea sclaviei, Congresul a decis ca doar sclavii de parte barbateasca eliberati, capatau dreptul de a vota.

Numeroase femei afro-americane au jucat un rol semnificativ, la inceputurile miscarii feministe din Statele Unite, chiar daca, de multe ori, ele trebuiau sa treaca peste ostilitatile manifestate de semenele lor albe. Una dintre ele, Sojourner Truth, s-a pronuntat atat impotriva sclaviei cat si a privarii femeilor de drepturi cetatenesti, demonstrand legatura dintre cele doua probleme existente. Atunci cand ea a luat cuvantul, viguros si pasionat, la un miting impotriva sclaviei in Indiana in anii 1850, un alb i s-a adresat spunandu-i: "Eu cred ca nu esti femeie', ea si-a dezvelit sanii in public, pentru a-i dovedi ca nu avea dreptate. Desi Truth a jucat un rol important in lupta grupurilor feministe de la vremea respectiva (Hooks, 1981), alte negrese, care au incercat sa participe, au fost dezamagite de prejudecatile existente; ca urmare, feministele afro-americane au constituit un numar restrans in acest sens.

Unul dintre evenimentele cele mai importante, din perioada timpurie a miscarilor feministe din Europa, a fost prezentarea unei petitii, semnata de 1.500 de femei, adresata Parlamentului englez in 1866, prin care se solicita ca reformele electorale discutate sa includa si dreptul de vot egal pentru femei. Fetita a fost ignorata; in replica, organizatoarele au infiintat in anul urmator Societatea Nationala pentru

Sufragiul Femeilor. Membrele societatii au devenit cunoscute drept sufragete, iar ni perioadele urmaroare ele au continuat sa faca petitii catre parlament, pentru extinderea drepturilor de vot ale femeilor. La inceputul secolului, influenta mondiala a feminismului englez rivaliza cu cea a feminismului din Statele Unite, in ambele tari _au fost organizate in mod frecvent marsuri si demonstratii de strada. Un miting care _a avut loc in aer liber la Londra, in iunie 1908, a atras o jumatate de milion de oameni. Pe parcursul acestei perioade, miscarile feministe au cunoscut o deosebita amploare atat in marile tari europene, cat si in Australia si Noua Zeelanda.

in 1920, in multe tari occidentale femeile au dobandit dreptul de a participa la vot. Dupa ce au dobandit acest drept insa, majoritatea miscarilor feministe au intrat in declin. Unele dintre femei erau racolate de alte miscari, cum ar fi cele de combatere a fascismului - o doctrina politica a extremei drepte care lua amploare in Germania, Italia si in alte parti, in anii '30. Feminismul ca miscare distincta, care combatea institutiile dominate de barbati, devenise aproape inexistent. Dobandirea anumitor drepturi politice egale a contribuit in mica masura la extinderea egalitatii si in alte sfere ale vietii femeilor.

Revigorarea miscarilor feministe

La sfarsitul anilor "60, miscarile feministe si-au facut reaparitia in forta, incepand cu aceasta data. feminismul a capatat o influenta majora in tari din intreaga lume, inclusiv in multe tari din Lumea a Treia. Revigorarea a inceput in Statele Unite, influentata fiind de miscarea pentru drepturi civile si de activismul studentesc din perioada respectiva. Apoi, s-a raspandit in alte parti ale lumii. Femeile active in aceste miscari, descopereau deseori ca activistii barbati le confereau traditionalul rol de subordonate. Liderii miscarilor pentru drepturi civile nu acceptau ca drepturile femeilor sa fie incluse in manifestarile lor de egalitate. Ca urinare, gruparile feministe au initiat infiintarea unor organizatii independente, preocupate in primul rand de problemele feministe.

Miscarile feministe, din prezent, au in vedere o gama mai larga de probleme decat predecesoarele lor. Ele au facut presiuni pentru egalitate economica, pentru legalizarea avortului si pentru schimbari ale legilor referitoare la divort, in plus, fata de realizarile lor practice semnificative, feministele au avut un impact mult mai puternic din punct de vedere intelectual, decat tot ceea ce se realizase anterior. De exemplu, in stiintele sociale, autoarele feministe au obligat la o regandire a notiunilor si teoriilor acceptate. O mare parte din cercetarile efectuate in ultimii ani, cu privire la factorii culturali si istorici, care afecteaza pozitia femeilor, si la relatiile dintre genuri, in general - a fost stimulata de influenta feminismului modern.

Miscarile feministe: interpretare

Aparitia miscarilor feministe in secolul trecut poate fi interpretata in termenii conceptelor propuse de Charles Tilly. Acesta sustinea ca miscarile sociale apar cand oamenii nu au sansa de a-si exprima opiniiile, sau cand sunt lipsiti de suporturi reale pentru aspiratiile lor. in prima faza a dezvoltarii miscarilor feministe, in secolele XIX si XX, liderele feministe au incercat mai presus de orice sa-si faca auzit glasul in procesul politic - cu alte cuvinte, sa obtina dreptul egal de vot. in faza a doua, ele au cautat sa extinda ceea ce castigasera, militand pentru egalitate atat politica, cat si economica pentru femei.

In ambele faze, liderele miscarilor feministe au reusit sa mobilizeze resurse colective pentru a face presiuni dovedite a fi eficiente asupra autoritatilor conducatoare. In perioada de inceput, resursa principala a activistelor o reprezentau marsurile si demonstratiile. Ulterior, organizatiile lor au avut posibilitatea sa lupte pentru drepturile femeilor intr-o maniera consecventa si organizata. Interesele comune, la care liderele grupurilor feministe au putut sa apeleze, includeau preocuparea pentru rolul pe care ar trebui sa-1 detina in luarea de decizii politice, angajarea in munca platita, daca doreau aceasta, si drepturi egale in procedurile de divort.

in sfarsit, oportunitatea activistelor feministe de a influenta schimbarea sociala a fost afectata de o varietate de factori. Izbucnirea primului razboi mondial, de exemplu, a ajutat scopului de a obtine dreptul la vot: guvernele care duceau razboiul aveau nevoie de sprijinul si de implicarea activa a femeilor in efectivul de razboi, in cea de-a doua faza a dezvoltarii feminismului, miscarea pentru drepturi civile a reprezentat scanteia generatoare a unui nou val de activism.

MISCARILE SOCIALE SI SOCIOLOGIA

Miscarile sociale prezinta un dublu interes pentru sociologi. Acestea le ofera un obiect de studiu si, in plus, ajuta la schimbarea modalitatii in care acestia analizeaza i fazele de comportament. Miscarea femeilor, de exemplu, nu este relevanta doar j pentru sociologie, careia ii ofera material pentru cercetare. Ea a identificat slabiciuni j in unele structuri acceptate de gandirea sociologica si a dezvoltat concepte (cum ar j fi cel de patriarhat), care ajuta la intelegerea problemelor genului si ale puterii. Exista un dialog continuu nu doar intre miscarile sociale si organizatiile cu care se confrunta, j ci si intre miscarile sociale si sociologia insasi.

REZUMAT

O in majoritatea zonelor din lume au avut loc revolutii in ultimele doua secole, j Revolutia americana din 1776 si Revolutia franceza din 1789 au introdus idealuri j si aspiratii, care au devenit extrem de raspandite in viata politica.

Revolutia este un concept ce se dovedeste incert atunci cand trebuie definit, j Pentru a fi considerat revolutie, un proces de schimbare politica trebuie sa implice influenta unei miscari.socialc.dc masa, care este pregatita sa foloseasca