Conceptele de dreptate, justitie si putere

Conceptele de dreptate, justitie si putere

In celebra lucrare "Le petit Larousse" se gaseste urmatorul pasaj:"Dreptatea este principiul moral care cere respectarea a ceea ce este drept si echitabil", iar drept este cel "care judeca si actioneaza respectand regulile morale si religioase".Termenii de dreptate si nedreptate sunt utilizati in mai multe sensuri, dar in general primesc cinci acceptiuni: respectarea legilor, respectarea normelor morale, dreptul moral de a nu respecta legile nedrepte, corectitudinea legilor, impartialitatea acestora si aplicarea lor justa.Prin opozitie rezulta si intelesul nedreptatii. Din cele mentionate constatam ca trei din aceste sensuri sunt juridice, iar doua sunt morale.

Notiunile de drept si nedrept in conceptia lui Giorgio del Vechio, sunt independente sau complementare. Dreptul este esentialmente violabil si exista datorita violabilitatii sale, deoarece doar asa se poate stabili distinctia dintre actiunile juste si cele injuste."Dreptul exprima intotdeauna adevaruri nu fizice, ci metafizice, adica reprezinta un adevar superior realitatii fenomenelor."(Giorgio del Vechio-"Lectii de filosofie juridica").Dreptatea poate fi inteleasa fie mai ingust, fie mai larg decat in cele cinci acceptiuni mentionate anterior. Mai ingust, daca aplicam termenul de dreptate numai la domeniul juridic, nu si la cel moral. Mai larg, daca extindem termenul si la alte domenii, in special la cel politic.In oricare din sensurile sale dreptatea este deopotriva conventie si rezultat al naturii umane, asadar este relativa si absoluta.Legiuitorul legifereaza potrivit unui sentiment general uman de dreptate, dupa cum sustine Rousseau, sau conform conceptului de datorie rezultat din legile inerente ratiunii umane,cum argumenta Kant.Intre sentiment si ratiune,cand vorbim despre dreptate in sens moral,exista un primat al sentimentului general uman de generozitate,iar ratiunea are nevoie de timp pentru a ajunge la un anumit rezultat.

Dreptatea sociala-doar aceasta ia in considerare oamenii cu meritele si nevoile lor,insa ea poate fi infaptuita numai prin repartizarea bunurilor in functie de merite,sau,cel mult, si in functie de nevoile fundamentale,dar nicidecum potrivit tuturor trebuintelor umane, deoarece acest lucru ar duce la inexistenta progresului.Egiptenii considerau ca dreptatea este temelia cosmosului si vietii sociale si este imanenta lumii, reflectand perfectiunea.In textele sapientiale se spunea:"Dreptatea este nespus de stralucitoare;perfectiunea ei este de-a pururea; ea nu este schimbata din vremea lui Osiris". In acest principiu cu valoare cosmica isi are temelia dreptatea din lumea umana.Ideea de dreptate umana presupune o stare de echilibru, o egalitate care trebuie respectata,un raport social.

La anticii filosofi greci termenul de dreptate devine un subiect de dezbateri si polemica. Dreptatea pentru Platon, ca si pentru Aristotel, este o virtute ce trebuie examinata atent; fiind o virtute morala ea nu se poate manifesta decat in cadrul societatii.Aristotel spune ca "dreptatea este virtutea perfecta,nu in mod absolut ci in comparative cu celelalte". In "Politica" putem distinge la Aristotel o tripla distinctie a notiunii de dreptate:

-dreptatea distributiva-legata de cetate, care in acest caz are functia de a da sau de a recunoaste fiecaruia ceea ce este drept sa-i apartina.

-inegalitatea inegalilor-egalul este jumatate din mult si putin,deci numai jumatate reprezinta egalul.

-dreptatea compensativa nu coincide nici cu egalul, nici cu dreptul in sine,tinzand astfel sa devina o egalitate a inegalilor.Dar incearca sa resolve o corectare a nedreptatii si devine atunci o dreptate corectiva care depinde de interesul cetatii.

Platon in "Republica" arata prin "mitul lui Gyges" ca cei care practica dreptatea o fac fara voie,din neputinta de a face nedreptati.Astfel, daca am da voie si dreptului si nedreptului sa faca ce vor si i-am urmari,il vom prinde pe cel drept in flagrant,indreptandu-se spre acceasi tinta ca omul nedrept, deoarece toata lumea crede in sine ca este mai profitabila nedreptatea decat dreptatea.Nimeni nu este drept de bunavoie ci silit.Din consideratiile lui Glaucon(pers din dialogul platonician),rezulta ca doar legea si respectarea ei asigura drepturile persoanei.Tot Platon in opera sa "Georgias" prin personajul Klikles,considera ca oamenii ar fi inegali de la natura, iar dreptatea ar fi dreptul celui mai puternic sa aiba mai multe bunuri.Practic el afirma ca justitia este o simpla conventie umana si ca atare nimic nu obliga la respectarea ei.

Nietzsche, in opera sa "Dincolo de bine si de rau" ,nu face referire direct la dominatia fortei fizice ci se refera la dominatia fortei morale a celui mai puternic asupra celui slab(stapanii si sclavii).Potrivit acestuia, dreptatea, trebuie sa se intemeieze pe natura umana, dat fiind faptul ca oamenii se impart in categorii inegale, dreptatea este compatibila cu inegalitatea de la natura de tip voluntar si in consecinta cu inegalitatile morale, politice, sociale si economice.Astfel,dreptatea morala,in sens aristocratic,este compatibila cu vointa data de la natura si,in consecinta, cu inegalitatea politica si economica dintre cele doua categorii.

In evul mediu Sf. Augustin in opera "De Trinitate" reia ideea de drept divin intalnita la vechii egipteni.Dreptatea este absoluta, obiectiva si perfecta, neputand proveni decat de la Dumnezeu.Omul este incapabil de a face dreptate prin natura sa nedreapta,el nu poate decat sa intuiasca ce e drept si ce e nedrept, prin comparatie cu divinitatea."Aceasta dreptate, care traieste in ea insasi, este fara indoiala Dumnezeu insusi si ea este neschimbatoare .fiind dreptate in ea insasi, ea devine dreptate pentru noi atunci cand aderam la ea."

J.J.Rousseau, aduce ca argument al temeiului dreptatii sentimentul.Lucrarea sa "Emile sau despre educatie" este un veritabil tratat de pedagogie ce urmareste sa arate ca civilizatia l-a corupt pe om.In viziunea sa, sensibilitatea primeaza asupra ratiunii "Sensibilitatea noastra este incontestabil anterioara inteligentei noastre", iar sentimentele de iubire si de ura primeaza asupra moralei, "din sentimentul iubirii de sine si al urii se nasc cele dintai notiuni de bine si de rau".Perceptele care corespund legii umane nu se intemeiaza numai pe ratiune, iar principiul dreptatii provine din "iubirea de oameni derivata din iubirea de sine".

Kant,in lucrarea "Bazele metafizicii moravurilor", considera ca omul este cetateanul a doua lumi:prin impulsurile sale egoiste participa la lumea sensibila, iar prin obligatiile morale, omul se ridica in lumea suprasensibilului.La Kant temeiul dreptatii il constituie datoria nu inclinatia.Actiunile umane sunt facute conform datoriei cum este cea de ati conserva viata; conform datoriei insemnand, in acceptiunea sa, dintr-un interes care nu poate fi legat decat de ratiune, darn u intamplator ci "numai intr-o vointa dependenta",clarificand vointa umana poate fi comandata de interes.

Filosofilor sec al XVIII-lea,organizarea umana le apare intemeiata pe aceleasi legi ale universului.Dar universul este armonios,viata oamenilor nu este.Nu numai ca umanitatea pare straina planului de ansamblu al naturii, dar da impresia ca ii contrariaza scopurile.Viata sociala este posibila "atat cat omul este prin natura sa sociabil,inclinat de natura sa pastreze societatea"-Calvin.Dreptul natural pare sa aiba un fundament metafizic,o viziune teologica a naturii.

Mihai Ralea (1896-1964): "Dreptul natural este un minim de liberate,un minim de legagitate si un minim de dreptate".

Desi oamenii au conceptii diferite despre ceea ce este drept si nedrept, aceasta nu inseamna ca dreptatea nu este totusi una singura in orice loc si timp, "hazlie dreptate este si aceasta pe care o margineste un rau sau un munte!Adevar dincoace de Pirinei,eroare dincolo!"-nota Pascal.

Christian Thomasius,continuator al teoriei dreptului natural,primul ganditor care a teoretizat deosebirea dintre drept si morala,cea din urma reprezinta acel forum internum,acel imperative categoric, cum il va numi si Kant, iar dreptul este forum externum.Cu alte cuvinte, morala este ansamblul cerintelor de comportare, de conduita in societate care isi au sediul in individ si tintesc reglementarea raporturilor dintre constiinta individului si imperativul categoric de a se purta de asa maniera incat san nu contravina unor cerinte etice generale, pe cand dreptul are sediul in exterior, el priveste reglementarea raporturilor materiale din societate.In consecinta morala are ca principiu onestitatea,pacea interioara, pe cand dreptul are ca principiu justul, iar ca scop, pacea exterioara.

Deosebim 2 tipuri de dreptate

-dreptatea procedurala-consta in respectarea regulilor existente intr-o societate,in fata carora oamenii sunt egali,inacalcarea lor fiind sanctionata in acelasi fel,indiferent de om.Hayek,sustinator al conceptului de domnie a legii distinge intre un stat democratic, cu o economie descentralizata, si unul nedemocratic, cu o economie centralizata.Primul promoveaza egalitatea ca egalitate politica si juridical, in fata legii, prin care restrange cat mai mult interventia statului in viata oamenilor.Al doilea vizeaza o egalitate economica, ceea ce presupune conducerea centralizata a economiei si transformarea oamenilor in simpli executanti ai deciziilor statului,interzicandu-le scopurile personale.

-dreptatea sociala actioneaza dupa principii mai nuantate, adica riguroasa respectare a legilor poate fi, in consecinta ei,nedreapta.De aceea distribuirea bunurilor se face dupa criterii ce vor sa respecte necesitatile sau nevoile oamenilor(teoria lui Marx) sau meritele individuale ale oamenilor(Aristotel).Ideile de merit si nevoie capata pondere, incat dreptatea sociala cauta sa ofere o egalizare a sanselor indivizilor,indifferent de rasa,sex,religie,pozitie sociala.Dreptatea sociala o regasim la Aristotel care intelege prin aceasta ca bunurile sa fie distribuite in functie de merit.Prin bunuri el nu intelege numai bunuri economice , ci si profesiile si functiile din principalele activitati sociale.Prin merite el are in vedere nu atat calitatile innascute ale oamenilor,cat insusiri dobandite de acestia prin educatie, cultura si efort propriu.

Societatea contemporana propune tipul de stat asistential care sa satisfaca nevoile fundamentale de ingrijire si instruire in functie de posibilitatile pe care le are.Dupa cum am putut observa,ideea de drept si dreptate a fost prezenta inca din timpuri imemoriale in gandirea umana.Pentru epocile in care au fost emise, aceste idei pot parea utopii unele dintre ele sunt vazute ca atare si astazi.Si totusi, utopia nu este decat reflectarea dorintelor si tendintelor umane catre perfectiune."Utopie,Tara de Niciunde", asa a numit Thomas Morus Republica fericita careia i-a descries economia, urbanismul si raporturile dintre cetateni, precum si constitutia si amanuntele vietii cotidiene a locuitorilor.Termenul a facut cariera,devenind substantive, utopie, pentru a desemna orice proiect realizabil si dand nastere a doua adjective,utopic, pentru a sublinia caracterul imposibil al unei nazuinte sau intentii si utopist=pentru a califica producatorii de vise.Putem spune dupa clasificarea data utopiei de J.Servier, dar si de alti autori, ca dreptatea astazi este o "utopie practica".Discutiile pot fi neincetate, chiar cu privire la problema daca dreptatea poate fi utopie sau realitate.

Termenul "dreptate" este folosit in mai multe situatii si cu semnificatii diferite:

-dreptatea inteleasa ca respectarea sau incalcarea drepturilor legale ale cuiva:libertatea personala, proprietatea sa.Cand cineva fura bunul altcuiva apreciem ca nu a procedat drept.

-sunt situatii in care cuvantul dreptate nu are legatura cu legile, cand cineva nu si-a respectat o promisiune, nu a procedat corect.

-dreptatea difera de respectarea legilor:o lege poate fi nedreapta cand acorda unor oameni drepturi care nu li se cuvin sau ii priveaza pe unii oameni de drepturi care li se cuvin; o lege in vigoare intr-o tara cand impiedica libertatea cuvantului , a presei, spunem ca genereaza o nedreptate.Sensul dreptatii in raport cu pedeapsa-celui care a practicat binele sa i se cuvina binele, celui ce a facut rau, este nedrept ca unei astfel de personae sa i se acorde o rasplata, o onoare pe care nu o merita, sau sa fie pedepsit daca nu a savarsit ceva rau.

-dreptatea in raport cu impartialitatea : daca cineva este partinitor, favorizand o persoana in detrimentul alteia, spunem ca nu a procedat in mod drept.Judecatorul in tribunal nu trebuie sa arate vreo preferinta vreuneia din partile implicate pe temeiuri ce nu tin de fondul chestiunii.Cuvantul dreptate se aplica unei largi clase de situatii.In societate cantitatea de bunuri si de servicii pe care si le doresc oamenii nu sunt suficiente.Unele modalitati de a atribui aceste bunuri ne apar ca evident nedrepte.

-adeptii dreptatii procedurale spun ca dreptatea consta in respectarea regulilor ori legilor dintr-o societate. Potrivit acestei conceptii toti oamenii sunt egali. Deci legile si regulile ii vizeaza in aceeasi masura pe toti, iar incalcarea lor e sanctionata in acelasi fel, indiferent de cine este individul care nu le respecta.

Adeptii dreptatii sociale considera ca o astfel de distribuire a bunurilor societatii trebuie modificata potrivit unor principii morale.In aceasta conceptie accentual cade pe meritele fiecaruia in parte.Oamenilor trebuie sa li se asigure egalitatea sanselor.Alte teorii sustin ca intr-o societate dreapta criteriul dupa care s-ar cuveni bunurile, san nu fie dupa merite ci dupa nevoi.Se motiveaza ca oamenii au nevoie de un minim decent de viata.In societatea contemporana domina teoria statului asistential,conform careia statul trebuie sa sigure doar satisfacerea in functie de posibilitatile sale a unor nevoi fundamentale si ca in rest, statul nu trebuie sa intervina in distribuirea bunurilor intre oameni.

Rousseau si Kant au spus ca insusi comportamentul moral este o consecinta a naturii umane.

Rousseau-simtul dreptatii este innascut pentru fiecare om. Pe aceasta baza el apreciaza moralitatea faptelor sale,ale semenilor sai."Ticalosul scoate avantaje din probitatea celui drept si din propria sa nedreptate si lui ii e usor ca toata lumea sa fie dreapta,cu exceptia lui.Acest accord,orice s-ar spune, nu este prea avantajos oamenilor de bine.Daca ma sim,ca sa zic astfel in el, inseamna ca pentru a nu suferi nu vreau ca el sa sufere, ma interesez de el din iubire pentru mine."

Kant-distinge doua feluri de motivatii ale actiunilor oamenilor: inclinatie si decizie.Unii oameni actioneaza din inclinatie: dorinta de a obtine placere, putere,lacomie. Alti oameni din datorie atunci cand ratiunea lor le cere sa actioneze astfel, chiar daca nu este inclinat in aceasta directie.Kant spune in "Bazele metafizicii moravurilor":"a fi binefacator cand poti e datorie si pe langa aceasta exista unele suflete atat de miloase incat fara un alt motiv al vanitatii sau egoismului gasesc o placere interna in a raspandi bucurie in jurul lor si care se pot delecta de multumirea altora incat ea e opera lor".Fiecare om poate cere sa fie respectat de fiecare dupa cum el trebuie sa respecte urmatorul imperativ : "Nu extinde vointa ta pana a impune altora, nu voi a supune tie pe acela care prin natura sa nu e supus decat lui insusi".

Notiunile de drept si nedrept, dreptate si nedreptate sunt interdependente su complementare.Unii autori afirma ca dreptatea este esentialmente violabila si mai mult, exista datorita violabilitatii sale, fara prezenta nedreptatii, n-ar avea sens afirmarea dreptului.

Schopenhauer a afirmat ca notiunea cu adevarat pozitiva este aceea de injustitie si numai ulterior ca si o negare a acesteia a aparut notiunea de justitie sau de dreptate.

Este adevarat ca dreptul nu poate fi conceput decat in corelatie cu termenul sau opus: nedreptatea, dar este la fel de adevarat si contrariul. Deci daca dreptul este negarea dreptatii, atunci si nedreptatea este negarea dreptului De aici decurge ca nu se justifica poate o intaietate a uneia din cele doua notiuni: dreptatea si nedreptatea.

Dreptul este expresia nu a unor adevaruri fizice ci metafizice, este prin urmare un principiu de apreciere a valorii practice pentru ca se refera la actiune, la fapte.

Societatea si dreptul

Afirmatia "Ubi jus, ibi societas"-"Unde este drept este si societate", este fara indoiala adevarata.Orice afirmatie cu sens juridic inseamna ca o anume persoana are o anume persoana are drepturi si obligatii fata de altele.Aceste drepturi si obligatii se refera la activitati sociale.Daca ne-am inchipui ca in tot universul nu ar exista decat o singura fiinta umana,care nu ar intra in relatie cu nici un alt semen, este evident ca nici o notiune juridica nu i s-ar putea aplica.Inversand ordinea in adagiul propus:"Ubi societas, ibi jus"-"Unde este societate este si drept", putem afirma ca, daca exista relatii sociale, apar si drepturi si obligatii."Ubi societas,ibi jus"-afirmau romanii pentru a sustine constituirea, evolutia si disparitia dreptului o data cu societatea.Ei credeau in vesnicia dreptului sin nu puteau concepe existenta societatii fara drept.Dreptul este ansamblul normelor de conduita, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, norme avand scopul de a orienta comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice a caror respectare obligatorie este asigurata la nevoie, de forta coercitiva a statului.Societatea presupune existenta comunitara a unor indivizi. In comunitatile arhaice, convietuirea se desfasura intr-o randuiala proprie, intemeiata pe criterii teologice,ginta fiind prima forma de organizare sociala.Putem remarca o anumita asemanare intre cele doua notiuni. In societatile primitive, pentru a-si asigura supravietuirea si dezvoltarea, grupurile umane au inventat nu numai mijloace de munca si de lupta,ci si norme de conduita.Indivizii umani au inventat un mod specific de organizare a cooperarii si competitiei si de reglementare a activitatii in colectivitate.Regulile sunt indispensabile oricarei forme de organizare sociala.Nici o societate nu ar putea fiinta in cadrul unei libertati absolute care ar echivala cu un haos in care nimeni nu ar fi aparat impotriva nimanui.In societatea arhaica respectarea regulilor era asigurata atat de motivatii interne, moral-religioase, mistice, cat si masurile sanctionarii luate de colectivitate si de conducerea acesteia.Insa normele arhaice nu aveau character juridic,fiind norme de natura obsteasca,religioasa sau morala, neasigurandu-li-se obligativitatea.Se poate aprecia ca intre aceste norme apar si germenii dreptului.Constituirea dreptului ca o entitate conturata are loc o data cu constituirea primelor state.O parte din vechile norme au fost prelucrate si sanctionate ca norme statale, la acestea adaugandu-se legi noi.Dreptul se distinge treptat de morala si obiceiuri,normele juridice deosebindu-se de celelalte prin faptul ca pot fi aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului.Statul poate fi considerat ca o evolutie a societatii,el da in mod formal valoare pozitiva oricarei norme,iar capacitatea normei de a produce efecte juridice emana din vointa statului.Interpretarea initiala a "Ubi societas,ibi jus"-se dovedeste a fi inexacta,sensul dictionarului putand fi:"Unde este societate este si justitie".

Dreptul si religia

Filosofia religiei constituie studiul naturii, tipurilor si credintelor religioase.Definitia precisa a notiunii dreptului prezinta greutati destul de mari."Si astazi juristii mai cauta o definitie a notiunii dreptului"-a afirmat Kant.Fiecare popor, in orice timp, determina in felul sau ceea ce este drept.Dreptul natural, pe care unii autori il numesc comun-jus naturalae-este libertatea pe care o are fiecare de a folosi cum vrea propria putere pentru apararea propriei sale nature, adica a vietii sale.Prin drept pozitiv intelegem acel system de norme juridice care da forma si reglementeaza efectiv viata unui popor intr-un anumit moment istoric.Filosofia dreptului,la origine,se amesteca cu Teologia, Morala, Politica, incetul cu incetul facandu-se deosebirea.Dreptul este conceput ca un comandament al divinitatii, superior puterii omenesti si de aceea nu poae fi obiect de discutie sau de stiinta, ci numai de credinta.Mai intai s-a dezvoltat politeismul,iar apoi credinta intr-un singur Dumnezeu.Denumirea-Dumnezeu-desemneaza continutul unei experiente, realitatea continutului fiind determinata doar de realitatea experientei.Kant spunea:"Religia este legea morala din noi in masura in care are putere asupra noastra printr-un legislator si judecator.Este o morala aplicata cunoasterii lui Dumnezeu.nu putem servi fiinta suprema decat devenind un om mai bun".La origine doctrina crestina nu a avut nici o semnificatie juridical sau politica, ci numai morala."Morala,spune Raut, duce inevitabil la religie.Duce, nu se intemeiaza pe ea." Kant combate religia care pretinde sa fie stiintifica,fundamenatat pe ratiune, precum si religia fundamentata pe revelatie, pe care nu le considera numai eronate, ci si periculoase.Prin principiul crestin al milei,al iubirii,s-a cautat sa se reformeze si sa se purifice constiintele.Toate invataturile au avut la origine un sens spiritual.Iisus a spus"Nu am venit pt a fi servit, ci pentru a servi-imparatia mea nu este din lumea aceasta.Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu".Cu toate acestea doctrina crestina a avut influente si asupra politicii si asupra stiintelor:

-un prim efect de natura metodologica este fuziunea dreptului cu teologia.Admitand ca nu Dumnezeu personal guverneaza lumea, dreptul se considera intemeiat ca pe o porunca divina.

-un alt efect al crestinismului-in acceptiunea clasica,deasupra individului exista numai statul,ca unitate perfecta,iar individual avea misiunea suprema de a fi bun cetatean.In schimb,crestinismul propune un alt scop individului: scopul religios,din lumea cealalta.

Biserica tinde sa se aseze deasupra statului, deoarece in timp ce acesta se ocupa de treburi pamantesti, biserica se ocupa de cele eterne.Astfel, celor doi termeni "cetatean" si "stat" li se adauga un al treilea "biserica".Filosofia crestina se imparte in:biserica si scolastica.Cel mai important reprezentant al patristicii este Sf. Augustin.In "De civitate dei" el dezvolta teoriile sale referitoare la stat si drept.Acesta stabileste un contrast absolute intre cei 2 termeni, considerand statul nu ca pe o necessitate naturala, ci ca efect al unui pacat, ca pe un rau derivand din pacatul original.Statul exista intrucat oamenii sunt departe de credinta.Statul pamantesc are un scop laudabil, intrucat isi propune sa mentina pacea intre oameni,dar trebuie sa faca aceasta totdeauna subordonat bisericii.Principalul reprezentant al scolasticii este Sf. Toma din Aquino.El distinge 3 feluri de legi:lex aeterna-este insasi ratiunea divina care guverneaza lumea; lex naturalis-poate sa fie cunoscuta de oameni prin intermediul ratiunii;lex humana-o inventie a omului,ea este sau trebuie sa fie o aplicatie particulara a legii naturale.Aceasta din urma trebuie sa fie ascultata si atunci cand se indreapta impotriva binelui comun,insa nu trebuie ascultata atunci cand implica o violatiune a lui lex divina.El concepe statul ca subordonat al bisericii.Grotius a afirmat in opera sa "De fure belli ac pacis" ca dreptul natural ar exista chiar daca Dumnezeu n-ar exista.Prin aceasta grotius dorea sa declare necesitatea de a da dreptului un funadament pur rational.Incercarea de a intemeia dreptul pe divinitate s-a facut in 2 moduri distincte:teologismul simplu in care dreptul se intemeiaza numai pe faptul vointei divine; teologismul semi-rational-justitia nu e ceea ce comanda divinitatea dupa lege,ci ceea ce ea trebuie sa comande prin continutul sau de adevar, asa inact insasi vointa divina nu i s-ar putea sustrage.Thomas Hobbes spunea:"acolo unde Dumnezeu insusi , prin revelatie supranaturala, a sadit samanta religiei, acolo el a creat un regat al sau si a dat nu doar legi ale purtarii oamenilor fata de el, ci ale purtarii lor unii fata de altii.Si, de aceea, in regatul lui Dumnezeu, politica si legile civile sunt parte a religiei,iar distinctia dintre stapanirea temporala si cea spirituala nu-si afla locul".