Studiu de caz: 'Trantitul-usii-in-fata' si amutirea presei independente

Studiu de caz: 'Trantitul-usii-in-fata' si amutirea presei independente

In toamna lui 1995, o data cu reluarea discutarii noului Cod Penal in Parlamentul Romaniei, partidul de guvernamant si-a reinceput presiunile pentru introducerea in cadrul articolelor 205, 206, 238 si 239 a unor pedepse speciale pentru ziaristi in cazul comiterii infractiunilor de calomnie, ofensa adusa autoritatii etc. Cum rezistenta reprezentantilor presei independente era foarte puternica, fiind sustinuta si de majoritatea partidelor din opozitie, formatiunea de guvernamant s-a gandit la o strategie de manipulare abil conceputa, pentru a-si indeplini scopul.

Inainte de a trece la descrierea strategiei propriu-zise si a felului in care ea a fost pusa in aplicare, se cuvin totusi cateva precizari pentru a contura intreg contextul respectivelor evenimente.

1) Din opiniile reprezentantilor presei, facute publice atat in paginile ziarelor independente (nealiniate), cat si cu alte numeroase prilejuri, reiesea clar ca opozitia fata de respectivele articole ale noului Cod Penal, precum si fata de initierea unei legi a presei, nu era rodul dorintei de a putea calomnia in voie, de a improsca pe oricine cu noroi, de a pune in circulatie stiri voit false ori tendentioase, fara nici o teama de posibile urmari. De fapt, asemenea lucruri nici nu erau posibile, chiar cu Codul Penal in vigoare la acea data (de fapt si in momentul in care sunt scrise aceste randuri), acesta continand deja pedepsele pentru infractiunile de calomnie, ultraj etc.

2) Opozitia fata de articolele impricinate sau fata de o lege a presei rezida si rezida inca in Romania tocmai in ingrijorarea ― justificata de nenumarate exemple ― ca aceste legi pot fi aplicate si interpretate intr-un singur sens, anume de a ingradi cat mai mult libertatea presei, chiar de a o anihila pentru a nu mai deranja Puterea si pe ai sai clienti.

3) Presa independenta (nealiniata), ea singura, nu reprezinta un pericol pentru Putere. Teama cea mare consta in audienta ei in randul populatiei. Milioane de oameni citesc zilnic ziarele independente, platesc pentru a le citi, tocmai pentru ca le reflecta opiniile, le raspund unor intrebari spinoase, le arata modul in care cei alesi indeplinesc sau nu asteptarile electoratului, le deslusesc mecanismele intime ale vietii sociale, economice si politice din Romania de astazi. Daca cititorii ar simti ca tot ceea ce se spune in ziarul pe care il cumpara contrazice realitatea, contravine propriilor lor observatii, propriilor lor idei sau sentimente, s-ar orienta imediat spre un alt ziar, iar cel care le-a inselat asteptarile ar da faliment. Deci forta ziarelor independente sta in primul rand in cititorii pe care ii reprezinta si cu care, la un moment dat, se identifica. De fapt, acest lucru reflecta tocmai rolul pe care trebuie sa-l aiba presa, acela de a fi un veritabil caine de paza al democratiei. In consecinta Puterea nu se teme de presa independenta, ci de milioanele de oameni care au acces la aceasta sursa de informatie ce nu poate fi controlata. Pentru ca opinia publica sa fie manipulata in voie, trebuie sa aiba acces la o singura sursa de informatie, aflata total sub controlul Puterii (spre exemplu, televiziunea nationala). O sursa de informatie care sa nu aminteasca nimic de coruptie, de incompetenta, de imaginea proasta a Romaniei in lume, ca urmare a mineriadelor si a prezentei extremistilor la guvernare in anumite momente s.a.m.d. O sursa care sa prezinte numai intalniri oficiale, zambete, sedinte de lucru sustinute, momente inaltatoare din activitatea productiva etc. Asa cum, spre exemplu, era pe vremea lui Ceausescu. Mai ales ca aceiasi profesionisti de atunci au continuat sa lucreze din plin si dupa revolutie. Amintiti-va ca regimul absurd, pe care o intreaga tara il ura, nu a putut sa cada pana nu a fost preluat controlul asupra informatiilor, respectiv asupra televiziunii nationale. Amintiti-va, din nou, ca mineriadele poate nu ar fi existat fara manipularea exercitata prin intermediul televiziunii. Manipularea eficienta a opiniei publice se poate realiza numai prin minimalizarea sau anihilarea surselor alternative de informatie, deci a presei independente.

4) Un motiv principal vehiculat in permanenta de Putere pentru a impune legile impotriva presei este ca aceasta publica si stiri false, tendentioase ori acuzatii insuficient fundamentate. Este adevarat insa in majoritatea cazurilor ca vina nu apartine ziaristilor, ci lipsei de transparenta a autoritatilor, a diversilor functionari publici, chiar a celor obligati, prin natura muncii lor, sa informeze opinia publica. Intr-o democratie veritabila, este un drept fundamental al contribuabilului sa fie informat corect, in mod direct sau, mai ales, prin intermediul presei, despre cum ii sunt cheltuiti banii, despre activitatea autoritatilor sau a institutiilor pe care le finanteaza din buzunarul sau, despre comportamentul si activitatea alesilor sai. Probabil nimeni nu ar fi protestat daca, in acelasi timp cu o lege a presei, s-ar fi adoptat si legea functionarului public, legea raspunderii ministeriale, legea partidelor s.a.m.d., macar pentru a-i da posibilitatea ziaristului acuzat de publicarea unor stiri false sau tendentioase sa acuze la randul sau functionarul public ori autoritatile, care au refuzat sa-i raspunda la intrebari, pentru lipsa de transparenta sau comportament abuziv ori arogant. Respectivele legi insa nici macar nu au fost luate in discutie. S-a aprobat in schimb Legea secretului de stat si de serviciu, care ingradeste si mai mult accesul la informatii de interes pentru opinia publica, dar incomode pentru Putere si ai sai clienti.

5) Faptul ca modificarea articolelor 205, 206, 238, 239 din Codul Penal nu avea nimic de-a face cu dorinta Puterii de a impune societatii romanesti norme firesti de conduita, de moralitate, ci erau orientate doar impotriva presei independente, reiese evident si din exemplul oferit de publicatiile Presedintiei si Guvernului. Ele au aparut din dorinta respectivelor institutii de a influenta opinia publica, dar si ca o modalitate de a sonda in ce masura electoratul mai este sau nu de acord cu politica lor.

Tirajul infim reflecta neincrederea populatiei fata de amintitele institutii, dar nu acesta este subiectul analizei de fata. Important este faptul ca in amintitele publicatii cativa mercenari ai scrisului publica frecvent injurii grosolane, gratuite, mult mai grave decat unele excese din presa independenta (excese aparute de cele mai multe ori din dorinta disperata de a atrage atentia asupra unor situatii intolerabile, in conditiile unei apatii totale din partea celor indrituiti sa le solutioneze, conform legilor si Constitutiei tarii), in respectivele gazete apar frecvent insulte grosolane la adresa unor personalitati politice sau culturale de prim rang, indezirabile Puterii. Instaurarea moralitatii atat de dorite ― in discursuri ― de Putere s-ar putea realiza, in aceste cazuri, prin simpla desfiintare a respectivelor gazete. De fapt, intr-un stat democratic este nepermisa anomalia ca Guvernul sa finanteze din fonduri publice un ziar in care sa-i fie atacati adversarii politici.

6) Evident, trebuie remarcat faptul ca ofensiva Puterii impotriva presei independente a coincis cu declansarea campaniei pentru alegerile din 1996.

Avand in vedere situatia existenta, creionata in cele de mai sus, sa vedem strategia prin care Puterea si-a propus sa-si atinga, intr-o forma sau alta, scopul. Dupa cum s-a vazut in capitolul anterior, o tehnica de manipulare a partii adverse, frecvent utilizata in cadrul unor negocieri, este 'Trantitul-usii-in-fata'. Reamintim, pe scurt, in ce consta ea.

Adversarilor li se pun de la bun inceput in fata niste conditii total inacceptabile, cu care initiatorii nici nu se asteapta ca partea adversa ar putea fi de acord, pentru ca apoi, pe parcursul negocierilor, sa se ajunga la punctul in care conditiile dorite, de fapt, de initiatori, sa fie acceptate de adversari. Mai mult, adversarii raman cu impresia ca au obtinut o victorie prin faptul ca, desi defavorabile lor, noile conditii sunt mult mai blande fata de cele propuse la inceput de initiatori.

Dar, pentru adevaratii profesionisti ai manipularii, lucrurile nu se opresc aici. Pentru ca succesul sa fie deplin, prin diverse canale, ce nici macar nu pot fi suspectate de legatura cu initiatorii, li se sugereaza chiar adversarilor textul noilor conditii, apoi se creeaza o stare artificiala de panica, in sensul ca termenul final al negocierilor nu mai poate fi amanat si 'ceva trebuie pus in locul inacceptabilelor conditii initiale'. Astfel adversarii ajung ei insisi sa faca propunerile dorite de initiatori, convinsi fiind ca sunt exclusiv rodul gandirii lor. Mai tarziu, cand tensiunea dispare si analizele lucide arata situatia de inferioritate in care s-au pus adversarii ― pastram aceasta denumire generica ―, orice protest din partea lor este inutil, replicandu-li-se ca ei au fost cei care au facut propunerile.

Sa traducem teoria de mai sus in ceea ce s-a intamplat in toamna lui 1995, in relatia dintre presa independenta si Putere. Reprezentantii Puterii au 'trantit' de la bun inceput articolele cu pricina in noul Cod Penal. Au urmat, cum era de asteptat, protestele privind neconstitutionalitatea lor, proteste venite din partea ziarelor independente, sustinute de forte din opozitie, de sindicate, de o mare parte a opiniei publice s.a.m.d. Imediat, Puterea, prin diverse declaratii mai mult sau mai putin oficiale, s-a aratat dispusa la concesii. In acest timp, prin canale oculte s-a raspandit sugestia ca totusi 'ceva trebuie pus in locul hulitelor articole'. A fost elaborat chiar si textul unui nou articol (doar unul, fata de celelalte patru pe care era menit sa le inlocuiasca, pentru a sugera din start o noua concesie), articol prin care era definit si pasibil de pedeapsa asa-numitul 'delict de presa'. Respectiva 'nada' a fost canalizata spre mediul gazetaresc si a inceput sa circule pe diverse cai, fiind preluata si transmisa de la unii la altii, pana ce s-a pierdut total urma celor care au lansat-o.

Manevra a dat roade, in sensul ca, dupa putin timp, cativa gazetari de la un important cotidian national au facut publica propunerea pentru inlocuirea celor patru articole incriminate din noul Cod Penal cu articolul privind 'delictul de presa', convinsi fiind ca ei sunt autorii textului si ca astfel ofera o solutie pentru iesirea din impas.

In paralel, Puterea a inoculat atent o atmosfera de tensiune, de graba, convocand imediat directorii principalelor cotidiane la o 'ultima' si 'decisiva' intalnire cu presedintele partidului de guvernamant, pentru 'hotararea finala'. Sub presiunea timpului, gazetarii care au propulsat 'delictul de presa' nu au mai avut timpul unei analize lucide care sa le demonstreze ca noul articol nu numai ca nu protejeaza ziaristii, dar creeaza disponibilitatea de a fi incriminate chiar si persoanele dispuse la marturisiri sau declaratii incomode. O astfel de analiza arata clar ca introducerea 'delictului de presa' in noul Cod Penal ar fi reprezentat o victorie importanta a Puterii in ofensiva impotriva presei independente.

Dar, cum spuneam, intalnirea dintre reprezentantul de marca al Puterii si ziaristi nu mai lasa timp pentru discutii si analize. Evident, se astepta ca propunerea cu 'delictul de presa' sa vina din partea ziarului care l-a prezentat in paginile sale. 'Delictul' ar fi fost imediat introdus in Codul Penal pentru a inlocui celelalte patru modificari si oricare proteste ulterioare ar fi fost contracarate cu nonsalanta: Voi l-ati cerut, noi n-am facut altceva decat sa va acceptam dorinta.

Spuneam ca strategia aplicata de profesionistii Puterii in acest caz avea si alte efecte, mult mai greu decelabile, dar de mare importanta. Anticipand eforturile presei independente de a se apara de atacurile Puterii, prin a demonstra ca cele mai grave calomnii nu apar in paginile ei, ci in revistele extremiste, artizanii manipularii incurajau, prin diverse canale oculte, popularizarea conflictului existent la acea vreme intre liderul Partidului Romania Mare si presedintele Romaniei, sugerandu-se ca neglijarea lui i-ar putea da apa la moara liderului extremist. De asemenea, zilnic, presei i se ofereau noi declaratii belicoase pentru a mediatiza nefiresc de mult acel conflict. Rezultatul a fost contrar asteptarilor gazetarilor, dar conform cu asteptarile manipulatorilor: atat Ion Iliescu, cat si Vadim Tudor au inregistrat cresteri de popularitate, in detrimentul personalitatilor din opozitie. In plus, presedintele Romaniei a reusit performanta de a beneficia de o imagine favorabila in mai toate cotidianele independente, fiind pus permanent in antiteza cu liderul extremist. O nesperata bila alba in perspectiva alegerilor din anul urmator.

Revenind la manevra cu modificarile Codului Penal, trebuie amintit ca, desi a fost construita cu cea mai mare finete, ea nu a reusit. Directorii principalelor cotidiane s-au intalnit, in seara de dinaintea discutiilor 'finale' cu presedintele partidului de guvernamant, si s-au inteles sa renunte la ideea cu 'delictul de presa' si sa nu cedeze nici unei presiuni din partea Puterii. Ceea ce, a doua zi, s-a si intamplat.

Ar mai ramane de spus ca imediat dupa aceea noul Cod Penal a cazut la vot in Parlament, fiind trimis spre reformulare