rol social

V. atribuire, etichetare sociala, norma, status

Model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social. Desi i se atribuie lui Ralph Linton (1893-1953) meritul de a fi utilizat primul termenul de rol in acceptiunea sociologica moderna (The Study of Man, 1936), in scrierile filosofice acest termen a circulat inca de la sfirsitul sec. XlX-lea. Raymond Boudon si Francois Bourricaud (Dictionnaire critique de la sociologie, 1982, p. 471) apreciaza ca termenul de r.s. a fost folosit cu sensul sau sociologic inca in 1882 de filosoful german Fr. Nietzsche (1844-1900).

Sociologul american George Herbert Mead (1863-1931), accentuind importanta indeplinirii r.s., considera ca invatarea lor duce la formarea personalitatii si asigura functionarea colectivitatilor umane (Mind, self and society, 1934). Ca aspect dinamic al statusului, r.s. exprima atit un comportament efectiv, cit si o prescriptie normativa. Din acest din urma punct de vedere, r.s. reprezinta ansamblul de comportamente pe care in mod legitim il asteapta ceilalti de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata, un status social (Jean Stoetzel, La Psychologie sociale, 1963). S-a propus chiar utilizarea termenului de r. pentru a desemna aspectul prescriptiv al conduitei asociate unui status si termenul de conduita de r. pentru comportamentul efectiv al persoanelor sau grupurilor cu statusuri sociale determinate.

Corelativ statusurilor sociale, fiecarei persoane ii sint proprii la un moment dat mai multe r.s., care pot fi congruente sau incongruente. Ele alcatuiesc setul de r. specific unei persoane (R. K. Merton, The Role-Set. Problems in Sociological Theory, 1957). Incongruenta r.s. poate genera conflicte inter-rol. La rindul lor, conflictele inter-rol pot fi produse de discrepanta dintre trasaturile de personalitate ale purtatorului de r.s. si prescriptiile r.s., de incapacitatea individului de a satisface exigentele r.s..

Asemenea statusurilor, r.s. pot fi impuse (atribuite) si dobindite (achizitionate). Din punct de vedere al claritatii, exista multiple diferentieri intre r.s.: cele profesionale sint mai clare, asteptarile celorlalti mai precise; cele legate de virsta sint mai putin clare. Acest lucru are repercursiuni in planul integrarii sociale si socio-profesionale. Pe de alta parte, nu toate prescriptiile r.s. au aceeasi importanta pentru conduita: unele sint esentiale si obligatorii, altele sint benevole si, in fine, o serie de prescriptii introduc interdictii comportamentale (T. Parsons, The Social System, 1951).

Intre r.s. si personalitate exista o strinsa interdependenta: nu numai r.s. influenteaza personalitatea, dar si aceasta, prin interpretarea r.s., contribuie la modificarea prescriptiilor de rol. Totodata, exista o marja de- libertate in interpretarea r.s. (J. Cazeneuve, Dix grandes notions de la sociologie, 1976).

Notiunea de r.s. este frecvent utilizata in analizele micro-sociologice, dar si in studiile de macrosociologie. In structurile organizationale birocratice individul este supus unor presiuni sociale care il obliga sa-si dezvolte anumite trasaturi de personalitate, precum: prudenta, spiritul de disciplina, supunerea neconditionata fata de reguli (R. K. Merton, Social Theory and Social Structure, 1957). La nivelul analizelor macrosociologice s-a propus o tipologizare a r.s., urmarindu-se schimbarea caracteristicilor acestora prin trecerea de la societatile traditionale la cele industriale. Odata cu evolutia societatii a sporit complexitatea setului de r.s. proprii fiecarei persoane si s-a marit ponderea r.s. universaliste, specifice, neutre afectiv, dobindite. Societatile traditionale erau caracterizate prin predominarea r.s. particulariste, difuze, incarcate afectiv si impuse (legate de virsta, sex, relatii de rudenie).  S.C.