Remodelarea gandirii intr-un sistem totalitar

Remodelarea gandirii intr-un sistem totalitar

In teorie, doctrinele bazate pe egalitarism au castigat numerosi adepti. In practica insa, ele s-au dovedit falimentare. Daca ar fi sa luam doar exemplul Revolutiei Franceze, desfasurate sub deviza Libertate, Egalitate, Fraternitate, vedem ca dupa toata acea euforie initiala a maselor a urmat sangeroasa perioada a terorii. Conducatorilor revolutiei, dupa preluarea puterii, le-a devenit tot mai clar ca nu pot pune in aplicare ideile utopice in numele carora au ridicat multimea. Pentru a se mentine la putere nu au avut alternativa; au instaurat o domnie a terorii, cu mult mai crancena si mai absurda decat constrangerile existente in societate anterior venirii lor la conducere. In linii mari scenariul s-a repetat in mai toate societatile in care s-a incercat aplicarea sistemelor bazate pe ideile socialismului utopic. Pentru ca doctrina socialista a fost, este si va ramane utopica.

Egalitatea intre oameni, lipsa proprietatii private, lipsa unui sistem concurential autentic in economie, societate sau politica anihileaza insasi esenta fiintei umane, distruge individualitatea, slabeste societatea pana la trecerea in nefiinta. O superba povestire science-fiction incepea cu o constatare dureroasa: Mi-au taiat aripile. Pe o planeta ipotetica, locuita de oameni cu aripi, un adevarat paradis, au venit membrii unei expeditii, tot oameni, care au taiat aripile mai multor indivizi, fortandu-i sa se zbata continuu, la nesfarsit, pentru a supravietui. Desi experimentatorii pareau la inceput niste agenti ai raului, in timp ― cand pe planeta respectiva au inceput cataclisme devastatoare, pe care ei le prevazusera ― adevaratul sens al misiunii lor a iesit la iveala. Oamenii cu aripi, neinvatati cu lupta dura pentru existenta, au murit unul cate unul, dar specia a supravietuit prin cei carora li se taiasera aripile, pentru ca ei devenisera mult mai rezistenti, mai inventivi, mai creatori.

Povestirea, intr-un fel, duce cu gandul spre destinul tragic al imperiilor precolumbiene. Incasii dezvoltasera un sistem social intrucatva asemanator celor imaginate de adeptii socialismului utopic. Intreaga suprafata a statului era impartita in trei: o parte apartinea soarelui, produsele obtinute de pe aceasta 'treime sacra' fiind folosite pentru intretinerea preotilor si pentru jertfele rituale, a doua apartinea suveranului, iar a treia poporului. In ceea ce priveste cultivarea pamantului, fiecarui barbat insurat i se repartiza o bucata de pamant de o anumita suprafata (aproximativ aceeasi pentru toti), numita tupu. De asemenea, daca avea copii, pentru fiecare baiat i se mai repartiza un tupu, iar pentru fiecare fata, o jumatate de tupu. Recolta era stransa la comun si se impartea si ea tot in trei parti egale. O treime mergea la depozitele de stat, ce apartineau suveranului, depozite din care erau platiti militarii, constructorii de drumuri si cetati, functionarii. Tot din aceste depozite era intretinuta si Curtea imperiala. A doua treime era dusa in depozitele 'sacre', de unde erau aprovizionati preotii. A treia parte era impartita in mod egal tuturor celor care muncisera pamantul, in raport cu numarul parcelelor pe care le cultivase fiecare. In cazul unor calamitati naturale, ce nu permiteau obtinerea unor recolte suficiente pentru toata lumea, depozitele de stat erau deschise pentru a se aproviziona din rezervele lor si poporul. Acelasi sistem era aplicat si in cazul cresterii turmelor de lame. In afara obligatiilor fata de stat, concretizate in munca pe camp, si satisfacerea stagiului militar, cetatenii aveau si obligatia de a presta un anumit numar de zile de munca in folos obstesc (la constructii, in mine, la sistemele de irigatii etc). Cei inapti de munca, vaduvele si batranii primeau de la stat toate cele necesare traiului. De asemenea, oamenii trecuti de saizeci de ani erau scutiti de munca, iar cei ce implinisera cincizeci de ani munceau mai putin. Desi, in urma cuceririlor, multe grupari etnice fusesera stramutate din locurile de bastina si amestecate cu altele, acest sistem de viata, in timp, a dus la deosebiri minime intre cetatenii de rand ai imperiului.

Nu existau bani, nu exista proprietate privata, nu existau cersetori, cetatenii obisnuiti aveau aceeasi stare materiala, motiv pentru care nu se raspandisera nici 'maladii' precum lacomia, invidia, egoismul. Se pot scrie studii intregi despre comparatia unui asemenea sistem ce functiona aproape impecabil si tipul de societate intrevazut de adeptii socialismului. Trebuie remarcat ca societatea incasa inregistra o egalitate aproape perfecta doar la nivelul cetatenilor de rand. Deasupra acestora, se afla o intreaga ierarhie de functionari ai statului, membri ai familiei imperiale, preoti, care se bucurau de privilegii uriase, dar si acestea foarte bine definite si imbinate cu obligatii privind buna functionare a statului. Insa nu despre o asemenea paralela dorim sa discutam. Sistemul incas, indiferent cat de neobisnuit ar parea, ajunsese aproape de perfectiune in ceea ce priveste functionarea sa. La fel, desi diferentele sunt semnificative, Imperiul Aztec, pe continentul nord-american, tindea spre perfectiune (tot in ceea ce priveste functionarea). Insa perfectiunea a condus spre o anumita degenerare, spre o vulnerabilitate tot mai accentuata a intregii societati. Aceasta este una dintre cauzele, poate chiar cea fundamentala, pentru care cateva sute de conchistadori au reusit sa distruga doua civilizatii uluitoare, sa provoace moartea a milioane de oameni.

Uniformitatea, lipsa motivatiilor, nivelarea sistemelor umane genereaza vulnerabilitate. Inca un argument ar putea fi adus in sprijinul acestei afirmatii. Progresele geneticii, ale ingineriei genetice, vor face in curand posibila realizarea 'hartii genetice' a fiecarui individ. Se va putea cunoaste astfel, chiar inainte de nastere, daca noua fiinta umana va suferi de vreo boala congenitala sau va fi predispusa unei maladii sau alteia. Ingineria genetica va permite nu peste mult timp chiar corectarea unor asemenea deficiente. Mai mult, se va putea ajunge chiar la 'modelarea' fiecarui nou-nascut conform dorintei parintilor, incepand cu sexul si terminand cu fizionomia, culoarea ochilor sau a parului. Dincolo de optimismul generat de asemenea perspective tulburatoare, oamenii de stiinta au inceput deja sa-si puna intrebari extrem de grave. Principala problema este aceea a unei previzibile si extrem de daunatoare saraciri a fondului genetic uman, in cazul in care se va permite 'modelarea' nou-nascutilor. Spre exemplu, daca majoritatea parintilor isi vor dori copii blonzi, cu ochi albastri, este foarte posibil ca in scurt timp sa dispara total tipurile umane care nu ar corespunde standardelor de frumusete ale momentului. Iar disparitia unor astfel de tipuri ar saraci grav mostenirea genetica a omenirii, facand-o extraordinar de vulnerabila in cazul aparitiei unor maladii inca necunoscute, dar generand si noi 'boli' ale societatii, ce ar putea duce, in ultima instanta, la disparitia speciei umane.

Poate am mers prea departe cu argumentatia. Ideea insa era de a demonstra ca supravietuirea speciei umane si dezvoltarea acesteia se pot face numai in cadrul unor sisteme, societati, ecosisteme care sa incite creativitatea, spiritul de competitie, diversificarea activitatilor umane. Practica a dovedit ca sistemele cele mai favorabile sunt acelea in care libertatile individuale sunt incurajate si imbinate cat mai armonios cu libertatile colective. Socialismul, care isi propusese inlaturarea saraciei, bunastarea generala, egalitatea intre toti cetatenii si alte asemenea obiective marete a dat faliment. Democratiile occidentale in care societatea a incurajat competitia si afirmarea valorilor, dincolo de tarele sale, tot mai restranse pe masura dezvoltarii sistemului social, au supravietuit si s-au consolidat. Mai mult, in tarile cu democratie avansata, nivelul de trai al cetateanului obisnuit este cu mult peste cel inregistrat in tarile foste comuniste, chiar in trecutele momente de varf ale economiei socialiste. Inca o dovada ca sistemul concurential s-a dovedit cel viabil, in comparatie cu sistemul centralizat, care, dupa unele succese de inceput, a degenerat spre teroare.

Spre deosebire de membrii de rand ai partidelor comuniste, dintre care multi, la inceput, au crezut sincer in 'superioritatea' si 'binefacerile' unei viitoare societati perfecte, teoreticienii comunismului au inteles, tot de la bun inceput, ca ideologia lor va trebui impusa prin forta si, mai mult, va trebui mentinuta prin forta. De aceea au initiat o strategie extrem de bine pusa la punct, perfectionata continuu, de manipulare a constiintelor. Ceea ce uimeste este cinismul acestor 'intemeietori', aerul lor superior, eforturile depuse in a modifica structura psihica a sute de milioane de fiinte umane pentru a le supune vointei lor. Ei stiau ca socialismul si, mai apoi, comunismul vor ramane ideologii utopice si, in loc de a cauta alte solutii pentru a veni in intampinarea dorintelor si necesitatilor firesti ale oamenilor, au pus in miscare un intreg mecanism al manipularii si terorii pentru a-i aduce pe oameni in situatia unor marionete care sa populeze universul pe care si l-au imaginat ei.

Analiza metodelor de creare si intretinere a unui sistem totalitar releva faptul ca minciuna era si inca mai este (in unele zone ale globului) doar una dintre armele celor aflati la putere. E cazul sa vorbim de sistemele totalitare in general, indiferent ca la conducerea lor s-au aflat comunistii, nazistii, sau diversi alti dictatori, lideri de cult, fundamentalisti etc. etc. Nu are rost sa ne limitam doar la comunisti, pentru ca asemanarile intre toate aceste sisteme totalitare, de origini foarte diferite, uneori chiar opuse ideologic, sunt izbitoare. Minciuna, spuneam, era poate arma de baza a celor care au impus ideologiile totalitare. Insa procesul de manipulare a constiintelor, de castigare a controlului asupra mintilor umane este cu mult mai complex

Unicitatea speciei umane, dar si a fiecarui individ in parte, este data de armonia in care se impletesc inteligenta, constiinta si afectul. Inteligenta ne da capacitatea de a invata, de a ne aminti si de a imagina. Datorita constiintei ne dam seama de relatiile noastre cu lumea exterioara, putem face distinctia intre eul nostru si lume, intre universul nostru interior si realitatile exterioare. Afectul ne ofera baza pentru a percepe experientele intr-o infinitate de nuante subtile, dar si complexe, dincolo de simpla suferinta sau placere.

Imensa capacitate de a invata ne permite nu numai sa profitam de propria noastra experienta, ci sa ne construim viata bazandu-ne si pe experienta altora, inmagazinata in planuri, memorii, documente, istorii scrise. Abilitatea de a imagina alternative, de a propune variante, de a anticipa consecinte ne da posibilitatea sa construim scenarii dintre cele mai indraznete despre viitor, depasind chiar logica lineara. Capacitatea de a iubi, de a trai emotii intense, ne determina sa ne implicam total in viata de fiecare zi.

Pentru ca atributele tripletei inteligenta-constiinta-afect sa functioneze perfect in sensul dezvoltarii individului, trebuie ca el sa aiba o viziune foarte bine inchegata a temporalitatii, a ceea ce inseamna trecut, prezent si viitor, a importantei acestor notiuni. Numai astfel fiinta umana isi dobandeste si isi demonstreaza superioritatea: devenind total implicata in ceea ce a fost, in ceea ce este si in ceea ce va fi.

Cand unei asemenea fiinte umane pure ii este adaugat, impus, implementat, cum vreti sa spuneti, un sistem de norme morale, etice, atunci comportamentul sau va fi determinat si de constiinta a ceea ce s-ar putea intampla in anumite conditii date, comparativ cu ceea ce ar trebui sa se intample, in sensul indeplinirii sau neindeplinirii respectivelor norme.

Memoria da omului sentimentul de continuitate a eului de-a lungul timpului, in cadrul societatii, conturandu-i astfel personalitatea. Trecutul alimenteaza prezentul cu standarde, criterii de comparatie, experiente, traditii, reflexe, determinand reactiile din experienta imediata. Sentimentele reprezinta o punte de legatura speciala cu ceilalti oameni, de multe ori mult mai eficienta si mai rapida decat rezultatele unor analize reci, bazate pe rationamente pure. Iubirea si sentimentul de incredere pot crea legaturi mult mai puternice si mai stabile decat orice judecata. Imaginatia ofera omului puterea de a depasi greselile trecutului, de a corecta prezentul si de a construi variante mai bune ale viitorului. Ca un corolar al acestui mecanism apar notiunile de bine si rau, co-rect-incorect, apoi, in cadrul societatii, sistemul de legi.

Omul este o fiinta sociala. Pentru a se dezvolta, el are nevoie de ceilalti. In cadrul societatii se regleaza raportul intre interesele personale, drepturi, privilegii, dar si obligatiile ce stau la baza bunului-simt. Oamenii au nevoie de oameni pentru a se sustine reciproc, pentru a evolua, pentru a rezista pericolelor.

Avand in vedere aceasta extrem de schematica prezentare a esentei umane sau, mai bine zis, a modului in care este ea perceputa de psihologia sociala, e mult mai lesne de inteles modul in care actioneaza cei care doresc sa aiba controlul total asupra semenilor lor.

Principalul scop al liderilor unui sistem totalitar nu este de a stapani prin forta sau de a-si distruge adversarii, ci de a-si determina supusii sa gandeasca sincer asa cum vor ei, conducatorii. Noul sistem social creat de dictatori are ca unitate reprezentativa omul nou, cu o gandire total diferita de a predecesorilor. Forta este folosita ca un auxiliar, in cadrul unui intreg sistem de recreare a constiintelor, sistem in care manipularea, mai precis minciuna, are rolul determinant.

Minciuna este instrumentul folosit in restructurarea conceptiilor, in modificarea experientelor, in deformarea relatiilor interpersonale, in distorsionarea proceselor imaginative, in recrearea sistemelor de norme morale si etice, in rescrierea istoriei, in dezvoltarea unor noi criterii de evaluare, in remodelarea sentimentelor. Minciuna este instrumentul de baza prin care se creeaza omul nou.

Propovaduitorii regimurilor totalitare, spuneam, aveau si au un total dispret fata de fiinta umana, vazand oamenii ca pe o masa amorfa, depersonalizata, gata de a fi remodelata pentru a da nastere sirurilor de supusi perfecti. Credinta propovaduitorilor in posibilitatea de a controla mintile oamenilor, de a le stapani, era totala. Iata ce spuneau trei dintre ei, referitor la acest subiect:

Dati-ne un copil de opt ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata. (Lenin, cuvantare in fata comisarilor educatiei, 1923)

Individul trebuie sa accepte lipsa de importanta a propriei sale persoane, sa se integreze unei puteri superioare si sa fie mandru ca este parte din forta si gloria acestei puteri superioare. (Hitler, Mein Kampf 1933)

Fara nici o exagerare trebuie spus ca insusi viitorul comunist al patriei noastre depinde de dezvoltarea cu succes a muncii ideologico-educative () Trebuie sa facem din fiecare unitate scolara un puternic centru de educatie in spirit socialist si comunist a copiilor si tinerilor. (Ceausescu, Programul PCR pentru imbunatatirea activitatii ideologice, 1971)

In cartea sa, Reforma gandirii si psihologia totalitarismului, R.J. Lifton identifica opt cai de actiune pentru remodelarea gandirii, in scopul obtinerii controlului asupra mintii maselor de oameni. Acestea sunt: Controlul comunicatiilor umane, Manipularea 'mistica', Cerinta de puritate, Cultul confesiunii, Stiinta sacra, Remodelarea limbajului, Doctrina mai presus de oameni si Delimitarea sociala. In toate aceste directii, minciuna joaca un rol primordial. Chiar daca, in realitate, ideologiile totalitare nu au utilizat o combinatie perfecta intre cele opt 'cai', chiar daca unele metode de remodelare a gandirii au fost experimentate intr-o proportie mai mare decat altele si chiar exacerbate, clasificarea lui Lifton ramane valabila, pertinenta si utila in incercarile de radiografiere a oricarui sistem totalitar, indiferent ca este de sorginte comunista, nazista, fundamentalist-religioasa s.a.m.d.

Controlul comunicatiilor umane este mijlocul fundamental de actiune in remodelarea gandirii umane. In cartea sa, 1984. cea strict interzisa de regimurile comuniste, George Orwell imagina un sistem totalitar ce tindea spre perfectiune. Teza de baza a liderilor acelui regim era: Cine controleaza prezentul, controleaza trecutul. Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul. O uriasa armata de oameni lucra pentru modificarea trecutului. Permanent, in functie de cei care se succedau in posturile de conducere sau cadeau in dizgratie, in functie de necesitatile momentului, istoria era rescrisa. Cartile, articolele din ziare, documentele erau reformulate si noile variante le inlocuiau in arhive pe cele vechi, care erau distruse, pentru a nu ramane nici o urma despre ceea ce se intamplase cu adevarat candva sau macar despre care fusese ultima versiune agreata de conducatori. De fapt nimeni nu mai stia exact ce se intamplase in realitate. Trecutul era adaptat pentru a motiva actiunile din realitatea imediata, dar si pentru a justifica actiunile din viitor. In acelasi timp, o alta armata de oameni lucra la recrearea prezentului. Pentru a justifica o actiune sau alta, permanent erau inventati inamici, conflicte, dezastre. Nimeni nu mai stia exact ce se petrecea cu adevarat. Realitatea insasi fusese anihilata si inlocuita cu o aparenta de realitate.

In cartea sa, Structura minciunii, Piotr Wierzbicki se ocupa de analiza amanuntita a minciunilor din sfera informatiilor. Principiul esential de informare intr-un sistem totalitar, spune Wierzbicki, are forma urmatoarelor directive: Ce trebuie sa stie poporul si Ce trebuie sa nu stie poporul.

Pentru indeplinirea primei directive se pune in miscare un intreg sistem de propaganda care sa induca in constiinta publica ideea si mai apoi convingerea ca ar fi 'cea mai buna dintre lumi'. Actiunea insa are sanse foarte limitate de reusita, atat timp cat oamenii au acces si la alte surse de informatie. De aceea, partea cea mai grea este imaginarea mijloacelor prin care la urechile poporului sa nu ajunga informatiile ce ar putea afecta reusita activitatii de propaganda.

Metodele prezentate in Structura minciunii au fost experimentate si in Romania aproape o jumatate de secol. Referitor la ceea ce se petrecea in tara, presa, televiziunea, radioul erau obligate sa prezinte doar 'maretele realizari', mai mult, modul de prezentare cuprindea, uneori, exagerari si minciuni ce frizau absurdul. Suprafata raportata ca recoltata depasea suprafata arabila a tarii, inaugurarea unor noi obiective industriale se facea cu multe luni inainte de finalizare doar pentru a fi bifate in planul de investitii, bunurile nu se scumpeau, ci numai 'preturile se reasezau', in Romania nu existau bolnavi de SIDA, handicapati, case de copii orfani s.a.m.d. In acelasi timp, toate informatiile ce veneau din exterior erau cenzurate si deformate pentru a arata 'degradarea societatii capitaliste aflate in putrefactie', pentru a impiedica 'raspandirea conceptiilor retrograde, reactionare'.

Iata cateva fragmente din cuvantarea lui Nicolae Ceausescu din 1971, cu privire la programul PCR pentru imbunatatirea activitatii ideologice. Nici un segment din sfera informatiei sau a culturii in general (care are un efect decisiv in crearea mentalitatii individuale, dar si colective) nu era neglijat.

radioteleviziunea trebuie sa puna in centrul emisiunilor problemele educatiei socialiste (), pe aceasta cale sa fie biciuite fara crutare moravurile retrograde, sa fie promovate normele socialiste de convietuire. () Filmul sa devina un puternic mijloc de educatie socialista a maselor! () Pe scena teatrelor noastre, a operei, trebuie sa-si faca loc () lucrari contemporane, cu caracter revolutionar, militant. () Casele de cultura, cluburile si caminele culturale trebuie sa desfasoare o activitate cultural-artistica multilaterala, sa cuprinda milioane de oameni, indeosebi tineretul, contribuind in mod activ la educatia socialista a maselor. () Ziarele si revistele trebuie sa deschida larg paginile lor problemelor educatiei socialiste. () Ele trebuie sa promoveze cu curaj experienta inaintata, sa critice obiceiurile si moravurile inapoiate. () Criticii de arta trebuie sa actioneze intotdeauna in spiritul principiilor marxist-leniniste. () Este necesar ca organele si organizatiile de partid sa actioneze pentru unirea tuturor fortelor de care dispune societatea noastra in directia realizarii hotararilor partidului privind imbunatatirea activitatii politico-educative, formarea constiintei socialiste, care sa devina o uriasa forta in infaptuirea programului general de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate in Romania.'

Indeplinirea tuturor acestor 'indicatii pretioase' se realiza printr-un imens mecanism al minciunii institutionalizate, radiografiat minutios in cartea lui Piotr Wierzbicki.

Ca si in romanul lui Orwell, remodelarea trecutului constituia o metoda de baza pentru crearea unui intreg esafodaj de criterii, standarde si obisnuinte menite sa motiveze actiunile din realitatea imediata a conducatorilor regimurilor totalitare. Deja, in analiza trecutului, propovaduitorii totalitarismului incep sa opereze distinctii. Nu mai exista un singur trecut, cel consemnat de istorie, ci mai multe. Dintre acestea doar unul trebuie pastrat, amplificat, glorificat. Nicolae Ceausescu accentua clar aceasta distinctie in 'indicatiile' adresate responsabililor din invatamantul politico-ideologic:

Dar in afara de aceste trecuturi ― ca sa spun asa ― de trista amintire, mai exista si un alt trecut: este vorba () de trecutul glorios al miscarii revolutionare si comuniste, de trecutul anilor constructiilor socialiste, care a ridicat patria noastra la un inalt grad de dezvoltare in toate domeniile activitatii economico-sociale. Acest trecut glorios sta la baza dezvoltarii viitoare a poporului nostru, in centrul politicii educative!

In scopul remodelarii trecutului au fost puse in miscare colective intregi de 'cercetatori', 'istorici', 'scriitori'. Astfel intreaga istorie a fost rescrisa. Venirea comunistilor la putere, prin forta, impusi de sovietici, a fost prezentata ca un rezultat al vointei intregului popor roman, toate evenimentele trecutului au fost reinterpretate pentru a folosi doctrinei comuniste, pana si numele localitatilor sau ale domnitorilor au fost modificate, personalitatile istoriei nationale s-au trezit brusc, in fruntea lor, ca o apoteoza, cu figura liderului Nicolae Ceausescu. Biografiile lui Nicolae si Elena Ceausescu au fost rescrise, rolul lor minor in cadrul miscarii comuniste fiind exacerbat la dimensiuni mesianice. Pe baza acestei reconstruiri a trecutului s-a ridicat, treptat-treptat, absurdul cult al personalitatii.

Din pacate, mecanismul minciunii institutionalizate nu a disparut o data cu revolutia din decembrie '89. Protestatarii calificati de Ceausescu drept 'huligani' aflati in solda 'agenturilor straine' au devenit, dupa revolutie, 'golani' si 'animale', rapoartele optimiste ale Comisiei Nationale de Statistica sunt in permanenta contradictie cu nivelul de trai tot mai scazut al majoritatii populatiei. O alta contradictie flagranta a fost sesizata intre concluziile roz ale raportului celor trei ani de guvernare ai cabinetului Vacaroiu si concluziile ingrijoratoare ale sectiunii economice din raportul SRI, prezentat de directorul respectivei institutii in Parlament.

Exemplele pot continua la nesfarsit. Cea mai importanta concluzie insa trebuie sa rezide nu in cat de extins poate ajunge sistemul manipularii constiintelor, ci in metodele de contracarare eficienta a acestuia. Conditia fundamentala a oricarei democratii este asigurarea de alegeri libere si corecte. Dar corectitudinea alegerilor nu inseamna doar impiedicarea fraudelor electorale, ci, in primul rand, crearea conditiilor ca fiecare cetatean sa voteze in deplina cunostinta de cauza. Iar acest deziderat se realizeaza numai prin inlaturarea controlului asupra informatiilor. Fiecare cetatean trebuie sa aiba acces liber la surse de informatie alternative, pentru a putea fi contracarate influentele subiective ale unuia sau altuia dintre mijloacele de informare in masa. Procurandu-si informatiile din cat mai multe surse, cetateanul poate avea o imagine cat mai apropiata de realitate si poate vota in consecinta. Evident, in completare, trebuie ca si mass-media sa se bucure de o totala libertate.

Controlul comunicatiilor umane se refera nu numai la cenzura informatiilor pe care le primeste individul din exterior, ci si la comunicarea cu el insusi. Permanenta discordanta perceputa intre presiunea falsitatilor exterioare si simtamintele interioare provoaca individului o stare de nesiguranta, perceperea unei profunde amenintari la adresa autonomiei sale. Pentru a iesi din aceasta stare, inconstient, individul incearca sa se detaseze, sa priveasca realitatea ca pe ceva ce nu are o legatura apropiata cu el. Acest lucru insa nu il scuteste de a fi profund afectat in capacitatea lui de a mai intelege ce este bun, adevarat si relevant in lumea exterioara, dar si in interiorul sau. Permanent, mai mult sau mai putin, el se va simti victimizat de cei aflati la controlul societatii. Acest lucru este foarte bine stiut de liderii societatilor totalitare. Ei cauta sa inceapa procesul de reeducare in primul rand cu tanara generatie. In Uniunea Sovietica, in China, in Cambodgea, copiii au ajuns sa-si tradeze parintii si chiar sa ceara condamnarea lor la moarte pentru 'crima de a gandi'

Manipularea 'mistica', cea de-a doua cale de remodelare a mintii umane, consta in crearea unei aure aproape mistice in jurul grupului conducator, al actiunilor si conceptiilor lui. Acest lucru, indiferent ca se face prin mijloace de un cinism revoltator sau prin propovaduirea unui idealism aproape pur, are aceleasi efecte: induce in randul maselor un anume tip de comportament, creeaza reflexe si obisnuinte in sensul dorit de lideri. Ideologii totalitarismului renunta aparent la ideea mentinerii la putere, sustinand ca actiunile lor sunt indreptate spre un scop mai presus de orice altceva. Ei sunt dispusi chiar sa recunoasca manipularea, justificand-o ca pe o necesitate in atingerea maretului scop. In acelasi timp, pe ei insisi se prezinta drept 'alesii' (de catre istorie, Dumnezeu sau alte forte supranaturale) mandatati sa conduca societatea spre indeplinirea telului respectiv (comunismul, spre exemplu). Propovaduind 'noua religie', dictatorii insisi, precum si apropiatii lor, se invaluie in aceeasi aura 'mistica'. Caracterul lor mesianic nu poate fi pus la indoiala, orice actiune, oricat de bizara, cinica sau absurda se desfasoara in virtutea unor ratiuni superioare, greu de inteles sau chiar inaccesibile cetatenilor de rand. Orice incercare de a le pune la indoiala autoritatea, buna-credinta sau competenta nu este decat manifestarea egoismului, a josniciei sau a dusmaniei unor indivizi meschini. Indiferent daca incercarile de a introduce in mintile oamenilor ideea guvernarii in numele unor scopuri nobile reusesc sau nu, efectul acestora este in folosul conducatorilor. Pentru cei care cred, manipularea apare ca o binecuvantare, datorita aurei de misticism. Ei accepta cu bucurie misterul, gasesc placerea chiar si in suferinta, se simt utili in indeplinirea acelor scopuri mai presus de intelegere. Dar si cei care nu cred devin la fel de manevrabili. Simtind ca nu pot sa scape de sub apasarea unor forte mai puternice decat ei, incearca sa se adapteze. Invata sa citeasca printre randuri, sa anticipeze diverse evenimente, sa-si canalizeze energia in a descifra mersul lucrurilor, pentru a se feri de necazuri. Mai mult, ii sfatuiesc si pe altii cum sa se fereasca de necazuri, cum sa supravietuiasca. Pe nesimtite, ajung ei insisi agenti ai manipularii. Astfel, indiferent daca individul accepta cu bucurie manipularea, daca o suporta prin constrangere sau si una, si alta, el merge cu valul, nu i se opune.

Cultul personalitatii isi are principala explicatie in dezvoltarea acestei cai de manipulare. Nu numai corectitudinea scopurilor propuse nu mai poate fi pusa la indoiala, dar nici macar autoritatea si competenta celui ales sa le indeplineasca nu mai sunt subiect de controverse. Conducatorul devine o figura mesianica, o binecuvantare a istoriei, depozitarul adevarurilor absolute, singurul capabil sa conduca intreaga societate, precum si fiecare sector in parte. Pentru a-l venera se creeaza spectacole grandioase, chipul lui este imortalizat in picturi si sculpturi, i se inchina ode si poezii, figura i se identifica treptat cu partidul, cu natiunea, cu intreaga tara, biografia ii este imbogatita cu noi elemente care sa demonstreze ca din frageda pruncie s-a dovedit predestinat sa conduca destinele tarii, poporului sau chiar ale lumii intregi. Dintre liderii comunisti, Kim Ir Sen a fost cel care a beneficiat de reusita aproape totala a unui asemenea cult. Ceausescu a fost cel care a dorit intotdeauna sa fie la fel de sincer venerat.

In crearea si amplificarea aurei de misticism, de mister, de grandoare, artizanii sistemelor totalitare au initiat veritabile ritualuri, din ce in ce mai fastuoase. Cuvantarile lui Hitler, spre exemplu, erau acompaniate de manifestatii grandioase, de procesiuni imense la lumina tortelor, de decoruri gigantice. Tendinta spre megalomanie devenea dominanta. Treptat, ea depasea manifestarile grandioase, spectacolele omagiale cu zeci si sute de mii de figuranti, cultul personalitatii si ajungea sa se reflecte chiar si in restructurarea arhitectonica a unor intregi orase, mai ales capitale. La un moment dat, grandomania trecea de limitele absurdului. Ceausescu a demolat cartiere intregi, a distrus sute de biserici si de monumente istorice, pentru a construi noi cartiere muncitoresti, dar, mai ales, Centrul Civic al Bucurestiului. Ca un gest suprem de megalomanie a ordonat ridicarea asa-numitei Case a Poporului, care a devenit a doua cladire ca marime, din lume, dupa Pentagon. Dupa caderea regimului comunist, nimeni nu poate gasi acestui colos o intrebuintare. Nici macar nu se stie exact cum ar fi avut de gand Ceausescu sa utilizeze nenumaratele si imensele ei incaperi. Poate nici nu avea un plan anume, rostul Casei fiind acela de a domina Bucurestiul, de a fi un gigantic templu al ideologiei comuniste, al cultului ceausist

Cererea de puritate se bazeaza pe delimitarea stricta intre bine si rau, intre pur si impur. Pentru ideologii totalitarismului, cale de mijloc nu exista. Cine nu este cu noi, este impotriva noastra ― suna sloganul comunistilor, dar nu numai al lor. 'Corecte' si 'pure' sunt, evident, numai ideile, sentimentele si actiunile ce concorda cu ideologia si cu politica totalitara. Orice altceva poate fi rapid catalogat drept 'rau' si 'impur'. Urmeaza apoi actiunile de inlaturare si de anihilare a 'impuritatilor'. In numele idealurilor neintinate se pot desfasura cele mai crunte prigoane sau cele mai crude opresiuni. 'Omul nou' nu trebuie sa mai aiba nici o legatura cu influentele nefaste ale trecutului. Trebuie sa aiba puritatea societatii comuniste pe care o construieste si in care va trai, trebuie sa rupa definitiv cu mentalitatile si practicile din trecut. (N. Ceausescu)

Ideologii totalitarismului stiu ca o asemenea 'puritate' precum cea propovaduita de ei este imposibil de atins in viata reala a celor pe care ii conduc. Dar ei pornesc razboiul total impotriva 'impuritatilor' tocmai pentru a crea o lume a vinovatiei omniprezente. Standardele impuse indivizilor fiind imposibil de atins, fiecare va avea, mai mult sau mai putin instinctiv, un sentiment de vinovatie sau chiar de rusine. De asemenea el se va astepta ca, mai devreme sau mai tarziu, sa fie pedepsit pentru 'vina' sa. Sentimentul de vinovatie poate fi exploatat in asa fel, incat sa se ajunga la acceptarea de catre cetatenii obisnuiti a diverselor epurari, ba mai mult, poate deveni un factor in declansarea competitiilor publice axate pe atingerea unor standarde ale 'puritatii'. Pe de alta parte, indivizii sunt determinati sa se zbata permanent pentru a supravietui, pentru a se feri de pedepse. Aceasta preocupare continua nu le mai lasa timp pentru a gandi liber, pentru a judeca daca sistemul in care traiesc este normal sau nu. Totodata, atunci cand cei recalcitranti intra in contact direct cu institutiile de represiune, sentimentul de vinovatie combinat cu instinctul primar de supravietuire pot sta la baza unei viitoare colaborari intre cei 'vinovati' si cei care sunt pusi sa-i controleze. Sau, daca aceasta colaborare nu se poate lega din cauza unei rezistente puternice a 'vinovatului', oricum cel in cauza se va comporta mult mai prudent pentru a nu intra din nou in conflict cu normele impuse de ideologii totalitarismului. Unii dintre ei ajung chiar sa accepte sistemul si sa i se adapteze, in acelasi timp, erijarea conducatorilor in judecatori supremi ai binelui si raului le da acestora posibilitatea de a jongla cu pedepsele, dar mai ales de a-si exercita capacitatea de a 'ierta'. Pot atrage astfel, de partea lor, indivizi dintre cei mai recalcitranti, brusc recunoscatori pentru faptul ca nu au fost pedepsiti asa cum ar fi cerut-o 'vina' lor.

Pentru a trece la aplicarea complexa a cerintei de puritate, regimurile totalitare si-au dezvoltat un sistem foarte complex si extins de politie politica. Impletind aura de mister, de misticism, a celor pe care ii slujeau, cu teroarea dezlantuita in numele purificarii societatii, politiile politice si-au dezvoltat ele insele un intreg sistem de actiune, in care tortura fizica si psihica, santajul, amenintarile teseau un paienjenis aproape indestructibil.

Din pacate, chiar dupa prabusirea unui sistem totalitar precum comunismul, efectele subtile ale unui asemenea gen de manipulare a constiintelor, precum cel declansat in numele cerintei de puritate, actioneaza inca mult timp. Indivizii care au trait in asemenea societati se dezobisnuiesc foarte greu sa imparta totul, strict, in 'bine' si 'rau', sa accepte nuantele, sa-si redobandeasca sensibilitatea interioara menita sa-i faca mult mai receptivi la complexitatea moralitatii umane. Multi dintre ei raman pentru totdeauna adeptii involuntari ai unor ideologii totalitariste.

Cultul confesiunii apare in stransa legatura cu propovaduirea cerintei de puritate. Intr-un anume sens, este o consecinta a acesteia. In cazul sistemelor totalitare de sorginte religioasa, confesiunea este incurajata pe motiv ca ea purifica sufletul, face posibila cunoasterea de sine, inlesneste uniunea spirituala cu divinitatea venerata. Adeptii unor astfel de religii ajung sa simta o veritabila usurare in momentul confesiunii, o eliberare de vinovatii, de indoieli, de rusine. De asemenea, marturisirea celor mai ascunse ganduri si sentimente ii leaga sufleteste de cei asemenea lor, de lideri, ii fac sa se piarda in marele curs al Miscarii.

Cu totul altfel stau lucrurile in sistemele totalitare opresive, precum comunismul ori fascismul. Aici confesiunea, marturisirea vinei, atrage dupa sine iminenta pedepsei. Indivizii fac eforturi pentru a-si ascunde gandurile si trairile. In momentul in care sunt fortati sa marturiseasca, spun totul in afara lucrurilor importante. petrece un veritabil fenomen de dedublare a personalitatii. Cel care marturiseste, 'actorul', incearca prin orice mijloace sa-l protejeze pe cel acuzat, 'adevaratul eu'. Astfel, in acest caz, cultul confesiunii are un efect cu totul opus fata de cazul sistemelor religioase. Individul incearca toate metodele pentru a-si inmormanta in adancul eului sau secretele, in loc de a se elibera de ele. Insa toata viata secretele personale se vor afla intr-o permanenta opozitie cu presiunea interioara de a le destainui si de a scapa de povara lor. Ideologii totalitarismului tocmai asta urmaresc: accentuarea acestui conflict interior, ce face tot mai vulnerabil individul. Mai mult, ei nascocesc permanent noi motive de 'vina', care, la randul lor, sa creeze mereu alte secrete, astfel incat individul sa fie macinat de un conflict interior perpetuu, legat de vesnice intrebari: 'Ce secrete trebuie pastrate in continuare si care pot fi marturisite? Care dintre cele marunte ar trebui spuse pentru a le ascunde pe cele grave?'

In cele din urma, exacerbarea conflictului interior aduce indivizii in situatia de a nu mai fi in stare sa mentina echilibrul intre demnitate si umilinta. Pentru a scapa de zbuciumul sufletesc, ei incearca sa imprumute psihologia celor care ii controleaza. Devin ei insisi, in functie de situatie, si calai si victime. Umili si slabi fata de cei care ii controleaza, aroganti si puternici fata de cei asemenea sau inferiori lor.

Pornind de la acest cult al confesiunii, combinat cu directiile de aplicare a cerintei de puritate, politia politica a sistemelor totalitare a experimentat si dezvoltat o uriasa institutie a santajului. Conflictul interior al individului era dublat de un conflict exterior, generator de presiuni cu mult mai puternice si mai eficiente. Astfel s-a dezvoltat practica santajului prin dosare. Secretul individului devenea cunoscut si de catre cei desemnati sa-l controleze, dar nu ajungea public. Se crea o anume complicitate, dominata de spaima, prin care individul era controlat total.

In primele zile ale revolutiei romane am avut posibilitatea sa vad acele dosare de cadre strict secrete, din fisetele biroului organizatiei de baza PCR dintr-un sector al Bucurestiului. Uimirea a fost totala. In cazul primirii in partid a unui membru obisnuit, candidatul era trecut printr-un filtru extrem de sever. Nu se admiteau 'impuritati' la dosar precum rude in strainatate, rude preoti, fosti chiaburi, legionari sau membri ai partidelor istorice, nu se admiteau antecedentele penale, mai ales cele de natura politica. Studiind dosarele celor aflati in functiile de conducere ale partidului, dar si in posturi de raspundere in diverse sectoare ale economiei sau ale vietii sociale, am descoperit cu o imensa surprindere ca marea majoritate a nomenclaturii avea, in fisele personale, 'pete', care, in cazul membrilor de partid obisnuiti, erau inadmisibile. Aproape fiecare activist superior sau director de intreprindere avea o ruda in strainatate, un tata fost chiabur ori un unchi legionar; erau cazuri in care ei insisi fusesera condamnati, in studentie, pentru actiuni impotriva oranduirii socialiste s.a.m.d. Atunci am inteles amploarea extraordinara a santajului pus in aplicare de sistemul comunist. Sute de mii de oameni aveau dosarele completate cu cele mai intime amanunte ale vietii lor. In functiile de conducere au fost promovati cei 'impuri', pentru a putea fi permanent controlati si readusi la ordine in caz de nesupunere. Dupa ce s-au invatat cu privilegiile oferite de functii, cu un anume standard de viata, cu linistea relativa a unui camin, prea putini se incumetau sa incalce regulile sau sa nu respecte 'indicatiile'. Dar nu numai lor li se intocmeau dosare, ci si altor milioane de oameni, dintre care, la orice moment, se puteau ivi contestatari ai sistemului. Motivele de a incerca sentimentul de vina erau atat de numeroase, incat nimeni nu mai putea fi sigur daca nu incalcase candva vreo norma, incalcare ce putea fi anexata in dosar. Astfel numai ideea existentei dosarului facea posibil santajul, chiar daca individul era curat.

Dupa revolutia din decembrie '89, 'impuritatile' de la dosar, care generau sentimentele de vina sau rusine, au devenit, in unele cazuri, motive de mandrie. Politica santajului se afla in pericol de anihilare. Insa ideologii fostului regim, aflati in aceleasi structuri de conducere, au gasit imediat noi metode de a perpetua santajul, una dintre cele mai eficiente metode de manipulare a individului. Asa cum ceea ce fusese 'rau' inainte a devenit 'bun', acum si reciproca putea fi valabila. Dosarele au fost pastrate la secret, pentru a nu se sti in continuare ce contin, iar declaratiile date la securitate, voluntar sau fortat, nu conteaza, au devenit noile elemente de santaj.

Stiinta sacra se manifesta prin crearea unei aure de sacralitate in jurul dogmelor de baza ale ideologiei totalitariste. Aceasta ideologie este prezentata drept singura in masura sa asigure 'dezvoltarea plenara' a fiintei umane, in cadrul unei societati perfecte, guvernate de o moralitate absoluta. Sacralitatea se manifesta in primul rand prin interdictia, mai mult sau mai putin explicita, de a se pune in discutie fundamentele ideologiei respective. Acestea sunt mai presus de orice indoiala, reprezinta adevarul absolut, iar contestarea lor ar fi un adevarat sacrilegiu. Mai mult, ele sunt prezentate si difuzate in randul maselor drept rezultate ale celor mai evoluate studii si cercetari stiintifice in domeniul filozofiei, stiintelor sociale, economiei etc. Aceasta 'pecete' stiintifica da posibilitatea propovaduitorilor de a-i califica pe cei care indraznesc sa critice sistemul nu numai drept imorali si reactionari, ci si depozitari ai unor mentalitati retrograde, obscurantiste, in totala opozitie cu progresul stiintific.

Trebuie sa facem o mica paranteza pentru a accentua diferentele de esenta intre cele doua cai, Stiinta sacra si Manipularea mistica. Stiinta sacra are in vedere sacralizarea doctrinei, in timp ce Manipularea mistica isi propune sa-i divinizeze pe conducatorii ce actioneaza in numele respectivei doctrine.Fiecare in parte presupune crearea unui intreg sistem care sa vegheze la convertirea cetatenilor in adepti fideli. Nimeni nu trebuie sa se indoiasca nici de 'superioritatea' sistemului, nici de caracterul mesianic al celor care il impun.

Revenind la Stiinta sacra, acest amestec permanent intre misticism si adevaruri 'stiintifice' mai presus de orice indoiala face sa dispara granita dintre logica si credinta, permitand crearea unui sentiment special al increderii in superioritatea sistemului. Propovaduirea noii ideologii la toate nivelurile, incepand cu primele clase de scoala, ii dau o aura de omniprezenta si omnipotenta. Cei care se indoiesc devin disidenti demni de dispret, incapabili sa inteleaga maretia noii doctrine, caracterul ei absolut. Ei sunt supusi oprobriului public, calificati drept disidenti, exclusi din societate si chiar pedepsiti pentru 'erezia' lor, pentru 'crima de a gandi'. In interiorul unor asemenea indivizi apare o lupta permanenta intre rezistenta mintii lor de a accepta idei in care nu cred si permanentul sentiment de teama in a-si exprima public parerile. Aceasta lupta ii face vulnerabili, cel putin unul dintre obiectivele manipulatorilor indeplinindu-se astfel.

Teoreticienii totalitarismului opereaza cu concepte deja cunoscute, dar le pervertesc, le ofera intelesuri cu totul noi, care sa serveasca doar ideologiei lor. Spre exemplu, in viziunea lui Engels, morala capata brusc caracter de clasa, dupa cum observa Piotr Wierzbicki in Structura minciunii. Binele obisnuit nu mai exista, ci apar binele adevarat si binele aparent. Nici adevarul obisnuit nu mai exista, el fiind inlocuit de adevarul cu adevarat obiectiv si de cel doar aparent obiectiv. La fel nu mai exista democratie in general, ci democratie adevarata si democratie falsa, drepturile omului se impart si acestea in fictive si reale s.a.m.d.

Redefinirea limbajului, anularea logicii si deformarea realitatii permit inocularea noilor teorii privind superioritatea totala a noului sistem fata de cele anterioare. Noul sistem acorda 'adevaratele' libertati individuale si colective, el permite crearea 'omului nou', asigura bunastarea, conduce omenirea spre 'cele mai inalte culmi de civilizatie si progres'. Tot ceea ce nu corespunde noii ideologii reprezinta manifestari si mentalitati obscurantiste, inapoiate, despre lume si viata, () conceptii straine, mentalitati ale vechii societati burghezo-mosieresti, () influente straine conceptiei noastre revolutionare despre lume si viata. (Nicolae Ceausescu ― Raport la Congresul al XIII-lea al PCR) Evident, toti cei care isi pun intrebari cu privire la justetea ideologiei comuniste sunt niste inapoiati, eventual agenti ai 'agenturilor straine'. Acestia si altii asemenea lor, nici macar nu merita sa li se demonstreze in ce consta superioritatea noii oranduiri. In general acest lucru nu se discuta, pentru ca este de la sine inteles. Discutarea lui, cum spuneam, ar reprezenta un sacrilegiu.

Chiar si cele mai absurde asertiuni sunt invelite in aceeasi aura de sacralitate, pentru ca stupizenia lor sa fie prezentata drept adevar elementar, pe care societatile din trecut l-au ignorat din rea-credinta. Spre exemplu, atunci cand voci tot mai multe si mai rezonante au inceput sa se ridice impotriva incalcarii drepturilor fundamentale ale omului in Romania, Ceausescu a modificat radical ierarhia acestor drepturi ale omului, trecandu-le sub tacere pe cele ce erau incalcate flagrant si aducand in prima pozitie asa-numitul 'drept la viata' (o notiune care, intr-o tara civilizata, intra in firescul lucrurilor, cum ar fi, de pilda, si 'dreptul' de a respira, nemaifiind necesara statutarea lui, din moment ce toata lumea il respecta in mod natural). In numele acestui 'drept la viata' al tuturor oamenilor de pe planeta au inceput apoi, in Romania, uriase manifestatii si procesiuni in favoarea pacii mondiale, dar mai ales de venerare a carmaciului care nu se gandea numai la soarta propriului sau popor, ci si la soarta intregii omeniri. Treptat, atat 'dreptul la viata', cat si lupta pentru pace au fost trecute pe planuri secunde, au fost uitate, iar manifestarile si procesiunile s-au concentrat in jurul slavirii 'geniului carpatin', a rolului sau mesianic, 'istoric', in conducerea Romaniei.

Din pacate, aceasta metoda de remodelare a gandirii, Stiinta sacra, are efecte mult mai puternice decat s-ar putea crede la prima vedere. Chiar si dupa inlaturarea de la putere a regimurilor totalitare, foarte multi oameni raman pentru toata viata prizonierii unora dintre conceptele de baza, 'mai presus de indoiala' vehi-culate de ideologii totalitarismului.

Spre exemplu, unii dintre cei care au fost impotriva lui Ceausescu l-au acuzat ca, in megalomania lui, a compromis 'idealurile comunismului', altii afirma ca ideologia comunista ar fi perfecta, dar ramane utopica, neputand fi aplicata in viata de zi cu zi. Prea putini insa, raportand la nivelul intregii tari, sunt cei care pun in discutie bazele doctrinei comuniste. Chiar si dupa ani de zile de la colapsul sistemului. Si asta pentru ca timp de aproape o jumatate de secol, probleme fundamentale, din punct de vedere filozofic, erau total ignorate in numele 'adevarului absolut' propovaduit de ideologii comunismului. Este acel egalitarism idilic, reprezentat de principiul 'de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi', benefic pentru dezvoltarea umanitatii? Sau doar permanenta competitie poate genera progresul? Iata intrebari pe care Stiinta sacra nu le admitea. Ea postula principiul egalitatii perfecte, fara a-l discuta.

Mai mult, pentru a remodela gandirea oamenilor, conceptele si rezultatele experientei erau amestecate si rearanjate pentru a folosi propagandei proprii. Desi nivelul mediu de trai din democratiile occidentale era mult mai inalt decat cel din tarile socialiste, informatiile ce veneau din exterior se filtrau cu grija, pentru a fi evidentiate doar aspectele negative: criminalitate, somaj, greve, prostitutie etc. Si reprezentau 'adevarata fata a imperialismului'. In acelasi timp, de pilda, nu se spunea nimic despre Sistemul de protectie sociala din democratiile occidentale, care asigura oricarui somer o viata decenta, la standarde superioare celei duse de majoritatea cetatenilor cu 'drept la munca' din societatile socialiste. Ca sa nu mai vorbim de toate celelalte libertati si drepturi cetatenesti despre care nu se spunea nici un cuvant.

Totodata, dincolo de ridicarea in slavi a 'maretelor realizari' din toate domeniile 'constructiei societatii socialiste multilateral dezvoltate', erau total interzise informatiile interne referitoare la criminalitate, cersetori, handicapati, copii orfani s.a.m.d. Conform principiului 'despre ce nu se vorbeste, nu exista', ideologii comunismului incercau acreditarea ideii ca asemenea fenomene negative nu se intalnesc in societatea socialista, ele fiind specifice doar capitalismului.

Prin asemenea tehnici de manipulare, in care minciuna avea un rol primordial, nici nu se mai analizau, comparativ, conceptiile fundamentale in virtutea carora au fost construite cele doua sisteme, cel democratic si cel totalitar, ci se admitea doar discutarea efectelor. Insa si aceasta discutie era total pervertita, pentru ca din interior ajungeau la cunostinta maselor numai informatiile pozitive, exagerat poleite, iar din exterior veneau numai informatiile negative, exagerat ingrosate.

Chiar si dupa colapsul comunismului, foarte multi oameni au ramas in capcana fostei ideologii, limitandu-se la discutarea efectelor nocive asupra societatii pe care le-au avut minciuna, demagogia si megalomania fostilor lideri comunisti, fara a incerca sa clarifice daca insasi bazele intregii doctrine erau adevarate sau false. Iar aceasta lipsa a initiativei de clarificare provine tocmai din sistemul de promovare a Stiintei sacre, care avea ca principala menire dezobisnuirea oamenilo de a pune si de a-si pune intrebari fundamentale.

Remodelarea limbajului are ca obiect condensarea intregii complexitati a problematicii umane intr-un numar redus de categorii, strict delimitate, curatate de nuante, conform principiului 'puritatii', exprimate prin clisee verbale usor de rostit si de memorat, care vor fi repetate la infinit, pana ce vor patrunde in mintea individului drept concepte ale 'stiintei sacre'. Efortul interior de analizare a acestor notiuni va fi intr-o eterna contradictie cu presiunile din lumea exterioara, unde este permisa numai folosirea cliseelor, fara 'greseli' de exprimare ce ar atrage dupa sine diverse pedepse. Chiar daca rezistenta interna nu este anihilata, folosirea respectivelor 'notiuni' la nesfarsit, in viata de zi cu zi, de catre individ, are un efect considerabil asupra subconstientului sau. Individul ajunge sa nu mai gandeasca, ci doar sa incerce permanent sa se adapteze folosirii unor termeni abstracti, care reduc intreaga complexitate a lumii exterioare la cateva clisee.

'Limba de lemn', pentru ca despre ea este vorba, devine mijlocul oficial de comunicare. Cum spuneam, termenii folositi de ea nu lasa loc interpretarilor sau nuantelor. Spre exemplu, sintagma 'mentalitati burgheze' ajunsese sa reprezinte tot ce era mai rau, mai retrograd, mai nociv pentru dezvoltarea fiintei umane. Respectiva notiune fusese total golita de conotatii precum posibilitatea individului de a se exprima liber, adesea critic, la adresa unor idei politice sau a unor oameni politici, de a cauta alternative etc. S-a ajuns ca numai cuvantul de 'mentalitate', fara nici un alt atribut, sa aiba o rezonanta negativa. La fel, de pilda, interdictia de a se discuta conceptiile a indus o conotatie negativa cuvantului 'a interpreta'. Expresia 'nu vreau sa se interpreteze ce am spus' nu mai era urmata de explicitarea 'in bine' sau 'in rau', pentru ca insasi actiunea de a interpreta reprezenta un fenomen negativ. 'Omul nou' nu interpreteaza, el crede. Numai cei cu 'mentalitati burgheze' interpreteaza si cauta nod in papura.

Exemple de clisee ale 'limbii de lemn' se pot da la nesfarsit. Mai important insa si mai grav este efectul pe care utilizarea acestor clisee il are asupra individului. Limbajul este principalul mijloc de comunicare al omului, principala lui legatura cu semenii in cadrul societatii, principalul mijloc de a percepe si interpreta experienta exterioara. Ingustarea limbajului, rigidizarea lui, reducerea la cateva notiuni ce exprima doar 'binele' si 'raul', fara posibilitati de nuantare, sunt percepute de individ ca o permanenta amenintare la adresa intimitatii sale. Din nou se poate produce o dedublare a personalitatii, in sensul ca, in interior, dilemele iau amploare, iar in exterior omul incearca permanent sa-si adapteze limbajul si chiar gandirea noilor reguli. Rezultatul este un profund sentiment de frustrare care accentueaza vulnerabilitatea individului.

La fel, evadarea din aceasta 'capcana lingvistica' este extrem de grea. Utilizarea fortata a unor termeni, timp de decenii, a dus la un sentiment instinctiv de aversiune fata de unele cuvinte, al caror sens a fost pervertit evident. Notiunile de 'patrie' si 'patriotism', de exemplu, au fost in asemenea masura tocite de propaganda comunista, pentru a fi confundate cu 'partidul' si 'dragostea pentru carmaci', incat la ani de zile dupa caderea sistemului comunist, oamenii inca mai utilizeaza cu fereala astfel de cuvinte Firesti, pentru a nu fi catalogati, printr-o analogie instinctiva, drept comunisti. Iata ca stergerea efectelor 'limbii de lemn', revenirea la un limbaj normal, lipsit de intelesuri abuziv impuse unor cuvinte, este un proces dificil si indelungat, care poate dura ani de zile.

Doctrina mai presus de oameni se afla in stransa interdependenta cu toate celelalte tehnici de remodelare a gandirii umane, dar mai ales cu Stiinta sacra. Aceasta din urma are ca obiectiv, dupa cum spuneam, crearea unei aure de sacralitate in jurul ideologiei totalitare. Ideologia nu poate fi pusa la indoiala, ea reprezinta adevarul absolut si ofera singura 'cale de progres' a fiintei umane. Pentru a inlatura orice umbra de indoiala cu privire la aceste postulate, este aplicat mecanismul de manipulare, schematic numit Doctrina mai presus de oameni, prin care intreaga experienta umana este subordonata principiilor doctrinare.

Astfel, chiar daca ideologia este perfecta, trebuie totusi sa se integreze perfect in realitate, sa fie motivata perfect de trecut si sa determine in mod firesc viitorul. In acest mod, orice indoiala cu privire la forta si corectitudinea ei este inlaturata. Insa potriveala intre doctrina totalitara si realitatea unei comunitati umane e foarte greu, daca nu imposibil de atins. Cum doctrina este perfecta, evident realitatea e cea care trebuie modificata pentru a veni in concordanta cu ideologia. Altfel spus, doctrina este 'sacra', perfecta, in timp ce oamenii sunt imperfecti, iar colectivitatea umana trebuie remodelata pentru a se putea bucura de 'binefacerile' promise de noua ideologie.

La nivel de societate, istoria este rescrisa complet, evenimentele din trecut sunt reinterpretate total sau, atunci cand acest lucru este imposibil, sunt trecute sub tacere si uitate, liderilor sistemului totalitar li se confectioneaza biografii mesianice s.a.m.d. Intreg trecutul e recreat pentru a motiva aparitia si impunerea noii doctrine in respectiva comunitate umana. Apoi urmeaza recrearea prezentului, prin mijloacele deja descrise, pentru a se cupla perfect cu 'logica' doctrinei. Drept urmare configurarea viitorului va tine seama de aceasta noua 'realitate' conforma cu ideologia si se va integra perfect in viziunea propovaduita de liderii sistemului totalitar.

Am putea concluziona ca aceasta tehnica de remodelare a gandirii umane are ca obiectiv inocularea ideii ca doctrina, dincolo de aura ei sacra, este mai adevarata, mai 'reala' decat insasi realitatea. Iar cei care nu inteleg nu pot fi decat indivizi cu 'mentalitati burgheze', indivizi neadaptabili, devianti, care nu doresc sa accepte 'noile, realitati'.

Delimitarea sociala consta in impartirea indivizilor in doua categorii distincte: de o parte sunt cei al caror drept la existenta trebuie recunoscut, iar de cealalta cei care nu au nici un drept. Cerinta de puritate nu accepta nuantele sau indivizii neimplicati. De aceea impartirea societatii se face conform principiului 'cine nu este cu noi, este impotriva noastra'. Cale de mijloc nu exista. De o parte se afla adeptii, de cealalta 'oile ratacite'. Sau, in viziunea totalitarismului comunist, de o parte sunt marea majoritate a 'tovarasilor', 'oamenii noi', 'constructorii constienti ai socialismului si comunismului', de cealalta parte sunt indivizii cu 'mentalitati ale vechii societati burghezo-mosieresti', 'lacheii imperialismului', ba chiar 'reactionari', 'huligani' sau ticalosi aflati in slujba 'agenturilor straine'.

Menirea societatii, a partidului consta in curatarea sa de asemenea 'impuritati'. Efectele actiunilor de epurare se manifestau atat la nivelul celor docili, cat si la nivelul disidentilor. Pentru docili, chiar daca in adancul lor nu credeau in noua ideologie, permanenta amenintare ca dreptul la existenta le putea fi luat la cea mai mica abatere constituia o motivatie suficienta pentru a se integra sistemului. Sistemele totalitare au redus chintesenta existentei umane de la celebra teza carteziana 'cuget, deci exist', la o constatare mult mai pragmatica: 'ma supun, deci exist'.

In ceea ce priveste 'deviantii', dupa perioadele de executii in masa, sistemul s-a perfectionat, oferindu-le acestora posibilitatea de 'reeducare', ca alternativa la sentinta de condamnare la moarte sau la temnita grea.

Variatiuni ale acestor opt principale metode de manipulare a constiintelor au fost, sunt si vor fi intalnite in mai toate sistemele totalitare. In acelasi timp, ca orice analiza, si cea care a condus la clasificarea 'cailor' de remodelare a gandirii are o anumita doza de arbitrar, depinzand de cel care isi propune radiografierea ideologiilor totalitare si a metodelor de impunere a acestora. Evident, exista si alte modalitati de abordare a subiectului. In Structura minciunii, Piotr Wierzbicki a tinut sa-si completeze explicit analiza minciunilor oficiale cu o constatare extrem de importanta: sistemul comunist nu putea rezista numai prin dezvoltarea unui imens aparat al dezinformarii, ci prin completarea acestuia cu un sistem la fel de extins al represiunii.

O constatare recenta din domeniul psihologiei sociale releva faptul ca remodelarea mintii umane nu se face prin forta sau prin indoctrinare excesiva. La oricate torturi fizice sau psihice ar fi supus, oricate lectii de indoctrinare ar urma, omul nu ajunge sa creada cu adevarat intr-o ideologie care ii este straina, ci, cel mult, consimte sa i se conformeze, sa-si ascunda reactiile firesti, sa minta pentru a supravietui. Pentru a se produce o schimbare majora in gandire, trebuie indeplinite doua conditii esentiale. Individul trebuie sa aiba senzatia ca depinde numai de el daca accepta sau nu sa se comporte si sa gandeasca intr-un mod ce contravine credintelor si conceptiilor lui anterioare. Apoi, presiunea la care este supus pentru a accepta noul comportament sau mod de gandire trebuie sa fie permanenta, dar suficient de moderata pentru a nu-l determina la o respingere instinctiva. Prin actiunea conjugata a acestor doi factori, individul ajunge sa-si modifice radical atitudinea, deoarece i se ofera posibilitatea de a-si crea o motivatie interioara pentru gestul sau, prin acea aparenta a libertatii de decizie.

Spre exemplu, dupa teroarea primilor ani si chiar a primelor decenii comuniste, care nu au reusit sa schimbe mentalitati, ci doar sa impuna prin forta acceptarea ideologiei comuniste in randurile celor care ii erau ostili, a urmat perioada 'destinderii', in care manipularea constiintelor a trecut la actiuni subtile.

Persecutiile violente au incetat, lagarele au fost desfiintate, torturile si prigoana au scazut considerabil in intensitate si, in paralel, a inceput dezvoltarea 'politicii' de santaj. Daca individul se conforma ideologiei, putea promova in cariera, putea avea acces la unele privilegii, putea duce o viata linistita si chiar cu unele satisfactii. Chiar si admiterea la doctorat trecea mai intai prin filtrul partidului. Nu se impunea nimic prin forta ― daca individul nu se manifesta public impotriva regimului. Dimpotriva, totul sau aproape totul era la libera alegere a cetateanului. Putea sa se conformeze si sa aiba unele satisfactii sau sa nu se conformeze si sa ramana cufundat intr-o existenta anosta, cenusie. Treptat, chiar daca nu era intru totul de acord cu noua ideologie, individul ajungea la concluzia ca este mai bine pentru el sa i se supuna. Urmau apoi avantajele. Si, treptat, noua ideologie nu i se mai parea chiar atat de nefireasca, ba chiar acceptabila in anumite privinte. Faptul ca in Romania regimul ceausist a cazut printr-o revolutie s-a datorat intr-o mare masura neglijarii acestei tactici in ultimii ani de 'domnie' ai lui Ceausescu. Presiunile asupra cetatenilor au devenit mult prea puternice pentru a le mai da senzatia unei libertati de alegere. Foametea, teroarea frigului in fiecare iarna, intunericul din locuinte, lipsa oricarui gen de divertisment macar la televiziune, toate la un loc au depasit cu mult bariera minimei rezistente si efectul a fost contrar celui asteptat. Ostilitatea s-a amplificat la nivelul intregii societati si sistemul a cazut. Cei care nu cred intr-o asemenea teorie sunt invitati sa se gandeasca bine cat de des au auzit, dupa revolutie, in randurile cetatenilor obisnuiti, fraze de genul: 'Daca Ceausescu dadea mancare la oameni dupa ce a platit datoriile, mai era si acum la putere'

Inainte sa incheiem aceasta scurta incercare de a radiografia sistemele totalitare, se cuvine sa raspundem la doua intrebari.

Care este, de fapt, sursa intima a ideologiilor totalitare?

O asemenea intrebare implica, poate, cea mai profunda si mai complexa problema legata de esenta fiintei umane. Dincolo de fundamentele oricarei ideologii totalitare s-ar putea sa fie eterna dorinta a omului de a cauta un ghid, un suport omnipotent (fie ca este vorba de o forta supranaturala, de o idee filozofica, de un mare conducator sau de o stiinta precisa si universal valabila) care sa permita solidarizarea definitiva a tuturor oamenilor si sa elimine teroarea reprezentata de moarte si de nimicnicie. Aceasta permanenta cautare este prezenta, intr-o forma sau alta, in mai toate mitologiile si religiile, in istoria umanitatii, dar si in viata fiecarui individ in parte.

Radacinile tendintei individuale spre totalitarism ar putea fi cautate in copilaria fiecaruia. Sentimentul de neajutorare al celor mici si impresia de putere si de autoritate pe care le-o inspira parintii se pot manifesta mai tarziu prin tendinta de a cauta un suport puternic, omnipotent, care sa faciliteze rezolvarea tuturor problemelor. De asemenea, sentimentul de haos incercat de unii in copilarie poate induce, la maturitate, un sentiment de intoleranta fata de haos. Parintii prea autoritari ii fac si pe copii, mai tarziu, sa doreasca un sistem bine definit, in alb-negru, de valori s.am.d. Cum asemenea stari se regasesc in copilaria mai tuturor, potentialul pentru dezvoltarea si acceptarea tendintelor si mai apoi a ideologiilor totalitare se mentine aproape constant. La maturitate, in circumstante favorabile, el poate fi reactivat intr-o forma imbogatita prin experienta personala. In societatile echilibrate, tendinta spre totalitarism este mult atenuata, pentru ca si sentimentul de insecuritate personala este foarte restrans. Insa in perioadele de criza culturala sau de schimbari istorice rapide, sentimentul de invulnerabilitate creste si o data cu el creste si tendinta de a cauta sau de a accepta o forta omnipotenta care sa aduca salvarea. Revolutia comunista din Rusia a avut loc in timpul primului razboi mondial, nazismul a aparut imediat dupa aceeasi prima conflagratie mondiala, instaurarea comunismului in celelalte tari europene s-a produs imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Si exemplele pot continua.

O concluzie a acestei explicatii aproximative ar putea fi: stabilitatea favorizeaza democratia, iar instabilitatea ― totalitarismul.

A doua intrebare: Care este, de fapt, rolul acestor studii referitoare la sistemele totalitare?

De data aceasta raspunsul e simplu: Knowledge is power (Stiinta inseamna putere), dupa cum spunea filozoful englez Francis Bacon. Ideologiile totalitariste, chiar daca isi trag radacinile dintr-o permanenta zbatere a fiintei umane de a gasi o forta mai presus de intelegerea comuna, care sa-i uneasca si sa-i protejeze impotriva spaimelor universale, in practica s-au dovedit falimentare. Pentru ca ele au fost imaginate tot de oameni sau de grupuri de oameni, care au vrut sa se identifice cu acele forte supreme si, inevitabil, si-au depasit conditia, iar pentru a se mentine la putere au apelat la constrangeri si la teroare. Inceputul, dezvoltarea si declinul sistemelor totalitare au fost insotite de tragedii soldate cu nenumarate victime omenesti, dar si cu regretabile involutii ale comunitatilor umane. Pentru ca astfel de fenomene sa nu se mai intample, pentru a rezista manipularilor de orice fel, dezinformarii si presiunilor subtile, individul trebuie sa fie avertizat, sa cunoasca in amanunt esenta si mecanismul intim ale sistemelor totalitare. Astfel va deveni mai puternic si mai putin influentabil. Simpla opozitie fata de totalitarism, fara a-i cunoaste esenta si caile de actiune, nu este decat tot o expresie a vulnerabilitatii individului, usor de exploatat de artizanii manipularii.

Cercetatorii in psihologia sociala au imaginat numeroase modalitati de educare a cetatenilor pentru a rezista manipularii. Toate insa au la baza analiza minutioasa a strategiilor de remodelare a gandirii. Fara aceasta analiza, chiar si metodele de educare ar reprezenta tot un anume gen de manipulare, chiar daca scopul lor este nobil. Dar, teoretic, si telul ideologiilor totalitare era nobil

De aceea cel mai eficient mijloc de 'imunizare' fata de influentele exterioare este studiul analizelor referitoare la asemenea influente