securitate sociala

V. asistenta sociala, protectie sociala, servicii sociale

Sistem de legi, institutii si activitati destinate asistarii persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expusa, in principiu, intreaga populatie (somaj, saracie, accidente de munca, boli profesionale sau de alta natura, invaliditate, maternitate, vaduvie, batrinete etc.) si prin care se aloca resurse in aceste scopuri cu titlu de drepturi prevazute de lege si nu ca ajutor filantropic. Istoric primele masuri de protectie sociala (a muncitorilor in special) au fost de tip restrictiv: limitarea muncii femeilor si a copiilor, reducerea timpului de lucru s.a. Cele dintii masuri pozitive s-au datorat initiativei private, fie sub forma unor ajutoare naturale (societati de prevedere ale muncitorilor), fie sub o forma paternalista in cazul unor intreprinderi mari si prospere care au alocat resurse pentru ajutorarea propriilor salariati.

In prima jumatate a secolului nostru, si in mod deosebit dupa cel de-al doilea razboi mondial, se constata:

1. o sistematizare doctrinara mai pronuntata in domeniul s.s. (principii, teorii, obiective);
2. instituirea unei legislatii cu un mai accentuat caracter pozitiv;
3. o socializare largita atit in privinta sferelor de aplicare cit si sub aspectul finantarii.

Sistemele actuale de finantare au ca principale surse varsamintele intreprinderilor, contributiilor individuale ale populatiei si alocatiile bugetare. In principiu, se are in vedere o redistribuire a veniturilor intre categoriile active si cele inactive, intre populatia sanatoasa si cea afectata de anumite maladii sau incapacitati fizice, intre celibatari si cei care au de intretinut familii numeroase, intre diferitele niveluri ierarhice si de venituri (in anumite limite), intre sectoare economice (de regula intre industrie si comert, pe de o parte, si agricultura, pe de alta) etc.  C.A.