socializare

V. asimlare, comunicare, control social, invatare sociala

Extinderea numarului de agenti individuali care exercita control sau participa direct la dezvoltarea unui sistem, subsistem sau sector de activitate. In acest sens, se are in vedere s. productiei si a muncii sau s. mijloacelor de productie. Ca urmare a adincirii diviziunii muncii, a combinarii unor functii specializate de munca si a concentrarii lor in unitati productive, se produce s. muncii si productiei.

Proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitati in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. In acest sens, s. este un proces interactiv de comunicare, presupunind dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor sociale.

S. presupune invatarea sociala ca mecanism fundamental de realizare, finalizindu-se in asimilarea indivizilor in grupuri. Studiul sociologic al s. se bazeaza pe distingerea si corelarea de variabile care se refera la: caracteristici individuale (virsta, sex. maturizare, dezvoltare, inteligenta etc.); agenti ai s. (cultura, natiune, organizatii, familie, grupuri, clase sociale, scoala); metode si forme de transmitere (limbaj, mecanism de control, ritualuri, practici de crestere a copiilor si de integrare sociala, forme de imitatie, de identificare, substituire, inhibitie sau intarire); structuri de atitudini, valori, actiuni si comportamente (roluri si statusuri sociale, moralitatea relatiilor sociale, etica muncii, orientari politico-civice, performante, altruism, integrare, conformare etc.). Enumerarea variabilelor, care nu se vrea exhaustiva, a tinut cont de frecventa aparitiei lor in contexte analitice ale s.

Prin combinatii teoretice multiple se pot caracteriza sau individualiza tipuri diverse de s. In general, tinind cont de finalitatea urmarita sau de efectele deja produse, se distinge intre s. adaptiva sau integrativa si s. anticipatoare. Prima conduce la configurarea acelor caracteristici sau capacitati personale care faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati intr-un cadru institutional dat. S. anticipatoare consta in asimilarea acelor norme, valori si modele de comportate care faciliteaza adaptarea sau integrarea intr-un cadru institutional sau organizational viitor. Uneori s. anticipatoare poate conduce, in plan personal, la situatii de conflict valoric sau normativ.

Intensitatea s. este maxima in copilarie sau in perioadele de tranzitie de la un stadiu de viata la altul. Cu o intensitate mai redusa s. se realizeaza de-a lungul intregii vieti a unei persoane. Din pacate, au fost realizate mai ales studii transversale ale s. si prea putine de tip longitudinal, care ar fi mult mai relevante.

Corelate cu s. sint procesele de desocializare si de resocializare (s. secundara). Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane sau departarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate, in vederea eliminarii modelelor de comportare si de interactiune anterior insusite. Resocializarea este concomitenta cu desocializarea si consta in orientarea invatarii si controlului social catre asimilarea si manifestarea de comportamente individuale compatibile cu tabla de valori si atitudini a noului sistem integrator. Eficacitatea resocializarii depinde nu numai de receptivitatea individuala, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noua agentie de s. si de gradul de eliminare a factorilor gratificatori anteriori.  L.V.