stratificare sociala

V. clasa sociala, prestigiu, structura

Dispunere ierarhica a unui set de grupuri, categorii, straturi sociale pe o scala constituita pe baza unuia sau mai multor criterii. In literatura sociologica, notiunea de ss se foloseste in mai multe sensuri, dintre care cel mai larg este acela care implica orice forma de diferentiere sociala capabila sa decupeze in societate grupari aflate intr-o relatie de ordine totala sau partiala. Alteori, termenul de s.s. se aplica numai in cazul utilizarii unor criterii specifice de clasificare, ca, de pilda, cele legate de putere, venituri, ocupatii, prestigiu social, nivel de instructie etc.

Luata in sensul sau general, notiunea de s.s. se identifica cu sau o include pe cea de structura sociala; in acest din urma caz, teoria s.s. fie ca abordeaza in chip distinct problematica structurii de clasa a societatii, fie ca incearca eliminarea de facto a acesteia din cimpul cercetarii sociologice, identificind clasa cu stratul social, atunci cind termenul de clasa mai este folosit. In mod clar aceasta ultima tendinta se intilneste in cadrul curentului functionalist, unde s-au elaborat si cele mai explicite teorii referitoare la s.s..

Numitorul comun al tuturor conceptiilor functionaliste il reprezinta principiul conform caruia stratificarea, existenta in orice tip de societate, isi are temeiul in faptul ca ea raspunde unei necesitati sociale. Initiatorii teoriei functionaliste a s.s. sint considerati K. Davis si W.E. Moore care, intr-un binecunoscut articol, publicat in 1945, au incercat sa elaboreze o schita teoretico-explicativa a fenomenului de s.s. Ideea lor de pornire este aceea ca orice societate trebuie sa realizeze, intr-un fei sau altul, distribuirea indivizilor in diversele pozitii sociale si sa-i determine sa indeplineasca sarcinile aferente acestor pozitii. Dar, datorita faptului ca pozitiile sociale nu comporta indatoriri egale si pretind competente diferite unele situatii fiind mai placute decit altele, unele sarcini mai usor de indeplinit etc., este nevoie, pentru a fi ocupate toate pozitiile, ca societatea sa distribuie recompense diferite, care se gasesc la originea inegalitatilor sociale si a s.s. Dupa ei, recompensele se pot grupa in trei categorii:

• cele care furnizeaza mijloace de subzistenta,
• cele care ofera mijloace pentru distractie, petrecerea timpului liber etc.
• cele care afecteaza relatiile individului cu ceilalti.

Marimea recompensei este dependenta de cei doi factori fundamentali: importanta sociala a activitatilor si dificultatile in recrutarea celor competenti in a le realiza.

Chiar judecind-o numai in cadrul paradigmei functionaliste, teoria lui Davis si Moore are o serie de slabiciuni, care au fost repede detectate si s-a incercat consolidarea ei. Mai bine elaborata apare teoria lui T. Parsons, care, pornind de la aceeasi idee a necesitatii sociale la care raspunde stratificarea, considera ca sistemul de ierarhii este bazat pe valorile supreme ale fiecarei societati. Dupa Parsons, societatea isi intemeiaza judecatile de valoare relative la s.s. pe trei categorii de elemente:

1. calitatile pe care individul le poseda prin nastere,
2. realizarile sau performantele sale si
3. ceea ce el dobindeste in viata (bogatie, competenta etc.).

Pentru clasarea indivizilor, in functie de aceste elemente, Parsons distinge patru categorii de valori: universalismul (capacitatea de adaptare, rationalitatea, eficienta etc., deci ceea ce-i permite societatii sa se adapteze la conditiile de existenta), scopurile colective, integrarea (solidaritatea sociala) si mentinerea modelului cultural, in fiecare societate toate aceste patru tipuri au importanta lor, dar accentul se deplaseaza de la unul la altul. De pilda, in societatile vechi prevala mentinerea modelului, pe cind in cele industriale - universalismul. De exemplu, in SUA se bucura de un prestigiu mai ridicat cei care produc noutati cognitive sau tehnice.

Teoriile functionaliste asupra s.s. sufera de o serie de vicii de forma si de fond. Mai intii ele au pretentia de a fi teorii ale structurii sociale si, prin urmare, incearca sa elimine notiunea de clasa sau s-o "dizolve' in cea de strat. Or, ierarhizarea stratiforma folosita de ei implica o configuratie ierarhica graduala, deci cu treceri de la un strat la altul, prin demarcatii pe o scala continua. Acest lucru mascheaza opozitia de interese intre clase si posibilitatile de conflict generate de ea. Mai mult, o astfel de continuitate implica si impune recunoasterea unui mare grad de conventionalitate in decuparea straturilor sau a "claselor', ceea ce duce, in fond, la negarea existentei obiective a acestora.

Consecinta imediata a acestei pozitii este accentul pus pe caracterul functional al fenomenelor sociale, doctrina fiind incapabila sa explice schimbarea sociala, al carei resort final se afla tocmai in diferentierea sociala. In sfirsit - desi lista obiectilor ar putea continua - atunci cind este vorba de a specifica exact criteriile de stratificare, teoriile functionaliste le reduc la unul singur: prestigiul social, evaluat fie prin autoapreciere, fie prin aprecierea celorlalti; deci s.s. se identifica, practic, cu imaginea pe care oamenii si-o fac despre ea. Desigur, gama teoriilor asupra s.s. nu se reduce doar la cele de natura functionaiista, paleta de pozitii fiind mult mai larga. Dintre personalitatile mai cunoscute, cu contributii in domeniul teoretic sau metodologic, amintim pe americanii L. Warner, M. Tumin, P. Blau, O. D. Duncan. W. Mills, B. Barber, pe germanul R. Dahrendorf, pe francezii R. Aron, P. Bourdieu, C. Baudelot, R. Establet etc.

♦ In sociologia marxista problematica s.s. a fost abordata relativ diferit, in functie de timp si loc. In perioada dogmatica, preocuparile fata de asemenea teme au fost practic inexistente, pe considerentul ca structura clasiala a societatii ar fi suficienta pentru a da seama de toate fenomenele legate de pozitia sociala a oamenilor, iar lipsa unei sociologii empirice nu a facut decit sa faciliteze asemenea interpretari. Dupa reluarea cercetarilor concrete, sociologia marxista a oscilat mereu intre dorinta de a satisface nevoile de cunoastere, pentru care era necesara elaborarea unor scheme de stratificare mult mai detaliate si mai operante (empiric) decit cea clasiala, si intre dorinta de a pastra distanta fata de o notiune ce parea, prin esenta ei, neintegrabila in sau ireconciliabila cu teoria marxista a claselor sociale.

Cum necesitatea cercetarilor concrete s-a impus pina la urma, au urmat de aici, logic, doua pozitii de principiu: una care sustinea ca orice incercare de s.s. trebuie operata numai prin raportarea explicita la clasele sociale (deci, practic, o stratificare doar in interiorul claselor sociale) si alta, mai recenta, care recunoastea relativa independenta a ordinii de stratificare de structura de clasa, insistind asupra diferentei de obiect, finalitate si semnificatie intre cele doua genuri de studii. Datorita intirzierii cu care a ajuns la abordarea concreta a problematicii s.s., sociologia marxista nu are inca puse la punct scheme operationale de studiu cu larga utilizare in cercetarea empirica, ceea ce face ca si rezultatele ei, in domeniu, sa fie mai modeste.

Este de asteptat ca analiza s.s. din tara noastra sa se racordeze rapid la standardele sociologice internationale atit in plan metodologic, empiric, cit si teoretic.  T.R.