STRATIFICAREA SOCIALA

1. Originea inegalitatii sociale. Sisteme de stratificare

O problema esentiala a tuturor societatilor o constituie modul de repartizare a resurselor. Fiecare societate isi repartizeaza resursele in mod inegal. Ca urmare a acestui fenomen apar diferente intre indivizi (inegalitate sociala) sau catre diferite categorii sociale (diferentiere sociala).

Prin stratificare sociala intelegem dispunere ierarhica a unui set de grupuri, categorii, pe o scala constituita pe baza unuia sau mai multor criterii. In sens larg, stratificarea sociala consta in orice forma de diferentiere sociala capabila sa identifice grupuri aflate intr-o ordine partiala sau totala.

Criteriile pe baza carora se ierarhizeaza grupurile/categoriile sunt de mai multe feluri:

putere;

venituri;

ocupatii;

prestigiu.

Aceste criterii de diferentiere/stratificare pot actiona izolat sau cumulat. Fenomenul de stratificare este sustinut de norma, putere, sanctiune (dahrendorf).

Exista mai multe sisteme de stratificare:

a) casta - sistem de stratificare inchis si in care pozitia individului este determinata de familia in care persoana se naste; statutul individului este atribuit prin nastere (nu este dobandit);

b) clasa sociala - sistem de stratificare deschis:

- pozitia primita de o anumita persoana prin nastere poate fi schimbata (statute dobandite);

- acest sistem de stratificare deschis permite mobilitatea sociala;

- granitele claselor sunt fluide, estompate;

- ca si casta, clasa sociala influenteaza puternic sansele individului, in sensul ca indivizii din clasele superioare au in general un mai mare acces la resursele societatii: educatie, anumite profesii, asistenta sociala etc.;

- clasa este multidimensionala (bogatie, putere, prestigiu social).

Din punct de vedere sociologic sunt importante urmatoarele trei aspecte legate de clasele sociale:

portretele claselor;

semnificatia claselor;

disjunctia politic-economic.

a) Portretele claselor

In societatea occidentala pot fi identificate mai multe nivele de stratificare. Un sistem larg acceptat este acela cu cinci nivele:

1. Clasa de sus (superioara)

3 - 4 % din populatie;

contine cei mai bogati si puternici oameni ai societatii;

bogatia este acumulata in mai multe generatii;

are mare influenta asupra politicii interne si externe.

2. Clasa mijlocie de sus - in societatea occidentala - 5 - 10% din populatie

oameni de afaceri;

profesionisti.

3. Clasa mijlocie de jos - 30 - 35% din populatie

"gulerele albe" - profesii de tip intelectual (mici afaceristi, profesori, directori de nivel mediu).

4. Clasa muncitoare - 40% din populatie

"gulerele albastre":

operatori;

muncitori;

functionari de nivel inferior;

salariati in servicii.

sunt afectati de situatii economice;

somaj;

accesul la cultura limitat;

au mai mica influenta asupra vietii sociale.

5. Clasa de jos (saracii) - 20% din populatie

albi;

emigranti;

alte grupuri minoritare.

fara locuinta;

cei dependenti de ajutorul social.

b) Semnificatia      claselor

Din scurta caracterizare facuta claselor este evident ca aspectele de diferentiere mentionate se manifesta si pe alte planuri, dupa cum ele au o serie de efecte asupra vietii si personalitatii membrilor clasei respective.

1. Sanatatea. Exista o legatura intre statutul socio-economic si sanatate. Astfel, in urma unei anchete s-a constatat ca de doua ori mai multi indivizi din clasa de mijloc si de sus isi declara sanatatea ca fiind excelenta comparativ cu clasa de jos. De cinci ori mai multi indivizi din clasa de jos isi apreciaza sanatatea ca fiind nesatisfacatoare.

Cauze:

tipul de nutritie;

accesul la ingrijirea sanatatii;

conditiile de mediu;

stresul (sanatatea mentala).

2. Longevitatea. Indivizii din clasa de mijloc si clasa de sus traiesc mai mult decat ceilalti, dupa cum, dupa unele statistici, 50% din copii care se nasc in familiile sarace mor in principiu in primul an. Cauzele sunt cele mentionate la punctul anterior.

3. Viata de familie. Exista diferente frapante intre modelele familiale specifice:

familiile din clasele de mai jos au mai multi copii decat clasele din mijloc;

viata de familie este mai agitata in clasele de jos;

in clasa de jos si clasa muncitoare exista o separare mai precisa si mai traditionalista intre rolul barbatului si al femeii;

se pare ca modul de disciplinare a copiilor din clasa de jos implica o anumita componenta fizica;

clasa de sus are mai multa libertate, flexibilitate, creativitate fata de copii.

4. Educatia

Copiii din clasa superioara au acces mai mare la educatie, scoala fiind astfel un mijloc de reproducere a structurilor sociale date. Avand un acces mai mare la educatie, posibil vor capata o calificare mai buna si isi vor intari pozitia in elita societatii etc.

5. Atitudini si valori personale

Cei de jos sunt obligati sa se concentreze mai mult asupra prezentului;

Cei de sus se concentreaza asupra perspectivei. Cei din clasele superioare desi initial erau liberali, acum sunt mai conservatori. (Fiind sus vor sa-si mentina pozitia);

Clasele de jos pun accentul pe obedienta fata de autoritate.

c) Disjunctia politic-economic

Ponderea numerica a claselor este evident in favoarea celor din josul ierarhiei; numai clasa muncitoare si cea a saracilor, de exemplu, reprezinta circa 60% din populatia tarilor industrializate. Si atunci, cum se poate explica faptul ca ponderea numarului nu a permis acestor clase sa castige alegerile si sa creeze o societate in care puterea politica si bogatia economica sa fie repartizata in mod egal. Exista doua teorii concurente care incearca sa dea raspuns la aceasta intrebare.

LIPSET (1960) explica esecul unei asemenea mobilizari prin efectele mecanismelor de socializare:

Clasele de jos sunt mai mult influentate de valorile dominante ale claselor de sus decat invers.

Clasele de jos sunt supuse unor tensiuni contradictorii: Propria cultura si cultura claselor de sus.

Clasele de jos sunt socializate in valori conservatoare datorita monopolului claselor de sus asupra institutiilor socializatoare (invatamantul, mijloacele de comunicare).

In virtutea principiului conform caruia e mai greu sa convingi pe cineva sa creada intr-o schimbare benefica decat sa-i intaresti adeziunea la ordinea sociala existenta, partidele politice de stanga vor intampina mai multe greutati in mobilizarea claselor sociale in jurul unor obiective ce vizeaza schimbarea societatii.

Clasele de sus au tendinta de a fi mai omogene si mai angajate din punct de vedere politic decat clasele populare.

Statutul ridicat al claselor burgheze si fenomenele descrise in primele trei enunturi duc la concluzia ca atat comunicarea cat si influenta sa asupra comportamentelor sunt mai intense de sus in jos decat invers.

Cei cu statut inalt sunt mai constienti de importanta actiunii politice.

Astfel, votul, resursa distribuita in modul cel mai egalitar si legitim cu putinta intr-o democratie, nu poate fi direct utilizat pentru o schimbare sociala importanta.

MICHELS (1911) si unii teoreticieni ai miscarilor sociale spun ca este dificil sa se mobilizeze un foarte mare numar de indivizi, chiar cand scopul urmarit este atat de limitat cum este votul pentru un candidat. Apoi, in afara votului, celelalte resurse care ar putea ajuta la mobilizarea respectiva sunt repartizate inegal, adica in mainile minoritatii.

2. Teorii despre stratificare

2.1. Teoria functionalista: DAVIS si MOORE

Teoria functionalista are dublul merit de a distinge procesele elementare, considerate a fi la baza stratificarii, precum si de a fi abstracta si suficient de supla pentru a putea fi aplicata diferitelor tipuri de societati. Schematic, ea poate fi condensata in trei ipoteze de diferentiere si un principiu de stratificare, pe care-l vom exprima cu ajutorul a trei propozitii:

Orice societate este un ansamblu depozitii structurate, carora le sunt asociate indatoriri sau functii;

Membrii societatii trebuie repartizati in aceste pozitii;

Indatoririle aferente fiecarei pozitii trebuie indeplinite de catre membrii societatii;

Pozitiile nu sunt de importanta egala pentru supravietuirea societatii;

Ele nu cer din partea membrilor societatii aceeasi experienta sau un talent egal;

Ele nu se realizeaza cu aceeasi placere.

Acest principiu presupune deci trei structuri de ordine privitoare la pozitii (de la cea mai vitala la cea mai neglijabila pentru societate), la calificarile cerute (de la cea mai experta pana la absenta competentei) si la gradul de placere sau dificultate presupus de executarea sarcinilor.

Pe de alta parte, ca ipotezele de diferentiere sa fie realizate, iar principiul de stratificare, respectat, trebuie sa existe:

a) un ansamblu de recompense ierarhizate;

b) un mod de repartizare a acestor recompense in functie de valorile respective ale pozitiilor.

Recompensele si distributia lor devin o parte a ordinii sociale si creeaza stratificarea.

In realitate, principiul enuntat in prima propozitie presupune deja in mod logic stratificarea ca proces de evaluare a pozitiilor ierarhizate. Gratificatia este, evident, fundamentala, dar ea nu face decat sa savarseasca constructia edificiului. Cele trei tipuri de recompense de care dispune orice societate pentru a-i stimula pe indivizii competenti sa-si asume functiile considerate dificile sunt de ordin economic (bunuri materiale), estetic (divertisment si placere) si simbolic (prestigiu). Davis si Moore considera deci ca "inegalitatea sociala este un mijloc elaborat inconstient, prin care societatea garanteaza ca pozitiile cele mai importante sunt realizate constiincios de cei mai calificati indivizi".

Este cert ca o asemenea teorie analitica prezinta avantaje datorita faptului ca deosebeste cu claritate cele patru procese care se afla la baza stratificarii, si anume diferentierea, ierarhizarea, evaluarea si recompensa.

Concluzionand, teoria lui Davis si Moore, elaborata in 1945, sustine ca o oarecare forma de stratificare este inevitabila si necesara in societate .Conform acestei teorii, societatea este compusa dintr-un sistem complex de statute si roluri. Daca societatea vrea sa functioneze bine, acele statute trebuie sa fie ocupate de cei mai calificati oameni. Pozitiile cele mai importante deseori reclama pregatire grea si intensa (e.g., sa devii doctor). Prin urmare, putini oameni vor dori sa-si cheltuiasca timpul, banii si munca necesare acestui efort. In acest caz, societatea trebuie sa dezvolte un sistem de recompense inegale pentru a-i incuraja pe cei cu talent pentru a trece prin pregatirea necesara.

Acest sistem de recompense inegale este exact ceea ce vrea sa insemne stratificarea sociala. Daca cineva din societate ar putea indeplini orice pozitie, atunci nu ar fi necesar un sistem de recompense inegale. Dar Davis si Moore sustin ca nu este cazul. talentele si aptitudinile nu sunt distribuite in mod egal in societate. Nici toate pozitiile nu sunt dorite in mod egal. Astfel, un sistem de stratificare serveste la motivarea celor cu aptitudini necesare pentru a ocupa statutele corespunzatoare si a satisface in mod adecvat cerintele acelor pozitii.

Teoria originala Davis - Moore (care a fost modificata si perfectionata de la prezentarea ei in 1945) prezinta explicatia functionala fundamentala de ce este necesar si aproape universal un sistem de stratificare. Totusi, teoria nu a ramas necriticata. Tumin (1953) afirma ca este greu sa stabilesti importanta functionala a oricarei pozitii in societate. Cu cat este mai important pentru societate un medic decat un gunoier? Mai mult decat diferenta dintre veniturile lor medii? Si cum ar determina aceasta o societate?

Tumin mai sustine ca, indiferent care ar fi fost candva justificarea pentru stratificare, sistemele bazate pe stratificare tind sa se perpetueze pana la punctul la care devin contraproductive. Cei in pozitii superioare tind sa le transmita pozitiile copiilor lor, astfel refuzandu-le celor din alte categorii sociale, dar cu talent egal sau superior, sansa de a concura pentru pozitii mai inalte. O asemenea situatie afecteaza atat indivizii carora li se refuza accesul, cat si societatea, privand-o de persoana cea mai talentata pentru o anumita pozitie. Pe scurt, Tumin afirma ca teoria Davis - Moore ce afirma ca societatea este o meritocratie, in care exista o relatie intre calitatile indivizilor si recompensa pe care acestia o primesc, nu reflecta realitatea. Succesul (sau lipsa lui) in obtinerea recompenselor sociale intr-o generatie este transmis generatiilor viitoare prin familii, limitand prin aceasta o combinatie libera a talentului si a recompenselor necesare intr-o societate democrata si eficienta.

2.2. O teorie a conflictului: KARL MARX

Marx a sustinut ca in societate exista doar doua clase fundamentale: cei care poseda mijloacele de productie (nobilimea in societatile feudale si capitalistii      sau burghezia in societatile industriale) si cei care nu poseda mijloace de productie (serbii sau taranii in societatile feudale si proletariatul in societatile industriale). El a afirmat ca stratificarea nu este inclusa sau chiar necesara daca mijloacele de productie sunt in stapanire colectiva sau in posesia unui mic numar de indivizi. In analiza lui Marx, capitalismul ca sistem economic este raspunzator pentru producerea stratificarii. Dupa parerea lui Marx, capitalismul incurajeaza sa produca mai mult decat este necesar pentru nevoile lor sau ale proprietarilor ducand la ceea ce el a numit plusvaloarea. Capitalistul foloseste acel surplus sa obtina un profit, nu sa-l restituie muncitorilor care l-au produs. Marx a sustinut ca sistemul bazat pe stratificare, produs de capitalism, este de aceea inerent exploatator; profiturile proprietarilor provin intotdeauna din munca, si pe seama muncitorilor.

Au existat multe critici ale teoriei lui Marx. De la Marx incoace a fost o crestere rapida a clasei de mijloc in societatile industriale, teoria celor doua clase ajungand demodata. Mai mult, in societatile industriale moderne proprietatea si administrarea mijloacelor de productie sunt deseori divizate, iar vanzarea pe scara larga a actiunilor, inclusiv muncitorilor individuali sau caselor de pensii ale muncitorilor, au estompat linia categorica, trasa de Marx, intre clase. De asemenea, extraordinara crestere a puterii sindicatelor a schimbat balanta puterii dintre proprietari si muncitori in mod considerabil.

In ciuda acestor critici, teoria lui Marx despre stratificarea sociala continua sa influenteze gandirea sociologica in aceasta problema. Un numar de sociologi (e.g. Domhoff, 1983) a afirmat ca puterea inca este concentrata in mainile unei mici elite economice si ca sindicatele inca trebuie sa lupte pentru nevoile muncitorilor. Victoria in aceste batalii, subliniaza el, este greu de castigat.

2.3. O teorie dimensionala: MAX WEBER

Cel mai important atac impotriva teoriei lui Marx asupra stratificarii sociale a venit de la Max Weber (1946). Weber a crezut ca analiza stratificarii sociale a lui Marx, bazata pe inegalitatea economica (clasa sociala), este prea limitativa. Stratificarea, sustine Weber, este un concept multidimensional. Exista trei sfere separate si distincte in care oamenii pot fi diferentiati: sfera economica, sociala si politica. O persoana poate avea un rang inalt intr-o dimensiune si unul inferior sau intermediar in una sau amandoua din celelalte.

Sfera economica: clasa

Marx s-a concentrat doar asupra unei dimensiuni, clasa economica. Weber a crezut ca clasa nu trebuie considerata o simpla diviziune in categorii precise (pentru Marx, doar doua). In schimb, sustine Weber, pozitia economica a oamenilor ar trebui privita ca un fenomen cu caracter continuu ce se desfasoara de la inferior la superior.

Sfera sociala: statutul

Oamenii au grade diferite de prestigiu social sau onoare (ceea ce Weber numeste statut). Clerul are un prestigiu mare, dar, in general, ii lipseste bogatia care l-ar situa pe un loc superior pe scara economica sau clasa. Artistii deseori se bucura de cinste si respect deosebit; totusi, ei nu pot transforma, in mod automat, acel prestigiu in vreo putere politica reala.

Sfera politica: partidul

A treia dimensiune pe care Weber o numeste partid, se refera la puterea politica. Puterea poate sau nu sa depinda de baza economica. Oamenii au reusit sa ajunga in pozitii ale puterii ridicandu-se in cadrul conducerii, fara beneficiul unei mari bogatii personale. Atletii, vedetele au o pozitie foarte inalta in dimensiunea economica si cea a statutului; totusi, ei rareori reusesc sa-si converteasca pozitia sociala si economica in putere politica.

Analiza stratificarii a lui Weber a influentat generatii de oameni de stiinta in domeniul social. Criticile sale evidentiaza ca, in practica, pozitiile unei persoane in diferite dimensiuni ale stratificarii deseori merg impreuna. Puterea politica este legata de puterea economica. In sfera politica dicteaza cei care au bani.

2.4. O incercare de sinteza: Gerhard si Jean LENSKI

In ciuda criticilor prezentate mai sus, atat teoria functionalista, cat si cea a conflictului contribuie la intelegerea stratificarii sociale. Gerhard si Jean Lenski (Lenski, 1966; Lenski si Lenski, 1987) si-au folosit analiza evolutiei societatii (vezi Cap. 4) pentru a incerca sa combine teoriile functionalista si cea a conflictului intr-o singura teorie unificata a stratificarii sociale.

In conceptia lor, lipsa surplusului de hrana in societatile de vanatori si culegatori fac virtual imposibil ca un segment al populatiei sa acumuleze mai multe resurse decat altul. Se consuma tot ce este produs, Astfel, repartizarea inegala a resurselor societatii este improbabila. totusi, pe masura ce societatile evolueaza datorita imbunatatirii tehnologiei resursele suplimentare disponibile sunt deseori repartizate in mod inegal. Aceasta repartizare inegala duce la stratificare, care este consolidata prin puterea ce se acumuleaza la cei ce "au", si este transmisa generatiilor viitoare prin familii.

Pe masura ce tehnologia se dezvolta si societatile devin mai industriale, pot rezulta surplusuri mari. Tendinta este ca aceste surplusuri sa fie repartizate unui segment mai mare al populatiei. In felul acesta, in societatile mai avansate din punct de vedere industrial. efectele stratificarii tind sa se reduca. Totusi, este adevarat ca, in societatile moderne mari, efectele stratificarii pot fi accentuate in zonele urbane mari, din cauza factorilor care vor fi discutati. De asemenea, criteriile pentru apartenenta la clasele sociale devin mai complexe, estompand intr-o oarecare masura deosebirile dintre ele.

Pe scurt, sotii Lenski cred ca un oarecare grad de stratificare sociala este inevitabil, intrucat aptitudinile, talentele, inteligenta si alte atribute personale, precum si resursele societatii, nu pot fi distribuite in mod egal. Totusi, nu toate societatile sunt stratificate deopotriva. Natura unei anumite societati are un anumit efect asupra gradului sau de stratificare. Societatile deosebit de industrializate si cele fara amenintari externe serioase pot fi mai putin stratificate decat alte tipuri. sotii Lenski mai sugereaza ca societatile ale caror valori culturale accentueaza importanta "liberului arbitru" pot fi extrem de stratificate si ca natura conducerii societatii poate influenta sistemul stratificarii.

3. Institutia si procesele sociale in stratificare

Sistemele bazate pe stratificare continua sa existe. Sistemul castelor din India a supravietuit dominatiei britanice si continua astazi, in ciuda faptului ca a fost abolit oficial cand India si-a castigat independenta. Sistemele bazate pe clase au existat in societatile socialiste, in ciuda unei ideologii contrare. Persistenta sistemelor bazate pe stratificare rezulta din influenta institutiilor sociale si a proceselor sociale.

a) Institutiile sociale

Cateva institutii ale societatii servesc la sustinerea sistemului stratificarii. In esenta, aceste institutii tind sa legitimeze grupurile dominante.

Economia

Stratificarea se bazeaza pe repartizarea integrala a resurselor societatii, foarte frecvent acestea presupun bunuri economice si servicii. In multe societati, banii constituie mijlocul de schimb care permite oamenilor sa obtina bunurile si serviciile necesare. Repartizarea diferentiata a acestor resurse defineste si contribuie la stratificarea sociala. Cand resursele economice inegale sunt transmise generatiilor viitoare, cum deseori se intampla, sistemul de stratificare existent este mentinut.

Familia

Mecanismul prin care repartizarea diferentiata a resurselor societatii se transmite generatiilor urmatoare este, foarte probabil, familia. Cei mai multi oameni inteleg ca cineva cu numele de Rockefeller este un membru al acelei familii de elita si ca a mostenit o parte din resursele economice, din puterea politica si din prestigiul social care se leaga de nume. Familiile, indeosebi cele cu resurse considerabile, angajeaza sa treaca acele resurse generatiilor urmatoare.

O forma mai putin evidenta de mentinere a sistemului de stratificare existent implica efectele socializarii asupra celor din clase sociale diferite. Clasele sociale diferite tind sa-si creasca copiii sa actioneze si sa gandeasca diferit, sa aiba niveluri si feluri de educatie deosebite si sa aiba tipuri de slujbe si cariere diferite. Kohn si colegii sai sustin ca socializarea diferentiata in clasa de mijloc si cea muncitoare duce la tipuri diferite de personalitati, care sunt legate de ocupatiile bazate pe clasa. Familiile, asadar isi transmit pozitia de clasa direct prin transmiterea bogatiei si a proprietatii si, indirect, prin practicile lor de socializare.

De asemenea, socializarea duce la dezvoltarea unui ansamblu de valori si idei care deseori sustine sistemul de stratificare existent. Aceasta "ideologie" este o forta puternica pentru conformitate.

Religia si ideologia

Asa cum s-a mentionat in discutia despre sistemul castelor indiene, stratificarea este deseori insotita de un ansamblu de idei religioase sau ideologice care o justifica si o sustin. In trecut, in Europa Occidentala, monarhiile feudale isi consolidau puterea afirmand "dreptul divin al regilor", ideea ca regele (si sistemul de stratificare monarhic) a fost creat si binecuvantat de divinitate. Sistemul castelor este sustinut de credinta in inferioritatea morala innascuta a castelor inferioare. In societatile industriale moderne, ideologia sustinatoare se concentreaza asupra meritului, a muncii intense, a talentului superior si a egalitatii sanselor persoanei.

Ideile ideologice mentin sistemele stratificarii. In mod special in societatile moderne, aceste idei abat atentia de la suportii structurali si culturali ai sistemului stratificarii si il explica in raport cu caracteristicile indivizilor. Persoanele bine plasate, in aceasta conceptie, au ajuns acolo unde se afla datorita propriilor eforturi si talente; persoanele mai putin instarite nu trebuie sa dea vina decat pe ele insele

Ordinea politica

Statul de asemenea ajuta la mentinerea sistemului de stratificare existent. El face aceasta prin controlul sau asupra sistemului legal, asigurand valoarea si aplicarea legilor care sustin un sistem existent de repartizare inegala a resurselor. De pilda, legile pot fi folosite sa incurajeze sau sa descurajeze, sa ceara sau sa interzica transmiterea unor cantitati substantiale de bogatie mostenita de indivizi si familii generatiilor urmatoare. In general, legile importante sunt facute de cei care beneficiaza de sistemul de clasa existent; astfel ca este improbabil ca ei sa permita legislatiei sa schimbe situatia.

De asemenea, statul are monopolul asupra puterii si constrangerii care poate fi folosit la mentinerea sistemului de stratificare existent.

Deseori, folosirea sistemului legal merge mana in mana cu puterea coercitiva a statului, folosita pentru a mentine statu-quo-ul, oranduirea existenta. Totusi, in societatile mari si complexe, puterea poate fi suficient de dispersata, ca sa permita schimbari.

b) Procesele sociale

Suportul structural pentru sistemul de stratificare existent este, deseori, insotit de procese sociale selective.

Cooptarea

Cooptarea implica aducerea oamenilor intr-un sistem, ceea ce i-ar putea ameninta continuitatea existentei. Dandu-le "un fragment al activitatii", speranta este ca ei nu vor actiona, catusi de putin, ca sa schimbe sistemul ci, cat de mult posibil, vor ajuta in mod activ la mentinerea lui.

Siretlicul in cooptarea oamenilor, sustine Selznick (1948), consta in a le da distinctii si povara responsabilitatii, fara a le acorda puterea reala de a efectua vreo schimbare substantiala. Intr-un fel, unele forme de implicare a studentilor in conducerea institutiilor educationale poate fi considerata ca fiind cooptare. In ciuda prezentei studentilor in comitete (inclusiv comitete executive) si a faptului ca sunt "consultati", puterea efectiva deseori ramane exclusiv in mainile administratiei. Aceleasi elemente de cooptare pot fi considerate cu privire la participarea facultatii la conducerea multor institutii educationale.

Eforturile de cooptare deseori sunt concentrate asupra liderilor opozitiei, cei care au puterea de a fi critici si de a ameninta schimbarea. Acestia pot fi tratati cu darnicie, li se pot da explicatii detaliate de ce situatia prezenta este cea mai buna (cel putin, in conditiile prezente) si pot fi invitati sa devina membri in cercurile care exercita o parte a puterii.

Acest proces al cooptarii poate fi clar si direct, ca atunci cand industriile includ un numar limitat de membri ai sindicatelor in comitetele de directori. Procesul poate fi indirect, cum ar fi permiterea cresterii clasei de mijloc, asa cum s-a intamplat in multe societati industriale, ceea ce reduce probabilitatea tipului de dezordine revolutionara si de schimbare anticipat de Karl Marx. A permite clasei de mijloc sa creasca duce in mod esential la cooptarea proletariatului, acordandu-i-se acestuia avantajele vietii clasei de mijloc acordate de sistemul existent, astfel asigurandu-i cooperarea in mentinerea statu-quo-ului. Piven si Cloward (1977) prezinta o analiza detaliata a cooptarii mai multor "miscari ale oamenilor saraci".

Principiul avantajului cumulativ

Cei bine plasati in sistemul de stratificare nu numai ca obtin beneficii materiale considerabile, ci si castiga predominanta suplimentara prin pozitia lor. Deseori, ei reusesc sa transmita aceste avantaje copiilor lor, altor rude si prietenilor, care pot, dupa aceea, sa foloseasca aceste beneficii pentru si mai multe avantaje. Astfel, pozitia avantajoasa in sistemul de stratificare are un avantaj cumulativ.

Acest fenomen se leaga direct de concluziile lui Merton despre stiinta ca o institutie sociala. In discutarea sistemului de rasplata in stiinta, Merton (1968) a inventat expresia efectul Matei inspirandu-se din Evanghelia lui Matei ("Caci celui ce are i se va da si el va avea abundenta"), ca sa se refere la tendinta celor care au deja reputatii stabilite in stiinta de a culege recompense mai usor decat cei mai putin cunoscuti. Cu alte cuvinte, daca cineva este plasat bine in sistem, probabilitatea de a primi alte recompense creste. Aceasta l-a facut pe Merton sa vada, in domeniul stiintei, un sistem de rasplata stratificat, bazat pe un succes anterior.

Merton a aplicat, in mod mai larg, ideea efectului Matei ca sa descrie ceea ce el a numit principiul avantajului cumulativ, referindu-se la un fenomen similar in institutiile sociale. Avantajul cumulativ serveste la mentinerea si chiar consolidarea diferentelor existente in repartizarea resurselor societatii la suportii esentiali ai unui sistem bazat pe stratificarea sociala. Copiilor artistilor faimosi (e.g. Michael Douglas, fiul lui Kirk Douglas) sau ai politicienilor (Joseph Kennedy, fiul lui Robert Kennedy) le place sa pretinda, poate pe buna dreptate, ca ei au ajuns la pozitia din cariera aleasa pe baza propriilor aptitudini. Oricat de corecte pot fi aceste pretentii, nu exista nici o indoiala ca ei pleaca cu avantajul recunoasterii numelui si a relatiilor care le lipsesc celor cu parinti "obisnuiti".

Pe scurt, institutiile sociale tind sa fie o forta conservatoare in societate; ele sustin si mentin oranduirea sociala existenta. Aceasta afirmatie este deosebit de adevarata despre sistemul bazat pe stratificare. Mai mult, exista procese sociale importante care completeaza sprijinul institutional pentru sistemul de stratificare existent. Efectul conjugat al acestor forte structurale si culturale face din sistemul de stratificare unul dintre cele mai stabile elemente ale societatii.

4. Alte criterii de diferentiere sociala

Sexul si genul (sexul - concept biologic, genul - concept sociologic)

Exista forme de diferentiere sociala in functie de atributele corespunzatoare genului, rolul lor in munca, educatie, politica, gospodarie de aici o ideologie sexista ca reactie, miscarea feminista.

Diferentieri sociale dupa varsta.

Exista, in destule societati, o discriminare a varstelor, in defavoarea celor mai inaintate. Este de ajuns, in acest sens, sa citim paginile de mica publicitate privind ofertele de serviciu in care varsta maxima de angajare coboara spre 35 de ani

Teoriile elitiste (Pareto, Mosca) nu admit realitatea claselor sociale; acestea au fost substituite de elite.

Meritocratia (Bell). Teoria sustine ca ideologiile au apus, iar in societatea post-industriala rolul predominant il are stiinta. In consecinta vor conduce cei cu merite deosebite, in constituirea caruia inteligenta (QI) este primordiala, inteligenta achizitionata prin invatare.

Teoria "gulerelor albe" (Mills): noua clasa de mijloc este clasa gulerelor albe, iar rangul in societate este dependent doar de castigurile obtinute prin munca.