Societatile tarilor in curs de dezvoltare

Societatile tarilor in curs de dezvoltare

Socul psihologic si politic al decolonizarii a creat iluzia unei mutatii radicale in formele de viata sociala si economica ale unei mari parti din omenire. Diviziunea internationala a fortelor de productie, interesele marilor state dezvoltate si 'explozia demografica ' au naruit insa aceste sperante.

Anterior aceste societati puteau fi divizate in doua categorii : cele ' administrate ', imperiile coloniale ce asigurau o serie de materii prime agricole sau miniere, indispensabile tarilor dezvoltate, si cele ' dominate ', statele independente politic dar care economic depindeau de evolutiile din societatile dezvoltate. In aceasta categorie se includ atit statele Americii latine marcate de trecutul colonial din epoca preindustriala dar si China sau societatile 'islamice '.

Toate sint confruntate astazi cu presiunea demografica fara precedent si cu alegerea dificila intre ' mimetismul tehnologic' al societatilor occidentale dezvoltate sau constituirea unor modele proprii, conforme specificului lor cultural si resurselor disponibile. Mutatia cea mai importanta este indusa insa de cresterea rapida a efectivelor ce au generat o dezvoltare urbana excesiva ( fara o retea solida, dirijata spre macrocefalie si gigantism ). Aceasta determina aparitia si adincirea unor decalaje : intre clasele politico-administrative si masele traditionaliste, intre paturile ' urbanizate, occidentalizate ' si masele rurale, cu atit mai acute cu cit se suprapun unor diferente culturale.

Se admite de regula ca experienta coloniala a blocat evolutia spontana a societatilor administrate dar in realitate acest blocaj interfereaza cu aparitia unor structuri sociale suprapuse datorate cresterii demografice ce a generat constituirea unui sub-proletariat slab integrat in corpul urban ( slums, favelhas, bidonvilles etc ) si introducerii diferentiate a instructiei in favoarea unei elite modelate dupa schemele formative europene. Aceasta din urma a fost utilizata initial in administratie, ulterior fiind pepiniera miscarilor de independenta.

Dincolo de aceste trasaturi generale exista o serie de diferente extrem de marcate, data fiind diversitatea ' lumii a treia ' ( unii autori deosebesc in ultimul timp cinci astfel de lumi, America Latina, lumea musulmana, Africa Neagra, India - China iar ultima ar cuprinde dragonii si tigrii sud-est asiatici ). In fiecare din acestea diversitatea este descurajanta. Toti sint de acord ca ele se afla ' in tranzitie '. Problema este ' tranzitie spre ce ' ? Spre societatile postindustriale deja dominante in Occident ? Spre forme noi, mai 'spiritualizate', despuiate de materialismul extrem al acestora ?. Dualismul tuturor societatilor din ' lumea a treia ' nu ingaduie extragerea unui raspuns clar. Cele care au reusit sa se desprinda in plutonul ' fruntas ' sint deocamdata cele care au pedalat pe acomodarea eficienta la interesele si necesitatile locale a valorilor societatilor occidentale (democratie parlamentara, economie de piata liberala, drepturile omului etc., cazul Coreii de Sud sau al Taiwanului devenite mari puteri economice ).

Societatile latin- americane.

Asociaza unor sincretisme culturale diverse, suprapunerea si interferenta unor forme de organizare rezultate din sisteme economice diferite. Sincretism, datorat amestecului cultural al unor civilizatii puse in contact de vicisitudinile istoriei - precolumbiene, iberice, negro-africane. Suprapunere sau interferenta, datorata coexistentei unor structuri preindustriale cu cel modelate prin transferul modurilor de productie elaborate in tarile industriale.

Structurile anterioare colonizarii europene au suferit transformari brutale care au mers de la lichidarea completa la refularea lor in zone inospitaliere sau la anexarea, prin integrare la cele aduse de colonisti. Astfel in Antile acestea dispar complet, in platourile andine se pastreaza aproape intacte, pentru ca in Mexic, metisajul si sincretismul sa domine.

Structurile coloniale din acest spatiu erau relativ simple : societatea de baza a comunitatilor taranesti - peones, indiferent de origine (amerindiana, metisa, neagra, mulatra, creola ) si societatea de afaceri si administratie ( a latifundiilor- haciendas, fazendas si minelor ). Sistemul latifundiilor este de origine iberica, pus in practica odata cu avansul reconquistei. Societate elitista in care puterea economica si cea politica apartine stapinilor de pamint duce la stabilirea unei osmoze intre stapinirea solului si autoritate. La acest nivel se vor regla toate conflictele sociale sau cele intre metropola si colonii. Luptele pentru independenta, crincene adesea, au adus beneficii in primul rind latifundiarilor, secundar ducind la eliberarea sclavilor. Ierarhia sociala ramine insa in America Latina neatinsa, spre deosebire de America de Nord ( partea sudica indeosebi ) unde structurile de tip colonial vor fi puternic zdruncinate in timpul razboiului de secesiune. Acum apare si se dezvolta disparitatea intre cele doua Americi, ce va conduce la ' tutela ' nord -americana, simbolizata de doctrina Monroe. Deschisa economiei de schimb, America Latina dobindeste de timpuriu statutul de ' furnizor', fie de produse miniere fie de produse de plantatie, ce fac din latifondo sursa principala a comertului.

Secolul 20 aduce, punctual, dezvoltarea industriei ce duce la concentrari muncitoresti si la extinderea activitatilor formative, dupa modelul european sau nord-american, capabila sa asigure incadrarea tehnica si administrativa. Se naste astfel destul de timpuriu clasa de mijloc, care aici se va posta in pozitia de aparator al claselor oprimate, sursa continua de instabilitate, motiv suficient pentru instaurarea unor dictaturi ( extrem de stabile acolo unde fragilitatea este extrema, Paraguay de ex. ).

Societatile rurale au suferit de asemeni transformari majore, ca urmare a succesivelor reforme agrare. Ierarhizarea anterioara ( latifundiari -peoni ) dispare complet in acest context iar explozia fenomenului urban ii reduce importanta. Societatea urbana este astazi dominanta in tarile latin-americane, distingindu-se prin extrema segregatie rezidentiala si diferentele enorme de bunastare sociala. Clasa superioara, restrinsa, dar foarte solidara, unita prin legaturi de rudenie, prietenie formeaza un soi de oligarhie ce controleaza aproape integral societatea, beneficiind de cea mai mare parte a venitului national si afisind un nivel cultural comparabil cu cel al tarilor dezvoltate. Esalonul urmator, clasa de mijloc, aparuta ca urmare a necesitatilor de incadrare administraitva si a extinderii serviciilor, este eterogena asociind functionarii, intelecutalitatea ( inclusiv studentimea, simplul statut de student schimba statutul social, importanta lor fiind foarte mare, de ex. numai Universitatea Nationala din Mexico are 250 000 studenti ), comerciantii, cadrele din constructii ( foarte importante aici unde orasele se dezvolta expolziv ), artistii etc.. Extrem de stratificata aceasta clasa nu este complet rupta de majoritate, paturile de artizani si muncitorii specializati asigurind legatura cu masele slab integrate sau neintegrate de la periferia marilor metropole. Aceasta structura complexa constituie unul din paradoxurile acestei societati, fiind atit efectul dezvoltarii conforme modelului euro-american cit si efectul subdezvoltarii, datorat conservarii unor structuri arhaice sau anacronice. Nevoile de consum si servicii ale claselor mai bine situate sint creatoare de locuri de munca ce atrag masiv masele rurale mai ales cele putin legate de pamint ( Brazilia NE, Columbia, Venezuela ), ce duc la abandonul complet al unor regiuni extinse. Aceste discrepante duc la criza societatii latin-americane in ansamblu, din anii ' 70 dar si la mutatiile din ultimul deceniu. Acestea sint posibile in noul context demografic ( cele mai multe state de aici sint in ultima faza a tranzitiei demografice ) si economic ( crearea Mercosur, Alena ), susceptibile a asigura un nou dinamism. Problema principala o constituie insa sub-proletariatul neintegrat, ce populeaza inca periferiile insalubre ale oraselor ( adesea formeaza ina la 1/3 din populatie, sau chiar mai mult la Lima, Bogota sau Rio de Janeiro ). Aici isi gasesc de altfel locul miscarile de tip comunist sau anarhist, iar eforturile intelectualitatii de persuasiune ideologica se lovesc de zidurile analfabetismului, promiscuitatii si intolerantei. 'Miracolul ' sud-american, prevazut cindva intirzie sa se manifeste plenar, cei mai multi analisti fiind totusi de acord ca acestea sint cele mai apropiate de integrarea in modelele sociale euro-americane ( euro- atlantice sau cum vreti ).

Societatile Africii tropicale.

Decolonizarea Africii a fost mai spectaculoasa decit cea a tarilor asiatice ( India de ex. ). Aceasta pentru ca 'impartirea Africii ' si-a pus o amprenta mult mai vizibila asupra comunitatilor africane, aflate in cea mai mare parte intr-un stadiu tribal de agregare sociala. De asemeni aceasta impartire a determinat si actualele frontiere care vor fi pentru mult timp de-acum incolo o realitate geopolitica si geoeconomica ineluctabila. Din aceasta deriva trasatura dominanta a societatilor africane actuale, anume, coexistenta in interiorul acelorasi frontiere a unor comunitati diverse, separate adesea prin trasaturi culturale si civilizationale extrem de marcate. Consecinta consta in divizarea unitatilor etnoculturale in fractiuni atribuite mai multor state. Incercarile de unificare anterioare nu creasera ansambluri statale stabile si coerente ( cu exceptia Etiopiei ). Epoca postcoloniala se remarca astfel prin aparitia si dezvoltarea unor ' nationalisme ', mai ales acolo unde exista o etnie ( etnii ) dominante, cu o baza demografica viguroasa ( yoruba, peul, ibo, bambara, mossi, ashanti etc ). Extrema farimitare lingvistica determina totusi pastrarea limbilor coloniale ( franceza si engleza in principal ) ca limbi de comunicare interetnica. Aceasta diversitate opune o piedica destul de serioasa in calea modernizarii ( scolarizare, mass-media etc. ), ducind inevitabil la ' inchiderea ' unor comunitati intregi in cadrul strimt al propriului model cultural, arhaic si inadaptabil cerintelor actuale.

Acesta nu constituie singurul handicap al societatilor africane. Dominanta structurilor fractionate, bazate pe familie ( in sens larg ), extrem de diverse, functie de etnie sau conditie sociala. In general toate comunitatile cuprind paturi marginalizate ( artizanii mai ales ) iar grupele de virsta constituie un criteriu serios de structurare sociala. Modurile de expresie culturala ( muzica, dans, arte plastice ) sint specifice fiecarui grup in parte, iar animismul, dominant, impune o la fel de mare diversitate de credinte si practici rituale. Cu exceptia marginilor islamizate nu exista astfel o baza' ideologica ' comuna capabila sa asigure un minim de coeziune sociala. Totul pare sa concureze aici la farimitarea infinita a societatii in grupuri tot mai mici si autarhice.

Formele de organizare difera totusi in functie de nivelul tehnic si influentele externe. Populatiile arhaice ( bushmeni, pigmei ) traiesc in grupuri familiale elementare, pastorii din Africa de E in comunitati patriliniare iar cele din savanele ce bordeaza la sud Sahara sint mai evoluate, bazate pe o ierarhie stricta : aristocratia ce administeaza toate sferele vietii sociale, agricultorii ce exploateaza terenurile, artizanii ierarhizatii la rindul lor conform specificului activitatii prestate. Se adauga pastorii, acolo unde acestia traiesc in 'simbioza' cu populatiile agricole ( cazul peulilor ), care impun raporturi diverse, de la dominatie la colaborare.

Colonizarea nu a reusit sa schimbe acest tablou, chiar prin crestinarea unor segmente importante de populatie. Schimbarile s-au produs mai ales pe plan economic : introducerea monedei, conscriptia urbanizarea si dezenclavarea prin racordarea unor arii marginale la fluxurile mondiale. Acestea s-au manifestat punctual, in orasele create si constituie de fapt creuzetul societatilor africane actuale. Individul se integreaza aici intr-un sistem diferit de relatii umane si raporturi sociale, este constrins de o disciplina riguroasa si o incadrare administrativa si juridica straina de modul de viata traditional. 'Initiat ' in viata fostilor colonizatori individul se integreaza unui grup social tot mai rupt de masele rurale, ceea ce confera societatilor africane un caracter disjunct. Orasul se forteaza sa impuna propriul arhetip social, bazat pe o mai mare deschidere spre exterior. Decolonizarea s-a efectuat in doua moduri fie prin transferul amiabil al puterii politice catre elitele locale ' europenizate' fie prin miscari de eliberare ce implica si un transfer ideologic, adesea de factura comunista. Exista astfel doua tipuri majore : societati ' civile ' ( Senegal, Ghana, Kenya etc.) si 'militare ' ( Nigeria, Guineea, Somalia ). Ambele sint insa la fel de instabile si fragile, dependente de fostele metropole sau de societatile multinationale ( neocolonialism ) si de sfidarile la care sint supuse fara exceptie ( explozie demografica, subdezvoltare etc. ).