Structura si functiile familiei. Violenta in familie. Cauze si consecinte ale dezorganizarii familiei

Structura si functiile familiei. Violenta in familie. Cauze si consecinte ale dezorganizarii familiei

(A) Structura familiei vizeaza caracteristicile permanente ale familiei considerata in ansamblul ei si pe care nu le identificam la membrii acesteia  (M.Voinea, 1983). Conceptul de structura include pe de o parte, componenta numerica, structura pe generatii si relatia statusuri-roluri familiale, iar pe de alta parte, se referea la diviziunea rolurilor in interiorul familiei si la exercitarea autoritatii. Primele trei componente genereaza tipologiile structurale, ultimele doua se refera la rolurile conjugale. Fiecare din aceste cinci componente au cunoscut anumite particularitati ce au marcat istoria constituirii si organizarii familiei.

a)- Componenta numerica sau talia familiei variaza de la tipul larg al familiei extinse (unde sunt reunite 30-50 de persoane intr-o singura unitate familiala) la tipul restrans, nuclear, alcatuit din 3-4 persoane. Asa cum am amintit, primul tip de familie este propriu societatilor patriarhale (in care nu exista un control al nasterilor si nici un interes al limitarii acestora). Al doilea tip, al familiei nucleare, este caracteristic societatii moderne si reprezinta consecinta utilizarii curente a planning-ului familial si al mijloacelor contraceptive. Putem spune ca, in functie de traditiile, aspiratiile, cutumele, specificul national si cultural, fiecare societate si-a format modele proprii cu privire la marimea optima a populatiei. Un numar mare de descendenti poate prezenta, la un moment dat, avantaje (sursa de securitate pentru parinti, de confort la batranete), dar si dezavantaje (dificultati materiale greu de asumat, in cresterea descendentilor).

Societatea moderna a determinat, totodata, aparitia unor modele incomplete de structuri familiale atipice ce pot avea urmatoarele forme :

mama cu copil (copii) ;

tata cu copil (copii) ;

cuplu marital fara descendenti ;

doi sau mai multi frati (surori) orfani, neinstitutionalizati. (apud M.Voinea, 1993).

Primele doua situatii indica tipuri de familii monoparentale, rezultate prin decesul unuia din parinti, parasirea, abandonul familiei, nasterea in afara familiei (cazul fetelor mama) sau a adoptiei realizate de o persoana singura. Desi societatea traditionala, prin mecanismele ei, dezaproba monoparentalitatea si stigmatizeaza pe cei ce alegeau acest stil de viata, in societatea moderna acest tip de familie devine din ce in ce mai obisnuit.

Exista mai multe denumiri date familiei in functie de talia ei si de contextul social-istoric. Un grup de rude extrem de mare este inteles ca  domus  in cazul familiei romane,  satra  la familiile de tigani,  zadruga  la slavi. Din contra, un grup de rude restrans este denumit  inocosma  la slavi si, in general, famille-souche (tulpina) in acceptiunea lui Le Play. Atunci cand numarul membrilor familiei este foarte mic, restrans la soti si copii lor, putem vorbi de familia conjugala asa cum a fost ea definita de E.Durkheim.

In Romania, daca in societatea preindustriala s-a constatat o natalitate mare (ceea ce a avut efecte economice pozitive), in secolul al XX-lea, procesele de urbanizare si industrializare au determinat mutatii in sfera vietii de familie (prin antrenarea femeilor in productie, prin mobilitatea sociala si cresterea duratei de instruire). Efectul a fost de scadere a natalitatii (chiar si prin eludarea legislatiei interzicerii avorturilor, legislatie abrogata in decembrie 1989). Datele ultimului recensamant al populatiei efectuat in 2002 demonstreaza un fapt ingrijorator : scaderea drastica a populatiei Romaniei, ca efect al mobilitatii sociale si scaderii natalitatii.

b)- Structura pe generatii Si in acest caz dimensiunea generationala a structurii variaza de la tipul extins, al societatilor traditionale la tipul restrans, caracteristic societatii moderne.

Luand in considerare factorii biologici si sociali (durata medie de viata, varsta la casatorie si perioada necesara procrearii), intr-o familie pot coexista 4-5 generatii. Traiul in comun poate insa genera probleme de ordin economic (locuinta, venit) si social (divergente de opinii, conflicte, explicabile prin nivelele de instructie si educatie diferite, prin experiente diferite de viata). Tipul extins de familie sau, din contra, cel conjugal, restrans, pot caracteriza o societate sau alta in functie de specificul acesteia. M.Voinea (1983) realizeaza un studiu comparativ intre familiile din tarile africane, China si S.U.A. Concluziile sunt urmatoarele : in Africa si China domina tipul larg al familiei, in timp ce in S.U.A. se intalneste frecventa tipul nuclear cu o structura simpla de doua generatii (soti si urmasi directi). Si tot ca o concluzie, M.Voinea sistematizeaza avantajele si dezavantajele tipului extins de familie. Astfel, avantajele familiei extinse sunt urmatoarele :

capacitatea sporita de a furniza servicii sociale membrilor familiei (ingrijirea copiilor, bolnavilor, varstnicilor) ;

posibilitatea de a acumula resurse mai mari ;

durabilitatea si continuitatea acestei forme de asociere, vizibile in conditiile disparitiei unuia din membrii familiei ;

influenta mai mare pe care o poate exercita asupra comunitatii locale (mai ales in mediul rural) ;

Forma extinsa a familiei prezinta si unele inconveniente sau dezavantaje, cum ar fi :

dificultati in conducerea acestui tip de familie ;

2)satisfacerea limitata a cerintelor materiale ale tinerilor 

3)surse sporite de conflicte.

Favorabile sau nu, considera Voinea, aceste caracteristici au un caracter universal, de obligativitate pentru toate societatile si situatiile date.

c)- Statusuri si roluri familiale. Viabilitatea si specificitatea familiei sunt date de reteaua de statusuri si roluri care o caracterizeaza, de intrepatrunderea lor, de aspiratii si impliniri.

R.Boudon defineste statusul ca  pozitia ocupata de o persoana sau de un grup in societate. Aceasta pozitie are doua dimensiuni : orizontala si verticala. Dimensiunea orizontala a statusului se refera la reteaua de contacte si de schimbari reale sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburile cu persoanele situate in ierarhia sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara  (Dictionnaire critique de la sociologie, 1981, 511).

S.Chelcea (Dictionar de sociologie, 1993, 612) defineste statusul ca ansamblu de relatii egalitare si ierarhice pe care individul le are cu alti membrii din grupul din care face parte. Acelasi S.Chelcea (Dictionar de sociologie, 1993, 517) defineste rolul social ca  model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social. 

Mai simplu, R.Linton (1968) defineste rolul ca fiind modul traditional de a face lucrurile intr-un sistem de comportamente relativ permanente si consistente intre ele, iar statusul unei persoane ca fiind constituit din totalitatea drepturilor si indatoririlor ce-i revin acesteia intr-un grup social. Din acest punct de vedere, in familie statusurile si rolurile sunt asociate indivizilor astfel : sot, sotie ; tata, mama ; fiu, fiica ; bunic, nepot, etc. Prin mecanismele status-rol se  permanentizeaza  universul familiei. De exemplu, dupa nasterea unui copil o femeie obtine statusul de mama si, potrivit acestui status, ea va avea ca rol fundamental asistenta si protectia acordata copilului.

d)- Diviziunea rolurilor antreneaza o bogata si diversificata retea de relatii sociale ce asigura unitatea si coeziunea familiei.

I.Mihailescu (2000) defineste rolurile maritale ca  set de atitudini si comportamente care se asteapta de la sot (sotie) in cadrul relatiilor maritale . Sunt marcate de relatiile natural-biologice ale cuplului (atractia sexuala, necesitatile biologice ale sotilor si tendinta naturala de mentinere si de perpetuare a specieiumane) ; de complexitatea si profunzimea relatiilor spiritual psihologice, morale, juridice, economice.

Modurile in care sotii isi asuma responsabilitatile paterne au conotatii sentimental afective si psihologice ce marcheaza socializarea copiilor si formarea personalitatilor lor. Din aceasta perspectiva, R.Vincent realizeaza o clasificare a modelelor de conduita conjugala si a efectelor acestora pentru descendenti :

parinti excesivi de preocupati doar de dragostea lor, neglijand celelalte aspecte ale vietii de familie si percepand aparitia copiilor ca pe un element perturbator al relatiei conjugale ;

parinti indiferenti, neglijenti, preocupati de ei insisi, ducand o viata aparte, separata de cea a copiilor, frustrandu-i de orice control si indrumare parentala ;

parinti infantili, cu o personalitate slaba, care ofera descendentilor modele de comportament necorespunzatoare ;

parinti conflictuali, care prin viata si exemplul lor perturba dezvoltarea copiilor, orientandu-i spre comportamente deviante

In cadrul familiei, partenerii dezvolta o relatie intima ce le permite sa-si satisfaca trebuintele biologico-sexuale, dar si pe cele sentimental-afective. In acest sens, diversitatea relatiilor spiritual psihologice si morale este intemeiata pe sentimentele de dragoste ale membrilor familiei care, la randul lor pot fi stratificate in dragoste conjugala (dragostea erotica dintre parteneri dublata de sentimente de respect, stima si incredere), dragostea materna si paterna (fata de progenituri), dragostea filiala (a descendentilor fata de ascendenti) si dragostea fraternala (dintre frati si surori).

Tipurile de relatii mentionate cunosc forme diferite de manifestare in functie de morala si moralitatea cuplului, de traditii, obiceiuri, interdictii, tabuuri (de exemplu, familia monogama implica fidelitatea conjugala, principiu statuat in norme, coduri morale si juridice). In concluzie, rolurile maritale sunt determinate cultural si prezinta mari diferente de la o societate la alta.

I.Mihailescu (1993) enumera principalele roluri maritale. Acestea presupun : ingrijirea gospodariei, aprovizionarea, parteneriatul sexual, ingrijirea si socializarea copiilor, organizarea timpului liber, mentinerea relatiilor de rudenie, functionarea ca prieten-terapeut si acordarea de sprijin (apud C.Zamfir, L.Vlasceanu coord., Dictionar de sociologie, 1993, 241). Prin comunicarea dintre parteneri, rolurile sunt definite si neajustate in permanenta. Schimbarile sociale determinate de procesele de industrializare, urbanizare si modernizare au antrenat o mobilitate a rolurilor familiale traditionale (respectiv a rolurilor ce atribuiau membrilor familiei sarcini si responsabilitati riguroase dupa sexul, varsta si rangul nasterii).

Ca principale tendinte in schimbarea diviziunii rolurilor se constata, dupa parerea lui I.Mihailescu, o redistribuire cu tendinte egalitare a activitatii menajere, preluarea de catre sot a unor activitati care erau, in mod traditional, realizate de catre sotie, diminuarea contributiei copiilor la realizarea unor activitati menajere, precum si schimbarea normelor sociale cu privire la diviziunea rolurilor in cadrul familiei. (apud C.Zamfir, L.Vlasceanu coord., Dictionar de sociologie, 1993, 241)

In ceea ce priveste relatiile de rudenie, schimbarile sunt mai putin evidente. Mihailescu subliniaza ca, desi a crescut mult ponderea familiilor de tip neolocal, copii casatoriti continua sa aiba un rol important in ingrijirea parintilor varstnici. Sociologul roman da exemplul societatilor din nordul si vestul Europei precum si din S.U.A. unde, peste 80% din cheltuielile de ingrijire a parintilor bolnavi sunt suportate de catre copii. I.Mihailescu accentueaza importanta pe care o au in perioada actuala  generatiile sandwich  care trebuie sa suporte cheltuielile pentru ingrijirea copiilor minori simultan cu cele pentru intretinerea parintilor suferinzi. (apud C.Zamfir, L.Vlasceanu coord., Dictionar de sociologie, 1993, 241)

In concluzie, reusita maritala este dependenta, in mare masura de capacitatea partenerilor de a-si asuma rolurile conjugale, de a satisface aspiratiile si trebuintele specifice, de a armoniza si stabiliza unitatea grupului.

e)- Structura de autoritate vizeaza  capacitatea familiei de a elabora norme si valori necesare functionarii familiei prin impunere sau consens.  (M.Voinea, 1993, 41). In raport cu modul de exercitare a autoritatii in cadrul familiei, I.Mihailescu (1993, 239) distinge trei sisteme familiale : patriarhale, matriarhale si egalitare.

Evident, in cadrul sistemului familial patriarhal, autoritatea in cadrul familiei este detinuta de barbatul cel mai in varsta (in cazul familiei extinse) sau de sot (in cazul familiei nucleare). In sistemul matriarhal, sistem destul de rar si a carui existenta a fost disputata in cercetarea antropologica, autoritatea este detinuta de femeia cea mai in varsta sau de sotie. In fine, in cazul sistemului familial egalitar, puterea si autoritatea sunt relativ egal distribuite intre sot si sotie.

Istoria familiei a consemnat doua tipuri de autoritate si anume : autoritatea ascendentilor asupra descendentilor ( a parintilor fata de copii, a bunicilor fata de nepoti, implicand respect si supunere din partea tinerilor, participare la sarcinile stabilite de adulti si preluarea unor responsabilitati in cadrul familiei) precum si forme secundare de autoritate (ale copiilor fata de parinti, ale tinerilor fata de varstnici). Acest ultim tip de autoritate apare in societatile moderne, in cadrul procesului de emancipare economica si sociala a tinerilor (apud M.Voinea, 1993, 41).

In plus, in orice familie normala din punct de vedere functional, autoritatea se exercita vertical (intre generatii diferite) si orizontal (intre membrii aceleiasi generatii, aici primand autoritatea primului nascut). Exista o serie de factori externi si interni ce conditioneaza exercitarea autoritatii in familie. Ca factori externi ii amintim pe cei de ordin economic, social, cultural, la care se adauga traditiile si normele existente in societatea respectiva. Factori interni familiali includ marimea grupului si componenta generationala.

Din aceasta perspectiva, M.Voinea apreciaza ca in istoria formelor de viata, s-au conturat doua forme de autoritate :

Tipul autoritar, dominat de regula, de barbat, cunoaste la randul sau, doua forme : absoluta si moderata. Primul caz se intalneste in familiile patriarhale traditionale, unde barbatul detine puterea absoluta, stabilind diviziunea rolurilor, orientarea profesionala si maritala a copiilor, etc. Forma moderata reprezinta o combinatie a elementelor autoritare absolute cu momente de egalitarism.

Tipul egalitar sau  familia de parteneri  presupune dispunerea autoritatii intre parteneri. Este intalnita in societatea moderna si este asociata proceselor de dinamica si schimbare sociala.

Intr-un studiu realizat de sociologul britanic E.Bott in 1982 a fost pus in evidenta faptul ca modul de efectuare a rolurilor conjugale dintr-o familie depinde de numarul de legaturi sociale dintre membrii retelei sociale careia ii apartine familia. Altfel spus, cu cat reteaua sociala respectiva cuprinde mai multe legaturi intre familiile din care este formata, cu atat numarul de roluri efectuate separat de fiecare sot in parte este mai mare. In plus, spune Bott, daca nevoia de comunicare a partenerilor este satisfacuta in familie prin intermediul schimbului de rol, a petrecerii impreuna a timpului liber, frecventa relatiilor cu persoane din afara cuplului este mai mica. (apud M.Voinea, 1993, 43)

Un studiu interesant referitor la structura familiei si la evolutia acesteia in Marea Britanie este realizat de R.Rapoport in 1982 ( British Families in Transition ). Plecand de la caracteristicile definitorii ale familiei britanice : nucleara, patrilineara si neolocala (uneori matrilocala, in cazul familiilor cu venituri modeste), Rapoport afirma ca  familiile din Marea Britanie de azi se afla in tranzitie de la a se conforma unei societati in care exista o singura norma despre ceea ce ar trebui sa fie viata de familie, catre o societate in care este recunoscuta o pluritate de norme ca fiind legitime si chiar dezirabile.  (Rapoport, 1982, 476). Argumentand, Rapoport identifica cinci tipuri de diversitate care modifica structura familiei britanice. Aceste tipuri sunt :

a)- Diversitatea organizationala se refera la modul in care familiile isi organizeaza indatoririle domestice individuale si legaturile cu mediul social inconjurator. Exemple ilustrative sunt, in acest sens contrastul intre familiile ortodoxe (in care femeia este casnica si sotul  stalpul familiei, aducator de venituri  si familiile monoparentale sau familiile in care ambii soti au o cariera profesionala.

b)- Prezenta minoritatilor etnice in Marea Britanie (indieni, asiatici, greci, italieni) precum si influenta unor miscari precum feminismul au produs o considerabila varietate culturala in formele familiale (diversitate de credinte si valori familiale).

c)- Diversitatea de clasa (intre clasa muncitoare specializata si diferitele grupari din interiorul clasei mijlocii si superioare) mentin mari variatii in structura familiei.

d)- Pentru Rapoport sunt evidente variatiile experientei de familie in timpul diferitelor etape de viata. De exemplu, un individ poate proveni dintr-o familie in care amandoi parintii au locuit impreuna in timp ce el insusi se poate casatori si divorta.

e)- In fine, termenul de cohorta se refera la generatiile din cadrul aceleiasi familii. Rapoport observa ca, in societatea actuala, pe de o parte, legaturile dintre parinti si bunici au devenit, probabil, mai slabe decat inainte, iar pe de alta parte, trei familii simultane pot exista intr-o stransa relatie (nepoti casatoriti, parintii si bunicii lor) ca urmare a cresterii duratei medii de viata.

Din perspectiva celor cinci tipuri structurale de diversitate au fost analizate familiile de imigranti de origine sud-asiatica si familiile de negri din Marea Britanie si S.U.A. (apud Giddens, 2001, 160-162). In Anglia, imigrantii din India (zonele Punjab, Gujarat si Bengal) au format comunitati bazate pe religie, zona de provenienta, casta si legatura de rudenie. Copiii lor insa, nascuti in Marea Britanie, se confrunta cu doua culturi diferite : pe de o parte, acasa, parintii se asteapta la  conformism fata de normele de cooperare, respect si loialitate fata de familie , pe de alta parte, la scoala, li se cere  sa-si organizeze succesul scolar intr-un mediu social competitiv si individualizat . Concluzia analistilor sociali este aceea ca, prin contactul cu cultura britanica s-au produs mari schimbari in cultura traditionala sud-asiatica si, implicit, in structura familiei. Studiind problema coeziunii familiei asiatice atat in interiorul grupurilor asiatice din Marea Britanie cat si in tarile asiatice de origine, F.Fukuyama (1994) sustine ideea de capital social creat de familia asiatica, respectiv forme de intrajutorare mutuala functionale intre familiile din tarile asiatice (apud A.Giddens, 2001, 160). In opinia lui Fukuyama  un asemenea capital social este unul din factorii principali in promovarea dezvoltarii economice rapide in societatile asiatice precum Taiwan, Hong Kong si Singapore .

Alte studii intreprinse in ultimul deceniu al secolului al XX-lea nu numai in Anglia, dar si in statele asiatice, releva insa o schimbare majora a structurii familiei sud-asiatice, determinata in special de urmatorii factori : cresterea tendentiala a ratei divorturilor ; scaderea natalitatii (de exemplu, in Coreea de Sud, de la 3,0 copii pe cap de femeie in 1980 la 1,5 in 1991 ; sau in Hong Kong de la 2,0 in 1980 la mai putin de 1,5 in 1995 - (sursa  The Economist , 28.05.1998, 77 apud A.Giddens, 2001, 161) ; dezvoltarea economica si democratizarea crescanda (ceea ce genereaza un grad inalt de individualism si exercita presiuni in sensul egalitatii intre sexe).

In ceea ce priveste familiile de negri, studiile separate din Marea Britanie (realizate pe familiile de antilezi) si din S.U.A. (pe familiile afro-americane) converg spre rezultate similare. In S.U.A., diferentele dintre trasaturile familiilor albe si negre au devenit mai pronuntate dupa 1960 (un punct de referinta pentru acest studiu este analiza realizata de P.Moynihan in 1965 asupra familiilor de negri, descrise de acesta ca dezorganizare si  prinse intr-o incurcatura patologica  apud Giddens, 2001, 161). Astfel, daca in 1960, 21% din familiile afro-americane erau conduse de femei (in timp ce in familiile de albi proportia era doar de 8%), in 1993 aceasta proportie crescuse la peste 58% pentru familiile de negri, in timp ce la familiile de albi ajunsese la 26%. O alta concluzie a studiilor este aceea ca familiile conduse de femei fac parte din categoria negrilor saraci. Aceiasi factori par sa actioneze si in cazul familiilor de negri antilezi din cartierele sarace ale Londrei si in alte orase din Marea Britanie (apud Giddens, 2001, 161).

(B) Functiile familiei

In sociologie s-au formulat o serie de opinii - cu accente si nuante diferite - referitoare la functiile familiei, toate insa avand ca punct de convergenta importanta familiei in viata grupului si in integrarea sociala a indivizilor.

Antropologul G.Murdock (1949,  Social Structures ) argumenteaza ca familia nucleara este universala, permitand realizarea a patru functii fundamentale pentru viata sociala umana : sexuala, economica, reproductiva si educationala. Fara realizarea functiilor sexuale si reproductive, societatea s-ar stinge, fara functia economica viata ar inceta, iar fara functia educationala cultura s-ar sfarsi. Murdock considera ca utilitatea familiei nucleare ii confera acesteia universalitate (I.Mihailescu, Dictionar de sociologie, 1993, 239).

I.Mihailescu enumera atat argumentele, cat si contraargumentele cercetarilor sociologice si antropologice recente referitoare la importanta universalitatii familiei nucleare. Sunt avansate, la un moment dat, teorii contrare, invocandu-se exemplele unor societati traditionale care nu au cunoscut aceasta forma de organizare familiala. (apud C.Zamfir, L.Vlasceanu coord., Dictionar de sociologie, 1993, 239)

Un contraargument actual il constituie evidenta statistica ce arata ca, incepand cu deceniul al saptelea, familia nucleara a inregistrat un regres rapid, astfel incat in multe societati ea nu mai reprezinta decat 7-10% din totalul grupurilor familiale. Cu toate acestea, dupa parerea lui I.Mihailescu, contraargumentele la teoria lui P.Murdock nu sunt destul de consistente pentru a respinge ideea universalitatii familiei nucleare sau,  cel putin a considerarii ei ca forma cea mai raspandita de viata familiala . (I.Mihailescu, 2000)

O alta opinie referitoare la functiile familiei ii apartine lui W.F.Ogburn, care apreciaza ca, in societatile traditionale, familia indeplinea functiile de reproducere, economica, educationala, recreationala, religioasa si social-psihologica (apud M.Voinea, 1993, 44).

Talcott Parsons considera ca functiile fundamentale exclusive ale familiei sunt legate pe de o parte, de socializarea primara a descendentilor cu scopul integrarii corespunzatoare a acestora in societate, si pe de alta parte, de asigurarea securitatii emotionale a adultilor (Parsons, The Social System, 1964). M.Voinea (1993) citeaza modelul sugerat de J.Sabran referitor la clasificarea functiilor familiei care ar consta in existenta unor functii fizice si unor functii culturale. Prima categorie include functia de reproducere, economica si functia de protectie. A doua categorie vizeaza dimensiunile afective si sociale concretizate in functie de educatie si de asigurare a bunastarii fiecarui membru al familiei.

In literatura romaneasca de specialitate apar precizari importante legate de functiile familiei.

a)- Traian Herseni (1980) apreciaza ca familia, ca  institutie sociala organizata si sanctionata prin reguli colective cuprinse in obiceiuri, norme, legi, are mai ales doua functii : cresterea copiilor si completarea social-economica a sotilor pentru a forma impreuna o unitate sociala eficienta  (apud M.Voinea, 1993, 45)

b)- H.Stahl (1968) realizeaza o caracterizare complexa a functiilor familiei. Acestea sunt :

1)- Functii interne, care contribuie la crearea unui regim de viata intima menit sa asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protectie si afectiune .

2)- Functii externe asigurand, in principal, dezvoltarea fireasca a personalitatii fiecarui membru al grupului, socializarea si integrarea corespunzatoare in viata sociala.

Din primul grup fac parte urmatoarele functii :

functii biologice si sanitare constand din satisfacerea cerintelor si necesitatilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugal, procrearea copiilor si asigurarea necesitatilor igienico-sanitare de dezvoltare biologica normala a tuturor membrilor familiei ;

functii economice realizate prin acumularea unor venituri pentru intreg colectivul familial si organizarea unei gospodarii pe baza unui buget comun ;

functii de solidaritate familiala incluzand ajutorul bazat pe sentimentele de dragoste si respect intre parinti si copii, intre frati si surori, fata de batranii din familie sau fata de bolnavi si infirmi ;

functii pedagogico-educative si morale - vizand asigurarea educatiei si invatamantului copiilor, socializarea primara a acestora. (apud M.Voinea, 1993, 45)

M.Voinea subliniaza cateva particularitati ale functiilor familiei in raport atat cu cei ce compun familia cat si cu societatea spre care este ea orientata.

a)- Functiile strict specializate ale familiei ca grup social, nerealizate de alte institutii cum sunt functia biologico-sanitara (cea procreativa, in special), de solidaritatea familiala si cea de socializare primara ;

b)- In raport cu membrii grupului, familia are rolul (functia) de a asigura socializarea primara (transmiterea normelor, valorilor, tipurilor de comportament), securitatea emotionala si trebuinta de apartenenta la grup a membrilor ei ;

c)- In raport cu sine ca grup social are rolul (functia) de a a se afirma ca grup unitar si constient de sine, de identitatea sa, capabil sa asigure bunastarea si dezvoltarea normala a personalitatii fiecarui membru ;

d)- In raport cu societatea externa are rolul de a asigura forta de munca a societatii (sub aspect cantitativ si calitativ) ;

 Distinctia intern - extern referitoare la functii nu trebuie absolutizata, intre ele existand interferente, prelungiri, determinari. Importanta fiecarei dintre functii devine evidenta prin lipsa ei, sau prin manifestarea incompleta si ineficienta ; aceasta ne permite sa afirmam ca modul de satisfacere a unei functii este influentat de felul in care se realizeaza toate celelalte functii ca perturbarile intr-o directie antreneaza alte disfunctii si pot determina si disolutia familiei.  (M.Voinea, 1993, 46)

O serie de factori sociali influenteaza modul in care familiile isi satisfac functiile specifice. Ca factori externi putem enumera caracterul totalitar sau democratic al societatii, nivelul de dezvoltare economica, nivelul general de instructie si educatie, si, nu in ultimul rand, legislatia si politicile sociale in domeniul familiei. Dintre factorii interni ce asigura functionalitatea familiei amintim forma legala a acesteia (respectiv familii legitime sau concubinaje), dimensiunea familiei, diviziunea rolurilor si autoritatii si personalitatile membrilor sai.

M.Voinea (1993, 47-79) analizeaza functiile familiei luand in considerare patru dimensiuni ale acesteia : dimensiunea biologica, cea economica, dimensiunea de socializare si integrare sociala si cea a coeziunii si solidaritatii conjugale.

(1)- Functia biologica a familiei surprinde pe de o parte satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor, iar pe de alta parte, asigurarea descendentei. Prima necesitate asigura individului securitate emotionala, confort si relaxare. Facem distinctia aici intre dragostea erotica si cea conjugala, ultima implicand experienta in comunicare, complementaritate si cunoastere reciproca a partenerilor intr-un cuplu. In ceea ce priveste functia de asigurare a descendentei, aceasta se constituie in functia demografica a familiei, importanta nu numai pentru individ, dar si pentru societate in ansamblul ei. Ea este explozia unui model cultural complex, care se formeaza in timp si care este influentata de factori la nivelul cuplului si la nivelul societatii. Varsta femeii ; durata casatoriei ; starea de sanatate a cuplului ; utilizarea mijloacelor contraceptive ; nivelul de instructie al partenerilor ; dorinta partenerilor de a avea copii ; angajarea profesionala a sotilor ; distributia rolurilor si autoritatii si comunicarea intre parteneri sunt factori la nivelul cuplului ce influenteaza modelul cultural al familiei. La nivelul societatii insa, actioneaza factorii economici, demografici, de legislatie si de politica sociala care, prin consecintele lor influenteaza rata natalitatii si deci, asigurarea descendentei in familie. Cateva aspecte trebuie, consideram noi, subliniate.

In primul rand, sub aspect demografic, fertilitatea este influentata de nuptialitate (definita ca frecventa a casatoriilor in ansamblul populatiei intr-o perioada de timp determinata) prin indicii urmatori : varsta la casatorie, ritmul de constituire a familiilor, ponderea persoanelor casatorite si frecventa celibatului definitiv.

In al doilea rand, trebuie facuta distinctia intre fertilitatea legitima (matrimoniala) si fertilitatea nelegitima (care are in vedere procrearea in afara familiei). Ponderea uneia sau a alteia in structura fertilitatii totale la nivelul societatii e determinata de factorii sociali si de modelele culturale de comportament sexual si reproductiv acceptate. Demograful V.Ghetau (1994) subliniaza faptul ca fertilitatea cuplurilor e determinata de durata casatoriei (in special la casatoriile incheiate la varste tinere) si ca peste 80% din totalul nasterilor se produc in primii 10 ani de casatorie.

In al treilea rand, modelele comportamentului sexual si reproductiv difera de la un gen la altul, de la o tara la alta, de la un timp istoric la altul. Exista diferente de orientare sexuala dintre femei si barbati (femeile sunt mai putin orientate spre sex, deci spre dragoste erotica si mai mult spre casatorie si dragoste conjugala). In plus, comportamentul sexual premarital este normal si acceptat in anumite comunitati.

Permisivitatea sociala si libertatea sexuala au determinat aparitia modelului  casatoriei de proba  ce armonizeaza afectiunea cu prietenia si sexul. Aparitia casatoriei de proba in societatile permisive, ca de exemplu Suedia, a determinat mutatii pe plan social : pe de o partea a crescut varsta medie a casatoriei oficiale (peste 25 de ani la femeile suedeze, fata de 21 de ani la cele din Estul Europei) si pe de alta parte cresterea numarului de nasteri, dar si de avorturi in primele 8 luni de casatorie oficiala. Militand pentru pluralismul familial, sociologii suedezi sustin ideea necesitatii de noi forme de familie in locul celei traditionale, cu scopul eliberarii indivizilor de fixitatea primatului legaturilor de sange asupra altor legaturi sociale si sentimentale. Trei argumente aduc analistii suedezi in sprijinul pluralismului familial : numarul mare de nasteri care s-au produs deja in afara mariajului, frecventa mare a adoptiilor si schimbarea rolurilor traditionale atribuite barbatului si femeii.

In al patrulea rand, trebuie avute in vedere, din punct de vedere sociologic, problemele igienico-sanitare (starea de sanatate a membrilor familiei, igiena locuintei si a alimentatiei). Acestea determina, in ultima instanta, sanatatea fizica si psihica adecvata care sa permita familiei exercitarea functiei ei biologice de satisfacere sexuala si de asigurare a descendentei.

(2)- Prin functia economica, familia asigura cadrul material indispensabil pentru siguranta, bunastarea si confortul membrilor sai. Sunt trei dimensiuni ce definesc functia economica a familiei si care, in functie de contextul social-istoric concret, au o importanta mai mare sau mai mica in familie :

a) componenta productiva, vizand producerea in gospodarie a bunurilor si serviciilor necesare traiului familiei ;

b)    dimensiunea pregatirii profesionale a descendentilor, prin transmiterea ocupatiilor de la parinti la copii ;

c)     latura financiara, constand in administrarea unui buget de venituri si cheltuieli pentru acoperirea nevoilor familiei si realizarii de economii. Aceasta dimensiune reprezinta un indicator pentru masurarea nivelului de trai al familiei si al calitatii vietii membrilor sai.

Asa cum am aratat, primul care probeaza rolul bugetului de venituri si cheltuieli in intelegerea problemelor economice ale familiei, este Le Play. Ulterior, utilizand bugetul de venituri si cheltuieli, Ch.Booth si E.Engel formuleaza concluzii importante legate de starea de saracie a oamenilor. Este, de altfel, binecunoscuta  lege a lui Engel  care demonstreaza relatia directa care exista intre nivelul de saracie al familiei si volumul cheltuielilor necesare asigurarii subzistentei fizice (hrana, imbracaminte, locuinta, igiena).

In concluzie, bugetul familiei, ca instrument de analiza sociologica, ne ajuta sa intelegem (apud C.Zamfir, Dimensiuni ale saraciei, 1994) :

a) relatia dintre venituri si talia familiei (prin posibilitatea concreta de satisfacere a trebuintelor specifice ale membrilor familiei) ;

b)    modul de obtinere a venitului si formele sale (salariu, ajutor de somaj, bursa, alocatie de stat, pensie) ;

c)     numarul si calitatea persoanelor aflate in incapacitate de munca temporara sau partiala) ;

d)    structura cheltuielilor

In cadrul bugetului de familie distingem doua tipuri polare : un buget echilibrat (care include surse sigure de venit si cheltuieli ponderate in raport cu nivelul de trai al familiei) iar, la celalalt pol un buget dezechilibrat (care contine surse de venit nesigure, sporadice, insuficiente si cheltuieli exagerate intr-o singura directie).

P.C. de Lauwe (1972) apreciaza ca echilibrul bugetar al unei familii variaza in functie de crizele economice, de anotimpuri, de varstele membrilor familiei, dar si de practicile alimentare si de ritmul de efectuare a cheltuielilor. Din aceasta perspectiva, apreciaza sociologul francez, acelasi buget de familie nu presupune aceeasi satisfactie in cadrul mai multor familii. Un consum ridicat nu presupune in mod automat si satisfactie la nivelul familiilor. Cu un consum minim, dar existand conditii excelente de echilibru, de sanatate si educatie, o familie poate fi satisfacuta. Din contra, un consum exagerat dar dublat de dificultati fizice sau morale, genereaza insatisfactie.

In concluzie, bugetul familiei, prin descrierile complete ale veniturilor si cheltuielilor, reprezinta un instrument esential de investigare sociologica, in special in societatea moderna unde functia economica a familiei s-a redus la unitatea de consum (latura productiva a ei fiind drastic diminuata).

Al doilea instrument important din punct de vedere sociologic pentru studiul vietii de familie il reprezinta fisa locuintei, dotarea si functionalitatea locuintei. Problema spatiului de locuit trebuie analizata in contextul unei societati date, raportate la nivelul de dezvoltare economico-sociala, la gradul de urbanizare si la valorile si normele societatii. Fisa locuintei include sase indicatori relevanti : titlul de proprietate al locuintei, densitatea de locuire, starea locuintei, dotarea acesteia, mobilierul si modul de utilizare al spatiului de locuit. Din punct de vedere sociologic, analiza sociologica utilizeaza fisa locuintei ca reper in definirea standardului social al posesorului.

(3)- Functia de socializare si integrare sociala : Din aceasta perspectiva, familia reprezinta grupul primar si mediul natural, matricea ce imprima descendentilor cele mai importante si durabile trasaturi caracteriale si morale. Sinteza procesului de socializare ca mod de transmitere a mostenirii culturale, a normelor si valorilor

sociale este surprinsa de E.Park in sintagma  omul nu se naste uman, ci devine in procesul educatiei .

In  Sociologie generala  (1985), I.Dragan defineste socializarea ca proces social fundamental prin care orice societate isi proiecteaza, reproduce si realizeaza prin conduite adecvate ale membrilor sai modul normativ si cultural . Cu alte cuvinte, socializarea defineste procesele, mecanismele si institutiile prin care societatea se reproduce in personalitatea umana prin intermediul agentilor sai. (apud M.Voinea, 1993, 61)

Sunt patru scopuri fundamentale ale socializarii :

a) formeaza educatia, stapanirea instinctelor si nevoilor si satisfacerea lor in mod social dezirabil ;

b)    insufla aspiratii si nazuinte ;

c)     da posibilitatea satisfacerii unor roluri prin transmiterea de cunostinte ;

d)    asigura o calificare profesionala precum si alte calitati necesare in viata.

Pentru R.Hill (1973), familia este factorul primordial al formarii si socializarii copilului, cadrul fundamental in interiorul caruia : sunt satisfacute nevoile psihologice si sociale si implinite etapele ciclului de crestere si dezvoltare a copilului ; de insusire a primelor notiuni referitoare la datorie, responsabilitate si interdictie pe care copilul le adopta si se raporteaza la ele in evaluarea comportamentului ; de modelare a personalitatii copilului, trecandu-se de la comportamentul normativ (reglat exterior) la un comportament normal (bazat pe autonomie si autoreglare).

Intr-un studiu realizat in 1987, F.Elekin si G.Handel subliniaza importanta familiei in socializarea copiilor, un rol fundamental jucandu-l statutul social al familiei de provenienta, si relatiile sociale ale acesteia . In plus, sociologii americani demonstreaza ca deficientele functionale sau structurale ale familiei au consecinte negative in procesul de socializare a copiilor. Din aceasta perspectiva, statutul social al familiei reprezinta  mediatorul activ al culturii  general acceptat in societate. Prin nastere, copilul este plasat in societate potrivit statutului social al familiei sale, statut ce-i va influenta cariera de adult, ascensiunea socio-profesionala. Familia este  mediator activ  al culturii pentru ca, prin intermediul sau sunt filtrate elementele subculturilor existente si internalizate prin activitatile la care copilul participa (frecventarea prietenilor, a bisericii, a sporturilor, etc.).

Efectul socializarii il reprezinta integrarea sociala, proces fundamental ce presupune acomodarea, respectiv solutionarea conflictelor existente intre diferitele aspiratii si atitudini comportamentale dintre indivizi, grupuri sau clase sociale. M.Voinea (1993, 68) defineste integrarea sociala ca stare obiectiva data de asamblarea si ajustarea reciproca intr-un sistem organizat a unei totalitati de elemente intre care se stabilesc raporturi de interdependenta (prin element intelegand invizi, grupuri, norme, valori, actiuni).

T. Parsons (1964, The Social System) vede problema integrarii sociale ca parte a teoriei ordinii sociale : ce este esential si definitoriu pentru structura personalitatii s-a format in procesul socializarii, pe baza unor structuri interne si sisteme sociale obiective in care individul a fost prins de cand s-a nascut si pana cand devine apt sa indeplineasca rolurile specifice. In acest sens, procesul socializarii include studii diferite, dintre care cele mai importante sunt familia si scoala. Prin familie, spune Parsons, individul isi insuseste primele repere colective (valori familiale, exercitarea rolurilor si reteaua raporturilor interpersonale) care ii permit acestuia intelegerea functionarii universului social.

(4)- Functia de coeziune sociala si solidaritate conjugala a familiei. Familia asigura nu numai socializarea si integrarea sociala a membrilor sai, ci si insasi functionalitatea si continuitatea sa, printr-un echilibru social si normativ acceptat. Solidaritatea conjugala asigura unitatea, intimitatea si coeziunea grupului, securitatea emotionala si increderea membrilor familiei.

Doua tipuri de factori concura la asigurarea coeziunii familiale : factorii interni (dragostea reciproca, sentimentul datoriei, aspiratiile comune, etc.) si, respectiv factorii externi. Acestia din urma au in vedere sanctiunile - magice sau religioase - legate de disolutia familiei, presiunile economice (referitoare la dificultatile de realizare a unei alte gospodarii in afara casniciei) si, nu in ultimul rand, opinia publica ce amendeaza statutul persoanei divortate.

(C) Violenta in familie

 Viata de familie este departe de a fi intotdeauna un tablou al fericirii si armoniei. Fata nevazuta a familiei consta din abuzul sexual si violenta domestica ce o insoteste adesea . (Giddens, 2001, 185)

Din aceasta perspectiva, familia ne apare nu numai ca o unitate socio-afectiva, dar si ca un grup in care au loc tensiuni si conflicte. I.Mihailescu elaboreaza diagrama principalelor surse de tensiuni si conflicte (apud C.Zamfir, L.Vlasceanu, coord., 1993, 240) :

gelozia si indeosebi gelozia irationala (aceasta poate conduce la pierderea totala a increderii in partener si la distrugerea comunicarii maritale) ;

diferentele in modelele de utilizare a banilor (banii pot sa reprezinte si o sursa a puterii, dragostei, statusului social si un mijloc de dominare familiala) ;

diferente cu privire la modul cresterii copiilor ;

disatisfactia sexuala ;

diferentele de conceptie privind diviziunea rolurilor ;

diferentele de conceptie privind rolul raporturilor de rudenie ;

Alte surse principale de tensiuni si conflicte sunt violenta si alcoolismul.

Giddens defineste violenta domestica drept  abuz fizic exercitat de unul din membrii familiei asupra altuia sau a celorlalti . (2001, 178)

Primele victime ale abuzului fizic sunt copii, in special cu varste sub sase ani. Violentarea copiilor, inclusiv abuzul sexual, este explicat in sociologie si psihologie prin intermediul factorilor sociali si psihologici. Parintii care isi violenteaza copii  au fost ei insisi obiectul unor abuzuri in copilaria lor ; ei nu-si pot controla comportamentele si au tendinta de a proiecta asupra copiilor propriile frustrari.  (Mihailescu, Dictionar de sociologie

 Pana acum nu s-a ajuns la o definitie general acceptata de cercetatori sau judecatori, nici in privinta abuzului asupra copiilor in general, si nici a abuzului sexual in particular. Un articol din Drepturile Copiilor, act adoptat in 1989, vorbeste despre  raul semnificativ  cauzat din lipsa ingrijirii adecvate, dar ce inseamna  semnificativ  ramane neprecizat. Societatea nationala pentru Protectia Copiilor defineste patru categorii de abuzuri :  neglijarea ,  abuzul fizic ,  abuzul emotional  si  abuzul sexual . Abuzul sexual este definit drept  contactul sexual dintre un copil si un adult, in scopul obtinerii de satisfactii sexuale de catre adult . (Lyon, de Cruz, 1993 apud Giddens, 2001, 176)

Atat abuzul sexual asupra copiilor cat si incestul (definit ca relatie sexuala practicata intre rude apropiate) sunt fenomene care, desi exista de foarte mult timp, au fost constientizate de catre analistii sociali de-abia in deceniul al optulea al secolului al XX-lea. Cercetarile efectuate de sociologi si psihologi in ultimii ani au demonstrat ca abuzul sexual asupra copiilor este un lucru ingrijorator de obisnuit si care se manifesta la toate nivelele ierarhiei sociale. La fel de siguri sunt cercetatorii ca statisticile intocmite de ei reprezinta doar  varful aisbergului  (Giddens, 2001, 175).

Studiile intreprinse in Marea Britanie si Statele Unite in anii 1980 au descoperit ca mai mult de o treime dintre femei fusesera victime ale abuzului sexual in copilarie, adica suportasera atingeri sexuale nedorite (apud Giddens, 2001, 175). In cazul barbatilor, cifra era de 10% (B.Russel, 1984).

In 1990, La Fontaine sublinia :  descoperirea abuzului sexual asupra copiilor, inceputa in S.U.A., a devenit un fenomen international.  (apud Giddens, 2001, 176) In ceea ce priveste incestul, studiile din ultimii ani au aratat ca majoritatea actelor incestuoase au loc intr-un context familial, dintre acestea 70-80% fiind cazuri de incest dintre tata sau tata vitreg si fiica. De cele mai multe ori, in cazurile de incest se recurge la forta sau la amenintarea cu forta. Studiile asupra prostitutiei, a delicventei juvenile, a vagabondajului juvenil si a narcomaniei arata ca un mare procent dintre tinerii implicati au suferit in copilarie abuzuri sexuale. Abuzul sexual, conflictele familiale, neglijarea de catre parinti si violenta fizica sunt cauze ale comportamentelor delicvente.

Un al doilea tip de violenta in familie il reprezinta cel exercitat de soti impotriva sotiilor. Este valabila si reciproca : sunt femei care practica violenta in familie indreptata atat asupra copiilor mici, cat si asupra sotilor. Totusi, violenta femeilor este mai restransa si mai episodica fata de cea a barbatilor.

Statisticile actuale demonstreaza ca o persoana poate fi mai usor supusa unei agresiuni fizice in propria casa decat noaptea pe strada. In Marea Britanie, una din patru crime este comisa de un membru de familie asupra altui membru (apud Giddens, 2001, 178).

Giddens enumera doua clase de factori implicati in raspandirea violentei domestice. Primul factor este  combinatia intre intensitatea emotionala si intimitatea personala caracteristica vietii de familie  (2001, 179). Certurile domestice pot elibera antagonisme existente tacit in legatura puternic afectiva dintre soti (legatura in care dragostea se amesteca cu ura). Al doilea factor il reprezinta faptul ca,  o buna parte a violentei manifestata in sanul familiei este de fapt toleranta si chiar acceptata  (2001, 179). De exemplu, a fi palmuit un copil intr-un magazin de catre o persoana straina il consideram un act de violenta. A ne palmui proprii copii nu inseamna pentru noi violenta, ci altceva, este educatie (in special in varian varianta romaneasca in care  bataia este rupta din rai ). Exista, de asemenea, o acceptabilitate sociala a violentei domestice intre soti, exprimata plastic intr-un vechi cantec britanic :

 O femeie, un cal si un lemn de alun,

Cu cat ii bati mai mult, cu-atat va fi mai bun  (apud Giddens, 2001, 179).

Multe studii efectuate de sociologii americani au demonstrat ca un numar foarte mare de cupluri considera ca, in anumite circumstante, este legitim ca unul din soti sa il loveasca pe celalalt. Unul din patru americani considera ca exista justificari solide pentru ca un sot sa-si loveasca sotia. (Greenblat, 1983 apud Giddens, 2001, 179)

Sociologul roman I.Mihailescu subliniaza ca, in cazul  cuplurilor care nu-si pot solutiona singure problemele, acestea pot apela la specialisti (consilieri familiali) care ajuta partenerii sa invete sa-si defineasca problemele si sa identifice ceea ce ii impiedica sa le rezolve. Consilieratul familial are ca obiective ameliorarea comunicarii intrafamiliale, mentinerea integritatii familiei, cresterea capacitatii partenerilor de rezolvare a problemelor si facilitarea manifestarii individualitatii. In situatiile in care partenerii apreciaza ca tensiunile si conflictele sunt insurmontabile, cuplul familial se dizolva prin abandon sau prin divort. 

(D) Cauze si consecinte ale dezorganizarii familiei

Lipsa de functionalitate in familie este definita in literatura de specialitate folosind expresii diferite : familie dezorganizata, familie carentata, deficitara, dezbinata, descompletata, vulnerabila, cu probleme. Cauza aparitiei acestor familii este, in principal, fundamentata pe esecul procesului de socializare.

O legatura cauzala intre apartenenta la o familie dezbinata si manifestarea unor conduite predelicvente juvenile este pusa in evidenta de M.Ch.de Lauwe. Acesta demonstreaza ca, in cazul copiilor ce provin din familii cu parinti alcoolici, nervosi, dezechilibrati si violenti, se inregistreaza tulburari de comportament, concretizate prin conduite predelicvente juvenile : furt, fuga de acasa, vagabondaj.

Se cuvine sa facem cateva precizari.

Definim predelicventa juvenila ca  ansamblu de acte intrate in conflict cu norma de comportare morala si care, in anumite conditii, pot fi indicii ale unei viitoare cariere infractionale. Asemenea acte si comportamente care incalca norma morala si care aduc prejudicii mai mult celui care savarseste decat anturajului sau, apartin deviantei sociale nepenale, de natura morala, inscriindu-se in aria predelicventei sau delicventei juvenile potentiale  (M.Voinea, 1993, 80).

Pe baza unui model explicativ (testat in teren) care  relationeaza  conceptele dezorganizare familiala - conduite predelicvente ale minorilor, s-au formulat urmatoarele observatii :

a) situatia socio-economica precara si consumul excesiv de alcool sunt deficiente grave in organizarea familiei si surse de frustrare ale copiilor ;

b)    deficientele datorate relatiilor intrafamilale conflictuale determina sentimentul de insecuritate la minori ;

c)     deficientele in privinta sarcinilor socializarii (in familie) conduc la promovarea unui stil educational carentat (definit fie prin rasfat excesiv, fie prin indiferenta). (apud M.Voinea, 1993, 81-82)

Aceste deficiente structural-organizatorice ale familiei determina reactii de aparare ale minorilor :

a) pe plan afectiv : apar anxietatile, fobiile, insecuritatea, depresia, starile maniace ;

b)    pe plan caracteriologic : sunt exacerbate trasaturile de tip schizoid, agresivitatea, ascetismul, suprasensibilitatea.

c)     in plan cognitiv apar esecurile scolare ;

d)    in plan psihosocial intervin conflictele cu familia, comunitatea, identificarea negativa (revolta contra parintilor). (apud M.Voinea, 1993, 82)

Voinea descrie patru categorii de predictie specifice depistarii factorilor predictivi ai delicventei juvenile :

a)-Disciplina minorului asigurata de tata : severa dar prietenoasa ; slaba ; prea severa sau neregulata ;

b)-Supravegherea minorului de catre mama : corespunzatoare ; exemplara ; necorespunzatoare ;

c)-Afectiunea pentru minor : calda si supraprotectiva ; indiferenta sau ostila ;

d)-Coeziunea familiei : puternica ; slaba ; absenta.

Pe baza acestor indicatori cu valoare predictiva se poate aprecia daca minorul este sau nu un virtual delicvent.

In ceea ce priveste comportamentul predelicvent si delicvent, suntem de acord cu concluziile desprinse de M.Voinea (1993, 85) : chiar daca aproximativ 80% din actualii delicventi provin din familii dezorganizate, acestea, in sine, nu sunt neaparat criminogene.  De regula, dezorganizarea familiala poate determina un comportament deviant cand se asociaza cu alti factori negativi extrafamiliali (un anturaj negativ, dezinteres pentru cariera scolara si profesionala, consumul de alcool, etc.) .

Pe langa disfunctiile legate de socializarea descendentilor, in familie se pot manifesta si alte categorii de disfunctii fie in comportamentul reproductiv, fie in climatul afectiv al partenerilor (lipsa sentimentelor de dragoste, respect, stima reciproca), in sistemul de comunicare. Pot aparea deficiente chiar din momentul alegerii partenerului, in educatia primita in familia de origine referitor la drepturile si obligatiile ce le incumba statutul unei persoane casatorite. Pot aparea, de asemenea, carente in relatiile sexuale (impotenta, aberatii sexuale, inadaptare sexuala, frigiditate, sterilitate). Toate aceste deficiente conduc la aparitia in cadrul familiei a tensiunilor, violentelor verbale, a celor fizice, a izolarii, adulterului si, in final a divortului.

Se apreciaza ca, daca disfunctiile de scurta durata (incidentele aparute in familie) pot fi depasite, atunci cand deficientele se acumuleaza are loc  falimentul institutiei casatoriei , separarea sotilor, abandonul sau divortul, la care se pot adauga situatiile de promiscuitate, bigamie, concubinaj, infidelitate, narcomanie.

1.4. Casatoria, fenomen social si juridic. Modele alternative de viata.

(A)- Casatoria, fenomen social si juridic. Divortul.

Ca institutie juridica si, in aceeasi masura, ca grup social fundamental al societatii, familia este puternic legata de casatorie. Aceasta reprezinta evenimentul demografic cel mai puternic, influentat de factori sociali, culturali, psihologici si morali.

Din punct de vedere sociologic, casatoria marcheaza numai inceputul primei secvente a  ciclului de viata familiala , ea influentand evenimente demografice de maxima importanta, cum sunt fertilitatea si natalitatea. (apud M.Voinea, 1993, 19)

Din punct de vedere juridic, casatoria reprezinta  uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie si reglementata de normele imperative ale legii .

Codul Familiei stipuleaza principalele reglementari cu privire la casatorie si familie :

1)- Scopul casatoriei il constituie intemeierea unei familii. In Romania, casatoria este ocrotita de lege si apreciata drept baza a intemeierii familiei ;

2)- Casatoria are la baza liberul consimtamant al partenerilor. Legea precizeaza drept temei al casatoriei afectiunea reciproca a sotilor, excluzand presiunea parintilor sau a altor persoane si orice considerente de ordin economic.

3)- Casatoria este monogama. (Articolul 5 din Codul Familiei) :  este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita .

4)- Caracterul solemn si civil al casatoriei. Acest principiu stipuleaza obligativitatea incheierii casatoriei numai in fata autoritatii de stat sau, in cazuri exceptionale, in fata unor persoane ce sunt investite sa inlocuiasca autoritatea de stat (comandantul unei nave, etc.). Casatoria are un dublu caracter, laic si religios, insa, numai casatoriile incheiate in fata autoritatii de stat au valoare si efecte juridice.

5)- Egalitatea in drepturi a sotilor. In relatiile dintre soti, precum si din exercitiul drepturilor

fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale.

Pentru sociologi, viata desfasurata in cadrul institutionalizat al familiei cuprinde atat o latura biologica constanta (care presupune procrearea si cresterea copiilor) cat si o latura sociala care se modifica in functie de morala, educatia, economia si aspectele juridice si psihice socio-temporale concrete.

Asa cum am amintit inca din primele pagini ale acestui capitol referitor la institutia sociala a familiei, N.Petrescu (1944), in studiul despre primitivi, apreciaza casatoria drept un act de natura civila si religioasa ce comporta o multime de aspecte printre care : evolutia sociala a popoarelor, multitudinea traditiilor, obiceiurilor, moravurilor, toate determinand o mare diversitate a tipurilor in care se realizeaza casatoria. (apud M.Voinea, 1993)

La popoarele primitive, casatoria avea un pronuntat caracter juridic si se constituia fie prin cumpararea sotiei, fie prin unirea preferentiala a partenerilor, fie prin rapire. Adevarata viata conjugala incepea la popoarele primitive dupa nasterea primului copil. Momentul nasterii acestuia marca definitivarea actului nuptial. Casatoria si familia evolueaza in timp ca urmare a transformarilor economice, sociale, a moravurilor, traditiilor si obiceiurilor. In acest sens, sociologia este preocupata de studierea interconditionarilor si interinfluentarilor dintre casatorie si familie pe de o parte, si viata sociala in ansamblul ei, pe de alta parte.

A.Stanoiu (1983) intareste aceasta constatare :  familia nu se raporteaza pasiv la schimbarile petrecute in societate , ea este  intr-un fel sau altul, un adevarat laborator al vietii sociale ce se manifesta ca un agent activ, transformator, atat prin membrii ei, cat si prin sine, ca grup .

Familia istorica poate fi asociata cu monogamia sau cu poligamia. Monogamia este tipul de casatorie consfintita prin lege in societatile europene moderne si interzice ca un barbat sau o femeie sa fie casatorit cu mai mult de o persoana in acelasi timp. Mai mult, unii analisti sociali au sugerat ca trasatura definitorie pentru casatoriile din Europa contemporana ar trebui numite monogamii seriale (apud Giddens, 2001, 158). Aceasta ar insemna ca indivizilor le este permis sa detina un numar de parteneri matrimoniali consecutivi, desi nimeni nu poate avea mai mult de o sotie sau un sot in acelasi timp.

Monogamia nu este tipul de casatorie cel mai obisnuit in lume. Facand o comparatie intre mai multe societati ale zilelor noastre, G.Murdock (1949) a evidentiat ca poligamia este acceptata in peste 80% din cazuri. Poligamia este forma particulara de casatorie care permite unui sot sau unei sotii sa aiba mai mult de un partener. Se deosebesc doua tipuri de poligamie : poliginia, in care un barbat poate fi casatorit cu mai mult de o femeie in acelasi timp si poliandria, mai rar intalnita, in care o femeie poate avea doi sau mai multi soti simultan. Doar in doua societati dintr-un numar de 238, consemneaza Murdock existenta poliandriei ; monogamia este caracteristica in 43 de societati, iar poliginia in 193.

Daca se ia in considerare aria de alegere a sotului, casatoria apare ca endogamie (forma de casatorie incheiata in cadrul aceluiasi grup, clasa sau casta) sau, din contra, ca exogamie (forma de casatorie intre parteneri ce fac parte din grupuri sociale diferite). In ciuda faptului ca nu are un caracter obligatoriu, casatoria este supusa determinismelor sociale. In acest sens, H.Salvat (1972) afirma :  alegerea unui tovaras de viata continua sa fie un fenomen social. Posibilitatile acestei alegeri, in pofida mobilitatii geografice sau sociale sporite, nu sunt un joc al hazardului. 

Incercand sa gaseasca o corelatie intre schimbarile din structura sociala si familie, Alain Girard (1963) se intreaba  Cine se casatoreste si cu cine ? . Un individ ajuns la varsta casatoriei are, opineaza Girard, o anumita origine geografica, apartine prin nastere unei familii, unui mediu social bine definit, are un anumit nivel de instructie si o profesie care-si vor impune amprenta in formularea optiunii pentru intemeierea unei familii. Girard ajunge la urmatoarele concluzii :

a) Apropierea domiciliilor constituie adesea preludiul unei casatorii ;

b)    Locul nasterii joaca un rol important, chiar daca viitori soti se vor casatori in alta parte ;

c)     Conditia sociala este primordiala (45% din casatorii se incheie intre tineri apartinand aceluiasi mediu social oricare ar fi el. Aceasta proportie se ridica pana la aproape 70%, daca adaugam mediile sociale apropiate) ;

d)    Nivelul instructiei, afinitatile culturale, credintele religioase au de asemenea, un rol important in acordul ce determina casatoria. (apud Voinea, 1993, 25)

Casatoria, considera M.Voinea (1983) este un act esentialmente individual care reprezinta pentru societate o functie continua ce se exercita pe tot parcursul grupului. Sociologul american Rueben Hill formuleaza cateva aprecieri cu privire la fenomenul casatoriei, idei a caror valabilitate a fost confirmata ulterior de numeroase studii.

Hill a constatat ca :

a) individul cauta un partener asemanator siesi ;

b)    varsta la care se realizeaza casatoria a crescut continuu ;

c)     succesul casatoriei depinde, nu atat de partener, cat de momentul in care se perfecteaza optiunea ;

d)    casatoriile intre persoane de rase, nationalitati, religii diferite sunt mai vulnerabile. (apud M.Voinea, 1993, 25)

Prima ipoteza emisa de Hill si supertestata ulterior a imbracat forma ipotezei homogomiei (potrivit careia cei asemanatori se intalnesc si se casatoresc). O alta ipoteza testata empiric este cea a apropierii rezidentiale ca factor de predictie al casatoriilor.

Insistand asupra calitatilor asemanatoare si a atractiilor determinate, H.Dicks fixeaza trei grupuri de factori ce actioneaza in optiunea maritala : presiunea sociala, religia si banii ; constiinta personala si interesele personale ; atractia inconstienta. Se atrag intre ei, in mod inconstient, considera Dicks, cei care in familiile de origine au avut dificultati in  impartirea  afectiunii. sau cei care au fost crescuti la casele de copii. (apud Voinea, 1993, 26)

In perioada interbelica, in cadrul Scolii sociologice de la Bucuresti, sub conducerea lui D.Gusti, Xenia Costa-Foru fundamenteaza metodologic studiul monografic asupra familiei (prin cercetarile intreprinse intre 1927-1931 in localitatile Fundul Moldovei, Nerej, Runcu, Dragus si Cornova). Studiind motivatia casatoriei, Costa-Foru incadreaza raspunsurile subiectilor in trei categorii de factori : motivarea prin obiceiuri si traditii, motivarea prin impunere din partea rudelor sau colectivitatii si motivarea prin propria determinare a individului.

In perioada interbelica, motivatia economica era concentrata in primul rand in jurul zestrei, si apoi in jurul atributelor de harnicie si vrednicie care conduceau la sporirea ulterioara a averii. In aceasta perioada, parintii stabileau partenerii in functie de situatia materiala a acestora (parintii poruncesc casatoriile, divorturile si nasterile). In plus, colectivitatea stabilise anumite norme, reguli si restrictii (sau interdictii) in realizarea casatoriilor, de care trebuia sa se tina cont. In aceasta categorie erau incluse : rudenia, rangul nasterii, iesirea fetelor la hora si satisfacerea stagiului militar la barbati, unele interdictii ce tin de deosebirile de neam, religie, categorie sociala. Intalnirile tinerilor aveau loc  in cadru oficial  : la hora, sezatoare, nedeie, claca. In unele situatii se organizau  vederi  sau cereri propriu-zise in casatorie, conform carora, rudele stabileau intalniri intre viitorii soti. Casatoria era precedata de logodna, ca  o formalitate de oficializare a starii de fapt existente intre doi tineri a caror casatorie este definitiv hotarata  (Costa-Foru, apud M.Voinea, 1993, 28-29). Oficializarea prin logodna incumba drepturi si obligatii ale viitorilor miri, oferirea de daruri, etc. Studiul realizat de Xenia Costa-Foru mai pune in evidenta fidelitatea conjugala, morala vietii familiale, numarul dezirabil de copii, toate avand un rol important in asigurarea coeziunii si stabilitatii grupului social.

Timp de secole, casatoria a fost privita ca fiind, practic, indisolubila. Divorturile se pronuntau foarte rar, numai atunci cand se demonstra neconsumarea casatoriei. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea, majoritatea tarilor evolueaza rapid spre facilitarea obtinerii divortului.  Sistemul adversarial  este urmat de legea divortului  din vina ambelor parti  (introdusa incepand cu anii '60 in Occident).

In 1990, realizand un studiu referitor la rata divortului in Marea Britanie, Clark si Haldane constata ca intre anii 1960 si 1970, rata divortului a crescut constant cu 9% pe an, dublandu-se la fiecare decada. In 1972 s-a dublat din nou, iar din 1980 rata divortului a cunoscut o stabilizare relativa. (apud Giddens, 2001, 162)

Incercand sa raspunda la intrebarea  de ce divortul devine un lucru atat de obisnuit , Giddens relationeaza divortul de anumite schimbari sociale. Prima schimbare o reprezinta independenta economica a femeilor : casatoria nu mai este astfel, un parteneriat economic necesar. A doua schimbare este cresterea accentuata a tendintei de a evalua casatoria prin prisma nivelului de satisfactie personala pe care il ofera.  Rata in crestere a divortului nu pare sa indice o profunda insatisfactie in cadrul casatoriei ca atare, ci o hotarare sporita de a o transforma intr-o relatie compensatorie si satisfacatoare  (Giddens, 2001, 163)

Studiile recente (1994 si 1995) efectuate de catre L.Rubin in S.U.A. si de catre H.Wilkinson si G.Mulgan in Marea Britanie, demonstreaza ca in randul femeilor de 18-34 ani se manifesta o  dorinta de autonomie si afirmare personala, prin intermediul muncii ca si al familiei, cat si cultivarea riscului, interesului pentru aventura si al schimbarii  (apud Giddens, 2001, 166). Studiul conchidea ca, atat pentru femei, cat si pentru barbati, casatoria isi pierdea din atractivitate. Incep astfel sa se extinda modelele alternative de viata.