Caracteristicile vietii de familie

Caracteristicile vietii de familie

In acest capitol, plec de la premisa ca familia este un sistem dinamic, ea cunoscand transformari permanente. Membrii ei se dezvolta, evolueaza impreuna si adauga noi elemente care imbogatesc viata familiala. Iti voi prezenta cateva dintre conceptiile referitoare la ciclul vietii familiale, cateva procese familiale semnificative si ma opresc mai mult la abordarea transgenerationala a familiei (a lui Murray Bowen), pe care o consider extrem de interesanta si de utila in intelegerea psihologiei familiei. Mi-as dori ca la finalul studiului acestui capitol sa cunosti:

care sunt principalele etape prin care trece o familie si care sunt caracteristicile specifice fiecarei etape;

sa caracterizezi procesul comunicarii in familie;

sa intelegi de ce este abordarea lui Murray Bowen atat de importanta;

sa poti defini si pune in practica notiunea de diferentiere a sinelui si toate celelalte concepte ale orientarii transgenerationale;

sa poti construi si interpreta sumar o genograma.

Etapele vietii familiale

Familia este un sistem deschis, viu, cu influente multiple si diverse din partea mediului si numeroase tipuri de interactiuni cu acesta. Sistemul familial niciodata nu ramane la fel; el se schimba de la un moment la altul, in functie de evenimentele care apar in interiorul si exteriorul familiei. El trebuie sa se restructureze si reorganizeze in functie de:

aparitia sau disparitia unora dintre membrii ei (nasterea copiilor a nepotilor, decesul, casatoria copiilor, revenirea dupa un divort a copilului in cuibul familiei de origine);

cresterea si dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, constientizarea rolului parental de catre parinte, inaintarea in varsta etc.);

. aparitia unor evenimente asteptate sau neasteptate (intrarea copilului la gradinita sau scoala, divortul, pensionarea parintilor, obtinerea unui loc de munca pentru parinte, o boala etc.).

Deci, o schimbare intr-o generatie determina schimbari si in celelalte generatii. Transformarile care au loc intr-un susbsistem familial influenteaza si celelalte subsisteme. Important este sa retii ca schimbarile prin care trece o familie nu se fac in mod lin, ci, dimpotriva, in salturi, uneori presupunand chiar zguduiri, care pot fi placute sau dureroase, dar aproape intotdeauna stresante.

De exemplu, atunci cand copilul merge la scoala, toti ceilalti membri ai familiei isi vor schimba programul, atitudinile si comportamentele unul fata de altul. De asemenea, problemele de comunicare si relationale pe care o fata adolescenta de 15 ani le are cu parintii sai se pot datora interactiunii mai multor factori: adaptarii ei la adolescenta; crizei de 40 de ani a tatalui; ingrijorarii mamei sale pentru o boala proprie sau a unui parinte. Sau, dupa plecarea copiilor de acasa si restabilirea echilibrului si a vietii in doi a parintilor, ei pot fi confruntati cu intoarcerea copilului in urma unui divort, si asta va presupune o noua si dificila sarcina parentala.

In felul acesta, a aparut ideea ciclului de viata familiala, care presupune parcurgerea mai multor stadii sau etape.

Salvador Minuchin identifica patru stadii de dezvoltare, care apar in majoritatea familiilor:

Constituirea cuplului - diada maritala formeaza un sistem functional prin negocierea granitelor (interactiunea cu socrii), recon-ciliind stilurile de viata diferite si dezvoltand reguli referitoare la conflict si cooperare.

Familia cu copii mici - sistemul marital se reorganizeaza atunci cand apar copiii pentru a se adapta cerintelor legate de parentalitate.

Familia cu copii scolari si adolescenti - familia interactioneaza acum si cu sistemul scolar. Pe masura ce copiii devin adolescenti, familia trebuie sa se adapteze la probleme ca: influenta prietenilor, pierderea partiala a controlului parental, emanciparea copiilor etc.

Familia cu copii mari - acestia devin deja adulti, astfel ca relatia dintre parinti si copii trebuie modificata pentru a deveni relatie de tip adult-adult.

Sociologii Evelyn Duval si Reuben Hill au aplicat un cadru de dezvoltare familiilor din anii 1940, prin stabilirea unor etape discrete ale dezvoltarii grupului familial, cu sarcini ce trebuie indeplinite pentru fiecare dintre ele. Acestea sunt:

. Etapa cuplului fara copii;

Etapa familiei cu copii de varsta scolara;

Etapa familiei cu copii deveniti adulti;

Etapa familiei omului singur (vaduvia).

Terapeutii de familie Betty Carter si Monica McGregor (1980, 1999) au imbogatit acest cadru; ei au apelat la orientarea multige-nerationala, recunoscand pattern-urile culturale diverse si avand in vedere si etape care nu sunt neaparat specifice, cum ar fi divortul si recasatoria. Este, de altfel, considerata cea mai cuprinzatoare si demonstrata clinic etapizare, organizata pe sase etape distincte:

a)initiativa tanarului adult;

b)casatoria;

c)familiile cu copii mici;

d)familiile cu adolescenti;

e)initiativele copiilor si parasirea caminului;

f) familia la batranete.

Te rog, studiaza si tabelul de mai jos, in care sunt prezentate mai detaliat etapele conform conceptiei autorilor mentionati mai sus (dupa Nichols si Schwartz, 2005, p. 126-127).

Evident, nu exista nici o versiune standard a etapelor vietii de familie. Nu numai ca familiile au o diversitate de tipuri, asa cum ai vazut in capitolul anterior, dar aceste tipuri pot avea norme si reguli foarte diferite pentru etape diferite. Valoarea conceptului de ciclu de viata consta in a recunoaste ca familiile, adesea, dezvolta probleme la tranzitiile de la o etapa la alta, datorita inabilitatii sau temerilor membrilor si a sistemului familial de a face tranzitia de la o etapa la alta. De aceea, te-as ruga sa nu le folosesti pentru a stabili si a judeca ce este normal sau de asteptat in anumite etape intr-o familie.

Procesele familiale

In cadrul familiei, au loc numeroase procese si fenomene familiale, cum ar fi: intercunoasterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competitia, negocierea, formarea unor coalitii, manipularea etc. M-am gandit sa fac o prezentare succinta doar a intercunoasterii si comunicarii, pe care le consider fundamentale, lasandu-te pe tine sa le aprofundezi pe acelea care iti starnesc interesul, folosind bibliografia suplimentara de la sfarsitul capitolului.

Intercunoasterea

Alaturi de comunicare, acest proces de intercunoastere sta la baza formarii si evolutiei cuplului si a familiei. Cei doi parteneri se intalnesc, se plac, se indragostesc (de cele mai multe ori) si hotarasc sa se cunoasca. Dupa ce considera ca se cunosc suficient, daca exista si dorinta de a forma un cuplu stabil, de a ramane impreuna, de regula se casatoresc. Dar procesul intercunoasterii nu s-a incheiat, ci dimpotriva, abia acum se manifesta plenar. O data ce partenerii incep sa locuiasca impreuna, sa realizeze sarcinile casnice impreuna, sa faca fata influentelor externe, ei se cunosc din ce in ce mai mult, pe diverse fatete ale personalitatii. Astfel, intercunoasterea este un proces atat voluntar, constient, cat si involuntar, automat. Partea voluntara consta in actiuni directe de autodezvaluire si dezvaluire reciproca. Partea involuntara consta in comportamentele obisnuite si automate pe care fiecare partener le realizeaza si in urma carora partenerul poate culege informatii reprezentative despre celalalt. Uneori, acest tip de intercu-noastere este ignorat sau minimalizat in unele cupluri, partenerii bazandu-se mai mult pe ceea ce afirma decat pe ceea ce fac. De exemplu, intr-o familie cu un partener alcoolic sau neimplicat emotional, celalalt partener poate minimaliza comportamentele de abuz de alcool sau cele lipsite de afectiune, crezand ca "intr-o zi se va schimba'', pentru ca "asa spune'. Asta va duce la o falsa intercunoastere si la un fenomen de autoiluzionare. Totusi, asa cum cred ca stii si tu, faptele caracterizeaza omul cel mai bine.

Autodezvaluirea si dezvaluirea reciproca ajuta foarte mult la stabilirea intimitatii in cuplu si familie. Atat cei doi parteneri, cat si parintii si copiii stabilesc relatii mai bune, mai deschise si mai calde tocmai prin intermediul autodezvaluirii. Tot ea faciliteaza stimularea dragostei erotice, dar mai ales a celei profunde, mature.

Dar nu este usor si nici la indemana sa te dezvalui si sa asculti dezvaluirea altei persoane, nici chiar a sotului sau a copilului tau. Iata care sunt cateva dintre barajele intercunoasterii:

Teama de a nu lasa pe celalalt sa afle presupusele defecte proprii;

Teama de respingere sau pierdere care ar putea urma (in mod real sau doar fantasmat) daca celalalt cunoaste ceea ce tu apreciezi ca fiind urat, nepotrivit, defect etc.;

Tendinta de a judeca propria dezvaluire sau ceea ce dezvaluie partenerul(a);

Tendinta de a te arata superior partenerului (ceea ce falsifica inter-cunoasterea);

Mitul conform caruia "partenerul trebuie sa isi dea seama cum esti, daca te iubeste suficient de mult';

Deprinderi gresite de comunicare (vezi, mai jos, la blocajele comunicarii).

Evident, insa, ceea ce faciliteaza intercunoasterea este autocu-noasterea si increderea in sine. Ele ajuta atat in primele momente ale dezvaluirii, cat si mai tarziu, la aprofundarea intercunoasterii. Ele ajuta la gestionarea temerilor si la eliminarea sau reducerea barajelor.

Comunicarea

Comunicarea este foarte strans legata de intercunoastere, fiind mijlocul prin care aceasta din urma se realizeaza. De aceea, o buna comunicare va stimula intercunoasterea, care la randul ei va contribui la satisfactia si implinirea comunicarii.

Cred ca deja cunosti cele doua forme fundamentale de comunicare umana, cea verbala si cea nonverbala, asa ca nu am sa insist asupra lor. Mentionez doar ca ambele sunt folosite si foarte utile in cuplu si familie. Ele pot ajuta la reglarea relatiilor familiale si la reechilibrarea sistemului familial.

O alta clasificare a tipurilor de comunicare, utila celor care studiaza familia, este cea a lui Gregory Bateson. El imparte comunicarea in:

Comunicarea digitala;

Comunicarea analogica.

In comunicarea digitala, fiecare mesaj are doar un referent, apartine doar unui tip logic si consta in semne arbitrare (Bateson si Jackson, 1968). De exemplu, cuvantul "masa' nu desemneaza nimic altceva decat o piesa de mobilier. Din punctul de vedere al comunicarii digitale, o durere de cap este o durere de cap si nimic altceva.

In comunicarea analogica, mesajul are mai mult decat un referent, putand exprima diferite grade. De exemplu, strangerea unui pumn este in acelasi timp un semn pentru un anumit tip de comportament (ex.: amenintare, opozitie, frustrare, agresivitate), dar, totodata, este si o parte a acestui comportament. In anumite culturi, manifestari ca plansul, tipatul, ruperea hainelor, smulgerea parului, lovirea capului de un zid exprima in mod analog diferite grade de disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea in considerare a altor mesaje. Asa, de pilda, o durere de stomac nu este doar o durere de stomac, ci, concomitent, exprimarea dezgustului, un mod de a te sustrage de la a face o treaba, sau o cerere de afectiune. "Durerea de stomac' comunicata cuiva ca mesaj analogic va depinde de situatia si de contextul in care mesajul analogic a fost emis (Madanes). Astfel, simptomele care apar in familie sunt de fapt mesaje comunicate celorlalti membri cu scopul de a schimba ceva in sistemul familial.

De exemplu, o sotie frustrata de lipsa de atentie a sotului sau preocupat de alte probleme ii poate comunica brusc o durere de stomac, in timpul cinei. Mesajul are mai multe semnificatii. El poate insemna intentia de a-l deturna pe sot de la problemele lui, nevoia de a-i capta atentia si afectiunea si, totodata, o stare fizica logica de disconfort epigastric.

Sau "Am o durere de cap ', comunicata in momentul pregatirii de culcare poate insemna mai mult decat o stare interna, deteriorarea relatiilor sexuale sau refuzul acestora.

De asemenea, stilul si modalitatile de comunicare se invata, in primul rand, in familie. Apoi, ele sunt modelate in grupuri si societate. De aceea, inclusiv blocajele in comunicare vor fi preluate din familie si folosite in viitoarele relatii de cuplu si de familie ale copiilor.

Elementele care faciliteaza o buna comunicare sunt:

Sentimentele de afectiune autentica ale membrilor familiei;

Abilitatile de gestionare ale sentimentelor care se nasc in procesul comunicarii;

Onestitatea si promovarea adevarului in orice comunicare;

Deschiderea la si pretuirea mesajelor (verbale si nonverbale) care vin de la ceilalti membri, ca urmare a constientizarii faptului ca acestea ajuta la pastrarea echilibrului familial;

Oferirea unui timp si spatiu special pentru comunicare, mai ales a ceea ce este important, delicat, sensibil;

Folosirea unui stil adecvat partenerului de comunicare, tocmai pentru a te asigura ca ceea ce ai transmis a si fost receptionat corect de catre partener.

Cele mai frecvente blocaje ale comunicarii in cuplu si familie sunt:

Deprinderile gresite de comunicare: lipsa ascultarii, intreruperea discursului celuilalt, realizarea unor alte activitati in timpul discutiei cu partenerul, asezarea pe o pozitie superioara, cum ar fi: "stiam asta', "exact asta voiam sa spun si eu', "eu stiu mai bine, nu trebuie sa imi spui tu', ignorarea a ceea ce spune partenerul sau copilul, atitudinile de autoritate de genul "eu stiu cel mai bine ce e bine pentru tine' etc.;

Timiditatea, jena de a spune, de a exprima propriile opinii;

Teama de a se exprima, de reactiile partenerului, ale parintelui sau ale copilului;

Miturile - de exemplu "nu e frumos sa vorbesti despre sex/despre defectele celuilalt', "nu trebuie sa iti spun asta; ar trebui sa iti dai singur(a) seama daca stai cu mine si spui ca ma iubesti', "daca ne simtim bine in pat nu mai trebuie sa si vorbim' etc.

Dimensiunea afectiva a familiei

Familia si relatiile familiale reprezinta principalul izvor al vietii afective a omului. Relatia afectiva a copilului cu mama si tatal sau vor fi modelul de baza al dezvoltarii sentimentelor fata de sine si ceilalti. Acest lucru este frumos si foarte clar surprins de Dorothy Law Nolte in poemul sau Copiii invata ceea ce traiesc (1954) pe care am sa ti-l ofer aici.

Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne;

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi;

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi;

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea;

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi;

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia;

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati;

Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori;

Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea;

Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea;

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca;

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine;

Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel;

Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata sa fie generosi;

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar;

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti;

Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul;

Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti;

Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.

Te invit insa sa ii citesti cartea Cum se formeaza copiii nostri, scrisa impreuna cu Rachel Harris, pentru a putea afla mai multe si intelege mecanismele prin care copiii asimileaza tot ce se intampla in viata familiala si in special in viata afectiva. De asemenea, ar putea sa iti largeasca si cunostintele referitore la rolurile parentale.

Am decis sa iti prezint aici doar cateva lucruri despre iubire, cel mai important sentiment din familie, care sta la baza dezvoltarii noastre ca fiinte umane, si despre intimitate, care reprezinta caracteristica fundamentala a vietii de cuplu si de familie. Restul te provoc pe tine sa cauti in bibliografia pe care ti-o sugerez la finalul capitolului si in alte carti la care eu nu m-am gandit, pe care nu le-am citit sau care nu au aparut inca!

Iubirea

Iubirea este sentimentul puternic de afectiune, atractie si unire a celor doi parteneri care formeaza cuplul (marital sau nu). Actualmente, iubirea este principala motivatie pentru transformarea cuplurilor erotice in cupluri conjugale (casatorie).

E. Wheat (1980, apud Mitrofan si Ciuperca 1997, p. 177) descrie cinci forme de manifestare a iubirii:

Epithumia - se refera la dorinta fizica puternica, reciproc exprimata prin dragoste sexuala plina de satisfactie. Satisfactia sexuala este un indicator sigur al sanatatii casniciei, chiar daca, dupa Wheat, relatiile sexuale nu sunt aspectul cel mai important al casatoriei.

Eros - este forma de dragoste ce implica cel mai mult romantismul. Eros presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinta iubita, dar si dorinta de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o iubire pasionala si sentimentala si reprezinta cel mai adesea punctul de plecare in casatorie.

Storge - este o forma de dragoste, descrisa ca relatie confortabila, care inglobeaza o afectiune naturala si sentimentul de apartenenta reciproca. Se bazeaza pe loialitate mutuala si se manifesta in relatiile dintre soti, parinti si copii, frati si surori, realizand sentimentul de apartenenta la un grup unit.

Fileo - este genul de iubire care pretuieste pe cel iubit, manifestand-se cu gingasie, dar asteptand intotdeauna un raspuns. Se traduce prin prietenie, reciprocitate. Fileo creeaza prieteni, in stransa apropiere. Ei isi marturisesc si impartasesc ganduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe care nu le-ar putea incredinta altcuiva. Ei isi impart timpul si interesele, ceea ce confera casatoriei siguranta, atractivitate si recompense. Chiar daca exista multa pasiune in sexualitate, absenta lui Fileo innegureaza casatoria si o face neinteresanta.

Agape - este dragostea completa, lipsita de egoism, care are capacitatea de a se oferi continuu, fara a astepta nimic in schimb. Ea pretuieste si slujeste neconditionat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul iubirii Christice, dincolo de emotii si sentimente pasionale, fiind profund infuzata spiritual, rod al unei optiuni constiente, al unei alegeri libere. Este definita si ca o dragoste a actiunii, presupunand ajutorare, a face bine, a avea compasiune pentru celalalt, fiind mai curand o atitudine si un comportament motivat spiritual, si aproape deloc emotie.

Dincolo de aceste modalitati, putem diferentia intre o dragoste sau iubire imatura si una matura. Iubirea imatura se caracterizeaza printr-o intensitate mare, printr-un amestec de dependente si deci de asteptari ca partenerul sa satisfaca mult din nevoile personale; este de fapt dragostea fuzionala, despre care vorbeste M. Bowen si D. Schnarck, cel care a aplicat conceptia boweniana la relatiile erotice sexuale ale cuplurilor. Astfel, dragostea imatura este specifica adolescentilor si tinerilor. O data cu maturizarea emotionala, cu dezvaluirea reciproca a partenerilor si dezvoltarea increderii in sine si in partener, apare si dragostea matura. Dragostea matura este mai putin intensa (nu iti "da fluturi in stomac'), dar este mult mai profunda; implica incredere, respect si acceptarea partenerului asa cum este el (fara tendinte de a-l schimba, a-l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, in orice situatie, indiferent daca este sau nu de acord cu tine, daca ii place sau nu; stii ca este acolo si te va ajuta in ceea ce faci; presupune si admiratie si valorizarea partenerului asa cum este el. Bineinteles, la o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc si pe sine, persoane cu un eu bine diferentiat, care pot sa fie autonome si totusi sa fie implicate emotional in relatia cu partenerul.

Multe relatii de cuplu trec de la dragostea imatura la cea matura. Altele se destrama in aceasta tranzitie din cauza incapacitatii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu se face usor, ci dimpotriva, cu conflicte, suferinte, adaptari. De altfel, Erich Fromm considera ca "iubirea este o arta, un mod de a trai in arta' si milita pentru invatarea acestei arte asa cum se procedeaza in oricare arta (muzica, pictura etc.). Ceea ce ajuta insa la transformarea iubirii imature in iubire matura, dupa Fromm, sunt:

Disciplina - adica angajarea responsabila a timpului si a eu-lui personal;

Concentrarea - asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaste si intelege;

Rabdarea - e nevoie de exercitiu, in timp si treptat, pentru a invata sa iubesti;

Sensibilitatea - legata mult de constientizarea propriilor erori, fluctuatii de sentimente si autocontrol;

Depasirea narcisismului - iesirea din propriul eu, din propriile placeri, din egocentrism si egoism si manifestarea modestiei si a disponibilitatii in relatie.

De altfel, toti cei care au ajuns la dragostea matura afirma ca satisfactia maritala este mult mai crescuta, ca intimitatea si satisfactia sexuala sunt incomparabil mai placute si pline de impliniri decat in timpul indragostirii sau la tinerete.

Intimitatea

Dennis Bagarozzi, doctor in psihologie si consilier, care a lucrat cu cupluri mai bine de 30 de ani, in cartea sa Stimularea intimitatii maritale, publicata in 2001, pleaca in studiul sau asupra intimitatii in cuplu de la definitia data de Dictionarul Random House al limbii engleze. Acesta defineste intimitatea ca "relatie personala apropiata, familara si de regula afectuoasa sau de dragoste cu o alta persoana, care presupune o cunoastere detaliata sau o intelegere profunda a celeilalte persoane, precum si o exprimare activa a gandurilor si sentimentelor ce ofera o baza pentru familiaritate' (apud Bagarozzi, 2001, p. 5). Bagarozzi concluzioneaza ca intimitatea este "un proces interactiv care contine o serie de componente bine structurate si interrelationate'. In centrul acestora stau "cunoasterea, intelegerea, acceptarea celuilalt si aprecierea modului unic al partenerului de a vedea lumea' (Bagarozzi, 2001, p. 56).

Acelasi autor mentioneaza ca intimitatea este o nevoie umana de baza, ce deriva din nevoia fundamentala de supravietuire, de atasament. Acest lucru poate fi observat cu relativa usurinta la persoanele care au fost private in perioada imediat dupa nastere de un atasament bun fata de mama si care, devenite adulte, au dificultati de dezvoltare a intimitatii (Ainsworth, Blehar, Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984, apud Bagarozzi, 2001). Nevoia de intimitate poate fi con-ceptualizata, din punctul de vedere al dezvoltarii, ca o manifestare mai matura, mai diferentiata si mai avansata a nevoii biologice universale de apropiere, de contact cu o alta fiinta umana. De aceea, aceasta nevoie de intimitate va varia in intensitate de la o persoana la alta, astfel incat, in fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atat per global, cat si pe fiecare componenta a intimitatii in parte.

D. Bagarozzi (2001, p. 6-14) vorbeste de noua componente ale intimitatii:

intimitate emotionala

intimitate psihologica

intimitate intelectuala

intimitate sexuala

intimitate fizica (non-sexuala)

intimitate spirituala

intimitate estetica

intimitate sociala si recreationala

intimitate temporala

Intimitatea emotionala reprezinta nevoia de a comunica si impartasi cu partenerul toate sentimentele, atat pe cele pozitive, cat si pe cele negative. Exista cateva limite care pot influenta manifestarea acestui tip de intimitate: credinta ca numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau, dimpotriva, ca doar cele negative, pentru a sti ce trebuie sa imbunatatesti; credinta ca doar anumite tipuri de sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de ex., doar bucuria si iubirea, dar nu si fericirea sau excitarea, sau doar tristetea si frustrarea, dar nu si furia sau ura.

Intimitatea psihologica reprezinta nevoia de a comunica, impartasi si conecta cu o alta fiinta umana prin dezvaluirea caracteristicilor propriului sine, caracteristici semnificative si foarte personale, cum ar fi sperantele, visele, fanteziile, aspiratiile, dar si propriile indoieli, nemultumiri, temeri, probleme, insecuritati, conflicte interioare cu partenerul. 52

Acest tip de intimitate necesita o mare putere interioara a celui care impartaseste, deoarece el devine in astfel de momente foarte vulnerabil, dar si o mare capacitate de sustinere a celui care asculta pentru a nu-l rani pe partenerul sau. De aceea, increderea reciproca este foarte importanta pentru ca aceasta forma de intimitate sa se manifeste.

Intimitatea intelectuala este nevoia de a comunica si impartasi cu celalalt ideile importante, gandurile, credintele. Ea nu presupune intelectualizare sau rationalizare (cele doua mecanisme de aparare inconstiente), orgoliu sau demonstrarea superioritatii, sau cererea de lauda, recunoastere sau adulatie. Toate acestea vor crea distanta intre parteneri si in nici un caz intimitate. Dimpotriva, ea presupune capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt, indiferent daca este sau nu de acord cu aceasta perspectiva. Putem spune ca este varianta cognitiva a empatiei.

Intimitatea sexuala reprezinta nevoia de a comunica, impartasi si exprima cu partenerul acele ganduri, sentimente, dorinte si fantezii de natura senzuala si sexuala. Ea duce la trezirea dorintei sexuale, dar nu e obligatoriu sa se ajunga la actul sexual. Acest tip de intimitate presupune saruturi, imbratisari, atingeri, dans, jocuri erotice, imbaierea impreuna etc. Evident, ea este conectata profund cu dragostea erotica, nu cu cea parinteasca, fraterna, amicala sau cea narcisica. De asemenea, asa cum spuneam si mai sus, dragostea erotica trebuie sa ajunga la maturitate pentru a facilita intimitatea sexuala.

Intimitatea fizica (nonsexuala) reprezinta nevoia de apropiere fizica de partener, fara a avea vreo tenta sexuala. Presupune atingere sau simple imbratisari, mersul de mana, dans, masaje nonsexuale etc.

Intimitatea spirituala presupune nevoia de a impartasi partenerului gandurile, sentimentele, credintele si experientele referitoare la religie, supranatural si aspectele spirituale ale existentei, viata, moarte, valori morale etc. Spiritualitatea este o chestiune foarte personala. De aceea, este nevoie de o mare deschidere din partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de intimitate, deoarece ea nu inseamna ca cei doi impartasesc aceleasi valori, idei, practici.

Intimitatea estetica reprezinta nevoia si dorinta de a impartasi cu partenerul sentimentele, gandurile, credintele, valorile, experientele pe care persoana le considera frumoase, la care sufletul rezoneaza sau inspira. Minunile naturii, simple (un fulg de nea) sau complexe (cosmosul), pot fi baza unei asemenea intimitati. Alte exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura, sculptura, arhitectura si alte forme de expresie artistica. Acest tip de intimitate nu se asociaza si nu este preludiu pentru nici un alt tip de intimitate. Este o experienta care se traieste, se implineste prin ea insasi.

Intimitatea sociala si recreationala este nevoia de a se angaja in activitati si experiente placute si de joc cu partenerul. Include activitati precum: schimbul de glume si povestiri haioase, impartasirea evenimentelor curente de viata, luatul meselor impreuna, practicarea de sporturi si jocuri, dansatul de placere etc. Aceste activitati pot include si prieteni comuni sau rude.

Intimitatea temporala implica timpul pe care fiecare partener va dori sa il petreaca zilnic cu celalalt pentru activitati intime. Aceasta cantitate de timp va fi diferita pentru cei doi parteneri. Pentru unele persoane, 15-20 de minute pot fi suficiente, in timp ce pentru altele, doua ore nu vor fi suficiente.

Comunicarea, cum spuneam si mai devreme, poate stimula sau diminua intimitatea cuplului. Stimulativa este comunicarea directa a nevoilor si dorintelor fiecarui partener, adica atunci cand mesajele sunt clare, directe si sincere. Inhibitive sunt:

mesajele mincinoase - partenerii pot minti fie ca sa se apere de eventualele refuzuri sau conflicte, fie pot avea tulburari de caracter. In ambele cazuri insa, minciunile erodeaza sentimentele de incredere si iubire dintre cei doi.

mesajele confuze - cand mesajele sunt neclare, putand avea mai multe intelesuri. De exemplu, daca sotul ii spune sotiei sale intr-o zi "In sfarsit mi-au dat o prima consistenta. Acum ne permitem sa ne facem de cap' - in acest caz, sotia nu va sti cu exactitate daca el se refera la mult-visata calatorie de la sfarsitul saptamanii despre care au tot vorbit sau la a-si cumpara frigiderul de care au nevoie;

mesajele paradoxale - sunt cele care exprima doua idei opuse in acelasi timp. De exemplu, un sot dominator si agresiv care ii cere sotiei sa isi exprime mai clar si mai des opiniile proprii sau o sotie care plange in urma unei certe cu sotul ii spune acestuia sa nu tina cont de plansul ei.

mesajele agresive - sunt cele care jignesc, ridiculizeaza, critica;

mesajele incongruente.

Gerard Leleu vorbeste si el clar si pe inteles despre intimitatea in cuplu, care de altfel se constituie ca fundament pentru intimitatea familiala; merita sa mentionez aici ceea ce el considera conditii pentru o buna intimitate psihica:

autocunoasterea;

increderea in sine si intimitatea cu sine;

a trai in prezent, adica "aici si acum';

indepartarea barierelor fizice (mirosuri neplacute, atmosfera neprielnica, eliminarea sau diminuarea complexelor corporale etc.);

indepartarea barierelor psihice (in special temerile);

crearea cadrului pentru dezvoltarea si manifestarea senzualitatii.

Mai multe detalii gasesti citind cartile sale aparute la Ed. Trei (vezi bibliografia suplimentara).

Abordarea transgenerationala a familiei

In cadrul acestor abordarilor transgenerationale, locul cel mai important il ocupa teoria lui Murray Bowen, denumita, dupa numele sau, teoria (si terapia) boweniana.

Murray Bowen, medic cu specializare in psihiatrie, si-a
facut rezidenta la faimoasa clinica Menninger (Menninger
Clinic), recunoscuta pentru orientarea sa psihanalitica. Aici,
Bowen a devenit din ce in ce mai nesatisfacut de conceptele
psihanalitice, care nu puteau fi validate prin metode stiin-
tifice acceptate in mod conventional. Ca urmare, el a inceput
sa dezvolte o noua teorie "conceputa sa corespunda in mod
precis cu principiile evolutiei si cu omul ca fiinta evolutiva'
(Kerr & Bowen, 1988, p. 360). Bowen si-a perfectionat teoria
si dupa mutarea sa la Institutul National pentru Sanatate
Mentala (INSM) in Bethesda, Maryland, in 1954. La INSM,
Bowen a admis familii intregi in sectia de cercetare psi-
hiatrica. Cercetarea acestor familii a fost ghidata de teoria
boweniana, si, astfel, teoria a fost extinsa si modificata de
fiecare data cand specialistii se confruntau cu informatii noi
sau incompatibile. In timpul celor cinci ani la INSM, cerce-
tarea lui Bowen s-a centrat pe familiile cu copii schizofreni
si, in particular, pe relatia simbiotica observata intre mame si
copiii lor. In final, teoria s-a dezvoltat pentru a include intreaga
familie, adresandu-se si altor tipuri de familii.

Esenta teoriei boweniene este alcatuita din opt concepte fundamentale. Aceste concepte interrelationate construiesc "piatra de temelie' (Walsh, Mc Grow, 1996) a teoriei, si anume, sistemul emotional.

Sistemul emotional include "forta pe care biologia o defineste ca instinct, reproducere, activitate automata controlata de sistemul nervos autonom, stari emotionale subiective si sentimente si fortele care guverneaza sistemele de relatie In termeni largi, sistemul emotional guverneaza dansul vietii in toate lucrurile vii' (Bowen, 1975, p. 380).

Un alt termen-cheie de la inceputul muncii lui Bowen este masa de ego familial nediferentiat. Acesta se refera la "unitatea emotionala intensa intr-o familie care produce emotionalitate ce interfereaza cu gandirea si impiedica diferentierea individului de familie' (Bowen, 1978). Hall noteaza ca Bowen nu mai utilizeaza aceasta terminologie, termenul de "fuziune' fiind cel preferat in mod curent. Astfel, teoria boweniana face o distinctie intre indivizii care sunt fuzionati si cei care sunt diferentiati. Caracteristica preferata este cea de diferentiere. Prezentam mai jos cele opt concepte esentiale ale teoriei boweniene, in care diferentierea sinelui este considerata foarte importanta.

Diferentierea sinelui. In contextul unui sistem emotional, diferentierea sinelui reprezinta gradul relativ de autonomie pe care un individ il pastreaza, in timp ce ramane in relatie semnificativa cu ceilalti. Acesti indivizi pot transcende nu doar propriile emotii, ci si cele ale sistemului lor familial. De asemenea, astfel de persoane diferentiate sunt mai flexibile, adaptabile si mai autonome. Ca urmare, ele isi traiesc propriile emotii si, desi nu sunt lipsite de constiinta emotiilor celor din jurul lor, sunt capabile sa mentina un grad de obiectivitate si distanta emotionala fata de problemele emotionale proprii sau ale altora. De aceea, se considera ca indivizii inalt diferentiati au un eu solid ("solid self'), mai integrat. Acesta reprezinta pentru Bowen conceptul de eu care este ghidat in principal de intelect, adica persoana poate actiona sau lua decizii pe baza unor judecati rationale.

Indivizii cu niveluri scazute de diferentiere tind sa fie mult mai rigizi si mai dependenti emotional de altii, comportamentul fiind directionat mai degraba de emotii. Ei sunt ghidati preponderent de pseudo-eul ("pseudo-self') lor. Acesta este un concept de eu care este negociabil cu altii, sensibil la emotii si mai putin la judecatile rationale. Astfel de persoane vor lua decizii bazate pe sentimente, nu pe principii logice, rationale. De aceea, deciziile luate in momente diferite de timp nu vor fi in acord unele cu altele, dar indivizii cu pseudo-eu nu sunt constienti de aceasta situatie. Bowen (1976) descrie pseudo-eul ca un eu pretins, adica un eu fals, dupa cum ar spune Winnicott, pe care persoana il poate simti ca fiind real, desi nu este.

In terapia de familie boweniana se urmareste gradul diferentierii sinelui la fiecare membru al familiei si, in special, al copiilor (mai ales daca acestia sunt adolescenti sau chiar maturi). Este mult mai probabil ca persoanele cu un grad mic de diferentiere a sinelui fata de membrii familiei care dezvolta anumite simptome sa prezinte si ele, la randul lor, alte, sau chiar aceleasi, simptome, comparativ cu persoanele cu un grad mare de diferentiere. De aceea, unul dintre scopurile terapeutice va fi cresterea gradului de autonomie a membrilor familiei, unii fata de altii.

Mai mult, conceptele de diferentiere si fuziune sunt foarte importante pentru Bowen (ca si pentru oricare alt terapeut) si in ceea ce priveste ipotezele intergenerationale sau transgenerationale. Bowen considera ca persoanele care parasesc familia de origine cu un pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu familiile lor de origine tind sa se casatoreasca cu persoane cu care vor putea, de asemenea, sa fuzioneze. Astfel, doua persoane nediferentiate tind sa se gaseasca unele pe altele. Rezultatul va fi separarea emotionala de familia de origine si fuzionarea sotilor. Asta presupune ca pseudo-eul unuia dintre soti se va baza pe pseudo-eul celuilalt, adica se vor uita unul la celalalt pentru a detecta diferite indicii in scopul alegerii modului de reactie emotionala si de luare a deciziilor. In felul acesta, "procesele familiale neproductive trec de la o generatie la urmatoarea prin astfel de mariaje' (Becvar si Becvar, 1996).

Procesul emotional familial nuclear. Acest concept descrie gama de pattern-uri relationale emotionale din sisteme, dintre parinti si copii. Exista patru mecanisme utilizate de familie pentru a face fata anxietatii cand aceasta devine prea intensa in familia nucleu. Toate cele patru mecanisme pot fi folosite, dar, de regula, o familie, mai ales daca este fuzionala, utilizeaza in mod predominant unul sau mai multe: - Distanta emotionala. Intr-un sistem familial fuzional cu niveluri inalte de anxietate, un membru al familiei poate mari distanta interpersonala atunci cand el sau ea nu mai poate face fata reactivitatii emotionale (Bowen, 1978). Frecvent, aceasta poate determina o distanta mai mare decat doreste, de fapt, individul.

Conflictul marital. Cantitatea de conflict intr-un mariaj este o functie a gradului de fuziune din relatie si a intensitatii anxietatii corespunzatoare (Papero, 1991). Poate avea loc un proces ciclic, in care conflictul este urmat de distanta emotionala, o perioada de apropiere calda, apoi o crestere a tensiunii care precipita un alt conflict si, astfel, ciclul se perpetueaza.

Transmiterea sau proiectia problemei catre copil. De multe ori, problemele dintre soti si anxietatea acestora tind sa fie evitate prin concentrarea lor pe unul sau mai multi copii. Cel mai comun pattern este ca mama sa-si concentreze o mare parte din energia sa emotionala pe un copil (ajungandu-se chiar la fenomenul de fuziune simbiotica intre mama si copil), in timp ce tatal se distanteaza si este evitat in acelasi timp. Copilului pe care parintele se concentreaza ii sporesc reactivitatea si fuziunea sistemului intelectual si emotional. De aceea, el este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome.

Disfunctia intr-un sot. In cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfunctional, iar celalalt in mod deschis adecvat cu scopul de a compensa, se pot dezvolta roluri reciproce. Acest pattern poate lua amploare si poate deveni solid daca un membru al familiei dezvolta o maladie fizica sau mentala cronica.

Triunghiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al proiectiei unei probleme asupra unuia sau mai multor copii. Un triunghi este unitatea de baza a interdependentei in sistemul emotional familial. Pentru Bowen, o diada, adica un sistem de doua persoane, este stabila atat timp cat ea este calma. Daca apar factori stresori care determina cresterea nivelului de anxietate, diada poate ramane stabila, dar cand anxietatea intr-o diada atinge un nivel mai ridicat, o a treia persoana va fi atrasa in campul emotional al celor doi. De exemplu, nasterea primului copil determina aparitia unui triunghi format din cei doi parinti si copil. Sau, atunci cand exista un conflict intre soti, sotia poate apela la mama sa pentru a-si reduce anxietatea, implicand-o si pe aceasta in conflictele cu sotul; in felul acesta, apare triunghiul format din sot, sotie si mama sotiei. Triunghiurile intr-o familie pot fi latente si sa nu se manifeste in mod deschis. Totusi, aceste triunghiuri pot fi activate (si se activeaza frecvent) in timpul perioadelor de stres. Bineinteles, nivelul stresului sau al anxietatii necesar pentru destabilizarea diadei este in stransa legatura cu gradul de diferentiere al celor doi.

Procesul proiectiv al familiei. Acest proces se refera la faptul ca nivelul de diferentiere al partilor trece mai departe la unul sau mai multi dintre copiii lor. In mod obisnuit, un copil dintr-o familie va avea o implicare emotionala crescuta cu unul dintre parinti. Aceasta supraimplicare poate varia de la parintele care e in mod excesiv ingrijorat de ce se intampla cu copilul pana la parintele care este extrem de ostil actiunilor copilului. Dinamica aceasta deterioreaza capacitatea copilului de a functiona eficient in contexte sociale. Gradul de diferentiere al parintilor si nivelul de stres in familie determina intensitatea procesului proiectiv al familiei.

intreruperea (distantarea) emotionala. In incercarea de a face fata fuziunii si absentei diferentierii in relatiile lor interne, membrii familiei sau segmente ale sistemului extins se pot distanta unul de altul si pot deveni separati emotional. Desi individul care intrerupe poate parea ca face fata relatiei cu familia, individul ramane mai vulnerabil la alte relatii intense. Kerr (1981) sugereaza ca intreruperea emotionala indica o problema - fuziunea dintre generatii -, rezolva o problema -scade anxietatea asociata cu contactul familial - si creeaza o problema - izoleaza indivizii care ar putea beneficia de contact. Ca rezultat al separarii emotionale, individul ramane prins in sistemul emotional al familiei si poate fi mai putin capabil sa raspunda eficient la situatiile de rezolvare a problemelor. Disfunctia consecventa se poate manifesta si in alte moduri, cum ar fi relatii superficiale, boala fizica, depresie si comportamente impulsive (Walsh, 1980, apud Walsh

si McGrow, 1996).

Procesul de transmitere multigenerationala. Tendinta puter-
nica de a repeta pattern-urile disfunctionale ale conduitei
emotionale in generatii succesive culmineaza cu nivelurile
scazute de diferentiere a eului pentru anumiti membri ai
generatiilor mai tinere. Bowen considera ca indivizii la
niveluri echivalente de diferentiere, deci fie diferentiati, fie
fuzionati, se gasesc unul pe altul si se casatoresc si pot avea
unul sau mai multi copii cu niveluri mai scazute de dife-
rentiere. De aceea, ne putem astepta ca aceste atasamente sau
distantari sa fie mai accentuate la copii decat au fost la parintii
lor. Deoarece pattern-ul repetitiv determina in mod succesiv
niveluri mai scazute de diferentiere la generatiile urmatoare,
procesul culmineaza cu un ultim nivel de disfunctie, adica
atasamentele (adica fuziunile) sau distantarile emotionale care determina aparitia diferitelor simptome care fac ca persoana sau familia sa recurga la terapie.

Pozitia de frate sau sora. Varsta mai mare si distributia pe sexe intre frati in aceleasi generatii au o puternica influenta asupra comportamentului. Cercetarile lui Walter Toman (1969) descriu roluri diferite pe care indivizii le manifesta ca rezultat al pozitiei lor in familiile de origine, cum ar fi copilul cel mai mare, sora mai mica, cel mai mic copil. De exemplu, intr-o familie cu multi copii, ultimul copil, cel mai mic, poate sa fie cu totul ignorat din punct de vedere afectiv, din cauza preocuparii si stresului parintilor pentru asigurarea hranei si securitatii familiei. Bowen sugera, de asemenea, ca pattern-urile interactive dintre cuplurile maritale pot fi legate de rolurile indivizilor din familiile lor de origine.

Procesul emotional al societatii (regresia sociala). Acest concept-cheie al lui Bowen are in vedere faptul ca procesele caracteristice familiilor pot fi observate si in interactiunile la nivel social. De exemplu, deoarece exista o anxietate crescuta si un stres continuu, cauzate de crima, somaj si poluare, exista si o tendinta sociala catre reactivitate emotionala si o probabilitate scazuta a individului de a-si utiliza eficient procesele emotionale. Bowen observa ca istoria recenta a societatii noastre pare sa reflecte acest tip de regresie, adica societatea poate face fata cu succes unor factori stresori situationali acuti, dar esueaza cand factorii stresori se cronicizeaza. Din pricina stresului cronic, atat societatea, cat si familia pierd contactul cu principiile sistemului lor intelectual si vor actiona in virtutea sistemului emotional, pierzandu-si obiectivitatea.

Rezumatul capitolului

Acest capitol l-am dedicat catorva elemente de viata familiala. Am ales sa iti vorbesc despre:

etapele vietii de familie: etapa adultului tanar, etapa cuplului nou casatorit, etapa familiei cu copii mici, etapa familiei cu copii adolescenti, etapa cuibului "gol', cand copiii parasesc familia de baza, etapa familiei cu parintii in varsta.

procesele familiei, unde m-am oprit asupra a doua dintre ele: intercunoasterea si comunicarea, punand accent pe factorii facilitatori si inhibitori ai lor si pe importanta lor in manifestarea si pastrarea intimitatii. . abordarea transgenerationala a lui Murray Bowen, una dintre cele mai cuprinzatoare abordari psihologice ale familiei. Ti-am prezentat conceptele fundamentale ale acestei orientari si o sa ne folosim de ele si cand vom studia metodele de cercetare in psihologia familiei, unde genograma reprezinta un instrument extrem de util. Asa ca te invit sa dai mare importanta acestui capitol.

Pentru a aprofunda ceea ce ti-am prezentat, iti recomand cu caldura cartile din bibliografia suplimentara.

Exercitii si teme pentru seminar

Caracterizeaza fiecare stadiu prin care a trecut familia in care ai crescut. Stai de vorba cu un coleg si impartasiti-va caracterizarile. Observati similaritatile si diferentele dintre experientele din fiecare stadiu apartinand celor doua familii.

Ia-ti cateva minute pentru a viziona, in plan interior, filmul evenimentelor importante din viata familiei tale. Observa cu atentie acele resurse ale familiei care au facilitat desfasurarea evenimentelor placute si depasirea cu succes a celor neplacute sau mai putin placute. Listeaza resursele familiei tale pe o foaie de hartie. Discuta cu colegul sau colega ta de banca resursele identificate si grupati-le dupa urmatoarele criterii: resurse umane, resurse non-umane, resurse comunitare. Stabiliti, in grupuri de cate 4, care sunt principalele caracteristici ale resurselor familiale. Realizati un poster cu aceste caracteristici (Exercitiu realizat de Elena Anghel, psiholog si consilier scolar.)

Stabileste stadiul in care te afli acum cu familia pe care ti-ai format-o si mentioneaza care sunt provocarile pe care le intampini.

Realizeaza o diada cu un coleg (o colega). Stati de vorba despre orice timp de 5 minute fiecare, dar cand vorbeste celalalt, tu doar asculta si observa procesul de comunicare. Adica urmareste atat CE spune, mesajul verbal, cat si CUM spune, tonul, inflexiunile, privirea, gesturile, pozitia corpului. Comentati ulterior impreuna care elemente ar putea facilita relatiile voastre de cuplu si care le-ar putea bloca.

Tu ce fel de dragoste manifesti fata de partenerul (partenera) ta? Argumenteaza.

Evalueaza cele noua tipuri de intimitate (descrise de D. Bagarozzi) din cuplul tau sau al unui cuplu pe care il cunosti bine.

Care crezi ca este propriul tau nivel de diferentiere a sinelui? Argumenteaza. Apoi impartaseste acest lucru cu unul dintre colegii cu care te-ai simti confortabil facand asta. Iti spune ceva ceea ce simti si faci in impartasire despre abilitatile si modul in care te dezvalui?

In ce situatii te-ai distantat emotional de membrii familiei tale si in ce momente ai fuzionat?

Ce consecinte au decurs din pozitia ta in fratrie?

Bibliografie suplimentara

BECVAR, D.S., BECVAR, R.J., Family Therapy. A Systemic Integration,

Allyn & Bacon, Boston, 1996. BOWEN, M., Family Therapy in Clinical Practice, Jason Aronson, New York,

BOWEN, M., Family Therapy after 25 Years. In S. Arieti (Ed), American

Handbook of Psychiatry, Vol. 5, Basic Books, New York, 1975. CIUPERCA, C., RADU-GENG, L., Manipularea gandirii si comportamentului

- profetii care se autoimplinesc, Ed. SPER, Bucuresti, 2001. FROMM, E., Arta de a iubi, Ed. Anima, Bucuresti, 1985. LELEU, G., Cum sa fim fericiti in cuplu. Intimitate, senzualitate, sexualitate.,

Ed. Trei, Bucuresti, 2004. LELEU, G., Cum sa fim fericiti in cuplu. Intre fidelitate si infidelitate., Ed.

Trei, Bucuresti, 2003. LIEBER, P., MURPHY, G., SCHWARTZ, A.M., Copii adulti, parinti adulti,

Ed. Niculescu, Bucuresti, 2000. MITROFAN, IOLANDA, CIUPERCA C., Introducere in psihosociologia si

psihosexologia familiei, Bucuresti, Ed. Alternative, 1997.

MITROFAN, IOLANDA, VASILE, DIANA, Terapii de familie, Ed. SPER, Bucuresti, 2004.

"Revista de Psihoterapie Experientiala', Ed. SPER, Bucuresti.

NICHOLS, M., SCHARTZ, R., Terapia de familie - concepte si metode, traducere si publicare autorizata de Asociatia de terapie familiala, 2005, original publicata de Allyn & Bacon, 2004.