Generatiile sociale

Generatiile sociale.

<<In ce priveste problema generatiilor, fara indoiala, sociologia este cea care trebuie sa produca o viziune generalaDar, in cadrul sociologiei formale, aceasta problema se situeaza la frontiera dintre cercetarea statica si cea dinamicaansamblul generational este un fenomen social a carui specificitate trebuie sa fie descrisa si inteleasa>> (Mannheim : 1990, p. 40, p. 42).

Generatie si biografie sunt doua concepte la fel de vechi si dintotdeauna pereche, unitate de masura a istoriei. Ideea de generatie este universala, pentru ca ordinea timpului pe generatii este sistematica atat in Biblie cat si la vechii Greci si Egipteni, generatiile succesive servind drept repere ale timpuli memorizat si ca legatura cu timpul mitic al fondatorilor ancestrali. Timpul biblic, inaugurator al timpului istoric, se caracterizeaza, in filosofia evreiasca, prin continuitate si progres, ambele posibile datorita pactului generatiilor solidare in alianta conchisa in desert pentru instituirea legii morale.

Pe de o parte, maniera in care tema generatiilor a fost introdusa in istorie, respectiv vehiculand gandirea sociala, obiceiurile, schimbarile, a facut sa patrunda sociologia in istorie. Pe de alta parte, ideea de generatie este benefica analizei sociologice prin aceea ca ea permite introducerea temporalitatii istorice in analiza faptului social. Dar problema dimensiunii sociologice si istorice a notiunii de generatie trebuie sa fie regandita in contextul unei societati multigenerationale care transforma raporturile de generatie si definitia insasi a generatiilor.

In cadrul unei reflexii asupra istoriei, memoriei colective si timpului social, generatia este un termen polisemantic , cu o simbolica bogata, si o inepuizabila putere evocatoare, devenit concept analitic odata cu nasterea stiintelor sociale, in secolul al XIX-lea. In istoria vechii Chine, se regasesc 40 de secole divizate in dinastii si generatii si unul din caracterele care desemneaza timpul [che] desemneaza si generatia. La fel, in vechea Indie, pe de o parte timpul circular are ca simbol al varstelor lumii viata omului, iar pe de alta parte si semantica arata solidaritatea intre timp si generatie pentru ca [yuga] semnifica in acelasi timp <<varstele lumii>>, <<ciclu astronomic>> si <<generatie>>. In Biblie, expresia ebraica [chenot dor vador] care semnifica <<anii fiecarei generatii>> este sinonima cu [yemot olam] care semnifica <<zilele lumii>>, si desemneaza istoria. Dincolo de toate permanentele de-a lungul secolelor si de arhetipurile imemoriale care se regasesc in reprezentarile moderne, trebuie sa recunoastem deontologic si sa fim mereu constienti de masura considerabila in care in studiul generatiilor suntem tributari epocii noastre, modelelor de gandire, miscarilor sociale la moda. Personal, trebuie sa marturisesc ca in tot cursul acestei cercetari m-am resimtit impregnata de timpurile pe care le traiesc si fara nici-o sansa de a scapa lor.

Conceptul de generatie este definit in orice dictionar prin cele putin folosiri: <<ansamblu de fiinte care descind din cineva la fiecare grad de filiatie>>; <<distanta in timp care corespunde intervalului care separa fiecare dintre gradele unei filiatii>> (evaluat la aproximativ 30 de ani); <<ansamblu de indivizi avand aproape aceeasi varsta>> (sens analog celui de cohorta). In aceste semnificatii simbolice intervin mai multe dimensiuni : raportarea la memoria colectiva si la contributia sa la construirea continua a timpului social, constiinta de generatie ca element al perceperii timpului si amprenta de generatie prin care se construiesc modelele de gandire.

In ce privesc cele trei dimensiuni simbolice ale genaratiei care fac parte din imaginarul social : memoria colectiva, constiinta de generatie si amprenta timpului, elaborarile lui Claudine Attias-Donfut (1988, 1991) permit explorarea simbolicii generatiei de la nivelul colectiv la nivelul individual si corespund cu grija de a evita dubla capcana de a confunda o generatie cu mitul sau sau dimpotriva de a reduce semnificatia sa sociala la singura functie clasificatoare. In ceea ce priveste memoria colectiva ea trebuie diferentiata de memoria comuna asupra unor perioade sau evenimente efectiv traite. Memoria colectiva este traita si intretinuta de ansamblul unui grup sau al unei societati care participa la elaborarea sa colectiva mai mult sau mai putin mitica, mai mult sau mai putin reala in masura in care ea se refera la evenimente traite de membrii sai sau nu. Definitiile sociale (discursuri si reprezentari sociale) asupra generatiilor confera memoriei colective o dubla functie, de simbol colectiv si de reper al timpului social. Simbolurile colective actioneaza ca poluri de asamblare a unei cohorte, mediatizand identificarea ca un anumit eveniment sau cu un timp puternic al istoriei (generatia de foc, generatiile de ceausesti : nascutii intre 1966-1989, generatiile de sacrificiu). Definitiile de generatii pe care le produc discursurile sociale intervin la frontiera dintre memoria colectiva si istoria contemporana, si contribuie la structurarea continua a timpului social prin distingerea trecutului, prezentului si viitorului incarnate de generatiile succesive. Constiinta de generatie este o dimensiune a constiintei timpului, cea prin care se realizeaza adaptarea individuala a timpului social, conditie de baza a vietii sociale. Amprenta timpului asupra generatiilor priveste nivelul productiei sociale a cunoasterii si a modurilor de gandire, la interfata dintre timpul individual si timpul social.

Modurile in care a fost folosita notiunea de generatie in stiintele sociale pot fi grupate din patru mari perspective. In primul rand, in cadrul unui demers demografic sau statistic, care presupune repere precise, masurabile, in care termenul de generatie sau cohorta acopera ansamblul indivizilor nascuti la aceeasi data sau in acelasi interval de timp intr-o societate. In al doilea rand, intr-o perspectiva etnologica sau genealogica, care privilegiaza analiza organizarii sociale si ca urmare limiteaza generatia la sensul de filiatie si la o functie clasificatoare. In al treilea rand, in sociologie, folosirea notiunii de generatie este in acelasi timp cea mai curenta si cea mai imprecisa, si exprima cel mai adesea o comunitate care ar putea fi calificata drept <<spirituala>> si care trebuie distinsa de notiunea de varsta a carei cercetare este influentata de etnologie. Folosirea sociologica cea mai curenta, mostenita de la Mannheim, face din generatie un ansamblu de persoane care au aproape aceeasi varsta si al caror criteriu principal de identificare rezida in experientele istorice comune care le-au dat o viziune comuna asupra lumii. In al patrulea rand, in definitia sa istorica, generatia reprezinta o perioada care corespunde duratei de reannoire a oamenilor in viata publica si este masurata prin intervalul de timp care separa varsta tatalui de cea a fiului, in general evaluata la 30 de ani. Aceasta perioada poate fi mai scurta si atinge 10 ani, cand ea se refera la reannoirea ideilor si a modelor.

Polisemia notiunii de generatie impune necesitatea precizarii sensului adoptat in fiecare context de utilizare. In lucrarea de fata, principala autoreferinta care fondeaza o generatie este durata concreta comuna si au fost luate in considerare dimensiunile simbolice ale generatiei care fac parte din imaginarul social.

Folosirea actuala a notiunii de generatie, in acelasi timp ca obiect de studiu si instrument de investigare au contribuit la succesul prezent al acestei notiuni in stiintele sociale. Derivata din observarea fenomenelor semnificative ale istoriei, din care ea isi va trage si definitia, generatia a devenit la randul sau instrumentul cunoasterii ritmurilor istoriei in diapazonul ritmurilor succesiunii generatiilor. Motivele importantei teoretice crescande a conceptului de generatie sunt probabil legate si de declinul influentei marxismului in campul stiintelor sociale, respectiv de declinul viziunii traditionale asupra lumii sociale divizate in clase.

A. A. Cournot (Attias-Donfut : 88, p. 27-31) a propus o periodizare seculara a istoriei, corespunzatoare unui ciclu de trei generatii care se influenteaza unele pe altele : tinerii sunt educati de parinti inca in contact cu generatia anterioara, care marcheaza astfel prin contact direct doua generatii succesive. Momentul secolului va reflecta astfel legatura naturala intre trei, patru sau chiar cinci generatii, imprimand tineretului marca conversatiilor cu batranii. Impresiile din copilarie vor conserva experienta transmisa de trei generatii anterioare si vor impregna actiunile vietii adulte, creand permanenta ideilor de-a lungul secolului. O asemenea analiza are puncte comune cu problemele actuale privind extinderea familiilor multigenerationale o data cu coexistenta generalizata a patru, chiar cinci generatii si prelungirea duratei de companionaj intre generatii, fara precedent in istorie. Ne aflam in fata unui fenomen ale carui consecinte sunt inca putin cunoscute si masurate. Prezenta simultana a unor generatii adulte diferite, care au aproape acelasi numar de persoane este un fenomen istoric nou, urmare unor mutatii importante, precum cresterea sperantei de viata, diminuarea mortalitatii si a variantei varstei de deces. Faptul de a trai in lumea unei familii in care vom cunoaste mai putini membri ai aceleiasi generatii in acelasi timp si mai multi membri apartinand unor generatii diferite, va antrena in mod inevitabil o dinamica multiplicata de schimburi intre generatii. In timp ce o structura pe varste piramidala este favorabila raporturilor de autoritate, pentru ca gerontocratia este cu atat mai viabila cu cat priveste o minoritate, o structura pe varste de forma rectangulara este avantajoasa pentru relatii de competitie si de cooperare. Multiplicarea varstelor vietii, noua flexibilitate temporala si dezinstitutionalizarea cursului vietii urmare acceselor partiale si reversibile la statute incerte, caracterizeaza pluralismul si policronia timpurilor sociale si a modului lor de organizare care se impune astazi (Bessin : 1993). O data cu prelungirea perioadei pos-parentale, creste si durata de coexistenta a generatiilor urmare prelungirii perioadei de existenta in acelasi timp a parintilor si copiilor. Mediul de viata este mai incarcat de semnificatii. Pozitia de <<pod generational>> dupa expresia lui G. Hagestad sau de <<copil batran>> dupa expresia lui Watkins a devenit curenta. Astfel, astazi 60 la suta dintre cetatenii canadieni in varsta de 50 de ani au inca parinti in viata, in timp ce in anul 1860 numai 16 la suta erau in aceasta situatie. Partea din viata consacrata rolului de parinte cu copil in ingrijire a devenit mai scurta decat cea in care se indeplineste rolul de fiu sau fiica, respectiv in timpul careia parintii sunt in viata (Hagestad : 89). H. Le Bras (1982) a comparat situatia din Franta actuala cu cea din secolul al XVIII-lea : in prezent un copil de 5 ani are in medie 3,8 bunici fata de 0,75 cat avea in secolul al XVIII-lea ; un tanar de 20 de ani are inca astazi in medie 2 bunici si avea 0,14. Familia cu cele patru nivele ale sale multiplica in sanul sau schimburile intergenerationale, de la parinti la copii si invers, ceea ce antreneaza scaderea prapastiei dintre generatii si o mai mica scindare a varstelor vietii.

Franois Mentr a propus, pornind de la observarea schimbarilor sociale, o scala decenala a generatiilor : o generatie apare la fiecare 10 ani si ea dureaza 30 de ani, ceea ce antreneaza coexistenta la un moment dat a mai multor generatii, cel putin trei, daca nu consideram decat pe acelea care ating varsta matura de la 30 la 60 de ani. Persoanele sub 30 de ani si cele peste 60 de ani <<nu sunt contemporani>>. 30 de ani reprezinta durata fazei sociale (de la varsta de 30 de ani la 60 de ani), care coincide cu faza familiala si cu intervalul care separa doua generatii consecutive in familie. F. Mentr distinge astfel generatiile familiale care se succed la fiecare 30 de ani, de generatiile sociale succedate in ritm accelerat la fiecare 10 ani. El a introdus astfel doua categorii originale : generatia spirituala [<<seriile>>, <<scolile>>, grupari voluntare in mod esential voluntare, prin opozitie cu institutiile oficiale si care asigura progresul cunoasterii umane] si generatia istorica [care caracterizeaza perioadele de creatie, fecunde in oameni mari, eroi sau profeti ai unei generatii ; aceste perioade sunt opuse anilor sterili si intr-un anumit sens sacrificati, care corespund perioadelor de tranzitie, confuze, intermediare intre doua generatii istorice] (Mentr : 1920, p. 9, p. 37, p. 226).

Karl Mannheim, clasicul sociologiei generatiilor (1928 ; ed. 1990) pentru a intelege schimbarea sociala a studiat procesele sociale si interactiunile sociale care structureaza succesiunea generatiilor. Demersul sau pentru intelegerea notiunii de generatie cuprinde patru paliere care se includ succesiv : generatia potentiala, generatia efectiva, unitatile de generatie si grupurile concrete. Trecerea de la un palier la altul este conditionata de procesele sociale prin care intervine schimbarea sociala si de interactiunile sociale. A fi nascut la o anumita data nu asigura prin sine nici-o forma de apartenenta colectiva in afara celei de ordin demografic, dar obliga la o <<pozitionare>> in cadrul procesului istoric. Mannheim a stabilit astfel o analogie cu clasa sociala, precizand insa ca este vorba despre realitati diferite, dar cu o anumita asemanare structurala. O astfel de referinta i-a permis sa ilustreze potentialitatile inaugurate prin <<pozitia>> de generatie. Ca orice pozitie sociala, ea conditioneaza accesul la produsele culturale ale societatii in limite restrictive si conform unor moduri de insusire specifice. Pozitia in procesul istoric predispune la modele de experiente, de gandire produse de <<datele naturale>> ale tranzitiei de la o generatie la alta, ceea ce nu reprezinta decat unul dintre determinantii conduitei, structura sociala neputand fi ignorata in nici-o analiza asupra problemei generatiilor. Aceste potentialitati pot fi sau nu actualizate intr-o participare la procesul istoric, la fel cum si pozitia de clasa poate da sau nu nastere <<constiintei de clasa>>. In consecinta, nu se poate vorbi de <<generatie efectiva>> decat in masura in care se creeaza o legatura intre membrii unei generatii. Aceasta legatura rezulta, dupa Mannheim, din expunerea comuna la simptomele sociale si intelectuale ale procesului dinamic de destabilizare, ceea ce inseamna ca concurenta unor schimbari este necesara pentru stabilirea de legaturi creatoare in cadrul unei generatii efective. In fiecare generatie efectiva exista un anumit numar de unitati diferentiate, antagoniste, numite <<unitati de generatie>>. Membrii acestor unitati sunt legati prin atitudini fundamental integratoare si principii formatoare, care sunt forte de socializare intr-o societate. Ei formeaza un fel de comunitate spirituala, chiar dispersati fiind in spatiu, prezentand afinitati in ce priveste maniera in care au fost formati prin experientele lor comune.

Potrivit ideii centrale a conceptiei lui Mannheim, procesul de schimbare rezulta din emergenta continua a noi grupe de varsta, din <<contactul nou>> cu zestrea culturala acumulata. Ideile, valorile, comportamentele se schimba de-a lungul inlantuirii succesive a generatiilor, de-a lungul sosirilor continue de noi participanti si plecarilor continue a celor mai vechi. <<Suntem batrani mai ales pentru ca traim intr-un cadru de experienta prestructurant specific, insusit de fiecare, in cadrul caruia fiecare noua experienta posibila primeste o forma si un loc pana la un anumit punct stabilite dinainte>> (Mannheim : 90, p. 51). Fiecare generatie neparticipand decat la o secventa limitata a procesului istoric, reprezinta o <<stratificare a experientei>>. Actualizarea unei generatii potentiale in generatie efectiva nu se face in mod sistematic, pentru ca ea este supusa conditiilor istorice. Accelerarea schimbarii sociale este un factor important pentru realizarea potentialitatilor inerente pozitiei de generatie. Mannheim a stabilit legatura intre teoria schimbarii sociale si conceptul de generatie gratie notiunii de <<acces nou>> la cultura. Importanta acestui aspect a fost subliniata de L. Rosenmayr (1979) in lucrarile sale de sociologia tineretii, el aducand si unele nuante personale atunci cand arata ca acest fenomen nu poate fi generalizat la ansamblul tinerilor pentru ca noul acces implica o calitate particulara la tineri si corespunde unei anumite forme de dezvoltare privilegiata in adolescenta si tinerete, inegal repartizata la nivelul straturilor sociale. Rosenmayr precizeaza, intre altele, ca daca grupurile de tineri sunt in mod efectiv cele mai receptive la schimbarea sociala, ele nu sunt in mod necesar si la origine. Schimbarea sociala deschide tinerilor posibilitatile de <<contact nou>>, ceea ce semnifica deopotriva ca anumite schimbari sociale castiga o forta politica in acest proces de innoire a generatiilor care intensifica bresele din sistemul social. Astfel se intampla ca un context national sau international de criza favorizeaza adoptarea de catre generatiile care se ridica a valorilor si idealurilor care vor aduce schimbarea sociala. Mannheim reintroduce pe aceasta cale procesul istoric de lunga durata in fenomenul de succesiune a generatiilor : fiecare <<realitate>> care se realizeaza in cadrul unei generatii se integreaza intr-un curent mai vast constituit de <<spiritul epocii>>. In conceptia lui Mannheim spiritul epocii este rezultanta interactiunilor dinamice intre generatiile efective care se succed in serii continue. In aceasta perspectiva istorica, Mannheim inscrie teoria sa asupra generatiilor in sociologia cunoasterii : generatiile decurg din schimbarea sociala, ele sunt caracterizate de idei care exprima momente istorice sau clase istorice.

In cautarea unei legi generale a ritmului istoriei schimbarii generatiilor, Mannheim a pus in evidenta dificultatea de a gasi intervalul mediu de timp necesar pentru ca o generatie noua sa preia locul celei vechi in viata publica, respectiv dificultatea de a descoperi originea naturala sau de a fixa in istorie limita de la care se poate conta. El spunea ca in fiecare caz durata generatiilor este definita in mod diferit, unii estimand la 15 ani perioada socialmente eficace a unei generatii, iar cei mai multi la 30 de ani , bazandu-se pe ideea ca primi treizeci de ani sunt anii de formare, ca varsta creativa a unui individ nu incepe in medie decat la 30 de ani si ca viata publica se abandoneaza la 60 de ani. In acest sens tentativa lui Rmelin i s-a parut a fi cea mai bine fondata din punct de vedere stiintific, pe baza mijloacelor statisticii, respectiv varsta medie la casatorie a barbatilor si jumatatea perioadei de fertilitate conjugala, date care variaza atat pe tari cat si pe medii sociale (Mannheim : 90, p.30). <<Ca un nou stil de generatie apare in fiecare an, la fiecare 30 de ani, la fiecare 100 de ani, sau, in general, in mod periodic, aceasta depinde de energia creatoare a procesului socio-spiritual. Ca factorul dominant al acestei dinamici sociale se situeaza in sfera economica sau in oricare sfera spirituala, aceasta este o problema particulara>> (Mannheim : 90, p. 67-68). Prin aceasta Mannheim a crezut ca a reusit sa dea fundamentul necesar viziunii considerate juste a jurnalistului Kummer, care vorbea despre posibilitatea ca intr-un secol sa poata exista in functie de situatie, trei, patru, cinci generatii intelectuale (ibid., p. 68). Remarcand ca cea mai mare parte a cercetatorilor comit eroarea de a gandi ca nu exista o problema reala a generatiilor decat daca suntem in masura sa punem in evidenta un ritm al generatiilor cu intervale temporale fixate o data pentru totdeauna, Mannheim a subliniat ca problema generatiilor reprezinta un camp de cercetare fertil, chiar daca teoria intervalelor se releva neverificabila. Asa cum a remarcat mai tarziu Raymond Aron, cautarea de legi in ritmurile sau ciclurile istoriei intra in contradictie cu insasi caracterul specific al istoriei ca stiinta a singularului : <<Pe masura ce se cere mai multa istoricitate, legitatea tinde sa dispara, pentru ca in ultima analiza, devenirea este unica si ireversibila, prin definitie, si nu presupune legi pentru ca ea nu se reproduce>> (Aron : 81, p. 299).

In conceptia lui Mannheim, problema generatiilor este unul dintre firele conductoare indispensabile cunoasterii formarii miscarilor sociale si spirituale, pentru intelegerea cu precizie a bulversarilor accelerate ale actualitatii imediate (Mannheim : 90, p. 38-39). <<In mod practic : cercetatorul nu poate intelege schimbarile datorate factorului de generatie decat dupa ce a pus in evidenta toate schimbarile datorate dinamicii istorico-socialeFenomenul de generatie este unul din factorii fundamentali ai realizarii dinamicii istorice. Studiul combinatiei de forte care actioneaza impreuna este un ansamnlu de sarcini in sine; fara clarificarea pe care acest studiu o aduce istoria nu poate fi inteleasa in devenirea sa>> (ibid., p. 69, p. 79). Cadrele teoretice ale teoriei lui Mannheim asupra generatiilor sunt extrase din sociologia cunoasterii pe care el a incercat sa o fondeze intr-o perspectiva puternic marcata de o viziune istoricista.

In <<Postfata>> scrisa la traducerea franceza a cartii lui Mannheim, Grard Mauger apreciaza ca <<tendinta inerenta unei situatii>> din teoria generatiilor a lui K. Mannheim are ca echivalent <<l'habitus>> din teoria lui Bourdieu (Mannheim : 90, p. 99).In cautarea unui punct de plecare pentru noi cercetari care sa suscite dezvoltari noi ale teoriei generatiilor, Grard Mauger propune inlocuirea conceptului <<un acelasi mod de generatie>> prin conceptul <<o aceeasi clasa de conditii de existenta>> (ambele definind o <<anume situatie socio-istorica>>). Avantajul adaptarii unei definitii largi de apartenenta la o aceeasi <<clasa de conditii de existenta>> consta in faptul ca extensia unei generatii in spatiul social poate varia de la un grup restrans de pretendenti intr-un anume camp (avant-garda artistica, sociala, etc.) pana la quasi totalitatea unei clase de varsta destul de largite, in functie de definitia adoptata pentru apartenenta la un acelasi <<cadru de viata istorico-social>> : de la intrarea in acelasi moment in aceeasi profesie (care presupune un acelasi <<mod de generatie>>), pana la simpla participare la un acelasi <<eveniment fondator>> [ca revolutia romana din decembrie 1989], de la confruntarea cu o aceeasi situatie a unei intregi clase de varsta [criza economica a tranzitiei], pana la situatia specifica a titularilor de un anumit sex a unei anumite categorii de diplome. Din punctul de vedere al extensiei istorice a unei generatii, numai schimbarile structurale care afecteaza istoria specifica a campului implicat (fie campul claselor sociale, fie orice alt camp) poseda puterea de a determina productia de generatii diferite, transformand modurile de generatie si determinand organizarea biografiilor individuale si agregarea acestor biografii in clase de biografii orchestrate si ritmate dupa acelasi tempo, scria G. Mauger, citand pe P. Bourdieu. Dupa cum scria P. Bourdieu (1980, p. 104) <<Conflictele de generatie nu opun niciodata clase de varsta separate prin proprietati de natura, ci prin habitusuri produse de moduri de generatie diferite, respectiv de conditii de existenta care, impunand definitii diferite ale imposibilului, posibilului si probabilului, ii fac pe unii sa considere ca firesti sau rezonabile practici sau aspiratii pe care altii le resimt ca de negandit sau scandaloase, si invers>> si <<diferentele intre generatii (potentialitatea conflictelor de generatii) sunt cu atat mai mari cu cat sunt mai importante schimbarile survenite in definirea posturilor sau in manierele institutionalizate pentru accedare>> (Bourdieu : 79, p. 337). Potrivit conceptiei lui G. Mauger, aceasta explica si de ce probabilitatea aparitiei unui nou <<stil de generatie>> si a unor <<conflicte de generatii>> este cu atat mai mare cu cat <<dreptul de intrare, de accedere>>, definitia pozitiei si a ordinei succesiunilor sunt mai putin reglementate in mod expres prin norme etice si mai ales juridice, explicit constituite si sustinute de sanctiuni sociale (ibid., p. 114).

Importanta acestei contributii a lui Karl Mannheim, legata si de marca prestigioasa a filosofiei germane, nu s-a afirmat decat tarziu, dupa o eclipsa a conceptului de generatie de-a lungul a aproape trei decenii, determinata mai ales de succesul cercetarilor asupra ciclurilor economice, care au inlocuit interesul pentru ciclurile generationale. Sub influenta majora, chiar daca nu exclusiva, a marxismului, cauzele fundamentale in istorie, elementele sale motorii, nu au mai fost cautate in lumea ideilor, ci in cea a productiei materiale. Influenta crescanda a economiei in stiintele sociale, cu marea criza din 1929 a accentuat aceasta tendinta.

Temporalitatea la scara vietii umane pe care o implica masurarea timpului istoric pe generatii a ramas totusi efectiva in domeniul ideilor si al cunoasterii, ale caror evolutii sunt legate de succesiunea oamenilor si a operelor.

Recurgerea la notiunea de generatie s-a perpetuat in istoria stiintelor, a artei, a literaturii si a revenit din nou in actualitate in Franta odata cu reflexiile asupra tineretii incepand cu anii 1950 , si apoi din ce in ce mai mult in stiintele sociale. Se vorbeste in prezent despre o adevarata sansa contemporana a notiunii de generatie, nu numai in campul stiintelos sociale, dar si in presa, in domeniul politic si chiar in publicitate.

Doua scheme teoretice pot fi regasite in cea ami mare parte a cercetarilor : studiul varstelor vietii si a raportului dintre generatii.

Raporturile dintre generatii constituie unul dintre elementele cele mai fundamentale si cele mai universale ale dinamicii macrosocietale. Definind raporturile dintre generatii ca <<o structura de procese intim amestecate si indisociabile, structura pe care se propune sa o numim <psihosociologica> in masura in care ea integreaza, articulandu-le, aspectele individuale si colective ale problematicii, Jacques Jenny scria (1991; p.25-45) ca cea mai buna expresie a acestei structuri este vizualizarea geometrica a <<diagramei lui Lexis>>, pe care se vor inscrie, cu scalele si reperele cele mai pertinente posibil :

pe abscisa : axa timpilor sociali (perioade si date istorice) si a proceselor de reproducere / transformare sociala ;

pe ordonata : axa varstelor individuale (si a statutelor personale mai mult sau mai putin legate de <<procesele de varsta>> , definite in sensul cel mai larg) ;

pe bisectoarea rezultanta : axa liniilor vietii sau a traiectoriilor temporale ale cohortelor generationale, la intersectia acestor doua <<componente cronologice elementare>>.

Aceasta schema grafica-teoretica perfect adaptabila la toate procesele sociale inscrise in durata are avantajul de a obliga la o lectura sintetica a diferitelor durate si temporalitati in care se inscriu procesele si raporturile sociale legate de <<fenomenul multiform al generatiilor>>.

In domeniul stiintelor sociale generatiile au devenit in acelasi timp obiect de studiu si instrument de investigare.

Printre motivele cresterii importantei teoretice a conceptului de generatie, specialistii sunt unanimi in luarea in considerare a declinului influentelor marxismului in campul stiintelor sociale. De fapt ei se intreaba daca folosirea notiunii de generatie (si in general a categoriilor de varsta, de sex sau de etnie), nu tinde sa substituie o noua viziune a lumii sociale divizate dupa varste, reprezentarii marxiste traditionale cu o lume divizata in clase sociale, respectiv o tendinta de inlocuire a vechilor conflicte de clasa cu conflicte noi, de generatie si mai ales cu noile relatii dintre generatii.

In plus, notiunea de generatie a servit introducerii unei noi orientari, perspectivei dinamice in toate domeniile vietii sociale. In contextul profundei bulversari a traditiilor si obiceiurilor care a avut loc in cursul acestor ultime decenii, in perspectiva destandardizarii varstelor vietii, legata de o diminuare a caracterului obligatoriu al normelor de varsta, au rezultat, intre altele, modele noi in raporturile dintre generatii si ideea scaderii importantei criteriului de varsta : relatiile de autoritate au slabit in familii, scoli, locuri de munca si au facut loc unor forme noi de relatii, bazate pe competitie, solidaritate si cooperare. In lume se constata schimbari la tineri, in sensul scaderii spiritului revolutionar, scaderii interesului pentru partidele politice, si cresterii mobilizarii in jurul miscarilor militante asociative, pentru drepturile omului, apararea mediului.