CULTUL ADVENTIST DE ZIUA A 7-A (AZS)

ADVENTISMUL SI INTOARCEREA LA CEREMONIILE MOZAICE

Nu este dat voua a cunoaste anii sau vremea

pe care Tatal le stapaneste.

(Fapte I, 7)

Introducere

Din a doua miscare neoprotestanta de factura adecvata a aparut Cultul adventist de ziua a saptea. Nu se gaseste ceva original nici in acest cult, dimpotriva, lucrurile se complica si se creeaza o noua directie: mileniul, cu toate consecintele sale. Daca baptistii "asigura" pe adepti de "maturitatea" intelegerii credintei, dandu-le posibilitatea imitarii Mantuitorului Hristos prin afundarea in Iordan, adventii "garanteaza" adeptilor lor starea de "alesi" si sfinti in Imparatirea de 1000 de ani.

Desigur, nelinistea care apasa constiinta omenirii face ca si cei care propaga pesimismul cu amenintari "ceresti" sa activeze si sa-si mareasca aria finisului.

Daca la venirea Mantuitorului contestatarii erau cei ce cunosteau Legea, in vremurile noastre, Imparatia cerurilor este comentata si interpretata pe marginea Bibliei, nu in spiritul ei.

Primele veacuri ale crestinismului, vremuri de teroare si persecutie din partea iudaizantilor sau falsificatorilor invataturii Evangheliei, prin ereziile gnostice si apoi persecutiile imparatilor romani, momente grele - daramarea Ierusalimului si supunerea definitiva a Iudeii si alta captivitate in Imperiul roman - a creat o imagine iminenta a sfarsitului lumii, dar si o prevenire, o salvare prin hiliasm.

Se pare ca aceasta conceptie a aparut inainte de a fi cunoscute textele sfinte (Noul Testament) lasate de Sfintii Apostoli si ucenicii acestora. Totusi, hiliasmul (mileniului), fie ca a fost inteles alegoric, fie ca a fost inteles real, dintru inceput a patruns si in gandirea unor parinti si scriitori bisericesti, fara a denatura adevarul despre Imparatia cerurilor, Imparatia harica a lui Dumnezeu.

Este adevarat, astazi, mai mult ca oricand, se vorbeste de eshatologie, de sfarsitul lumii, de transformarea certa a naturii (entropia) fie prin tehnica, fie, mai grav, prin poluare. Este stiut ca eshatologia naturista este legata de cosmologie, eshatologia biblica tine de Providenta divina. Fenomenul "eshatologic" nu este nici nou, nici o curiozitate a spiritului modern, el se gaseste - daca urmarim cu atentie cugetarea antica - in mitologia tuturor popoarelor, fiindca este firesc ca ceva ce are inceput sa aiba si sfarsit.

Conceptia despre "sfarsitul lumii" in trecut si in viitor este o istorie captivanta, dar preocuparea ramane si de domeniul stiintifico-fantastic in afara precizarilor revelationare din paginile Sfintei Scripturi.

Orice muritor vede si simte cum ii vine sfarsitul: unii intuiesc si percep, altii refuza sa inteleaga, dar ce va urma, neprevazutul, numai Biblia ne asigura, prin mesianismul si Biserica, prin harul Sfantului Duh si prin trairea controlata si urmarea lui Hristos si a sfintilor Sai.

"Sfarsitul" lumii a preocupat pe multi, dar nu l-au cautat in Descoperirea lui Dumnezeu, in spusele Sale, ci in interpretari si calcule omenesti; nascandu-se conceptia hiliasta inspirata de ideile gnostice, maniheice si ebionite, dochete.

Aceasta "doctrina" a sfarsitului lumii, cu multiple situatii, a fost sintetizata si promulgata inainte de profetii exilici (Daniel) si de crestinism de catre religiile Orientului si era cunoscuta in vremurile vedice (Atarva vada X, 8, 39-40). Astfel, la indieni se preconiza "un mileniu" sub "varstele lumii"; la mesopotanieni, greci si romani, "mileniul" apare sub forma "perfectiunii inceputurilor". Insusi parintele stiintei, Heraclit, vedea "sfarsitul lumii prin foc", idee insusita si preluata de filosofii stoici si continuata pana la interpretarile exploziilor termonucleare; Platon, divinul filosof, credea in sfarsitul lumii prin "potop" (Timeu 22 C), vorbind de drama "Atlantidei".

Aceste doua cataclisme (foc si apa) ritmau intrucatva cu Anul cel Mare (Magnus annus). Si, potrivit unui text din Aristotel (Protrepticos), cele doua catastrofe aveau loc la cele doua solstitii: conflagratio, la solstitiul de vara, si deluvium, la solstitiul de iarna.

In aceasta conjunctura se inscrie si conceptia laica iudaica. Din Vechiul Testament se detaseaza insa viziunea profeticmesianica cu entitatea specifica de "1000 de ani" in sensul cultului divin, nu dupa metoda matematica sau dupa armonia ritmului pitagoreice. O mie de ani in textele vechitestamentare este o suma, un numar de referinta, nu o limita, o previziune, nu un sfarsit, o circumscriere. O mie de ani este un numar pentru operatii de ordin eshatologic, nu o cantitate intangibila. Misterul vechitestamentare al celor 1000 de ani din lege si profeti a fost dezlegat, iar taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta s-a facut cunoscuta prin Intruparea Mantuitorului (Col. II, 26). Ca atare, Imparatia cerurilor propovaduita de Sfantul Ioan Botezatorul (Luca III, 2), instaurata si impartasita noua prin Iisus Hristos, a inceput cu Intruparea Domnului si se va sfarsi cu Judecata de apoi, dupa planul lui Dumnezeu nedescoperit noua - nu era necesar pentru mantuirea noastra - va fi un Cer nou si un pamant nou (II Petru III, 13). Deci, prin plinirea Legii si a profetilor (Matei V, 17), nu mai are rost alta "profetie" referitoare la activitatea Mantuitorului, inclusiv "fixarea" datei venirii a doua sau a instaurarii "cu alesii" a Imparatiei de 1000 de ani.

De fapt, o analiza gramaticala a textului din Apocalipsa (ce este des invocat: XX, 3, 6) lamureste lucrurile. Aici nu este vorba nici de hiliasm (o hiliasmos-ou = o mie, in sens numeric), nici de miscarea hiliasta, hiliasmul (i hilia-ados) si nici de mileniu, de o imparatie de 1000 de ani (i hilietis-eos; hiliasta cursul de 1000 de ani), ci de Imparatia de mii de ani (ta hilia eti), Imparatia harului nelimitata de timp si spatiu.

Este regretabil ca traducerile Bibliei nu tin cont de pluralul respectiv. In loc sa fie tradus:..Imparatia de mii de ani - ta hilia eti - cum o indica corect Sfantul Apostol Ioan: s-a mostenit traducerea la singular, falsa: Imparatia de 1000 de ani (cum "ar fi trebuit" sa fie in text, i hilia eti, si ceea ce nu putea gresi inspiratul Apostol), de care face atata caz miscarea adventa, sectele si grupurile mileniste din vremea noastra. Hiliasmul primelor veacuri nici nu cita, ca milenistii de azi, textele noutestamentare, de fapt nu existau, iar acestia vizau anul 1000, ca an al "venirii" a doua a Mantuitorului Iisus Hristos.

Tagaduind mesianitatea lui Iisus Hristos - chiar rastignindu-L ca "s-a facut pe sine Fiu al lui Dumnezeu"-, unii iudei impietriti la inima nu i-au urmat invatatura, altii i-au interpretat-o si falsificat-o: in acest context se inscrie sincretismul milenist sustinut si in apocalipse iudeo-crestine. Se aduc, intr-adevar, numeroase texte ale chemarii haosului din perioada exilica a poporului biblic in argumentarea mileniului (perioada dinaintea Judecatii universale), care nu mai au rost dupa descoperirea inceputului mantuirii noastre (jertfa de pe cruce): Iisus Hristos. Se neaga de fapt slujirile Mantuitorului si se concepe un Judecator aievea, mitic, iluzoriu, cu o "aterizare" fortata pentru Imparatia de 1000 de ani. Toata aceasta miscare, in care intra sectele si gruparile anarhice de factura milenista ce se numesc "crestine", isi are baza nu in Biblie, ci in vechile mituri ale "eternei reveniri".

Este adevarat ca, la popoarele si gruparile umane ramase in stare primitiva, din America, Asia, Africa, Oceania, Australia etc., desi au primit Evanghelia - printr-o misiune mai mult sau mai putin crestina -, mileniul apare iminent datorita starii lor de subdezvoltare si neavand posibilitatea intelegerii Imparatiei lui Dumnezeu. In acest sens, mileniul si-l explica prin cataclisme cosmice si catastrofe ale naturii avand ca scop "anuntarea" lumii de dincolo.

Alti adepti sunt tinuti in stare de transa milenista pentru a nu mai nadajdui ceva mai bun, iar colonistii si neocolonistii, ideologii si politicienii hiliasti stau linistiti in imparatia lor, fiind siguri ca cei ce au acceptat mileniul se multumesc cu aceasta iluzie, dand stapanilor toate roadele pamantului, toate veniturile rezultate din "privatizari" sau "investitii" straine!; iata aspectul social al predicii mileniului, iata ce inseamna si "religia, opiu pentru popor", dar si "fericirea in saracie"!!

Dar, pentru lumea moderna, parasirea adorarii lui Dumnezeu este alta fata a furiei mileniste. Arta abstracta, alegorismul, cubismul, arta "naiva", forme telurice, fantasme, asa cum in vechime aparusera sculpturi enigme, monstri sacri (grifonii, satirii, animalele fantastice), au trambitat "sfarsitul lumii" in arta moderna, cum se exprima un critic american. Stresul vietii de azi, tranchilizantele, drogurile, inclusiv alcoolismul si tabagismul, halucinogenele, viziunea apocaliptica a ciupercii atomice pricinuita de un eventual razboi sau o eruptie cosmica, o catastrofa termonudeara, o infestare a Terrei cu derivatele bombei cu neuroni, "aterizarea martienilor" etc. sunt o cutremuratoare ierarhie a "sfarsitului" in arta moderna. Apusul este chinuit de aceasta psihoza.

Muzele au incetat. In loc de pace, fericire, bucurie, se aud glasuri de inspaimantatoare sirene mileniste: hilia, adύentus finish etc.

Indemnul de a merge cu spatele catre Tabor, de a parasi credinta mantuitoare a lui Hristos, inlocuita cu o ideologie hiliasta a timpului, a dat nastere la nenumarate religii advente si la o puzderie de secte mileniste, "cercetand" si cautand Ziua de apoi in epocile trecute, in textele biblice sau apocrife.

Patologia, psihanaliza sunt metode eficace ale medicini (psihiatriei) moderne preocupate de starea unora pentru a demonstra bolile sufletesti si psihoza milenista, cu toate complicatiile psiho-sociale, politice si fizice cauzate de mileniu.

Am facut aceasta sumara introducere, deoarece, patrunzand si la noi in tara sub diferite aspecte, milenismul trebuie explicat dovedindu-i-se inutilitatea si falsitatea si ca cel ce aduce tulburare in suflet si rezerva fata de ziua de maine.

ORIGINEA CULTULUI ADVENTIST

Denominatiunea "Adventistii de ziua a saptea" a aparut in prima jumatate a secolului trecut. Doctrina sa are ca punct central apropiat venire a lui Hristos, care va intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant. De aici, si numele sectei (in latina, adventus = venire).

Inainte de a vorbi insa de momentul aparitiei sectei si apoi organizarea cultului de care ne ocupam, e necesar sa facem o prezentare a "sperantei" in a doua venire a lui Hristos pe pamant.

Credinta in Parusie a fost numita in primul veac crestin venirea a doua a lui Hristos, de la grecescul paristimi, care inseamna a veni a doua oara, a fost visul din totdeauna al crestinilor. Chiar din secolul I al istoriei crestinismului, parusia era socotita iminenta. Biserica crestina din primele veacuri, asa cum am mai spus, impartasea credinta in parusie, dar nu era de acord ca Hristos va intemeia o imparatie pe pamant, ci una cereasca, iar durata acestei imparatii de o mie de ani era privita simbolic.

Milenistii sau hiliastii de atunci au fost socotiti eretici si tratati ca atare.

Pe masura ce secolele treceau si venirea lui Hristos "intarzia", sperantele in parusie au incetat de a mai fi pe primul plan, dar n-au fost niciodata abandonate. Mai ales in perioadele de mari framantari ale unei epoci sau alteia, sperantele hiliaste au fost intens cultivate. Anul 1000 si Perioada Cruciadelor au reinviat curentul. Apoi, usor-usor, s-a stins!

In timpul Renasterii, vechea cultura a Orientului a fost reconsiderata, incluzandu-se si conceptia "eternei reveniri". In vremea Reformei, anabaptistii, asa cum am mai aratat, si alte grupuri de excelati religiosi credeau ca imparatia de 1000 de ani este in pragul realizarii. Ei isi indreptau fetele catre cer, asteptand coborarea lui Hristos. Multi fanatici si bigoti italieni, francezi si mai ales secta puritana in Anglia "Fifth Monarchy Man" (Oamenii celei de a V-a monarhii) au continuat "traditia" hiliasmului. Acestia au slujit o perioada de timp guvernului lui Cromwell, in credinta ca aceasta va constitui o etapa pregatitoare "a celei de a V-a monarhii".

Dupa doctrina sectei, au existat patru monarhii: asiriana, persana, greaca si romana, carora le va urma cea de a V-a monarhie, adica membrii acestei secte, in cursul careia va domni Hristos, impreuna cu sfintii, timp de o mie de ani.

Dezamagiti de Cromwel, membrii sectei s-au revoltat, dar decapitarea unor conducatori si predicatori i-a potolit.

Dupa 1661, secta aproape se stinsese, iar adeptii erau considerati bolnavi mintali!

Mai tarziu, chiar ganditorii englezi de anvergura, dintre care amintim si pe matematicianul si profesorul de teologie Isaac Newton (evreu convertit la crestinism), pentru nemultumirile din cauza Coroanei, simpatizau pe milenisti sub diverse forme. Dintre acestia, cel care a facut si "calcule" - cu 100 de ani inaintea lui W.Mller - a fost B. Swedenborg, fiul unui renumit teolog luteran suedez. In 1710, Swedenborg, isi ia doctoratul in filozofie, intreprinde apoi multe calatorii in Europa, iar, in 1715, infiinteaza o revista encidopedica, in care a facut proba vastelor sale cunostinte. S-a ocupat de fizica, astronomie s. a., ca apoi sa alunece in fanatism. In 1743 pretinde ca a descoperit, cu mijloace nestiintifice, o lume a spiritelor, de ingeri si demoni, care influenteaza lumea vizibila. Swedenborg (1668-1772) da o interpretare personala unor invataturi crestine. El vede in crucificarea lui Hristos o purificare si un triumf asupra puterilor satanice si nu o mantuire. El sustine ca a doua venire a lui Hristos si Judecata de apoi au avut loc in anul 1757, in lumea spiritelor. Swedenborg pretindea ca a fost chiar martorul ocular al acestui eveniment. "Evident iluzii, halucinatii pe care le-au luat adeventii drept argumente". A avut numerosi discipoli, care s-au organizat si in secte independente, prima in Anglia, sub numele "Biserica Noului Ierusalim". Iata inaintatii celor de la Pucioasa (Dambovita), urmatorii si credulii fratelui cutremurat de "duhul" Marian Zidaru.

Doctrinele mileniste au fost preluate in secolul trecut de adventisti, martorii lui Iehova sau studentii in Biblie, mormonii sau sfintii ultimelor zile, fratii din Plymouth si de numeroase alte secte.

Se disting uneori "premilenistii", care afirma ca parusia va preceda imparatia de o mie de ani, si "postmilenistii", care sustin ca parusia va urma acestei perioade, va fi dupa aceasta imparatie.

Marea majoritate a sectelor mileniste au aparut in secolul al XIX-lea. Radacinile istoriei lor le aflam tocmai in acest secol in care au avut loc mari prefaceri si inceputul unei noi perioade sociale si stiintifice, de contact intre popoare si de intruniri ecumenice.

INCEPUTUL COMUNITATII ADVENTISTE

1. Scurt istoric. - In 1831, cand William Mller, un fermier din Massachusetts, de credinta baptista, a inceput sa tina "predici" ocazionale in care se vorbea despre apropiata venire a lui Hristos pentru a intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant, s-au gasit adepti destui care sa-l asculte, sa-l creada si sa-l urmeze.

Daca pana in secolul al XIX-lea, crestinii care asteptau venirea lui Hristos pe pamant n-au fixat o data anume, William Mller o va face. Nascut in 1782 din parinti habotnici baptisti - de origine "germana" sau nordici veniti in Lumea noua - in Pittsfield, SUA, W. Mller era o fire recalcitranta, a parasit educatia religioasa a familiei, iar in razboiul anglo-american (1812-1816), vazand suferinta, intalnind si alti soldati, s-a apucat sa urmareasca "sfarsitul lumii" in spectrul neiertator al mortii pe front. El a "studiat" cartile profetice ale Vechiului Testament si Apocalipsa si a ajuns la concluzia ca Hristos va cobori pe pamant in anul 1843.

Calculul s-a efectuat astfel: data venirii a doua a stabilit-o pornind de la Daniil (Cap. VIII, vers. 14), unde proorocul spune iudeilor ca pana la curatirea templului vor trece 2300 de zile. Prin zile, Mller a inteles ani, iar prin curatirea templului a inteles intemeierea mileniului. Socoteala a inceput-o de la numarul 457, din timpul robiei babilonice. De la aceasta data si pana la Hristos au trecut 457 de ani, iar dupa Hristos va trece inca restul, pana la cifra de 2300, adica inca 1843 de ani, dupa care va urma venirea a doua si mileniul.

"Proorocirea" acestor ani si-a anuntat-o Mller inca din 1833 prin brosura "Invederare din Biblie a venirii a doua a lui Hristos, in anul 1843". Acelasi lucru l-au vestit apoi revistele "Semnele Timpului", scoasa in 1840, de Iosua Himes, de origine mozaica si adventist fanatic: "Strigatul din miezul noptii" (1842), si "Trambita de alarma" (1842).

Anul 1843 trecut fara sa se produca insa evenimentul asteptat. Speranta in foarte apropiata coborare a lui Hristos din cer insa nu s-a spulberat. Mller insusi, plin de nadejde, declara adeptilor sai ca nu i-a inselat, e vorba doar de o mica eroare de calcul. Ucenicul sau, Samuel Snow, tot de origine mozaica, este insarcinat sa "caute" greseala. Si intr-adevar, ucenicul revede calculul magistrului si gaseste eronate: nu e vorba de anul 1843, ci de anul 1844, iar ziua exacta cand va cobori Hristos este 10 octombrie, fiindca Anul mozaic "incepe" toamna.

Pe masura ce se apropia ziua fixata, discipolii lui Mller isi paraseau ocupatiile, iar in vitrinele magazinelor din Boston se gaseau anunturi ca acestea: "Aici se vand ieftin haine albe pentru calatoria la cer din 10 octombrie 1844".

Pentru negustori, "evenimentul" a fost o afacere buna, rentabila!

Adventistii lui Mller au trait noaptea de 9 spre 10 octombrie cu multa infrigurare. Adunati intr-o sala mare din Boston sau urcati pe acoperisuri si pe coline, imbracati in vesminte albe, ei au asteptat toata noaptea sunetul trambitei ingeresti care trebuia sa vesteasca lumii coborarea lui Hristos.

Cei inselati s-au vazut nevoiti sa se intoarca la treburile lor, intrucat, asa cum spuneau ei, "ceasca mirosului placut al bucuriei nemuritoare zacea acum sparta la picioarele lor".

Mller a recunoscut a doua oara ca s-a inselat. El si-a sfatuit adeptii sa se intoarca la baptisti. Dar calea intoarcerii era imposibila. Nu numai ca baptistii nu i-ar fi primit, dar era greu sa renunti la acele prea-frumoase inchipuiri, sa renunti la acea imparatie unica. Degeaba le-a spus Mller ca s-a inselat, "sperantele mileniste" nu mai puteau fi abandonate atat de usor.

In acele momente de deruta pentru "adventistii lui Mller, care incep sa se divizeze si sa se organizeze in diferite grupuri (Adventistii Evangheliei, Crestinii Adventului, Uniunea Adventului etc.), apare o tanara deliranta de 17 ani, care va intemeia una din cele mai cunoscute secte adventiste: adventistii de ziua a saptea.

APARITIA "PROFETULUI" - INTEMEIEREA SI ORGANIZAREA SECTEI

Domnisoara Hellen Harman, care dupa casatorie va deveni cunoscuta sub numele de Hellen G. White (1827-1915), nascuta intr-o familie de adepti metodisti, era cea mai slaba dintre cele slabe, cum ii spun cu delicatete si profunda admiratie adventistii de ziua a saptea. Dotata spiritual, dar cu o sanatate subreda, Hellen Harman a fost nevoita sa-si intrerupa cursurile scolare in "clasa a treia primara", din cauza gravelor crize de halucinatii, fie ereditare, fie insusite din practica "caderii" in transa a sectei metodistilor.

Incepand cu anul 1840, Hellen Harman frecventeaza adunarile advente si asculta conferintele religioase ale lui W. Mller, la Portland (Miami). Dupa cum marturiseste in scrisorile sale, era atunci "flamanda si insetata dupa mantuirea deplina" si se lupta sa dobandeasca aceasta "comoara de pret".

Printre cei care asteptau in noaptea de 9 spre 10 octombrie 1844 venirea lui Hristos se afla negresit si Hellen Harman. Insa esecul lui Mller nu a "descumpanit-o", ci dimpotriva, l-a speculat prompt si cu succes.

La putin timp, in decembrie, acelasi an, Hellen Harman are o "revelatie": data de 22 octombrie 1844 (10 octombrie dupa calendarul neindreptat) nu a fost calculata gresit. Hristos si-a inceput lucrarea sa intrand, mai intai, sa curete Sanctuarul ceresc si abia dupa aceea va cobori sa intemeieze mileniul pe pamant. O parte din adventistii lui Mller s-au grupat in jurul fecioarei vizionare Hellen Harman, atrasi de faptul ca "sperantele" lor nu au fost totusi inselate.

In 1846, Hellen Harman se "marita" frateste si in Domul cu James White, un bogatas american, cu care va pune bazele doctrinare ale gruparii mileniste de ziua a saptea. Chiar in anul casatoriei, Hellen White pretinde ca are o "revelatie" prin care Dumnezeu i-a poruncit sa serbeze Sabatul in ziua a saptea din saptamana. Aceasta idee i-a inspirat de fapt din scrierile unui alt adventist, capitanul de vapor Iosif Bates.

In anul 1860 are loc prima sesiune a conferintei generale, cand se pun bazele organizatorice ale sectei si se adopta denumirea de "Biserica adventistilor de ziua a saptea".

Hellen White si-a dedicat apoi toata viata organizarii sectei dupa "revelatiile" sale. Adventistii de ziua a saptea spun ca Hellen White, pe care o numesc si "Spiritul profetic", a avut 2000 de vise profetice.

Iata, de exemplu, cum povesteste Hellen White una din viziunile sale profetice: "Pe cand ma rugam la altarul familiei, Spiritul Sfant veni asupra mea si mi se parea ca ma urc din ce in ce mai sus, cu mult deasupra lumii intunecate. M-am intors sa ma uit dupa poporul advent din lume, dar nu l-am putut gasi; atunci o voce imi zice: "Priveste iarasi, dar priveste putin mai sus". Eu atunci ridicai ochii si vazui o cale dreapta si ingusta, intinsa in sus, deasupra lumii. Pe cararea aceasta mergea poporul advent spre cetatea care se afla la capatul celalalt al cararii. Ei aveau o lumina stralucitoare asezata in urma lor, la capatul cararii, despre care ingerul mi-a spus ca a fost strigatul de la miezul noptii. Faclia aceasta lumina pe toti de-a lungul caii si dadea lumina pentru ca picioarele lor sa nu alunece sau sa se impiedice de ceva. Daca ei isi tineau ochii atintiti spre Domnul Iisus, care era inaintea lor, sa-i conduca spre cetate, atunci erau in siguranta."

"Revelatiile" mai importante, pe baza carora a fost elaborata doctrina sectei, se refera la intrarea lui Hristos in Sanctuarul ceresc (1844), serbarea Sambetei (1846), publicarea acestor viziuni (1848), reforma sanitara (1863) etc.

Lucrarile Hellenei White, foarte numeroase, dar care nu sunt scrise de ea - n-avea decat trei clase primare -, ci de cei interesati in propagarea adventului intr-o lume necrestina -, in care-si prezinta "revelatiile", au fost adunate sub genericul Scrierile Spiritului Profetic. Ea a corectat "greselile" celorlalti calculatori si a aratat ca venirea a doua este pentru curatirea templului de pacatele fiilor lui Dumnezeu (Evr. IX, 25) si ca acest timp este si judecata (I Petru IV, 17), de aceea Sfarsitul lumii va fi in curand sau, dupa Apocalipsa, a si sosit (XIV, 6-7).

Hellen White a murit in anul 1915; nu a avut urmasi, dar a lasat sectei o uriasa bogatie insusita de la fanaticii adventului.

Adventismul de ziua a saptea patrunsese deja in multe tari, datorita si activitatii sale "misionare": doi ani pe continentul european si noua in Australia.

Doctrina adventa s-a modificat de la intemeietor la intemeietor.

Multi dintre pastorii "fideli" adventului socotesc ca doctrina este transmisa profetic de ingeri fiecarui adept si deci nu se poate vorbi despre o invatatura adventa permanent valabila, pentru ca n-ar mai fi profetica.

CONCEPTII SPECIFICE

In continuare, in afara celor de mai sus, vom aminti cateva puncte specifice adventului din Marturisirea de credinta a Cultului crestin adventist de ziua a saptea.

1. Biblia. Scriptura Vechiului si Noului Testament, inspirata de Dumnezeu, cuprinde vointa lui Dumnezeu si este singura invatatura fara gres in ce priveste "credinta" si felul de vietuire.

2. Dumnezeirea sau Sfanta Treime este alcatuita din Tatal, fiinta personala si spirituala, atotputernica, atotprezenta, nemarginita in intelepciune si iubire: Fiul prin care s-au facut toate si prin care se face mantuirea celor rascumparati; Spiritul Sfant este marea putere renascatoare in lucrarea de mantuire.

3. Iisus Hristos. a murit pentru pacatele oamenilor, a inviat din morti, s-a inaltat la cer si mijloceste pentru oameni la Tatal.

4. Mantuirea. Pentru a dobandi mantuirea, fiecare trebuie sa se nasca din nou; aceasta nastere din nou inseamna o deplina transformare a vietii si a caracterului prin puterea nou-facatoare a lui Dumnezeu si prin credinta in Hristos.

5. Botezul este o oranduire ce are loc la majorat, in urma pocaintei si iertarii pacatelor, este un legamant cu Dumnezeu. Prin botez se dovedeste credinta in moartea, inmormantarea si invierea lui Hristos. Botezul se savarseste prin cufundare.

6. Cina Domnului este un simbol, aminteste de moartea lui Hristos. Participarea credinciosilor la impartasanie este obligatorie, prin aceasta asi manifesta credinta lor. Este precedata de "spalarea picioarelor", ca act de umilinta. Elementele cinei sunt painea nedospita si vinul nefermentat (must).

7. Viata morala este cuprinsa in cele zece porunci, care sunt principiile morale de neschimbat si obligatorii pentru toti oamenii din orice veac.

a)           Serbarea Sabatului in ziua a saptea a saptamanii este porunca a patra; constituie o amintire a creatiunii si un semn al sfintirii;

b)          Legea veche si legea noua. - Legea celor zece porunci arata cum sa te feresti de pacat, dar nu poate mantui. Pentru a-l mantui pe om, Dumnezeu a trimis pe Hristos, Care a impacat pe om cu Dumnezeu. Evanghelia, Legea noua, devine puterea lui Dumnezeu spre mantuirea oricui.

c)           Reguli sanitare. - Trupul este templul Spiritului Sfant. Cel credincios se va abtine de la bauturi alcoolice, tutun si alte narcotice si va evita mancarurile cu carne.

d)          Zeciuiala a darurilor pentru sprijinirea Evangheliei sunt o recunoastere a dreptului de proprietate a lui Dumnezeu asupra vietii oamenilor;

e)           Despre stat. Adventistii considera statul ca pe o institutie randuita de Dumnezeu pentru ocrotirea si apararea celor buni, pedepsirea celor rai si asigurarea ordinii sociale. Admit, juramantul ca pe o intocmire divina.

8. Sufletul este muritor. - Numai Dumnezeu este nemuritor. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu prin credinta in Hristos. Nemurirea este revarsata asupra celui drept la a doua venire a lui Hristos, cand mortii cei drepti sunt ridicati din mormintele lor, iar dreptii in viata sunt schimbati spre a intampina pe Hristos. Atunci cei socotiti credinciosi vor fi imbracati in nemurire.

Geoge Storr, un ideolog advent, spunea: "Nemurirea este un dar numai pentru adventisti."

Starea sufleteasca dupa moarte, dupa parerea adventa, este aceea de inconstienta. Va fi o inviere a celor drepti, cat si a celor nedrepti. Invierea celor drepti va avea loc la a doua venire a lui Hristos; invierea celor nedrepti va avea loc cu o mie de ani mai tarziu, la incheierea mileniului. Cei care raman nepocaiti, intre care si satana, autorul raului, vor fi nimiciti, adica adusi la o stare de neexistenta, ca si cum n-ar fi existat niciodata; in felul acesta va curata Dumnezeu universul de pacat si pacatosi.

9. Sanctuarul ceresc. - Adevaratul sanctuar este templul lui Dumnezeu din ceruri, in care slujeste Hristos. Acest sanctuar avea sa fie curatit la sfarsitul celor 2300 de zile (dupa Daniil VIII, 14); curatirea sanctuarului este o lucrare de judecata. Aceasta lucrare a judecatii in Sanctuarul ceresc a inceput in 1844. incheierea ei va insemna terminarea timpului de proba lasat omenirii in vederea pocairii.

10. A doua venire. - Venirea lui Hristos este personala si vizibila, insotita de evenimente importante: invierea mortilor, nimicirea nelegiuitilor pamantului, rasplatirea dreptilor, statornicirea imparatiei vesnice. Atat proorocirile, cat si starile din lumea fizica, sociala, industriala, politica si religioasa arata ca venirea lui Hristos este aproape.

Timpul exact al acestui eveniment - dupa adventistii rationalisti - nu a fost precizat, dar venirea este foarte aproape.

a)             Domnia milenara a lui Hristos. - Aceasta cuprinde perioada intre prima si a doua inviere, in care cei drepti din toate veacurile vor trai cu Hristos in cer. La sfarsitul mileniului, cetatea sfanta a celor drepti se va cobori pe pamant. Nelegiuitii, inviati la a doua inviere, se vor sui pe intinsul pamantului impreuna cu satana, capetenia lor, pentru a inconjura tabara celor drepti, apoi vor fi mistuiti de un foc venit din cer. In focul cel mare care va distruge pe satana si oastea lui, pamantul insusi va fi regenerat si curatit de efectele blestemului.

b)             Pamantul innoit. - Dupa aceasta, Dumnezeu va innoi toate lucrurile, pamantul, readus la starea de frumusete de la inceput, va deveni pentru totdeauna locuinta celor drepti. Domnia, stapanirea si puterea imparatilor de sub tot cerul vor fi date poporului sfintilor (adventistilor, n.n.), iar Domnia suprema o va avea Hristos.

Adventistii de ziua a saptea in lume. Din numarul total al membrilor AZS din lume, 30% se gasesc in America de Nord, iar restul pe celelalte continente. Solia adventa, dupa o statistica a cultului, nu a patruns in 28 de tari.

Ei sunt organizati in 80 de Uniuni, iar acestea la randul lor sunt organizate in 10 Diviziuni: 1) a Americii de Nord; 2) a Africii de Sud; 3) a Australiei; 4) a Orientului Indepartat; 5) a Europei de Nord, a Africii de Vest; 6) Diviziunea Americii de Sud; 7) Diviziunea Trans-Africa; 8) Diviziunea Inter-Americana; 9) Diviziunea Euro-Africa (din care face parte si Uniuneacultului AZS din tara noastra); 10) Diviziunea Afro-Orientul Mijlociu (Liban, Siria, Turcia, Irak, Iran).

Organizatia mondiala a adventistilor de ziua a saptea este Conferinta Generala, cu sediul la Washington. Acest organism a fost infiintat in anul 1862. Cea de a 52-a sesiune a Conferintei Generale Adventiste a avut loc intre 7 si 20 iulie 1975 la Viena, pentru prima data in afara SUA. Sesiunea l-a ales presedinte pe Robert H. Pierson, secretar C. O. Franz si casier Kenneth H. Emmerson. La aceasta sesiune a participat si o delegatie a adventistilor de ziua a saptea din tara noastra, condusa de D. Popa.

De remarcat este reteaua de institutii social-culturale. Adventistii de ziua a saptea au cinci universitati, in SUA, circa 500 de scoli secundare si profesionale, peste 4000 de scoli elementare. Alaturi de scoli si universitati, unitatile spitalicesti ocupa un loc foarte important in activitatea "misionara" a adventistilor. Ei au circa 300 de clinici si dispensare, aproape 200 de spitale si sanatorii.

Unitatile sanitare au in dotare peste 30 de avioane utilitare si ambarcatiuni, in afara mijloacelor terestre. Trebuie apoi mentionate cele peste 50 de aziluri si cele 40 de fabrici de alimentare.

Pentru propaganda, adventistii de ziua a saptea dispun de peste 50 de case de editura (publicatiile sunt tiparite in 200 de limbi si dialecte), poseda numeroase emisiuni de radio si de televiziune.

De asemenea, se mandresc cu puterea politica (ca exemplu, fostul presedinte advent Ronald Reagan).

ADVENTISTII DE ZIUA A SAPTEA IN ROMANIA

1. In anul 1864 a venit in europa primul "predicator" al sectei, fostul preot catolic Mihail Czechowski. El a "propavaduit" mai intai in Italia, apoi in Elvetia, Franta, Germania, Austria, Ungaria si Rusia.

In anul 1870, Mihail Czechowski ajunge si in Romania si se stabileste la Pitesti. Ecoul conferintelor sale advente este neinsemnat. Primii adepti, insa, se retin: Toma Aslan (baptist) si fratele acestuia, care organizeaza o grupare adventa in Pitesti.

Numarul prozelitilor a ramas neinsemnat, pitestenii privind cu suspiciune noua secta. Insa, dupa informatiile lasate de Toma Aslan, prin 1881, gruparea avea totusi 13 membri, iar cinci ani mai tarziu era pe cale de disparitie.

1. Adventismul de ziua a saptea a patruns insa si prin alti straini. Un grup de colonisti germani adventisti ramasi in Crimeea (dupa 1856) s-a stabilit in Dobrogea, iar in anul 1881 a format un nucleu al sectei in satul Sarighiol.

Tot in Dobrogea se refugiaza din Rusia un alt adventist, Babienco, care va organiza alta grupare facand prozelitism printre lipoveni. Astfel, in ultimul deceniu al veacului trecut, in aceasta parte a tarii erau doua comunitati adventiste: la Anadalichioi si Viile Noi (Murfatlar), langa Constanta.

S-au semnalat, de asemenea, sectanti adventi printre maghiarii si familiile mixte din Ardeal. Abia prin anul 1900 apare si in Bucuresti cea dintai grupare adventa, dar abia dupa 1906 se regrupeaza, atunci cand sunt atrasi la secta studentul in medicina Petre Paulini si ofiterii Stefan Demetrescu, P.Panaitescu s.a. In vederea organizarii sectei, P. Paulini si St. Demetrescu urmeaza un curs de scurta durata la Seminarul teologic adventist din Friedenson (Germania). In 1907, ia fiinta prima Conferinta adventista din tara noastra, care unea toate comunitatile. P. Paulini si ceilalti colaboratori ai sai, sprijiniti si de "misionari" straini, fac o propaganda asidua pentru castigarea de noi adepti.

In 1920, are loc primul congres al adventistilor de ziua a saptea din Romania, la care se hotaraste infiintarea "Uniunii comunitatilor evanghelice ale adventistilor de ziua a saptea", care cuprinde doua unitati organizatorice intermediare: Conferinta Muntenia, cu sediul la Bucuresti, si Conferinta Moldova, cu sediul la Focsani. Presedintele Uniunii este ales P. Paulini. Apoi, de la doua Conferinte se va ajunge la sase Conferinte: doua in Muntenia, doua in Moldova, una in Transilvania si una in Banat.

Tot in aceasta perioada sunt editate reviste si brosuri adventiste, se organizeaza un fel de seminar teologic la Focsani, se achizitioneaza imobile etc.

De retinut faptul ca in anul 1932 au fost inlaturati misionarii straini, din cauza propagandei antinationale.

Continuand propaganda sovina, subversiva, sustragandu-se de la obligatiile de stat si nationale, dovedindu-se agenti periculosi ai traditiilor si neamului romanesc, adventistii au fost scosi in afara legii si urmariti ca tradatori de tara, conform Decretului 927/1942.

2. Situatia juridica a adventistilor de ziua a saptea. - Pana la 23 August 1944, adventistii de ziua a saptea au avut statut nesigur de "asociatie religioasa". Dupa 23 August 1944, prin Decretul-lege nr. 589/1944, comunistii bolsevici abroga Decretul-lege nr. 927/1942 si dau libertate adventistilor.

In anul 1946, cand ia puterea Dictatura proletara-democratica, prin Legea nr. 407, comunitatile adventiste sunt recunoscute drept cult religios, iar prin Decretul nr. 1203/1950, al Marii Adunari Nationale, a fost aprobat "Statutul de organizare si functionare a cultului AZS".

Dupa Decembrie 1989, propaganda adventista si prozelitismul milenist s-au intensificat. Zeci de mii de brosuri si mii de Biblii traduse tendentios au inundat orasele si satele, scolile, institutiile sanitare, casele de cultura, caminele culturale etc. Stadioanele au rasunat de cantece advente si "predici" evanghelice.

Majoritatea scolilor gimnaziale au primit dascali pastori. Seminariile advente s-au reorganizat. Au luat fiinta academii si facultati.

Fostii cursanti adventisti la Institutul teologic din Bucuresti au devenit rectori (Deziderius Faluveghi) si mai-mari ai comunitatilor (Nelu Dumitrescu a fost ales seful Cultului AZS) etc.

Dupa Recensamantul din 1991, ar exista in Romania un numar de 0,5% adepti adventisti (din minoritatile nationale, putini romani!).

AIDRom-ul si SBU ii ajuta intru toate.

Multi dintre pastori frecventeaza Academia pentru Studiul Religiilor si Culturii din cadrul Centrului International Ecumenic din Bucuresti. Si, de asemenea, majoritatea "fratilor" inteleg sa-si exercite alegerea in comunitatea lor, sa nu deranjeze, sa nu practice diabolicul prozelitism.

3. Structura organizatorica a cultului AZS din tara noastra. Unitatile organizatorice ale cultului AZS sunt: comunitatea, conferinta si Uniunea de conferinte.

a) Invatamantul. - Pentru pregatirea pastorilor, cultul AZS din tara noastra a avut un seminar teologic. Infiintat in 1924, la Focsani, seminarul teologic adventist nu avea, pe atunci, structura unei scoli, ci era mai mult un curs de initiere pentru viitori pastori.

In 1926, seminarul, reorganizat este mutat la Tarnaveni (Mures), apoi, in 1931, la Stupini (Brasov).Din anul 1949, seminarul functioneaza in Bucuresti, str. Labirint.

Durata cursurilor seminarului actual este de patru ani. Recent, comitetul uniunii AZS a luat hotararea ca la examenul de admitere sa se prezinte numai candidati cu recomandari speciale.

b) Presa. - Intre anii 1930 si 1950, adventistii de ziua a saptea din tara noastra au scos mai multe reviste: "Semnele timpului"., "Sfetnicul vietii", "Gazeta slujbasului" etc.

Cultul AZS editeaza reviste, printre care "Curierul adventist", care apare o data la doua luni. De asemenea, s-au tiparit carti de imne, lucrari de exegeneza biblica, brosuri etc., in afara celor primite de peste hotare.

c) Casa de pensii si ajutoare - functioneaza separat, intretinuta de catre Uniune.

ALTE COMPONENTE ALE CULTULUI AZS

Locasurile de cult si ceremoniile religioase

Casele de adunare ale Cultului Adventist de Ziua a saptea nu au o arhitectura speciala, o forma unica de constructie. La inceput, credinciosii se adunau intr-o incapere dintr-o casa oarecare. Dar chiar si atunci cand au inceput sa-si cladeasca locasuri de cult proprii, fiecare a construit cum s-a priceput, fara sa primeasca proiecte sau planuri. In prezent, locasurile de cult se ridica dupa scheme alcatuite de specialisti si corespund mai bine scopului caruia ii sunt destinate.

Casele de adunare, ca la toate sectele, nu au in interior podoabe sau ornamentatii. In fata se afla "amvonul", sub care se gaseste baptisterul si scaunele pe care se aseaza cei care conduc serviciul religios.

Credinciosii iau loc pe banci sau scaune.

Casele de rugaciuni mai noi au un loc anume construit pentru corul comunitatii, de regula la balcon, pentru orga, instrumente, proiectii, film etc.

Serviciile cultice. - Ziua de repaus, ziua consacrata serviciilor religioase, este Sambata. Dar incetarea lucrului, a oricarei activitati si pregatirea pentru serbarea sambetei incep din ajun, vineri seara, o data cu apusul soarelui.

Serviciul cultic de vineri seara este simplu, consta din cantece religioase executate de corul comunitatii (majoritatea tineri adepti sau angajati - indusiv ortodocsi) si de catre credinciosi, din rugaciuni si citirea unui paragraf sau a unui capitol din Biblie.

La acest ceremonial, pastorul sau prezbiterul rosteste o cuvantare de cca 40-50 de minute.

Serviciul religios de sambata seara are trei momente distincte: ora de rugaciune, scoala de sabat si predica. Ora de rugaciune are loc intre 8,30-9,15 si conta din cantari in comun, rugaciuni rostite de membri organizatori ai comunitatii, precum si de credinciosi. Aceste rugaciuni pentru bolnavi sau cuvinte de lauda si multumire la adresa Divinitatii. Totul se incheie cu o cantare comuna si o rugaciune de binecuvantare ce se gaseste in Cartea de imne.

Dupa o pauza de 15 minute, urmeaza scoala de sabat, intre orele 9,30-10,15. Iau parte, de obicei, toti credinciosii. Arborand un aer foarte solemn, urca la amvon:

"diaconul" care raspunde de scoala de sabat:

"diaconul" cu pregatirea si citirea rezumatelor lectiei predate la sabatul anterior;

"diaconul care va citi psalmul si va rosti rugaciunea;

"diaconul" care face examinarea lectiei predate;

"diaconul" care preda sectia noua din studiul biblic;

"diaconul" care va rosti rugaciunea de la sfarsitul scolii de sabat si

prezbitierul comunitatii care va face, dupa obicei, eventualele comunicari.

Scoala de sabat incepe cu o cantare de lauda in comun, apoi se citeste un psalm si se rosteste o rugaciune. Se citeste rezumatul studiului biblic din sabatul anterior, apoi se face examinarea cunostintelor predate, in timpul carora are loc nelipsita colecta pentru scoala de sabat.

Urmeaza predarea noii lectii din studiul biblic. Subiectul se preda prin intrebari, raspunsuri si conduzii.

Scoala de sabat se incheie cu un imn si o rugaciune, dupa care un "diacon" sau un credincios din prezidiu citeste textul biblic randuit pentru sabatul respectiv ce se afla tiparit in calendarul cultului. Prezbiterul sau inlocuitorul anunta orele de serviciu religios saptamanal, numele credinciosilor bolnavi etc.

Urmeaza o pauza de 15 minute.

Ultima parte a serviciului religios o constituie predica. In acest scop, merg la amvon pastorul, prezbiterul sau persoana incredintata pentru a tine predica, un credincios care anunta cantarea de incheiere si un credincios care rosteste o rugaciune (randuiala din Cartea imnelor).

O data ajunsi la amvon, acestia, curios, stau in genunchi, iar credinciosii se ridica in picioare, pastrand cateva minute de tacere, in timp ce la amvon se rosteste rugaciunea de taina.

Se anunta imnul de deschidere pe care-l canta toata lumea. Dupa o rugaciune, credinciosii se aseaza pe locurile lor si "diaconii" trec prin randuri - ceea ce este mai important - cu tavile, pentru a strange zeciuiala si darurile.

Cel randuit pentru a tine predica vine la amvon si rosteste predica, care se refera fie la un text din Biblie, fie la scrierile sau viziunile advente, la moda in lumea lor.

Serviciul religios se incheie cu imne interpretate de cor si de intreaga asistenta, iar la sfarsit se pastreaza un minut de tacere, timp in care credinciosii se roaga in taina (fiecare "spune" Domnului ce-l "doare"!!).

Serviciul religios de sambata dupa-amiaza dureaza o ora si are un anumit profil; in primul sabat al lunii: ora de rugaciune, in al doilea si al patrulea sabat: ora muzicala; in al treilea sabat: ora de binefacere (Tabit); in al cincilea sabat (cand luna are cinci sambete): ora familiei.

In afara de ceremoniile religioase de Vineri seara si Sambata, adventistii de ziua a saptea au cinci servicii religioase speciale:

1. Botezul - se administreaza la majorat. Candidatii, imbracati in vesminte speciale (halate de culoare inchisa sau alba), sunt introdusi in baptister, care se afla in Sala de cult sau sub amvon. Pastorul, in bazin, primeste pe rand pe fiecare candidat, rosteste formula biblica de botez, apoi il scufunda in apa, o singura data.

Dupa ce candidatii s-au imbracat, revin in sala. Pastorul rosteste o scurta cuvantare, subliniind importanta acestui act, dupa care credinciosii canta un imn de lauda, iar in incheiere, pastorul invoca binecuvantarea lui Dumnezeu.

Botezul se oficiaza de catre pastor sau un membru din conducerea Conferintei sau a Uniunii. Cu avizul pastorului sau al Conferintei poate fi oficiat si de catre un prezbiter consacrat.

2. Cina Domnului are loc o data la trei luni in Ziua de sabat, fie dimineata, fie dupa-amiaza, cand se amana ceremonialul religios obisnuit. Credinciosii care iau parte la serviciul de gustare (impartasanie) se anunta printr-un biletel sau prin ridicarea mainii (ca la sindicat sau parlament). Impartasania este precedata de spalarea picioarelor (semnul umilintei): "diaconii" pregatesc din timp lavoare (lighene), sapun "strain", apa si prosoape chinezesti bine parfumate pentru madularele umblatoare! Credinciosii se grupeaza cate doi si fiecare il spala pe picioare pe celalalt, barbatii separat si femeile separat. Nu exista exceptie si nici nelegiuita imperechere a fratilor cu surorile. Exista dezlegare (iconomie) cand participa frati "oaspeti" carora li se acorda toate inlesnirile.

Elementele impartasaniei sunt painea nedospita (azima, pogace, lipie) si vinul nefermentat (must, sirop, coca-cola si alte lichide-bunatati, se intelege, "straine".), si chiar citrice, pentru a nu fi ispititi fratii si a-i deranja la pantece.

Pastorul spune o rugaciune de binecuvantare a painii, apoi frange painea in bucati, in timp ce credinciosii se "roaga" in taina, iar corul intoneaza un imn de lauda.

Pastorul si persoanele randuite de el pun pe tavi bucatele de paine si le impart credinciosilor (imitatia "ostiei" papistase).

Se rosteste textul "Aceasta este trupul Meu, care se frange pentru voi, sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de cate ori veti manca. Mancati toti. Acesta este sangele Meu, sangele Legamantului celui nou care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor.Beti toti din el!"

Si fiecare adept primeste si mananca bucatica de azima; la fel se procedeaza si cu "mustul".

Ceremonialul se incheie cu o cantare comuna si o rugaciune de "binecuvantare" rostita de pastor.

3. Serviciul cultic al cununiei are loc Duminica, in scop prozelitist. In cazuri speciale se face si in alte zile, dar niciodata sambata, pentru a nu se spurca. Serviciul religios al cununiei consta din cantari si rugaciuni adecvate evenimentului. Pastorul rosteste o cuvantare in legatura cu intemeierea noului camin, dupa care invita asistenta sa se ridice in picioare.

Pastorul coboara de la amvon, merge in fata mirilor, pune mana dreapta a miresei in mana dreapta a fratelui mire, acestia fiind ingenuncheati unul in fata celuilalt. Pastorul, apoi, pune mainile pe capetele lor apropiate si rosteste o rugaciune de "binecuvantare", de obicei improvizata. Serviciul religios al cununiei se incheie cu versuri si coruri potrivite momentului.

4. Ceremonialul advent al inmormantarii are loc atat la casa decedatului, cat si la cimitir si consta din cantari si rugaciuni potrivite momentului. Cuvantarea rostita de pastor acasa, inainte de a porni cortegiul spre cimitir, are ca scop consolarea familiei indoliate, prezentarea catorva date biografice si fapte din viata celui decedat, laudand familia care a intrat intre frati.In cimitir au loc iarasi cantari si rugaciuni corespunzatoare imprejurarilor si se rosteste o scurta alocutiune prin care se subliniaza rasplata pentru marirea comunitatii "fratilor" adventi.

Este alt prilej, ca multe altele, de prozelitism sau de jignire a poporului roman si a traditiilor sale.

De obicei, sunt adusi "frati" vorbitori si chiar "straini" indoliati pentru fratele rapit!!!

5. Ceremonialul religios de punere a mainilor are loc Sambata dimineata sau dupa-amiaza, in timpul afectat de obicei predicii. Juriul de pastori, alcatuit din presedintele Uniunii, presedintele Conferintei, secretarul Uniunii sau un consilier de la conferinta, unul sau mai multi pastori invitati, rosteste o rugaciune de "binecuvantare", apoi cei indreptatiti isi pun mainile peste candidatul sau grupul de candidati la "consacrare" si se rosteste o rugaciune.Urmeaza doua locutiuni, una de insarcinare si cealalta de trimitere. Evenimentul se incheie cu recitari ocazionale, felicitari, urari, daruri si cadouri, promisiuni s. m. a. d.

"Ordinatia" se administreaza si femeilor, surori incercate si cu indelungata ascultare si multa experienta acumulata ?!.

MANIFESTARI SI TENDINTE ALE CULTULUI AZS

1. Un deziderat al cultului: emanciparea. Fosta secta, dupa ce a scapat de ingradiri si are un statut ocrotit de lege, doreste cu multa ardoare sa-si creeze un prestigiu, note distincte care sa o separeu de celelalte culte, de trecutul ei, cand era dispretuita si neinteleasa.

Chiar daca sunt preocupati excesiv de cultivarea sentimentului religios, de amenintare-advent, de indoctrinarea adeptilor, adventistii nu trec cu vederea noilor conditii istorice, transformarile care s-au produs in societatea noastra. Constient de faptul ca nivelul cultural al omului zilelor noastre a crescut, simtul sau estetic este altul, iar impresiile sale sunt mult mai bogate. Cultul AZS se straduieste ca pastorii sa nu mai apara in fata credinciosilor in postura unor predicatori modesti, ambulanti, nesiguri. Despre amvon s-a spus ca e o ambasada a cerului, iar pastorul trebuie sa apara in fata comunitatii ca un angajat calificat, intr-o tinuta fara cusur.

Parafrazand un text din Vechiul Testament, unde i se spune lui Moise sa-i faca haine lui Aaron, pastorii, influentati de sefii lor apuseni, cer conducerii Cultului sa comande pentru fiecare din ei costume de ceremonie, adica in toate comunitatile, daca s-ar putea, sa existe un astfel de costum, cam asa cum sunt vesmintele preotesti. S-a cerut chiar ca pastorii sa apara la amvon sau cu prilejul diferitelor servicii religioase in costume albe.

Despre predica s-a subliniat ca, fara indoiala, aceasta trebuie sa fie "puternica, substantiala si abundenta", fara, "nimicuri dragalase" si din care sa nu lipseasca indoctrinarea religioasa. "Cea mai excelenta predica ce ar fi rostita vreodata este un faliment daca din ea lipseste Hristos cel crucificat si doctrina harului lui Dumnezeu." Pentru a se putea bucura de o larga audienta la adepti, se recomanda pastorilor sa lase la o parte descrierile poetice, exprimarile impodobite, care sunt doar placute simturilor. Pastorii sunt indrumati si obligati, mai ales dupa '89, sa actualizeze subiectele biblice, sa lege comentariile biblice de viata sociala, bineinteles, ajungand la concluzia ca orice se intampla pe lume exprima vointa lui Dumnezeu, vointa sesizata profetic, iar scopul ultim al omului este de a face parte din "cei alesi pentru imparatia de o mie de ani pe care o va intemeia Hristos pe pamant"

Ca o minima constatare, fiindca nu e cazul sa insiram mai multe exemple, ci doar sa semnalam si sa subliniem ideea, se retine intentia conducerii cultului de a forma la pastori o tinuta, o maniera, un stil, daca se poate spune asa, in propovaduirea adventa, din care sa fie eliminata orice postura de predicator marginit, sectant, nepregatit, dezgustator.

Sigur ca preocuparea cultului pentru emanciparea sa ii are in vedere, in aceeasi masura, si pe credinciosii sai, dar si pe eventualii prozeliti de la celelalte culte, si in special "oile ratacite" din staulul ortodox !.

In cadrul serviciului religios de sambata dimineata, are loc scoala de sabat, asa cum s-a vazut. Intre orele 9,30-10,45, toti credinciosii, de regula, participa la aceste lectii de studiu biblic. Adunarea are printre adeptii sai, mai ales printre credinciosii tineri, absolventi de invatamant superior pe care ii folosesc la scoala de sabat la serviciul de predica si in pregatirea programelor artistico-religioase.

Ca si baptistii, si toate sectele de fapt, adventistii de ziua a saptea se ingrijesc ca in randul generatiilor tinere sa aiba oameni cultivati, care sa contribuie la emanciparea cultului, la prestigiul sau.

Tinerii adventisti prefera Conservatorul si facultatea de medicina. Bineinteles, sunt studenti de credinta adventa si la alte facultati, insa intr-un numar mic si foarte rar vei intalni un student advent la institutele cu profil tehnic. Nu-i intereseaza munca, dezvoltarea, industria, ci partea pragmatica, expedientele, comertul etc.

Studentii de credinta adventa se constituie in microgrupe, asa cum s-a observat in centrele universitare din Bucuresti, Iasi, Targu Mures, Cluj, Timisoara, Craiova. Ei initiaza adunari in care recita versuri religioase, canta, discuta. Astfel de reuniuni au loc fie in casa de rugaciuni, fie la domiciliul unuia dintre ei.

In ultima vreme, s-au grupat in marile campusuri si camine studentesti, folosind colindele, traditiile si obiceiurile strabune pentru nesabuitul lor prozelitism.

Ei prefera Conservatorului, pentru ca, dupa absolvire, vor putea fi utili si comunitatii din care fac parte in pregatirea formatiilor artistice. La Conservatorul din Cluj-Napoca, de exemplu, din cei 14 studenti neoprotestanti care frecventau cursurile in 1974, 10 erau adventisti. Ei au fost de mare folos pentru cult si in prozelitism printre studenti. Foarte multi conduceau concursurile "patriotice", Daciada. Chiar profesori (mai ales in licee, dar si academici), o parte sunt pastori sau pactizeaza cu sectantii, nu numai adventisti. La Iasi, sectantii studenti adventisti, inainte, dar mai ales dupa '89, evita examenele Sambata, si le programeaza sfidator, Dumineca, coordoneaza, dupa placul lor, manifestarile culturale, concertele etc.

La repartizari, in orice facultate, au prioritate "persecutatii si victimele ceausiste", sectantii. De asemenea, firmele si societatile comerciale angajeaza absolventi "seriosi" si licentiati "distinsi", frati "verificati" !!!

O alta parte a studentilor (si scolilor sanitare) in medicina sunt atrasi de secta prin diferite mijloace. Unii devin pastori (daca nu ordinati, macar ajutatori), fiind foarte apropiati de credinciosi, nu numai pentru titlul lor, cat mai ales pentru predicile care au ca obiect "reforma sanitara".

2. Credinciosul adventist si controlul exercitat de cult asupra sa. - Credinciosul adventist nu e stapanit de imaginea iadului, pentru ca adventistii nu cred in iad, sunt scutiti de chinuri. Adeptul are constiinta fericirii vesnice mai mult decat ceilalti crestini. Din miliardele de oameni cate au trecut pe pamant si vor trece, numai el se va bucura de imparatia lui Hristos de o mie de ani; numai el va putea privi pe satan cum se zbate neputincios pe pamantul pustiit din cauza nelegiuirilor, pentru a-si vedea mai bine opera; el va vedea cum cei care n-au impartasit credinta lor vor disparea, iar ei, adventistii, vor trai vesnic.

Dar credinciosul adventist este dominat de frica de a ramane in afara acelei imparatii unice. El crede ca aceasta fericire o vor dobandi doar adventistii de ziua a saptea si, de aceea, respecta cu strictete ceea ce i se cere.

Dupa ce i-a creat adeptului aceste convingeri, dupa ce i-a acaparat constiinta, pastorului exercita un control riguros asupra lui, ii cenzureaza viata intima pana in cele mai mici amanunte, iar credinciosul se supune fara murmur. Controlul incepe in comunitate si se continua apoi in viata particulara.

Comunitatea are toate datele personale ale credinciosilor sai. Atunci cand un credincios isi schimba domiciliul si trece dintr-o comunitate intr-alta, el primeste o scrisoare de recomandare, fara de care nu poate fi inscris in registrul comunitatii in care merge, se fac aprecieri asupra comportamentului sau, se vorbeste despre activitatea desfasurata in comunitatea pe care a parasit-o, daca a avut abateri si de ce natura etc. Scrisoarea este mai intai discutata in comitetul comunitatii, apoi este adusa la cunostinta adunarii, iar primirea in comunitate se face prin votul adunarii.

Controlul asupra vietii credinciosilor, atat in interiorul adunarii, cat si in afara acesteia, imbraca o multitudine de forme.

Cautand sa pastreze credinciosii sub stricta si exdusiva traire adventista, pastorii si prezbiterii controleaza si felul de alimentatie (nu consuma carne de porc si inclina spre vegetarism), cenzureaza lectura, preocuparile artistice, viata si relatiile de familie, incercand sa elimine orice influenta venita din afara comunitatii. Uneori, controlul vietii intime a credinciosului se actioneaza public, folosindu-se curentul de opinie al credinciosilor din adunare.

Sunt cazuri in care abuzul merge pana la amestecul in viata sotilor. Consecintele educatiei riguroase in spiritul doctrinei adventiste, ale controlului minutios pe care-l exercita cultul credinciosilor sai, capata aceste grave accente in viata de familie, cand au loc casatoriile mixte, cand unul din soti nu este adventist. In asemenea cazuri, se vede cel mai bine puternica influenta a cultului asupra tinerilor, faptul ca reuseste sa-i rupa de preocuparile si felul de viata al generatiei lor.

Cultul nu admite casatoria dintre tinerii adventisti si neadventisti. Unica solutie in aceasta situatie, admisa de cult, este "botezarea" sotului neadventist. Daca sotul neadventist refuza, pastorul nu oficiaza serviciul religios, iar daca s-a incheiat totusi casatoria, la oficiul starii civile, atunci tanarul adventist care s-a casatorit in "lume" este sanctionat cu excluderea din comunitate.

De obicei, adventistii se casatoresc intre ei, totusi, mai sunt si exceptii. Pentru a face sa suporte mai usor rigorismul si a-si lasa viata dirijata dupa doctrina adventa, credinciosului i se aminteste mereu ca el face parte din "cei alesi", ca el trebuie sa fie mandru de faptul ca face parte din aceasta ceata.

3. Exagerari si implicatii privind Sabatul. - Daca celelalte secte aparute in secolul XX isi revendica originea in Noul Testament, considerandu-se fiecare continuatoarea "fidela" a invataturii lui Hristos si a apostolilor Sai, adventistii de ziua a saptea si-au cristalizat punctele doctrinare pornind si de la Vechiul Testament. Legea morala pentru ei continua sa fie tot Decalogul, din care Porunca a IV-a, cea care se refera la tinerea sabatului, a dat chiar numele de sabatistii.

Tinerea zilei a saptea, a sambetei, ca zi de odihna si de cult s-a hotarat in urma "revelatiei" pe care Hellen White a avut-o in anul 1846. aceasta este de fapt nota care caracterizeaza si accentueaza in cel mai inalt grad individualitatea adeptilor. Avand alta zi de odihna decat cea declarata oficial de stat, adventistii de ziua a saptea au uneori dificultati sau creeaza dificultati datorita consecintelor sociale pe care le implica aceste neconcordante.

Respectarea stricta a sabatului a pus intr-o situatie conflictuala copii de varsta scolara si pe membrii cultului angajati in campul muncii. Tinerea sabatului a facut ca adventistii de ziua a saptea sa-si aleaga anumite profesii care sa le permita participarea la serviciile religioase sambata. Asa se explica faptul ca printre adventistii de ziua a saptea se gasesc foarte multe cadre medicale, fotografi, apicultori si in general mici mestesugari (croitori, cizmari, zidari, electricieni, instalatori etc.). o tendinta care devine tot mai evidenta este aparitia microgrupurilor profesionale advente.

Consecintele negative sunt mult mai grave atunci cand intr-o echipa majoritatea lucratorilor o detin adventii. In unele localitati din judetele Neamt si Buzau, in sectii ale cooperatiei mestesugaresti (azi firme si societati) sau ale cooperativei agricole de productie (astazi asociatii), unde majoritatea lucratorilor sunt adventisti de ziua a saptea, acestia incearca sa-si impuna programul lor, adica inceteaza activitatea vineri dupa-amiaza si o reiau duminica. Ceilalti lucratori care nu sunt adventisti sunt obligati sa lucreze duminica si sa aiba sambata zi de odihna.

Situatia s-a schimbat dupa '89, adventistii pretinzand ca "toate statele vor asculta de Domnul in ceea ce priveste Sambata" (?!).

4. Activitatea artistico-religioasa. Cultul insusi isi da seama ca e dificil sa-i atraga pe copii si tinerii la viata comunitatii. Numai prin citirea Bibliei si prin rugaciuni, tinerii nu ar putea fi atrasi la casele de rugaciuni. Atunci organizeaza cu orchestre "zilele festive". Mai mult, cand vin artisti simpatizanti adventi din strainatate pentru concerte sau spectacole, acestia viziteaza si "fratii" de aici, ceea ce atrage tineretul. Sunt multe alte procedee discrete sau de moment. Asa se explica de ce dupa '89 au navalit orchestratiile advente!

Ca toate cultele neoprotestante, si Cultul adventist de ziua a saptea a avut si are dizidenti. Desigur, miscarea adventa este conservatoarea conceptiei mileniste si toate sectele iesite din "calcule" advente au fost contestate si din launtrul lor. In afara ramurilor adventistilor reformisti, martorilor milenisti, exhatolatrilor etc., in tara noastra s-au semnalat persoane refractare si comunitati adventiste dizidente, inainte si dupa '89. iata doua mai insemnate:

Gruparea condusa de Gheorghe Catana, din partile Ardealului, care de fapt are la baza principii ale sectei adventistilor reformisti (rowenisti) si

Familia spirituala condusa de "profetul" Satmari din Piatra Neamt. Acestia "binecuvanta" uniri "spirituale" si recomanda familii "edenice", viata conjugala "paradisiaca" si de fapt se si numesc Adam si Eva etc. Sunt impotriva oricarei organizatii sociale, practica prozelitismul, traiesc din expediente si refuza incadrarea in munca.

Cultul adventist de ziua a saptea, in numele caruia "propovaduiesc" si pe care vor sa-l "reabiliteze" in fata credinciosilor adventi, aluat atitudine hotarata prin denuntare si condamnare a unor asemenea aberatii religioase si fapte antisociale, care n-au nimic in comun cu viata cultica a comunitatilor adventiste recunoscute de Statul roman.

Doctrina despre mileniu - o amenintare la adresa ontologiei umane

Doctrina despre mileniu[1], desi apare in multe sisteme si ideologii sectare ce apartin crestinismului, nu isi are obarsia in crestinism.

Punctul ei de plecare a fost conceptia despre sfarsitul lumii, ideologie destul de captivanta care postuleaza, cu pretentii veridice, timpul, modul si felul in care va fi acesta, situandu-se pe o traiectorie straina Revelatiei sau Descoperirii dumnezeiesti unanim acceptata de Biserica lui Hristos. " Aceasta doctrina a sfarsitului lumii, cu multiple situatii, a fost sintetizata si promulgata inainte de profetii exilici (Daniel) si de crestinism, de catre religiile Orientului si era cunoscuta in vremurile vedice (Atarva vada X, 8, 39-40). Astfel, la indieni se preconiza un mileniu sub varstele lumii; la mesopotamieni, greci si romani, mileniul apare sub forma perfectiunii inceputurilor. Insusi parintele stiintei, Heraclit, vedea sfarsitul lumii prin foc, idee insusita si preluata de filosofii stoici si continuata pana la interpretarile exploziilor termonucleare; Platon, divinul filosof, credea in sfarsitul lumii prin potop (Timeu 22 C), vorbind de drama Atlantidei. Aceste doua cataclisme (foc si apa) ritmau intrucatva cu Anul cel Mare (Magnus annus). Si potrivit unui text din Aristotel (Protrepticos), cele doua catastrofe aveau loc la cele doua solstitii: conflagratio, la solstitiu de vara, si deluvium, la solstitiu de iarna".[2]

Biserica Ortodoxa invata ca lumea creata de Dumnezeu ex nihilo, care are astfel un inceput, va avea si un sfarsit. Acest sfarsit al ei, care coincide cu a Doua venire a lui Hristos si consta in jucecata intregii lumi (Fapt.1:11. Barbati galileieni, de ce stati privind la cer ? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer), nu trebuie inteles ca distrugere a ei si a tuturor creaturilor, nici intrarea ontologiei create in nefiinta sau inexistenta. Ontologie creatiei este vesnica, iar sfarsitul lumii, necunoscut si nedescoperit oamenilor de catre Dumnezeu, (Matei 24:36. Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal)  nu va insemna altceva decat schimbarea chipului actual al ei.

Daca sfarsitul lumii, dupa doctrina ortodoxa, coincide cu judecata finala, acest moment este asteptat nu numai de cei vii dar si de cei morti cu nadejdea dobandirii vietii vesnice. "Istoria intreaga va fi din nou in fata tuturor, nu numai cu cele petrecute pe planul vizibil, ci si cu cele petrecute pe planul invizibil, ba chiar si cu cele ce s-ar fi putut petrece sau s-ar fi putut sa nu se petreaca, apasand sau bucurand pe fiecare, cu totalitatea ei pentru ceea ce a facut bun sau rau in ea. Se va vedea atunci ca trecutul nu a murit".[3]

Milenarismul rupe legatura cu trecutul, este trairea dreptilor separati ontologic de neamul lor. O mie de ani, acest deteminism atribuit divinitatii, este o durata concreta, o istorie vida, in cadrul careia cea mai mare parte a esentialitatii umane ipostaziata in persoane este absolvita de posibila comuniune in iubire cu Creatorul. Ramane o creatura care exista fara creator, fara sens, valoare si scop precis. "Numai in sfarsitul istoriei intr-o desavarsire a tot ce a fost si intr-o bucurie eterna pentru tot binele facut si eternizat, sau intr-un chin etern de raul savarsit, se scoate creatia din relativismul care altfel ar ramane etern".[4]

In urma judecatii, starea de fericire si nefericire, nu atarna organic de finalul lumii sau de rezultatul acestei actiuni dumnezeiesti. Doctrina mileniului sau hiliasmul, desparte ontologia celor drepti timp de o mie de ani, de cea a pacatosilor si astfel prin aceasta erezie istoria lumii create este fracturata. Ideologia convine gruparilor separatiste care vad in hiliasm o separare a lor fata de cei pacatosi, de cei care nu au primit initierea in cadrul sectei, si care sunt astfel indepartati de la impreuna domnie cu Dumnezeu pe durata celor o mie de ani pe pamant. "In aceasta conjunctura se inscrie si conceptia iudaica. Din Vechiul Testament se detaseaza insa viziunea profetic-mesianica, cu entitatea specifica de 1000 de ani in sensul calculului divin, nu dupa metoda matematica sau dupa armonia ritmurilor pitagoreice. O mie de ani in textele vechitestamentare este o suma, un numar de referinta, nu o limita, o previziune, nu un sfarsit, o circumscriere. O mie de ani este un numar pentru operatii de ordin eshatologic, nu o cantitate intangibila".

Pentru crestinii adepti ai mileniului, textul clasic este din Cartea Apocalipsei capitolul 20; Apoc.20:2. Si a prins pe balaur, sarpele cel vechi, care este diavolul si satana, si l-a legat pe o mie de ani (mii de ani),  Apoc.20:3. Si l-a aruncat in adanc si l-a inchis si a pecetluit deasupra lui, ca sa nu mai amageasca neamurile, pana ce se vor sfarsi miile de ani. Dupa aceea, trebuie sa fie dezlegat catava vreme.  Apoc.20:4. Si am vazut tronuri si celor ce sedeau pe ele li s-a dat sa faca judecata. Si am vazut sufletele celor taiati pentru marturia lui Iisus si pentru cuvantul lui Dumnezeu, care nu s-au inchinat fiarei, nici chipului ei, si nu au primit semnul ei pe fruntea si pe mana lor. Si ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani (mii de ani).  Apoc.20:5. Iar ceilalti morti nu inviaza pana ce nu se vor sfarsi o mie de ani (miile de ani). Aceasta este invierea cea dintai.  Apoc.20:6. Fericit si sfant este cel ce are parte de invierea cea dintai. Peste acestia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani (mii de ani.).

Desi in limba romana, in diferitele editii ale Bibliei apare tradus o mie de ani cu mii de ani, pentru a se evita doctrina hiliasta sau milenista, acest lucru nu este justificabil din punct de vedere etimologic, al sensului acestui cuvant in editia critica a Noului Testament in limba greaca. Un exeget contemporan al Apocalipsei, Savvas Agouridis, numeste intregul continut milenist, citat mai sus, al acestei carti: Imparatia de o mie de ani a martirilor (Apoc. 20, 1-6), fara a menaja textul de eventualele subiectivisme hiliaste, justificand si fundamentandu-si nu numai literal traducerea, ci si revelational. "Unii exegeti considera perioada de o mie de ani cat satan este legat timpul dintre prima si cea de a doua venire a Mantuitorului Hristos, in timp ce altii socotesc ca aceasta imparatie de o mie de ani va urma celei de a doua veniri. Prima opinie este usor de respins, din moment ce pot fi aduse din Noul testament o multime de marturii referitoare la activitatea foarte intensa a lui satan in timpul Bisericii primare ("Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita" I Petru 5,8; II Cor. 4, 3-4; I Tes. 2,18; Efes. 2,2; Luca 22,3; Fapte 5,3; II Tim 2,26). Cei o mie de ani trebuie sa fie un numar simbolic si inseamna o perioada de timp scurta. In Psalmul 49,11 citim: "Caci ale Mele sunt toate fiarele campului, dobitoacele de pe o mie de coline" (versiunea ebraica). Aceasta aminteste de urarea greceasca de viata lunga "Sa faci o mie de ani !". Dupa cum noteaza Andrei al Cezareei, "consideram ca numarul de o mie arata fie multimea fie desavarsirea". Dupa cum observa Artinos Gerganos: "Cand lucrul desavarsit, cand lucrul cel mai bun, cand un timp nedeterminat". De altfel, sa nu uitam observatia di II Petru 3,8: "O mie de ani, ca o zi la Dumnezeu", desi acest cuvant are o alta motivatie. "Timpul scurt" al noii si celei din urma activitati a lui satan este corelata de exegetii medievali cu stramtorarea cea mare "care nu a fost de la inceputul lumii", de aceea si timpul incercarii s-a scurtat (Marcu 13,20; Matei 24,22)".[7]

Desi invatatura despre mileniu, ca separare ontologica a celor alesi, de cei pacatosi, intra in doctrina sectelor crestine care in multe puncte doctrinare sunt tributare prescriptiilor vechi-testamentare (adventisti etc.), dar si a celor necrestine (iehovisti etc.), ea are fixat pilonul principal in iudaism. Se stie ca evreii asteptau un Mesia pamantesc, un Mesia care sa intemeieze o imparatie lumeasca. Cum insa Iisus Hristos spunea ca imparatia Lui nu e din lumea aceasta, ei fura dezamagiti. Cei care crezusera in El acceptara totusi ca nu va intemeia acea imparatie la prima venire, credeau insa ca trebuie sa o infiinteze cand va veni a doua oara. In sprijinul acestei pareri ei crezura ca pot invoca Apocalipsul, care vorbeste despre o imparatie de o mie de ani a Domnului. In aceasta imparatie El va domni impreuna cu dreptii si numai apoi va urma sfarsitul lumii. "Tagaduind mesianitatea lui Iisus Hristos - chiar rastignindu-L ca s-a facut pe sine Fiul lui Dumnezeu -, unii iudei impietriti la inima nu I-au urmat invatatura, altii I-au interpretat-o si falsificat-o: in acest context se inscrie sincretismul milenist sustinut si in apocalipsele iudeo-crestine . Se aduc, intr-adevar, numeroase texte ale chemarii haosului din perioada exilica a poporului biblic in argumentarea mileniului (perioada dinaintea Judecatii universale), care nu mai au rost dupa descoperirea inceputului mantuirii noastre (jertfa de pe cruce): Iisus Hristos. Se neaga de fapt slujirile Mantuitorului si se concepe un Judecator aievea, mitic, iluzoriu, cu o "aterizare" fortata pentru Imparatia de 1000 de ani. Toata aceasta miscare, in care intra sectele si gruparile anarhice de factura milenista ce se numesc "crestine", isi are baza nu in Biblie, ci in vechile mituri ale eternei reveniri".

Mileniul, prin venirea lui Hristos in afara judecatii finale, pe langa faptul ca introduce determinismul in sfera divinului vesnic si incomprehensibil, relativizeaza istoria in general si istoria evenimentelor celor o mie de ani in special, care devine perioada temporala doar pentru cei alesi, iar ceilalti situandu-se in afara ei. O existenta rationala, si nu numai, fiind in afara istoriei plinite de Dumnezeu (Mat. 5,17), isi relativizeaza propria-i ontologie care poate duce pana la pierderea entitatii proprii in neant. Biserica ne invata, insa, ca sfarsitul lumii, situarea ei alaturi de Dumnezeu si impreuna cu toti sfintii, da valoare persoanei si intregului cosmos care va fi si el restaurat, deplin pnevmatizat si plin de lucrarea indumnezeitoare in toate ale sale. Asa se da sens istoriei lumii prin sfarsitul ei inevitabil, prin deschiderea portilor vesniciei pentru toti cei alesi, de la Adam si pana la sfarsitul veacurilor, recapitulati de jertfa Mantuitorului. Mileniul face din Rascumpararea lui Hristos un act insuficient si ineficace, urmand ca cele pe care El nu le-a incheiat pe pamant la prima Sa venire, sa le continue timp de o mie de ani. De aici usor se poate desprinde dorinta separatista si egocentrista a sectelor ce promoveaza aceasta erezie si care, pe linia poporului evreu - popor ales de Dumnezeu dintre celelalte popoare pagane, se separa intentionat si netemeinic de Biserica mantuitoare a lui Hristos.

Tendinta separatista a celor alesi de cei pacatosi, se afirma accentuat prin intermediul doctrinei mileniste, in randul sectei adventistilor si a iehovistilor. "Astfel ei nu cred in spiritualitatea si nemurirea sufletului, considerandu-l ca moare si inviaza odata cu trupul (sau dupa unii, doarme); dupa cum nu cred nici in existenta iadului si a chinurilor vesnice. Apoi, avand o conceptie predestinatianista, nu admit nici judecata particulara, nici pe cea generala, decat poate pentru unii. Mantuirea fiind privita numai obiectiv, opera exclusiv a Mantuitorului Hristos, Dumnezeu o da cui vrea, predestinand pe unii - cei alesi - spre mantuire, pe altii, la osanda; deci faptele bune n-au nici un rost, nici valoare, caci daca omul este predestinat, nu are nici o responsabilitate pentru cele savarsite, soarta fiecaruia fiind pecetluita dinainte".[10]

Mileniul sau Imparatia de o mie de ani, nu este aceeasi, conform relatarilor scripturistice, cu Imparatia lui. Dumnezeu pe care au vestit-o, chiar de la inceputul activitatii lor publice atat Sfantul Ioan Botezatorul, cat si Mantuitorul Hristos. Amandoi au vestit apropierea ei (Mat. 3,2; 4,17; Lc 8,1). Adevarata imparatie a lui Hristos, cat si accesul oamenilor la ea, a fost inaugurata de Fiul lui Dumnezeu intrupat prin toate actele sale mantuitoare de la Intrupare si pana la Invierea si Inaltarea Sa la ceruri. Este imparatia Sa de har, numita si Imparatia cerurilor. Este numita a lui Dumnezeu, pentru ca spre deosebire de alte imparatii lumesti, este realizata numai cu ajutorul lui Dumnezeu si nici intr-un caz prin puterile proprii ale cuiva (Mat. 12,28; 21,31 si 43). Unii sectari, (adventistii si iehovistii) invata altfel. Ei zic ca imparatia de o mie de ani este altceva decat imparatia lui Dumnezeu vestita de Mantuitorul si de Sfantul Ioan Botezatorul. Ei sustin ca aceasta imparatie de o mie de ani va fi aici pe pamant, contrar celor spuse de Hristos ("Imparatia Mea nu este din lumea aceasta", In.18,36).[11]

Biserica a condamnat erezia hiliasta inca din secolul al IV-lea. Atunci s-a precizat, prin textul Crezului niceeo-constantinopolitan ca Hristos va veni sa judece vii si mortii si imparatia Lui nu va avea sfarsit.

In ciuda acestor framantari doctrinare ale Bisericii postapostolice, erezia continua a fi propovaduita de gruparile milenariste (advente si iehoviste), prezente si in spatiul popoarelor ortodoxe. De pilda "unii ortodocsi greci, ignoranti in ceea ce priveste sectele din Grecia, se minuneaza de erminia pe care Martorii lui Iehova si hiliastii o dau Imparatiei de o mie de ani. Ei considera ca martirii din Apocalipsa sunt ei insisi, iar imparatia de o mie de ani considera ca se refera la gruparea care poarta numele lor. Acest lucru s-a intamplat cu multe alte grupari in trecut, pe parcursul lungii istorii crestine, chiar si in spatiul grecesc si in cel rusesc".[12]

La noi in tara doctrina despre milenium s-a propovaduit incepand cu anul 1870, cand un fost preot catolic Mihail Czechowski, convertit la ideologia hiliasta, face misiune in orasul Pitesti. "Ecoul conferintelor sale advente este neinsemnat. Primii adepti, insa, se retin Toma Aslan (baptist) si fratele acestuia, care organizeaza o grupare adventa in Pitesti. Numarul prozelitilor a ramas neinsemnat, pitestenii privind cu suspiciune noua secta. Insa, dupa informatiile lasate de Toma Aslan, prin 1881, gruparea avea totusi 13 membrii, iar cinci ani mai tarziu era pe cale de disparitie". [13] Dupa 1989, in urma prozelitismului facut, ideologia milenista promovata de directia adventismului s-a intensificat. Apar mii de brosuri si material de propaganda impartit in locuri publice, in salile caselor de cultura si pe stadioane.

Ca forma a curentelor dizidente de sorginte milenista, in tara la noi sunt prezenti si hiliastii iehovisti. Necrestini ca forma religioasa, organizati mai mult ca Asociatie religioasa decat ca si cult neoprotestant, secta Martorii lui Iehova devin propovaduitorii cei mai rigoristi ai principiilor milenium-ului, amenintand cu sfarsitul groaznic al lumii (Armaghedonul, adica batalia marii zile a lui Dumnezeu) pe baza semnelor acestui veac si seamana frica de moarte si de pedeapsa Dumnezeului nemilostiv de la sfarsitul lumii. Martorii, adeptii sectei, vor fi crutati in batalia Armaghedonului si vor domni pe pamant intr-o fericire netulburata, impreuna cu simpatizantii miscarii,

Miscare religioasa nonconformista, desprinsa din trunchiul iudeo-crestinismului, se evidentiaza in lume prin insistenta de a convinge pe noii adepti. Pe drept cuvant, desi au la baza doctrina adventismului primitiv, pot fi numiti fundamentalistii ereziei hiliaste. In viziunea lor "orice stat, grupare, societate fiind opera diavolului, martorul nu poate sa I se integreze nici prin vot, nici chiar prin pareticiparea la o asociatie de binefacere, nici prin serviciul militar sau civil. El este scutit de toate acestea, data fiind subordonarea sa fata de o alta guvernare - cea a lui Iehova. De aici refuzul oricarui ecumenism si o puternica repliere asupra grupului; in acelasi timp insa, exista o dorinta foarte puternica de perfectionare morala si de purificare a vietii".[14]

Concluzii

Erezia despre milenium, sau milenarismul, sustinuta de miscarile advente si iehoviste promoveaza ideea unui sfarsit al lumii infricosator in care oamenii sunt separati in doua grupari: alesii, care imparatesc intr-o dimensiune pur lumeasca cu Dumnezeu pe pamant, si pacatosii, despre ontologia carora explicatiile lipsesc cu desavarsire.

Biserica Ortodoxa, prin invatatura ei eshatologica, promoveaza doctrina unui sfarsit al lumii cu si in harul lui Iisus Hristos, Judecatorul care va pnevmatiza cerul si pamantul innoindu-le, deschizand usile istoriei umanitatii spre realitatea vesniciei, spre o Imparatie fara de sfarsit in care dreptii vor stralucii ca soarele in comuniunea iubirii Lor cu Dumnezeu Cel in Treime si intreolalta.