Bazele legale ale politicii fiscale europene

Bazele legale ale politicii fiscale europene

Politica fiscala este un atribut al suveranitatii nationale si este parte importanta a politicii economice a unei tari, in aceasta calitate ea participand la finantarea cheltuielilor publice si la redistribuirea veniturilor.

In Uniunea Europeana (UE), responsabilitatea politicii fiscale revine, in principal, Statelor membre care pot delega o parte din aceste componente nivelurilor regionale sau locale in functie de structura constitutionala sau administrativa a puterii publice fapt care presupune o strategie detaliata, incluzand analiza si monitorizarea structurilor administrative ale acestor tari.

Scopul UE nu este de a standardiza sistemul national de taxe, impozite si contributii obligatorii, ci acelea de a se asigura ca sistemele sunt compatibile nu numai intre ele, ci si cu obiectivele stabilite in Tratatul Comunitatii Europene:

Ø      Articolul 3 stabileste obiectivul general al activitatii in domeniul impozitarii acela de a elimina "taxele vamale si orice alte masuri cu efect echivalent "dintre Statele membre, de a "asigura redimensionarea concurentei pe piata comuna";

Ø      Articolul 93(99) priveste exclusiv impozitele indirecte;

Ø      Masurile privind alte domenii de impozitare se adopta, in general, pe baza articolului 94(100) - completat de articolele 96(101) si 97(102) - care se refera la masurile de prevenire a distorsiunilor pietei;

Ø      Articolul 104(104c) le impune Statelor membre participante la moneda unica sa "evite deficitele guvernamentale excesive", prevazand penalitati pentru nerespectarea acestei cerinte;

Ø      Articolul 293(220) recomanda semnarea unor tratate pentru evitarea dublei impuneri;

Ø      Articolul 269 precizeaza ca bugetul Comunitatii trebuie sa fie finantat in intregime din resurse proprii, care depind de capacitatea contributiva a Statelor membre. In prezent, aceste resurse proprii sunt formate din taxe pe agricultura, pe consum, pe valoare adaugata etc.

Rolul UE este deci complementar in ceea ce priveste fiscalitatea si securitatea sociala. Uniunea Europeana nu are puterea de a crea sau de a percepe taxe si impozite. Totusi pe piata unica este important sa se observe ca masurile fiscale stabilite de catre Statele membre nu impiedica libera circulatie a bunurilor, a serviciilor sau a capitalului si ca nu denatureaza competitia.

Atat crearea pietei unice, cat si finalizarea Uniunii Economice si Monetare au condus la noi initiative comunitare in ceea ce priveste impozitele si taxele. Eliminarea restrictiilor privind circulatia capitalului a provocat temeri in sensul ca bazele de impozitare nationale ar putea fi eronate de competitia in materie fiscala, aceasta conducand la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital  catre forta de munca, cu consecinte nefaste asupra ocuparii fortei de munca.

Din aceste motive, atunci cand construieste politica fiscala, Comunitatea are de urmarit o serie de obiective:

Ø      Ca prim obiectiv pe termen lung trebuie sa se urmareasca prevenirea distorsionarii concurentei  in interiorul pietei unice prin existenta diferentelor dintre cotele impozitelor indirecte si dintre sistemele de impozitare propriu - zise;

Ø      In domeniul impozitarii directe, unde cadrul legal se prezinta, in general, sub forma acordurilor dintre State, obiectivul principal al Comunitatii este acela de a "elimina ambiguitatile legislative " care permit evaziunea fiscala; un al doilea obiectiv il constituie evitarea dublei impuneri;

Ø      Obiectivul recentelor orientarii in directia unei politici fiscale este prevenirea efectelor negative ale concurentei fiscale, fiind vorba in special de " migrarea" bazelor de impozitare nationale pe masura ce firmele isi parasesc sediile initiale din Statele membre in cautarea unui regim fiscal mai favorabil in alte tari comunitare;

Ø      Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Economica si Monetara dau o noua dimensiune politicii fiscale prin limitarea stricta a posibilitatii guvernelor de a finanta cheltuielile publice prin imprumuturi. Pactul pentru Stabilitate si Dezvoltare prevede ca Statele membre cu deficit bugetar de peste 3% sa constituie depozite nepurtatoare de dobanda care se transforma in amenzi nerambursabile in cazul in care nu se reuseste reducerea deficitului. Obiectivul general al Pactului este ca bugetele Statelor membre sa se mentina intr-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic. Din aceasta cauza, Statele membre vor trebui sa finanteze orice crestere a cheltuielilor publice prin cresterea impozitelor.

Pe masura ce integrarea europeana progreseaza, incurajata de introducerea monedei euro, interactiunile complexe dintre cele 15 sisteme fiscale trebuie analizate si abordate la nivel managerial. De asemenea, Statele membre vor trebui sa adopte decizii comune in ceea ce priveste adoptarea propriilor sisteme fiscale la nevoile sociale aflate in permanenta schimbare ( de exemplu: cresterea varstei medii a populatiei este o provocare care se extinde dincolo de granitele nationale).