Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu

Facultatea de Drept "Simion Barnuțiu"

CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA BANCILOR ROMANESTI

Materie: DREPT BANCAR ȘI VALUTAR

Profesor: Conf. Univ. Dr. ONEȚ CRISTINA

CUPRINS

CAPITOLUL I

Noțiuni introductive privind sistemul bancar

Banca si activitatea bancara in timp si spatiu

Evolutia sistemului bancar romanesc

CAPITOLUL II

Reglementarea activitatii bancare in Romania

Definirea dreptului bancar si obiectul de reglementare

Statutul legal si obiectivele Bancii Nationale a Romaniei

CAPITOLUL III

Cadrul legal al activitatii bancilor

Institutiile de credit nu vor putea fi Infiintate prin subscriptie publica

CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA

BANCILOR ROMANESTI

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL BANCAR

Banca si activitatea bancara in timp si spatiu

Activitatea bancara isi are originile in Antichitate, perioada in care bogatiile erau pastrate in temple, fapt ce aducea un anumit "profit" preotilor, pe langa recunoasterea templelor de catre populatie. In masura in care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era imprumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei intr-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi in Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datand din 3400-2500 i.H.

O alta practica des intalnita in perioada antica era imprumutul cu dobanda, practica ce la inceput nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari in domeniu.

Imprumutul cu dobanda este reglementat mai tarziu prin Codul lui Hammurabi[2] care este recunoscut cu prima reglementare in domeniu . Printre altele, Codul prevede si contractele de imprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi.

Aparitia bancilor ca institutii a avut loc in Grecia si Roma antica in secolele VI-VII i.H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial. In scopul de a combate camata mai multe cetati grecesti au decis sa constituie "banci publice" care pe langa rolul propriuzis bancar, mai aveau si sarcina strangerii impozitelor si dreptul de a bate moneda[4]. Dupa modelul grecesc, in Roma antica apar "bancheri privati" si "banci publice".

In porturile grecesti, "trapezistii" devin bancheri veritabili in sensul actual al termenului; ei indeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decat bancnota sau moneda.

In Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati "trapezistii" greci prin infiintarea "Bancii Regale" (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective.

La Roma, "argintarii" au inlesnit si diversificat schimburile comerciale, ajungand sa asigure toate functiile clasice ale bancilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor, serviciul cecurilor. Republica, apoi Imperiul Roman, creeaza asemenea banci specializate, in primul rand, cu pastrarea impozitelor colectate de la contribuabili .

Desi adeptii religiei crestine se ridicau impotriva ideii de dobanda, aceasta nu a impiedicat ca bancile sa cunoasca o prosperitate continua in Bizant unde, in secolul VII , Justinian codifica uzurile romane in domeniul bancar.

Societatea medievala a cunoscut schimbari profunde la sfarsitul secolul XI, ca urmare a cuceririi normande si a cruciadelor. Biserica crestina isi reafirma opozitia fata de practicarea dobanzii in Conciliul de la Latran (1179) si in cel de la Viena (1311), dar interdictia este eludata cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acorda imprumutul isi asuma un risc (damnum emergens) sau pierde un castig posibil (lucrum cesans). Astfel se explica recunoasterea comertului bancar in secolele XII-XIV in Europa Occidentala [6]. In aparitia bancilor,literatura de specialitate,acorda un rol important zarafului,intermediar al circulatiei monetare. Pentru ca utilizarea banilor presupunea anumite riscuri,cum ar fi transportul banilor la locurile de utilizare si detinerea banilor care nu aducea profit. Aceste fapte au determinat pe deținatorii de capital sa incredinteze acest depozit unui intermediar,in scopul pastrarii si al remunerarii sub forma de dobanda.

Secolele XIV-XVI, marcate de importante evenimente, au influentat si activitatea bancara prin reaparitia bancilor publice in Spania si Italia, prin initierea in Italia a retelei "muntele de pietate"- asociatie de persoane care se grupeaza sub egida municipalitatii pentru a imprumuta fara dobanda nevoiasilor.  

Dezvoltarea economica din perioada secolelor XVI-XVIII va favoriza consolidarea pozitiilor dobandite la sfarsitul Evului Mediu. Europa de Nord isi continua traditia sa de specializare, beneficiind si de pozitia maritima si de exodul protestantilor dupa razboaiele religioase.

Toate tarile europene admit, cel putin tacit, legitimitatea dobanzii si introduc banul-hartie: Banca Venetiei (1637) primeste depozite pe termen, cu dobanda, iar certificatele de depozit eliberate constituie o forma primitiva de moneda de banca; Banca din Amsterdam (1609) elibereaza depunatorilor certificatele negociabile a caror valoare se exprima intr-o moneda de cont si care, la randul ei, era cotata fata de moneda oficiala; Banca Angliei este fondata in 1694, ca societate pe actiuni prin subscriptie publica si intregul capital este imediat imprumutat statului. Ea are dreptul exclusiv de a emite bilete de banca. In cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea in Anglia mai functioneaza: bancile londoneze, bancile provinciale si bancile comerciale.

Banca Statelor Unite a fost constituita printr-un act al Congresului din 1791 cu drept de a bate moneda si de a emite bilete.

In Franta, dupa esecurile suferite de Colbert cu Casa de Imprumuturi (1674) si de John Law cu Banca Generala si Compania Occidentului, publicul nu mai accepta ideea banilor de hartie. In 1776 ministru finantelor, Turgot, impreuna cu Beaumarchais si cu doi bancheri constituie Casa de Scont care primeste depozite, emite bilete si sconteaza efecte de comert. In anul 1900, primul consul, generalul Bonaparte, fondeaza Banca Finante.

In secolul al XX-lea, dupa exemplul Angliei, toate celelalte tari isi fixeaza valoarea monedei in metal pretios (paritatea in aur a monedei nationale), prin determinarea greutatii, titlul (denumirea) si valoarea monedelor metalice favorizand astfel, aparitia a trei ipostaze ale monedei: moneda metalica, moneda fiduciara (bancnota) si moneda scriptica sau scripturala (efectele de comert si conturile in banca la vedere)[8].

Tot in aceasta perioada apar "casele bancare", numite "bancile private", denumite in limba franceza "haute banque". Acestea nu se ocupa nici de emisiuni monetare, nici cu colectarea unor depozite bancare, ci se angajeaza in calitate de consilieri, agenti sau mandatari. In Germania, Austria si Olanda sunt denumite "banci private", iar in Anglia "merchant banks".

In secolul al XX-lea, bancile fiind rezervate claselor dominante, s-a evidentiat necesitatea de a se crea institutii: casele de economii, casele de economii pentru constructii, cooperativele de credit.

Inceputul secolului al XX-lea (1919-1920) este marcat de economia socialista, dupa prabusirea imperiului tarist si Rusia, continuand cu coalitia ei si preluarea teoriilor si principiilor economiei socialiste dupa 1944 la mai toate tarile din estul Europei, Orient Indepartat, Caraibe si continuand in deceniul 9 al secolului al XX-lea.

Analiza comparatista a dezvoltarii bancilor in special in Tarile Occidentale dezvoltate: Anglia, Statele Unite, Japonia, Franta, Canada, dar si tari socialiste dezvoltate: Polonia, Ungaria, Romania, China etc. conduc la doua constatari esentiale: emisiunea monetara ia treptat forma unei monopol de stat si in schimb banca isi asuma mai multe functii, pe care fiecare tara le va organiza si dezvolta conform particularitatilor proprii, determinand sisteme si structuri bancare specifice.

La sfarsitul secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, bancile numite de "emisiune", se inmultesc in toate tarile, conducand in cele din urma la constituirea Bancilor Centrale. Fenomene economice sociale si politice va favoriza concentrarea bancilor de emisiune pana cand va ramane doar una singura: Banca Centrala.

Evolutia sistemului bancar romanesc

Si pe teritoriul romanesc practica bancara isi are originea tot in Antichitate,

fapt afirmat prin descoperirea in zona fostelor mine de aur ale Daciei Traiane, la Alburnus Maior, intre anii 1786-1855, a circa 50 de tablite cerate, din care 25 s-au pastrat si au fost publicate integral in anul 1873, la Berlin in opera Corpus Inscriptiorum Latinarum[9].

Cea de-a 13-a tablita cerata, reprodusa in pagina 951, in volumul al III-lea al lucrarii lui Theodor Mommsen, contine contractul pentru constituirea unei societati bancare (Societas Dinastiarae) redactat la 28 martie 167, la Deusera, localitate situata in apropiere de Alburnus Maior .

Sintagma "societas dinastariae" este o combinatie latino-greaca. Cuvantul grec "danistes" este echivalentul termenului latin "argentarius". Asadar, este vorba de so societate de bancheri, care practica imprumuturi cu dobanda.

Aporturile asociatilor la capitalul social constau in numerar. Desi aporturile erau inegale, contractul prevede ca, atat castigul, cat si eventuala pierdere se vor imparti egal intre asociati. Profitul societatii rezulta din dobanda perceputa pentru sumele imprumutate: se practica o dobanda de 1 %.

In Tarile Romane, prima institutie de tip bancar a aparut in primul deceniu al secolului al XIX-lea in Bucuresti. Apar apoi in anul 1857, la Iasi, Banca Nationala a Moldovei, si, in 1866,  Banca Nationala in Bucuresti. Prima tentativa de constituire a bancii nationale a apartinut principelui Grigore Alexandru Ghica. Desi supravegheata de stat, dupa mai putin de un an de la primele operatiuni, banca a dat faliment.

Cea de-a doua banca fost autorizata sa functioneze ca filiala a Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol, fara nici un control sau participare al beneficii in favoarea guvernului.

Banca Nationala a Romaniei a fost infiintata ca banca centrala in anul 1880 dupa modelul bancii centrale a Belgiei. In dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finantelor, Ioan Campineanu, s-a opus participarii capitalului strain la constituirea Bancii Nationale. Capitalul bancii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriptie publica, iar 10 milioane, depuse de stat.

La fel ca si in zilele noastre, in primul deceniu de activitate bancara, banca centrala apela in fiecare an la credite externe, desi nu exista nici FMI, nici Banca Mondiala. La inceputul secolului al XX-lea, statul s-a confruntat cu pericolul incapacitatii de plata datorita crizei economice si a acumularii datoriei externe si a recurs la solutia privatizarii bancilor, adica la vanzarea actiunilor statului din capitalul Bancii Nationale. Banii incasati din privatizare s-au topit rapid[11] astfel incat guvernatorul a cerut Bancii Nationale un nou imprumut.

Anul 1907 s-a desfasurat sub puternica influenta a doua crize deosebite: criza monetara internationala pornita din Statele Unite ale Americii si criza agrara sociala din tara, datorita rascoalelor taranesti.

In aceeasi perioada, numeroase banci noi cu capital romanesc isi incep operatiunile in judete si in capitala. Daca in anul 1900, existau 27 de banci, in 1913, numarul bancilor a crescut la 197. Acest fenomen de nefireasca proliferare a condus Banca Mondiala, in anul 1912, la concluzia ca, in viitor, inmultirea bancilor ar trebuii sa se faca "numai dupa o cerere serioasa din care s-ar constata necesitatea reala a infiintarii unei noi banci". Pe de alta parte, "bancile ar trebui sa acorde credite numai afacerilor serioase si sanatoase nu pentru a se intrebuinta banii spre a produce dobanzi".

In Transilvania,primele institutii de credit apar in deceniile patru si cinci ale secolului al 19-lea.Acestea functioneaza in Arad,Sibiu,Brasov,ca sucursale ale unor puternice banci din Viena si Budapesta.Sistemul bancar din Transilvania era subordonat sistemului bancar austro-ungar.[12]

In luna octombrie 1916, Tezaurul Bancii Nationale se muta, impreuna cu guvernul, la Iasi. Consiliul de Ministri hotaraste mutarea provizorie a sediului Bancii Nationale la Iasi si acorda Consiliului general al B.N.R aprobarea pentru stramutarea tezaurului in orice alta parte cand va crede necesar. Astfel, datorita razboiului, tezaurul Bancii Nationale a Romaniei a ajuns la 21 decembrie 1916la Moscova si depus la Kremlin.

In iulie-august 1917, cu autorizatia guvernului, depozitul de valori si efecte a fost predat, pe baza de protocol, aceluiasi tezaur rus de la Kremlin.

La 3 decembrie 1919, prin asocierea unui numar de 17 mari banci s-a marcat un progres important al activitatii bancare, prin evitarea manipularii numeralului si reducerea costurilor serviciilor. Mai mult de jumatate din rulajul total L Casei de Compensatiuni era reprezentat de patru mari banci: Marmorosch, Blank & Co, Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Romana si Banca Romaneasca[13].

In perioada 1925-1928, fondurile banesti marcheaza o tendinta de crestere continua ce duce implicit la cresterea dobanzilor. Consecinta este scaderea solvabilitatii debitelor bancilor, marcata de cresterea numarului falimentelor.

Intervine Programul, elaborat de guvern, pentru stabilizarea monetara si dezvoltarea economica. Urmat in 1929 de adoptarea Legii stabilizarii. Se incearca si atragerea capitalului strain privat pentru investitii in Romania. Toate eforturile au fost zadarnice, Romania se confrunta in perioada 1929-1933 cu o puternica criza economica ce reprezinta un seism puternic pentru activitatea sistemului bancar romanesc. Efectele au fost resimtite de bancile populare, micile banci comerciale, precum si marile banci; printre care au falimentat si Banca Generala a Tarii Romanesti, Banca Marmorosch, Blank & Co.

Consolidarea sistemului bancar si insanatosire activitatii bancare s-a realizat prin Legea asanarii datoriilor agricole si urbane din 1934; Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca din acelasi an; Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului din anul 1935.

In tot timpul angajarii Romaniei in razboi alaturi de Germania, Banca Nationala a depus eforturi pentru a crea conditiile unei activitati bancare sanatoase si pentru limitarea efectelor acapararii economiei romanesti de catre concernele germane.

Prin Legea nr. 1056 din 1946, Banca Nationala a Romaniei a fost abilitata sa asigure dirijarea si controlul tuturor bancilor, publice sau private.

Prin decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.PR. nr. 197/1948 au fost dizolvate de plin, intreprinderile bancare si institutiile de credit de orice fel, cu capital particular sau de stat. Au fost exceptate Banca Nationala a Romaniei, Casa de Economii si Cecuri Postale, Casa de Depuneri si Consemnatiuni, precum si intreprinderile bancare si institutiile de credit infiintate printr-o conventie speciala intre Statul roman si un stat strain.

Alaturi de Banca Nationala, activitatea bancara era realizata si de bancile specializate: Banca Romana de Comert Exterior, Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara si Banca de Investitii, toate subordonate Consiliului de Ministri.

Incepand cu anul 1946 si in perioada care a urmat pana in 1990,asistam la un proces de lichidare a sistemului bancar clasic,de transformari structurale si functionale, prin care se pun bazele unui sistem bancar etatist ce trebuia sa raspunda comandamentelor de tip socialist , super-centralizata. Nu se poate vorbi in aceasta perioada de un sistem bancar care sa poata promova o strategie monetara si de credit in nume propriu,ci de un sistem fara coloana vertebrala.[14]

Dupa Revolutie a fost aprobat noul Statut al Bancii Nationale a Romaniei prin Legea nr. 34/1991. Acesta a fost abrogat prin Legea nr. 101/1998 care a abrogat actualul Statut al Bancii Nationale a Romaniei, in vigoare din iulie 1998.

CAPITOLUL II

Reglementarea activitatii bancare in Romania

2.1 Definirea dreptului bancar si obiectul de reglementare

Dreptul bancar cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza sistemul bancar si activitatea bancara.

In termenii consacrati de doctrina juridica, el reglementeaza activitatile efectuate cu titlu de profesiune obisnuita de institutiile care alcatuiesc sistemul bancar, denumite generic institutii de credit. Este alcatuit din regulile care alcatuiesc statutul intreprinderilor care desfasoara "comert cu bani" si din cele aplicabile activitatii acestora. Sau dreptul bancar este dreptul bancherilor.

Dreptul bancar este un drept profesional: este dreptul comerciantilor care speculeaza asupra monedei si a creditului. Obiectul sau de reglementare priveste activitatea bancara exercitata de banca centrala (Banca Nationala a Romaniei) si institutiile de credit.

Oricat de eterogene ar fi definitiile date dreptului bancar, acestea nu se pot abate, decat cu riscul de a fi eronate, da le doua coordonate principale: sistemul bancar si activitatea bancara[15].

Se poate afirma ca dreptul bancar este, in acelasi timp, un drept al unor subiecti calificati si un drept al activitatii acestora[16]. Este un drept al unor subiecti calificati pentru ca reglementeaza conditiile de acces la profesiunea bancara si de exercitare a activitatilor bancare de catre banci si de catre celelalte institutii de credit, cu autorizare si sub supravegherea prudentiala a Bancii Nationale a Romaniei, in calitate de banca centrala a statului roman. Subiectii calificati (bancile, celelalte institutii de credit si banca centrala) alcatuiesc sistemul bancar.

Este un drept al activitatii bancare pentru ca reglementeaza operatiunile care pot fi cuprinse in obiectul de activitatea al bancilor si al celorlalte institutii de credit si pe care acestea le pot desfasura in limita autorizatiei emise de Banca Nationala a Romaniei.

Operatiunile principale au ca obiect moneda si creditul. Constituie operatiuni bancare: operatiunile de atragere de depozite, acordare de credite si emitere sau gestiune a instrumentelor de plata asupra carora poarta monopolul bancar[17].

Reglementand o anumita specie de fapte de comert obiective, dreptul bancar poate fi considerat drept o subdiviziune a dreptului comercial, definit ca ansamblu al normelor juridice care reglementeaza activitatea comerciala[18], din care face parte si activitatea bancara.

Dreptul bancar are puternice legaturi cu dreptul public. Bancile si celelalte institutii de credit desfasoara activitati economice de interes public si, in considerarea acestui fapt, sunt supuse unui regim de autorizare si supraveghere prudentiala, exercitat de B.NR., in calitate de autoritate administrativa de specialitate[19].

Dreptul bancar, reglementand o categorie de fapte de comert obiective, constituie o subdiviziune a dreptului comercial. Pentru acelasi motiv, autonomizarea fata de dreptul comercial este, de plano, imposibila. Nu poate fi contestata, insa, pozitia juridica sui generis a dreptului bancar: un drept profesional, caracterizat prin tehnicizare si publicizare, ale carui trasaturi si instrumente fundamentale rezista schimburilor politice, economice si tehnologice .

2.2 Statutul legal si obiectivele Bancii Nationale a Romaniei

Datorita monopolizarii dreptului de emisiune monetara, de-a lungul timpului, banca centrala s-a transformat intr-o institutie de supraveghere, control si sustinere a sistemului bancar in ansamblul sau, dobandind de aceea denumirea de "bancherul celeorlalte banci" sau de "banca a bancilor".

Datorita modificarilor suferite in economie, ce au un impact direct asupra activitatii bancare, pe de o parte, Parlamentul Romaniei a adoptat trei legi in materie - Legea nr. 58/1999, Legea bancara, Legea nr. 83/1998 - privind procedura falimentului bancilor si Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, iar, pe de alta parte, in baza acestor legi, autoritatea de reglementare in domeniu - Bancii Nationale a Romaniei - a elaborat o multitudine de noi reglementari, ordine, norme, circulare, prin care s-au concretizat principiile instituite de legile bancare in aceste acte normative[21].

Astfel, Statutul legal al Bancii Nationale a Romaniei (B.NR.) este reglementat de Legea nr. 101 din 26 mai 1998[22], in vigoare la 1 iulie 1998 care a abrogat Legea cu acelasi obiect nr. 34/1991. Articolul 1 din aceasta lege prevede ca Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman, avand personalitate juridica. B.NR. are sediul central in Bucuresti si poate avea sucursale si agentii in capitala si in alte localitati din tara, avand statutul unei autoritati administrative autonome de specialitate, fiind independenta fata de executiv si desfasurandu-si activitatea sub supravegherea Parlamentului Romaniei.

Obiectivul fundamental al B. N. R. este stabilit in Legea privind statutul bancii in articolul 2, si este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor. Pentru asigurarea obiectivului sau fundamental, B.NR. elaboreaza, aplica si raspunde de politica monetara, valutara, de credit, de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara, in cadrul politicii generale a statului, urmarind functionarea normala a sistemului bancar si participarea unui sistem financiar specific economiei de piata.

In vederea indeplinirii obiectivelor sale, Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu autoritatile publice centrale si locale.

In temeiul Legii 101/1998, art. 3, alin. 2, B.N.R. i se va solicita punctul de vedere asupra actelor normative ale autoritatilor publice care privesc direct politica monetara, activitatea bancara, regimul valutar si datoria publica.

La elaborarea proiectelor bugetelor administratiei publice centrale, B.NR. este consultata in ceea ce priveste stabilirea conditiilor imprumuturilor sectorului public.

B.N.R. elaboreaza studii si analize privind moneda, regimul valutar, creditul si operatiunile sistemului bancar de plati.

In vederea cooperarii internationale, Parlamentul Romaniei imputerniceste B.NR. :

sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati si poate sa devina membru al acestora,

sa participe, in numele statutului, la tratative si negocieri externe financiare, monetare, valutare, de credit si de plati, precum si in domeniul autorizarii supravegherii bancare,

sa exercite drepturi si sa indeplineasca obligatii care revin Romaniei in aliate de membru al Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei institutii de finantare pe termen mediu si lung pentru nevoile balantei de plati si consolidarea rezervelor internationale ale tarii,

sa poata negocia si incheia acorduri, conventii sau intelegeri privind imprumuturi pe termen scurt, si alte operatiuni financiar-bancare cu institutii financiare internationale, banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in termen de un an,

sa poata incheia, in nume propriu sau in numele statului, in contul si din dispozitia acestuia, acorduri de decontare si de plati sau orice alte contracte, avand acelasi scop, cu institutii publice sau private care isi au sediul in strainatate. 

CAPITOLUL III

Cadrul legal al activitatii bancilor

Bancile sunt societati comerciale cu statut special, pentru ca se constituie si functioneaza dupa reguli specifice, cu autorizarea si sub supravegherea Bancii Nationale a Romaniei.

Cadrul legal al activitatii acestora este constituit din Legea nr. 101/1998, privind Statutul B.N.R, Legea bancara nr. 58/1998 si Legea privind procedura falimentului bancilor nr. 83/1998, care se completeaza cu actele normative emise de B.N.R., in temeiul art. 50din Legea 101/1998.

Conform prevederilor art. 1 al Legii bancare nr. 58/1998, activitatea bancara in Romania se desfasoara prin Banca Nationala si prin alte banci.

Alte persoane juridice pot desfasura activitati bancare, numai daca sunt autorizate prin lege si numai cu respectarea principiilor legii bancare. Aceste persoane juridice se supun si ele, la fel ca si bancile, autorizarii, supravegherii prudentiale si reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei, conform art. 90 din Legea bancara.

Se afla sub incidenta Legii nr. 58/1998 atat bancile, persoane juridice romane, cat si sucursalele din Romania ale bancilor, persoane juridice straine (art. 2, alin. 1).

Bancile reprezinta principalii intermediari financiari in economie. Ele faciliteaza formarea capitalului disponibil in economie si coordoneaza procesul de economisire-investire, in scopul cresterii volumului total de resurse alocate economiei. Bancile sunt caracterizate prin capacitatea lor de a pune in circulatie creante asupra lor insele, sporind volumul mijloacelor de plata si, implicit, al masei monetare.

Sistemul Bancar se afla intr-un stadiu avansat de transformare, suficient pentru a plasa acest subsistem al economiei pe una din principalele pozitii in evolutia restructurarii.

Pornit initial cu patru banci de stat, sistemul bancar romanesc s-a dezvoltata pe parcurs si s-a consolidat, bancile noi patrunzand treptat in sistem si construindu-si incet pozitii relativ stabile pe piata bancara romaneasca. Au patruns pe piata bancile straine ce se adreseaza afacerilor profitabile ale agentilor economici din Romania si care constituie un puternic factor concurential ce stimuleaza bancile romanesti - in dezvoltarea si modernizarea activitatilor proprii[23].

Institutiile de credit nu vor putea fi Infiintate prin subscriptie publica

Nici dupa 1 ianuarie 2007 institutiile romanesti de credit nu se vor putea inființa prin atragerea de fonduri din piata de capital, desi Legea companiilor permite acest lucru, potrivit proiectului Legii institutiilor de credit lansat, luni, in dezbatere publica de Ministerul Finantelor, informeaza NewsIn.
Proiectul Legii privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, elaborat si de Banca Nationala a Romaniei, mentine, practic, interdictia de infiintare a unei banci sau societați cooperatiste prin strangerea de fonduri de pe piata de capital, ca exceptie de la Legea societaților comerciale, ce permite ca infiintarea unei companii prin emiterea de actiuni care sa fie vandute pentru constituirea capitalului social minim.

Subscriptia publica, ca modalitate de constituire a unei banci comerciale sau institutii de credit, s-a dovedit, in practica, inadecvata pentru aceasta categorie de institutii, la care existenta unui actionariat puternic si nedispersat constituie o premisa a desfașurașrii activitatii`, potrivit expunerii de motive pentru noua Lege a institutiilor de credit.

Analistii bancari considera ca nu poate fi infiintata o banca numai din fonduri publice pentru ca trebuie sa cunosti actionarii, sa ai incredere in ei si sa ii poti urmari din punct de vedere al sigurantei si al riscurilor asociate operatiunilor pe care le deruleaza aceasta pe piata de capital. `Nu poti sa strangi fonduri de la milioane de actionari si sa vinzi pachete majoritare de actiuni ca sa poti varsa capitalul minim necesar pentru infiintare`, a comentat pentru NewsIn un analist financiar.

In ceea ce priveste activitatile permise institutiilor de credit, noile prevederi permit desfasurarea activitatii de leasing financiar in mod direct si limiteaza nivelul total al veniturilor obtinute din activitatile din domeniul nefinanciar la 10% din castigurile aferente activitatii financiare. `Este posibil ca de la 1 ianuarie 2007, grupurile bancare care detin societați de leasing sa fie nevoite sa le absoarba in interiorul lor, pentru a respecta aceste cerinte`, a declarat Radu Gratian Ghetea.

Un alt element de noutate al proiectului de lege este posibilitatea de transformare a altei entitați in institutie de credit, cu respectarea tuturor conditiilor pentru autorizare. In cadrul noilor prevederi au fost separate cazurile in care autorizatia pentru o institutie de credit  isi inceteaza valabilitatea, fiind lipsita de obiect, de situatiile in care autorizatia poate fi retrasa de catre Banca Nationala a Romaniei. Astfel de situatii pot aparea in cazul fuziunii sau divizarii, al transformarii in alta categorie de institutie de credit, al falimentului si, nu in ultimul rand, al renuntarii de catre actionari la autorizatie, prin dizolvarea si lichidarea institutiei de credit.

Termenul in care noile directive comunitare trebuie sa fie transpuse in legislatia nationala a fiecarui stat membru este 1 ianuarie 2007. Perspectiva integrarii in Uniunea Europeana incepand cu aceeasi data incumba si pentru Romania obligatia de aliniere la noile cerinte a cadrului legislativ si de reglementare aplicabil atat institutiilor de credit, cat si firmelor de investitii, incepand cu aceeasi data, in caz contrar fiind declansata de catre Comisia Europeana procedura de sanctionare, potrivit proiectului de lege.

Noua lege reprezinta o adaptare a legilor bancare romanești la legislatia europeana si stabileste cerintele necesare pentru introducerea acordului de capital Basel II. Nu sunt modificari care sa aiba un impact deosebit asupra clientilor, iar bancile comerciale se asteptau la aceste schimbari`, a explicat presedintele ARB.

Noul Acord de Capital -Basel II vine sa inlocuiasca Acordul Basel I, ale carui reguli au dovedit in timp ca ofera o cuantificare simplista si rigida a riscului de credit, nemaifiind aliniate la cele mai bune practici aplicate de institutiile de credit in procesul de management al riscurilor, se arata in proiectul noii legi. ` BNR va trebui sa fie pregatita sa monitorizeze de la 1 ianuarie 2007 orice banca comerciala din Romania potrivit cerintelor din Basel II, ceea ce inseamna ca banca centrala va supraveghea nu numai riscul de credit, ci si activitatea operationala si riscul de piata pentru fiecare institutie in parte`, a mai spus Radu Gratian Ghetea.

Prevederile comunitare au la baza cei trei piloni la care se refera Acordul Basel II, respectiv: cerintele minime de capital (Pilonul I), revizuirea de catre supraveghetor a procesului intern al institutiei de credit de evaluare a adecvarii capitalului sau la riscuri (Pilonul II) si cerintele de publicitate pentru institutiile de credit (Pilonul III).

Potrivit proiectului de lege, institutiile de credit trebuie sa faca publice informatii concentrate pe parametrii cheie ai profilului de afaceri, expunerile la risc si managementul riscurilor. De asemenea, vor trebui puse la dispozitia publicului atat informatii cantitative, cat si calitative despre activitatea institutiilor de credit.

Legislatia nationala aplicabila institutiilor de credit este dispersata in prezent in patru acte normative. Proiectul Legii privind institutiile de credit si adecvarea capitalului iși propune sa asigure, la nivel de principiu, transpunerea noilor directive comunitare atat pentru institutiile de credit, cat si pentru societatile de servicii de investitii financiare si, in acelasi timp, sa reuneasca prevederile legislatiei aferente institutiilor de credit (Legea nr.58/1998 privind activitatea bancara, Ordonanta de urgenta nr.97/2000 privind organizatiile cooperatiste de credit, Legea nr.541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ si Legea nr.33/2006 privind bancile de credit ipotecar) intr-un singur act normativ.