Caracterizare generala a impozitelor directe

Caracterizare generala a impozitelor directe

Impozitele directe reprezinta cea mai veche si mai simpla forma de impunere, fiind folosite inca din antichitate, ele cunoscand insa o extindere si o diversificare deosebita in epoca moderna, odata cu aparitia si evolutia capitalismului.

Impozitele directe sunt impozite care se aseaza fie pe anumite obiecte materiale sau desfasurarea unor genuri de activitati, fie pe venit sau pe avere.

Pana la inceputul secolului XX predominante erau impozitele reale, asezate pe diverse obiecte materiale (terenuri, cladiri)sau pe diferite activitati precum cele comerciale si industriale. Datorita faptului ca aceste impozite erau inechitabile, ele avand la baza criterii relativ arbitrare de stabilire a marimii lor, precum si a aparitiei unei noi categorii sociale, aceea a muncitorilor si a functionarilor, care scapa impunerii deoarece acestia nu detineau, in cele mai multe cazuri, bunuri materiale si nici nu desfasurau activitati supuse impozitarii, la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX si-au facut aparitia impozitele stabilite pe diverse venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliara sau imobiliara).

Daca la inceput aceste impozite aveau cote de impunere relativ reduse, odata cu cresterea cheltuielilor publice si interventia statului pe plan social pentru redistribuirea veniturilor, nivelul cotelor de impunere a crescut spectaculos, folosindu-se in general cotele progresive de impunere. Spre sfarsitul secolului XX, datorita faptului ca nivelul foarte ridicat al cotelor marginale producea distorsiuni in functionarea economiei, s-a procedat la reducerea acestora, in prezent inregistrandu-se chiar un fenomen de reducere a fiscalitatii in general, pe fondul concurentei intre state, generata de procesul de globalizare.

Cel mai important dintre impozitele directe, din punct de vedere al veniturilor fiscale realizate, este impozitul pe veniturile persoanelor fizice. In practica fiscala intalnindu-se doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice:

- sistemul impunerii separate, care poate fi intalnit fie sub forma unui impozit unic pe venit ce permite o impunere diferentiata pentru fiecare categorie de venit, fie prin asezarea mai multor impozite, care vizeaza fiecare in parte, venitul obtinut dintr-o anumita sursa;

- sistemul impunerii globale, care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa, si supunerea venitului cumulat unui singur impozit (aceasta varianta este cea mai frecvent intalnita, ea fiind utilizata in SUA si majoritatea tarilor din UE).

Impozitarea veniturilor persoanelor fizice se poate realiza fie la nivel de persoana fie la nivel de gospodarie (familie), aceasta din urma varianta fiind practicata de regula in cazul impunerii globale din unele tari, pentru a asigura o echitate mai mare impunerii. Pentru calculul impozitului de poate folosi fie o cota unica procentuala fie cote progresive compuse, ultima varianta fiind utilizata mai ales in cazul impunerii globale.

Impozitul pe veniturile persoanelor juridice (societatile de capital) era cuprins la inceputul secolului XX in cadrul impozitului pe venitul persoanelor fizice, pentru ca apoi in cele mai multe tari el sa devina un impozit distinct, de o mare importanta in realizarea veniturilor fiscale, mai ales dupa al II-lea razboi mondial. Multe state au folosit pentru impunerea profiturilor realizate de societatile de capital cote progresive sau cote diferentiate in functie de natura activitatii desfasurate sau de proprietarul capitalului social, dar in prezent in cele mai multe cazuri se foloseste o singura cota de impunere.

In contextul economic actual, in care globalizarea determina o mobilitate sporita a capitalurilor iar profitul poate fi transferat cu usurinta dintr-o tara in alta de companiile transnationale, reducerea cotelor de impozitare a profitului a devenit un mijloc de atragere a investitiilor straine si crestere a capacitatii concurentiale. Astfel, in ultimul timp, multe tari din Europa de Est precum Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania s.a. si chiar unele state vest europene, cum este cazul Irlandei, au adoptat cote reduse de impunere a profitului, situate sub 20%, fapt care a creat o mare presiune asupra statelor vest europene, confruntate cu pericolul migratiei capitalurilor inspre tarile care ofera facilitati fiscale si un cost redus al fortei de munca. Ca urmare unele tari vest europene precum Austria, Portugalia, sau Grecia si-au redus si ele substantial cotele de impunere a profitului, acestea scazand de la valori situate la peste 30% la un nivel situat in jurul a 25%.

Exista mai multe posibilitati de impozitare a profitului, in multe tari folosindu-se sistemul considerat clasic, care impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende, ceea ce face ca partea din profit repartizata actionarilor sa fie impusa de doua ori. Pentru a evita acest fenomen unele tari impun numai dividendele sau numai partea din profit ramasa la dispozitia societatilor de capital sau impoziteaza separat aceste doua elemente.

Impozitele pe avere se intalnesc in teoria si practica fiscala sub mai multe forme:

- Impozitele asupra averii propriu-zise, unde putem intalni fie impozite exceptionale pe avere care se percep o singura data (de exemplu in timpul sau dupa terminarea unui razboi), fie, mai frecvent, impozite pe proprietati imobiliare (terenuri si cladiri) sau impozite asupra activului net care au ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil;

- impozitele pe circulatia averii, institute in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta, cum sunt impozitul pe succesiuni sau impozitul pe donatii;

- impozitele asupra cresterii valorii averii, care vizeaza sporul de valoare pe care l-au inregistrat unele bunuri in decursul unei perioade de timp, in cazul impozitului pe plusul de valoare imobiliara sau sporul de avere dobandit in timp de razboi.