Continutul economic si trasaturile impozitului

Continutul economic si trasaturile impozitului

Impozitele constituie, prin proportii, arie de manifestare si vechime, forma principala a resurselor financiare publice. Ele au aparut inca din sclavagism, fiind considerate primul element de finante publice, in masura in care statul a trecut la prelevarea, cu caracter obligatoriu, a unor venituri sau resurse private la dispozitia sa, in forma baneasca.

Dupa unii autori, insa, originea impozitelor moderne se gaseste in ajutoarele de tip feudal, bazate pe consimtamantul vasalilor fata de rege. In raport cu existenta acelui consimtamant, presupus de sistemul ajutoarelor feudale si mentinut, oarecum, in regimul de instituire a impozitelor moderne prin votul parlamentelor, se poate invoca si o nuanta a caracterului voluntar al impozitelor. Pe primul plan, insa, in sistemele impozitelor moderne, a trecut definitiv caracterul lor impus, de prelevari obligatorii ale unor resurse private la dispozitia statului, fara a se nega suportul democratic al instituirii lor de catre organe legislative alese de cetateni (contribuabili). Astfel, notiunea de impozit semnifica, in primul rand, o obligatie impusa de catre stat supusilor sai, constransi in a ceda acestuia parti din veniturile sau averile lor, pentru acoperirea nevoilor cu caracter public, respectiv a cheltuielilor publice.

Continutul economic al impozitelor consta, deci, in procesele economice de redistribuire, mai ales, a PIB, de la posesorii veniturilor (averilor) catre stat, in vederea satisfacerii nevoilor publice. Cum economia de piata se bazeaza pe administrarea resurselor in cadrul proprietatii private, procesele economice exprimate prin impozite sunt procese de repartitie secundara, a veniturilor si, in mai mica masura, a averilor acumulate de persoanele fizice si juridice, in cadrul repartitiei primare.

Totodata, prin prisma derularii acestor procese, impozitul exprima o relatie sociala intre persoanele fizice si juridice (care cedeaza parti din veniturile sau averile lor), pe de o parte, si stat sau autoritati publice (care preiau la dispozitia lor resursele respective, constituindu-si fondurile banesti necesare functionarii), pe de alta parte.

Scopul pentru care se realizeaza procesele de redistribuire a PIB prin impozite, determinand existenta acestor relatii cu statul sau autoritatile publice (reprezentand anumite colectivitati umane), este considerat unul social, colectiv, national sau local. In aceste conditii, impozitele, ca si celelalte contributii cu caracter obligatoriu, similare, antreneaza modificari ale marimii valorii aflate spre administrare la dispozitia participantilor la relatiile denumite generic impozite: persoane fizice si juridice, pe de o parte si autoritatile publice, reprezentante ale colectivitatilor de tip statal, pe de alta parte.

Caracteristicile definitorii ale impozitelor, ca principala forma a resurselor financiare publice, pot fi sintetizate astfel:

Prelevarea sub forma impozitelor are titlu obligatoriu (in sarcina contribuabilului) si se poate realiza in mod silit. In aceasta relatie, dintre stat si persoanele fizice sau juridice, actioneaza obligatia de a plati suma stabilita drept impozit fara a se cere consimtamantul expres al platitorului, iar in cazul in care acesta din urma nu se conformeaza, statul poate aplica masuri coercitive. Sub acest aspect, este de observat ca ipostaza de forta publica in care se afla statul ii confera acestuia dreptul de a executa silit incasarea impozitelor de la persoanele private, daca acestea nu efectueaza operatiunile de plata in conditiile prevazute de lege. Acest drept este prevazut prin legile de instituire a impozitelor, iar in virtutea fortei sale, statul ii poate constrange pe supusii sai sa-si indeplineasca si aceasta obligatie.

Impozitele se preleva de la persoane fizice si juridice la dispozitia statului fara o contraprestatie directa din partea acestuia. Intre prelevarile sub forma de impozite si actiunile de finantat carora le sunt destinate nu se stabileste, in principiu, o corespondenta directa. In mod independent de destinatia ce li se va da, impozitele se preiau de la persoanele fizice si juridice fara ca statul sa le ofere, in schimb si in mod direct, bunuri, servicii sau alte avantaje, in ideea de contraprestatie. In mod indirect, insa, prelevarea sub forma impozitelor nu exclude obtinerea de foloase din partea statului, dar aceasta apare ca o relatie separata, distincta. Asadar, desi cheltuirea resurselor mobilizate prin impozite presupune prestarea de catre stat a unor servicii publice si, implicit, anumite avantaje in favoarea persoanelor fizice si juridice, nu se presupune si nu se urmareste existenta unei corelatii intre marimea prelevarii ca impozit si marimea foloaselor ce revin contribuabililor, cu atat mai mult cu cat de serviciile statului beneficiaza si cei care nu sunt afectati de plata impozitelor.

Prelevarea sub forma impozitelor se efectueaza cu titlu nerestituibil (nerambursabil), exprimand, deci, un transfer definitiv la dispozitia statului, ceea ce inseamna ca sumele prelevate nu se mai restituie contribuabililor. Aceasta trasatura este, de altfel, imprimata categoriei generale a finantelor, in acceptiunea sa restrictiva.

Este evident ca, in aceste conditii, prelevarea ca impozit presupune o reducere a puterii de cumparare a contribuabilului si acumularea ei la dispozitia statului. Acest transfer de putere de cumparare este acceptat ca o necesitate cu caracter obiectiv (un rau necesar) de catre societate, pornind de la considerentul ca functionarea statului nu ar fi posibila in absenta prelevarilor sub forme ale impozitelor, taxelor etc. In problema definirii si interpretarii conceptului de impozit au existat si exista inca opinii diferite, desi toate au ca element comun relatia obiectiva dintre functionarea statului (cu institutiile sale neproductive) si efectuarea prelevarilor pentru acoperirea cheltuielilor sale.

Astfel, in conceptia clasica, impozitul a fost definit ca o plata suportata de cetateni pentru serviciile aduse lor de catre stat, iar in interpretarea semnificatiilor sale se avea in vedere doar ipostaza sa de resursa financiara destinata finantarii cheltuielilor neproductive ale statului. In acest sens, A. Smith si D. Ricardo afirmau ca impozitul reprezinta o prelevare neproductiva din produsul creat in economie pentru sustinerea statului, respectiv pentru asigurarea functionarii institutiilor sale neproductive. Asemanator, Gaston Jze, considerat a fi fondatorul stiintei finantelor (publice), afirma ca 'impozitul este o prestatie baneasca rechizitionata de catre stat de la particulari, in mod silit, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielilor publice'. Ideea prestatiei banesti a particularilor, fara contraprestatie din partea statului, incluzand in sine obligativitatea participarii lor la acoperirea nevoilor publice, nu exclude ipostaza contribuabililor de beneficiari ai serviciilor furnizate de catre stat, in contextul larg al indeplinirii functiilor ce-i revin acestuia, alaturi de ceilalti membri ai colectivitatii.

Totusi, in evolutia conceptiei clasice despre impozit, este cel putin simptomatica sesizarea actiunii sale reglatoare asupra veniturilor insusite de catre membrii societatii. Astfel, Adolph Wagner, apreciind ca 'Impozitele reprezinta o cotizatie obligatorie a indivizilor, destinata sa acopere cheltuielile generale ale statului, pe care acesta o percepe ca o contraprestatie si rambursare a cheltuielilor efectuate cu serviciile oferite de stat", adauga ca prin impozite "se exercita si o interventie regulatoare asupra venitului national", in sensul redistribuirii veniturilor intre membrii societatii.

In conceptie moderna, insa, abordarea continutului impozitelor tine seama, in mod explicit, de mutatiile survenite in societate, in general, si in economie, in special, in contextul noilor doctrine politice si economice. Modificarile de ordin conceptual privind impozitul se refera, in esenta, la luarea lui in considerare, nu numai ca resursa financiara a statului, ci si ca un instrument de interventie si influentare asupra evolutiei vietii economice si sociale. Devine, astfel, deosebit de relevanta exprimarea metaforica a profesorului francez Maurice Duverger, dupa care 'In neocapitalismul modern, impozitul capata o semnificatie mai larga; el inceteaza de a mai constitui grauntele de nisip care jeneaza angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele si motoarele masinii' (economice si sociale - n. n.).

Intr-un mod mai transant, americanul William Albrecht jr. constata ca, in mod traditional, impozitele au fost privite ca un rau necesar pentru a compensa costurile acelor servicii pe care societatea le doreste a fi asigurate de catre guvern. Or, in concordanta cu aceasta optica, impozitele ar trebui sa fie la nivelele cele mai joase posibile, compatibile cu serviciile dorite, ceea ce corespunde, in esenta, conceptiei clasice referitoare la impozite. Dar realitatile din lumea moderna demonstreaza ca 'Astazi, impozitele capata o semnificatie care depaseste nevoile financiare ale guvernului. Ele sunt colectate, nu numai pentru a achita notele de plata ale guvernului, ci si pentru a influenta activitatea economica'.

Corespunzator evolutiei inregistrate in planul conceptiilor despre impozit si pornind de la continutul sau economic, in varianta moderna, acesta reprezinta, atat procese de redistribuire a produsului creat prin relatii economice intre persoane fizice si juridice, pe de o parte si stat sau autoritati publice, pe de alta parte, cat si un mijloc de influentare (de catre stat) asupra activitatii economice si sociale.

De altfel, in contextul doctrinar modern, analizele macroeconomice privind echilibrul general, dezvoltate, mai ales, pe baza Teoriei generale a lui John Keynes, abordeaza impozitul ca variabila cu impact profund si cu rol de stabilizator principal incorporat in mecanismul economiei de piata, respectiv de instrument util in realizarea alocarii optime a resurselor.