Definitia conceptului de leasing. Diferentierea intre leasing si alte practici conceptuale (credit bancar)

Definitia  conceptului de leasing. Diferentierea intre leasing si alte practici conceptuale (credit bancar)

Leasingul este un pas inainte in finantarea societatilor comerciale care doresc sa isi achizitioneze utilaje si echipamente, dar care nu au posibilitati financiare.

Aceasta tehnica de finantare- care presupune un risc ridicat- vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite de la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natura a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasingului este de a asigura finantarea integrala prin fonduri imprumutate a unei investitii fara ca beneficiarul sa constituie masuri asiguratorii; prin aceasta leasingul se distinge de traditionala creditare a investitiilor, unde intreprinderea beneficiara suporta o parte din valoarea investitiei.

De accea leasingul, ca tehnica de finantare, vizeaza in primul rand, intreprinderile care urmaresc largirea activitatii si ridicarea performantelor, iar pe plan general, asigura progresul tehnic.

Leasingul este o adaptare a pietei la capacitatea limitata de finantare a investitiilor.

Decizia de a opta pentru leasing, in raport cu un imprumut bancar sau obligatar, se fundamenteaza pe compararea costurilor si avantajelor acestor tipuri de finantari.

Cea mai mare parte a companiilor nu sunt cotate la bursa si, drept urmare, nu au posibilitatea vanzarii de titluri prin bursa. Deci, nu-i raman decat autofinantarea sau imprumutul bancar obisnuit, leasingul sau vanzarea de active.

Chiar daca este cea mai oneroasa sursa de finantare, leasingul este de multe ori preferat, ca urmare a simplicitatii sale si a efectelor in timp ce le provoaca asupra trezoreriei companiei. In general, societatea de leasing beneficiaza de garantii si asigurari suficiente pentru a acoperi, fata de banca, riscul de faliment al beneficiarului. Dimpotriva, banca nu acorda imprumut decat in conditiile garantarii certe a rambursarii.

Cuvintul 'Leasing' vine din limba engleza, de la substantivul 'leasing' si verbul 'to lease' care s-ar traduce, intr-o prima acceptiune, prin 'a inchiria'. Dezvoltarea din ultimele decenii a acestui produs a confirmat insa o forma specifica de finantare, a carei denumire s-a departat de intelegerea initiala, reprezentata astazi mai bine de verbele 'to rent' sau 'to hire'.

Ca si in cazul chiriei, in prim planul operatiei economice sta utilizarea obiectelor inchiriate (echipamente industriale, vehicule, cladiri, etc.) si nu proprietatea asupra acestora, astfel incat utilizatorul (cel care 'primeste' finantarea in leasing) dobandeste dreptul de folosinta asupra obiectelor care raman insa in proprietatea locatorului (cel care 'ofera' finantarea in leasing).

In Romania operatia de leasing este definita si tratata in conformitate cu prevederile Ordonantei 57/1997, amendate si adaugite prin diferite acte de-a lungul timpului. La data publicarii acestui document ultimul act normativ emis este OG 51 din 1997 republicata in Monitorul Oficial nr. 9 din 12 Ianuarie 2000.

In conformitate cu prevederile legale, leasing-ul ca operatie economica este definit astfel: ' operatiunilor de leasing prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale'.

O definitie sumara, mai simpla, ar putea fi formulata astfel: leasingul este o forma de inchiriere a unor masini, utilaje, mijloace de transport si altor bunuri intreprinderilor care, in general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori imprumutate, nici de credite bancare traditionale de catre societati financiare care le cumpara de la producatori si le inchriaza pe o perioada anumita cu conditii de plata si utilizare clar stipulate intr-un contract ce constituie suportul juridic al actiunii.

Dar sa nu ne rezumam la definitia de mai sus si sa urmarim particularitatile leasingului. Cu toate asemanarile, contractul de leasing nu este unul si acelasi cu contractul de inchiriere. Sunt, desigur, si operatiuni de inchiriere internationala fara sa fie vorba totusi de leasing. O inchiriere, fie ea si internationala, are in vedere bunuri care-si pastreaza integral caracteristicile initiale si care permit utilizarea lor fara sa intre in calcul fenomenul de uzura. Chiria, intr-o atare situatie, reprezinta contravaloarea dreptului de folosinta. Nici leasingul nu ocoleste bunurile consumabile, uzabile, dar are, de regula, ca obiect echipamente care, chiar daca nu sunt utilizate, sufera o anumita uzura morala sau oricat de rational ar fi utilizate isi pierd treptat valoarea de intrebuintare. Chiria de leasing va include cote parti din insasi valoarea bunurilor inchiriate, reflectand procesul de descrestere a gradului de utilitate a acestora. Chiriasul, utilizatorul bunului respectiv, poate deveni proprietar dupa scurgerea unei anumite perioade de timp, fara efecte retroactive, adica fara sa i se pretinda valoarea initiala a bunului inchiriat. Poate ca tocmai in aceasta consta avantajul cel mai direct al procedeului; inchiriezi un bun, pentru care la ora respectiva nu ai bani sa-l achizitionezi definitiv, il utilizezi, creand noi valori si, in final, devii proprietarul sau. Nu este vorba de o vanzare pe credit decat in ce priveste obligatia de plata a unei parti din pretul de vanzare a bunului, inclusa in chirie. Ca finalitate, leasingul aduce cu operatiunea de vanzare-cumparare numai ca in cazul vanzarii-cumpararii obiectul operatiunii il constituie un bun care este schimbat ca marfa, obtinandu-se contravaloarea in bani. In leasing accentul cade pe vanzarea dreptului de folosinta. O serie de particularitati ale leasingului izvorasc si din motivatia inchirierii; dorinta de promovare a exportului, de strangere si permanentizare a legaturilor cu beneficiarii etc.

Deoarece leasingul s-a impus de realitatea practica si nesuprapunandu-se nici unei alte figuri juridice de drept privat, termenul de "leasing" a creat multe dispute de ordin teoretic in randul specialistilor, osciland intre notiunile de: locatiune (inchiriere), vanzare in rate, vanzare la termen, imprumut ori credit cu garantii speciale. Delimitarea exacta a notiunii juridice are impotanta deosebita in plan practic pentru a stabili raporturile obligationale dintre parti si cele dintre parti cu terte persoane, pentru a sti exact cine suporta riscurile, in ce conditii, cine garanteaza pentru vicii etc..

Pentru a stabili cu exactitate natura juridica a operatiunii de leasing trebuie facute delimitari de rigoare fata de locatiune, credit, imprumut, contract de vanzare-cumparare (in rate si la termen).

A)Leasing versus locatiune (inchiriere)

Cea mai importanta delimitare trebuie facuta intre leasing si o inchiriere obisnuita, aici facandu-se cele mai mari confuzii.

Desi contractul de leasing poate fi considerat o varianta a contractului de locatiune, datorita scopului principal, acela de a beneficia de folosinta unui bun fara a fi proprietar de drept, exista insa o multitudine de deosebiri care conduc la concluzia ca leasingul este o operatiune distincta de o locatiune obisnuita. Printre acestea, mentionam:

a)Dreptul de proprietate asupra bunului

-in cazul contractului de locatie, la sfarsitul perioadei, bunul inchiriat nu poate trece in proprietatea chiriasului decat in baza unui contract separat de vanzare-cumparare;

-in cazul contractului de leasing, la sfarsitul perioadei de locatie, bunul poate trece in posesia beneficiarului in baza redeventelor platite si a unui pret rezidual.

b)Dreptul de optiune

-in contractul de locatiune, dupa incetarea locatiunii, locatarul trebuie sa restituie bunul in starea in care a fost predat;

-in contractul de leasing, locatarul are dreptul de a opta pentru cumpararea bunului, prelungirea contractului de leasing ori incetarea raporturilor contractuale.

c)Numarul participantilor la operatiune

-la inchiriere apar doi participanti: cel care inchiriaza bunul si chiriasul;

-la operatiunile de leasing participa, de regula, trei parti: furnizorul, societatea de leasing si beneficiarul.

d)Initiativa afacerii

-la inchiriere, intreprinderea ce da cu chirie achizitioneaza bunul din proprie initiativa;

-la leasing, bunul se cumpara de catre societatea de leasing la cererea expresa a beneficiarului, de aceea nu apare riscul de a nu putea inchiria bunul (cel putin prima inchiriere).

e)Provenienta obiectului tranzactiei

-contractul de inchiriere obisnuita permite utilizatorului sa benefieze de utilaje deja disponibile oricand doreste si pe durata optima;

-contractul de leasing presupune cumpararea de utilaje pentru care trebuie sa se cunoasca anticipat rentabilitatea, durata de utilizare si modalitatile de amortizare.

f)Structura obiectului tranzactiei

-societatile care practica operatiuni de inchiriere obisnuita lucreaza cu utilaje standard (vagoane, aparatura medicala, centrale electrice de putere mica);

-societatile de leasing inchiriaza pe termen mediu masini cu un inalt grad de specializare si care se afla sub incidenta progresului tehnic galopant.

g)Clauza de reziliere

-la inchiriere, beneficiarul plateste chirie atat timp cat are nevoie de bunul respectiv, dupa care il restitue, deci poate oricand revoca contractul;

-la leasing, beneficiarul plateste chirie pana la data prevazuta in contract, chiar daca nu mai are nevoie de bunul respectiv; in timpul inchirierii de baza, in toate formele de leasing, contractul de leasing nu poate fi revocat de nici una dintre parti.

h)Calculul ratelor de plata

-in cazul contractului de locatiune, ratele se stabilesc in functie de conditiile existente pe piata si reprezinta contravaloarea dreptului de folosinta, deci nu se tine neaparat seama de o recuperare a valorii bunului prin nivelul lor;

-in cazul contractului de leasing, ratele se stabilesc im functie de pretul de achizitie al bunului cuprinzand cote-parti din acestea si de unele elemente cum ar fi dobanda, profit, TVA. Ratele de leasing consuma din "substanta" bunului pana il aduc la valoarea reziduala la sfarsitul contractului.

Leasingul financiar (despre care vom face referiri de clasificare in capitolele urmatoare) se indeparteaza si mai mult de un contract de locatiune obisnuit, astfel ca aici apar in plus inca doua diferente semnificative fata de un contract de inchiriere obisnuita, si anume:

i)Riscurile si responsabilitatile

-riscurile si responsanilitatile privind bunul inchiriat in cadrul contractului de locatiune nu se transfera utilizatorului, ci apartin proprietarului; acelasi lucru este valabil si pentru leasingul operational, acesta fiind un criteriu important de delimitare a celor doua tipuri de leasing;

-riscurile si responsabilitatile privind bunul cedat in cadrul contractului de leasing financiar se transfera utilizatorului; pe aceasta cale se aduce atingere conceptiei traditionale asupra proprietatii si se confera utilizatorului anumite drepturi reale.

j)Rolul societatii de leasing

-de obicei, societatile de leasing, atunci cand desfasoara operatiuni de leasing financiar, realizeaza o functie pur finantatoare, eventual asumandu-si riscul asigurarii bunurilor inchiriate;

-societatile care practica imchirierea obisnuita adauga alte prestatii cum ar fi cele de gestionare, intretinere, consultanta si revizie periodica a utilajelor prin personalul tehnic de care dispune; operatiuniule de leasing operational au preluat, in virtutea asemanarii cu inchirierile obisnuite, astfel de caracteristici sub denumirea generalista de contract de tip "full-service".

Diferenta din punct de vedere juridic intre leasing si locatiune a fost perceputa de Curtea de Apel din Paris in 1978, care arata ca "din punct de vedere economic, leasingul (credit-bail) este cert o operatiune financiara, dar care se realizeaza juridic cu ajutorul contractelor de tip clasic asa cum sunt ele reglementate: este vorba despre o locatiune". La data de 8 martie 1979, aceeasi instanta preciza exact natura disctincta a celor doua categorii de operatiuni. Astfel, se arata ca in contractul de locatiune se urmareste, in principal, protejarea fondului inchiriat in baza dreptului comun, stabilirea si plata chiriilor si respectarea de catre locatar a garantiilor pentru evictiune. In contractul de leasing insa, se urmareste in principal realizarea rambursarii investitiei si a unui profit.

Necesitatea efectuarii unei distinctii intre leasing si o inchiriere obisnuita a fost sesizata pe parcursul dezvoltarii acestor tranzactii, iar motivele trebuie cautate printre caile de reflectare a unei imagini corespunzatoare a substantei economice a tranzactiilor in situatiile financiare ale intreprinderilor.

B)Leasing versus credit

Leasingul, in forma sa clasica, se poate asemana unui credit de investitii chiar daca beneficiarul nu devine imediat proprietarul acesteia. Din punctul de vedere al finantatorului "leasingul este un credit pe termen mediu si lung, garantat de un drept de proprietate". Din punctul de vedere al beneficiarului, leasingul constitue o forma de creditare in cadrul careia sumele necesare achizitionarii bunului se obtin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face esalonat, sub forma ratelor de leasing si in final a pretului rezidual. Creditul obtinut este insa sub forma de echipamente si nu baneasca"[1].

Cele doua notiuni prezinta insa caracteristici diferite referitoare la:

a)Gradul de finantare

-la creditul traditional, beneficiarul contribuie cu 30%-50% din valoarea investitiei;

-la leasing se asigura finatarea integrala a investitiei.

b)Garantia

-la creditul traditional, investitia este grevata de o serie de sarcini reale (gaj, ipoteca);

-la leasing, garantia este constituita de chiar dreptul de proprietate asupra bunului inchiriat.

c)Forma

-la creditul traditional, creditul este acordat sub forma baneasca;

-la leasing, creditul este dub forma de echipament.

d)Analiza documentatiei financiare

-la creditul traditional finatatorul pune accentul mai mult pe analiza situatiilor financiare intr-o viziune postfaptica si mai putin previzionala;

-la leasing, societatea de leasing, ca societate finatatoare, pune accentul in principal pe analiza rentabilitatii proiectului ce va fi finantat prin leasing, deci are o viziune previzionala.

e)Politica de creditare

-la creditul traditional, creditarea se face dupa o analiza foarte complexa realizata de inspectorii de credite;

-la leasing, politica de creditare a societatii de leasing este mult mai dinamica, documentatia ceruta si analizele efectuate fiind mult mai simple.

Datorita unei analogii cu relatiile de credit, in SUA, bancile au fost autorizate sa efectueze direct finantari sub forma leasingului. In practica continentala, societatile bancare nu fac operatiuni de leasing in mod direct, ci indirect, prin intermediul unor societati de leasing specializate (in Europa, potrivit datelor furnizate de LEASEUROPE, doar 68 dintr-un total de 1.152 de societati de leasing au un statut de banci, la sfarsitul anului 2002[2]).

C)Leasing versus imprumut

Leasingul se aseamana si cu un imprumut, daca luam in considerare obligatia de restituire integrala a finantarii (cu exceptia valorii reziduale) sau caracterul irevocabil al contractului pe timpul derularii sale.

D)Leasing versus vanzare cu plata in rate

Din punct de vedere,leasingul se aseamana cu o operatie de vanzare-cumparare cu plata in rate. Asemanarea survine insa numai prin prisma finalitatii, ambele cedand dreptul de folosinta asupra bunului.

Deosebirea poate fi privita prin prisma urmatoarelor caracteristici:

a)Dreptul de proprietate

-prin operatia de vanzare cu plata in rate, un anumit bun este schimbat ca marfa, obtinandu-se echivalentul banesc, si deci este transferat astfel dreptul de proprietate, precum si toate riscurile catre cumparator;

-in cazul leasingului, dreptul de proprietate ramane locatorului (societatii de leasing) si se cedeaza doar dreptul de folosinta impreuna cu toate riscurile si obligatiile.

b)Dreptul de optiune

-in contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate, o data cu achitarea ultimei rate, bunul intra automat in proprietatea deplina a cumparatorului;

-in contractul de leasing, locatarul, la sfarsitul termenului de leasing, are dreptul de a opta pentru cumpararea bunului sau, dupa caz, pentru prelungirea contractului de leasing ori incetarea raporturilor contractuale.

c)Natura juridica a platilor

-ratele, in cazul vanzarii cu plata in rate, au rolul de plata a pretului bunului;

-redeventele nu au aceeasi natura juridica a ratelor, respectiv de plata a pretului, ci rolul de plata a contravalorii dreptului de folosinta.

d)Durata

-durata de vanzare cu plata in rate este de obicei mult mai scurta, urmarindu-se doar facilitarea achizitiei bunului de catre beneficiar;

-durata pe care se fac platile de leasing este mai mare, ideea fiind de finantare a clientului (in Romania termenul de leasing este de minim 1 an).

e)Dobanda

-in cazul vanzarii cu plata in rate, la calculul ratelor se percepe o dobanda relativ mica pentru ratele neplatite inca, care cuprinde implicit un mod de calcul si un continut mult mai simplu decat in cazul leasingului.

f)Fiscalitate

-in cazul vanzarii cu plata in rate, beneficiarul trece pe cheltuieli nu valoarea ratelor ci amortismentul periodic calculat prin deducerea din masa impozabila a unui procent anume stabilit de acte normative in vigoare;

-in cazul leasingului benefiaciarul poate include redeventa direct pe cheltuieli.

E)Leasing versus vanzare cu plata la termen

De asemenea leasingul se deosebeste si fata de contractul de vanzare-cumparare cu plata la termen prin caracteristica principala- dreptul de proprietate astfel:

- in cazul contractului de vanzare-cumparare cu plata la termen beneficiarul intra in posesia dreptului de proprietate automat, o data cu plata contravalorii bunului la termen;

- in cazul contractului de leasing beneficiarul nu devine automat proprietar la sfarsitul perioadei de referinta ci are posibilitatea de a opta in privinta achizitionarii bunului.