Evaluarea pierderilor din credite

Evaluarea pierderilor din credite

1. Estimarea proportiei pierderilor

Unii factori influenteaza riscul portofoliului de imprumuturi:

o       Cresterea concentrarii imprumuturilor restante la un grup de clienti sau de domenii (ramuri);

o       Cresterea creditelor in functie de depozitele clientilor;

o       Cresterea restantelor la imprumuturi, ceea duce la cresterea sanselor ca unele dintre acestea sa devina nerecuperabile.

Un portofoliu de credite contine multe imprumuturi care limiteaza cresterea riscurilor, precum imprumuturile de dimensiuni mici care sunt putin riscante si de asemenea creditele care au tendinta de reinnoire, acestea fiind achitate anticipat.

Scopul determinarii proportiei pierderilor din credite este de a curata castigurile de pierderile reale din credite in timpul unui an. Practica realizarii unei ajustari adecvate a acestei proportii confrunta veniturile cu cheltuielile pentru o perioada, facand mai semnificativa evidentierea castigurilor in situatiile financiare.

Daca o banca este un creditor agresiv acesta nu acorda atentie riscurilor, in conditiile in care riscurile portofoliului cresc pe fondul cresterii veniturilor din dobanzi. Daca nu se iau in considerare riscurile suplimentare, se evidentiaza numai cresterea veniturilor, iar in cazul inregistrarii unor pierderi efective, proportia pierderilor in situatiile financiare va fi inadecvata pentru a acoperi riscurile normale, si extinderea datoriilor suplimentare se va regasi in situatia financiara efectiva, stabilirea proportiei la nivelul adecvat diminuand cistigurile anuale ale bancii.

Standardele de contabilitate prevad estimarea udor pierderi din credite mai mari poate afecta venitul daca sunt indeplinite 2 conditii:

o       Informatia disponibila inainte de elaborarea situatiilor financiare indica faptul ca este probabil ca un activ sa fie afectat sau ca o datorie sa se produca pana la data elaborarii situatiei financiare;

o       Suma pierderii poate fi estimata rezonabil.

Managementul bancii are responsabilitatea realizarii unei estimatii a pierderilor potentiale, auditorul extern avind rolul de a revizui evaluarile managementului pentru a determina adecvarea proportiei pierderilor din credite.

Urmatorii factori pot fi luati in considerare de catre managementul bancii in evaluarea portofoliului de credite:

Compozitia portofoliului de imprumuturi;

Imprumuturile problematice potentiale identificate;

Tendita de evolutie pe categorii majore de imprumuturi;

Pierderile anterioare si experienta in acoperirea acestora;

Concentrarea imprumuturilor;

Dimensiunea expunerilor cretelor individuale;

Gradul de incredere al creditelor;

Valoarea totala a imprumuturilor si a imprumuturilor problematice;

Proceduri si politici de creditare, colectare si redresare;

Conditiile economice locale, nationale, internationale.

In luarea in considerare a factorilor de mai sus managementul trebuie sa prezinte o autoevaluare a functiilor de creditare, a personalului si a portofoliilor, aceesi factori fiind luati in considerare si de catre auditul extern in evaluarea adecvarii proprortiei pierderilor din credite.

Revizuirea portofoliului de credite si a creditelor individuale poate fi sustinuta prin dovedirea cu documente a procesului de revizuire, sub urmatoarele aspecte cuprinse in formularul standardizat:

Situatii ale clientului cu privire la credite si rambursarea acestora;

Aspecte suplimentare si garantii;

Credite legate;

Situatia colateralelor;

Girantii;

Clasificarea creditelor;

Informatii financiare;

Comentarii ale ofiterului de credite.

Formularul contine informatiile de baza referitoare la imprumut, care se obtin din dosarul de credit sau din sistemul de informatii extins despre imprumut. Ofiterul de credite trebuie sa realizeze o evaluare a performantelor asteptate ale creditului, sa deterrmine pierderile potentiale, care vor fi luate in considerare in determinarea proportiei pierderilor din credite. El trebuie sa identifice valoarea pierderii asteptate, evaluarea luind in considerare scenariile posibile de conversie a colaterlelor pentru a acoperi indatorarea clientului.

Rezultatul revizuirii individuale si estimarii pierderilor din imprumuturile constitutive portofoliului pot fi sistematizate pe categorii de credite, utilizand situatia estimarii proportiei pierderilor din credite, situatie prezentata mai jos.

Partea comuna a proportiei este determinata subiectiv, deoarece ea presupune ca managemnentul sa ajusteze nivelul proportiei bazat pe factori necuantificabili, precum trendul economiei, nivelul asteptat al ratei dobinzii etc

Riscul inerent poate fi stabilit luand in considerare creditele problematice imprevizibile, care ar putea deveni credite problematice efective. De regula, proportia va fi ajustata in plus, pentru a reflecta incertitudinea asupra performantei creditelor care nu sunt selectate pentru revizuirea individuala si care se bazeaza pe presupuneri care s-ar putea modifica in viitor.

In tabelul nr. 13 este prezentata schematic situatia estimarii proportiei pierderilor din credite.

Tabelul nr. 13. Situatia estimarii proportiei pierderilor din credite

In concluzie, procesul evaluarii nivelul proportiei pierderilor din credite implica judecati diverse, insa acestea sunt ghidate de logica si rationament si, in acest sens, pentru diminuarea erorilor si rafinarea analizei situatia estimarii proportiei poate fi completata cu cartegorii suplimentare de credite.

2. Tratarea fiscala a pierderilor din credite

Daca un credit se dovedeste in final ca fiind necolectabil, banca trebuie sa-l preia, sa suporte datoria nerambursata de catre client. Preluarea creditelor de catre banca reduce rezervele constituite pentru pierderi din credite, banca inregistrand profituri mai mici, determinand diminuarea capitalului propriu al bancii si afectand negativ lichiditatea bancii. Pentru a intelege adecvat informatiile si implicatiile este necesara clarificarea terminoloigiei, urmatorii termeni fiind utilizati pentru a descrie calitatea creditelor si pierderile din credite.

Preluarile brute de credite (PBC): daca o banca recunoaste oficial ca un imprumut este necolectabil, banca il preia, suportand debitul. In sens contabil, ea anuleaza creditul, deducand valoarea acestuia din rezervele pentru pierderi.

Recuperari (RC): Recuperarile reprezinta incasari actuale din imprumuturi care au fost preluate anterior de catre banca, fiind adaugate la rezervele pentru pierderi.

Preluarea neta de credite (PNC): se obtine prin deducerea lui RC din PBC, conform formulei: PNC = PBC-RC

Provizioane pentru pierderi din credite (PPC): sunt inregistrate in contul de venituri ca o deducere din venit si reprezinta o alocare de rezerve pentru pierderi din credite. El constituie o estimare de catre banca a venitului reportat care nu va fi primit datorita platilor anticipate, nereprezentand insa o cheltuiala efectiva.

Rezerve pentru pierderi (RVP): este un contra-activ (actv negativ) in bilant si reprezinta provizioanele cumulate pentru pierderi din credite minus preluarile nete de credite. Marimea ratei admisibile a rezervelor este detrminata ca un procent din creditele autorizate, acordate. Procentul variaza de la banca la banca si se bazeza pe experienta istorica a fiecarei banci in ceea ce priveste pierderile. Reglementativ, suplimentarea rezervelor este limitata la cea mai mare suma egala cu rata medie a preluarilor din creditele totale dintr-o perioada trecuta determinata, de regula 5 ani inmultita cu creditele totale la sfarsitul anului sau o suma suficienta pentru a aduce rezerva la nivelul de baza al acesteia la inceputul anului fiscal.

Credite noncurente sau datorate din trecut (CDT): sunt credite in care clientul este in intarziere, cu peste 90 zile, a platii principalului si dobanzii.

Credite restructurate (CRS): credite pentru care banca negociaza conditiile si acorda concesii clientului in ceea ce priveste rata dobanzii, scadenta, sau reducerea principalului.

Reglementarile bancare obliga bancile sa-si majoreze rezervele in conditiile extinderii creditelor problematice, precum si datorita perceptiei generale asupra calitatii activelor bancii, considerata mai joasa decat aceea sugerata de evolutia pierderilor si a cistigurilor inregistrate. Aceasta crestere a rezervelor rezulta din extinderea provizioanelor pentru pierderi din credite, care reduce venitul net al bancii, ceea ce are o conotatie negativa. Comform reglementarilor o banca cu reserve reduse si capital scazut nu poate plati dividendele pe care ar dori. Rezervele sunt recomandate, deoarece ele trebuie sa fie suficiente pentru a acoperi preluarile nete, o parte din acestea fiind inclusa in definitia reglementata a capitalului bancii.

Daca o banca inregistreza provizioane ridicate pentru pierderi din credite, reserve pentru pierderi ridicate si venituri mari ea este bine apreciata din ambele perspective. Ea este capabila sa absoarba pierderi viitoare, dar sa si demonstreze imbunatatirea performantelor viitoare. O crestere substantiala a pierderilor inregistrate, totusi, creaza perceptia ca pierderile viitoare se vor extinde si ca rezerva pentru pierderi se poate dovedi inadecvata. Capacitatea bancii de a plati dividende creste in primul caz si descreste in cel de al doilea, in functie de pretul actiunilor.

Dimensiunea rezervelor pentru pierderi din credite si deducerile fiscale admisibile asociate rezervelor reflecta evolutia pierderilor efective din credite.

Bancile, in functie de reglementarile fiscale, pot allege, pentru determinarea rezervelor, fie metoda rezervei, fie metoda preluarii directe pentru pierderile inregistrate.

Virtual, bancile folosesc metoda rezervei, daca reglementarile le permit sa inregistreze deduceri fiscale mai mari decat metoda preluarii si astfel sa reduca datoria fiscala. Restrictionarea reglementativa a alegerii bancilor prin plafonarea activelor vizate sau stabilirea unui procent al creditelor, al imprumuturilor din capital, determina bancile sa utilizeze matoda preluarii. In acest caz, bancile care au utilizat anterior metoda rezervei, dar pentru o perioada scurta, recapata deducerile excesive de care au beneficiat in anii anteriori, ele pierzand in acelasi timp un refugiu fiscal si inregistrand astfel cresterea datoriilor fiscale, in conditiile unei cresteri necorespunzatoare a fluxurilor de lichiditati.

In cazul metodei rezervei, bancile stabilesc un debit problematic sau reserve pentru pierderi, comform specificatiilor reglementative, creditele considerate ca necolectabile in anul fiscal fiind vizate de aceste reserve, recuperarile din creditele preluate anterior fiind scazute din reserve. La sfarsitul fiecarei perioade de raportare, bancile pot efectua deducerea fiscala pentru surplusul de reserve care vor restaura un nivel adecvat.

Dimensiunea rezervei admisibile fiscal este determinata ca un procent din imprumuturile autorizate, acordate, procentul variind de le banca la banca, in functie de evolutia istorica a pierderilor in cazul fiecarei banci. Reglementarile pot limita surplusurile la rezerve la o marime egala cu rata medie a preluarilor nete din totalul creditelor pe perioada anterioara data, de regula 5 ani, inmultita cu creditele totale la sfirsitul anului sau la o marime suficienta sa asigure nivelul de baza al rezervei la inceputul anului fiscal.