Expansiunea bancara

Expansiunea bancara

1.1. Transformarea activitatii bancare

Intelegerea expansiunii bancare nu se poate realiza in afara operatiunilor si pietelor financiare, trecerea prin viata financiara a activitatii de specialitate bancara devine indispensabila, domeniu financiar ramanand cheiea de bolta a unei intelegeri multi-dimensionale a ceea ce se intampla astazi si se va intampla in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, mai mult sau mai putin extins.

Expansiunea bancara poate fi abordata, in acest sens, intr-o dubla perspectiva:

patrunderea bancilor pe pietele financiare;

patrunderea institutiilor non bancare in activitatea bancara.

a). Intruziunea firmelor non-depozit in activitatea bancara

Intruziunea nonbancilor se concretizeaza in abilitatea clientilor de a transfera valoare pe piata fondurilor mutuale si manageriale, fondurile de pe piata monetara prezentand o atractivitate semnificativa in comparatie cu cele gestionate   in sistemul clasic al depozitului.

Firmele de valori mobiliare au inceput sa ia in considerare si active si pasive bancare pentru realizarea propriile obiective, unele dintre ele incepand prin brokerajul, cu certificate de depozit si, respectiv, active bancare, transformandu-le astfel in noi linii de produs specific, aceleasi firme gasind si implementand intrari pe piata produselor bancare, fara a face obiectul limitarilor si interdictiilor aplicate, de obicei, holdingurilor bancare sub raportul permisivitatii.

b). Societati bancare si non-bancare. Activitate de baza si atasata

De cealalta parte se situeaza bancile si activitatea bancara propriu-zisa, prin care intelegem cele doua complementare: depozitele si imprumutul.

Abordarea mixului activitatilor bancare si non bancare porneste de la definitia unei banci, imaginabila in sisteme legislative diferentiate.

O banca in proprietatea unei (altei) corporatii se supune prevederilor asupra holdingului bancar(HB), in sensul ca accepta si gestioneaza depozite si intreprinde imprumuturi cu caracter comercial, in timp ce formarea de noi banci (de nuovo) sau achizitia unei banci de catre o firma industriala, comerciala, de investitii, valori mobiliare sau asigurari fiind asimilata, prin definitie, bancii comerciale

Firma achizitoare formeaza banci care sau accepta depozite, sau acorda imprumuturi, neefectuand ambele tipuri de operatii in mod concomitent, de aici rezultand definitia societatii non-bancare.

Doua sunt alternativele principale pentru activitatile de imprumut:

constituirea de firme de imprumuturi, care reprezinta o extindere a bancii mama, intocmai situatiei ramificarii, cu exceptia faptului ca aceaste firme nu efectueaza activitati de depozit;

constituirea de filiale financiare si banci cu portofoliu redus de operatii, prin patrunderi 'de nuovo' si achizitie de companii deja existente.

Filialele cu activitate de imprumut intreprind operatii financiare cu caracter comercial si de consum, ipoteca si leasing. In mare parte, activitatea comerciala se bazeaza pe active proprii, fiindca aceasta activitate specializata implica incasari si monitorizare standardizate.

Activitatile financiare de consum traditionale cuprind si beneficiari de imprumuturi de nivel redus, destinate populatiei in scopuri casnice, imprumuturile directe si indirecte. Mari firme financiare de consum au fost achizitionate de holdinguri bancare, desi unele achizitii au fost redirectionate in sensul recapitalizarii acestora din urma.

Activitatea societatilor financiare de consum s-a largit spre:

leasing-ul de echipament industrial si agricol;

finantarea de tip comercial, inclusiv a conturilor de creanta;

oferta de certificate de economii si acceptarea carnetelor de economii;

agentie de gir si vanzari ale asigurarilor de credit.

Astfel de operatii se apropie vizibil de ramificarea bancara, imprumuturile fiind standardizate si de volum redus, costurile operative aferente fiind mici in ceea ce priveste personalul si facilitatile, dar ridicate in ceea ce priveste finantarea.

Desi unele holdinguri bancare isi stabilesc operatii de ipotecare bancara 'de nuovo', se inregistreaza in continuare si achizitii, finantarea ipotecilor necesitand calificari specializate, inclusiv de expertiza in incheierea contractelor, vanzari si servicii aferente si brokeraj in favoarea investitorilor.

Finantarea fuziunii-achizitiei in cazul marilor companii reclama aistenta celor mai mari banci, bancile comerciale putand deveni jucatori importanti in finatarea fuziunilor si achizitiilor, cuplate cu girari, pe masura rezultatelor negocierilor si initiativelor in acest sens.

O alta zona accesibila bancilor o constituie implicarea directa in finantarea capitalului, aceasta finantare raportandu-se la profitul scontat, si nu la capitalul propriu, procurarea finatarii vizand infiintarea de noi companii cu perspectiva de crestere rapida a profitului, bancile avand libertatea sa investeasca un procent din capitalul propriu in aceste joint ventures.

Patrunderea bancilor in industriile de titluri si asigurari are loc atat pe partea detailista, cat si pe cea angrosista, in acest sens activitatile de brokeraj si agentie de titluri fiind orientate inspre detaliu, in care produsele sunt vandute clientilor, fiind exclusa nevoia de investitie directa in produs. Girarea titlurilor si asigurarea lor implica totusi investitie si risc aferent, fiind permise la gir unele titluri, care insa nu vor include asigurarile pe viata, cu exceptia celor legate de credite.

c). Activitati non-bancare. Delimitare

Delimitarea activitatilor non-bancare poate fi facuta in doua categorii: atasabile (permise) sau neatasabile (nepermise) obiectului de activitate al bancilor, intr-o viziune cvasi-unanim acceptabila.

Conceptul de baza al propunerilor de delimitare este acela ca institutia de depozit exercita riscuri necomune asigurarii depozitelor, acesta punand in discutie si securizarea institutiei de depozit in cazul angajarii filialelor in activitati cu riscuri mai mari si neasigurate.

Activitatile permise cuprind doua grupe:

permise prin lege, precum: banci ipotecare, companii financiare, factoring, consultanta financiara si economica, leasing, procesare informatii, asigurare si brokeraj, emisiune sau vanzare de instrumente de plata etc.

permise la ordin, precum: economii si imprumut (limitat), banci de economii, planificare rezerve comune, agentie imobiliara, banci comerciale din strainatate, consultanta asupra beneficiului angajatilor, societati nebancare, servicii de management al lichiditatii etc

Activitatile nepermise cuprind trei grupe:

neasimilate activitatilor bancare: agentiii de transport, vanzare sau gir pentru asigurari, servicii contractuale de intrare pe piata, asigurari de proprietate si accidente, afaceri la bursele de marfuri etc.

asimilate dar nu uzuale: economii si imprumut, optiuni specifice pe piata valutara, gir pentru asigurari ipotecare, investitii in titluri de valoare etc.

neasimilate si neuzuale: consultanta manageriala; arbitraj in situatii exceptionale; evaluarea creditelor in titluri publice, actiuni preferentiale si titluri comerciale; brokeraj, investitii, dezvoltare si sindicalizare pentru proprietate; finantarea actiunilor; managementul proprietatii

In acest sens se impune elaborarea de acte normative ale activitatilor financiare ale holdingului, in corelatie cu prevederile actelor normative existente, in centrul acestor demersuri trebuin plasata delimitarea, in portofoliul institutiilor de depozit, a activitatilor (produselor) financiare cu grad ridicat de risc, aceasta impunand o noua structura corporatista, prin care o companie financiara, de tip holding, ar putea detine, drept subsidiari, alte holdinguri.

1.2. Formele expansiunii bancare

Supravietuirea bancilor individuale depinde, in mediu concurential, de abilitatea de a-si descoperi 'nisa' propriilor servicii in configuratia pietei. Unele mari banci sunt de mult timp angajate in extinderea geografica a propriilor linii, in spatiul atat national cat si international, ca si in zona clientilor, bancari si/sau ne-bancari. Bancile mai mici, la randul lor, procedeaza la selectarea serviciilor si liniilor de productie, cu scopul intaririi pe piata in pozitii mai putin accesibile bancilor mari.

Principalele cai de expansiune sunt fuziunea si achizitia. Acestea fac necesare identificarea tintelor, determinarea strategiei specifice, planificarea si implementarea acelorasi strategii. Pe de alta parte, fuziunea si achizitia se desfasoara atat in mediul bancar, cat si in cel deja definit drept 'non-bancar'.

In afara fuziunii si achizitiei, respectiv ramificarii, expansiunea mai dispune si de optiunile intrarii pe piata direct, prin sine insusi, de nuovo, si joint venture.

Ramificarea bancara

Ramificarea bancara, constand din constituirea de sucursale, este un mijloc prin care o banca isi poate extinde piata prin facilitati acordate pentru satisfacerea nevoilor clientilor proprii.

Avantajele de principiu ale ramificarii bancare, unanim acceptate, determinate prin cresterea si diversificarea activitatilor, sunt urmatoarele:

o          O banca devenita mai mare dispunde de resurse si sisteme de servicii la costuri cu o baza largita;

o          Anvergura bancara permite diversificarea surselor si a utilizarii fondurilor intre entitati diferite, fondurile bancii putand fi directionate dupa cerintele pietei;

o          Organizarea pe structura ramificata foloseste mai eficient capitalul in comparatie cu un sistem de banci capitalizate individual, acestea din urma organizate pe structura simpla a bancii;

o          In cazul unui sistem de banci, acesta este de principiu mai sigur decat o banca individuala, in randul marilor banci falimentele fiind mai rare;

o          Ramificarea ofera oprtunitati diverse de tranzactionare, referitoare la preturi, rate, scadente, clauze de tranzactionare etc, de care bancile pot beneficia pe diverse piete locale.

Problemele ramificarii sunt evidente inca de la nivel de principiu, adversarii fenomenului evidentiind urmatoarele:

o          Capacitatea sistemului de banci de a oferi produse si servicii specializate devine neeconomica, de aceasta situatie refelectandu-se negativ asupra clentilor;

o          Comparativ cu un sistem de banci, banca individuala locala isi poate mai bine diversifica activitatea pe modalitati, precum participarea la imprumuturi sau vanzarea-cumpararea din partea corespondentilor sai;

o          Bancile ramificate dezavantajeaza comunitatile locale, in sensul ca vor servi prioritar marile companii, bancile individuale fiind mai aproape de particularitatile si nevoile comunitatilor locale;

o          Fenomenul ramificarii bancare este, in mod natural, anti-concurential, facilitand concentrarea activitatii bancare in cateva societati largi si, concomitent, dezavantajand bancile mai mici;

o          Chiar daca falimentul bancilor mari, ramificate, este mai rar, impactul falimentarii unei asemenea banci asupra sistemului bancar si financiar este adesea devastator.

Unele legislatii, sensibile la pericolele ramificarii, sunt mai opace sau chiar prohibitive la initiativa ramificarii bancilor, ceea ce faciliteaza concurenta din partea altor firme ofertante de produse si servicii financiare, firmele non-bancare, prestatoare de servicii si activitati destul de similare celor din portofoliul bancilor, dar care sunt nerestrictionate de asemenea bariere legislative. Firmele non-bancare, care prin definitie exclud functia de constituire a depozitelor, exploateaza legea in sensul formarii de entitati, numite chiar 'non-banci' , beneficiare astfel de avantaj comparativ in fata bancilor propriuzise.

Este totusi evident ca mobilitatea bancara, in sensul expansiunii, se fundamenteaza pe motorul care este aici holdingul bancar, acesta fiind, in esenta, cel care dispune de capacitatea contracararii contextelor legislative ostile ramificarii.

Holdingul bancar

Holdingul bancar este o corporatie formata in scopul detinerii actiunilor altor corporatii, cu titlu de investitie. Holdingul poate fi unibanc, proprietar al unei singure banci, respectiv multibanc, proprietar a doua sau mai multe banci. Hodingul dispune de capacitatea de a-si forma subsidiari, filiale carora le conduce (direct) activitatea.

Localizarea filialelor face obiectul selectiei si strategiei holdingului, care poae fi:

strategie defensiva, atunci cand o banca isi consolideaza depozitele curente prin adaugarea de ramuri convenabile, pe langa propriile sedii;

strategia de reprezentare pe piata, atunci cand o banca isi largeste reteaua de ramuri in domenii si spatii in care nu exista sau era insuficient reprezentata;

strategia de nisa, atunci cand banca respectiva cauta o localizare care sa o avantajeze in fata de concurenta.

Ca atare, o banca poate aplica una sau mai multe astfel de strategii imbinate.

Totodata, filiala bancara nu trebuie considerata o entitate fixa, in caz ca survin probleme referitoare la profitul propriu al bancii se impune analiza profitabilitatii in ansamblu, reevaluarea atributelor de piata ale ramurii vizavi de obiectivele initial concepute, putand fi necesara restructurarea serviciilor oferite, de exemplu, eliminarea serviciilor de imprumut.

Separat, mutarea ramurii se ia in considerare atunci cand, de o parte, facilitatile fizice se cer extinse, de cealalta, banca nu poate securiza, in conditiile date, proprietatea societatii care s-a extins asupra sa.

Holdingul bancar este considerat, de catre subsidiarii sai bancari, ca o baza de putere financiara, oferindu-le acces pe pietele de capital, ceace ii avantajeaza in raport cu o banca individuala, subsidiari care nu ar obtine capital la costuri rezonabile.

Formarea holdingului necesita adecvarea capitalului la proiectele specifice de viitor, posibilitatea de a acoperii eventualul serviciu al datoriei fara a afecta capitalizarea, asigurarea capacitatii financiare si manageriale in mentinerea performantelor, respectarea reglementarilor antimonopol etc.

Conceptia manageriala a holdingului se reflecta in libertatea acordata subsidiarilor, in acest sens evidentiindu-se trei alternative:

alternativa pasiva acorda subsidiarului libertatea de a-si determina obiectivele si strategia operativa, bancile achizitionare si cele cu rol de subsidiari exercitand partial un management propriu, datorita exercitarii directe a unor activitati, holdingul limitandu-si adesea functiile la contabilitate, financiar si audit;

alternativa activa, promoveaza, dimpotriva, interventia directa a centrului in activitatea subsidiarilor, vizand, in plus fata de alternativa pasiva, sistemele de procesare date, de produse si servicii oferite si politica pietelor, politici de personal, salarizare si beneficii, angajari, reclama, in fine aprobarea si dispozitia asupra bugetelor de cheltuieli;

alternativa mixta, combinatie a celor doua anterioare, permite de fapt o centralizare optima a activitatii si operatiilor, subsidiarilor revenindu-le responsabilitatile transferate ierarhic, managerii acestora exercitandu-si atributiile.

Fuziunea bancara

Motivatia achizitiei unei banci de catre alta banca este variata, putand consta in : diversificarea liniilor de produse si servicii, extindera geografica a pozitiei de piata, promovarea noilor produse si servicii, cresterea taliei in vederea evitarii contra-achizitiei din partea altei firme bancare.

Data fiind importanta economico-sociala, determinata in special de gradul sau dimensiunile bancilor implicate, fuziunea bancara reprezinta o operatie care necesita aprobarea (dezaprobarea) autoritatii monetar, preocuparile economice referitoare la fuziunea bancara evidentiind importanta acesteia vizand aspectul concurential, in acest sens existand doua teorii:

v            teoria concurentei deja existente are in vedere fuziunea a doua banci initial concurente pe una si aceeasi piata, in cazul in care procentajul de piata obtinut prin fuziune este excesiv de mare fuziunea nefiind acceptata intr-un mediu concurential.

v            teoria concurentei viitoare probabile, vizeza fuziunea intre banci operand initial pe piete diferite, de obicei doua la numar, dintre care una este oligopolista,   o astfel de fuziune perpetuand cel putin starea de oligopol si practicile specifice.

In demararea achizitiei, jucatorul, cel care achizitioneaza, este cel ce isi cauta propria profitabilitate in termeni de auto-extindere, in timp ce spectatorul, cel achizitionat, se bazeaza mai mult pe securizarea propriilor depozite. Jucatorul, dispunand de o putere financiara sporita, isi poate permite un capital de compozitie proportional mai redus, angajandu-se, cel putin ca tendinta, in imprumuturi comerciale si de consum mai mult decat spectatorul; in vreme ce spectatorul are mai mare predilectie pentru proprietati personale, stare materiala si ipoteca, in termeni de active si dotari jucatorul fiind, in medie, de 4-5 ori mai mare decat spectatorul.

Evaluarea achizitiei ia in considerare structura operatiilor, configuratia geografica, conditii le legislative, calitatea managementului, caracteristicile clientelei, conceptia strategica etc.

Strategii specifice de achizitie, in perspectiva fuziunii au, de regula, urmatoarele obiective:

extinderea geografica inspre regiuni sau state dens populate;

achizitia de banci cu probleme din alte state, in scopul ocolirii legilor prohibitive pentru holdingul bancar strain;

achizitia de banci atractive prin atributele lor, depozite, potential ridicat de castig pe termen lung, actiuni subevaluate, manageriate slabe, si alte operatii facilitand fuziunea.

In cazul fuziunilor si achizitiilor inter-statale oportunitatile de consolidare a niselor de piata creaza banci mai largi, care sunt si atractive dar si ostile achizitorilor si altor extensii

Expansiunea in activitati semi-bancare

Premisa acestei expansiuni consta in declinul in zona serviciilor bancare traditionale, acest declin putand fi explicat, in parte, prin impactul urmatoarelor cauze principale: dereglementarilor ratelor dobanzilor si diferentierii serviciilor de depozit, in sensul recuperarii veniturilor pierdute, pierderii debitorilor importanti in ceea ce priveste titlurile comerciale, reducerii in amploare a imprumuturilor comerciale si cresterii importantei riscurilor.

Ca reactie, societatile bancare isi regandesc atat pozitia concurentiala pe pietele specifice, cat si posibilitatile de patrundere pe pietele altor activitati, numite semibancare. Societatile bancare au cautat astfel posibilitati de a obtine venituri din activitati care nu impun investitii in active si capital propriu, aceste activitati implicand adoptarea pozitiei de intemediar in tranzactii, precum ipoteca sau asigurarile de credite. Se formeaza astfel un portofoliu de activitati specifice, in care se elimina angajarea activelor si capitalului bancii, pastrandu-se insa substratul procedurilor de incasare a venitului specific, un venit care se adauga in final castigurilor din active si capital propriu, astfel crescand castigul total pe actiune, pe unitatea de active angajate.

Societatile bancare cauta surse de venit si in alte industrii financiare, generalizandu-se ideea ca aceste servicii financiare asimilate sunt deja mai profitabile decat serviciile bancare clasice, determind si acompaniind o dubla tendinta: cresterea profitabilitatii societatilor bancare si largirea paletei produselor si serviciilor oferite de acestea, evident ambele generand riscuri specifice.

a). Strategii si abordari

Sub raportul strategiilor si abordariilor, societatile bancare se extind 'orizontal' si 'vertical'.

Orizontal, sunt abordate noi activitati in domeniul industriei financiare, extinzand astfel portofoliul de activitati al bancii.

Vertical, sunt abordate produse, servicii si activitati care extind aria operatiilor la nivelul liniilor de produs-serviciu, putand fi considerata ca o selectie a acelor parti ale procesului atribuit firmei de servicii financiare

Intrarea initiala si fuziunea-achizitia constituie principalele metode de abordare de noi activitati.

Intrarea initiala necesita dezvoltarea expertizei interne sau prin atragerea de personal specializat, presupunand costurile ridicate pentru demararea operatiei, avand in vedere perioada extisa in care aceasta din urma isi demonstreaza profitabilitatea.

Fuziunea-achizitia inseamna o abordare mai rapida a noilor activitati, insa costul ei total poate fi si mai ridicat decat in cazul precedent, uneori neputand justifica intreaga operatie.

b).Tipuri de activitati

In privinta tipurilor activitatilor semi-bancare, abordate de banci, acestea se dezvolta fie pe noi linii de produse si servicii bancare, fie prin extindere a unor servicii deja existente.

Bancile ofera servicii corespondente, precum consultanta pentru bancile mai mici, oferind consultanta pe categorii de operatii, activitati specializate fiind dezvoltate si prin subsidiari, cu scopul extinderii geografice a pietelor specifice, formarea de subsidiari impulsionand si extinderea activitatilor de imprumut.

O categorie aparte este reprezentata de activitatile de brokeraj si agentie de titluri, incluzand cumpararea, afilierea, infiintarea de societati broker / dealer si obtinerea de francize, fiecare dintre acestea comportand avantaje si dezavantaje specifice, cumpararea de brokeraj sau firma de asigurari ramanand privilegiul marilor societati bancare.

Afilierea cu o firma de proportii regionale sau nationale permite bancii intrarea rapida in afaceri, fara o investitie initiala majora. O alta alternativa consta in stabilirea unui segment de afaceri pentru eventualul produs netraditional, fiind necesar ca banca sa angajeze o persoana cu experienta in conducerea acestui operatiilor, succesul acestei demarari depinzand de integrea in activitatea bancii a produsului de investitii sau de asigurari si de capitalizarea bancii pe baza clientelei existente.

O alternativa, care s-a dovedit aducatoare de succes pentru un mare numar de banci, este franciza, francizorul fiind cel care ofera linia de produs, califica personalul, ofera suportii de sistem si programul de marketing.

Produsele alternative specifice activitatilor semi-bancare sunt diverse:

fonduri mutuale (actiuni, obligatiuni si titluri pe piata monetara);

rabat comercial;

servicii de brokeraj complet;

prime, asigurari pe viata si anuitati;

autentificari;

provizioane financiare pentru institutii ofertante de servicii bancare si semi-bancare;

procesare si alte servicii infromationale.

Consecintele expansiunii bancare

Expansiunea bancara, indeosebi implicarea bancilor pe pietele financiare, induce unele dereglari in functionarea sistemului financiar, si anume:

Diferentierea performantei intre banci, in interiorul aceluiasi domeniu, bancile slabe devenind putin interesante ca parteneri de fuziune;

Severe presiuni asupra preturilor unor produse si servicii initial profitabile, intensificandu-se concurenta societatilor de investitii cu oferta de produse si servicii similare celor bancare;

Proliferarea de produse si servicii noi si complexe, dupa criterii de profitabilitate si alte criterii, ceea ce conduce la nevoia restructurarii mai vechilor pachete de produse si servicii;

Creste presiunea concurentiala, care impune diminuarea cheltuielilor, indeosebi a celor de personal, si deci reducerea personalului, reducerea acestuia, reclamata si de inovatiile tehnologiei bancare;

Cresc nevoile de capital, odata cu reducerea accesului pe pietele de capital, incertitudinea si riscul in restructurarea industriilor, urmare a permanentelor mutatii in mediu economic, determinand reticenta investitorilor, in special fata de 'noile' firme bancare.

In mediul concurential financiar se remarca o dubla miscare concurentiala : a bancilor catre segmente de piata care reveneau initial numai firmelor de investitii financiare, de plasamente in titluri, si invers, a investitorilor in titluri catre servicii bancare si similare acestora.

Concurenti ai societatilor bancare, precum casele de economii sau cooperativele de credit, primesc competente de constituire de depozite si servicii de depozit, care reprezinta adevarate activitati bancare, casele de economii fiind autorizate sa se angajeze in activitati de credit comercial, in ciuda chiar a statutului lor mai special, reticent in ce priveste orice expansiune.

In acest sens, este previzibila accentuarea concurentei prin extinderea fuziunilor si achizitiiilor in spatiu regional si international, in spatiul financiar global, ceea ce va aduce fata in fata mici si mari societati bancare pe pietele locale. Astfel de mutatii structurale ale pietei impun fiecaruia cautarea nisei protectoare de produs-serviciu bancar, si apoi extinderea liniei de produs, fie directa, fie prin 'joint venture' sau alte aranjamente.

Schimbarea structurii pietei decurge din insusi fenomenul fuziunii-achizitiei, avand in vedere in special achizitia bancilor cu probleme de catre mari banci, in urma fuziunilor si achizitiilor aparand probleme in randul celorlalte banci pentru protejarea propriei pozitii pe piata, dificultatile generate impiedicand, de cele mai multe ori, bancile sa recastige pozitiile initiale.

La randul lor, marile banci, initial extinse, apoi suferind pierderi in relatie cu debitorii straini, se vad fortate sa renunte la anume linii extinse, in scopul reintaririi propriului capital, aceasta realizandu-se adesea pe seama partenerilor sau subsidiarilor, pentru revenirea la nivelul initial de profitabilitate.

In sfarsit, alte societati bancare isi reduc costurile prin vechile metode ale reducerii personalului si taliei proprii, astfel de initiative pentru ameliorea profitabilitatii demonstrand tocmai slabiciunea unor banci in abordarea expansiunii.

In concluzie, evolutia legislatiei bancare a creat conditii prin care concurentii din industria de servicii financiare continua sa fie avantajati pe piata produselor si serviciilor bancare, holdingul bancar devenind un vehicul predominant de expansiune a bancilor, adoptarea reglementarilor referitoare la bancile inter-state, regionale si internationale a creat posibilitatea achizitionarii de banci si subsidiari inter-frontiere.

Bancile si holdingurile bancare sunt in cautare de oportunitati de extindere geografica a propriilor linii de produse si servicii, odata cu schimbarile din legislatie si cu continua intruziune in zona activitatilor semi-bancare este de asteptat consolidarea bancilor mari si regionale.

In acest context, bancile mici isi vor putea extinde propriile linii de produse si servicii pe calea joint venture si a altor initiative similare, destinate in fapt mentinerii pozitiei pe piata.

Totodata, expansiunea bancara largeste conceptul de servicii bancare, noile tipuri de servicii fiind in practica aducatoare atat de profit, cat si de risc suplimentar.