Functiile finantelor publice in viziunea scolii romanesti de finante

Functiile finantelor publice in viziunea scolii romanesti de finante

Scoala romaneasca de finante, scoala ce il are drept mentor pe academicianul Iulian Vacarel, identifica doua functii pe care le indeplinesc finantele publice: functia de repartitie, si functia de control.[1]

1. Functia de repartitie

Aceasta functie are doua faze, distincte dar strans legate intre ele, si anume: constituirea fondurilor de resurse financiare publice si distribuirea acestora.

In prima faza, la constituirea fondurilor de resurse financiare publice participa intreprinderile (indiferent de forma de proprietate si de forma de organizare juridica a acestora), institutiile publice si unitatile din subordinea acestora, populatia si persoane fizice si juridice rezidente in strainatate care realizeaza venituri in tara respectiva. Formele concrete de participare a acestora la constituirea resurselor financiare publice sunt: impozitele, taxele, contributiile la asigurari sociale (pentru pensie, sanatate, somaj), varsaminte din profitul net al regiilor autonome, varsaminte de la institutiile publice, amenzi, penalitati, redevente si chirii din concesiuni si inchirieri de terenuri, venituri din vanzarea unor bunuri ale statului, imprumuturi, donatii si alte venituri.

Cea mai importanta contributie la formarea resurselor financiare publice o au impozitele, taxele si contributiile sociale, care in tarile dezvoltate procura 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

La constituirea fondurilor publice participa toate sectoarele sociale (public, privat si mixt), precum si populatia, in proportii diferite in functie de capacitatea lor financiara, cele mai multe resurse financiare fiind mobilizate cu titlu definitiv si fara contra-prestatie, desi nu lipsesc nici resursele primite cu titlu rambursabil care au insa un rol secundar.

Prin urmare, fondurile de resurse financiare publice se constituie in procesul distribuirii si redistribuirii produsului intern brut, intre diverse persoane juridice si fizice, pe de o parte, si stat pe de alta parte.

Cea de a doua faza a functiei de repartitie consta in distribuirea fondurilor de resurse financiare publice de catre stat pe beneficiari - persoane juridice si fizice.

Realizarea repartitiei propriu-zise este precedata de o serie de actiuni precum: inventarierea nevoilor sociale existente in anul (perioada) de referinta, cuantificarea acestor nevoi in expresie baneasca si ierarhizarea lor in functie de importanta si acuitate. Deoarece si nevoile sociale sunt nelimitate, este necesar ca autoritatile publice competente sa trieze cererile de resurse financiare si sa stabileasca ordinea de prioritate in satisfacerea acestora.

Distribuirea resurselor financiare publice imbraca forma cheltuielilor publice si principalele destinatii ale acestora sunt:
a) invatamant, sanatate, cultura;b) asigurari sociale si protectie sociala; c) gospodarie comunala; d) aparare nationala; e) ordine publica;
f) actiuni economice; g) alte actiuni; h) datoria publica.

In ce priveste prioritatea acestor destinatii, se constata ca in tarile dezvoltate, pe primul plan se situeaza cheltuielile social-culturale (primele trei categorii enumerate) urmate de cele pentru ordine interna si aparare, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare cheltuielile pentru actiuni economice au, de regula, prioritate in raport cu cele sociale. Acest lucru se explica prin faptul ca in tarile dezvoltate, economiile acestora functioneaza bine si nu este nevoie de o interventie ampla a statului in acest domeniu, fondurile fiind alocate pentru realizarea protectiei sociale.

Repartizarea resurselor financiare publice catre diversi beneficiari se realizeaza tot in procesul distribuirii si redistribuirii produsului intern brut care loc intre stat, pe de o parte, si diverse persoane juridice si fizice pe de alta.

Importanta functiei de repartitie trebuie apreciata in functie de dimensiunile transferurilor de valoare operate de la diferite persoane juridice si fizice la fondurile banesti publice, si de la acestea catre diversi beneficiari, precum si dupa mutatiile care se produc in economie in urma acestor transferuri de resurse financiare si efectele economice, sociale, demografice, ecologice si de alta natura produse de acestea.

In conditiile in care statul preia o parte mai mare din produsul intern brut la dispozitia sa, acesta poate sa ofere o gama mai larga de bunuri si servicii publice populatiei si agentilor economici, dar trebuie insa aratat ca transferul de valoare de la persoanele fizice si juridice la dispozitia statului restrange resursele financiare ale acestora, limitandu‑le astfel posibilitatea de a achizitiona de pe piata bunuri si servicii private. Astfel oferirea unei cantitati suplimentare de bunuri si servicii publice are drept cost de oportunitate renuntarea la achizitionarea de pe piata a unei anumite cantitati de bunuri si servicii private.

Ca urmare, este extrem de importanta in acest sens alegerea populatiei si a guvernantilor intre doua alternative posibile si anume: sa beneficieze de mai multe bunuri si servicii publice si sa suporte in schimb un nivel ridicat al fiscalitatii sau sa primeasca mai putine bunuri si servicii publice dar sa suporte un nivel mai scazut al fiscalitatii, ramanandu-le mai multi bani pentru achizitia de bunuri private de pe piata. Extrem de importanta in aceasta alegere este si eficienta cu care sunt folositi banii publici, pentru ca atunci cand acestia sunt folositi ineficient, costul suportat de populatie este resimtit ca fiind unul foarte ridicat.

Toate cele expuse anterior se refera la redistribuirea resurselor financiare pe plan intern, dar trebuie aratat ca se produce o redistribuire a resurselor financiare si pe plan international pe urmatoarele cai:

a) primirea si acordarea de imprumuturi externe;

b) achitarea cotizatiilor si a contributiilor datorate organismelor internationale de catre stat si desfasurarea unor programe ale acestora in statul respectiv;

c) primirea si acordarea de fonduri nerambursabile si ajutoare externe.

Redistribuirea resurselor financiare intre state se face pe baza unor acorduri si conventii bi- si multilaterale, sau a unor decizii unilaterale, in conditii de rambursabilitate sau cu titlu definitiv, cu sau fara contra-prestatie directa.

Analizand functia de repartitie in ansamblu, se ajunge la concluzia ca aceasta are pe de o parte un caracter obiectiv, fiecare tara simtind nevoia constituirii unor fonduri de resurse financiare publice la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor acestuia. Pe de alta parte insa, ea are si un caracter subiectiv, deoarece procesul propriu-zis de redistribuire a acestor resurse depinde de politica promovata de partidele politice aflate la putere si de gradul de dezvoltare economica si sociala a tarii, dar si de capacitatea factorilor de raspundere de a percepe corect nevoile sociale.

Aceasta abordare lasa insa neclar nivelul prelevarii pe care trebuie sa o faca statul din produsul intern brut si destinatiile spre care trebuie distribuite aceste resurse, ramanand la dispozitia fiecarui partid de guvernamant sa isi stabileasca obiectivele.

2. Functia de control

Deoarece fondurile de resurse financiare publice constituite la dispozitia statului apartin intregii societati, aceasta este interesata sa urmareasca modul in care au fost constituite resursele financiare publice si nivelul acestora precum si modul in care sunt alocate resursele financiare pentru satisfacerea nevoilor publice si eficienta economica si eficacitatea sociala cu care sunt utilizate acestea.

Toate acestea fac necesara exercitarea unei functii de control de catre finantele publice prin care sa se asigure integritatea si buna administrare a fondurilor publice. Astfel, prin intermediul controlului efectuat de stat se impiedica irosirea avutului public, se previne efectuarea de cheltuieli ilegale, inoportune sau ineficient, are loc repararea prejudiciului adus avutului public, si se instaureaza un climat de ordine si disciplina in gestionarea banilor si a altor valori publice.

Controlul statului prin intermediul finantelor publice are o sfera larga de manifestare, el cuprinzand toate domeniile vietii economico-sociale care tin de sectorul public, si anume: activitatea economica, activitatea cultural educativa, ocrotirea sanatatii si protectie sociala, asigurarile sociale de stat, mentinerea ordinii publice, apararea tarii, promovarea relatiilor in alte state s.a.

Fiecare domeniu de activitate trebuie controlat din trei puncte de vedere si anume:

a) al sarcinilor specifice ce-i revin, sarcini care sunt specifice fiecarui sector de activitate;

b) al efortului financiar al statului impus de desfasurarea normala a activitatilor respective;

c) al efectelor utile ale acestor activitati care pot fi cuantificate si exprimate in bani.

Controlul indeplinirii sarcinilor specifice ce revin fiecarui domeniu de activitate (punctul a) se infaptuieste de organe specializate in domeniul considerat, acestea urmarind totodata efortul si efectele utile care nu pot fi cuantificate si exprimate in bani. Astfel controlul indeplinirii sarcinilor specifice la o unitate medicala trebuie efectuat de persoane cu pregatire medicala, la o scoala trebuie efectuat de inspectori scolari s.a.m.d. Controlul obiectivelor de la punctele b si c, fiind comune tuturor domeniilor de activitate, se realizeaza de organe cu profil economico-financiar.

Functia de control a finantelor publice este strans legata de functia de repartitie, dar are o sfera de manifestare mai larga decat aceasta deoarece vizeaza pe langa constituirea si repartizarea fondurilor de resurse financiare publice si modul de utilizare al acestora.

In Romania principalul organ de control in domeniul finantelor publice este Curtea de Conturi, care conform Constitutiei (art. 140, alin. 1) "exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Totodata, controlul in domeniul finantelor publice se mai exercita si de organe ale Ministerului Finantelor Publice, organe specializate ale ministerelor, departamentelor, intreprinderilor publice si institutiilor publice, directiile generale ale finantelor publice judetene, garda financiara. Atributii de control in domeniul finantelor publice au si Parlamentul si Guvernul, precum si alte organe.