Functionalitatea mecanismului financiar

Functionalitatea mecanismului financiar

In principiu, un mecanism financiar-monetar poate functiona cu un grad mai mare sau mai mic de functionalitate, exprimata prin ritmul si continuitatea fluxurilor banesti, asigurand corelarea lor (directa sau indirecta) cu cele reale. Necorelarea sau blocarea acestor fluxuri impun reactii de adaptare a mecanismului financiar-monetar in functiune, la un moment dat, mergand pana la reconstructia sa, pentru a-i spori functionalitatea.

In esenta sa, functionalitatea mecanismului financiar consta in capacitatea acestuia de a asigura, din punct de vedere tehnic, derularea continua a fluxurilor financiar-monetare, si, concomitent, de a favoriza realizarea cu eficienta cat mai ridicata a proceselor materiale ale reproductiei. Acest concept se refera, deci, atat la modul de desfasurare in sine a fluxurilor financiar-monetare, cat si la impactul functionarii mecanismului asupra eficientei economico-financiare a activitatilor respective. In consecinta, un grad mai inalt de functionalitate a mecanismului financiar presupune, in mod implicit, evitarea sau limitarea fenomenului de blocaj financiar, ca si posibilitatea corectarii eventualelor dereglari survenite, astfel incat, pe ansamblu, fluxurile financiar-monetare sa aiba continuitate si sa serveasca realizarii fluxurilor reale.

In acelasi timp, asupra functionalitatii mecanismului financiar exercita o influenta decisiva parametrii cantitativi si calitativi la care se desfasoara fluxurile reale din economie. In conditii normale de derulare a acestora din urma, mecanismul financiar construit corect are asigurat un grad ridicat de functionalitate. Dimpotriva, o dereglare a fluxurilor reale poate atrage dupa sine si perturbarea sau chiar blocarea celor financiare. De aceea, devine necesar ca mecanismul financiar-monetar (global) sa dispuna, prin constructia sa, de capacitatea de a se autoregla, permitand derularea fluxurilor si prin substituiri functionale intre mecanismele aferente fondurilor banesti ce se formeaza si utilizeaza.

Privind mecanismul financiar-monetar (global) ca un ansamblu mecanisme (de mai mica complexitate) interconectate, devine evident ca performantele atinse in functionarea mecanismului financiar-monetar se bazeaza pe modul cum functioneaza fiecare mecanism interconectat. Dar, in acelasi timp, ele depind si de calitatea conexiunilor si a angrenajului compus din mecanismele interconectate. Aceasta presupune ca inca in faza "constructiei" sa fi fost create premisele necesare corelarii si complementaritatii fluxurilor financiar-monetare. In acest sens, isi gaseste aplicabilitate, prin adaptarea la specificul fenomenelor economico-financiare, principiul vaselor comunicante (preluat tot din fizica), care poate fi pus la baza sistemului de fonduri financiare constituite si utilizate la scara economiei nationale.

In acest sens, trebuie sa se porneasca de la cunoasterea cadrului obiectiv al constituirii-distribuirii de fonduri banesti la nivelul diferitelor entitati economice si sociale, identificand conexiunile necesare si creand, pe baze rationale, conditiile "comunicarii" intre acestea.

Aplicarea principiului vaselor comunicante la acest domeniu devine, astfel, posibila considerand fiecare fond sau tip de fond financiar in ipostaza de vas in care se acumuleaza resurse banesti, prin fluxuri de intrare si din care se distribuie resursele potrivit destinatiilor fiecaruia (prin fluxuri de iesire). Concomitent, caracterul dinamic al fenomenelor economice generatoare si consumatoare de resurse banesti la nivelul fiecarui fond determina ecarturi intre fluxurile de intrare si iesire, atat ca volum, cat si temporale, ceea ce antreneaza aparitia de excedente (la nivelul unor fonduri) si de deficite (la nivelul altora).

Or, in conditii prestabilite prin constructia mecanismului financiar, este posibila si necesara redistribuirea resurselor disponibile pe "canale" adecvate de comunicare intre fondurile aflate, la un moment dat, in situatii inverse. Redistribuirea se poate realiza, fie direct, fie indirect, cu implicarea unor intermediari, respectiv a pietei financiare. Astfel, neconcordantele in derularea fluxurilor de intrare-iesire la fondurile banesti, care ar provoca blocarea partiala sau totala a unora, sunt contracarate prin reorientarea adecvata a altora, asigurand continuitatea lor pe ansamblu si functionarea mecanismului financiar-monetar. In acest context, nu este exclusa nici posibilitatea sporirii masei banesti in circulatie, implicand emisiunea monetara, ca suport al derularii unor noi fluxuri financiare, dar aceasta numai in limite impuse de cerintele echilibrului monetar.

Avand la baza principiul vaselor comunicante, eventualele dereglari ale fluxurilor financiare, concretizate prin blocaje la nivelul unor fonduri deficitare, pot fi atenuate sau contracarate, prin preluarea temporara a functiilor mecanismelor acestora, de catre mecanismele fondurilor care inregistreaza excedente, insa numai in limitele impuse de echilibrarea lor pe ansamblu.

Exemplul cel mai ilustrativ de substituire functionala angreneaza mecanismele fondurilor financiare ale agentilor economici si pe cele de creditare, mai ales bancara. Astfel, in situatia unor dereglari temporare sau a unui blocaj la nivelul fondurilor proprii administrate de catre agentii economici, pot intra in functiune mecanisme ale creditului, care permit efectuarea de plati pe seama resurselor banesti imprumutate de catre acestia. Ulterior, pe masura restabilirii conditiilor de functionare normala a mecanismelor fondurilor intreprinderilor, devine posibila reluarea fluxurilor financiar-monetare obisnuite, inclusiv a celor pentru restituirea imprumuturilor.

Tot ca o expresie a substituirilor functionale si autoreglarii mecanismului financiar-monetar, ne apare si situatia in care resursele fondului bugetar sunt insuficiente fata de nevoile de finantare ale statului si se apeleaza la imprumuturi pentru acoperirea unei parti a cheltuielilor publice. In acest caz, are loc o substituire functionala intre mecanismul fondului bugetar si cel al imprumutului (creditului) public, acesta din urma preluand si asigurand continuitatea fluxurilor financiare la care participa statul prin redistribuirea disponibilitatilor banesti ale creditorilor sai.

Pe un plan mai larg, redistribuirea resurselor banesti disponibile, prin mecanismul creditului, constituie o necesitate obiectiva si o premisa indispensabila asigurarii functionalitatii mecanismului financiar global si a celui economic, de ansamblu.

Pe de alta parte, substituirea functionala intre mecanismele fondurilor financiare presupune si respectarea anumitor conditii. Astfel, in principiu, redistribuirea resurselor banesti si substituirea functionala a fondurilor intreprinderii prin mecanismul creditului trebuie sa se incadreze in limita sumei disponibilitatilor create la alte fonduri si a emisiunii monetare justificate, pentru prezervarea puterii de cumparare a monedei. Aceasta conditie decurge organic din intrepatrunderea obiectiva a fluxurilor de constituire-distribuire a fondurilor banesti, inclusiv a celor administrate de catre banci, cu emisiunea monetara antrenata de operatiunile bazate pe relatii de credit.

Asadar, in limitele impuse de caracterul limitat al resurselor banesti utilizabile, substituirile functionale si autoreglarea sporesc functionalitatea mecanismului financiar-monetar, facilitand derularea fluxurilor reale si influentand pozitiv evolutia economiei.

In acelasi timp constatam ca pentru fiecare fond banesc, proportiile si durata functionarii substituirilor functionale depind, in mod obiectiv, de evolutia inregistrata in planul fluxurilor reale cu care se interconditioneaza cele financiare. Dereglarea pe termen lung si la dimensiuni mari a celor reale nu mai permite functionarea mecanismului prin substituiri functionale si autoreglarea fluxurilor financiar-monetare. In acest sens, functionalitatea mecanismului financiar-monetar este conditionata, nu numai de calitatile sale functionale, ci, mai ales, de nivelul cantitativ si calitativ al activitatii economico-sociale, care genereaza fluxurile reale, a caror derulare la parametrii normali ramane conditia sine qua non a functionarii intregului mecanism economic.

In gradul de functionalitate a mecanismului financiar se reflecta si conexiunile specifice functionarii acestui mecanism. In acest sens se disting doua tipuri de conexiuni intre mecanismul financiar si dimensiunile cantitative si calitative ale activitatii economice si sociale, generatoare de fluxuri reale:

a) conexiunea directa, care reflecta actiunea factorilor economici si sociali din sfera fluxurilor reale asupra derularii fluxurilor financiar-monetare. Aceasta conexiune concretizeaza impactul pozitiv al activitatii economice si sociale: derularea normala a fluxurilor reale repercuteaza favorabil in planul derularii fluxurilor financiar-monetare, determinand o functionalitate ridicata a acestora. In cazul unor dereglari in planul activitatii materiale, respectiv al fluxurilor reale, aceasta conexiune antreneaza o diminuare a functionalitatii mecanismului financiar, mergand pana la blocarea acestuia.

b) conexiunea inversa, care evidentiaza impactul organizarii si derularii fluxurilor financiar-monetare asupra activitatilor economico-sociale, aceasta favorizand sau limitand posibilitatile de infaptuire a fluxurilor reale.

La randul sau, in manifestarea conexiunii inverse se disting doua nivele cu doua tipuri de reactii:

- nivelul microeconomic, caracterizat prin reactia primara a factorilor de decizie financiara fata de conditiile de derulare a fluxurilor reale. Acesti factori actioneaza de pe pozitiile mecanismului financiar si adopta solutii pentru imbunatatirea cadrului de derulare a fluxurilor reale, cointeresand factorii responsabili de buna desfasurare a activitatii economice.

- nivelul macroeconomic - in masura in care aceasta reactie primara nu conduce la corectarea fluxurilor reale, iar dereglarile iau proportii mari si se generalizeaza la scara economiei nationale. In acest caz, devine posibila si necesara manifestarea conexiunii inverse ca o reactie secundara posibila numai la nivel macroeconomic. Masurile de intreprins in aceste conditii, sunt de competenta factorilor de decizie financiar-monetara situati la nivel macroeconomic (banca centrala, guvernul etc.). Asemenea decizii au impact major si pot conduce la restructurarea mecanismului financiar-monetar, antrenand modificari profunde, menite sa faca acest mecanism mai eficient in concordanta cu obiectivele majore ale dezvoltarii economice si sociale.

Tocmai pornind de la aceste conexiuni cu suport obiectiv, in conceperea si functionarea mecanismului financiar s-a dovedit posibil si necesar sa se includa in structura sa parghii de tipul stabilizatorilor incorporati in mecanismele economiei de piata, confruntate, uneori cu disfunctionalitati majore.