Sistemul economiei mondiale si noile tendinte in evolutia structurii investitiilor straine in cadrul acestuia

Sistemul economiei mondiale si noile tendinte in evolutia structurii investitiilor straine in cadrul acestuia

Economia mondiala este rezultatul unui proces evolutiv al dezvoltarii schimbului reciproc de activitati, de la forme inferioare la forme superioare, de la simplu la complex. Foarte mult timp, de la inceputurile societatii omenesti si mult timp dupa perioada revolutiilor industriale schimbul reciproc se desfasura preponderent la nivel de gospodarie individuala. Economia avea un caracter inchis, tinzand, in principiu, doar spre satisfacerea autoconsumului .

In evolutia economiei mondiale de o importanta cruciala s-au dovedit a fi marile descoperiri geografice, ce au permis includerea in circuitul economic al unor vaste regiuni de pe glob. Acest lucru s-a constituit intr-un impuls dat vietii economice si comertului in egala masura, cresterile acestuia fiind evidente si intr-un ritm nemaiintalnit. Acest lucru s-a datorat mai ales faptului ca principalii piloni ai economiei perioadei respective (Europa si America) erau "specializati" in productia diferitelor marfuri, astfel incat aproape toate marfurile europene erau noi pentru America si reciproc, marfurile americane erau noi pentru europeni[2].

Sfera spatiala a schimbului de marfuri se extinde treptat, cuprinzand cele mai importante zone de pe mapamond, astfel incat se poate considera ca secolul XVI este secolul aparitiei pietei mondiale. Constituirea acesteia nu putea ramane fara efecte majore in ceea ce priveste productia si schimbul de bunuri. Aparitia pietei mondiale a stimulat aparitia si dezvoltarea manufacturilor care, la randul lor, au stimulat dezvoltarea comertului exterior si trecerea de la o economie inchisa, destinata satisfacerii la nivel primar a autoconsumului la o economie orientata catre piata, catre schimb.

In aceasta perioada se constata unele obstacole in calea deschiderii totale a economiei, obstacole ce nu vor putea fi inlaturate decat odata cu prima revolutie industriala. Aceste obstacole, de origine politica, economica si chiar extraeconomica (lipsa centralizarii politice, natura relatiilor de schimb intre state si coloniile lor, relatii bazate pe exploatare de tip colonial in primul rand si nu pe un excedent intern al producatorilor) vor fi treptat depasite odata cu progresul tehnic, ceea ce va duce la o crestere a productivitatii muncii, cu inlaturarea regimurilor feudale refractare la progres, urmata de o centralizare statala si nu in ultimul rand perfectionarea normelor juridice care vor duce la o disciplinare a relatiilor comerciale, creandu-se in acest fel premisele aparitiei economiilor nationale ca entitati de sine statatoare. Odata formate, economiile nationale vor conferi cadrul propice pentru generalizarea revolutiei industriale, pentru un avant al factorilor de productie, care, insa se va produce in mod neuniform[3].

Se contureaza o tendinta de specializare internationala in productie, apare o noua diviziune sociala a muncii, cea mondiala, se dezvolta un schimb reciproc de activitati care depaseste limitele microeconomicului, facand trecerea catre internationalizare economiei. Dezvoltarea economiilor nationale a determinat adancirea diviziunii mondiale a muncii care, la randul ei, a constituit baza obiectiva a interrelatiilor dintre economiile nationale.

Odata constituita, economia mondiala unica nu reprezinta un proces finit, dezvoltarea va continua, structura sa va deveni tot mai complexa; pe masura dezvoltarii productiei, a revolutionarii mijloacelor de transport, a telecomunicatiilor si tehnologiei informatiei, se vor crea conditiile materiale spre un nou salt, spre un nivel superior al schimbului reciproc de activitati.

Tinand seama de toate acestea, este evident ca "lumea care va rezulta din prezenta rearanjare a valorilor, credintelor, structurilor economice si sociale va fi diferita de ceea ce si-ar putea imagina oricine astazi.Este cert ca in materie de politica am trecut de la cei 400 de ani ai natiunii-stat suveran, la un pluralism in care statul-natiune va fi mai degraba una dintre unitatile de integrare politica si nu unica. Va fi o componenta - desi inca una cheie a ceea ce eu numesc politica postcapitalista, un sistem in care statele transnationale, regionale, statele-natiuni si structurile locale, chiar tribale, vor concura si vor coexista."[4]

In concluzie putem afirma ca economia mondiala e un sistem complex, eterogen ale carui componente fundamentale sunt economiile nationale, societatile transnationale, organizatiile economice internationale. Alaturi de aceste elemente fundamentale sistemul economiei mondiale cuprinde si elemente derivate de legatura: piata mondiala, relatiile economice internationale, diviziunea internationala a muncii, ordinea mondiala.[5]

Economiile nationale

Economia mondiala este astazi un ansamblu interdependent in care economiile nationale, statele suverane sunt constituentii fundamentali. Intregul esafod institutional modern are la baza statul suveran. Chiar daca in ultima vreme sunt tot mai multe voci care considera ca sub impactul globalizarii statul-natiune si economiile nationale in forma actuala nu mai au un viitor indelungat, este putin probabil ca acestea sa dispara.

Economia nationala reprezinta o entitate rezultata din dezvoltarea schimbului reciproc de activitati intre membrii unei comunitati umane pe ansamblul teritoriului unui stat national[6]. O economie nationala nu poate fi definita in afara unui stat national si a unei populatii. De asemenea o economie presupune existenta unei suprastructuri care reprezinta ansamblul institutional al unei tari si al unui aparat de productie capabil sa valorifice resursele, sa creeze valoare si sa imbogateasca natiunea,

Caracterizarea economiilor nationale se poate face avandu-se in vedere mai multe aspecte. In afara celor demo-geografice care au in vedere dimensiunea teritoriului sau marimea populatiei, din punct de vedere economic cele mai utilizate criterii de clasificare sunt cele legate de dimensiunea PIB sau PNB (indicator ce reflecta potentialul economic al unei tari) sau de nivelul de dezvoltare al tarii respective. PIB reprezinta valoarea bunurilor si serviciilor realizate in decursul unui an de rezidentii unei tari. PNB este rezultatul activitatii nationalilor, ceea ce inseamna ca din PIB se scade activitatea strainilor ce actioneaza pe teritoriul tarii respective si se adauga activitatea nationalilor ce actioneaza in afara granitelor.

Tara care are cel mai mare potential economic este Statele Unite ale Americii. Cu un PIB de 14256 milioane de dolari SUA devanseaza de departe celelalte tari aflate in topul tarilor cu cel mai mare potential economic.

Cel mai utilizat criteriu de clasificare a tarilor e cel al nivelului de dezvoltare. Nivelul de dezvoltare este o notiune complexa ce desemneaza in ultima instanta capacitatea unei tari de a satisface cerintele de baza si de a crea bogatie pentru cetatenii sai. Definirea nivelului de dezvoltare nu include doar aspecte economice, ci si sociale, cum ar fi speranta de viata sau nivelul de educatie, respectarea drepturilor fundamentale ale omului sau egalitatea intre sexe

Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, tarile se grupeaza in tari dezvoltate si in tari in dezvoltare. Tarile dezvoltate sunt mult mai omogene decat cele in dezvoltare. Cele mai multe dintre tarile lumii fac parte din grupul tarilor in dezvoltare, grup extrem de eterogen, in care alaturi de tari avansate sunt si tari extrem de sarace.

PIB pe locuitor este unul dintre cei mai utilizati indicatori la scara mondiala pentru a aprecia nivelul de dezvoltare. Considerat un indicator sintetic, ce reflecta eficienta de ansamblu a unei economii, cele mai multe dintre clasamentele cu care opereaza institutiile internationale - ca Banca Mondiala sau ONU - au drept criteriu nivelul PIB pe locuitor sau PIB real pe locuitor. PIB real pe locuitor este expresia PIB nominal pe locuitor, ajustat cu puterea de cumparare a monedei respective, dat fiind faptul ca nivelul preturilor este diferit de la o tara la alta si, deci, valoarea banilor nu este aceeasi.

Alaturi de PIB pe locuitor, in definirea nivelului de dezvoltare se inscrie si structura economiei. Structura unei economii este data in principal de ponderea celor trei sectoare: sectorul primar, care cuprinde agricultura si industria extractiva; sectorul secundar, cu accentul pe industria prelucratoare si sectorul tertiar, cel al serviciilor.

In randul preocuparilor mai recente de apreciere a nivelului de dezvoltare se inscrie si indicele dezvoltarii umane. Conceptul de dezvoltare umana, definit de P. N. U. D. ca "procesul de largire a posibilitatilor de a alege ale omului, (.) de asigurare a unei vieti lungi si sanatoase, a unei educatii si a unui standard decent de viata" se masoara prin intermediul unui indicator compozit: longevitate, educatie (rata de alfabetizare si anii de scoala) si standardul de viata (PIB real pe locuitor).[7]

Ordinea economica internationala

Ordinea economica internationala exprima modalitatea de organizare in timp si spatiu a elementelor economiei mondiale, astfel spus, raporturile de putere care exista intre componentele sistemului economic mondial.[8]

Puterea in relatiile internationale exprima capacitatea unei natiuni de a utiliza activele sale tangibile si intangibile, astfel incat aceasta sa influenteze comportamentul altor natiuni. Puterea mai poate fi definita si ca actiunea de a determina pe cineva sa faca ceea ce nu doreste sa faca sau sa impiedice pe cineva sa faca ceea ce doreste sa faca.[9] Exercitarea puterii se poate realiza pe cale militara, pe cale economica, politica sau prin influenta.

Puterea militara este un mijloc traditional de impunere a vointei unui stat si de a determina o anumita ordine internationala. Exemplele sunt numeroase, de altfel, actuala ordine internationala este determinata intr-o proportie semnificativa de rezultatul confruntarii militare din cel de-al doilea razboi mondial.

Modalitatea economica de a determina ordinea mondiala este una din cele mai intalnite cai de a influenta raporturile de putere. Germania sau Japonia s-au impus in economia mondiala prin forta economiilor lor si nu pe cale militara.

Puterea politica poate determina si ea un anumit sistem de relatii internationale. De exemplu, SUA isi foloseste forta politica pentru a convinge Israelul sa negocieze cu tarile arabe din Orientul Mijlociu.

In ceea ce priveste influenta, ea exprima capacitatea de a exercita presiuni asupra unui stat, altele decat cele legate de utilizarea in mod implicit sau explicit a fortei sau a sanctiunilor economice. Poate ca exemplul cel mai ilustrativ in ceea ce priveste influenta  la nivel mondial este cel al Bisericii Catolice. Vaticanul nu dispune de putere militara si nici de o forta economica semnificativa, dar exercita o influenta deosebita in relatiile internationale. Presiunile exercitate de Biserica Catolica sunt considerate a fi fost foarte importante in rasturnarea comunismului in Europa de Est. De asemenea incheierea pacii in Mozambic intre gherilele militare si trupele guvernamentale s-a realizat tot prin exercitarea influentei Vaticanului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a impus in fruntea ierarhiei raportului de forte la nivel international tarile membre ale coalitiei invingatoare. Colaborarea din primii ani de dupa razboi s-a transformat intr-o concurenta acerba, atat intre statele capitaliste dezvoltate, dar si intre acestea si noul bloc comunist, al carui lider era URSS. Pe fondul acestei infruntari, atat in plan economic dar si ideologic, tot mai multe state si-au cucerit independenta. A inceput "batalia" pentru atragerea acestor tari in sfera de influenta a unuia sau altuia dintre cele doua blocuri. In plan economic, in ciuda unor avansuri inregistrate de noile state independente, performantele lor erau departe de cele menite sa aduca prosperitatea pentru cetatenii lor. Pe parcursul a trei decenii, in planul relatiilor internationale s-au acumulat numeroase tensiuni, alimentate fiind deopotriva de incapacitatea statelor in dezvoltare de a face fata problemelor interne si de atitudinea oarecum sfidatoare a tarilor dezvoltate si a companiilor transnationale, care ignorau in buna masura guvernele tarilor in dezvoltare pe teritoriul carora actionau.

Necesitatea unei noi ordini economice internationale a aparut, astfel, un lucru firesc, determinat de multitudinea de probleme acumulate in plan international (razboiul rece, suspendarea convertibilitatii in aur a dolarului, deteriorarea termenilor schimbului, neimplinirile in asigurarea unui ritm de dezvoltare sustenabil pentru tarile in dezvoltare, etc.). Conceptul de Noua Ordine Internationala a fost discutat pentru prima data in cadrul celei de-a Sasea Sesiuni Speciale a Adunarii Generale a ONU, cand a fost adoptat un manifest intitulat "Declaratia si Programul de Actiune pentru o Noua Ordine Internationala". Noua Ordine Internationala este de fapt un document cu 18 prevederi ce sustine schimbari la nivel international, care sa permita tarilor mai putin dezvoltate sa gaseasca o iesire din starea de saracie in care se afla. Printre prevederile acestui document se numara:

cresterea preturilor produselor de export ale tarilor in dezvoltare in concordanta cu cele ale tarilor dezvoltate,

dezvoltarea unui mecanism de transfer de tehnologie catre tarile in dezvoltare, care sa fie separat de cel al investitiilor straine;

atingerea tintei de 0,7 % din PNB-ul tarilor dezvoltate ca asistenta financiara oficiala pentru dezvoltare;

tarife reduse pentru exporturile tarilor in dezvoltare pe pietele tarilor dezvoltate;

reafirmarea dreptului suveran al statelor asupra resurselor naturale si la activitatii economice desfasurate pe teritoriul lor, ceea ce insemna dreptul de nationalizare a proprietatilor detinute de straini.

Poate ca cea mai importanta schimbare adusa in ierarhia raporturilor de forte in plan international a constituit-o crearea OPEC si impunerea unui pret al petrolului la un nivel care a determinat aparitia unor sume uriase obtinute de tarile exportatoare de petrol si transformarea unora dintre acestea in noii imbogatiti ai lumii. Altfel, Noua Ordine Economica Internationala nu a ramas altceva decat un strigat al statelor subdezvoltate, in parte datorita dezbinarii existente chiar intre statele ce trebuiau sa se numere printre beneficiarii acestui document si in parte datorita politicii duse de tarile dezvoltate, care, in plina recesiune nu au avut nici un interes sa finanteze proiectele propuse de Declaratie. Cert este ca termenii schimbului au continuat sa se deterioreze in defavoarea tarilor in dezvoltare, iar alte probleme, cum ar fi cele legate de datoria externa sau decalaje economice s-au acutizat, transformandu-se in adevarate probleme globale.

Actuala ordine economica internationala se poate caracteriza prin cateva trasaturi specifice:

economia mondiala este dominata de tarile dezvoltate, atat in plan economic, demonstrat de ponderile acestora in PIB-ul mondial, in comertul international, cat si de influenta lor politica. Ele domina organizatiile internationale, intreaga structura institutionala internationala, care "mosteneste" realitatea de dupa cel de-al doilea razboi mondial;

tarile in dezvoltare, desi detin cea mai mare parte a populatiei lumii si cel mai mare teritoriu, nu au aceeasi forta economica si cu siguranta nu detin aceeasi influenta ca tarile dezvoltate. In ultimele decenii, insa, se observa o adevarata ofensiva a tarilor in dezvoltare in ceea ce priveste restructurarea relatiilor ierarhice in economia mondiala. Aceasta ofensiva a fost posibila in urma unor modificari in raporturile de forta, cum ar fi impunerea tarilor producatoare de petrol, adancirea decalajelor internationale, explozia demografica si alte probleme ce au depasit granitele nationale si s-au transformat in probleme globale. Tarile dezvoltate nu au mai putut ignora aceste probleme, devenite adevarate amenintari la adresa securitatii internationale si au inceput sa priveasca cu mai multa deschidere o rearanjare a relatiilor internationale;

sfarsitul Razboiului Rece a dus la generalizarea capitalismului si la imbratisarea aproape unanima a valorilor economiei de piata si la disparitia unui important oponent al tarilor capitaliste dezvoltate in dominatia mondiala. Lupta pentru impartirea lumii in zone de influenta pe criterii ideologice s-a transformat intr-o comuniune de opinii in legatura cu superioritatea doctrinei capitaliste;

dincolo de traditionalele instrumente de persuasiune la nivel international (forta economica, politica) au aparut si altele. China si India nu mai pot fi ignorate tinand cont ca populatia acestor doua tari numara o treime din populatia mondiala. Problemele sociale au inceput sa influenteze puternic ordinea economica internationala prin legaturile complexe cu alti factori cum ar fi investitiile straine, problemele de mediu, migratia internationala, etc.

cresterea interdependentelor ca urmare a fenomenului de globalizare creeaza o mai mare instabilitate mediului international. Economiile nationale au devenit deosebit de interdependente, astfel incat anumite instrumente de politica interna sunt mai putin efective, iar altele au un efect ridicat asupra concurentei la nivel international. De asemenea, domenii altadata considerate de natura interna sunt probleme globale, cu efect asupra tuturor tarilor lumii si care necesita cooperarea tuturor tarilor lumii pentru a putea fi rezolvate.

Piata mondiala

Piata mondiala exprima totalitatea relatiilor care se stabilesc intre producatorii si consumatorii din tari diferite, intre economiile nationale in procesul schimbului de activitati, care are loc pe plan international prin intermediul tranzactiilor economice, datorita diviziunii internationale a muncii. Formarea pietei mondiale a inceput in secolul XVI si a devenit atotcuprinzatoare odata cu adancirea diviziunii mondiale a muncii, cu generalizarea productiei de tip capitalist. Piata mondiala reflecta structurile si trasaturile definitorii ale economiei mondiale, avand un caracter obiectiv ce decurge din dezvoltarea si adancirea interdependentelor economice dintre toate natiunile lumii. De asemenea, piata mondiala are un caracter complex, datorita diversitatii economiei mondiale, a particularitatilor componentelor sale, a multitudinii participantilor la schimburile economice internationale.

Piata mondiala, ca orice piata, se caracterizeaza prin complexitatea obiectului sau: tipuri de tranzactii, volum, potential, capacitate, structura, un mecanism bazat pe actiunea cererii si ofertei sub influenta diversilor factori de influenta: economici, demografici, socio-culturali, geografici, politici, institutionali etc.

Piata mondiala se prezinta ca un sistem diversificat, in cadrul caruia exista microsisteme (piete internationale caracteristice, cum ar fi piata financiara, piata capitalurilor, piata bunurilor), cu trasaturi specifice atat in raport cu obiectul de activitate al fiecarei piete in parte cat si in functie de pozitia si natura agentilor economici participanti la schimburile internationale. Piata internationala caracteristica este acea parte a pietei mondiale unde se desfasoara cel mai mare volum de schimburi comerciale cu un anumit produs sau grupa de produse unde se stabileste pretul mondial. Piata mondiala este astazi dominata din punct de vedere al obiectului sau de comertul international cu produse manufacturate, iar din punct de vedere al participantilor, de societatile transnationale. Pe grupuri de tari, ponderea tarilor dezvoltate este majoritara, pe fondul unui avans al tarilor in dezvoltare, chiar daca este vorba doar de un grup restrans al tarilor in dezvoltare (tarile Asiei de Sud Est si cele din America Latina).

Relatiile economice internationale[11]

Relatiile economice internationale exprima totalitatea raporturilor, a schimburilor si tranzactiilor economice dintre tarile lumii, formate in virtutea diviziunii mondiale a muncii si care definesc ordinea economica mondiala.

Relatiile internationale se desfasoara intr-un cadru bilateral si multilateral, una din trasaturile definitorii ale relatiilor economice internationale o constituie multilateralismul, respectiv ansamblul de raporturi simultane si coordonate la scara subregionala, regionala sau mondiala, intre state independente si suverane.

Tendinte noi in evolutia volumului si a structurii investitiilor straine pe plan mondial

In lumea contemporana, rolul ISD in dezvoltarea economiei mondiale creste an de an. Deschiderea frontierelor nationale pentru capitalul strain a devenit trasatura cea mai caracteristica a globalizarii. "In conditiile globalizarii mentioneaza D. Moldovan, locul comertului, ca forma principala a internationalizarii vietii economice, il ia productia organizata, in cea mai mare parte de societatile transnationale".

Cresterea rolului ISD si transformarea acestora in trasatura principala a globalizarii se datoreaza faptului ca aceste investitii sunt avantajoase nu doar pentru tarile investitoare, ci si pentru tarile - recipient. In opinia lui Ion E. Anghel, fluxurile investitionale directe se formeaza in dependenta de urmatoarele obiective concrete:

a)      Pentru tarile investitoare:

aprovizionarea cu materii prime si resurse energetice din tarile - gazda;

fructificarea unor factori de productie disponibili in tara gazda;

exploatarea posibilitatilor de desfacere a produselor pe pietele tarilor - gazda.

Pentru tarile - gazda:

obtinerea unor tehnologii de varf;

retehnologizarea cu efecte asupra modernizarii structurii productiei si asupra generarii de progres tehnic;

crearea de noi locuri de munca;

dezvoltarea unor noi ramuri;

management performant.

Investitiile straine au cuprins toate tarile lumii: cele dezvoltate, cele in curs de dezvoltare si tarile aflate in procesul tranzitiei la economia de piata. Analiza datelor statistice demonstreaza ca, in etapa contemporana, tendinta principala in acest domeniu ramane a fi:

1. Tendinta sporirii continue a volumului investitiilor straine. Totodata, in dezvoltarea ISD internationale, se manifesta si alte tendinte:

Cresterea continua, in anii 2003-2005 a ponderii tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor in tranzitie in volumul total al ISD;

Cresterea brusca a rolului Uniunii Europene pe piata internationala de investitii;

Schimbarea sferei de amplasare a ISD. Actualmente, ele sunt reorientate din industria extractiva in cea prelucratoare, precum si in sfera serviciilor in detrimentul ramurilor de productie.

In prezentul capitol vom analiza evolutia volumului si structurii ISD in ultimul deceniu al secolului XX si vom cerceta noile tendinte ale ISD, inregistrate deja la inceputul secolului XXI.

Analiza dinamicii anuale a fluxurilor mondiale ale investitiilor straine directe din ultimii douazeci de ani a permis identificarea tendintei principale in aceasta privinta si anume: sporirea continua a volumului total (stocul) de ISD - exceptie constituie anii 1998, 1999. Conform evaluarilor selectate din Raportul cu privire la investitiile mondiale (UNCTAD), volumul total al ISD la mijlocul anilor 90 a constituit circa 350 miliarde dolari anual. In anul 1998, facand abstractie de criza financiara globala, acest indicator a sporit pana la 644 miliarde dolari, iar in anul 1999 pana la 865 miliarde dolari. Din anul 2000 pana in 2005, stocul ISD a sporit de la 1,1 trln. dolari pana la 9 trln dolari. Volumul ISD in tarile in curs de dezvoltare si in tarile cu economia in tranzitie a sporit atat in valoare absoluta, cat si fata de volumul total al ISD. Dinamica ISD mondiale denota ca tarile, care au realizat succese mari in reorganizarea economiei lor, poseda si un volum mai mare de investitii.

Cresterea insemnata a volumului ISD, in ultimii ani ai secolului XX, a fost asigurata, in baza schimbului reciproc de capital dintre tarile dezvoltate, iar in perioada 2001-2005, in mare masura, pe contul tarilor Europei de Sud Est si CSI.

Analiza rapoartelor UNCTAD pentru perioada anilor 1980-2005 ne-a permis sa evidentiem trei perioade in dezvoltarea tendintei principale a fluxului mondial:

a)      perioada de recesiune 1980-1995;

b)      perioada de depresie 1995-1999;

c)      perioada de redresare 2000-prezent.

Perioada de recesiune - se caracterizeaza prin recesiunea globala a activitatilor investitionale (in special anii 80) in urma incetinirii ritmului dezvoltarii economiei mondiale de la sfarsitul secolului trecut;

Perioada de depresie - in multe tari s-a produs, de asemenea, reducerea fluxurilor de investitii care poate fi explicata prin criza financiara globala (anul 1998), criza din Mexic si criza din Republica Ceha (anul 1997);

Perioada de redresare - este etapa contemporana de functionare a fluxurilor de investitii straine, care se caracterizeaza prin majorarea considerabila a volumului global al ISD in ansamblu pe tarile lumii.

Tendinta 2. Cresterea continua, in anii 2003-2005 a ponderii tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor in tranzitie in volumul total al ISD.

Repartizarea regionala a intrarilor si a iesirilor de ISD in anii 1994-2005

(in miliarde USD si in %)

Sursa: adaptat de autor dupa: UNCTAD, World Investment Report 2006

Din tabel, se vede ca, in anii 1996-2006, fluxurile (intrarile) de ISD au cunoscut o perioada de crestere continua din anul 1996 pana in anul 2000, cu o medie de crestere anuala de 39%, apoi, in anii 2001-2003, a urmat o perioada de reducere a fluxurilor de ISD, in anul 2001, reducerea a fost de 40%. In anul 2004, au fost reluate ritmurile de crestere a fluxurilor de ISD (o crestere de 25%), ca, in 2005, aceasta crestere, fata de anul precedent, sa fie de + 20%. Totusi atingand, in anul 2005, cifra de 916 miliarde de dolari, intrarile mondiale raman inferioare nivelului record atins, in anul 2000, de 1410 miliarde de dolari.

Polul de atractie al ISD din tarile in curs de dezvoltare au ramas si in ultimii ani tarile din Asia de Sud, Est si Sud -Est, care, in anul 2005, au atras peste 18% din fluxurile mondiale de investitii straine directe.

Cresterea ponderii tarilor in curs de dezvoltare in fluxurile anuale de ISD se datoreaza, in mare parte Chinei (care in anii 2004-2005 a ocupat locul al treilea in lume dupa fluxul de ISD atrase de SUA si Marea Britanie) si Hong - Kongului, locul al 6-lea in lume.

Daca, cu doua - trei decenii in urma, factorul principal in atragerea ISD in tarile in curs de dezvoltare a fost cheltuielile mici pentru forta de munca si accesul la resursele naturale ieftine, apoi, in ultimii ani a sporit simtitor importanta fortei de munca calificata si a cadrelor de conducere competitive, precum si nivelul suficient de ridicat al serviciilor secundare si al infrastructurii. In ultimii ani a crescut simtitor si volumul de ISD atras de tarile in tranzitie - in primul rand, Federatia Rusa, Ucraina si Romania, care in anul 2005 au atras trei patrimi din toate ISD destinate acestei categorii de tari.

Se cere remarcat si faptul ca daca in anul 2004, tarile din Africa au atras un aflux de ISD egal cu 17 miliarde de dolari, apoi, in anul 2005, fluxul anual a atras o cifra record de 31 miliarde dolari. Cele mai multe investitii straine directe le-au atras Africa de sud, Egipt si Nigeria.

Tendinta 3. Cresterea brusca a rolului Uniunii Europene pe piata internationala a investitiilor.

Pana la finele anilor 90 ai secolului XX, cea mai mare parte a fluxurilor de ISD din tarile Uniunii Europene erau destinate schimbului de capitaluri intre ele. In comparatie cu SUA, volumul investitiilor tarilor UE catre alte regiuni ale lumii era modest. In anii 1998-1999 are loc o schimbare categorica in orientarea ISD europene, acestea indreptandu-se prioritar spre alte regiuni ale lumii. In anul 1999 Anglia ocupa, pentru prima oara, depasind SUA, primul loc in lume dupa volumul de iesiri de ISD, adica in calitate de sursa de ISD. In anul 2005, tot Anglia devine tara care a atras cele mai multe ISD, tocmai 165 miliarde dolari, pe locul doi plasandu-se SUA cu 122 miliarde iar pe locul trei, China cu 72 miliarde dolari. O contributie importanta in cazul Angliei a avut-o fuziunea firmei Shell Transport and Trading (Anglia) cu Royal Dutch Petroleum (Olanda), fuziune ce a valorat 74 miliarde dolari.

In anul 2005, din cele 542 miliarde dolari de ISD atrase de tarile dezvoltate, 422 miliarde s-au oprit in U. E. Cele mai active in atragerea si exportul de ISD au fost: Anglia, Franta si Olanda.

Tarile U. E. ocupa totodata primele trei locuri in lume la volumul ISD atrase pe cap de locuitor. Acestea sunt: Belgia cu circa 19000 de dolari, Elvetia cu 16000 dolari si Olanda cu 15000 dolari pe cap de locuitor (reamintim aici ca, in anul 2006, volumul ISD pe cap de locuitor, in Romania, a fost de 850 dolari).

Tendinta 4. Schimbarea de amplasare a ISD

In ultimele decenii, modificarea structurii ISD a avut loc in directia reducerii ponderii investitiilor din industria extractiva si cresterea respectiva a ponderii acestora in industria prelucratoare si a serviciilor. Deosebit de repede a crescut ponderea serviciilor.

Astfel, daca, la inceputul anilor '70, cota serviciilor in volumul total al ISD constituia mai putin de un sfert, deja, la inceputul secolului XXI, aceasta s-a ridicat pana la peste 60%. In anul 2005, cu cele mai inalte ritmuri au crescut investitiile in asemenea domenii ale serviciilor, ca: a) finantele; b) telecomunicatiile; c) tranzactiile cu valori imobiliare.

Motivele principale de reorientare a ISD in sectorul serviciilor au fost urmatoarele:

sporirea rolului serviciilor in economie in toate tarile lumii.

liberalizarea regimurilor, ce reglementeaza ISD in sectorul serviciilor, ceea ce a contribuit la majorarea fluxului de investitii in ramurile inchise in trecut pentru companiile straine.

sporirea rolului factorului concurentei

Partea principala a exportului ISD in sectorul serviciilor (ca si intrecut) revine tarilor dezvoltate. Totodata, daca, in anii '90, aproape intregul volum al exportului ISD in sectorul serviciilor revenea firmelor din SUA, atunci, catre anul 2005, mari exportatori de investitii in acest sector au devenit Japonia si UE. Tarile in curs de dezvoltare au devenit si ele exportatoare de capital in sectorul serviciilor incepand cu anii 90. Ponderea acestor tari in volumul ISD exportate in sectorul serviciilor s-a majorat de la1% in anul 1990 pana la 15% in anul 2004.

Modificari se inregistreaza si in insasi structura ISD in sfera serviciilor: daca, in trecut, ISD erau orientate, in temei, in comert si sectorul finantelor (cota carora ramane, in continuare, foarte inalta - corespunzator 47% si 35%), atunci, in anul 2004, un rol important in acest domeniu au inceput sa joace astfel de domenii, precum: asigurarea cu energie, cu apa, comunicatiile si serviciile antreprenoriale.

In ultimul deceniu al sec. XX si primii ani ai sec. XXI, factorul principal care a stimulat ISD, dar, de cele mai multe ori, a contribuit nemijlocit la mentinerea cresterii volumului global al investitiilor straine directe, a fost intensificarea proceselor de fuziune si achizitie, care se petrec, in temei, intre intreprinderile tarilor dezvoltate (SUA, UE, Japonia). Astfel, numai in anul 2005 au avut loc 141 "megatranzactii" (fuziuni sau achizitii), fiecare cu o valoare superioara la 1 miliard de dolari (recordul, in acest sens, il detin megatranzactiile din anul 2000, in numar de 175). Cele 141 fuziuni si achizitii din anul 2005 au avut o valoare totala de 454 miliarde de dolari.

In anii 1995 - 2005, marea majoritate a fuziunilor si achizitiilor a avut loc in sectorul serviciilor (sectorul bancar, al asigurarilor, al telecomunicatiilor si farmaceutic), precum si in industria chimica.

Prin mecanismul fuziunilor si achizitiilor nu se creeaza unitati noi de producere, ci are loc regruparea intreprinderilor deja existente. Totusi, din punct de vedere macroeconomic, fuziunile si achizitiile grabesc adaptarea economiilor nationale la exigentele pietei mondiale. In cazul tarilor in tranzitie, anume fuziunile si achizitiile, ce-au avut loc, in temei, in procesul privatizarii sectorului public, au constituit factorul principal in atragerea ISD. Oricum, dupa cum mentioneaza economistul roman Fl. Bonciu, "fuziunile si achizitiile internationale avand la baza privatizari in tarile in tranzitie sau in curs de dezvoltare au un caracter ocazional, de operatiuni unice. Odata privatizarile incheiate, tarile respective nu se mai regasesc deloc sau in proportie foarte redusa printre participantii la fuziunile si achizitiile internationale".