Piata capitalului (financiara)

Obiective

Obiectul pietei capitalului

rolul institutiilor pietei capitatlului intr-o economie

formarea cererii si ofertei de capital

institutiile pietei capitalului

Piata capitalului sau piata activelor financiare o definim aici ca loc (cadru) de intalnire intre nevoile de resurse banesti ale intreprinzatorilor (global deficitari la acest capitol) si disponibilitatile banesti ale menajelor, ale gospodariilor de familie (global excedentare la asemenea resurse). Deci, piata financiara mijloceste plasamentele economiilor populatiei si ale societatilor de asigurari in hartii de valoare pe termen lung (actiuni si obligatiuni) emise de societatile comerciale pe actiuni si de administratiile publice, ca instrumente de finantare externa. Procesul aratat este mijlocit de unitatile bancar-financiare, care isi desfasoara activitatea pe baze comerciale.

1. Obiectul pietei capitalului: hartiile de valoare pe termen lung

Economia contemporana este o economie de schimb monetar. Ca urmare, tranzactiile apar in dubla ipostaza: ca fluxuri monetare (din unghiul cumparatorului ca o cedare de moneda); ca fluxuri reale (din punctul de vedere al vanzatorului ca livrare de bunuri de consum personal si investitionale).

O maniera de abordare a obiectului acestei piete porneste de la conceptul de active si clasificarea lor.

Activele sunt bunuri care au capacitatea de a genera fluxuri de venituri in viitor. Cea mai generala clasificare a activelor consta in gruparea lor in fizice si financiare.

Activele fizice constau in bunuri de capital fix (cladiri, echipamente, utilaje etc.), in suprafete de terenuri, in stocuri si rezerve materiale, bunuri de consum de folosinta indelungata, inclusiv locuintele.

Veniturile generate de activele fizice difera de la o categorie de active la alta dupa cum urmeaza: capitalul fix (profitul, dobanda); terenurile, locuintele (rente, chirii); bunuri de folosinta indelungata (servicii de consum).

Activele financiare constau din depozitele monetare si semimonetare, inclusiv din hartiile de valoare pe termen scurt si pe termen lung (sau fara termen). In fond, cumpararile de hartii de valoare reprezinta alternative ale plasarii hartiilor de valoare banesti (J. Tobin: "Teoria portofoliilor diversificate").

O suma de bani poate fi economisita in doua moduri diametral opuse:

retinerea in stare lichida(bani inactivi);

plasarea intr-o afacere(bani activi).

Trecerea banilor din starea lor inactiva in cea activa inseamna practic efectuarea unuia din plasamentele posibile:

cumpararea de bunuri imobiliare;

constituirea unui depozit bancar (vezi piata monetara);

achizitionarea de hartii de valoare pe termen lung (piata capitalurilor);

folosirea intr-o afacere pe cont propriu (investitii).

Hartiile de valoare se clasifica, in primul rand, dupa orizontul de timp al valabilitatii lor in: hartii de valoare pe termen scurt; hartii de valoare pe termen lung.

Hartiile de valoare pe termen scurt sunt acelea care faciliteaza finantarile, respectiv prin care se fac plasamente pe perioade mai mici de un an (efecte de comert, bunuri de tezaur, certificate de depozit).De regula, se afirma ca asemenea hartii de valoare fac obiectul pietei monetare.

Hartiile de valoare pe termen lung se constituie din acele active financiare la care mijloacele finantari externe, respectiv asigura plasamente pe perioade ce depasesc un an (sau iu-a termen). Actiunile si obligatiunile fac parte din aceasta categorie de hartii de valoare.

In al doilea rand, hartiile de valoare se grupeaza in active cu venituri fixe (obligatiunile si actiunile privilegiate) si cu venituri variabile (actiunile ordinare).

Obligatiunea este deci un titlu de credit pe termen lung. Valoarea nominala a obligatiunii reprezinta suma cu care emitentul (debitorul) este creditat de catre subscriptor (creditorul). Emitentul este obligat sa plateasca detinatorului, la un termen specificat (scadenta), valoarea nominala a obligatiunii si, periodic (anual sau semestrial), pana la termenul de scadenta, o dobanda fixa, numita cuponul obligatiunii.

Actiunea este un titlu de proprietate, prin care se dovedeste participarea detinatorului la capitalul social al societatii comerciale pe actiuni emitente. Valoarea inscrisa pe actiune, valoarea nominala este parte a capitalului social. Anual, detinatorul de actiuni primeste un dividend, a carui marime este proportionala cu profitul disponibil al societatii pe actiuni si cu numarul actiunilor, detinute in momentul incheierii bilantului.

Actiunile pot fi privilegiate (carora li se atribuie un dividend fix) si ordinare (dividendul fiind, in acest caz, dependent de dimensiunile profitului societatii).

2. Cererea si oferta de hartii de valoare pe termen lung

Cererea pentru hartii de valoare pe termen lung o exercita, in principal, gospodariile (menajele) si unele institutii financiare (casele de pensii, societatile de asigurari). Dimensiunile cererii pentru astfel de bunuri sunt rezultatul anticiparilor realizate de cumparatorii potentiali in ceea ce priveste: randamentul, castigul potential, riscul investitiilor in hartii de valoare, lichiditatea hartiilor de valoare.

Randamentul hartiilor de valoare pe termen lung (de pilda, a unei obligatiuni) se determina tinandu-se seama de faptul ca venitul generat de aceasta hartie de valoare (cuponul) ramane fix pana la scadenta. In plus, rascumpararea obligatiunii (stingerea relatiei de creditare) implica plata unei sume egale cu valoarea nominala (la scadenta).

Deci, randamentul unei obligatiuni poate fi aproximat prin raportul dintre cuponul si pretul obligatiunii (fie ca un coeficient, fie procentual). Investitia in hartii de valoare pe termen lung este motivata si de castigurile totale ce ar putea aparea ca urmare a cresterii preturilor acestor hartii. Expresia procentuala (in raport de pret) a castigului total al unei hartii de valoare se calculeaza prin insumarea randamentului hartiei de valoare in cauza si a cresterii procentuale a pretului ei. Evident, acest castig este unul potential, deoarece:

el devine efectiv numai daca anticiparile se dovedesc corecte;

incasarea castigului are loc numai in momentul vanzarii hartiei de valoare.

Modificarea pretului hartiilor de valoare genereaza tranzactii speculative. Acestea sunt de doua feluri: unele se bazeaza pe anticipari ale reducerii pretului; altele pe anticipari ale cresterii pretului. Ambele tipuri de speculatii sunt expresii ale principiului cumpara ieftin si vinde scump". Vanzatorul de hartii de valoare (un participant bear) are drept lozinca: "vinde azi scump si cumpara maine ieftin"; cumparatorul, dimpotriva (un participant bull) se conduce dupa principiul "cumpara astazi ieftin si vinde maine scump".

Hartiile de valoare pe termen lung prezinta grade diferite de risc, investitorii (solicitantii) raportandu-se la acesta. De pilda, obligatiunile sunt mai putin riscante decat actiunile, iar obligatiunile guvernamentale mai putin riscante decat celelalte obligatiuni etc. Sa retinem aici ideea ca hartiile de valoare cu grad inalt de risc asigura (permit) venituri mai mari.

Lichiditatea hartiilor de valoare, anticiparea ei se refera la sansa vanzarii lor rapida si cu cheltuieli minime. In general, hartiile de valoare listate la bursa au un grad ridicat de lichiditate. Unii solicitanti de hartii de valoare (cei mari si puternici economic) nu tin seama de criteriul lichiditate in decizia lor de a-si plasa disponibilitatile banesti.

In concluzie, cumparatorii de hartii de valoare pe termen lung se orienteaza spre acele hartii de valoare care le asigura concomitent: randamente inalte, riscuri mici si lichiditate rapida.

Oferta hartiilor de valoare pe termen lung (sau fara termen) este sustinuta de intreprinderi si administratii publice (participanti general deficitari in ceea ce priveste economiile). Pentru agentii economici intreprinzatori, sustinerea investitiilor fizice care genereaza venituri dupa mai multi ani de la inceperea obiectivului se poate face numai prin atragerea de resurse financiare (interne sau externe) pe termen lung. Economia contemporana se poate desfasura normal numai prin folosirea ambelor resurse de finantare. In acest fel, se rezolva contradictia dintre economiile numeroase, mici si dispersate, pe de o parte si nevoia de resurse financiare mari, pe de alta, in masura sa asigure realizarea obiectivelor economice la nivelul exigentelor tehnico-stiintifice actuale.

Sursele financiare externe se pot asigura, in afara creditelor bancare pe termen lung, prin emisiunea de hartii de valoare pe termen lung (obligatiuni si actiuni). Daca ar fi sa ne oprim la hartiile de valoare pe termen lung, atunci agentii economici investitori pot alege intre emisiunea de obligatiuni si cea de actiuni. In continuare, incercam sa conturam unele comportamente ale agentilor economici ofertanti de asemenea active.

Din punctul de vedere al societatilor comerciale, emisiunile de obligatiuni sunt mai riscante, deoarece dobanda (fixa) la acestea trebuie platita, indiferent de marimea profitului. Deci, se poate trage concluzia ca societatile comerciale ar trebui sa apeleze cat mai putin la obligatiuni. Dar, recurgerea mai ales la noi emisiuni de actiuni sporeste numarul proprietarilor-actionari, fapt care poate duce la reducerea profitului net pe o actiune, daca profitul total ramane constant.

In finantarea externa relatia intre hartii de valoare cu venit fix (obligatiuni) si cea prin hartii de valoare cu venit variabil (actiuni) este una dintre parghiile financiare ale societatilor comerciale. Aceasta parghie este o sabie cu doua taisuri, in sensul ca sporirea ponderii obligatiunilor mareste riscul finantarii pentru societate, dar ea are impact favorabil asupra profitului net pe actiuni. Societatile comerciale sunt confruntate cu problema dificila a identificarii acelei marimi a parghiei financiare care echilibreaza obiectivul maximizarii profitului net pe o actiune cu cel al minimizarii riscului finantarii. Oricum, cresterea presiunii financiare este limitata, deoarece, daca emisiunea de obligatiuni ar fi excesiva, cumparatorii potentiali ar manifesta retineri in achizitionarea obligatiunilor respective.

3. Institutiile pietei financiare. Bursa de valori si mecanismele ei

Bursa consta dintr-o serie de piete de active, adica de viitoare fluxuri de beneficii. Pe fiecare dintre aceste piete oferta si cererea se egaleaza in fiecare zi. Cererea si oferta reflecta anticiparile divergente ale cumparatorilor si vanzatorilor cu privire la beneficiile viitoare. Tranzactiile au loc intre cei ale caror anticipari se abat de la pretul de piata curent. Dat fiind ca se poate cumpara exact cat se vinde, putem spune ca pretul (cursul) de echilibru pe o piata de active reflecta balanta anticiparilor. "(L.M. Lachmann)

Functionarea pietei capitalului (financiara) presupune existenta unor institutii specifice cum sunt: comisia hartiilor de valoare; casele de brokeraj; bursa de valori.

Comisia hartiilor de valoare este un organism general care are o serie de responsabilitati in ceea ce priveste coordonarea acestei piete specifice, cum sunt:

(a)      inregistrarea tuturor hartiilor de valoare emise pe piata primara si confirmarea prospectelor de emisiune;

(b)     atestarea brokerilor si a caselor de brokeraj, precum si urmarirea activitatii lor;

(c)      controlul activitatii burselor de valori;

(d)     aprobarea infiintarii unor noi burse de valori.

Aceste functii generale sunt adaptate si concretizate in fiecare tara.

Casele de brokeraj constituie o alta institutie specifica pietei financiare, activitatea brokerului fiind conceputa la trei niveluri:

brokerul ca persoana fizica;

ca asociatii de brokeri;

la nivelul caselor de brokeraj, ca intermediar intre cumparatorii si vanzatorii de hartii de valoare.

Functiile caselor de brokeraj sunt: introduc noile emisiuni pe piata primara; fac tranzactii pe pietele secundare; efectueaza tranzactii pe cont propriu (dealing); se ocupa cu gestionarea portofoliilor de hartii de valoare; acorda consultanta in probleme de investitii financiare.

Bursa de valori este o piata publica (fictiva) organizata pentru a mijloci tranzactii cu hartii de valoare pe termen lung, emise anterior de catre cele mai importante societati comerciale pe actiuni, precum si de catre autoritatile publice.

Particularitatea bursei de valori ca piata financiara poate fi pusa in evidenta de urmatoarele:

pe o asemenea piata, preturile sunt stabilite zilnic ca balanta a anticiparilor;

preturile se formeaza in cadrul sedintelor de licitatii, pe baza cererii si ofertei care se egaleaza zilnic;

licitatia se desfasoara intr-un loc anumit, in zile si la ore programate;

sedintele de licitatie se organizeaza in baza catorva principii: (a) tranzactiile se realizeaza in conformitate cu ordinele de vanzare si de cumparare, care cuprind trei tipuri de preturi: minim de vanzare, maxim de cumparare si pretul zilei; (b) in cadrul unei sedinte de licitatie se stabileste un pret fix (al zilei) pentru fiecare categorie de hartii de vanzare; (c) fiecare categorie de hartii de valoare beneficiaza de serviciile unui broker specialist.

Intrucat institutiile pietei capitalului ofera cadrul permisiv de manifestare a unitatilor economice, bursa de valori (principala institutie) functioneaza dupa reguli clare si obligatorii. In plus, activitatea sa este permanent supravegheata.

Un astfel de statut al bursei s-a impus ca urmare a specificului si rolului ei:

marea varietate a bunurilor mobiliare tranzactionate;

interesul de a grupa asemenea negocieri in locuri speciale pentru a usura intalnirea dintre posesorii de titluri si cei de capital banesc;

nevoia de a garanta securitatea si omogenitatea operatiunilor.

Regulile de functionare a bursei de valori se refera la :

conditiile de infiintare a acesteia;

functionarea conducerii institutiei;

conditiile de indeplinit pentru ca un titlu mobiliar sa poata fi cotat pe piata;

modul de formare a cursului etc.

Bursa de valori este organizata ca societate comerciala (pe actiuni) privata, publica sau mixta. Organizarea interna a bursei este foarte riguroasa, iar obligatiile ei fala de agentii economici sunt clare. Conducerea operativa a bursei este asigurata de Consiliul bursei (format din reprezentantii alesi ai actionarilor, ai emitentilor si ai salariatilor), acesta fiind imputernicit cu organizarea si reglementarea intregii functionari a acesteia.

Pentru ca un titlu de valoare sa fie admis pentru a fi tranzactionat la bursa (sa intre in standing-ul ei), acesta trebuie sa indeplineasca anumite conditii, respectiv emitentul sa se inscrie in anumiti parametri (sa aiba o anumita dimensiune, exprimata in marimea capitalului propriu, sa se inscrie intr-un nivel de rentabilitate, sa ofere informatiile necesare publicului, sa aiba obiective strategice) in Franta, de pilda, doar 3000 de societati pe actiuni, din cele peste 300.000, sunt admise sa tranzactioneze la bursa.

Una dintre cele mai complexe probleme este cea a mecanismului de formare a cursului hartiilor de valoare: Ceea ce se poate spune aici, deocamdata, este faptul ca nivelul si dinamica cursului hartiilor de valoare pe termen lung se stabilesc in raport de cativa factori generali: cererea si oferta pe piata respectiva; marimea dividendului asigurat; dinamica preturilor; rata dobanzii.

Operatiunile bursiere se impart in operatiuni la vedere si operatiuni la termen.

Operatiunile la vedere presupun livrarea imediata, in limitele regulamentului, a titlurilor de valoare la cursul (pretul zilei) acceptat de agentii participanti.

Operatiunile la termen sunt acelea in care contractarea, intelegerea privitoare la numarul titlurilor tranzactionate la cursul de schimb si la data scadentei se va realiza la un moment dat (To), efectuarea tranzactiei urmand a se derula ulterior, la data fixata (Tl) numita zi de scadenta.

Aceste operatiuni (la termen) au o tenta speculativa; unul dintre agentii contractanti castiga, altul pierde, in functie de relatia de marime intre cursul contractat (ferm) si cel existent in ziua derularii tranzactiei.

Vanzatorul mizeaza pe scaderea cursului titlurilor, el fiind considerat un speculator (jucator) a la baisse. Cumparatorul conteaza pe ridicarea cursului hartiilor de valoare contractate si de aceea poate fi considerat un speculator a la hausse .

In sistemul pietelor, bursa de valori si-a demonstrat rolul major in economia moderna. Redam in continuare, doar cateva argumente in favoarea aprecierii facute, deci importanta pe care o are bursa de valori, in cadrul unei economii de piata:

stimuleaza procesul investitional, concomitent cu dezvoltarea sentimentului de siguranta economica si de proprietar (este vorba de cei care cumpara active financiare);

actioneaza pozitiv asupra pietei muncii, asupra pietei bunurilor si serviciilor de consum si de capital; aceasta functie decurge din preferinta menajelor pentru patrimoniul financiar;

transforma rapid, operativ, capitalul banesc in capital real (factor de productie) si invers;

favorizeaza libera intrare pe piata a capitalului si inalta sa mobilitate;

stimuleaza procesul de concentrare a puterii economice, de preluare a controlului asupra unor societati pe actiuni; aceasta se obtine prin detinerea pachetului actiunilor de control;

este un barometru extrem de sensibil al starii economiei; scaderea brusca a cursurilor prevesteste declansarea unei crize si/sau a recesiunii; ridicarea cursurilor, dimpotriva, este un semn al expansiunii;

operatiunile speculative la bursa sustrag, insa, disponibilitati banesti insemnate de la procesele economice reale.

Concepte cheie

• piata de capital
• titluri de valoare
• piata primara
• piata secundara
• dividend
• rata de actualizare
• lichiditate

Teste grila

1. Bursa de valori nu este:

a)    societate pe actiuni;

b)   societate privata;

c)    societate publica;

d)   condusa de un consiliu de administratie;

e)    locul unde se tranzactioneaza titluri de valoare;

f)     spatiul in care au loc operatiuni speculative.

2. Bursele de marfuri tranzactioneaza:

a)    marfuri omogene;

b)   cereale, petrol;

c)    marfuri fungibile;

d)   marfuri eterogene;

e)    materii prime de mare importanta.

3. In cazul unei operatiuni bursiere "la termen", de pe urma cresterii cursului actiunilor nu castiga:

a)    vanzatorul;

b)   cumparatorul;

c)    firma care a emis actiunile.

Pe piata financiara secundara, pretul titlurilor depinde de:

a)    raportul dintre cererea si oferta de titluri;

b)   nivelul ratei dobanzii;

c)    veniturile anterioare aduse de titluri.

5. Bursa este o piata specializata unde se vand si se cumpara:

a)    titluri;

b)   marfuri de toate categoriile;

c)    marfuri omogene.

Titluri de referate si de lucrari complexe

1. Rolul institutiilor financiare in functionarea economiei
2. Pietele de capital in Romania