RISCUL DE CREDITARE BANCARA

RISCUL DE CREDITARE BANCARA

1. Analiza si evaluarea a riscului de creditare.

Activitatea de creditare bancara este supusa unui complex de riscuri. Acest fapt impune o analiza si o gestiune atenta a tuturor riscurilor care influenteaza activitatea unei banci, respectiv a vulnerabilitatii bancii.

In activitatea de conducere si supraveghere a riscului bancar, se recomanda folosirea unei metodologii care utilizeaza o procedura in patru etape, respectiv: identificarea si analiza riscului, controlul sau eliminarea riscului, asumarea riscului, transferul riscului. Identificarea si evaluarea riscurilor pot asigura o estimare efectiva si eficienta a activitatii bancare. Astfel, bancile utilizeaza diferite sisteme de evaluare a riscului cum ar fi: sisteme generale de evaluare a riscului (liste de control, sisteme ponderate bazate pe metode statistice, analize comparative), precum si sisteme utilizate pentru a semnala riscul bazandu-se pe un sistem final de ierarhizare.

Managementul riscului de creditare bancara presupune luarea masurilor asiguratorii cu privire la rambursarea creditului si la protejarea substantei creditului de rata inflatiei. Sistemul bancar se confrunta cu riscul de neperformanta a creditului fapt pentru care a fost necesara imbunatatirea mecanismelor de protectie, evitandu-se acordarea de credite fara garantii materiale, insasi mediul economic incert creand un risc suplimentar pentru activitatea de creditare bancara.

Riscul de creditare bancara (risc de insolvabilitate, risc de nerambursare, risc al deteriorarii calitatilor activelor bancare) reflecta probabilitatea incasarii efective la scadenta capitalului avansat si a dobanzilor, orice credit reprezentand o anticipare a unor incasari viitoare. Analiza financiara pe baza indicatorilor obiectivi (concentrarea creditelor, ponderea plasamentelor, gradul de acoperire cu resurse) pot arata anticipat aparitia unor probleme pe parcursul procesului de creditare mai ales daca limitele sunt depasite pentru mai multi indicatori, astfel pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism, conducerea bancii controland permanent calitatea portofoliului de credite.

Continutul unei politici de creditare bancara comporta stabilirea sarcinilor

serviciului de creditare si a unui obiectiv privind calitatea optima a portofoliului de credite, stabilirea unor principii si proceduri in constituirea si administrarea portofoliului de credite precum si proceduri si parametri detaliati de creditare specifici fiecarui tip de credite.

Elementele determinante ale gestiunii riscului de creditare sunt capacitatea de plata, caracterul debitorului, capitalul debitorului, garantia reala sau personala precum si conditiile de mediu. Principalele slabiciuni in gestiunea riscului de creditare sunt selectia defectuoasa a dosarelor si supravegherea interna improprie a evolutiei calitatii debitorului. Riscul de selectie poate fi minimizat prin rigoare in continutul dosarelor, aprecierii interne a calitatii clientilor pe baze unitare prin punctaj, dubla avizare a

deciziei de creditare si stabilirea unei marje a ratei dobanzii.

Riscul de creditare este cauzat de perturbatii in fluxul de incasari anticipat la analiza cererii de creditare, care pot genera insolvabilitatea. Minimizarea expunerii la risc este posibila prin cresterea costului creditului si prin garantii. Pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite se folosesc controlul riscurilor prin constituirea unor fonduri bancare proprii de acoperire a pierderilor (provizioane) cat si cedarea riscurilor de asigurare prin asiguratori proprii.

Procesul de analiza a creditului asigura informatiile de care are nevoie analistul statistician pentru a formula recomandarea de acordare a creditului. Controlorul de credite din bancile comerciale analizeaza documentatia de creditare din punct de vedere al riscurilor totale si acorda un aviz favorabil sau negativ in forma scrisa, de care conducerea bancii, conform competentelor existente, poate tine seama sau nu la acordarea creditului.

Administrarea unui portofoliu de credite se bazeaza pe prezumtia ca riscul pentru intreg portofoliul ar trebui sa fie mai mic decat riscul aferent fiecarei componente a portofoliului. Riscul este o masura a probabilitatii iar probabilitatea ca doua riscuri separate sa se realizeze agregat este mai mica decat probabiltatea ca fiecare dintre ele sa se realizeze individual daca riscurile nu sunt corelate. Practica a aratat ca riscul agregat se diminueaza pana la aproximativ 30 de riscuri individuale necorelate.

Daca riscurile sunt corelate negativ (cresterea probabilitatii de a se realiza un risc conduce la scaderea probabilitatii de realizare pentru un alt risc ), efectele diminuarii riscului intregului portofoliu sunt mai benefice. Lipsa de corelare intre riscurile individuale ale unui portofoliu de credite este importanta pentru reducerea riscului agregat .

Important pentru activitatea de creditare bancara este alegerea unor garantii adecvate si acordarea de credite necorelate intre ele, care se face prin echilibrarea caracteristicilor creditelor din portofoliu, a riscurilor asociate cu fiecare sector de activitate si termenele scadente ale creditelor care trebuie sa fie cat mai diferite.

Acesti factori impreuna cu probabilitatea de realizare a riscului (pierderea

potentiala) ofera o imagine privind calitatea portofoliului de credite.

Banca pe toata perioada procesului de creditare urmareste manifestarea urmatoarelor riscuri :

riscul de raspundere a bancii ;

riscul operational sau riscul de sarcina;

riscul economic asociat evolutiei mediului economic;

riscul concurential manifestat prin reducerea profitului in conditiile modificarii raportului de piata in defavoarea bancii;

riscul legal consecinta a incertitudinii evolutiei viitoare a cadrului normativ;

riscul ratei dobanzii reprezentand sensibilitatea rezultatelor financiare la schimbarile ratei dobanzii, consecinta a activitatii de intermediere financiara.

2. Indicatori de masurare a riscului de creditare.

In cadrul analizei riscurilor bancare, o importanta deosebita revine cuantificarii acestora, pe baza unui sistem de indicatori specifici, care permit evaluarea statica si dinamica a riscurilor, prin raportarea la standardele internationale la propria exeperienta istorica a bancii.

Masurarea riscurilor se relationeaza in mod direct cu cea a veniturilor, intrucat, pentru a obtine profit, o banca trebuie sa isi asume riscuri. In consecinta, indicatorii de risc capata mai multa relevanta intr-un context general de apreciere a profitabilitatii bancii si competitivitatii sale pe piata, obiectivul final al managementului bancar contand de altfel, in maximizarea veniturilor actionarilor ajustate cu influenta riscurilor.

Aproape toate bancile, intr-o masura mai mica sau mai mare, isi asuma riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei atente a modului in care evolueaza in timp calitatea portofolului de credite, cu impact deosebit asupra profitabilitatii, adecvarii capitalului si increderii generale in banca respectiva.

Prin urmare doi indicatori de referinta pentru estimarea riscului de creditare se determina pe baza ponderii activelor de calitate slaba, care intarzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate, respectiv:

v    volumul creditelor restante/ total credite x 100;

v    volumul creditelor neperformante/ total credite x 100.

In mod cert, esrte de dorit ca cele doua rapoarte sa aiba valori minimale (tinzand spre 0 in primul caz si situate in jur de 1 in al doilea caz), creditele restante, dar, mai ales, cele neperformante grevand activitatea si rezultatele financiare ale bancii. Aceste categorii de credite genereaza una dintre problemele de fond ale sistemului bancar din economiile de tranzitie, confruntate cu puternice dezechilibre micro si macroeconomice.

Alti indicatori ai riscului de creditare utilizeaza in formula de calcul rezervele si provizioanele pe care bancile si le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi, cum ar fi:

v    rezerve pentru pierderi din credite/ total credite x 100, raport care exprima sintetic expectatiile manageriale privind evolutia calitatii portofoliului de imprumuturi;

v    provizioane pentru pierderi din credite/ pierderi nete x 100 raport care reflecta nivelul de prudenta adoptat de banca in politica sa de creditare;

v    profitul brut/ provizioane pentru pierderi din credite x100 respectiv costul acoperirii riscului de creditare asumat de banca.

Indicatorii potentiali de masurare a riscului care pot semnala in avans veniturile bancii sunt:

concentrarea geografica si pe sectoare economice a creditelor;

ritmul accelerat de crestere a volumului de credite;

rentabilitatea ridicata a unor categorii de credite.

Pentru analiza riscului se pot folosi: metoda arborelui de decizie, simularea, dispersia, coeficientul de variatie, profitul net actualizat, programarea matematica, analiza ierarhica precum si metoda scorului pentru un grup de indicatori reprezentativi. De exemplu, probabilitatea de nerambursare a creditului si de plata a dobanzii de catre un client caruia i-a fost finantata investitia se numeste risc de ruinare, existand un prag maxim de acceptare a riscului de ruina, prag care poate fi stabilit si care poate duce la respingerea proiectului de investitii. Modalitatea de determinarea a pragurilor de acceptare si respingere a proiectelor de investitii se poate realiza prin metodele urmatoare:

analiza unor proiecte anterioare de aceeasi natura (metoda comparatiei);

analiza brainstorming (tehnica Delphy) realizata de specialisti in domeniu.

Limitarea riscului de credit la institutiilor de credit. Masuri de prevenire a riscului de creditare.

Masurile de prevenire a riscului creditului pot fi structurate in trei categorii: masuri preventive, masuri operative, masuri curative.

Masuri preventive

Orice operatiune de credit comporta in sine, chiar prin natura sa, luarea in calcul a unui risc cert.

Ca un prim element ce trebuie luat in calcul, este posibilitatea bancii de a se angaja in acordarea unor credite, fie din resurse propii, fie atrase, sau va fi necesara o refinantare de la Banca Nationala a Romaniei.

Riscul legat de credit consta in riscul insolvabilitatii clientului care poate conduce la pierderea sumei imprumutate si riscul imobilizarii, atunci cand clientul (din diferite motive) nu respecta angajamentul achitarii la scadenta a sumei convenite.

Riscul care rezulta in particular din insolvabilitatea debitorului pot fi surmontate prin constituirea de garantii in profitul bancii (banca, pentru acordarea unui credit, cere debitorului garantii reale, care sa acopere cu 150-200% valoarea creditului).

Principiul general ce trebuie avut in vedere in estimarea oportunitatii fiecarei operatiuni de credit, este acela ca banca nu trebuie sa acorde credit pana ce nu estimeaza posibilitatea recuperarii la scadenta sau in momentul cand ea decide sa-si retraga creditul in cadrul acestei estimari. Conditia prima si fundamentala este capacitatea potentialului credit de a produce venituri.

Capacitatea de a produce venituri se verifica prin diverse mijloace de observare si evaluare si se imbina cu posibilitatea de restrangere a volumului de operatiuni in

curs fara perturbarea echilibrului economic al gestiunii, in detrimentul capacitatii

de indatorare a unui agent economic.

Rezulta ca estimarea riscului, prudenta si intuitia lucratorului bancar au rolul principal, caci de exactitatea datelor culese depinde rezultatul favorabil al operatiunii de credit. In afara capacitatii de a produce venituri, se mai verifica:

originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;

organizarea tehnica si administrativa a intreprinderii respective;

raportul dintre consistenta patrimoniului propriu si a celui strain (atras, imprumutat), in legatura cu posibilitatea modificarii acestui raport in favoarea celui propriu;

raporturile intreprinzatorului cu clientii si salariatii sai;

situatia economica generala a sectorului in care actioneaza debitorul posibil;

motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa imediata;

perspectivele gestiunii intreprinzatorului;

posibilitatea reducerii preturilor ce-i revin pentru productia sa;

criteriile adoptate pentru distribuirea profitului;

contractele debitorului;

garantii reale ale debitorului: imobiliare, mobiliare (situatia patrimoniului).

Certitudinea cu care aceste estimari sunt efectuate nu impiedica totusi banca sa-si ia garantii reale si personale in raport cu creditul cerut. Un alt element important in estimarea si prevenirea riscului este oportunitatea repartizarii creditului intre diferiti intreprinzatori, pentru fractionarea riscului ce decurge din schimbarea conditiilor pietei.

In stadiul de estimare a riscului, forma tehnica de acordare a creditului nu are o importanta foarte mare, desi concluziile privind acordarea creditului si, in consecinta, riscurile asumate de banca depind, pe langa conditiile de echilibru ale intreprinzatorului in cauza si de stingerea altor operatiuni de resursele de creditare de care dispune banca.

Tot in aceasta etapa, banca trebuie sa stabileasca o rata a dobanzii care sa acopere, pe de alta parte, rata dobanzii perceputa de BNR, in cazul recurgerii le refinantare, pentru asigurarea profitului. De asemenea, pentru operatiile de scontare, banca trebuie sa-si asigure o taxa a scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei rescontului, perceputa de Banca Nationala a Romaniei.

Masuri operative

Ca o prima masura de asemenea natura este incheierea, in conditii avantajoase pentru banca, a contractului de creditare. Alte masuri intreprinse de banca sunt urmatoarele:

verificarea operatiunilor din contul special de disponibil din credite, perceperea comisionului de neutilizare in cazul in care debitorul nu utilizeaza banii conform contractului de creditare;

perceperea unui comision de gestiune;

oprirea unei marje de siguranta a bancii (3-5% de credit);

verificarea zilnica a extraselor de cont ale clientilor, atat pentru contul  de disponibil cat si pentru contul de disponibil din credite;

verificarea regularitatii incasarilor si platilor din cont;

derularea contractelor prezentate in prima faza de client;

respectarea stricta a obiectului creditului, prevazut in contractul de creditare;

verificarea periodica a documentelor contabile ale agentului economic debitor: balanta de verificare, bilantul contabil, contul de profit si pierderi, atat in cadrul bancii cat si la resedinta clientului;

urmarirea felului in care clientul isi achita obligatiile contractuale, respectiv plata

dobanzii lunare si a transei de rambursare a clientului, prevazuta in contract. In cazul in care debitorul nu achita aceste rate de bunavoie, conform contractului de creditare, banca are dreptul sa opreasca automat sumele respective din contul de disponibil al clientului;

colectarea  veniturilor din dobanzi in contul "venituri din dobanzi" si a

comisioanelor corespunzatoare fiecarei operatiuni in contul "venituri din comisioane";

urmarirea, pe intreaga perioada de derulare a creditului, a garantiilor moibiliare si imobiliare depuse de client. In cazul constatarii deficientelor, se trece la stoparea contractului de creditare;

efectuarea de controale inopinate; se urmareste, in general, verificarea

periodica a starii materiale a bunurilor gajate ipotecate, a bilanturilor trimestriale ale agentilor economici creditori (a indicatorilor de bonitate), a indeplinirii scopului creditului (inscris in contractul de creditare),etc.

Masuri curative

In cazul in care, in cadrul aplicarii masurilor operative, banca constata neindeplinirea obligatiilor contractuale (utilizarea creditului in alte scopuri decat cele prevazute in contract,nederularea contractelor, nerespectarea fazelor obiectivului de investitii, neplata ratelor scadente, deterioararea garantiilor mobile si imobile), banca are dreptul sa intrerupa contractul de credit.

Intreruperea contractului de credit se poate face in momentul acordarii lui, fie in cazul creditului acordat pe transe, in momentul nerespectarii de catre client a clauzei inscrise in contractul de credit.De asemenea, se poate intrerupe acest contract, in cazul in care activitatea agentului economic nu prospera ci, dimpotriva, se deterioreaza.

In cazul in care si dupa avizarea  de catre banca, debitorul nu-si onoreaza datoriile (la scadenta) banca recurge la masuri extreme: executia garantiilor reale (prin scoaterea lor la licitatie si incasarea contravalorii creditului), reclamarea clientului la un tribunal de comert, recuperarea sumelor de la giranti (banci, persoane fizice sau juridice). O alta masura curativa este evitarea riscurilor prin constituirea unui fond de rezerva (marja de siguranta a bancii, sumele repartizate din profitul bancii).

Potrivit reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei, fiecare banca trebuie sa aiba o rezerva minima obligatorie de 30%, calculata in fiecare luna asupra disponibilitatilor clientilor, aflate in cont la banca (media zilnica a acestor disponibilitati).

Toate aceste masuri de prevenire a riscului se iau in scopul obtinerii profitului, a gestionarii corecte a portofolului de credite.