Sistemul de plati si riscurile asociate

Sistemul de plati si riscurile asociate

1. Conceptul si continutul sistemului de plati

Sistemul de plati poate fi definit ca un set de intelegeri (aranjamente) privind descarcarea obligatiilor asumate de agentii economici ori de cate ori acestia achizitioneaza resursele reale sau financiare. In economiile care nu se bazeaza pe schimburi in natura, astfel de obligatii sunt descarcate prin transferul titlului de proprietate a unei categorii de active, care, prin insasi natura si larga lor acceptabilitate, sunt cunoscute sub denumirea de bani. Din punct de vedere istoric, aceste active au luat forma unei marfi (de pilda, aur sau argint) sau a unor diverse mijloace de consemnare a obligatiilor emise de institutii guvernamentale, institutii financiare sau persoane private care, in principiu, erau compensabile in marfuri.

1.1. Modalitatile si instrumentele de plata

Instrumentele de plata utilizate s-au diversificat continuu, o data cu mutatiile ce au avut loc in cadrul economiei si al perfectionarii tehnicilor de transmitere a mesajelor.

Privite in ansamblul lor, se disting:

Plata prin marfa contra marfa, cunoscuta sub denumirea de troc, compensatie. Din punct de vedere istoric este prima "modalitate" de plata aparuta, iar revenirea la acest mod de plata a fost determinata, pe de o parte, de fenomene de criza financiara nationala sau internationala (de exemplu, criza din 1929 - 1933, criza datoriilor externe din 1980 - 1985 etc.), iar pe de alta parte, de limitele financiare ale unor participanti la schimburile internationale.

In prezent, aceasta tehnica este utilizata ca metoda de a "debloca" relatiile comerciale cu tari, firme etc., ale caror disponibilitati financiare sunt modeste sau inexistente.

Pata in numerar. Daca in trecutul istoric plata cu "bani pesin" constituia o certitudine la incheierea unei tranzactii, in etapa contemporana locul sau in ansamblul platilor este modest si pe cale de disparitie, ca urmare a dezavantajelor si riscurilor pe care le incumba:

transportul efectiv;

contactul direct intre cei doi parteneri;

dificultatea de a sincroniza obligatiile partenerilor.

Cu toate acestea, factori diferiti determina ca, si in epoca contemporana, plata in numerar sa fie utilizata.

Elementul fundamental al platii in numerar il constituie increderea care trebuie sa existe intre partenerii de afaceri.

Plata prin cec este cea mai apropiata de plata in numerar, iar caracterul inscrisului - cecului - ofera partenerilor de afaceri un grad de siguranta mai ridicat. Plata prin cec - in diferitele sale forme - a luat o deosebita amploare dupa anii '60, fiind utilizata cu precadere in spatiul platilor necomerciale.

Plata prin titluri de credit, respectiv prin utilizarea cambiei si a biletului la ordin, se numara printre cele mai vechi tehnici de plata. In timp, acestea au evoluat de la utilizarea lor singulara, in sine, sistem care se practica si in prezent, la asocierea lor unei alte tehnici de plata cum ar fi acreditivul documentar, incasoul etc., adesea cu valoare de instrument de garantare (in cazul incasoului, de exemplu) sau ca rezultat al unor reglementari specifice, particulare privind plata (scrisoarea de credit comerciala, specifica tarilor de drept anglo-saxon).

Fiecare dintre aceste doua titluri de credit prezinta anumite particularitati in utilizarea lor ca mijloc de plata, oferind un gard de securitate ridicat partilor implicate.

Ordinul de plata este legat de aparitia bancilor si dezvoltarea relatiilor la nivel international intre acestea. In esenta, se aseamana platilor in numerar, dar se realizeaza pe canal bancar si consta din ordinul pe care un client il da bancii sale de a plati, din contul sau, o suma de bani unei alte persoane in contul acesteia, care poate fi deschis la orice alta banca, sau chiar la aceeasi banca. In practica este denumit si "plata direct din cont" sau "plata din cont".

Indiferent de denumire, plata presupune, in prealabil, un ordin dat de titularul contului.

Modalitatile de plata

A. Plati in numerar

Instrumentele de plata prezentate mai sus se pot grupa in doua categorii distincte:

plati in numerar;

plati prin virament.

B. Plati prin virament

A doua modalitate de efectuare a platilor si cea mai importanta ca volum este viramentul. Aceasta modalitate de plata a aparut o data cu bancile si este strans legata de acestea, adica nu se poate desfasura in afara lor.

Viramentul este de doua tipuri:

de credit;

de debit.

Viramentul de credit este cel mai utilizat si consta in faptul ca platitorul (debitorul) dispune de fondurile sale si da dispozitie sa se efectueze plata, nefiind necesar un consimtamant prealabil al platitorului. Din aceasta grupa fac parte cele mai importante instrumente de plata, precum ordinul de plata, cecul si cambia.

In cazul viramentului de debit, utilizarea sa este mai rara. In prealabil este dat consimtamantul platitorului transmis bancii sale. Prin acest consimtamant, platitorul imputerniceste creditorul sa faca demersurile pentru efectuarea platii, adica sa depuna documentele la banca si sa ceara ca suma respectiva de plata sa fie transferata in contul sau.

1.2. Utilizarea instrumentelor de plata in Romania

Regulamentul BNR nr. 10/1994 privind compensarea multilaterala a platilor interbancare fara numerar, pe suport de hartie, stabileste ca toate instrumentele de plata (ordin de plata cu valori sub 500 milioane lei, cecuri, cambii si bilete la ordin, indiferent de valoarea acestora) se realizeaza prin intermediul uneia din cele 42 Case de Compensatii interbancare ale BNR (41 judetene plus una in cadrul centralei BNR).

Zilnic intre orele 10⁰⁰ - 11³⁰, in cursul sedintelor de compensare, care au loc in casele de compensatie, schimbul de instrumente de plata compensabile se realizeaza bilateral intre agentii de compensare ai unitatilor bancare participante.

In decursul unei sedinte de compensare se disting doua etape:

prima etapa destinata transferului de instrumente de plata compensabile;

a doua etapa, destinata operatiilor de corectie prin luarea in considerare a refuzului transferului de instrumente de plata sau de date procesate gresit, anterior.

Sedinta de compensare se finalizeaza atunci cand inspectorul de compensare din cadrul BNR constata ca totalul sumelor incasate de Casa de compensatii este egal cu totalul sumelor platite.

Intervalele de timp in care se compenseaza instrumentele de plata variaza de la doua zile (pentru circuitul local) pana la sapte zile pentru circuitul national, in cazul unui ordin de plata.

Circuitul de compensare ale instrumentelor de plata de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin) dureaza mai mult datorita particularitatilor pe care le prezinta si datorita verificarii existentei disponibilitatii banesti existente in contul clientului platitor (tragatorul, trasul sau alta persoana obligata).

Duratele maxime ale circuitelor variaza de la 3 zile pentru cele cu circuit local, pana la 9 zile pentru cele cu circuit national.

1.3. Alte instrumente si modalitati de plata

Ca urmare a expresiei indelungate, bancile din tarile dezvoltate ofera clientilor si alte instrumente si modalitati de plata, fata de cele prezentate.

Banca la domiciliu (home banking) semnifica realizarea tranzactiilor bancare prin telefon. Aceasta modalitate este utilizata de catre clientii individuali, persoane fizice si agenti economici, care prin intermediul mijloacelor de comunicatii, au acces la centrul computerizat al institutie financiare.

In cazul in care se utilizeaza aparate telefonice, serviciul este cunoscut sub numele de phone banking. Accesul direct la serviciile bancilor se poate asigura prin terminale videotext (Minitel in Franta), sau prin prestarea de catre companiile telefonice a unor servicii de transfer de fonduri sau plati privind facturile (SUA).

La modul general, serviciile oferite prin acest sistem modern sunt:

furnizarea de informatii cu privire la soldul contului;

solicitarea de carnete de cecuri;

transferul sumelor intre conturi;

plata facturilor.

Telebankingul

Reprezinta o modalitate de transmitere a informatiilor privind extrasele de cont si instructiunile de plata. Datele sunt schimbate, in cadrul acestui sistem, prin intermediul transferurilor de fisiere, cu privire la ordinele de transfer credit, transfer debit sau cecuri.

Este practicat, in special, de catre agentii economici care au un volum mare de plati de efectuat si care dispun de un sistem de contabilitate automatizat.

Banii electronici

Utilizarea Internet-ului in scopuri comerciale, respectiv crearea magazinelor virtuale, permite clientilor vizualizarea acestora, achizitionarea produselor care sunt oferite si plata cumparatorilor pe baza de credit. Riscul aferent unor asemenea operatiuni este ridicat, intrucat prin receptarea mesajelor prin Internet, securitatea transferurilor este scazuta. Pentru solutionarea acestui aspect, se preconizeaza ca intre cumparator si vanzator sa se stabileasca anumite intelegeri inainte de incheierea tranzactiilor.

2. Circuitele de plati

Indiferent de natura tranzactiei sau a persoanei fizice sau juridice care a ordonat transferul fondurilor, aceasta se poate realiza prin:

Transfer letric prin posta (par avion).

Transfer telegrafic.

Transfer prin sistemul SWIFT.

Transfer prin sistemul TARGET.

1. Transferul letric

Din punct de vedere istoric, este primul utilizat de banci si, in esenta, consta in transmiterea fizica a inscrisului printr-un anumit mijloc de transport (de la caleasca la avion) de la o banca la alta.

2. Transferul telegrafic

A inceput a fi utilizat de banci la scurt timp dupa descoperirea telegrafiei, o data cu noile realizari tehnice in domeniu: transmiterea prin cablu, iar in prezent, prin telex si fax. Abreviat TT (Telegrafic transfer), constituie o modalitate mult mai rapida de transmitere a informatiilor privind transferul fondurilor decat transferul letric si, bineinteles, mai scumpa. In esenta, contine aceleasi detalii ca si transferul letric.

3. Transferul prin sistemul SWIFT

SWIFT constituie o tehnica computerizata de transmitere a mesajelor. Intr-o abordare simpla, este similar transferului telegrafic sau prin telex, cu particularitatile determinate de sistemul computerizat integrat care il defineste si securitatea absoluta a transmiterii informatiilor.

Expresia SWIFT, utilizata adesea in practica ca un termen in sine, reprezinta de fapt, abrevierea pentru Society for Worldwide Interbank Financial telecomunications (Societatea pentru Telecomunicatii Financiare Interbancare Mondiale), societate constituita in 1973, prin asocierea a 239 de banci din diferite tari, cu sediul la Bruxelles si care a devenit operationala incepand cu 1977.

Transmiterea mesajelor in sistem SWIFT se poate realiza:

cu prioritate normal, sau ordinar, ceea ce inseamna ca mesajele sunt transmise in ordinea introducerii lor in sistem;

cu prioritate urgent, un mesaj ce poarta o astfel de mentiune fiind intotdeauna transmis inaintea tuturor celor ce fac parte din grupa normale; dar si cele urgente, daca sunt mai multe, sunt transmise in ordinea introducerii lor. Ca procedura de ansamblu, mesajele cu prioritate urgent pot fi asemanate cu transferurile telegrafice:

cu prioritate sistem; sunt mesaje cu un circuit limitat, generate si transmise numai pe calculatoarele societatii SWIFT pentru transmiterea unor informatii de importanta majora si care sunt din nou receptionate de toate bancile ce au aderat la SWIFT.

4. Transferul prin sistemul TARGET

TARGET reprezinta acronimul pentru Transeuropean Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer, numele sistemului de transfer interbancar de fonduri care va asigura integrarea pietei monetare si, implicit, punerea in aplicare a politicii monetare unice in Stadiul al Treilea al Uniunii Economice si Monetare. Avand in vedere acest stadiu, sistemul a fost proiectat intr-un asemenea mod incat sa sustina procesarea platilor externe denominante in euro, ca si cm ar fi plati interne. Obiectivul principal al acestui sistem este acela de a permite ca transferurile de fonduri banesti si, in special, ale celor legate de piata monetara sa fie facute in spatiul euro la costuri scazute, cu un inalt grad de securitate si o viteza sporita a procesarii.

3. Riscurile in sistemele de plati

Primele tipuri de riscuri carora trebuie sa le faca fata, in mod uzual, cei doi parteneri care au incheiat o tranzactie  sunt riscul de credit si riscul de lichiditate.

Riscul de credit consta in pericolul ca, pe parcursul derularii unei tranzactii, una dintre parti sa sufere o pierdere in legatura cu realizarea creantelor pe care le are asupra celorlalti participanti.

Riscul de lichiditate consta in pricolul ca partenerul care datoreaza fondurile banesti intr-o tranzactie sa fie in imposibilitatea de a se achita de obligatia de plata. Acest fapt, in primul rand, afecteaza negativ pozitia de lichiditate a primitorului banilor, pe care acesta mizeaza ca o va avea la un anumit moment.

Tipul de risc caracteristic sistemelor de plati si decontari care poate degenera in risc sistemic, este cunoscut sub denumirea de risc in decontare.

Riscul in decontare se poate produce din multiple alte cauze decat lipsa temporara de lichiditate a unei banci si poate induce o criza de lichiditate si pentru ceilalti participanti in sistem. Caracteristicile privind momentul aparitiei si manifestarea riscului in decontare sunt determinate, in mare masura, de modul in care anumit sistem interbancar de transfer de fonduri deconteaza tranzactiile, fie pe baza multilaterala neta, fie pe baza continua bruta, dar depind si de alti factori, cum ar fi, de exemplu, infrastructura tehnica.

4. Sistemele de plati si decontari in tarile Uniunii Europene

Pornind de la necesitatea implicarii active a bancilor centrale in controlul si supravegherea sistemelor de plati si decontari, pentru a se evita riscurile specifice acestora si efectele negative aferente, in 1993 Comitetul Guvernatorilor din Bancile Centrale din G-10 a aprobat un Raport privind Caracteristicile Comune Minime pentru Sistemele de Plati Nationale care stabileste zece principii si cinci domenii ca fiind de o importanta majora pentru succesul realizarii Uniunii Monetare Europene.

Aceste cinci domenii si zece principii sunt urmatoarele:

1) Conditiile de acces

Asigurarea accesului direct la sistemele de transfer interbancar de fonduri se face in conformitate cu

PRINCIPIUL 1: In tarile Uniunii Europene, ca regula, numai bancile centrale sau institutiile de credit, asa cum sunt ele definite de Directiva a Doua de Coordonare Bancara, pot fi admise ca participanti directi in sistemele de transfer de fonduri care proceseaza platile unor terte parti. Ca exceptie, anumite alte organisme autorizate sa mentina conturi pentru clienti pot, de asemenea, sa fie, cu aprobarea bancii centrale, participanti directi in astfel de sisteme cu conditia ca: a) natura lor publica produce un risc scazut de esec sau b) sunt supravegheate de o recunoscuta autoritate competenta.

Inlaturarea oricarei discriminari de acces se face in conformitate cu

PRINCIPIUL 2: In tarile Uniunii Europene, nici o discriminare nu pote fi facuta intre institutiile de credit nationale si institutiile de credit autorizate in alte tari membre ale Uniunii Europene in cazul in care acestea din urma solicita sa participe la sistemele locale de transfer interbancar de fonduri, fie prin sucursalele lor locale sau direct printr-un alt Stat Membru (acees de la distanta). Aplicantilor, oricum, le poate fi solicitat sa faca dovada ca pot respecta cadrul legal general al tarii gazda. Ei, de asemenea, trebuie sa se conformeze cu cerintele tehnice necesare ale sistemului; aceste cerinte, oricum, nu pot fi discriminatorii.

Transparenta criteriilor de acces se mentine in continuare cu

PRINCIPIUL 3: In tarile Uniunii Europene, criteriile de acces la sistemele de transfer interbancar de fonduri trebuie sa fie enuntate intr-un document public. Acest document trebuie, de asemenea, sa stabileasca procedurile de eliminare a unui participant dintr-un sistem. Criteriile aditionale, dincolo de cele enuntate in PRINCIPIILE 1 si 2 pot fi aplicate participantilor directi. Aceste criterii pot include una sau mai multe din urmatoarele conditii:

capacitatea financiara adecvata a institutiei;

un numar minim de tranzactii;

plata unei taxede intrare;

aprobarea (pe baze tehnice sau pe baza bonitatii financiare) fie a proprietarului / conducatorului sistemului, fie a participantilor directi;

aprobarea bancii centrale locale (daca este posibil in contextul cadrului legal al tarii).

2) Politicile managementului de risc

Sistemele de transfer interbancar al fondurilor se situeaza intre bancile comerciale si banca centrala. Aceste sisteme sunt prezente in toate tarile, fiind destinate procesarii platilor intre banci. Functionarea lor impecabila este esentiala pentru mentinerea stabilitatii si eficientei sistemelor bancare.

Trecerea la sistemele de decontare pe baza bruta in timp real in conformitate cu

PRINCIPIUL 4: Cat de curand posibil, toate Statele Membre trebuie sa aiba un sistem de decontare pe baza bruta in timp real prin care sa fie procesate cat mai multe plati de mare valoare este posibil. Astfel de sisteme trebuie sa deconteze prin conturi aflate in evidentele bancilor centrale si sa aiba caracteristici legale, tehnice si prudentiale solide care sa fie compatibile in toate Statele Membre ale Uniunii Europene.

Sistemele de decontare pe baza neta a transferurilor de mare valoare vor functiona in conformitate cu

PRINCIPIUL 5: In tarile membre ale Uniunii Europene, sistemele de decontare neta a transferurilor de mare valoare pot continua sa opereze in paralel cu sistemele de decontare pe baza bruta in timp real, cu conditia sa deconteze prin banca centrala, dar, in viitorul apropiat ele vor trebui sa deconteze in aceeasi zi in care s-a facut schimbul instrumentelor de plata.

Alte sisteme de transfer interbancar de fonduri trebuie sa respecte

PRINCIPIUL 6: Ca parte a functiei de supraveghere, bancile centrale din Uniunea Europeana vor evalua dimensiunile si natura riscului de decontare in toate sistemele de transfer interbancar de fonduri care opereaza in tara lor. In timp ce vor cauta sa reduca, cat de mult posibil, riscurile din aceste sisteme, bancile centrale din Uniunea Europeana pot adopta pentru sistemele care nu sunt acoperite de PRINCIPIILE 4 si 5 o abordare flexibila care sa tana cont de costurile si beneficiile oricarei solutii prevazute. De-a lungul timpului, ori de cat ori sistemele sunt schimbate sau reproiectate standarde mai ridicate de reducere a riscurilor trebuie sa fie atinse.

3) Cadrul legal

Rolul proeminent al bancilor si, in general, al institutiilor de credit, in industria platilor nu este garantat prin lege, cu exceptia Frantei - unde emiterea si gestionarea instrumentelor de plata poate fi desfasurata numai prin intermedierea unei institutii de credit - si a Germaniei, unde efectuarea platilor fara numerar si decontarea acestora este definita ca o activitate bancara.

PRINCIPIUL 7: A fost stabilit ca, in tarile Uniunii Europene, baza legala a sistemelor natioanle de plati trebuie sa fie solida si aplicabila. Inconsistentele sintre sistemele legale natioanle in Uniunea Europeana care determina cresterea riscurilor in sistemele de plati necesita sa fie analizate si, pe cat posibil, reduse. Ca un prim pas, acolo unde este necesar, bancile centrale din Uniunea Europeana vor actiona sustinut pentru schimbarea anumitor aspecte certe ale legislatiei nationale in domeniul falimentului (exemplu: clauza orei zero).

4) Constrolul sistemelor de plati tine cont de

PRINCIPIUL 8: Bancile centrale din Uniunea Europeana care considera ca nu dispun de sufieciente puteri de supraveghere pentru a pune in aplicare principiile formulate trebuie sa se straduiasca sa le obtina.

5) Eficienta economica si tehnica

Avand in vedere inovatiile deosebite survenite in tehnologia de plati, precum si alte numeroase concluzii referitoare, pe de o parte, la diversitatea si complexitatea factorilor de natura tehnica iar, pe de alta parte, la dinamica mereu crescanda a acestora in domeniul eficientei economice si tehnice, tarile membre ale Uniunii Europene au convenit sa urmareasca aplicarea a trei principii fundamentale:

Probleme de ordin tehnic in conformitate cu

PRINCIPIUL 8: In tarile comunitare sunt necesare standarde bancare compatibile si canale de comunicatie eficiente intre sistemele de plati deoarece vor asista procesarea platilor externe in contextul pietei unice. Ele vor deveni din ce in ce mai importante in cadrul Uniunii Europene. Bancile centrale din Uniunea Europeana vor sprijini si participa la eforturile facute de comunitatile bancare in aceste domenii.

PRINCIPIUL 9: Politicile de preturi ale bancilor centrale din Uniunea Europeana aplicate in legatura cu functiile sistemelor de plati vor urmari evitarea oricarei distorsiuni de natura competitiva in contextul Pietei Unice. Obiectivul acestor politici este acela de a sigura recuperarea integrala de catre bancile centrale a costurilor privind aceste servicii.

Incepand din 1999, bancile centrale nationale isi vor alinia politicile de preturi in stransa legatura cu politica de preturi in sistemul TARGET. Obiectivul urmarit este acela de a crea o piata competitiva a serviciilor de plati in cadrul Uniunii Monetare Europene.

Orele de functionare ale sistemelor de plati urmeaza:

PRINCIPIUL 10: Suprapunerea dintre orele de operare ale majoritatii sistemelor de transfer interbancar de fonduri din cadrul Uniunii Europene (si, in particular, ale orelor de functionare a sistemelor de decontare pe baza bruta in timp real) este necesara si poate fi sporita pentru a facilita platile externe si mecanismul de livrare-contraplata. In aceasta ordine de idei, bancile centrale din Uniunea Europeana vor lua in considerare o mai stransa coordonare a orelor de operare ale serviciilor lor de decontari.