SISTEMUL BANCAR

Scopul capitolului consta in prezentarea configuratiei sistemului bancar, a caracteristicilor activitatilor institutiilor de intermediere financiare, pentru intelegerea rolului si impactului activitatii bancare asupra evolutiei economiei, a societatii.

Dupa parcurgerea capitolului vor fi realizate urmatoarele obiective:

Evidentierea si explicitarea specificului si continutului intermedierii financiare, a procesului de aparitie si expansiune a bancilor ca institutii specializate in intermedierea transferului de resurse financiare in economie;

Prezentarea caracteristicilor si functiilor bancilor moderne, a configuratiei institutiilor bancare;

Cunoasterea continutului si specificului activitatilor institutiilor de intermediere, a bancilor comerciale si a altor institutii de depozit, a operatiunilor si instrumentelor utilizate pentru colectarea si distribuirea fondurilior;

Analiza si interpretarea economica a activitatilor bancii, delimitarea si corelarea veniturilor si cheltuielilor, evidentierea indicatorilor de performanta, precum si explicarea importantei lichiditatii in functionarea bancilor.

Banca reprezinta componenta esentiala a miscarii monedei in economie, transferul, transformarea si alocarea acesteia, realizarea echilibrului dinamic dintre cererea si oferta de moneda fiind direct determinate de catre activitatea bancara.

Rolul bancii, definitoriu pentru aceasta, este acela de a asigura finantarea economiei prin intermediere, prin colectarea monedei pasive in depozite, procesarea depozitelor si activizarea monedei prin credite, rol realizat in contextul unei diversitati de activitati eterogene, multe dintre acestea de natura nonbancara.

Sisteme bancare moderne cuprind banci specializate, care se orienteaza pe nise de piata, si banci universale, care ofera o serie larga de activitati bancare si alte produse, bancile diferentiindu-se si adaptandu-si instrumentele astfel incat sa realizeze profitabil si adecvat circulatia monedei, finantarea economiei.

Fianantarea economiei se realizeaza pe pietele financiare, constituind finantarea directa, si prin mijlocirea unor institutii specializate, numite intermediari financiari, precum bancile, constituind finantarea indirecta. Intermedierea financiara permite reducerea asimetriei informartionale dintre imprumutati si imprumutatori, atenuand consecintele selectiei adverse si a hazardului moral in plasarea fondurilor.

Baterea primelor monete din metale, indeosebi pretioase, s-a realizat in Orientul Apropiat, in Grecia si in Roma inca din antichitatea timpurie, activitati cu specific bancar evidentiindu-se din aceasta perioada, insa in sens modern bancile au aparut in sec.XIII-XIV in Italia de Nord, de unde s-au raspandit in Europa, dezvoltandu-se si diversificandu-se, in prezent motorul activitatilor bancare fiind SUA.

Bancile moderne indeplinesc functii caracteristice centrate pe colectarea, gestionarea si distribuirea resurselor monetare temporar disponibile, accentuandu-se specificitatea acestora de intermediar financiar, im conditii de crestere a concurentei si de restructurare a activitatii bancare, orientata treptat spre pietele financiare, evidentiindu-se 6 tipuri de institutii bancare comune tuturor sistemelor bancare dezvoltate.

Bancile comerciale reprezinta principalul tip de institutii bancare, activitatea de creditare, diversificata pe destinatii, instrumente si caracteristici, constituind esenta functionarii acestor banci, transformarea depozitelor in credite contribuind determinant la realizarea finantarii in economie, configuratia operatiilor acestor banci si structura instrumentelor folosite evidentiind puternica implicare a acestora pe pietele financiare.

Diversificarea activitatilor bancare, adaptarea acestora cerintelor clietelei si nevoilor economiei au condus la expansiunea altor institutii de depozit, care reprezinta banci cu activitati specifice, orientate, precum: institutii de economisire, cooperative de credit, banci de afaceri, banci de trezorerie, institutii de credit specializate ( banci ipotecare, siaocietati financiare, societati de ivestitii etc).

Teoria de baza a pietelor bancare, a depozitelor si a imprumuturilor, considera ca bancile, pentru a-si creste veniturile, extind piata imprumuturilor, in conditiile asumarii unor costuri determinate de colectarea, gestionarea si valorificarea depozitelor. Maximizarea profitului implica ca banca sa imprumute pana la punctul la care rata de piata a imprumuturilor este egala cu costul marginal total, in conditii de concurenta perfecta echilibrul presupunand acomodarea ofertei de imprumuturi a bancilor cu cererea de imprumuturi a clientilor.

Performantele bancare rezulta din compararea veniturilor si costurilor, profitul reprezentand componenta esentiala de exprimare, prin indicatori specifici, a performantelor. Doi indicatori sunt utilizati, in general, in acest sens, si anume, raportul dintre profit si active, si raportul dintre profit si cpital propriu al bancii, un indicator utlizat de catre analisti fiind marja dobanzii nete, ca raport dintre diferenta veniturilor si costurilor cu dobanzile si activele totale ale bancii.

Impreuna cu profitabilitatea, lichiditatea reprezinta un obiectiv prioritar al managementului bancilor, prezervarea monedei centrale constituind o conditie a asigurarii lichiditatii, banca trebuind insa sa promoveze o politica de optimizare a activelor, prin selectia acestora si prin diversificarea portofoliului, minimizarea riscului de ilichiditate contribuind la consolidarea credibilitatii bancii si la extinderea pietei pe care actioneaza.