Balanta de plati

Balanta de plati

In conditiile sistemului valutar avand la baza etalonul aur, cursurile de schimb se determinau automat, prin compararea valorilor in aur a diferitelor unitati monetare. Daca, de exemplu, 1 dolar american era definit prin 0,9 grame de aur, iar 1 lira sterlina prin 2,7 grame de aur, atunci 1 lira sterlina este egala cu 2,7/0,9=3 dolari.

Elementul esential al sistemului bazat pe etalonul aur consta in capacitatea si in dorinta unei tari de a converti moneda sa in aur, la o rata fixa. In prezent, nici o tara nu se angajeaza sa schimbe moneda sa in aur, la o rata fixa, desi pana in 1971 S.U.A. trebuia sa schmbe aur pentru dolari la 35 dolari uncia, daca conversia era solicitata de catre guverne sau bancile centrale.

In conditiile sistemului cursurilor de schimb fixe tarile aveau un raport oficial intre monedele lor si dolar sau aur, autoritatile monetare putand vinde sau cumpara monedele lor pe piata valutara, mentinand cursul intre anumite limite fata de valoarea oficiala.

In conditiile cursurilor de schimb flotante, nivelele la care diferitele monede se comercializeaza in raport cu aurul sau cu dolarul sunt determinate prin confruntarea dintre oferta si cererea de moneda, multi factori implicati in cererea si oferta de moneda fiind reflectati in balanta de plati.

Balanta de plati a unei tari este o inregistrare sistematica a tuturor tranzactiilor economice realizate intre rezidentii sai si rezidentii restului lumii (nerezidentii sai). Unele tranzactii, constituind creante, cresc drepturile tarii asupra monedelor straine, care reprezinta oferta de moneda straina (cerere pentru moneda autohtona). Alte tranzactii, constituind datorii, cresc drepturile strainilor asupra monedei autohtone, reprezentand cererea de moneda straina (oferta de moneda autohtona).

In tabelul nr. 29 este prezentata forma tip a unei balante de plati, valorile fiind ipotetice.

Adunand pe ansamblu si pe categorii de conturi ale balantei componentele excedentare (+) cu cele deficitare(-), acestea se vor echilibra datorita sistemului contabil cu dubla intrare utilizat in inregistrarea tranzactiilor internationale. Fiecare tranzactie este o intrare fie de debit, fie de credit. Daca un german importa o masina din Franta, in balanta de plati germana importul este un debit, insa cresterea debitelor sale cu Franta este un credit in balanta de plati a Frantei.

Daca pe ansamblu balanta de plati trebuie sa fie echilibrata, diferitele parti ale acesteia pot fi dezechilibrate. In exemplul de mai sus, importurile devansand exporturile, soldul balantei comerciale este negativ (-2.969), la fel ca si soldul contului curent (-2.317), in timp ce o componenta a contului curent, transferurile curente, inregistreaza un sold pozitiv (+1.143).

Daca pe ansamblu balanta de plati trebuie sa fie echilibrata, diferitele parti ale acesteia pot fi dezechilibrate. In exemplul de mai sus, importurile devansand exporturile, soldul balantei comerciale este negativ (-2.969), la fel ca si soldul contului curent (-2.317), in timp ce o componenta a contului curent, transferurile curente, inregistreaza un sold pozitiv (+1.143).

Tabelul nr.29. Balanta de plati tip

Serviciile cuprind fluxuri valutare din activitatile de transport, de turism, de asistenta tehnica, etc., prezentand un sold net negativ (-209).

Contul veniturilor, care cuprinde fluxuri din dobanzi la creditele acordate, din dividende, din investitii de portofoliu si din munca, prezinta un sold negativ (-282), evidentiind ca intrarile de valuta au fost mai mari decat iesirile de valuta generate de aceste activitati.

Transferurile curente, care au inregistrat un sold pozitiv (+1.143), cuprind in special ajutoare si fonduri de asistenta tehnica, pensii, etc..

Relatiile fundamentale ale balantei operatiunilor curente sunt urmatoarele:

SCB = E - I = 11.385 - 14.354 = -2.969 ( 148)

SCC = SCB + SS + SV + ST = - 2.969 + (-209 -282 + 1143) = - 2.317 (149)

O mare parte din balanta de plati o reprezinta tranzactiile financiare pure, adica fluxuri monetare independente de fluxuri reale. Astfel de tranzactii implica investitii straine care au un sold pozitiv (+1.749), realizate de catre persoane fizice, institutii financiare si firme, investitii care pot fi directe si de portofoliu, precum si imprumuturi si credite diverse, care au un sold pozitiv (+1.139), din care +350 imprumuturi pe tl si tm si 1380 alte imprumuturi si credite, de regula pe ts. In cadrul tranzactiilor financiare, o componenta semnificativa o reprezinta acelea realizate cu guvernele si bancile centrle straine.

Balanta de plati evidentiaza relatia de echilibru contabil dintre fluxurile valutare generate de fluxurile reale, soldul final al acestora fiind reprezentat de contul curent net, SCC, pe de o parte, si fluxurile financiare si de capital, soldul final al acestora fiind reprezentat de contul de capital si financiar, SFC, corectat cu contul de erori si omisiuni, pe de alta parte, astfel ca avem relatia de echivalenta:

(150)

Cei doi termeni ai relatiei sunt de semn shimbat, astfel ca deficitul unuia este acoperit de excedentul celuilalt.

Finantarea externa in sens strict este reflectata in balanta de plati prin 3 categorii de fluxuri: investitii directe, investitii de portofoliu si imprumuturi pe termen lung si mediu.

Dezvoltand relatia de echivalenta de mai sus si utilizand simbolurile din balanta se poate scrie relatia deductiva a valorii finantarii internationale, prezentata mai jos:

(151)

Luand in considerare semnul schimbat, rezulta ca soldul finantarii externe, conform datelor din balanta, este de 1.399 u.m, acest sold verificandu-se prin relatia directa:

SFI = SID + SIP +SIL = 1.174 + 575 - 350 = 1.399 um.  (152)

Considerarea unei componente sau alta a balantei de plati, de exenplu balanta comerciala, ca fiind mai semnificativa era valabila in conditiile cursurilor fixe, insa in prezent, cand cursurile sunt flotante sau fluctuante, determinandu-se liber pe piata, in echilibrarea balantei de plati fiecare componenta este la fel de importanta, avand un rol bine determinat, masurile de echilibrare vizand balanta de plati in ansamblu.

Principala preocupare in asigurarea echilibrului balantei de plati este asigurarea unui curs de schimb al monedei nationale favorabil, forta sau slabiciunea monedei influentand caracteristicile si echilibrul balantei.

In conditiile cursurilor fixe o asemenea influenta a cursurilor asupra balantei nu era posibila. Daca, de exemplu, cererea si oferta dintre dolari si franci ar fi evoluat astfel incat cursul francului ar fi tins sa scada, autoritatile franceze erau obligate sa cumpere franci cu dolari, pentru a mentine pretul in dolari al francului in jurul valorii oficiale, paritare. Schimbarea zilnica a cursurilor oferea insa putine informatii asupra fortei fiecarei monede. Pentru aceasta trebuia sa se analizeze balanta de plati in scopul de a vedea daca stabilitatea cursului sau egalitatea dintre cererea si oferta de moneda sunt mentinute de catre piata, deci de catre fortele economice sau prin interventiile statului.

Daca o moneda era supraevaluata, datorita cererii si ofertei private, guvernul era obligat sa sustina acest curs prin cumpararea monedei autohtone, pentru orice tara existand limite ale acestei interventii. Daca, eventual, moneda autohtona era cu adevarat supraevaluata rezervele de dolari sau alte rezerve s-ar putea sa se dovedeasca insuficiente pentru a sustine cererea de moneda proprie.

In cazul fluxurilor flotante discrepantele intre cerere si oferta se reflecta direct in cursul monedei, informatia privind surplusul sau deficitul, care se incearca sa se obtina din balanta de plati, fiind mai putin semnificative.

Cand cursurile erau fixe, avea semnificatie referirea la deficitul sau surplusul balantei de plati, o balanta de plati in deficit sugerand ca cererea pentru moneda tarii era mai mica decat oferta la cursul de schimb existent, in conditiile cursurilor de piata, libere aceasta situatie exprimandu-se printr-un declin al balantei de plati.

Actualul sistem poate garanta, de exemplu, ca relatia intre cursul dolarului si cel al eurolui este o relatie a echilibrului pietei, dar nu garanteaza ca cele doua tari vor agrea acest curs. In acest sens, exista o relatie importanta intre cursul unei monede si balanta de plati, precum si intre balanta de plati si evolutia economiei.

Sa presupunem ca un euro este vandut pentru 1,75 dolari. Un american vrea sa cumpere, sa spunem, un pulover din Germania la pretul de 30 euro. Deoarece acesta il costa 52,5 dolari pe american, acesta ar putea hotari sa nu-l cumpere. Daca euro ar fi cumparat cu 1,6 dolari, puloverul l-ar costa pe american 48 de dolari, si ar decide sa-l cumpere. Deci o reducere a cursului euro in dolari va stimula exportul german si astfel vor creste utilizarea muncii si venitul in Germania. O reducere a cursului euro va avea de asemenea efect asupra importurilor germane din S.U.A., care devin mai scumpe, si deci germanii isi vor reduce cumpararea de bunuri importate din S.U.A. Combinarea expansiunii exporturilor cu compresiunea importurilor germane din S.U.A. va imbunatati balanta comerciala a Germaniei cu S.U.A, logica aceasta aplicandu-se pe ansamblul relatiilor comerciale ale Germaniei.

Desigur, exista dezavantaje ale descresterii valorii monedei autohtone, cresterea preturilor marfurilor importate generand cresterea costului vietii, fie direct prin marfurile destinate consumului populatiei, fie indirect prin bunurile consumate in procesele de productie.

Aceste relatii dintre evlutia cursului si valoarea tranzactiilor comerciale externe evidentiaza problemele cu care s-au confruntat economiile in primii 30 de ani dupa cel de al doilea razboi mondial, in perioada cursurilor fixe. Daca se mentineau cursuri prea inalte se stimulau importurile, inregistrandu-se deficite comerciale, si invers, cursuri mentinute la un nivel scazut generau excedente comerciale.

Sistemul cursurilor flotante nu a fost rezultatul planificat al acordurilor internationale referitor la tipul sistemului international de plati care sa stimuleze cel mai bine comertul international, insa el a fost generat, intradevar, de prabusirea sistemului cursurilor fixe care a prevalat, in forme diverse, in trecut.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, mecanismul international de plati, de transferuri monetare, era complet faramitat, guvernele exercitand, sub diverse forme, controlul comertului. Dupa razboi era evidenta necesitatea extinderii cooperarii internationale, ceea ce reclama rapida instaurare a unui sistem multilateral de plati internationale. In 1944 expertii din 44 de tari s-au intalnit la Bretton Woods, in S.U.A. , pentru a dezbate planurile monetare dupa razboi, unul dintre rezultate a fost crearea Fondului Monetar International (F.M.I.)