Sistemul Cheltuielilor publice

Sistemul Cheltuielilor publice

Cheltuielile publice concretizeaza cea de-a doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice si anume aceea a repartizarii resurselor financiare publice pe diverse destinatii. Utilizarea propriu-zisa a acestor resurse pentru infatuirea obicetivelor cuprinse in programele guvernamentale privind activitatea sociala, economica si de alta natura, desfasurata de acestea, se reflecta in cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice statul acopera necesitatile publice de bunuri si servicii considerate prioritare in fiecare perioada. Obiectivele finantate de catre govern in cadrul sectorului public se regasesc atat in sfera nemateriala cat si in sfera productiei materiale. Indeplinirea functiilor -interna si externa- de catre statele contemporane se realizeaza printr-un system complex de organe si institutii pentru care si prin care se fac cheltuieli cu multiple destinatii. Cheltuielile publice exprima relatii economico-sociale in forma baneasca care se manifesta intre stat pe de o parte si personae fizice si juridice pe de alta parte , cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor fianaciare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia. Cheltuielile publice se materializeaza in plati effectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite cai, pentru achizitii de bunuri sau prestari de servicii necesare pentru indeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului : servicii publice generale, actiuni social-culturale, intretinerea armatei si a intregii activitati desfasurate in domeniul militar, actiuni economice etc. Continutul economic al cheltuielilor publice se afla in stransa legatura cu destinatia lor . Astfel unele cheltuieli exprima un consum definitv de produs intern burt, reprezentand valoarea platilor pe care le efectueaza institutiile publice in formele specifice ale cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli publice exprima o avansare de produs intern burt reprezentand participarea statului la finantarea formarii brute de capital atat in sfera productiei materiale, cat si in sfera nemateriala. In prezent cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifesta direct,prin finantarea de catre stat a institutiilor publice pentru a putea functiona . Altele influenteaza direct mediul economic si social si constituie astfel de instrumente ale unei politici de transformare a mediului respective pentru a-l ameliora . Fiind folosite ca instrumente de interventie , cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin pri8sma domeniului in care sunt effectuate ci si din punctul de vedere al influentei pe care o pot avea asupra procesului general al repartitiei sociale.

Cheltuielile publice inglobeaza:

a)      cheltuielile publice effectuate de administratiile publice centrale de stat, din fondurile bugetare si extrabugetare. La statele cu structura federala se iau in considerare si cheltuielile acutoritatilor publice ale statelor , ale provinciilor si regiunilor member ale federatiei;

b)      cheltuielile colectivitatii locale (ale unitatilor administrative-teritoriale);

c)      cheltuielile finantate din fondurile asigurarilor sociale de stat;

d)      cheltuielile organismelor (administratiilor) internationale finantate din resursele publice prelevate de la memebrii acestora

Cheltuielile publice totale se obtin prin insumarea cheltuielilor diferitelor categorii de administratii publice din care s-au dedus sumele reprezentand transferuri de resurse financiare intre administratiile publice. Un asemenea calcul conduce la determinarea cheltuilelilor publice totale consolidate.

Cheltuielile publice totale consolidate inglobeaza :

1. Cheltuielile administratiei publice centrale ( C^c_p) care cuprind:

cheltuielile adminsitratiei publice centrale , finantate de la bugetul de stat( din bugetul guvernului central);

cheltuielile finantate din fondurile securitatii sociale (din bugetul asigurarilor sociale de stat);

cheltuielile administratiei publice centrale finantate din fonduri speciale;

2. Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice si administrative intermediare (Cⁱ_p ) finantate de la bugetele acelor subdiviziuni: bugetele statelor, ale provinciilor si ale regiunilor member ale federatiei (landurilor, cantoanelor etc.);
3. Cheltuielile colectivitatilor locale (C^l_p) finatate din bugetele unitatilor administrativ- teritoriale.

Suma acestora reprezinta totalul cheltuielilor publice neconsolidate, conform relatiei:

n

∑ C_pj=C_pt

j=1

Cheltuielile publice totale consolidate se stabilesc, prin deducerea, din aceasta suma a transferurilor intre componentele sistemului de bugete, conform relatiei:

C^c_pt = C_pt - T_ig

In care :

C_pj = cheltuielile publice definite mai sus C^c_p , Cⁱ_p , C^l_p ;

C_pt = cheltuielile publice totale neconsolidate;

C^c_pt =cheltuielile publice totale consolidate;

T_ig = transferuri intre administratiile publice centrale si locale

j = numarul treptelor de bugete sau fonduri speciale.

4. Cheltuielile autoritatilor supranationale

Trebuie facuta distinctie intre notiunile de cheltuieli publice si cheltuieli bugetare. Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor effectuate prin intermediul institutiilor publice (aparat de stat, institutii social-culturale, armata, ordine interna si siguranta nationala, cercetare stiintifica) care se acopera fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetul de stat din bugetele locale din bugetul asigurarilo sociale de stat. Deci cheltuielile bugetare au o sfera mai restransa decat cheltuielile publice in cadrul carora sunt cuprinse. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare. Cheltuielile bugetare sunt curpinse in bugetele definite in cadrul sistemului de bugete aprobate de organul legislativ sub forma creditelor bugetare. Delimitarea cheltuielilor bugetare in cadrul celor publice se bazeaza pe cateva principii:

efectuarea cheltuielilor bugetare este conditionata de prevederea expresa si aprobarea nivelului acestora de catre Parlament sau de consiliile locale, dupa caz in conformitate cu legile in vigoare;

nerambursabilitatea sumelor alocate si cheltuite conform destinatiilor pentru care s-au aprobat aceste sume;

efectuarea cheltuielilor este determinata de indeplinirea conditiilor legale nu numai de constituirea(existenta) resurselor banesti ;

finantarea se efectueaza in functie de gradul de subordonare a institutiilor sau activitatilor cucaracter bugetar: din bugetul de stat, din bugetul asigurarilor sociale de stat, din bugetele locale sau din bugetle fondurilor speciale;

exercitarea controlului finaciar cu carcater preventive si acordarea vizei cu ocazia operatiunilor de deschidere a finantarii, de alocare si utilizare a resurselor financiare publice;

Dimensionarea cheltuielilor publice toatle si repartizarea acestora pe destinatii si beneficiari rezulta direct din necesitatea satisfacerii nevoilor publice, prezentandu-se din acest punct de vedere mai inatai ca o chestiune politica de maxima importanta si apoi ca o chestiune economica de colectare a resurselor banesti necesare ptentru acoperirea lor. Intelegerea continutului si a intregului proces de delimitare a nivelului cheltuielilor corespunzatoare destinatiilor, a nivelului resurselor si a desemnarii beneficiarilor de avantaje create de stat pe seama acestor eforturi financiare presupune cunosterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor publice pe diferite grupe.

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

Necesitatea cunosterii structurii cheltuielilor publice deriva din faptul ca aceasta ilustreaza modul in care sunt orientate resursele banesti ale statului spre anumite obiective: economice, sociale si cele culturale cu carcater social, military,politice, financiare etc. Totodata, analiza in dinamica a cheltuielilor publice trebuie efectuata atat pe total cat sip e componente, delimitate pe baza diferitelor criterii (economice, functionale, administrative, politice, financiare s.a). Asemenea criterii se folosesc decatre autoritatea finantelor publice din fiecare stat la elaborarea clasificatiilor indicatorilor bugetari pe baza carora se intocmeste si se executa bugetul. Abordarea structurii cheltuielilor publice necesita utilizarea mai multor criterii de grupare. In literature si practica financiara si statistica a statelor si organismelor internationale, se folosesc urmatoarle tipuri de clasificatii a) administrativa; b) economica; c) functionala ; d) financiara; e) in functie de rolul lor in procesul reproductiei sociale; f) gruparea folosita de organismele O.N.U. si clasificatii mixte sau combinate.

a)      Clasificatia administrative. Aceasta clasificatie are la baza criteriul institutiilor prin care se efectueaza cheltuielile publice : ministere (departamente, agentii guvernamentale) institutii publice autonome, unitati administrativ- teritotiale etc. Gruparea cheltuielilor pe criterii administrative este utila, deoarece alocatiile bugetare se stabilesc pe beneficiari : ministeresi alte institutii centrale, judete, orase, commune etc. Ea insa sufera prin faptul ca un minister, department agentie guvernamentala, judet, municipiu sau oras reuneste cheltuieli du destinatii variate si in plus structura ministerelor si respective subordonarea institutiilor publice se modifica periodic ceea ce face cheltuielile publice necomparabile in timp. Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatorii de credite bugetare.

b)      Clasificatia economica. In cadrul acesteia se folosesc doua criterii de grupare: primul, conform caruia se impart in: cheltuieli curente (de functionare) si cheltuieli de capital (cu caracter de investitii) ; al doilea, care imparte cheltuielile in cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative si cheltuieli de transfer (de redistribuire).

Cheltuielile curente asigura intretinerea si buna functionare a institutiilor publice , finantarea satisfacerii actiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, lipsite de remuneratie or avand venituri insuficiente sau pentru onorarea unor angajamente speciale ale statului (imprumuturi) . Ele reprezinta un consum definitive de produs intern brut si trebuie sa se reinnoiasca anual. In cea mai mare parte a lor cheltuielile publice sunt cheltuieli curente .

Cheltuielile de capital (de investitii) se concretizeaza in achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata, destinate sferei productiei materiale sau sferei nemateriale (scoli,spitale, asezaminte de cultura, administratie etc.) dupa caz. Ele duc la dezvoltarea si modernizarea patrimoniului public.

Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative se deosebesc de cheltuielile de transfer, dupa cum au sau nu la baza o contraprestatie, in momentul si in masura in care acestea se efctueaza decatre stat. Cheltuielile privind serviciile publice cuprind, in general, remunerarea serviciilor, a prestatiilor si a furniturilor necesare bunei functionari a institutiilor publice sau achizitionari de mobilier, aparatura si echipamente.

Cheltuielile de transfer reprezinta trecerea unor sume de bani de la buget la dispozitia unor persoane juridice (institutii cu activitati autofinantate, intreprinderi productive) unor persoane fizice (pensionari, someri, studenti, elevi etc.) sau a unor bugete ale administratiilor locale. Ele pot avea, deci, character economic (subventii acordate agentilor economici pentru acoperirea unor cheltuieli de productie, stimularea exportului redresarea financiara, restrangerea unor activitati economice etc.) sau sociale (burse, pensii, ajutoare si alte indemnizatii definitive si fara contraprestatie) finantarea unor actiuni de importanta majora effectuate prin intermediul administratiilor publice locale. Transferurile sunt consolidabile si neconsolidabile, in functie de continutul lor si de legaturarile pe care le implica intre diferitele verigi ale sistemului bugetar. Combinarea gruparii cheltuielilor publice in cheltuieli de capital (investitii) si cheltuieli curente (de functionare) cu gruparea lor in cheltuieli privind serviciile publice si cheltuieli de transfer permite definirea unei alte grupari a) cheltuieli ale serviciilor publice care cuprind cheltuieli curente ci cheltuieli de capital; b) cheltuieli de transfer care cuprind cheltuieli privind crearea de venituri in bani (alocatii, asisitenta sociala) si subventii acordate intreprinderilor productive sau institutiilor pentru activitatile autofinantate in vederea acoperiri cheltuielilor care devanseaza veniturile obtinute pe seama preturilor sau tarifelor.

c)      Clasificatia functionala foloseste drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinatii ale cheltuielilor legate de efectuarea unor transferuri intre diferitele niveluri ale administratiilor publice ,plata dobanzilor la datoria publica sau constituirea de reserve la dispozitia autoritatii executive. Ele reflecat obiectivele politicii finaciare a statului. Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate si obicetive care definesc nevoile publice si reprezinta obiectivul principal uramrit la examinarea si aprobarea prevederilo bugetare de catre Parlament . Institutiile care functioneaza in diferite domenii de activitate constituie consumatorii de resurse bugetare, iar conducatorii lor sunt ordonatori de credite bugetare. In Romania , aceste domenii sunt definite in "Legea privind finantele publice " astfel : " La determinarea cheltuielilor publice se vor avea in vedere politica financiara a statului, numarul de salariati, reteaua de institutii publice in functiune, cele care urmeaza a se infiinta in noul exercitiu bugetar , folosirea bazei tehnice existente cu maxima eficacitate,precum si urmatoarle : a) in domeniul social- utilizarea resurselor financiare ale statului pentru invatamant, sanatate, ocrotiri sociale, cultura, arta, tineret si sport, refacere si ocrotire a mediului inconjurator, mentinerea echilibrului ecologic si altele, in conditiile stabilite de lege; b) sustinerea unor programe prioritare de cercetare, indeosebi fundamentala ; c) in domeniul economic- realizarea unor investitii si a altor actiuni economice de interes public , acordarea de subventii, facilitate si alte mijloace stabilite potrivit legii; d) asigurarea cerintelor de aparare a tarii, ordinii publice si siguranta nationala; e)finantarea administratiei publice centrale si locale si a altor cheltuieli prevazute de lege; f) dobanzile aferente datoriei publice si cheltuielile determinate de emisiunea si plasarea valorilor mobiliare necesare finantarii acestei datorii, precum si de riscul garantiilor de stat in conditiile legii"

d)      Clasificatia financiara. In functie de momentul in care se efectueaza si de modul in care afecteaza resursele financiare publice, cheltuielile publice se grupeaza in cheltuieli definitive, temporare, virtuale, fara sau cu contraprestatie.

Cheltuielile definitive finalizeaza distribuirea resurselor financiare. Ele cuprind atat cheltuieli curente, cat si cheltuieli de capital. Majoritatea cheltuielilor publice effectuate au carcater definitive, finalizandu-se cu plati la scadente certe si atesta lichidarea completa a angajarii statului pentru a efectua cheltuielile prevazute in buget . Cheltuielile definitive sunt cuprinse deci ca posturi disti8ncte in bugetele [ublice.

Cheltuielile temporare sunt urmate de finalizarea prin plati cu scadente certe. Majoritatea dintre acestea reprezinta operatiuni de trezorerie si sunt evidentiate in conturile speciale ale trezoreriei (de exmplu, finantarea rambursarii imprumuturilor si avansurilor anterior consimtite) . Cheltuielile temporare nu figureaza in bugetele publice, ci se gestioneaza separate prin trezoreria publica.

Cheltuielile virtuale sau posibile reprezinta cheltuieli pe care statul se angajeaza sa le efectueze in anumite conditii. De exemplu, garantiile acordate de stat pentru imprumuturipot conduce la cheltuieli publice numai daca rambursarea lor se face din resursele speciale constituiete sau de catre debitorii girati nu poate fi infaptuita; cheltuielile ce se vor efectua pentru actiuni sau obiective neprevazute, pe seama rezervelor la dispozitia guvernului, aprobate in legea bugetara anuala. Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi : cu sau fara contraprestatie; definitive si provizorii; speciale si globale.

Cheltuielile fara contra prestatie au carcater de alocatii bugetare, reprezentand finantarea definitive , fara un contraseviciu din partea colectivitatii beneficiare de resurse publice (alocatii familiale indemnizatii de somaj, burse s.a)

Cheltuielile cu contraprestatie se refera la incasarea unor sume de bani de catre stat, conform conditiilor in care se efectueaza aceste cheltuieli : dobanzi la imprumuturi acordate , comisioane la garantiile guvernamentale ale imprumuturilor si altele.

Cheltuielile definitive nu presupun restituirea sumelor banesti allocate de stat, in timp ce cheltuielile provizorii (imprumuturi si avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligatiei de furnizare de produse sau servicii institutiilor statului.

e)      Clasificatia dupa rolul cheltuielilor publice in procesul reproductiei sociale. In cadrul acesteia, cheltuielile publice, se impart in cheltuieli reale (negative ) si cheltuieli economice (positive). In categoria cheltuielilor reale intra cheltuielile cu intretinerea aparatului de stat , plata anuitatilor, dobanzilor si a comisioanelor la imprumuturile de stat, intretinerea si dotarea armatei cu armament si tehnicca militare etc. Acestea reprezinta un consum definitive de produs intern brut. In categoria cheltuielilor economice se cuprind investitiile effectuate de stat pentru infiintarea de unitati economice, dezvoltarea si modernizarea celor existente, construirea de drumuri, poduri etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adaugata si reprezinta o avansare de produs intern brut.

f)       Clasificatia folosita de instituiile specializate ale O.N.U. Aceasta are la baza doua criterii principale : clasificatia functionala si clasificatia economica.

Clasificatia functionala O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru servicii publice generale; aparare; educatie; sanatate; securitate sociala; locuinte si servicii comunale; recreatie, cultura si religie; actiuni economice; alte scopuri.

Clasificatia economica O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde : cheltuieli care reprezinta consum final: dobanzi aferente datoriei publice; subvenyii de exploatare si alte transferuri curente; formarea bruta de capital (investitii brute si cresterea stocurilor materiale); achizitii de terenuri si active necorporale; transferuri de capital.

In Romania, cuprinderea in buget a cheltuielilor publice se aliniaza la criteriile utilizate in clasificatiile O.N.U., folosindu-se urmatoarele grupari:

a)      clasificatia economica

b)      clasificatia functionala

c)      clasificatia administrative

In Legea bugetului de stat pe anul 1998 in cadrul clasificatiei economice, cheltuielile publice se grupeaza astfel:

I.            CHELTUIELI CURENTE

Cheltuieli de personal

Cheltuieli materiale si servicii

Subventii: alocatiile de la buget pentru institutiile publice; subventiile pe produse si activitati; subventii pentru acoperirea diferentelor de pret.

Prime

Transferuri :transferuri consolidabile ( transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale si fondurile speciale; contributiile persoanelor asigurate pentru finantarea ocrotirii sanatatii) transferuri neconsolodabile (locuinte, burse, alocatii pentru copii, pensii si ajutoare IOVR, ajutoare sociale, alte ajutoare, alocatii si indemnizatii, contributii si cotizatii la organisme internationale, dobanzi bancare subventionate, plati in cadrul programului de redistribuire a fortei de munca, fondul de cercetare-dezvoltare, fondul pentru stimularea inovarii, transferuri pentru acoperirea deficitului bugetar al asigurarilor sociale de stat, cheltuieli pentru sustinerea programelor tehnice de conservare sau inchidere a minelor,protectie sociala pentru unele activitati din sectorul minier.

Dobanzi aferente datoriei publice

Rezerve

II.         Imprumuturi acordate :

Imprumuturi pentru finalizarea unor obiective aprobate prin conventii bilaterale si acorduri interguvernamentale

Imprumuturi pentru creditarea agriculturii

Imprumuturi pentru acoperirea arieratelor catre RENEL si ROMGAZ

III.       Rambursari de credite si plati de dobanzi si comisioane la credite

Rambursari de credite si plati de dobanzi si comisioane la credite externe

Rambursari de credite si plati de dobanzi si comisioane la credite interne

Clasificatia economica arata natura cheltuielilor finantate pe seama resurselor financiare publice. In acest fel se poate stabili : ce ponderi detin cheltuielile curente, incluzand si subventiile, transferurile, dobanzile la datoria publica si rezervele , in totalul cheltuielilor publice; ce ponderi detin cheltuielile de capital; care este ponderea imprumuturilor acordate; cat reprezinta rambursarile de credite, dobanzile si comisioanele aferente. Parlamentul poate interpreta rationalitatea deciziilor guvernamentale privvind repartizarea resurselor financiare publice pe destinatiile economice. Clasificatia economica este primul criteriu folosit in prezentarea generala a cheltuielilorpublice. Ea este folosita apoi in structura specifica a clasificarii functionale pe care o detaliaza cu scopul de a evidential continutul economic al fiecarei subdiviziuni definite din punct de vedere functional. Astfel, fiecare parte a cheltuielilor functionale cuprinde repartizarea acestora pe criterii economice. De asemenea clasificatia economica serveste la detalierea cheltuielilor pe capitole, subcapitole, articole de cheltuieli si aliniate. Pe structura clasificatiei economice se definesc si conturile in contabilitatea publica, care reflecta rezultatele executiei bugetare.

In cadrul clasificatiei functionale, cheltuielile publice se grupeaza astfel:

Partea I : Servicii publice generale

Autoritati publice: Presedentia Romaniei, Autoritati legislative; Autoritati judecatoresti; Alte organe ale autoritatilor publice; Autoritati executive

Partea a- II- a : Aparare , Ordine publica si siguranta nationala

Aparare nationala: Administratie centrala; Aparare nationala si operatiuni de mentinere a pacii; Actiuni de integrare euroatlantica; Plati efectuate in cadrul programului de redistribuire a fortei de munca;

Ordine publica: Administratie centrala; Politie; Protectie si paza contra incendiilor ; Jandarmerie; siguranta nationala; Alte institutii si actiuni;

Partea a- III-a Cheltuieli social-culturale:

Invatamant: Administratie centrala; Invatamat prescolar; Invatamant primar si gimnazial; Invatamant liceal; Invatamant professional; Invatamant postliceal; Invatamant special; Invatamant superior; Biblioteci centrale universitare; Internate , camine, cantine; Servicii publice descentralizate; Alte institutii si actiuni de invatamant;

Sanatate:Administratie centrala;Dispensare medicale; Spitale; Sanatorii si preventorii; Crese; Centre de transfuzii sanguine; Servicii de ambulanta; Centre de sanatate, diagnostic si tratament ; Alte institutii si actiuni; Cultura, religie si actiuni privind activitatea sportive si de tineret;

Asistenta sociala: Alocatii; Pensii; Ajutoare si indemnizatii.

Partea a -IV-a: Servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape:

Servicii si dezvoltare publica; mediu si ape

Partea a-V-a: Actiuni economice:

Industrie; Agricultura si silvicultura; Transporturi si comunicatii; Alte actiuni economice;

Partea a-VI-a : Alte actiuni: Cercetare stiintifica; Alte actiuni;

Partea a-VII-a:Transferuri: Transferuri din bugetul de stat.

Partea a-VIII-a: Imprumuturi acordate

Partea a-IX-a: Plati de dobanzi si alte cheltuieli aferente datoriei publice

Partea a-X-a: Fonduri de rezerva: Fonduri de rezerva; Fond de rezerva bugetara la dispozitia guvernului; Fond de interventie la dispozitia guvernului;Fond la dispozitia Guvernului Romaniei pentru relatiile cu Republica Moldova; Fond la dispozitia Guvernului constituit din varsaminte din privatizare.

EXCEDENT/ DEFICIT

Inscrierea cheltuielilor publice in buget se efectueaza conform principiului "cheltuielile sunt plafoane maxime", deoarece nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament, ca limita maxima, poarta denumirea de credit bugetar. Suma totala a cheltuielilor efectuate este formata din repartizarea resurselor financiare interne la care se adauga intrarile de credite externe, conform relatiei:

Cp_t = Cp_int+ Cr_ex

in care :

Cp_t = cheltuieli publice totale;

Cp_int = programul cheltuielilor publice stability pe baza resurselor interne;

Cr_ex = intrari de credite externe.

Prin Legea bugetului de stat al Romaniei pe anul 1998, Parlamentul a aprobat cheltuielile publice in suma toatal de:

95 780,8 mld lei = 88 443,7 mld lei + 7 337,1 mld lei

( Cp_t) ( Cp_int) ( Cr_ex)

La partea de cheltuieli, legea prevede si deficitul, ca diferenta intre totalul veniturilor inscrise in buget. Calculul deficitului include desigur intrarile de credite externe, care reprezinta angajamentele statului fata de strainatate, pentru partea de cheltuieli neacoperita din resurse interne.

Relatia de calcul a deficitului este:

-Dt = -(Da + Cr_ex)

in care :

Dt = deficitul total;

Da = deficitul anului;

Cr_ex = intrari de credite externe.

In cifre relatia de mai sus reprezinta:

- 20 363,5 mld lei = - (13 026, 4 mld lei + 7 337, 1 mld lei).

Clasificatia administrativa sau institutionala se utilizeaza la repartizarea fondurilor publice in cadrul clasificatiei functionale , la nivelul ordonatorilor de credite principali (gradul I), adica la nivelul institutiilor publice autonome , care nu sunt subordinate altor institutii. Este de competenta acestora sa asigure repartizarea cheltuielilor publice in cadrul clasificatiei functionale si economice la ordonatorii de credite bugetare de gradul II (secundari) iar acestia la randul lor la ordonatorii de credite bugetare de gradul III (tertiari).

Nivelul, structura si dinamica cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice toatle si al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciaza atat static (la un moment dat) cat si dynamic (in evolutie pe o perioada de timp) pe baza urmatorilor indicatori

Volumul cheltuielilor publice, in expresie nominala si reala

Ponderea cheltuielilor publice in produsul intern burt;

Volumul cheltuielilor publice ce revine in medie pe un locuitor.

O analiza aprofundata a cheltuielilor publice serveste la caracterizarea politicii financiare a fiecarui stat in diferite perioade de timp. Aprecierea efectelor interventiei statului in viata sociala si in economie presupune cunosterea, mai intai a volumului cheltuielilor publice efectuate de organelle centrale si locale de stat din fondurile publice de resurse financiare. Acest indicator reprezinta volumul cheltuielilor publice in expresie nominala (in preturile curente ale anului considerat, in moneda nationala) si il notam C_pⁿ.Deoarece preturile curente sunt influentate de inflatie, pentru exprimarea efortului financiar real, cheltuielile publice se recalculeaza in preturi constante, care exprima volumul cheltuielilor publice in expresie reala , pe care il notam cu C_p^r . Transformarea valorilor din preturi curente in preturi constante se efectueaza cu ajutorul indicelui PIB deflator care masoara modificarea nivelului general al preturilor in anul considerat, 0 sau 1 fata de anul de baza, pentru preturile constante, notat cst.

Indicele PIB deflator este calculate conform relatiei :

Ip_0/cst = PIB₀/ PIB_cst *100;

Ip_1/cst = PIB₁/ PIB_cst*100;

In care : Ip_0/cst = indicele preturilor anului 0 fata de anul cst

Ip_1/cst = indicele preturilor anului 1 fata de anul cst.

Relatiile de calcul ale cheltuielilor reale sunt:

C^rp₀ = Cⁿp₀ / Ip_0/cst ;

C^rp₁ = Cⁿp₁ / Ip_1/cst ;

In care: C^rp₀ = cheltuielile publice reale ale anului 0;

C^rp₁ = cheltuielile publice reale ale anului 1.

Indicatorul cheltuieli publice in expresie nominala sau reala este util pentru a reflecta volumul acestora , in moneda nationala si serveste la efectuarea de analize pe plan intern , national. El nu are putere de comparative internationala. Indicatorul care poate exprima o caracterizare a nivelului cheltuielilor publice si a dinamicii acestora in fiecare stat, intr-o anumita perioada , este ponderea cheltuielilor publice in produsul intern brut. Calculul se efectueaza pe baza relatiei :

Cp_/PIB = C_pⁿ / PIBⁿ * 100 ,

In care : Cp_/PIB = ponderea cheltuielilor publice in produsul intern burt;

C_pⁿ = cheltuielile publice in expresie nominala (in preturi curente)

PIBⁿ = produsul intern burt in expresie nominala (in preturi curente)

Structura cheltuielilor publice

Analiza cheltuielilor publice ale unei tari poate fi efectuata atat din pucntul de vedere al structurii lor pe diferite categorii potrivit unui anumit criteriu de clasificare (specific fiecarei tari si cu valabilitate generala in cadrul organismelor internationale). Cele mai importante grupari sunt :clasificatia economica si cea functionala. In acest scop , este necesara stabilirea ponderii (greutatii specifice) a fiecarei categorii de cheltuieli publice in totalul acestora , pe baza relatiei:

^gsC_pi = C_pi / C_pt *100;

in care ^gsC_pi = ponderea categoriei de cheltuieli publice I, in totalul cheltuielilor publice

C_pi = cheltuielile publice ale gruparii I;

C_pt = cheltuielile publice totale;

i = 1..n grupari de cheltuieli.

Cu ajutorul ponderilor ^gsC_pi se poate stabili in ce proportie au fost orientate resursele financiare ale statului spre anumite obiective : sociale, administrative, militare, economice etc. Determinarea structurii cheltuielilor publice serveste, de asemenea, la urmarirea in dinamica a modificarii optiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor. Totodata, pe seama structurii cheltuielilor se pot efectua comparatii intre statele cu niveluri diferite de dezvoltare.

Dinamica cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice exprima modificarile care intervin in cuantumul si structura acestora in decursul unui interval de timp. Pentru o perioada considerate, indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:

Cresterea nominala si cresterea reala a cheltuielilor publice;

Modificarea ponderii cheltuielilor publice in produsul intern brut;

Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor

Modificarea structurii cheltuielilor publice

Inicatorul privind corespondenta dintre cresterea cheltuielilor publice si cresterea produsului intern brut;

Elasticitatea cheltuielilor publice fata de produsul intern brut.

1.Cresterea nominala si cea reala a cheltuielilor publice

Pentru aprecierea corecta a evolutiei cheltuielilor, este necesar sa se faca distinctie intre cresterea nominala si cea reala a acestora.

Cresterea nominala rezulta din comparatia cheltuielilor publice exprimate in preturi curente, iar cresterea reala rezulta din comparatia cheltuielilor exprimate in preturi constante.

Ambele modalitati de calcul exprima cresterea in marimi absolute, conform relatiilor:

in care:

Comparatia cheltuielilor exprimate in preturi curente (cresterea nominala) poate da o imagine deformata, daca in perioada analizata a avut loc o depreciere monetara, care a dus la cresterea nominala a cheltuielilor, o criza economica, o criza monetara care sa determine scaderea preturilor si , respectiv, reducerea nominala a cheltuielilor.Fenomenul se amplifica in conditiile agravarii procesului inflationist in perioada crizei economice mondiale.Pentru corectarea influentelor determinate de modificarea preturilor, este necesara exprimarea cresterii cheltuielilor in preturi constante.

Daca in perioada aleasa pentru analiza, cheltuielile sunt exprimate in preturi constante, se poate proceda la transformarea acestora din preturi curente in preturile perioadei de baza, cu ajutorul indicelui de crestere a preturilor (indicele deflator), prin relatia:

De asemenea, analiza cresterii absolute a cheltuielilor publice trebuie completata cu analiza cresterii relative a acestora, folosindu-se indicele cresterii cheltuielilor publice, calculat astfel:

-pentru cheltuieli nominale:

-pentru cheltuieli reale:

in care:

Cresterea nominala relativa se calculeaza astfel:

Cresterea reala relativa se calculeaza astfel:

in care:

Transformarea indicatorilor supusi analizei in marimi deflatoare, cu ajutorul indicelui cresterii preturilor, este necesara pentru determinarea evolutiei cheltuielilor publice in expresie reala si identificarea factorilor care au influentat un anumit sens al acesteia.

2.Modificarea ponderii cheltuielilor publice in produsul intern brut

Calculul se efectueaza astfel:

in care:

3.Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor

Calculul se efectueaza cu ajutorul formulei:

in care:

4.Modificarea structurii cheltuielilor publice

Calculul se efectueaza astfel:

in care:

In perioada considerata, ponderea unor grupari de cheltuieliin totalul acestora a crescut, in timp ce ponderea altora a scazut, in functie de obiectivele urmarite.

5.Indicatorul privind corespondenta dintre cresterea cheltuielilor publice si cresterea produsului intern brut

Calculul acestui indicator se efectueaza pe baza relatiei:

in care:

K=coeficientul de corespondenta dintre cresterea cheltuielilor publice si cresterea PIB;

6.Elasticitatea cheltuielilor publice fata de produsul intern brut

Acest indicator masoara amploarea reactiei cheltuielilor publice la modificarea produsului intern brut.El se calculeaza astfel:

in care:

5.4. Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor publice

Tratarea la modul general a factorilor care conduc la cresterea cheltuielilor publice impune o delimitare a acestora in urmatoarele categorii:

a).Factori demografici, care se refera la cresterea populatiei si la modificarea structurii acesteia pe varste si categorii socio-profesionale.O astfel de evolutie determina cresterea cheltuielilor publice pentru invatamant, sanatate, securitate sociala, ordine publica etc. precum si a celor legate de sporirea numarului de locuri de munca in sectorul public.

b).Factori economici, referitori la dezvoltarea economiei si la modernizarea acesteia pe baza cercetarii stiintifice, a noilor cerinte ale utilizarii resurselor si a crearii de bunuri materiale si servicii.Pe langa faptul ca pe seama bugetului de stat se asigura finantarea unor actiuni economice costisitoare, redistribuirea resurselor financiare publice ajuta la repararea prejudiciilor create de repartitia concurentiala in economia de piata.Astfel, bugetul joaca rol de filtru si asigura redistribuirea pe principii mai echilibrate si bazate pe eficienta;

c).Factori sociali.Cresterea venitului mediu pe locuitor in societate antreneaza preocuparea statului ca, prin efort financiar, sa se aloce resurse pentru armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse in sectorul public, inclusiv a persoanelor in varsta sau care necesita asistenta sociala;

d).Urbanizarea.Aceasta reprezinta un factor de crestere a cheltuielilor publice, antrenand resurse financiare atat pentru crearea si dezvoltarea centrelor urbane, cat si pentru finantarea unor utilitati publice caracteristice mediului respectiv;

e).Factori militari, care prin pregatirea sau purtarea de razboaie, conduc la cresterea cheltuielilor legate de aparitia unor conflicte armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic si social;

f).Factori de ordin istoric, care actioneaza prin transmiterea de lao perioada la alta a nevoilor sporite de cheltuieli si de suportare a poverii celor facute in anii anteriori, prin imprumuturi publice.La fel se explica si propagarea in timp si spatiu a fenomenului inflationist sau preluarea, de catre noul regim, instalat in urma revolutiei a datoriilor contractate in vechiul regim;

g).Factori publici, care se refera la cresterea considerabila a complexitatii sarcinilor statului contemporan, la transformarea conceptiei politice cu privire la functiile statului, pentru indeplinirea carora este necesara sporirea cheltuielilor publice.

Consecinte ale cresterii cheltuielilor publice.Cresterea continua a cheltuielilor publice ridica probleme de ordin politic, de ordin financiar si de ordin stiintific.

Problemele de ordin politic se refera la influenta cresterii cheltuielilor publice asupra structurilor politice.Astfel, cresterea cheltuielilor publice face necesara gruparea unor state pentru a efectua impreuna anumite cheltuieli de interes comun, carora statele respective, luate in mod individual, nu ar putea face fata.De exemplu, gruparea unor statedin Europa occidentala in Comunitatea Economica; formarea unor organizatii cu caracter militar din state care au aceeasi orientare politica, impartasesc aceeasi ideologie, au tendinta de a depasi conceptiile nationaliste si de a se grupa cu succes pentru a efectua impreuna cheltuielile legate de aparare; gruparea unor state in curs de dezvoltare care se unesc pentru a efectua cheltuieli de cercetare sau alte servicii; efectuarea in comun a eforturilor financiare din domeniul cercetarii spatiale etc.

Probleme de ordin financiar se refera la corelatiile dintre tendintele de crestere a cheltuielilor publice si cele ale cresterii avutiei nationale si ale produsului intern brut.Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limita maxima a proportiei impozitelor in PIB (presiunea fiscala), care nu poate fi atinsa, iar, pe de alta, de avantajele sociale ale cresterii cheltuielilor publice.Primul aspect se refera la proportia in care produsul intern brut poate fi redistribuit prin cheltuieli publice.Cel de-al doilea aspect vizeaza proportia cheltuielilor publice in PIB, care trebuie determinata din punctul de vedere al utilitatii acestora (bunuri sau servicii independente, utile si fara utilitate neta).Punctul optim este atins atunci cand avantajul social al cresterii cheltuielilor publice este depasit de catre incovenientul social al prelevarilor publice.Acest optim poate varia in functie de conjunctura economica.Astfel, perioada de prosperitate poate sa fie folosita pentru reducerea cheltuielilor publice in vederea realizarii de economii sau pentru rambursarea datoriei publice.In perioada de depresiune, cresterea nivelului cheltuielilor publice poate sa fie folosita pentru stimularea economica.Desigur ca acest punct optim variaza in functie de gradul de etatizare a societatii si structurile economiei de piata.

Problemele de ordine stiintific privesc dimensionarea corecta a cheltuielilor publice impreios necesare pentru satisfacerea nevoilor sociale si se refera la institutiile finantelor publice, modul de abordare a cercetarii domeniului si de apreciere a rezultatelor, de aplicare a solutiilor descoperite in cercetarea stiintifica financiara.

5.5. Analiza teoretica a cresterii cheltuielilor publice

Pentru a se putea da o interpretare medie a datelor empirice privind dinamica cheltuielilor publice, este necesara construirea unor modele capabile sa foloseasca in ansamblu factorii economici, politici si sociali, care determina cheltuielile publice si cresterea lor.Sintetizarea unor asemenea influente se regaseste in macromodelele cresterii cheltuielilor publice.

In cele ce urmeaza, prezentam succint urmatoarele trei modele:

1.modele ale dezvoltarii cresterii cheltuielilor publice;

2.legea lui Wagner;

3.studiul clasic al lui Peacock si Wiseman.

Modelele dezvoltarii cresterii cheltuielilor publice

Aceasta abordare a problemei este cel mai bine reprezentata in lucrarile lui R.A.Musgrave si W.W.Rostow.

In stadiile de inceput ale cresterii si dezvoltarii economice, investitiile sectorului public, ca pondere in investitiile totale ale economiei, erau considerate mari.Sectorul public era chemat sa asigure infrastructura sociala globala, ca de exempul:drumurile, sistemul de transporturi, sistemul de canalizare, respectarea legii si ordinei, sanatatea si invatamantul si alte investitii in resurse umane.Se sustinea astfel ca aceste investitii publice erau necesare pentru adaptarea economiei la dinamismul spre stadiile mijlocii ale dezvoltarii economice si sociale.

In stadiile de mijloc ale cresterii, guvernul continua sa asigure investitii, dar, de aceasta data, investitiile publice sunt complementare cresterii investitiilor private.

De-a lungul tuturor stadiilor de dezvoltare, insuficientele pietei exista si pot impiedica statul catre maturitate.Pornind de la aceasta idee, cresterea implicarii guvernamentale capabila sa trateze cu insuficientele pietei este sustinuta teoretic si practic.Astfel, R.Musgrave sustine ca, dupa perioada de dezvoltare, in timp ce investitiile totale, ca proportie in PIB (PNB), cresc, proportia investitiilor sectorului public in PIB scade.Argumentele lui Rostow sunt ca, odata ce economia ajunge la stadiul de maturitate, preponderenta cheltuielilor publice se va transforma din cheltuieli publice pentru infrastructura, in cheltuieli publice sporite pentru educatie, sanatate si asistenta sociala.

Trebuie inteles ca atat modelele lui Musgrave, cat si cele ale lui Rostow sunt vederi largi ale procesului de dezvoltare.Opiniile lor constituie generalizari obtinute din examinarea unui numar mare de cazuri diferite de dezvoltare a economiilor.

Legea lui Wagner

Economistul german al sec. XIX, Adolf Wagner, era preocupat sa explice partea PNB insusita de sectorul de sectorul public.Concluziile lui au fost formalizate in legea cunoscuta ca Legea lui Wagner, definita de el insusi ca o "lege a extinderii crescande a activitatilor publice si in special ale statului", astfel: "Cauzele interne ale extinderii activitatilor statului si, in general, a activitatilor <<publice>> se pot deduce in parte din caracterul statului si comunei, stabilit prin experienta la popoarele civilizate aflate in progres (a priori), iar in parte ele rezulta inductiv din diferite fapte in care iese in evidenta extinderea acelor activitati." Wagner a subliniat ca aceasta lege "in finante, se poate transforma ca o lege a nevoilor financiare crescande ale statului si organelor autonome".Nu rezulta clar daca Wagner se referea la cresterea proportiei cheltuielilor publice in PIB (sau PNB), cu alte cuvinte cresterea relativa a sectorului public.Dar, folosind interpretarea lui Musgrave, ne putem referi la legea lui lui Wagner, ca o expresie a cresterii marimii relative a sectorului public.Astfel, putem formula legea lui Wagner in urmatorii termeni:daca veniturile pe locuitor, intr-o economie, cresc, marimea relativa a sectorului public creste, de asemenea.

Bazele formularii lui Wagner erau empirice.El a observat cresterea sectorului public intr-un numar de state europene, in SUA si in Japonia in timpul secolului XIX.Fortele care determina aceste miscari in raportul dintre cheltuielile publice si PNB erau explicate pe seama factorilor politici si economici.Explicatia lui Wagner privind expansiunea activitatilor la nivelul statelor releva o mare intuitie a autorului.Chiar din secolul XIX, el a gasit o explicatie primitiva a ideii moderne de faliment si externalitate.Wagner a recunoscut ca, cu cat economia devine mai industrializata, cu atat natura relatiilor dintre pietele extinse si operatorii de pe aceste piete va deveni si mai complexa.

Aceasta complexitate a interctiunii pietei va solicita stabilirea unui sistem de drept care sa administreze asemenea legi.Urbanizarea si marea densitate a locuitorilor vor conduce la externalitati si suprapopulare care vor necesita interventia sectorului public.De aceea, Wagner a explicat de ce el a observat aparitia serviciilor sectorului public ca servicii legale, servicii politice si servicii bancare.

Cresterea cheltuielilor publice pentru educatie, recreatie si cultura si pentru serviciile de sanatate si asistenta sociala era explicata de Wagner in termenii elasticitatii cererii in functie de venituri.Pentru Wagner, aceste servicii reprezentau cereri superioare sau elastice in functie de venit.De aceea, cheltuielile publice pentru aceste servicii cresc, pe masura cresterii veniturilor reale din economie (deci si a PIB), in proportii mai mari decat aceea a cheltuielilor publice totale in PIB.

Modelul lui Wagner, desi contine multe aprecieri realiste, prezinta un dezavantaj: nu se bazeaza pe o teorie bine fundamentata a optiunii publice.Intr-adevar, Wagner si-a prezentat propria sa teorie in afara problemelor optiunii publice, formuland de fapt o teorie organica a statului.Statul era presupus ca se comporta ca si cand ar fi vorba de o entitate care ia decizii independent de membrii societatii.

Analizele lui Peacock si Wiseman

Studiul lui A.T.Peacock si J.A.Wiseman este poate unul dintre cele mai cunoscute analize a dinamicii cheltuielilor publice.Autorii si-au bazat analizele pe o teorie politica a determinarii cheltuielilor publice, conform careia guvernele trebuie sa tina seama de dorintele cetatenilor lor: sa nu plateasca impozite mari si sa beneficieze de servicii publice sporite.De aceea, ei lasa cheltuielile publice la latitudinea legislativului.Peacock si Wiseman au vazut alegatorul ca un individ care se bucura de avantajele bunurilor si serviciilor publice, dar caruia nu-i place sa plateasca impozite.Cand decide asupra cheltuielilor publice din bugetul sau, guvernul urmareste indeaproape reactia electoratului la impozitarea implicata.Ei au presupus ca exista un nivel tolerabil de impozitare care actioneaza ca un element de constrangere asupra comportarii guvernului.Aceasta este o varianta a scolii lui Clark privind impozitele.

Peacock si Wiseman au abordat impozitarea ca avand o influenta asupra cheltuielilor publice.Astfel, daca economia si veniturile cresc in ritm egal, impozitele cresc, de asemenea, paralel la cote constante de impunere, ceea ce face posibila cresterea cheltuielilor publice in ritmul cresterii PIB.

In perioadele de transformare sociala, tendinta graduala a cresterii cheltuielilor publice este dereglata, dupa cum apar fenomene de criza economica, foamete, dezastre, pe scara mare, care necesita o crestere rapida a cheltuielilor publice.O asemenea crestere determina guvernul sa mareasca nivelurile de impozitare, care pot fi privite ca acceptabile de electorat in perioadele de criza.

Peacock si Wiseman au numit acesta "efectul de transfer": in perioadele de criza cheltuielile private sunt transferate cheltuielilor publice.In perioada urmatoare crizei, cheltuielile publice nu vor reveni la nivelul initial.Un razboi nu este platit in intregime din impozite, pentru ca nici o natiune nu are o asemenea capacitate de impozitare.De aceea, tarile se imprumuta si sporesc datoriile pe care le suporta in perioada urmatoare.

Autorii au definit si un alt efect:"efectul inspectiei".Ei au sugerat ca acesta provine din vigilenta mai mare a electoratului cu privire la problemele sociale in timpul perioadei de transformare.Astfel,guvernul isi exprima scopul programului sau de imbunatatire a conditiilor sociale pe baza perceptiei electoratului fata de nivelul tolerabil de impozitare, mai mare decat in perioada anterioara, capabil sa finanteze niveluri inalte de cheltuieli publice, determinate de scopul de consum al guvernului si datoriile existente.

Desi este supusa criticilor, teoria lui Peacock si Wiseman poate fi aplicata fenomenului cresterii cheltuielilor publice si presiunii fiscale inregistrate in perioadele de criza economica, contribuind la explicarea cresterii presiunii fiscale in asemenea perioade.

Analiza cresterii cheltuielilor publice se poate efectua pornind de la constatarea tendintei de crestere mai rapida a acestora fata de ansamblul activitatilor economice, exprimat sintetic intr-un indicator agregat (PIB sau PNB).Un asemenea mod de abordare porneste de la studiul elasticitatii cererii de servicii publice, a carei marime este supraunitara, situandu-le in categoria bunurilor "superioare", care au cererea foarte sensibila la dezvoltarea economica si la cresterea nivelului de viata.In asemenea cazuri, cheltuielile publice cresc mai repede decat PIB sau PNB,

O astfel de abordare a stat la baza studiilor unor cunoscuti autori (A.Wolfelsperger, Ph.Delmas, M.Albert), care sustin ca in societatile dezvoltate si democratice, fata de mentinerea inegalitatilor sociale, cresterea cheltuielilor publice este pretul ce trebuie platit pentru pacea sociala, mentinerea unei anumite coeziuni a structurii sociale sau chiar supravietuirea sistemului politic si economic.

Alte analize se bazeaza pe studiul ofertei de bunuri publice emanata de la puterea publica, demonstrand faptul ca cresterea cheltuielilor publice nu rezulta din cererea venita de la agenti privati, ci din comportamentul de oferta al administratiilor si decidentilor politici care incearca sa maximizeze satisfactia lor in afara arbitrajului eficient al contibuabilior-alegatori.Aceasta teorie emanata de curentul "optiunilor publice" apartine conceptiei neoliberale despre stat care aplica rationamentul economic in analiza vietii politice si optiunilor publice.Acest curent a aparut in 1960 in SUA, prin lucrarile lui J.Buchanan, G.Tullock si ale altor economisti, si s-a dezvoltat puternic in anii '70-'80, prin multiple teze care denunta nivelurile excesive atinse de cheltuielile publice si de prelevarile obligatorii, pe baza cauzelor acestor cresteri.

Literatura din domeniul finantelor publice dezvolta tezele privind cresterea cheltuielilor publice si progresia corelativa a prelevarilor obligatorii.Acestea sunt orientate pe trei teme: piata politica,; birocratia;fenomenele de asimetrie si de iluzie financiara.

Aceste teorii dezvolta mai multe rationamente privind continutul si rolul deciziei privind cheltuielile publice si eficienta lor.Ele iau in studiu rolul partidelor politice in formularea optiunilor cheltuielilor publice, prin redistribuirea resurselor, comportamentele decidentilor si managerilor, ca subiecti ai birocratiei, si fenomenele de asimetrie si iluzie financiara, prin incercarile puterilor publice de a acorda avntaje anumitor categorii sociale sau anumitor grupuri de interese, impartind finantarea cheltuielior asupra unui numar foarte mare de contribuabili.In acest fel, exista o asimetrie a avantajelor, dar si a costurilor putin perceptibile, insa larg dispersate si difuze.

Teoriile curentului "optiunilor publice" au meritul de a fi introdus analize ale comportamentelor politice in studiul unui dimeniu in care acestea joaca in mod efectiv un mare rol.

EFICIENTA CHELTUIELILOR PUBLICE

6.1. ABORDAREA TEORETICA A EFICIENTEI CHELTUIELILOR PUBLICE

6.1.1. Semnificatia eficientei cheltuielilor publice

Eficienta sau eficacitatea cheltuielilor publice exprima o dimensiune optima a unui raport determinat intre eforturile financiare (consumul de resurse financiare publice) si efectele comensurabile sau estimative obtenabile pe seama obiectivelor finantate de catre stat.

In conditiile in care nevoile publice reclama bunuri publice de valori ridicate, in continua crestere si diversificare, pe de o parte, iar resursele financiare ale statului nu sporesc la fel de rapid, se creeaza un decalaj de ritm, care conduce la o stare permanenta de insuficienta a resurselor necesare.Acest fenomen se petrece in conditiile in care, in mod constient, guvernul procedeaza la trierea si ierarhizarea nevoilor sociale si, respectiv, la dimensionarea cheltuielilor publice, in functie de mai multe criterii: prioritate, oportunitate, eficienta sau eficacitate a cheltuielilor publice, calitate a serviciilor publice, nivelul standardelor internationale.

Eficienta sau eficacitatea cheltuielilor publice ocupa din ce in ce mai mult locul principal intre criteriile de selectare a alternativelor proiectelor de dimensionare a volumului acestora in vederea cuprinderii, in legile bugetare anuale, prin care cheltuielile se adopta ca sarcini maxime.

Aprecierea eficientei sau a eficacitatii cheltuielilor publice este de competenta factorilor de decizie politica si ai celor executivi, de coordonare a procesului de utilizare a fondurilor alocate.Pe parcursul acestui proces pot fi gasite solutii de minimizare a costurilor, a investitiilor sau a cheltuielilor curente privind serviciile publice.

In aplicarea metodelor de evaluare a indicatorilor inscrisi in bugetul annual, ca si a celor cuprinsi in programe avand un orizont de timp mediu sau lung, cel mai important obiectiv de atins trebuie sa fie eficienta utilizarii resurselor.In acest fel, metodele aplicate pot influenta in mod real decizia financiara a administratiei publice, la care se adauga si puterea de amendament a Parlamentului.Acest aspect releva echilibrul intre puterea legislativa si cea executiva.Interventiile ulterioare cu ocazia rectificarii legii bugetare, pe baza unor ajustari in cursul unui exercitiu trebuie sa se apropie si mai mult de criteriul eficientei sau al eficacitatii cheltuielilor.

Eficienta cheltuielilor se realizeaza in cele mai bune conditii, de optim social, atunci cand:

-este posibila alegerea alternativei celei mai putin costisitoare, in raport cu rezultatul final al serviciului public, pentru care se doreste cresterea cantitativa a serviciului public;

-modernizarea, din punctul de vedere al producerii serviciului public, in vederea maximizarii utilitatii la consumator, data de satisfactia performantelor;

-maximizarea utilitatii la consumator, comportand si latura economica (cel mai mic pret platit si cel mai mic cost in utilizare);

-puterea de previziune in cadrul unui orizont de timp stabilit.

Coroborarea acestor aspecte implica minimizarea costurilor proiectelor obiectivelor de finantat, ceea ce permite costuri sociale minime (fiscalitate ami redusa, renuntari cat mai putine la indeplinirea altor obiective, deficit bugetar minim si altele); preturi accesibile platite de consumatori (daca asemenea preturi se aplica in regimul de producere si distribuire a bunurilor publice); cresterea calitatii consumului de bunuri publice si, deci, a satisfactiei consumatorului public etc.Toate acestea conduc la maximizarea bunastarii sociale.

6.1.2. Cadrul conceptual privind eficienta cheltuielilor publice

Caracterul limitat al resurselor financiare publice face ca problema utilizarii acestora sa fie cruciala.Cheltuielile publice implica limitarea ariei actiunii pietei si substituirea metodelor non-piata ale alocarii.Exista, de aceea , abordari ale eficientei relevand impartirea activitatii economice intre sfera pietei libere si aceea a statului.

Eficienta poate fi privita ca valoare economica.Ea nu este insa singura valoare, dar este singura care poate fi neglijata la o crestere a costului exprimata in termeni atat ai bunastarii economice, cat si ai abilitatii in atingerea obiectivelor sociale.

Problemele eficientei au o importanta legatura in aboradrea lor, dupa cum urmeaza:

1.Impartirea activitatii economice intre sectoarele piata si non-piata;

2.Impartirea sectorului pietei intre mecanismele specifice sectorului public si celui privat;

3.Operarea sectorului public non-piata, atat in privinta alocarii resurselor intre utilizatorii competitori, cat si a nivelului inputurilor, in ordinea atingerii unor obiective date.

Conceptia economistilor despre eficienta este mai larga decat intelesul obisnuit al acestui termen.In plus, ea ramane apropiata judecatilor de valoare care trebuie sa fie clar specificate.Exista doua dimensiuni ale eficientei economice care sunt utilizate separat, dar interconditionat:

A.Eficienta alocativa a resurselor;

B.X-eficienta resurselor.

A. Eficientaalocativa a resurselor

In general, cercetarea eficientei alocarii resurselor este o tema sistematica, in lucrarile de specialiate, in care conceptul optimalitatii al lui Pareto joaca rolul central.O alocare a resurselor este descrisa ca fiind corespunzatoare optimului lui Pareto, daca nici o alta nu poate fi facuta mai bine, fara sa-i faca rau ultimei persoane consumatoare.Economia bunastarii paretiene trateaza propuneri referitoare la dorinta alocarii alternative a resurselor.Astfel, ele se bazeaza, in mod necesar, pe judecati de valoare.

Este important de explicat aceste judecati, datorita faptului ca s-a dezvoltat o tendinta nefericita, mai ales in literatura de specialitate, prin afirmarea ca:

a).criteriul lui Pareto se bazeaza pe motive obiective;

b).judecatile de baza sunt in general acceptabile, necontroversate sau necunoscute.

Explicand judecatile de valoare, care sunt mai puternice decat pot parea la prima vedere, devine mai usor de evaluat semnificatia criteriului lui Pareto.

Exista patru judecati de valoare, si anume:

1.Preocuparea pentru bunastarea tuturor indivizilor din societate luati in mod separat, mai curand decat a unei entitati, numita "societate" sau "stat" sau a unui grup social sau a unei clase sociale;

2.Unii factori neeconomici afectandbunastarea indivizilor pot fi ignorati; s-a crezut ca alocarea resurselor economice poate fi separata de factorii sociali, psihologi si politici, cu conditia ca ei sa nu poata avea efect restrictiv direct asupra schimbului pe piata;

3.O trebuinta individuala trebuie sa fie considerata cea mai buna judecata a bunastarii sale proprii: cu alte cuvinte, exista un consumator complet si suveranitatea producatorului;

4.Daca o anumita schimbare in alocarea resurselor sporeste bunastarea la o ultima persoana, fara sa o reduca la alta persoana, atunci schimbareatrebuie considerata ca vand drept efect final cresterea bunastarii sociale.

Aceste ipoteze sunt instrumente ale lucrarii economistului bunastarii-Alfredo Pareto.Astfel, ipotezele 1 si 4 sunt intrinsec individualiste, fiind opuse celor colectiviste; ipoteza 3 respinge paternalismul; ipoteza 2 impune o separare clara intre economie si politica.

Asemenea caracteristici ale teoriei paretiene au contat pentru asocierea lor traditionala cu capitalismul competitiv.Cu toate acestea, teoria paretiana s-a dezvoltat subsecvential in directiile care fac ambivalente implicatiile lor pentru rolul statului.

Optimalitatea lui Pareto poate fi conceptualizata in trei subprobleme:

-eficienta schimbului;

-eficienta tehnica;

-omniprezenta eficienta a lui Pareto.

Eficienta schimbului se refera la asigurarea ca un anumit grup al bunurilor de consum este alocat intre indivizi intr-o asemenea masura, incat sa devina imposibile unele realocari viitoare ale bunurilor care ar urmari sa faca o persoana mai bogata, fara ca alta persoana sa devina mai saraca.Aceasta alocare poate fi realizata pentru a permite indivizilor sa-si ajusteze structurile lor de consum, ca raspuns la preturile relative.

Eficienta schimbului cere ca rata marginala a substitutiei intre doua bunuri sa fie egala pentru toti consumatorii.Rata marginala a substitutiei masoara o acceptare a consumatorilor de a da un bun in schimbul altuia.Cand cantitatile fixate a doua bunuri trebuie sa fie impartite intre doi consumatori, exista multiple alocari alternative care satisfac conditia necesara a eficientei schimbului, care consta in aceea ca ratele marginale ale substitutiei sa fie egale.

Eficienta tehnica vizeaza combinarea optimala a factorilor de productie.Rata marginala a substitutiei intre doi factori (oricare ar fi acestia) trebuie sa fie egala pentru toate bunurile produse.

Eficienta omniprezenta a lui Pareto este atinsa atunci rata marginala a transformarii factorilor este egala cu rata marginala comuna a substitutiei.Intr-un asemenea punct al eficientei omniprezente a lui Pareto, nici o realocare a bunurilor sau factorilor nu poate face o persoana mai bogata, fara sa faca simultan pe o alta mai saraca.

Exista o unica alocare a resurselor, si anume aceea a optimului lui Pareto.In schimb, exista o infinitate de asemenea puncte, fiecare corespunzand diferitelor distributii ale bunastarii, in afara optimului: care dintre aceste puncte sunt atinse depinde in mod critic de factorul inzestrarilor care furnizeaza punctul de plecare pentru schimbul pietei.Cu toate acestea, insusi criteriul lui pareto nu ofera un mecanism de alegere intre ele.

Pentru o economie de piata, atingerea optimalitatii lui Pareto presupune urmatoarele conditii:

-sa existe o informare perfecta;

-toti indivizii sa doreasca sa-si maximizeze utilitatea lor;

-sa nu existe nici o externalitate;

-sa existe o perfecta competitie intre cumparatori si intre vanzatori;

-toti producatorii sa-si maximizeze profitul.

Nerespectarea fiecareia dintre aceste conditii reprezinta ipotezele considerate ca puncte de plecare in dezvoltarea teoriei esecului pietei.

Pentru obtinerea optimului social, eficienta alocativa necesita ca preturile sa fie egale totdeauna cu costurile marginale.

B.     X-eficienta resurselor

Fiind formulate conditiile necesare pentru eficienta alocativa, presupunerea maximizarii profitului garanteaza ca firmele pot produce rezultate cu costuri minime.In teoria economica s-a argumentat ca bunastarea, ca efect al proastei alocari directe a resurselor provenite din distorsiuni, asemenea monopolului, se obtine cu un cost foarte mic comparativ cu costurile determinate de mai multe inputuri absolut necesare pentru producerea unui anumit nivel al outputurilor.Se foloseste termenul "x-ineficienta" pentru descrierea unor asemenea pierderi.Gradul de x-ineficienta este definit ca fiind: diferenta dintre eficacitatea maximala a utilizarii intaririlor si utilizarea actuala.Realizarea eficientei alocative necesita ca toate x-ineficientele sa fie eliminate.In timp ce in economie s-au facut frecvent presupuneri asupra x-ineficientei, concentrandu-se atentia asupra problemelor alocarii optime, s-a argumentat ca x-ineficienta este omniprezenta.

Orientari moderne privind eficienta cheltuielilor publice

Concluziile la care a ajuns cercetarea stiintifica actuala in acest domeniu sunt urmatoarele:

1.Serviciile publice nu trebuie sa fie furnizate intotdeauna in mod gratuit;

2.Oriunde este posibil, furnizarea publica de servicii publice trebuie sa fie inlocuita cu furnizarea privata;

3.Optiunea privind furnizarea serviciilor publice poate fi restabilita la mecanismele cvasipiata, prin utilizarea de cupoane sau bonuri valorice;

In ceea ce priveste redistribuirea dorita a veniturilor, aceasta trebuie sa fie implementata prin transferuri in bani, iar nu prin avantaje (servicii) in natura.

1.Serviciile nu trebuie sa fie procurate intotdeauna in mod liber si cu titlu gratuit

In figura 6.1. se prezinta eficienta alocativa rationala in conceptia concluziilor de mai sus.Pe abscise sunt reprezentate cantitatile bunului X (de exemplu, educatia) iar, pe ordonate -pretul si costul bunului considerat; DD' este curba cererii individuale a bunului X.Pentru simplificare s-a presupus ca fiind constant costul unitar al iesirii, si de aceea costul marginal (Cm) este egal cu costul mediu (CM).

Fig. 6.1. Eficienta in conditiile furnizarii gratuite si procurarii libere a bunurilor publice

Pret,cost D

A B

Pm Cm=CM

D'

0 Qm Qs Cantitati furnizate

Nivelul optimal al outputului este 0Qm unitati, care satisfaceconditia potrivit careia pretul trebuie sa fie egal cu costul marginal.Acest nivel al outputului ar trebui sa rezulte dintr-o competitie perfecta a pietei, in care toti consumatorii lui X platesc pentru pretul pietei 0.Acest rezultat poate fi contrastat acum cu ceea ce se va intampla daca guvernul furnizeaza bunul X catre consumatorii "liberi ai cererii", la punctul consumului

si aseaza costurile productiei in afara taxarii.Consumatorii vor dori acum sa consume 0Qs unitati din bunul X, indicat prin punctul B la care curba cererii DD' intersecteaza nivelul dorit al outputului transmis prin furnizarea gratuita libera a statului.

Consumatorii capata utilitatea pentru fiecare din unitatile extra intre 0Qm si 0qs.Ei evalueaza insa fiecare din aceste extraunitati (Qm-Qs) la mai putin decat costul lor marginal.Extrabeneficiile din expansiunea outputurilor sunt masurate prin suprafata QmAQs si extracosturile prin QmABQs.Exista o pierdere neta (suprafata ABQs), rezultand din substituirea aprovizionarii gratuite libere a statului, cu preturile pietei.Aprovizionarea publica a bunului X este de aceea nerationala, in sensul ca ea va conduce la expansiunea outputului peste nivelul pentru care consumatorii vor fi fost dispusi sa plateasca.

Pot sa apara alte doua surseale ineficientei alocative.Prima va fi data de distorsiunile induse prin impozitele instituite de autoritatile publice.A doua consta in aceea ca este posibil ca, din cauza altor pretentii fata de venitul public si a rezistentei la viitoarea impozitare, outputul sa nu fie cheltuit la 0Qs.Guvernul decide asupra nivelului outputului (destul de arbitrar posibil), iar apoi foloseste rationamentul non-pret (gratuit) sa aloce bunul intre consumatori.Spre deosebire de mecanismul pretului liber, asemenea proceduri "rationale" nu asigura ca bunurile (Qs) sunt alocate celot care le apreciaza mai mult (in sensul dorintei de a plati), prin aceasta incalcand conditiile necesare pentru eficienta alocarii.Mai mult, nu doar resursele sunt absorbite in procesele de rationalizare, dar exista si posibilitatea abuzului puterii birocratice, datorita discretiei existente.

2.Inlocuirea furnizarii publice cu cea privata

Aceste concluzii raman aproape afirmatii referitoare la faptul ca productia publica circumscrie mai putin eficienta-X, decat productia privata, deoarece, pentru aceasta din urma se manifesta o solicitare reziduala, pe seama careia isi poate insusi beneficiile pentru x-eficienta ridicata.

Figura 6.2 reproduce curba cererii DD' din figura 6.1.Exista acum, insa, doua curbe diferite ale costurilor, fiecare reprezentand atat Cm, cat si CM, in situatiile distincte privind cele doua alternative: productia publica si productia privata.

Fig. 6.2. Eficienta in conditiile substituirii aprovizionarii publice cu cea privata

Pret,cost D

H

G Cms=CMs

E  F

Pp Cmp=CMp

D' 0 Qp Q'p Qs Cantitati

Notatia "s" inseamna productia publica si notatia "p" inseamna productia privata.Curbele costului pentru productia publica sunt trasate la acelasi nivel corespunzator cu curbele din figura 6.1.Cum productia privata este stabilita sa intruchipeze un nivel ridicat al eficientei-x, curbele costului pentru aceasta sunt trasate sub cele pentru productia publica.

Nivelul dorit al productiei publice la preturile zero ramane la 0Qs.Totusi, nivelul iesirii in concurenta perfecta s-a schimbat: acum pretul egaleaza costul marginal la iesirea 0Q'p, unde DD' intersecteaza Cmp.Productia publica la 0Qs este inca ineficient alocata, chiar daca 0Q'p este mai mare decat 0Qp, ea ramane sub 0Qs.Pierderea din ineficienta alocativa este data de suprafata triunghiului EFQs.Exista o pierdere in plus data de X-ineficienta productiei publice.Aceasta este aratata prin suprafata PpGHF, care este cuprinsa intre Cms si Cmp masurata de nivelul outputului productiei publice 0Qs.

3. Utilizarea cupoanelor pentru disciplina productiei publice

Atunci cand un serviciu nu este transferabil direct sectorului privat, optiunea ofertantului poate fi restabilita catre consumator prin introducerea cupoanelor.Acestea ar trebui sa fie rascumparabile pentru achizitionarea unui serviciu specific, de la furnizori alternativi.Pe aceasta cale, sunt introduse recompense pentru x-eficienta, stimuland mecanismele pietei in sectorul public.

Concluzie la eficienta fata de cheltuielile publice.Pretul pietei este preferabil achizitiei publice la preturi zero.Spre deosebire de firmele competitive, serviciile publice nu au inca mecanisme incorporate care promoveaza x-eficienta.In intreprinderea privata, x-ineficienta este cuprinsa in politica managementului si a fortei de munca de catre proprietarii care isi pot insusi orice economii la cost.In sectorul public, interesele consumatorului sunt susceptibile sa fie subminate printr-o alianta a producatorilor (manageri si lucratori) care va substitui propriile ei teluri, eliberata de riscul falimentului.

La ineficienta alocativa cauzata prin indepartarea de la nivelul optimal al outputurilor, trebuie adaugata pierderea aditionala provenita de la X-ineficienta care emanadin orice combinatii din costurile de productie care sunt cu mult peste minimul atins de costurile altora.

Oriunde este posibil, productia privata trebuie sa fie substituibila productiei publice.Unde aceasta optiune nu este posibila, trebuie sa fie introduse mecanismele cvasipiata, asemenea cupoanelor, care combina finantarea publica cu utilizarea privata.

6.1.4. Esecul pietei si externalitatile

Figurile 6.1 si 6.2 sunt simple, dar ele reprezinta puternice constructii care sintetizeaza mai mult criticismul sectorului public ca ineficient si nerational.Cazul prezentat in figura 6.1 privind eficienta cheltuielilor publice neglijeaza abordarea pietei.Economia bunastarii paretiene are implicatii ambivalente pentru piata fata de participarea statului.

Datorita emfazelor pe externalitati a bunurilor publice si a monopolului, economia bunastarii paretiene a diminuat sever importanta generala a rolului pietei libere ca un alocator eficient al resurselor.

Exista doua tipuri ale interdependentei in interiorul unor sisteme de piata:

1.Interdependenta comunicata prin procesul insusi al pietei.Optiunile unei gospodine asupra pachetului de consum si factorul ofertei influenteaza optiunile intalnite de alte gospodine prin efectele asupra preturilor relative.

Acesta este semnalul pneuriilor de resurse, care este functia centrala a preturilor.

2.Ideea-cheie despre externalitati este cea a interdependentei necomercializate:efectele prin utilitate si functiile productiei se amnifesta direct si nu prin mecanismul pietei.Poluarea mediului este un exempul al externalitatilor negative (nedorite).S-a argumentat adesea ca sanatatea, locuintele si educatia genereaza beneficii externale celor trei parti.

In loc de o reglementare a fixarii pretului la egalitate cu costul marginal, reglementarea revizuita care asigura nivelul optimal social al iesirilor este cea a beneficiului social marginal egal cu costul social marginal.Totusi, in practica, masurarea beneficiilor sociale si a costurilor prezinta serioase probleme metodologice si ompirice.

Figura 6.1 a fost trasata pe presupunerea ca bunul X va produce beneficii numai consumatorului.Daca exista beneficii externale, sunt necesare noi alocari, care sunt ilustrate in figura 6.3.De exemplu, bunul X poate fi din nou educatia, iar mai multa stiinta de carte confera beneficii pentru altii.Concluzia ca furnizarea de catre stat a bunului X este prea mare si risipitoare nu mai este necesar valabila.

Fig. 6.3. Nivelul optimal al iesirilor, flexibil la beneficii externale

E

Pret, cost J

D K

A L Pp B Cm=CM

D' 

E'

0 Qp Qs Q*e Cantitati

Output-ul optimal al unui bun furnizat este flexibil la beneficii externale.EE' este trasata pe presupunerea arbitrara, dar posibila, ca beneficiul external al unei bunatati al bunului X se reduce, in timp ce iesirea bunului X creste.

In constructia figurii 6.1 a fost adaugata curba cererii EE' care masoara dorinta de a plati a ambilor cumparatori si carora le revin beneficiile externe.beneficiul external al unei unitati a bunului X este masurat prin distanta verticala intre EE' si DD', de exemplu, pentru unitatea numarul Qp, aceasta este AJ.

Output-ul pietei perfect concurentiale este la 0Qp la care beneficiul privat marginal QpA este egal cu pretul 0Pp.Insa beneficiul external marginal este egal cu AJ si beneficiul social marginal este egal cu QpJ.De aceea, 0Qp nu poate fi output-ul social optimal.Chiar daca consumatorii isi extind consumul pana la punctul unde beneficiul privat marginal 0Qs este egal cu zero, beneficiul social marginal QsK tot depaseste costul marginal 0Pp.Output-ul social optimal se inregistreaza atunci cand beneficiul marginal social este egal cu costul marginal social.Acesta se gaseste la 0Q*e, unde 0Q*eL egaleaza 0Pp.

Trebuie subliniat ca pentru rezultatul sa nu fie o pierdere, chiar daca furnizarea de catre stat este extinsa pana la punctul in care beneficiul privat marginal este egal cu zero, depinde in intregime de modul in care au fost trasate curbele.Daca EE' intersecteaza curba MC la stanga lui Qs, ar trebui sa existe "risipa", in sensul ca valoarea sociala a unitatilor marginale este mai scazuta decat costurile lor sociale.Totusi, scopul figurii 6.3 este de a dezvalui suprasimplicitatea din figura 6.1.Foarte putin este cunoscut despre forma lui EE', dar nu exista nici o scuza pentru simpla controversa a problemei beneficiilor externale.

Prezenta externalitatilor inseamna ca urmarirea separata a propriilor interese de catre indivizi si firme nu va conduce in mod necesar la o alocare sociala optimala a resurselor.Aceasta analiza directioneaza usor catre pledoaria interventiei statului pentru a "corecta" proasta alocare a resurselor, asa cum a facut-o de-a lungul istoriei.

In figura 6.3, output-ul social optimal poate fi atins, daca cumparatorii bunului X ar plati o subventie egala cu beneficiul marginal external.Aceasta subventie ar fi egala cu distanta verticala dintre EE' si DD'.Cea mai clara dificultate consta in cerintele informationale:marimea beneficiului marginal external trebuie sa fie cunoscuta la toate nivelurile, ceea ce ar include cu siguranta o distanta fata de experienta practica.Folosirea unui asemenea sistem de subventii ar implica costuri administrative si ar absorbi venituri publice.Multe propuneri politice fundamentale au derivat din economia bunastarii, creand o imagine a statului ca autocunoscator si altruist.Daca, totusi, alte obiective decat maximizarea bunastarii sociale sunt cautate, costul unui astfel de "esec al statului" este asezat fata de costul esecului pietei, inainte ca o concluzie politica finala sa poata fi luata.

Existenta externitatilor nu conduce direct la propuneri pentru alegerea intre proprietatea publica si aprovizionarea publica la pretul zero.Includerea acesteia in analiza implica, totusi, sanctiunea interventiei statului de piata, asigurata de faptul ca beneficiile din asemenea actiune au depasit costurile sale.

TEORIA SURPLUSULUI CONSUMATORULUI IN ABORDAREA EFICIENTEI SOCIALE A CHELTUIELILOR PUBLICE

6.2.1. Formarea surplusului consumatorului

Desi preturile joaca un rol crucial in promavarea eficientei alocative, exista cazuri bine stabilite in teorie, in care eficienta alocativa poate fi imbunatatita prin alegerea sau suprimarea rolului preturilor.

Surplusul consumatorului este diferenta dintre posibilitatile consumatorului de a plati un bun la un pret initial si nivelul platit la pretul actual.Dupuit (1844), un inginer francez, a introdus ideea surplusului consumatorului si a dezvoltat-o ca un sofisticat argument contra taxelor pe poduri si sosele.Dezvoltarilor sale teoretice subsecventiale au adus unele rezultate puternice care sunt superior relevante pentru rolul autoritatilor insarcinate pentru utilizarea facilitatilor publice.

Figurile 6.4 si 6.5 ilustreaza argumentul pentru inlaturarea taxelor.

Pret,cost A D B Pt Costul marginal=costul E mediu de colectare T D' 0 Qt MR Qs Cantitati (traversari)

Fig. 6.4 Surplusul consumatorilor pentru utilizarea libera a bunului public

Figura 6.5 castigurile si pierderile dupa abolirea unei taxe la utilizarea bunului public.

In figura 6.4. DD' este curba cererii pentru trecerile zilnice pe poduri si rauri.

Costurile medii si marginale operate sunt propuse a fi zero sicosturile marginale de colectare a taxelor sunt 0T. Podul este presupus sa fie privat pentru un profit maximizat. Proprietarul podului seteaza egalitatea dintre venitul marginal sicostul marginal. Presupunem ca aceste curbe se intersecteaza in E, care corespunde cu 0Qt traversari. Taxa este 0Pt si profiturile totale TPtBE.

Deci,0Qt asigura nivelul profitului maximizat al traversarilor, dar el nu este nivelul social optimal. In 0Qt, beneficial marginal (QtB) excede costul marginal QtE. Acest cost marginal, constand exclusive din costul marginal al colectarii taxei, a fost presupus sa fie zero. Utilitatea totala poate fi masurata prin suprafata de sub curba cererii DD' a numarului actual altraversarilor. Cand exista taxa, surplusul consumatorului este PtAB. Daca taxa este inlaturata, costul marginal este zero. Numarul de traversari este acum 0Qs si surplusul consumatorului, care este identic cu utilitatea totala de traversari, este 0AQs. Nivelul optimal social al outputului este acum realizat: valoarea calatoriilor tuturor traversarilor este 0Qs, al carui beneficiu marginal este egal cu costul marginal, amandoua din fiecare fiind zero.

Figura 6.5 reproduce figura 6.4, astfelca suprafatale sa poata fi marcate diferit. Suprafata 0PtBQt este castigul exprimat in surplusul consumatorului cand taxa a fost inlaturata. Suprafata 0TEQs este economia reala de resurse de la colectarea taxei abolite. Suprafata TPtBE este pierderea profiturilor proprietarului.

O particularitate a pietei, de la care adesea economistii fac abstractie este prezenta costurilor tranzactiilor. In figura 6.5, abolirrea taxei asigura o reala economie de resurse 0TEQt. Operarea unui sintem de preturi include utilizarea resurselor, iar abolirea taxei elimina costurile de colectare a proprietarului podului. Insa acestea sunt departe de a fin numai costuri: traversarile atrag pierderi de timp datorita taxelor, costuri ale operatiilor vehiculelor mai mari si cistul ocolurilor de evitare a taxei. Acestea sunt economii aditionale de resurse, odata ce taxa este abolita. Mecanismul preturilor include tranzactii, politica si costuri consolidate,care sunt frecvent neglijate de piata, fata de dezbaterile statului. Este adesea propus, fara evidenta, ca mecanismele rationale ale sectorului public absorb de departe mai multe resurse decat contrapartile pietei sale.

6.2.2. Analiza surplusului consumatorului si teorema lui Hicks-Kaldor privind compensarea sociala a utilitatilor

In cadrul acestui tip de analiza se opereaza cu notiunile de surplus (renta) al consumatorului si surplusul (renta) producatorilor, optenabile in economia de piata, pe care statulle foloseste in gestiunea finatelor publice, orientate catre obiectivul bunastarii sociale.

Folosind teoria cereri si ofertei,definite ca fiind functii de prt, respective functia cererii, o functie descrescatoare de prt si functia ofertei, o functie crescatoare de pret, definim surplusul dintre cele doua forme, astfel:

Surplusul consumatorilo este definit, in figura 6.6, de suprfata data pe grafic de modificarea pretului de cumparare, de la un nivel superior accepat initial de comparator (p0), la un nivel inferior (p1), ca urmare a coborarii acestuia. Astfel, suprafata descrisa de curba cererii, coborarea pretului si cresterea cantitatilor cumparate reprezinta surplusul consumatorului: p0 C0 C1 p1.

Pret

D

C0

P0

C1

P1

D'

Cererea q =f(p)

Cantitatea

Q0 q1

FIGURA 6.6 SURPLUSUL CONSUMATORULUI

Matematic, pornind de la o cerere normala, adica descrescatoare de pret, cantitatile cumparate(q) sunt functie de pret, f(p), iar derivata (modificarea) cererii in functie de pret este negativa:

q=(p), cu dq/dp<0

Daca pretul scade (p1<p0), variatia surplusului (rentei) consumatorului va fi:

In care:

∆Rc+ surplusul consumatorului Pe graficul din figura 6.6, surplusul (renta) consumatorului este suprafata dreptunghiului S1 (p0CoAp1), crescuta cu suprafata S2 (AC0C1), ca urmare a cresterii cantitatilor cumparate.

Se poate spune ca, pentru a se asigura surplusul consumatorului, preturile se mentin sub nivelul celor ale pietei (reale sau de echilibru).

Analog, se poate demonstra surplusul producatorului, rationand asupra curbei oferite : pentru a se obtie surplusul producatorului, preturile vor fi, deci, mentinute artificila la un nivel superior pretului de echilibru al pietei. Scopul este de a se garanta veniturile producatorilor.

Pret O

A oferta q = g(p)

P O

S1 S

P O

O'

q0 q Cantitatea

Figra 6.7, surplusul producatorului

Pe graficul din figura 6.7, surplusul (renta) producatorului este exprimat in suprafata p0p1AO1, crescuta cu suprafata O1AO2, ca urmare a cresterii pretului de la p0 la p1.

Matematic, se scrie:

q = f(p), cu dq/dp>o

in care:

∆Rp = surplusul producatorului

Intr-adevar, variatiile pretului sub influenta politicii financiare si fiscale a statului (subvebtii sau, dimpotriva, impozite indirecte) provoaca modificari, in sens opus (pozitive sau negative) ale rentelor producatorilor si ale consumatorilor, aceasta cu conditia ca variatia surplusului global (∆ R) sa fie pozitiva si tinand cont de relatia generala:

∆R = ∆ Rc + ∆ Rp >0,

este posibil ca puterile publice sa asigure un arbitraj in dirijarea resurselor financiare publice pe categorii de cheltuieli. De exemplu, nivelul cheltuielilor de transfer poate fi determinat in functie de variatia pozitiva a surplusului global.

Pornind de la ideea ca,intr-o economie in expansiune, surplusul global este totdeauna pozitiv si ca intotdeauna este posibila finantarea transferurilor, Hicks-Kaldor a enuntat teorema privind compensarea sociala a utilitatilor, avand campul de aplicare la avantajele neconcurentiale si cu conditia ca sa fie posibila generalizarea conceptuluipret.

De aici se trage concluzia ca o politica financiara si fiscala bine condusa poate sa contribuie la cresterea bunastarii colective.

6.3. Analiza cost-beneficiu- metoda de evoluare a cheltuielilor publice pe baza criterilui eficientei

6.3.1. Analiza cost-beneficiu- o alternativa a metodelor moderne de analiza a eficientei cheltuielilor publice

Metodele de evoluare a eforturilor si a efectelor directe si indirecte ale proiectelor de obiective publice sunt diferite. Cele care se utilizeaza in mod frecvent sunt :

• analiza costuri-avantaje, cunoscuta pe larg in literatura sub denumirea de analiza cost-beneficiu;
• analiza cost-eficacitate, bazata pe un sens mai larg decat cel economic, atribut avantajelor;
• metoda multicriteriale

Analiza cost-beneficiu

in aceasta metoda, beneficiul reprezinta, de fapt, avantajul obtinut pe seama furnizarii serviciului public, pentru care s-au elaborat variantele de proiect. In cadrul metodei se apeleaza la raportul cost/beneficiu, al carui nivel optim este este folosit ca un criteriu de exprimare a eficacitatii deciziilor publice, in cadrul unui program actualizat.

Conditia de a nu se respinge un proiect este: cost/beneficiu = minim sau, invers, beneficiu/ cost = maxim.

Analiza cost-eficacitate

Dupa elaborarea prealabila a unui indicator de eficacitate, acesta analiza se aplica in absenta unei evaluari monetare a avantajelor. In anumite ipoteze clar furnizate, in care obiectivul este unic, va fi ales programul cel mai putin costisitor.

Sfera de aplicare a acestei metode este aceea a cheltuielilor social-culturale: invatamant, sanatate, asistenta sociala etc

Metodele multicriteriale

in ipoteza in care exista pluritatea critetriilor si imposibilitatea de a le sintetiza intr-un indicator unic, decizia va fi elucidata prin metoda multicriteriale. Proiectele independente sunt astfel apreciate in raport cu fiecare din criteriile retinute, ceea ce antreneaza mai multe clasamente ale proiectelor, fiind dificila stabilirea unui clasament general. Diferite metode permit degajarea unei solutii empirice, care tine cont de aceste criterii diferite si este, astfel, utilizabila de catre decidentul politic.

In continuarea paragrafului, ne ocupam pe larg de analiza cost -beneficiu, care este preferata, atat in literatura de specialitate, cat si in practica, fiind agreata de catre economisti.

6.3.2. Conceptele si instrumentele de lucru ale analizei cost-beneficiu

Orice proiect al unei investitii necesita o analiza atenta, indiferent daca investitia se face in sectorul public sau in cel privat. o analiza a proiectului de investitii trebuie sa se bazeze pe faptul ca unele costuri pot fi experimentate in viitor.

Sa presupunem ca un proiect de investitii aduce un castig din productie in fiecare an al vietii lui. Daca investitia este facuta de o firma privata, aceste castiguri ar putea fi considerate ca niste venituri adunate ca rezultat alinvestitiei.

in sectorul public, beneficiile sunt probabil mai largi. Sa presupunem ca exista estimari ale valorilor banesti ale beneficiilor sociale( B1,B2,,Bn) pentru a fi experimentate in fiecare n ani, pe durata de viata a proiectului. Este posibil sa adaugam aceste sume chiar daca ele sunt experimentate la diferite perioade. beneficiile obtinute in fiecare an pot fi convertite in valori prezente si apoi adaugate. Valoarea prezenta a acestor castiguri obtinute este :

in care: VP = valoarea prezenta a proiectului;

r = rata de actualizare.

Analizele cash-flow-ului actualizat al investitiei sunt bine cunoscute in afacerile economice. Ele sunt cerute pentru faptul ca incasarile si costurile care decurg din investitii vor aparea la diferite perioade.Costurile proiectelor sunt impartite intre costuri de capital, respectiv costuri ale investitiilor (I), care trebuie sa fie incluse intr-un proiect nou in perioada prezenta si costurile curente (C1,C2,,Cn) care vor fi efectuate pe parcursul realizarii [roiectului. Pe aceasta cale, un proiect al capitalului va genera un flux de beneficii nere. In timpul perioadei de viata a proiectului, beneficiile nete anuale ( B-C) trebuie sa fie actualizate, pentru a evolua valoarea prezenta neta (VPN) a proiectului. Aceasta reprezinta diferenta dintre suma actualizata a fluxurilor castigurilor si costurile initiale ale proiectului, conform formulei :

In care :

VPN = valozrea prezenta neta a proiectului;

Io = capitalul initial investit;

B - C = castigurile obtinute in fiecare din cei n ani ai proiectului.

Valoarea prezenta neta a unei investitii poate fi rescrisa :

Proiectele investitiei pot fi ierarhizate in functie de valoarea neta prezenta a acestora. Vor fi luate in considerare numaiacele proiecte pentru care VPN.0. Cele mai bune proiecte vor fi acelea care au VPN-ul cel mai ridicat, adica VPN= maxim. Dintre alternative,proiectele pot fi ierarhizate si in concordanta cu rata interna a rentabilitatii fiecarui proiect, respectiv valoarea lui r care face fluxul beneficiilor nete actualizate egal cu costul initial al capitalului. Aceste proiecte care ar conduce la o valoare prezenta neta ridicata, vor inregistra, de asemenea, o rata tipica ridicata de rentabilitate. Totusi, exista motive pentru a prefera o alta forma de ierarhizare. in general, este preferabil sa se ierarhizeze proiecte in functie de valoarea prezenta neta, decat dupa ratele de rentabilitate, pentru urmatoarele motive:

In primul rand, nu poate fio solutie unica a ratei interne de rentabilitate. Pentru un proiect particular, mai mult decat o rata de actualizare, poate reduce un flux al castigurilor viitoare la zero.

In al doilea rand, la proiectele care se exclud reciproc, ranta interna a rentabilitatii poate conduce la selectarea proiectelor care nu pot fi alese dupa criteriul valorii nete prezentate. In figura 6.8, valoarea prezenta neta pentru doua proiecte A si B sunt aratate pentru variate rate de actualizare. rata interna de rentabilitate (acea rata de actualizare care face VPN =0) pare a fi mai mare pt A decat pt B. Totusi, daca VPN este considerata la rata de actualizare maimic decat 0c, proiectul A are VPN mai mare decat B. Daca obiectivul ar fi acela de maximizare a VPN proiectului, atunci pentru rate de actualizare mai coborate decat c, VPN ar indica proiectul corect, dar daca se bazeaza pe rata interna de rentabilitate va indica proiectul gresit. Concluzia este ca folozind VPN prin definitie, se ajunge catre proiectulcorect. In timp ce testul cu rata interna de rentabilitate poate fi modificat pentru a avea in vedere aceasta problema, testulsimplu alVPN, este adesea vazut ca superior.

Formula pentru determinarea valorii prezente nete (VPN) a unui proiect este ajutatoare in intelegerea urmatoarei intrebari: Ce este diferit in analiza cost - beneficiu in sectorul public si in cel privat? Atat in sectorul public, cat si in cel privat, eva;uarea proiectelor revine unei perioade lungi, iar actualizarea, pentru a tine seama de acesta, este necesara in ambele cazuri. Ce este special in legatura cu analiza cost - beneficiu? Diferentele dintre folosirea evaluarii investitiei in sectorul public si folosirea ei in sectorul privat constau in obiectivele diferite urmarite in ambele sectoare, si anume: 1)Variatia costurilor C sivariatia castigurilor B sunt calculate conform unei formule; 2) Principalele variatii pentru valoarea acestor costuri sicastigur apar in sectoare diferite; 3) Variatia ratei de actualizare r apare in ambele sectoare.

VPN

100

50

0,1 0,5 1,0 rata de actualizare

figura 6.8 Rata de rentabilitate a proiectelor de excludere reciproca.

Se presupune in mod uzual ca, in sectorul privat, obiectivul urmarit de firma este maximizarea profitului. Deci, pentru firma privata, beneficiul va fi notat cu Bi, ca un venit castigat in fiecare an al proiectului; Ci va fi costul privat cu care se confrunta in fiecare an al proiectului si Io va fiinvestitia initiala zero pe care firma crede ca oface. In general, aceste venituri si costuri vor fi estimate la preturile de piata.

Pe de alta parte, obiectivuldin sectorul public este maximizarea bunastarii, a bunastarii sociale. Aceasa ne conduce la includerea in evaluarea investitiei a costurilo sia beneficiilor urmatoare, care nu vor introduce o evaluare a investitiei private. Asta inseamna ca preturile de piata nu sunt intotdeauna bune pentru estimarea costurilor si beneficiilor. De asemenea ,factorul de actualizare depinde si de altifactori decat rata dobanzii. De aceea, in evaluarea investitiei, intrebarile de care se loveste un analist al costurilor sibeneficiilor sunt: care costurisibeneficii sunt incluse? Cumse evalueaza ele? la ce rata de actualizare vor fievoluate?

Raspunsurile la aceaste intrebari depind de aplicarea principiilor bunastarii economice. Evaluarea cheltuielilor publice comporta obtinerea bunastarii economice. De exemplu, se argumenteaza ca atunci cand analiza beneficiu - cost cauta o valoare de proiect neta pozitiva, pentru a justifica investitia, se utilizeaza un criteriu Hicks-Kaldor. Aceasta inseamna ca atunci cand valoarea prezenta neta a unui proiect de cheltuieli publice se preconizeaza a fipozitiva intr-o analiza cost-beneficiu, interpretarea trebuie sa fie ca daca proiectul este acceptat, beneficiarii de investitii vor castiga mai mult decat vor pierde cei invinsi. Aceasta este un test ipotetic,. totusi, aceasta interpretare va fi adevarata,numai daca analistul cost-beneficiu a acceptat studiul abordat. Prin aceasta intelegem ca analistul are nevoie sa ia decizii corecte, cu respect pentru raspunsurile mai sus citate.

6.3.3 Analiza cost-beneficiu (ACB) si externalitatile

Una dintre caracteristicile dinstincte ale ACB este faptul ca se refera in principal la costurile si beneficiile sociale decat la cele private. in aceasta privinta se recunoaste exsistenta externalitatilor. Se stie ca un efect external este prezent atunci cand activitatea unui operator economic afecteaza bunastarea altuia si cand aceasta independenta nu este inclusa in mecanismul pretului sau in altele. De exemplu, pentru studiu cost -beneficu al unui proiect pentru o linie noua de metrou, beneficiile reducerii aglomerarii pe strazile localitatii considerate au fost adaugate veniturilor liniei in scopul de a stabili o masura a beneficiilor sociale ale liniei. De asemenea, in proiectarea unui nou aeroport, costul zgomotului avionului este luat direct in calcul proiectului. Este posibil sa se faca o distinctie intre beneficiile si costurile directe si indirecte, si intre beneficii si costuri tangibile si intangibile in cadrul a doua delimitari, si anume: beneficii si costuri reale (cu cuantificari fizice); beneficii si costuri pecuniare (exprimare valorica). In figura 6.9 se prezinta schematic aceasta grupare.

Fig 6.9 Clasificarea costurilor si beneficilor din punct de vedere al externalitatilor

Astfel, R.A. Musgrave descrie beneficiile directe si tangibile ale unui proiect de irigatie in termenii cresterii rezultatelor proiectului in actiunea fermei pe piata, in timp ce beneficiile indirecte intangibile pot fi reducerea eroziunii solului in apropierea dealurilor sau conservarea vizibilitatii zonelor de agrement. Costurile directe ale schemei de irigatii pot fi costurile conductelor, in timp ce costurile indirecte intagibile pot include distrugerea animalelor salbatice. In proiectele de sanatate, beneficiile direct tangibile ale investitiilor in examinarea medicala pot fi economisirea costurilor medicale ale tratamentului, in timp ce un beneficiu direct intangibil ar trebui sa fie inbunatatirea stilului de viata al persoanei considerate. Similar, in programele de invatamant, beneficiul direct tangibil poate fi cresterea castigurilor viitoare ale studentilor si beneficiile indirect intangibile ar trebui sa fie o reducere a costurilor crimei sau aparitia unui electorat mai informat.

ACB se refera si la distinctia care a fost facuta intre extremitatile tehnice si cele banesti. O externalitate tehnica este definita ca una care apare atunci cand functia de productie a producatorului afectat sau functia utilitatii a consumatorului afectat este alterata. Pentru un consumator, externalitatea poate face posibil ca mai putina (mai multa) utilitate sa poata fi obtinuta din diseconomie (economie) . Pentru unproducator, pot fi obtinute mai putine (mai multe) rezultate dintr-un set dat al intrarilor pe seama diseconomiei (economiei).

O externalitate pecuniara este perceputa pe seama schemei preturilor, a salariilor si a profiturilor. O externalitate pecuniara nu altereaza posibilitatile tehnice al productiei sau ale consumului.Cele subliniate in legatura cu distinctia dintre externalitatile tehnice si cele pecuniare pot fi ilustrate prin urmatoarele exemple :

a) Diseconomia externala generata cand soseaua taie proprietatea unei ferme in doua, culturile ramand intr-o parte, iar constructiile, utilajele si animalele in cealalta parte;

b) Diseconomie externala generata cand soseaua blocheaza un peisaj si reduce utilitatea consumatorului.

Exista multe cai de clasificare a beneficiilor si costurilor care pot fi utilizate intr-o analiza cost-beneficu. Costurile si beneficiile tehnice sau reale poat fi distinse prin efecte pecuniare. Costurile si beneficiile pot fi, de asemenea, tangibile ( cand beneficiile sau costurile pot fi masurate pe piarta) sau intangibile ( cand nu exista o piata specifica si este necesar un pret umbra, de exemplu, o inbunatatire a mediului sau a peisajului care rezulta ca o consecinta a unui proiect de irigatii). Ele sunt frecvent clasificate ca fiind directe sau indirecte. Aceasta clasificare paote fi privita si ca distinctie intre costuri si beneficii primare si secundare. Conform lui Musgrave, tabelul din figura 6.10 prezinta diferite programe de investitii publice. el ilustreaza folosirea diferitelor clasificari pentru fiecare dintre cele doua programe, considerate in scopul ilustrarii distinctiei dintre beneficii si costuri directe si indirecte ca si diferenta dintre externalitatile pecuniare si cele tehnice. Exemple sunt ipotetice. Totusi se pot icadra in clasificarea prezentata in figura 6.10.

Fig 6.10 Clasificarea costurilor si beneficiilor din punct de vedere al externalitatilor

6.3.4. Analiza cost-beneficiu pe baza surplusului consumatorului

Exista un numar limitat al surselor de informatie pentru evaluarea anticipata a beneficiului: piata, indivizisi evaluari individuale.

Este posibil sa se apeleze la piata, daca exista una considerata sadisfacatoare. Totusi, pietele bine definite in legatura cu toate beneficiile proiectelor sectorului public sunt considerate absenta. Cu toate acestea, nu se paote spune ca, adesea , informatiile ajustate ale pietei nu au un rol semnificativ de jucat. trebuie explicat, insa, ca ajustarea este necesara datorita esecului pietei.

A doua sursa a evoluarii sunt indivizii. Ei pot fi intrebati direct prin chestionare bine concepute sau in contexte experimentale pentru a furniza informatiile necesare evaluarii

O a treia varianta de abordare, preferata de economisti, este aceea de a deduce din optiunile actuale limitele evaluarii individuale.

Trebuie sublinat ca, din moment ce ACB este mai preocupata de costurile si de beneficiile sociale, decat de maximizarea profitului privat, exista cerinte speciale pentru evaluare. Obiectivul analizei este obtinerea unui surplus social estimativ, impreuna cu proiectul determinarii valori reale. De aceea, un punct de pornire natural, care respecta judecatile de valoare paretiene, este de a cere unui numar car mai mare de indivizi sa fie pregatiti sa plateasca proiectul.

Folosind exemplu dat de Musgrave, se presupunem, in continuare, un proiect pentru modernizarea unei sosele pe o anumita distanta.Se mai presupunem ca pe acest drum se va introduce o scurtatura care va permite automobilistilor parcurgerea distantei in doar 30 min, fata de o ora cat dura parcurgerea drumului inainte de imbunatatire si ca valoarea timpului de calatorie este estimata la 2 dolari/ora. Se pune intrebarea : cat valoreaza imbunatatirea respectiva pentru un individ din comunitate? Un castig ar fi reducerea timpului de calatorie ( 1 dolar/calatoie). Bineintels, alte costuri ale calatoriei pot creste, ca de exemplu, consumul de combustibil/km, uzura pneurilor precum si posibilitatea unui accident ca rezultat alcresterii vitezei de deplasare. Sa presupunem ca doar aceste costuri variabile ale timpului per calatorie erau de 1,50 dolari,inainte de imbunatatirea drumului, sica dupa imbunatatire vor creste la 2 dolari. Inainte de imbunatatirea drumului, costurile totale pe o calatorie se compuneau din 2 dolari (costuri date de timp pe calatorie) plus 1,50 dolari (costuri variabile), reprezentand insumat suma de 3,50 dolari pe calatorie. Dupa mbunatatire, costul total pe calatorie va deveni de 3 dolari. beneficiile modernizarii soselei ar putea fi atunci estimate la 0.50 dolari/calatorie.

In continuare, sa presupunem ca inainte de imbunatatire sunt un milion de calatori, iar dupa aceasta, datorita scaderii costului pe calatorie, se asteapta o crestere a numarului de calatori cu cinci sute de mii. Un mod de estimare a efectului bunastarii acestor schimbari este de a intreba cati indivizi sunt pregatiti sa plateasca pentru ele. pentru nuamrul initial de calatori scaderea pretului va fi o buna estimare a cresterii bunastarii: 1 milion x 0,50 dolari/ calatoria = 500mii dolari. Pntru traficul aditional, aceasta aproximare nu este sadisfacatoare, pentru ca acest trafic aditioanl nu ar face niciodata aceasta calatorie la pretul vechi de 3,50 dolari. Utilizatorul marginal ar palti un pret imediat sub 3,50$, in timp ce, dupa imbunatatire, el plateste un pret de 3$. Daca luam in considerare curba cererii lineare, atunci beneficiile acestor 500 mii de calatori sunt: (3,50$ - 3&)x 500 mii = 125mii $. Beneficiile totale in orice an sunt estimate a fi: 500mii$ +125mii$ = 625mii$.

Concluzia care devine evidenta in aceasta analiza este ca estimand beneficiile proiectului in acest mod este acelasi lucru cu folosirea principiului surplusului consumatorului. Reducerea costului pentru beneficiarii initiali se poate observa in figura 6.11. si este egala cu aria 1-3-5-2. Valoarea consumatorului aditioanl este aratata de triunghiul 3-4-5. Aria completa 1-3-4-2 nu este altceva decat modificarea in surplusul consumatorului care rezulta din scaderea pretului calatoriei, ca rezultat al investitiei in proiectul drumului.

Pret

D

3

1

4

2

D'

1.0 1,5 Numar de calatorii pe an

figura 6.11 . formarea surplusului consumatorului in functie de cererea pentru calatoria pe sosea.

Acceptand analogia, este necesar sa se retina ca exista indoieli referitoare la folosirea surplusului consumatorului. Astfel:

• Pentru a estima surplusul consumatorului, curba cererii trebuie desenata presupunand ca venitul real este constant. Aria de sub curba cererii arata dorinta de a palti, asociata cu masura de a compensa variatia. Curba cererii compensate se deosebeste bineinteles de curba cererii desenata presupunand venitul constant. Curba cererii identificata prin comportamentul individului nu va fi curba cererii compensate, deoarece nu exista un mecanism care sa arate care compensatie poate fi facuta.
• Folosirea singulara a zonei de sub curba cererii poate fi o estimare inadecavata a surplusului consumatorului. Presupunand ca preturile nu se schimba nicaieri, urmatorul exemplu arata cum se modifica aria pentru a permite schimbari pe alte piete. Este vorba de un proiect pentru sectorul public care va reduce pretul transportului in sectorul public. In figura 6.12 (a) curba cererii este prezenta pentru transportul sectorului public, iar efectul programului de investitii este de a reduce pretul de la P1 la P2. Rezultatul acestuia este ocrestere in surplusul consumatorului la P1-1-2-P2. Totusi, faptul ca pretul transportului public a scazut, inseamna ca unii calatori substituie transportul public pentru cel privat.

D

Pret de calatorie

1

P1

2

P2

D'

q1 q2 Numar de calatorii pe an

figura6.12(a) modificarea surplusului consumatorului pe seama modernizarii serviciului de transport public

Pret pe calatorie D

3

P1

P2 4

D'c

D"c

Numarul de calatori pe autobuz

figura 6.12 (b) modificarea surplusului consumatorului in functie de modificarea pretului la un serviciu substituit

In figura 6.12 (b), curba cererii (Dc) pentru transportul privat se prezinta deplasata de la dreapta la stanga ( de la Dc' la Dc"). Este posibil, ca un rezultat al aglomerarii pe soselele publice, pretul transportului privat sa scada. Desigur, aceasta creeaza castiguri pentru acei automobilisti care raman in transportul privat si acesta reprezinta o externalitate tehnica a proiectului. Deplasarea curbei cererii descrise,pentru fiecare punct al deplasarii, castigul care se obtine din reducerea pretului pe piata. Daca modificarea este ca si marginala, aceasta este marita in parte (b). Castigul asociat in surplusul consumatorului pentru utilizatorii acestei sosele este exprimat la suprafata P1-3-4-P2. Aceste castiguri trebuie sa fie clar dorite, pntru a inregistra castiguri depline ale proiectului.

Exista intotdeauna rezerva ca, dupa ce proiectul a fost realizat, sa nu se paota verifica daca surplusul consumatorului a crescut. Aceasta verificare nu se poate efectua, decat daca exercitiul a fost corect efectuat.

6.3.5 Folosirea preturilor umbra pentru eliminarea deficientelor preturilor pietei

Este evident faptul ca, avand de-a face cu analiza cost-beneficiu, vorbim maimult despre bunastare. Teoria second best (cea de-a doua sansa buna) este oalta piesa relevanta cand analistul are de-a face cu metoda cost -beneficiu. Deoarece costurile si beneficiile trebuie evoluate, este necesar ca pentru aceasta sa utilizam preturile. Trebuie sa folosim preturile pentru a evolua intrarile si iesirile, dar cat de increzatoare este piata preturilor ca o masura a beneficiilor si a costurilor? Folosirea conceptului surplusului consumatorului si incercarea de a-l folosi ca un obiectiv ce trebuie maximizat se bazeaza pe faptul considerat ca pietele sunt perfecte oriunde in economie. Folosirea preturilor de piata pentru a evolua resursele folosite sau ca o apropiere de valoarea bunurilor pentru a fi furnizate de sectorul public se bazeaza pe convingerea ca recordurile preturile de piata se doresc a fi platite pentru unitatile marginale ale bunurilor (resurselor) in discutie. Daca acest lucru este adevarat oriunde, atunci preturile de piata sunt o evaluare folositoare si problemele asociate cu teoria second -best nu sunt relevante.Daca totusi aceasta nu este adevarat, va fi necesar ca in analiza cost-beneficiu sa se evite preturile de piata si acestea sa fie inlocuite cu preturile umbra, care estimeaza cu maimulta precizie costul real al resurselor sicosturilor in termenii dorintei de a plati.

Iata cateva exemple unde pot fi recomnadata corectiile preturilor de piata:

a)      Monopolul

Cum se determina pretul umbra al intrarilor determinate cand in cadrul unui proiect acestea sunt furnizate de un monopolist? In acest caz, problema este ca pretul de piata al intrarilor nu va fi egal cu costul marginal social al intrarilor. O solutie a acestei intrebari este identificarea considerand folosirea alternativa a intrarilor. Sa presupunem ca cimentul este necesar pentru proiectul constructiei unui sector public ( pentru a cosnstrui o scoala) si ca aceasta trebuie cumparata de la un monopolist.Daca rezerva de ciment creste ca raspuns la necesitatile proiectului, atunci costul cimentului este egal cu valoarea resurselor folosite pentru a-l produce si, in acest caz, venitul din incheiere al monopsolului nu trebuie inclus. Castigul pecuniar al monopolistului nu este un cost real al comunitatii. Totusi, in alte circumstante, pretul pietei ar fi pretul relevant in ACB. Valoarea produsului sectorului public ar trebui stabilita atunci in termenii sumei care ar fiplatita pentruprodusul respectiv in sectorul privat. Cheia este daca oferta de produse este elastica. Daca oferta se extinde, folosim valoarea costului marginal al al resurselor incluse. Daca oferta este inelastica, atunci costul de oportunitate al resurselor este valoarea care ar trebui platita pentru produsul finit in sectorul privat

b) Somajul

Urmam aceeasi linie de argumentare, si anume aceea ca evaluarea muncii este facuta la rata salariului, care sa presupunem ca reprezinta costul de oportunitate al muncii. Daca exista somaj, costul de oportunitate corespunzator tinde sa fie zero. De aceea, daca proiectul A este inceput intr-o regiune I, unde rata somajului este mare, acest proiect este preferat in comparatie cuproiectul B, inceput in J, unde rata somajuluieste mica. Aceasta se intampla chiar daca valoarea neta prezenta a proiectului (estimata pentru ambele proiecte folosind rata salariului pentru munca) este mai mare pentru B, decat pentru A.

c) Impozitele

Aceleasi principii se aplica la impozite si subventii. Consideram din nou bunurile intermediare folosite la proiect. Productia industriala va fi evoluata la preturile pietei unde bunurile ar putea fi folosite si in alte proiecte; de asemenea aceasta va fi evoluata la costurile de intrare, fara impozite, acolo unde sunt furnizate pentru proiectul respectiv

d) Comertul international si dezvoltarea

Calculul eficientei pentru un proiect simplu, avand ca obiect exportul, poate fi efectuat prin urmatoarea ecuatie: BNP = cs(X-M)- a(RSU.L+Nl), in care: BNP -beneficiul net al proiectului; cs- cursul de schimb; X- produsul proiectului, care este un bun pentru export; M-materie prima importata pentru proiect; RSU- rata salariului umbra; L- munca angajata in proiect; NL- materie prima care nu necesita prelucrare; a-factoul de conversie, care converteste intrarile interne in evaluari la frontiera.

Aceasta relatie puncteaza aspecte de solutionat in evaluare: cea a comertului international de bunuri (X si M); cea a bunurilor necomercializate (NL) si cea a ratei salariului umbra (RSU). Odata rezolvate aceste probleme, din punct de vedere economic, proiectul se evalueaza cu preturile contabile eficiente.

6.4 Dimensionarea eficientei cheltuielilor pentru

obiectivele si actiuni economice

Eficienta cheltuielilor privind actiunile economice se determina sise urmareste pe baza metodei de analiza costuri - avantaje sau costuri- eficacitate. InAceasta presupune: definirea clara a obiectivelor care trebuie atinse;identificarea resurselor posibile si a mijloacelor tehnice susceptibile de a filuate in considerare in cadrul solutiilor alternative proiectate; determinarea costurilor sia avantajelor pe care le prezinta fiecare dintre aceste alternative; compararea costurilor si a avantajelor mijloacelor luate in calcul.

in calculele de eficienta se folosesc indicatorii previzionali pentru orientarea anticipata a activitatilor economice pe calea utilizarii cu avantaje maxime a resurselor financiare. Elaborarea modelelor de analiza tine seama de fazele prin care trece fiecare obiectiv: studiu, realizarea propriu-zisa si exploatarea. In cazul in care se pot elabora mai multe variante care prezinta cea mai favorabila corelatie dintre cost si avantaje. Aceasta din urma se refera si la performantele tehnice ridicate, calitate superioara, competitivitate pe diferitele piete de desfacere. Se urmareste ca la un anumit efort sa se obtina efecte maxime sau avantajele scontate sa se obtina cucel maimic efort posibil.

Pentru analiza eficientei economice a cheltuielilor se stabilesc si indicatori ai utilizarii efective (postcalculate) a resurselor, dupa aceleasi procedee. Cu ajutorul lor se compara previziunile sau rezultatele obtinute in perioadele anterioare cu cele privind perioadele pentru care se efectueaza aceasta analiza, identificandu-se cauzele concrete care au determinat rezultatele constatate si masurile ce se impun pentru imbunatatirea acestora.

Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor aferente unei perioade de timp, se folosesc instrumente specifice de normare. Astfel, pentru cheltuielile cu materiile prime, materialele, combustibilul, energie se stabilesc indici sau coeficienti ai consumurilor specifice si ai gradului de utilizare a acestora, in raport cu numarul unitati de produse finite care se pot obtine, prin exploatarea normala a capacitatii de productie. Se urmareste eliminarea risipei si imbunatatirea performantelor tehnice ale produselor fabricate, competitivitatea produselor pe piata interna si externa. pentru cheltuielile cu salariile, se folosesc normele de munca. Salariile sunt corelate cu calitatea muncii, cu competenta profesionala, concurentiala, cu nivelul preturilor si tarifelor, al ajutoarelor de somaj, al pensiilor etc. Cheltuielile privind amortismentele sunt dimensionate pe baza duratelor de servicii normate, prin luarea in calcul a ritmului uzurii morale, prin folosirea metodei amortizarii accelerate sau proportionale in timp, iar repartizarea acestora pe produse se efectueaza pe baza exploatarii optime a capacitatii de productie. Cheltuielile cu dobanzile se stabilesc pe baza volumului de credite bancare minime necesare si a folosirii acestora in cadrul termenelor si pentru destinatia aprobata. Cheltuielile privind investitiile se stabilesc pe baza proiectelor de executie a lucrarilor de constructii, a normelor de consum de materiale, manopera, utilaje si transportul materialelor, a preturilor si tarifelor la care se aprovizioneaza sau se platesc aceste consumuri, a termenelor optime de desfasurare a lucrarilor, de achizitionare si montaj al utilajelor, de dare in folosinta si atingere a parametrilor proiectati ai capacitatii de productie realizate prin investitii.

Eficienta cheltuielilor privind obiectivele si actiunile economice se stabileste, de regula, ca raport intre indicatorii de efect si ceide efort.

Indicatorii de efect sunt productia marfa, valoarea adaugata, profitul, incasarile din export s.a.m.d. Indicatorii de efort sunt investitiile, costurile de productie, importurile timpul de munca utilizat de personalul lucrarilor s.a.m.d.

Indicatorii de eficienta se stabilesc pe componente ale efortului sau ale efectului, astfel:

a) pentru capitalul total si, separat, pentru capitalul fix sau circulant se calculeaza:

productia la 1000 unitati monetare capital total:

capital fix:

capital circulant:

valoarea adaugata la 1000 de unitati monetare capital total:

capital fix:

- capital circulant:

profitul la 1000 unitati monetare capital total:

capitalul fix:

sau capitalul circulant:

b)      pentru investitii privind intreprinderile noi sau dezvoltari si modernizari, se calculeaza:

investitia specifica (Is):

Is = It/Q

In care:

It = investitiile totale;

Q = productia proiectata;

Dr = durata de recuperare a investitiilor, in ani:

Dr =

c)      pentru eficienta muncii se calculeaza productivitatea muncii ( W):

d)      pentru eficienta productiei, se calculeaza:

e)      pentru operatiunea de comert exterior, se calcueaza :

f) pentru investitiile efectuate pe seama eforturilor valutare, se calculeaza durata de recuperare pe baza incasarilor in valuta din exportul de bunuri obtinute pe seama investitiilor efectuate.

Eficienta cheltuielilor privind obiective si actiuni economice este cu atat mai mare, cu cat pentru obtinerea unei marimi a efectului, efortul de utilizare a resurselor financiare prin cheltuieli, este mai mic. Aceasta este functia-scop a alegerii variantei optime in analiza costuri-avantaje a proiectelor elaborate sau in punerea in aplicare a unei asemenea variante, cand solutiile de eficientizare de verifica pe parcurs.

In cadrul analizei, indicatorii de eficienta se folosesc in ansamblul lor, constituind un sistem. Deasemenea variantei optime se realizeaza pe seama aspectelor intensive, calitative ale rezultatelor obtenabile.

CARACTERIZAREA SISTEMULUI CHELTUIELILOR PUBLICE

In procesul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale, statul asigura acoperirea necesitatlor publice generale.Pentru aceasta el are nevoie de importante resurse banesti care se mobilizeazaprin intermediul relatiilor financiare.Folosirea resurselor banesti astfel mobilizate are loc prin intermediul cheltuielilor publice.

Categoria de cheltuieli publice este strans legata de ansamblul actelor si operatiunilor de repartizare si utilizare a fondurilor statului pentru actiuni social-culturale si economice, pentru intretinerea organelor statului si pentru apararea nationala etc.Spre deosebire de cheltuielile publice, cheltuielile bugetare reprezinta numai o parte a cheltuielilor publice si anume, cea mai mare parte a acestora, datorita faptului ca prin bugetul de stat se mobilizeaza, se repartizeaza si utilizeaza un volum important de resurse comparativ cu celelalte fonduri financiare constituite la nivel macroeconomic.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde deci, totalitatea cheltuielilor ce se efectueaza din fondurile financiare ale statului pentru actiuni social-culturale si economice, pentru intretinerea organelor statului si pentru apararea nationala etc.

In Romania, evolutia ponderii cheltuielilor publice in P.I.B., se prezinta astfel:

Evolutia ponderii cheltuielilor publice in P.I.B

Sursa: B.N.R., Raport Anual, 1996

CRITERII DE CLASIFICARE A CHELTUIELILOR PUBLICE

Pentru o mai buna intelegere a problemelor privind cheltuielile publice, este necesara clasificarea acestora din mai multe puncte de vedere.In ;iteratura de specialitate se utilizeaza mai multe criterii pentru gruparea cheltuielilor publice in cadrul carora un loc deosebit revine clasificarii economice, celei functionale si clasificarii bugetar-administrative.

1.Clasificarea economica a cheltuielilor are in vedere influenta pe care o exercita asupra economiei diferitele categorii de cheltuieli publice.Din acest punct de vedere se disting cheltuieli de functionare (curente), cheltuieli de transfer si cheltuieli de investitii (de capital).

Privite din acest punct de vedere, structura cheltuielilor bugetului de stat in Romania, se prezinta astfel:

Structura economica a cheltuielilor publice in Romania

1.1. Cheltuielile de functionare (curente) sunt destinate asigurarii bunului mers al activitatii institutiilor publice.La randul lor, cheltuielile de functionare se pot imparti in doua subcategorii:

Cheltuieli de personal, care cuprind platile privind salariile si indemnizatiile acordate functionarilor publici, pensiile cuvenite pentru munca depusa si limita de varsta etc.Aceste cheltuieli au la baza ideea contraprestatiei.

Cheltuieli materiale, care sunt destinate achizitionarii de bunuri si servicii, adica: materiale si furnituri de birou, electricitate, telefon, posta, caldura etc, necesare pentru functionarea curenta a instalatiilor publice.

1.2. Cheltuielile de transfer sunt acele cheltuieli care se inscriu in bugetele unor institutii publice, dar care nu corespund din punct de vedere al institutiilor respective, unui veritabil consum.Ele reprezinta practic niste operatiuni de redistribuire in favoarea unei persoane sau a unui organism public sau privat

Din punct de vedere economic, cheltuielile de transfer reprezinta sume inscrise in bugetul de stat care se acorda sub forma de subventii pentru a permite functionarea anumitor organisme.Aceste subventii se justifica in general prin faptul ca organismele respective urmaresc un obiectiv care corespunde realizarii unui interes general al societatii.

Cheltuielilie de transfer privesc in general sase mari sectoare.Exista adesea tendinta de a se asimila cheltuielilor de transfer si cheltuielile sociale.Aceasta este o eroare pentru ca din cheltuielile bugetare cu finalitate sociala numai o parte sunt cheltuieli de transfer.In categoria cheltuielilor de transfer se cuprind:

Cheltuielile pentru asistenta sociala care reprezinta sumele

acordate din bugetul statului categoriilor sociale defavorizate:persoane in varsta, handicapati, veterani de razboi etc.Nu trebuie sa se confunde cheltuielile de transfer cu caracter social alocate din bugetul statului cu sumele alocate din bugetul asigurarilor sociale de stat pentru pensii, ajutor de somaj etc.Dimpotriva, cheltuielile de transfer cu caracter social inscrise in bugetul de stat privesc numai subventiile acordate organismelor sociale (ex: Inspectoratul de stat pentru handicapati s.a.) si categoriilor sociale defavorizate.

Subventiile acordate de stat intreprinderilor publice (ex: regii

autonome) sau, in unele cazuri, intreprinderilor din sectorul privat aflate in dificultate.

Sumele alocate sectorului educativ si cultural pentru

acordarea de burse si pentru sprijinirea institutiilor de invatamant private.

Sumele alocate din bugetul administratiei centrale de stat

sub forma subventiilor de functionare pentru colectivitatile locale.

Dobanzile platite pentru imprumuturile interne si externe

Contractate de catre stat.

Cotizatiile externe platite de catre stat la organizatiile

internationale la care Romania este membra si ajutorul financiar acordat in anumite situatii altor state.

1.3. Cheltuielile de capital (investitii) cuprind sumele alocate din bugetul de stat pentru realizarea unor bunuri publice cu caracter durabil cum ar fi: construirea unor noi intreprinderi, reconstruirea sau reutilarea celor existente, realizarea unor lucrari de irigatie, constructii de autostrazi, cladiri administrative, scoli, spitale etc.

2. Clasificarea functionala grupeaza cheltuielile dupa profitul activitatii institutiilor publice.Aceasta este o clasificare zecimala deoarece imparte cheltuielile publice dupa zece mari functii in care fiecare functie este divizata in zece subfunctii, care se subdivid in continuare.Aceasta structura a cheltuielilor publice este putin echivalenta cu contabilitatea analitica a intreprinderilor.Gruparea functionala a cheltuielilor publice poate fi extinsa si la cheltuielile organismelor internationale, functiile luate in considerare fiind:puterile publice si administrarea generala, educatie si cultura, sanatate, actiuni sociale, agricultura si spatiu rural, constructii si urbanism, transporturi si telecomunicatii, industrie si servicii, sector exterior si aparare.

3. Clasificarea bugetar-administrativa are in vedere gruparea cheltuielilor publice dupa destinatia lor prevazuta in bugetul de stat, astfel:

-cheltuieli pentru servicii publice generale (Presedintia Romaniei, autoritati judecatoresti, alte organe ale autoritatilor publice, autoritati executive);

-cheltuieli pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala;

-cheltuieli social-culturale (invatamant, sanatate, cultura, religie si actiuni privind activitatea sportiva si de tineret, asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii);

-cheltuieli pentru dezvoltare si servicii publice, locuinte, mediu si ape;

-cheltuieli pentru actiuni economice;

-cheltuieli pentru alte actiuni (cercetare stiintifica, administrarea vamala, cheltuieli pentru aplicarea tratatelor internationale etc);]

-transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale si fondurile speciale;

-imprumuturi acordate (prin conventii bilaterale si acorduri interguvernamentale etc);

-plati de dobanzi si alte cheltuieli aferente datoriei publice;

-fonduri de rezerva la dispozitia Guvernului.

Cheltuielile publice mai pot fi clasificate si dupa alte criterii astfel:dupa caracterul lor in timp, din punct de vedere juridic etc.

4. Clasificarea cheltuielilor dupa caracterul lor, permanent sau incidental, subdivide cheltuielile in doua grupe si anume:

v     cheltuieli ordinare care se efectueaza in fiecare an, volumul lor fiind previzibil;

v     cheltuieli extraordinare (exceptionale) care se efectueaza numai in situatii deosebite, volumul lor fiind imprevizibil.

5. Clasificarea cheltuielilor din punct de vedere juridic, grupeaza cheltuielile publice in cheltuieli cu titlu definitiv si cheltuieli cu caracter temporar.

Cheltuielile cu titlu definitiv finalizeaza distribuirea resurselor financiare si cuprind atat cheltuielile de capital cat si cheltuielile de functionare (curente).In totalul cheltuielilor publice ponderea o detin cele cu titlu definitiv.

Cheltuielile cu caracter temporar sunt reprezentate de avansul in contul unor furnituri, imprumutul acordat unei unitati administrativ-teritoriale de la bugetul de stat etc, ele mai fiind denumite si operatiuni de trezorerie care sunt evidentiate in conturile speciale de trezorerie.

PARTICULARITATILE FINANTARII CHELTUIELILOR CU CARACTER ECONOMIC IN ROMANIA

In Romania, in perioada anterioara, cheltuielile publice pentru actiuni economice erau preponderente in bugetul de stat reprezentand, de regula, 65% din totalul cheltuielilor bugetare si chiar mai mult.In prezent, desi au o pondere redusa comparativ cu perioada anterioara,cheltuielile publice cu caracter economic continua sa detina o pondere ridicata in totalul cheltuielilor bugetare (30-40%) datorita ponderii ridicate pe care o are inca sectorul public comparativ cu cel privat si datorita subventiilor pe care statul le acorda anumitor categorii de agenti economici, astfel:

Evolutia cheltuielilor publice pentru actiuni economice

Sursa: Calculat pe baza datelor din Anuarul Statistic al Romaniei, Comisia Nationala de Statistica, 1996

Resursele alocate industriei extractive, energetice, metalurgice s.a., reprezinta aproximativ 30-40% din alocatiile bugetare cu caracter economic.Se remarca faptul ca in procesul de restructurare a industriei, participarea statului la finantarea acestui sector va continua sa scada.Principalele surse pe seama carora se va realiza finantarea actiunilor de retehnologizare si modernizare vor fi, in primul rand, fondurile proprii ale agentilor economici si creditele bancare contractate in interior sau in exterior.

Pentru prospectiuni geologice si descoperire de noi zacaminte, se aloca in continuare resurse de la bugetul de stat, la fel ca si pentru dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor, pentru construirea de drumuri (autostrazi) si poduri, pentru dezvoltarea transportului aerian si feroviar.

Pentru agricultura, silvicultura, gospodarirea apelor si protectia mediului inconjurator, resursele alocate reprezinta in medie 35% din cheltuielile bugetare cu afectatie economica.Aceste cheltuieli sunt destinate pentru efectuarea unor lucrari de irigatii si desecari, pentru combaterea eroziunii solului, pentru cresterea animalelor, combaterea unor boli si daunatori etc.

Pentru finantarea cercetarii stiintifice.

Din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile publice pentru dezvoltarea sectorului economic se pot grupa in doua mari categorii: cheltuieli de capital si cheltuieli pentru acordarea de subventii.

Cheltuielile de capital sunt destinate realizarii unor noi investitii, modernizarii si reutilarii capacitatilor productiei existente.

In ceea ce priveste acordarea de subventii, in prezent, a fost reconsiderat sistemul acestora fata de perioada anterioara cand din cauza politicii de preturi, multe intreprinderi erau subventionate.

Beneficiaza de subventii intreprinderile publice (regii autonome si societati comerciale cu capital de stat) producatoare de materii prime - in special in domeniul industriei extractive - si pentru acoperirea diferentelor de pret la unele produse si servicii considerate de importanta deosebita pentru consumul populatiei.

Pentru aprecierea eficientei economice a cheltuielilor publice cu caracter economic se folosesc indicatorii de eficienta a investitiilor: investitia specifica, termenul de recuperare a investitiei, aportul net in valuta etc.

CHELTUIELILE PENTRU CERCETARE-DEZVOLTARE

In categoria cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se cuprind:

Cheltuielile pentru cercetarea fundamentala, care are ca obiectiv dezvoltarea cunostintelor intr-un anumit domeniu al stiintei;

Cheltuielile pentru cercetarea aplicativa, care are ca scop creare de noi produse sau de noi procedee tehnologice;

Cheltuielile pentru dezvoltare, care urmaresc verificarea prealabila a posibilitatii realizarii unui produs pe scara industriala, prin construirea de prototipuri, statii pilot etc.

In Romania, cercetarea se efectueaza in institute de cercetare specializate pe domenii de activitate, in unele societati comerciale cu capital de stat si in cadrul institutiilor de invatamant superior.

Pentru finantarea cercetarii-dezvoltarii in cadrul bugetului public national exista un fond special constituit, alimentat din contributiile platite de agentii economici in functie de incasarile obtinute din activitatea desfasurata.

Din fondul special pentru cercetare-dezvoltare se finanteaza cheltuielile pentru realizarea programelor nationale de cercetare-dezvoltare aprobate si pentru alte teme de importanta majora.

Rezultatele unei cercetari aplicative se pot concretiza, in sfera productiei materiale, in reducerea costurilor pe unitatea de produs, cresterea productivitatii muncii, sporirea profitului etc.Eforturile financiare cuprind totalitatea cheltuielilor pe care le antreneaza actiunea de cercetare, ca si introducerea in productie a unui nou produs ori aplicarea unei tehnologii noi.

Cheltuielile prin obiectivele si temele de cercetare se stabilesc in functie denumarul de ore de cercetare si costul pe o ora de cercetare.

CHELTUIELILE PENTRU ADMINISTRATIA DE STAT, ORDINEA INTERNA SI APARAREA NATIONALA

Cheltuielile publice pentru administratia de stat (autoritatile publice), ordinea publica si apararea nationala detin o pondere insemnata in totalul cheltuielilor bugetului de stst.Evolutia lor se prezinta astfel:

Evolutia cheltuielilor pentru administratia de stat, ordinea interna si apararea nationala

Sursa:Calculat pe baza datelor din Anuarul Statistic al Romaniei, Comisia Nationala de Statistica, 1996

Cheltuielile pentru administratia de stat

Cheltuielile pentru administratiae cuprind totalitatea resurselor alocate pentru intretinerea si functionarea organelor puterii si administratiei de stat (parlamentul, guvernul, ministerele, alte organe centrale si locale ale puterii si administratiei de stat) si a organelor judecatoresti.Toate aceste organe, situate pe toate treptele structurii organizatorice a statului, actioneaza ca organe ale puterii si administratiei de stat alese sau numite, si se preocupa de cele mei diverse probleme, incepand de la elaborarea si adoptarea legilor, intretinerea de relatii diplomatice cu alte state, stabilirea si incasarea impozitelor si taxelor, salubritate, iluminat public, ingrijirea parcurilor, inregistrarea actelor de stare civila si pana la sistematizarea teritoriala, construirea de drumuri si poduri, intretinerea si repararea strazilor, protectia mediului inconjurator, apararea contra inundatiilor, paza contra incendiilor etc.

La acestea se adauga cheltuielile privind organele insarcinate cu mentinerea ordinii publice si a securitatii civile cum sunt: politia si jandarmeria, justitia si procuratura etc.

Intretinerea aparatului administratiei de stat necesita cheltuieli din ce in ce mai mari, atat ca urmare a cresterii numerice a acestuia cat si a inzestrarii lui cu mijloace moderne.

Pe de alta parte, cresterea absoluta a numarului populatiei si afluenta acesteia catre zonele urbane unde, de regula, pulseaza viata economica ridica probleme din ce in ce mai mari cu caracter edilitar-gospodaresc, social-economic si administrativ.Dezvoltarea economiei si extinderea asezarilor pe orizontala si pe verticala, concomitent cu cresterea gradului de urbanizare, cu accelerarea deplasarii in spatiu a oamenilor, a marfurilor si informatiilor, a determinat adaptarea formelor de administratie la specificul conditiilor social-economice si tehnice contemporane.

Trebuie sa se faca deosebire intre cheltuielile serviciilor administratiei de stat care asigura o contraprestatie sau unele avantaje populatiei in mod direct, cum este P.T.T.R. sau indirect, cum este serviciul de poduri si sosele, si acele cheltuieli care nu asigura nici o contraprestatie si au un caracter de administratie generala.

Cheltuielile pentru administratie cuprind, pe de o parte, salariile si alte drepturi banesti acordate functionarilor publici, iar pe de alta parte, cheltuielile curente (de functionare) a institutiilor publice respective.Ele pot fi finantate atat din bugetul central al statului, cat si din bugetele locale.

Pentru fundamentarea cheltuielilor de administratie, in Romania se porneste de la indicatorii specifici (numar de personal) si indicatorii de calcul si fundamentare (cheltuiala medie anuala pe o persoana).

Pentru aprecierea personalului ocupat in aparatul de stat si a costului acestuia se folosesc indicatorii:

densitatea administratiei, care exprima numarul de persoane ocupate in aparatul de stat la 1000 locuitori;

costul administratiei publice, adica cheltuielile publice care revin la 100 unitati monetare produs intern brut.

Cheltuielile pentru apararea tarii

Cheltuielile militare decurg din indeplinirea functiei statului de aparare a tarii si de a participa la organisme exterioare de aceasta natura.Ele se refera la cheltuielile pentru inzestrarea armatei cu tehnica de lupta si la cheltuielile de intretinere curenta a fortelor armate, pentru pregatire, instruire etc.

Din punct de vedere al structurii lor, cheltuielile cu caracter militar sunt de doua feluri:directe si indirecte.

Din categoria cheltuielilor directe fac parte cheltuielile cu intretinerea in tara si pe alte teritorii a armatei, flotei maritime si aeriene, cumpararea de armament, echipament militar, mijloace de subzistenta etc, care de regula figureaza in bugetul ministerului de resort.Pe langa bugetul acestui minister mai pot exista si bugetele speciale cu caracter militar, precum si cheltuieli militare directe camuflate in bugetele unor departamente cu caracter civil.La stabilirea volumului cheltuielilor militare directe, trebuie sa se tina seama de toate aceste elemente.

In categoria cheltuielilor militare indirecte, se includ cheltuielilelegate de lichidarea urmarilor razboiului cum ar fi: platile in contul datoriei publice contractate in timpul razboiului, reparatiile (despagubirile) de razboi datorate tarilor invingatoare, subventiile acordate sinistratilor de razboi, cheltuielile legate de aplicarea unor acorduri internationale cu caracter militar, cheltuieli cu pregatirea de razboi etc.

Ponderea cheltuielilor directe si indirecte in totalul cheltuielilor militare se schimba continuu de la o etapa la alta.In timpul razboiului, creste ponderea cheltuirlilor militare directe, iar in perioada postbelica, creste ponderea cheltuielilor indirecte.

In Romania, cheltuielile pentru apararea tarii au reprezentat in ultimii ani, intre 9,6% si 14,5% din totalul cheltuielilor bugetare.