ANOTIMPURILE - ORELE ZILEI - SOARE, NORI, FURTUNA, CEATA SI ZAPADA - EXISTA VREME "NEFOTOGENICA' ?

Realizarea unor bune fotografii de munte este conditionata mult si de factori exteriori care actioneaza independent de materialul fotografic. Cele atribuite mediului in care fotografiem sint incadrate in familia conditiilor obiective, iar cele care depind de noi, in familia conditiilor subiective.

Conditiile obiective. La altitudine, aclimatizarea constituie elementul determinant al reusitei unei fotografii. Contactul cu muntele, efortul fizic, schimbarea mediului si a alimentatiei influenteaza in primele ore organismul si leneveste dorinta cautarii, sesizarii sau descoperirii unor subiecte fotografice deosebite. Pentru perceperea frumusetilor, se impune o mai indelungata sedere pe munte. Numai astfel ne vom putea formula un plan tematic si de lucru, desavirsit in studiul umbrelor si al luminilor, sau conditionat uneori de starea vremii, circulatia turistilor, viata faunei, a florilor etc. Starea euforica, creata de peisaj si lumina, constituie marele pericol, pentru ca precizia contururilor si claritatea detaliilor au asemenea calitati, incit fotografia ni se pare un joc de copii. Coplesiti de mirajul nesfirsitelor talazuiri montane, neglijam importanta regulilor tehnice si, din dorinta realizarii a cit mai multor imagini, apasam pe declansator si cind nu trebuie. In ciuda cunoasterii problemelor tehnice, nu exista o regula sau o lege care sa dozeze sau sa rezolve toate problemele ce ne pun distantele, inaltimile, profunzimea, planurile si toate elementele cerute, cind vrem sa fotografiem un subiect montan. Culorile vii si curate ingreuneaza transformarea lor in tonuri de alb/negru sau in color. De exemplu, un versant acoperit cu padure, dar punctat pe alocuri cu seninarile calcarelor albe, ne va pune probleme dintre cele mai grele.

Atmosfera si lumina sint o a doua categorie de adversari ai fotografului pe munte. De obicei sintem inclinati sa le nesocotim influentele si atunci rezultatele nu sint dintre cele mai bune. La munte atmosfera devine pura pe masura ce altitudinea creste. Limpezimea ei ne permite uneori sa vedem pina la distante considerabile; alteori, datorita vintului sau umiditatii, atmosfera devine opaca sau cu orizontul limitat. Schimbarea aceasta continua, denumita "perspectiva atmosferica' influenteaza imaginea si rezolvarea greutatilor ivite, constituie o problema nu prea usoara. Aerul pur, solul acoperit cu zapada si norii albi, aparuti pe un cer senin, maresc intr-atit intensitatea luminii, incit provoaca erori de expunere, chiar si initiatilor. Este normal sa fie asa, pentru ca unde este lumina multa, este si umbra multa. In aceasta situatie, contrastele sint aproape intotdeauna puternice si ne obliga sa fotografiem numai cu o expunere mai lunga decat cea indicata de exponometru. Asadar lumina si umbra ne pot fi prieteni, dar si adversari. Sa le retinem calitatile si defectele, pentru a ne folosi de cite ori intentionam sa apasam pe declansator. Sa nu ne lasam prinsi de impresia momentului.

Cind aparatul nu este automat, avem obligatia sa lucram foarte atent si fara graba, reglindu-i de fiecare data toti parametri, iar efectul lor sa-l cunoastem, daca nu din practica, cel putin teoretic. Cunoscind, judecind si interpretind bine toate componentele, vom avea certitudinea ca, apasind pe declansator, inregistram o imagine expusa corect.

Pe munte, multe din regulile de la ses nu mai au valabilitate. La fiecare pas apar alte piedici, menite sa ne ingreuneze preocuparea. Vremea capricioasa schimba uneori caracterul ascensiunii, punindu-ne in situatii dificile. Un virf, o vale sau o creasta, usor accesibile pe vreme buna, isi pot schimba caracterul intr-un interval scurt cind (din senin) ceata ne-a inchis orizontul, iar viscolul ord furtuna s-au dezlantuit. De obicei schimbarea timpului diminueaza entuziasmul in ascensiune si indeamna oamenii sa grabeasca ajungerea la cel mai apropiat adapost, neglijind complet fotografiatul. Pasionatii fotografiei, chiar daca nu au un palmares turistic rasunator, dar sint bine antrenati, isi pastreaza calmul si, parcurgind ruta cu precautie, cauta sa gaseasca subiecte dinamice sau dramatice pe care le imortalizeaza. Faptele ne-au aratat ca vremea rea nu poate influenta calitatea imaginilor, daca parametrii aparatului sint corect alesi. Si tot faptele ne-au impresionat mai tarziu, cind imaginea noastra, prin surprinderea naturii dezlantuite, a dramatismului in ascensiune sau a atmosferei apasatoare, a putut deveni pentru spectatorul dintr-o expozitie "remarcabila fotografie', iar pentru noi, amintirea placuta a evenimentului si satisfactia unei performante fotografice.

Conditii subiective. Oboseala este adversarul cel mai de temut pentru fotograful aflat in ascensiune. De aceea sa urcam intotdeauna cu viteza potrivita posibilitatilor noastre fizice. Numai astfel sensibilitatea fata de frumos ramine nealterata, ochiul poate depista si incadra imaginile corect, iar manevrele aparatului vor corespunde regulilor tehnice invatate. Sa nu uitam ca si pentru fotograf este valabil proverbul "graba strica treaba' ! Ca zicala este valabila, o confirma fotografiile miscate, realizate de acei care nu sint odihniti suficient, cind fotografiaza din mers sau cu rucsacul in spate, nu tin seama de intensitatea vintului sau lucreaza cu timpi de expunere lungi.

Recapitulind, vom retine ca o fotografie buna se realizeaza cind sintem odihniti, avem un echipament vestimentar corespunzator care nu incomodeaza si cind respectam, in functie de starea vremii, toate regulile tehnice si compozitionale.

Enumerarea diferitilor factori ce influenteaza fotografia la munte, nu s-a facut cu intentia de a descuraja. Pe munte, drumetul, si mai ales drumetul-fotograf trebuie sa fie prevenit, iar noi indeplinm aceasta datorie cu speranta ca cititorii, invatind toate regulile, vor retrai in amintire satisfactia ascensiunii si a fotografiilor realizate.

Materialul fotografic, prietenul ce ne vorbeste miine prin intermediul imaginilor, are un rol hotaritor. Soarele, orele zilei, furtuna, ceata sau zapada, fiecare prefera la altitudine un anumit gen de pelicula. Ceea ce cerem acestor materiale este sa-si indeplineasca perfect misiunea incredintata, adica sa imprime corect la comanda noastra, subiectele intuite si alese pe timpul ascensiunii, excursiei sau escaladei.

Dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza, incercam sa scoatem in evidenta si citeva elemente ale naturii care la munte, mai mult ca oriunde, influenteaza, fotografia. Este vorba despre soare, nori, furtuna, ceata si zapada. Pentru cei multi, unele dintre ele constituie motivul de a renunta la fotografiat si uneori chiar la ascensiune. Altii din contra, atunci insista mai mult sa urce.

Iarna, anotimpul frumusetilor de basm. Multa vreme iarna a fost considerata pentru vacante si excursii de munte ca sezon mort. Putinii drumeti, cunoscatori ai tehnicii mersului pe schi, s-au incumetat sa intreprinda ascensiuni, aducind cu ei vestea ospitalitatii iernii, a bunelor primiri, a frumusetii peisajului, a risipei de lumina si a placerii coboririlor facute cu schiurile pe lintoliul alb al zapezii, intins omagial in fata lor. Unii au realizat atunci si fotografii, si, dupa cum era firesc, ele nu au fost intotdeauna convingatoare, pentru ca in majoritatea cazurilor erau, datorita lipsei de cunostinte, departe de adevarul frumusetilor vazute. Totusi fotografiile si povestirile au fost convingatoare. Curind amatorii s-au inmultit. Ascensiunile de iarna si schiul la altitudine au inceput sa reprezinte un domeniu nou pentru o activitate recreativa noua, in care fotografii montaniarzi descopereau marele tezaur al anotimpului alb, oferit intr-un infinit numar de imagini inedite. Mentalitatea trecutului era invinsa. Oamenii au inteles ca iarna nu-i un anotimp neprimitor, iar muntele numai aparent doarme.

In contrast cu peisajul de vara, unde vegetatia, crestele, peretii si animatia ofera o gama bogata si variata a culorilor, a detaliilor si a numeroaselor intretaieri oferite de linii, iarna uniformizeaza mult aceste detalii, diminuind bogatia gasita atit de usor in peisajul de vara. Anotimpul alb scoate in evidenta mai mult liniile mari si formele principale ale terenului: culmi, grupe de munti, caldari si vai afunde. Detaliile care sa dea viata imaginii trebuie cautate si realizate cu ajutorul umbrelor, lasate de cornisele atirnate streasina in lungul crestelor, de virfurile conturate cu umbra prin caldari sau pe versantele vailor, de copacii luminati difuz sau de detaliile unor pereti jivrati in zapada viscolita. Cind cade lumina bine, pot fi fotografiate granulele inflorate de ger, urmele de schi sau de picior, stinele sau cabanele troienite, iar dupa viscol, stilpii de marcaj, imbracati in ghiata formata steag in directia vintului.

Chiar de la plecarea in ascensiune, frumusetile fotogenice ale iernii ne invita la lucru. Jos in vale frigul a inghetat apele, iar zapada, a acoperit toate ranile pamintului. Stincile din albia vaii si-au pus caciuli de nea, rotunjite de curenti si sclipesc in luminile soarelui, ce joaca in unda limpede. Pina la jumatatea inaltimilor, atotstapinitoare sint padurile. Cind patrundem in linistea lor, lumina insasi are ceva nefiresc pe timp senin. Cu film color putem surprinde imagini care, proiectate, ar aparea nefiresti, desi sint reale. Dupa cum soarele isi descompune lumina in culorile curcubeului, tot asa si zapada si-o descompune pe a ei. Pernitele de nea, asezate pe crengi, cu exceptia marginilor incorsetate intr-o aureola incadescenta, pastreaza culorile reci ale safirului de cea mai pura calitate. Hainele albului imaculat, facute din filigranul fulgilor de nea, cu Iglita nevazuta a gerului, dau padurii o maretie cu totul particulara. Iarna fiecare copac isi are personalitatea lui; ramurile le confera individualitatea, iar vestmintele anotimpului, maretia. Mergind pe sub cetina brazilor impovarati cu zapada, traim sentimentul ca am patruns intr-o gradina vrajita. Familii de copaci, crengute, umbrele crengutelor, hainele iernii aruncate de vint peste ele, agatate uneori pentru a le da alta infatisare, sint numai citeva subiecte fotografice unde, folosind judicios lumina, diafragma, filtrele si umbra, putem aduce acasa o prada fotografica valoroasa.

Dincolo de briul verde al desisului ce asigura muntelui viata, iar fotografului subiecte de mare valoare artistica, incepe imparatia lui de piatra. Incepe acel desen fin, realizat cu penita minuita numai pentru a deosebi cerul de creste. Lipsei de culoare dominanta, mai ales la muntii cu spinarile rotunjite de vreme, va trebui sa-i gasim compensarea prin concentrarea rezultata din dominarea liniilor lasate de umbre, de pozitia soarelui fata de creste, de adincimea vailor intunecate de pereti. Pentru a surprinde aceste umbre, fara de care fotografia nu are valoare prea mare, ascensiunea noastra incepe inainte de a rasari soarele. Sa nu speram intr-o lumina prea buna dupa amiaza, pentru ca voalul atmosferic este foarte frecvent prin vai. Goana dupa umbra, dupa aceasta nestatornica componenta a fotografiei de iarna, ramine singura care, aliata cu stralucirea soarelui, asigura tabloului plastica necesara. Folosind cu pricepere jocul de umbre si lumini, putem reda aspectul moale si pufos al zapezii, stralucirea turturilor de ghiata sau gingasia filigranului de flori si ace care alcatuiesc maiestuoasa podoaba a chiciurii. Daca in locul umbrelor lungi, vom avea o lumina difuza, imaginea nu va contine acele detalii fine care sa dea tabloului plasticitatea. Lumina difuza de iarna reduce intotdeauna calitatea fotografiei, dindu-i in general tonalitati cenusii, lipsite total de efect.

Recapitulind, intelegem si trebuie sa retinem ca soarele, prin jocul de umbre si lumini, ajuta la realizarea imaginilor de iarna. Fara jocul lor nu vom putea avea fotografii bune, oricit de luminos va fi soarele.

Lumina din spate. Cind fotografiem, pozitia aleasa pentru aparat nu trebuie neglijata in nici un anotimp si mai ales iarna. Peisajul de iarna, realizat cu soarele in spatele aparatului, prezinta un relief monoton si lipsit de forme. Lipsa umbrelor ne reda in poza un peisaj plat, altul decit cel vazut de noi cu ochiul liber.

Lumina laterala. Iarna putem avea o imagine buna atunci cind lumina cade asupra motivului sub un unghi fata de axul optic al obiectivului intre 45-90. Atunci umbrele (pentru ca vom fotografia numai cind acestea sint) ne vor reliefa peisajul, facindu-i totodata un joc decorativ, dobindit prin evidentierea anumitor tonuri capatate de solul modelat cu dune, sau de granulele zapezii inflorate in noptile geroase.

Dar, pe culmile Carpatilor, denivelarile terenului nu ne permit deplasari dupa voie. Nesfirsitul crestelor valurite, care framinta cerul, este acoperit de pulbere alba, cazuta din norii stirniti de crivat. Acum e liniste; perdeaua de nori s-a rupt si un snop de raze lungi, subtiri, luminoase, sageteaza asprimea pravalisurilor, imbracate in armura carapacelor de gheata. Lumina venita direct din fata ne scoate in evidenta stralucirea zapezii, iar vintul inalta in vazduh cohorte de fulgi ce sclipesc ca argintii. Spectacolul este feeric si ne stimuleaza dorinta unei fotografii. Este tocmai ce ne trebuie, pentru ca asemenea efecte se realizeaza numai in contra luminii. Nu e o treaba prea usoara. De obicei folosim stativul. Cu ajutorul lui, aparatul sta nemiscat si putem proteja obiectivul, facindu-i un parasolar suplimentar cu mina. Pentru a surprinde stralucirea zapezii, incadrarea va cuprinde 2/3 suprafete deschise. Pe fondul alb, considerat baza, am prins, spre a reliefa imaginea, nuante ce variaza de la cenusiul cel mai deschis pina la negru absolut. Imaginea este aerisita. Nu are prea multe elemente oare sa o incarce sau sa supere. Atentia noastra este concentrata doar asupra citorva componente: un pilc de molizi, imbracati in zapada si doua virfuri, aureolate cu pulberea zapezii, aruncata de vint peste crestetul lor. Pentru cealalta treime, prinsa in cimpul obiectivului, motivul este mai inchis si mai mic. El a fost ales pentru echilibrul compozitiei. La prima vedere suprafata imaginii ni s-a parut simpla. De aceea, dupa declansare am repetat-o, adaugindu-i prin orientarea obiectivului si alte elemente suplimentare, existente in zona. Marind in laborator cele doua imagini, am constatat ca prima compozitie, prin putinele elemente incadrate, a fost mult mai buna decit a doua. unde suprafata cu detalii multe ne-a derutat privirea, a sfisiat parca unitatea compozitiei, distrugind ceea ce doream: linistea si maretia peisajului de iarna. Trebuie sa mentionam insa ca a reda stralucirea iernii nu inseamna ca albul zapezii trebuie realizat cu cea mai luminoasa tonalitate a hirtiei, deoarece ne-ar conduce la monotonia unor suprafete de un alb imaculat. In imaginea de iarna, exceptind luminile cele mai vii, zapada va trebui sa dea tonul corespunzator culorilor pe care le are: adica pe un cer senin si vreme geroasa, ea are in timpul zilei o nuanta albastruie, iar pe inserat imprumuta din galbenul rosiatic al apusului. Deci albul zapezii, modulat corespunzator unei luminari plastice, va trebui sa domine tabloul, in timp ce elementele compozitionale inchise vor trebui sa fie reduse dintr-un intreit punct de vedere: cantitativ, al intensitatii si al unei cit mai inchegate repartitii in spatiu.

Materialul negativ folosit iarna la munte va fi de preferinta cel de tipul pancromatic, 20/10 DIN.

Filtrul. Iarna, in zilele insorite, cristalele zapezii dau la suprafata o stralucire fascinanta ca de sticla, in timp ce in profunzime culorile aceluiasi strat sint albastrui. Raportul dintre aceste doua culori - alb-argintiu si albastru deschis - creeaza tonuri ireale. Pentru a tempera efectul, folosim intotdeauna filtrul galben deschis. Cind fotografiem copaci, proiectati pe cer senin, imbracati in chiciura sau in zapada si dorim sa le evidentiem albul zapezii pe un fond mai inchis sau pe cer, folosim filtrul galben mijlociu. In general se recomanda evitarea filtrelor prea inchise, deoarece ele redau in peisajul de iarna un cer intotdeauna negru.

La peste 2 000 m altitudine putem obtine culoarea cerului normala si atmosfera de o claritate perfecta, intrebuintind numai filtrul U.V. impotriva efectului razelor ultraviolete.

Iarna este anotimpul cu cea mai lunga durata. Primavara, vara si toamna la munte sint mereu hartuite de iarna care, ascunsa prin coclauri, de cite ori are ocazia, se napuseste peste munti, stricind tot ceea ce anotimpurile calde facusera pentru viata. Intervalul anotimpurilor nu are valabilitate la munte. Practic nu se poate face o impartire pe luni. Uneori, spre sfirsitul lui aprilie, cind la ses este primavara, la munte ninge atit de abundent, incit grosimea stratului de zapada depaseste pe acela din timpul iernii. Desi pamintul se incalzeste, coltul ierbii pregeta sa dea. Doar berzele se rotesc in vazduh deasupra virfurilor, cautind locuri cu apa multa pentru a cobori la un ospat de broaste tinere. Ce minunat spectacol ne ofera ele, cind cu sutele poposesc trei-patru zile in Poiana Padina din Bucegi. Ce fotografii pot realiza atunci cei aflati in zona ! S-a intimplat adesea insa, ca popasul berzelor sa fie precedat de viscole cu ninsori atit de abundente, incit plecarea le-a fost fortuita. A ramas in urma lor doar peisajul obisnuit al iernii, al unei ierni neputincioase, vlaguite, distrusa cu sulitele soarelui sau impunsa de jos de vestitorii primaverii: brindusele si ghioceii, care fara teama frigului si-au scos capsorul delicat deasupra zapezii, inveselind cuprinsurile prin culoare si parfum. Asa este primavara la munte. Noptile sint trezite din somnul lor de sosirea berzelor sau trecerea cocorilor calatori pe sub stele. Vintul nu mai are suflarea inghetata din Faurar, este mai blind si miroase a scoarta de copac, a ierburi si muguri. Piraiele si-au spart camasa de gheata; totul freamata, totul susura dulce, totul renaste. Muntii ne cheama sa le vedem ultimele zapezi si primele flori, cararile inundate de soare ne indeamna la drumetie, prilej de a asista la bucuria pamintului care-si schimba treptat hainele albe cu cele ale verdelui crud din paduri si poieni, cu rosul covoarelor de smirdar, asternute prin pajisti, cu zile lungi si clare, cu nori ca de vata, navigind pe bolta albastra a cerului, cu pofta de viata a oamenilor, dornici sa revina pe inaltimile alpestre.

La munte, preludiul primaverii il anunta pasarile cintatoare si florile anotimpului. Primele sint in padure, celelalte in poieni. Fotografierea lor comporta cunostinte tehnice speciale si aparatura adaptata scopului. Capitolul VII al lucrarii noastre trateaza pe larg diferitele probleme legate de aceaste subiecte.

Peisajul montan de primavara se realizeaza greu, datorita contrastelor puternice dintre albul zapezii, ce dainuie pe crestele inalte pina catre mijlocul lui iunie, padurile de molid intunecate si verdele crud, aparut odata cu frunza padurilor de foioase, crescute pe versantii de joasa altitudine, parca inadins spre a ingreuna lucrul cu aparatul fotografic. De aceea sa cunoastem din teorie efectele luminii soarelui de primavara si influenta ei asupra culorilor din peisaj. Verdele si albul sint rivalii ce nu se pot tempera decit cu ajutorul filtrelor. Un filtru galben deschis este foarte indicat pentru asemenea situatii.

Primavara soarele incepe sa capete putere si sa-si inalte drumul, continuind totusi sa dea umbre lungi. De la inceputul lui martie, versantii nordici primesc lumina mai buna dimineata, oferind amatorilor posibilitatea de a-i fotografia (in Bucegi Peretele Albisoarelor, Peretele Galbinele, Peretele Vaii Tapului, Peretele Vaii Morarului; in Fagaras Peretele Negoiului, Peretele Caltunului; in Hasmas Peretele Surducului). Pentru a prinde o lumina buna, ascensiunea catre ei (exceptind Peretele Surducului, aflat la o altitudine joasa si foarte apropiat de cabana), trebuie inceputa in primele ore ale zorilor, cunoscind ca dupa ora zece soarele ii lumineaza numai partial. Deplasarea o facem in echipa. Itinerarul de apropiere este in mare parte acoperit cu zapada intarita sau inghetata. De aceea recomandam folosirea, in zonele cu zapada, a coltarilor si a pioletului, scule alpine, care asigura o deplasare usoara, sigura si rapida. Din pacate imaginile realizate vor avea in majoritatea cazurilor aspect de iarna, pentru ca primavara la altitudine incepe, dupa cum s-a mai spus, abia la sfirsitul lunii mai. Asadar, surprinderea primaverii in peisajul de munte o putem realiza incepind din martie si pina la sfirsitul lui iunie. Ascensiunea primaverii, prudenta catre crestele inalte, ne va da prilejul sa fotografiem ghioceii la sfirsitul lui mai si brinduse chiar si in luna iunie, desi calendaristic nu ne mai incadram in anotimpul primaverii.

De cum incepe soarele sa prinda putere, sintem tentati sa incepem lucrul. Poienile sint imbracate in mozaicul colorat al florilor, arinisurile grabite sa foloseasca vintul primaverii, isi imprastie polenul pastrat pina acum in zalele de solzisori ca de arama ai mitisorilor, rar bobocii tufelor de foioase au pocnit, lasind capsorul botit al frunzelor sa incerce aerul primavaratec, infatisarea lor, folosita ca prim-plan sau chiar ca imagine, vorbeste singura, ne transpune in atmosfera anotimpului. Am vazut o fotografie realizata in preajma complexului turistic Simbata. Primul plan il forma un jgheab si citeva balti, in apa carora se oglindeau crestele inzapezite ale Fagarasului. Culorile realizate in imagine se succedau gradat de la gri la negru, fara sa supere. Ele erau predate ca o stafeta peste briul padurilor, pentru ca in zona inalta, liniile umbrelor si albastrul cerului sa scoata in evidenta unduirea crestelor inzapezite. Culmile albe ale muntilor si culorile verzi care imbracau versantii dadeau ochiului impresia unui hotar, menit sa desparta un anotimp pe sfirsite de altul, ce abia incepea. Primavara gonea iarna spre inaltimile cerului spre a fi mistuita de soare.

Descriind succint primavara, am folosit citeva dintre elementele ce-i compun marea simfonie cu gindul ca ele si altele sa reprezinte Scinteia - indrumarea spre multimea subiectelor legate de acest anotimp. Numarul exemplelor poate fi sporit oricit de mult. Trebuie insa aratat ca nu noutatea absoluta a motivului asigura succesul, ci modul sau de luminare (laterala sau mai bine in contra luminii), punctul de vedere sau perspectiva sub care motivul este vazut, decupajul, contrastul din imagine, utilizarea omului, unitatea imaginii etc. Acestea sint elementele din care amatorul poate sa scoata acea imagine menita sa-i arate sensibilitatea pentru frumos, realizind dintr-un motiv banal o lucrare de prestigiu.

Omul in peisajul de primavara prilejuieste alcatuirea unor subiecte reusite. Tineretea si primavara interpretate desavarsit scot in evidenta frumusetea portretului si intrunesc acordul privitorilor pentru modelul si cadrul ales. Punind multa personalitate in alegerea cadrului, a expresiei sau preocuparii modelului in momentul declansarii, intr-un cuvint regizind bine lucrarea in concordanta cu titlul ales (tineretea florilor, redesteptarea primaverii, bucuria vietii etc.) dobindim imbinarea sugestivei dualitati: om-natura sau mai plastic: tinerete si primavara.

Vara. Anotimpul care inregistreaza in Carpati cea mai mare afluenta turistica este vara. Imblinzirea climei este o garantie pentru oameni ca acolo sus vor fi scutiti sa intimpine unele greutati cauzate de vreme, intr-adevar, in sezonul cald muntele devine mai primitor. Din pacate nu-i consecvent. Ploile, indeosebi aversele, sint frecvente, voalul atmosferic persista si uneori "doamna vara' uita de anotimpul calendaristic si isi imbraca hainele albe ale iernii. Schimbarea climei nu este de durata, dar este suficienta pentru a goni spre casa pe cei fara echipament adecvat. Cunoastem cazuri cind la inceputul lui august iarna s-a instalat vremelnic pe munte, depunind zapada atit de multa incit au pierit prin inghet mii de oi, iar un om si-a pierdut viata intr-o avalansa, declansata pe Valea Urlatorilor din Bucegi. Cu toate acestea, vara ramine anotimpul preferat pentru vacante. Tinereasca atmosfera de la cabane si marile piscuri invaluite de soare in caldura izvodita peste pajisti si codri, indeamna turistii la drum. Prin linistea plina de lirism a padurii urcam, cautind si gasind la tot pasul acele subiecte stimulative pentru fotograf: poieni inflorite, sclipirile soarelui in piraie, bucuria drumetilor rataciti, ca si noi, in marele laborator al sanatatii. Si, cind iesim din adincul padurii, in fata zidului de piatra alba al muntelui, ne oprim spre a privi florile verii, crescute intr-o poiana luminoasa dupa voia anotimpului si preferinta lor pentru perpetuare. Am asistat si noi la sarbatoarea lor. Musafiri le erau albinele, bondarii si fluturii. Primii ospatati cu nectarul inmiresmat al florilor, cintau, iar fluturii, imbracati in haine de nuntasi, dansau, sarutand uneori si ei miresele. Puteam sta aici toata ziua, caci soarele cadea numai bine pentru fotografierea micutei colonii florale. Dar n-am putut rezista altei tentatii, mai rar intilnite: aceea de a vedea alpinistii la lucru. De cum am trecut un prag de piatra, i-^am si intilnit. Erau peste o suta. Venisera sa-si perfectioneze tehnica escaladei pe stinci. Spectacolul era pentru noi o revelatie. Fete si baieti, echipati cu materiale, legati in fringhii speciale, porneau la diferite intervale sa infrunte duritatea traseelor. Lupta, aparent inegala, dintre om si munte, ne-a dat prilejul sa urmarim si sa surprindem in imagine, calitatile de vointa si curaj cerute alpinistilor. Fotografia de acest gen este foarte pretentioasa. Reflextele albe ale peretilor,, care dau imagini fara contur, incadrarea nu totdeauna cea mai potrivita a subiectului, lumina necorespunzatoare si alpinistul care nu asteapta, ne obliga sa anticipam locul cel mai prielnic, unde va ajunge el, pentru a-l fotografia. Si necaz. Pe locul ales de noi, omul nu tse profileaza pe cer, corzile nu se leagana in vint sau silueta lui este precedata de citeva pernite de iarba, care reduc dinamismul tabloului. Norocul ne-a suris totusi, pentru ca erau multi si am avut suficient timp sa cautam la altii cel mai bun unghi de poza. Intr-un horn am surprins cataratorul fixat cu bratele si picioarele in cei doi pereti, de parca era un paianjen; mai sus l-am vazut trecind o surplomba. Silueta lui, profilata sub tavan, scaritele, ciocanul si corzile, ce atestau verticalitatea obstacolului si inaltimea, ne-au redat cel mai grandios tablou, menit sa ilustreze indrazneala omului. I-am asteptat apoi sa ajunga pe virf si le-am prins siluetele, profilate pe un cer populat cu norii zilelor care la munte anunta vreme buna. Coborirea pe fringhie a incoronat activitatea noastra fotografica. Pe doua corzi, intinse pe verticala peretelui, dar fixate pe virf intr-un piton, omul aluneca ca un paianjen pe firul lui. L-am fotografiat in treimea superioara a cadrului, profilat pe cer si aceasta a ridicat valoarea subiectului. Ca sa realizam o suita completa a escaladei, am fotografiat de aproape materialele alpine, asezate pe bucla data peste umarul alpinistului. Stralucirea materialelor de metal am realizat-o, ajutati de lumina soarelui. Aceleasi materiale le-am fotografiat singure, aranjate grupat printre flori si iarba, ingramadisem pe fringhii buclele cu carabiniere, ciocanele, pitoanele, scarita si castile alpinistilor. A urmat apoi echipa la baza peretelui, primii pasi in escalada, repausul dupa escalada, stringerea fringhiilor si plecarea spre cabana. Imaginea aceasta finala trebuie sa arate linistea, locurilor, satisfactia alpinistilor, dar si maretia muntelui inving.

Alpiniadele organizate de Federatia Romana de Turism-Alpinism prilejuiesc intotdeauna subiecte deosebite pentru fotografii de munte si tocmai de aceea amatorii trebuie sa-si decupeze calendarul activitatilor alpine oficiale, publicate in ziarul "Sportul' la inceputul fiecarui an. Participind la asemenea manifestari, ei vor putea beneficia de o calauza competenta, gasita in persoana arbitrilor de concurs, vor cunoaste regiuni noi, usor accesibile, dar izolate si salbatice, unde subiectele intr-adevar sint senzationale. In sfirsit, alpinistii veniti in concurs vor avea cu ei echipamentul si materialele corespunzatoare, care vor ajuta la realizarea unor fotografii tehnice de indrumare si propaganda pentru cei care vor sa practice acest sport al curajului.

Toamna In fiecare an, pe pergamentul uscat al pamintului, toamna scrie, cu cerneala ploilor, nostalgia vietii vegetale, pregatind-o, dupa ce a daruit oamenilor belsugul roadelor, sa-si doarma binefacatorul somn al iernii. Neintrecutul mester al culorilor reuseste in fuga fara capat a timpului sa prinda intotdeauna la munte acele zile cu soare cald si atmosfera pura. Sint zile mult asteptate de fotografi. Sint zilele de sarbatoare ale anotimpurilor calde, cind toamna, dintr-un capriciu al ei, mai retine vara in cuprinsuri ca musafir de vaza. Harnica si mtereu nemultumita, neobosita gazda picteaza noaptea cu vopseaua inghetata a pulberii de bruma, imbracind padurea in haine multicolore, pentru a darui oaspetelui un surplus de frumos, ca sa se simta bine pina in ziua inevitabilei despartiri. Ramasa singura, toamna se intristeaza. Culorile, atit de exuberante palesc, precipitatiile reci abunda, indraznind citeodata chiar sa acopere cu zapada crestetul muntilor inalti. Si intr-o zi, cind crede ca a venit momentul, vintul incearca arborii, le incearca puterea si credinta in pamint. Apoi, el, dezradacinatul, fara sa dibuie secretul legamant ce tine copacii infipti in glie, ataca partea finala a partiturii, cintind ca in fiecare an din struna crengilor ultima si poate cea mai trista melodie a anotimpurilor,.cuprinsa in marea simfonie a toamnei, "desfrunzirea'. Cind vintul s-a oprit din prosteasca lui minie si ultimele acorduri s-au pierdut prin hauri, atotstapinitoare peste munti ramine linistea. Linistea adincurilor si a inaltimilor pamintului, adormit sub asternutul frunzelor, linistea copacilor drepti, parca impietriti, pregatiti sa poarte pe umerii lor covoarele nesfirsite ale cerului. Ca si celelalte anotimpuri, toamna ofera fotografilor montaniarzi subiecte specifice. Ele trebuie cautate cu privirea si fantezia. De cind a inceput vegetatia sa prinda culorile pastelului de toamna, fotograful aflat pe munte, mai ales cind fotografiaza color, trebuie sa fie neobosit. Dupa desfrunzire, in padurea de foioase natura, pina nu de mult un templu, devine mai luminoasa, banutii de soare, cautati vara prin frunzis, nu mai sint. Subiectele, alta data neglijate din lipsa de lumina, devin acum accesibile. Crengile scrijelite, tulpinile viguroase, ingemanarile copacilor sau radacinile lor rasturnate de vint, observate cu atentie, au infatisari ciudate, ce pot constitui interesante subiecte de mitologie, fantastice sau bizare. Cautindu-le, ne gasim deconectarea, fotografiindu-le dobindim o colectie originala de imagini, pe marginea careia putem vorbi, prezentindu-se in fata publicului, mai ales cind le-am realizat pe film reversibil.

Am incercat sa redam in linii mari frumusetea si capriciile toamnei! la munte, cu intentia de a redestepta fotografului dorul de duca spre inaltimile carpatine, indemnul nostru, mai insistent acum, este bazat in primul rind pe citeva avantaje, oferite de anotimp prin caracteristicile lui fotogenice si in al doilea rind de cadrul sarbatoresc al naturii, care stimuleaza sensibilitatea artistului la cautari de subiecte noi. Toamna, zilele lumina sint mai scurte, soarele in drumul lui priveste pamintul dintr-o pozitie care formeaza umbrele mai lungi. Folosind cu pricerepe efectul umbrelor, evidentiem in fotografie relieful cu lumea lui de tancuri, creste si turnuri. Observind si interpretand atent peisajul prin suprapuneri de planuri combinate cu jocul umbrelor, realizam fotografii senzationale. Profiluri de animale, de obiecte sau oameni apar si dispar la anumite ore din zi din cauza umbrelor. Ne ramine obligatia de a urmari in orele de contemplare jocul umbrelor perpetuate, pentru ca negrul lor sa-l folosim in viitoarele noastre compozitii.

Ceata se inscrie in familia fenomenelor caracteristice toamnei. Stim ca in acest sezon soarele pierde din putere, iar ploaia si ceata absorb culorile, uniformizind contrastele, dindu-le un ton cenusiu. Din nuanta de fantastic a formelor invaluite in ceata, un iubitor al culorilor cenusii poate realiza imagini de o incontestabila valoare. Foarte multi fotografi ezita sa declanseze cind vremea este cetoasa, crezind ca nu au practica suficienta. In realitate, greutatile de invins la acest gen de fotografie sint in general mai mici decit ne inchipuim. Realizarea unui peisaj insorit cu toate nuantele existente in natura este foarte dificila, datorita gradatiei restrinse a hirtiei fotografice. Pe vreme de ceata, cind contrastele sint atenuate, lucrurile se simplifica mult, deoarece avem a face doar cu trei-patru tonuri. Aceasta situatie, deloc suparatoare, ne permite sa subliniem latura compozitionala a peisajului ales prin manevrarea atenta a suprafetelor mari mai inchegate, carora le vom include si acea culoare fina de cenusiu, redata de umezeala, menita sa evidentieze in fotografie, atmosfera specifica momentului.

Teoretic vorbind, fotografia realizata in zilele cu ceata incepe cu un ton inchis foarte viguros si se termina cu unul cenusiu argintiu cit mai deschis. Albul apare in cazuri cu totul exceptionale, cum ar fi reflexele in apa, discul soarelui prin ceata, razele luminoase printre crengile padurii sau atunci cind vintul poarta deasupra peisajului estompat fisii de ceata. Cind peisajul nu are un prim plan intunecos convenabil, recurgem la un prim plan viu, ce ne va servi pentru realizarea profunzimii in fotografie.

Din practica s-a constatat ca cele mai bune fotografii pe ceata s-au realizat soarele, trimitind razele lateral, creeaza acele straluciri delicate de nuanta argintie.

Zilele ploioase reduc activitatea la majoritatea fotografilor aflati pe munte. Luminozitatea obiectivelor si sensibilitatea ridicata a materialului negativ permit astazi ca in timpul zilelor ploioase sa putem realiza unele fotografii mult mai impresionante decit in zilele insorite.

La munte, in zonele cu pereti inalti si lipsiti de vegetatie, apa da pietrei o stralucire deosebita, scotind in evidenta pasajele surplombante, continuitatea fisurilor si a hornurilor sau posibilitatile de regrupare, fapt care usureaza alpinistilor "citirea' pe verticala a diferitelor trasee alpine, existente sau posibile. Fotografiile unor zone alpine cu pereti inalti, realizate pe ploaie, reprezinta in albumul personal materialul documentar pentru studiul si eventuala escalada. In Bucegi marile trasee alpine din Peretele Vaii Albe: Traseul Soldat Erou Eftimie Croitoru, Lespezile, portiunea superioara a Fisurii Rosii sau Fisura Albastra s-au facut evidentiate in zilele ploaioase, petrecute de diferiti alpinisti la cort in Circurile Vaii Albe.

Redarea in fotografie a zilelor ploioase la munte nu comporta o regizare anume. Un grup de drumeti, mergind prin ploaie, un peisaj prin fereastra cabanei cu geamurile stropite de apa, balti in care ploaia se sparge in basici, turisti cu haine complet udate, o creanza de copac cu frunzele picurate (de preferat in contra luminii) sint numai citeva din marea familie a subiectelor care sa redea intr-o atmosfera incetosata acel aspect mohorit, intilnit adesea toamna pe munte.

Toamna, mai mult ca oricare anotimp, ne indemana sa fotografiem color. Natura imbraca fiecare copac, dupa esenta, in culori diferite. Ciresii salbatici au un rosu singeriu; mesteacanul isi coloreaza frunzele mereu neastimparate in nuante ce se schimba de la o zi la alta, ajungind de la galben auriu la ruginiu inchis; larita sau zada trece prin toate tonurile de la galben la portocaliu; teiul isi pastreaza frunzele colorate in galben deschis, iar fagul si carpenul termina cu cea mai inchisa culoare de caramiziu. Fructele de padure, cum sint cele ale Scorusului, denumite cireasa pasareasca, sint rosii, iar frunzele copacului, asezate ca la salcim, se inrosesc si ele, dar cu o nuanta mai inchisa. Dintre foioase ramine cu frunza verde pina la caderea zapezii doar arinul, care ajuta mult la echilibrul fotografiei in peisajul de toamna. In zonele mai joase intilnim si fructele de macies si de gheorghine. Culorile lor, folosite ca prim plan dau imaginii un sprijin si o delicatete, mai ades cind rosul fructelor, nu prea aglomerate, puncteaza albastrul cerului.

Pentru realizarea unor fotografii color echilibrate, fotografului i se cere o concentrare artistica deosebita, in acelasi timp, daca el este deprins numai cu compozitii in alb/negru are nevoie neaparat de o reeducare a ochiului pentru a intelege si imbina armonia exuberanta a culorilor de toamna. La fotografia color nu trebuie neglijata repartitia corecta de umbra si lumina, pentru ca ele in final hotarasc calitatea imaginii.