CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC AL DOBROGEI SI POTENTIALUL SAU DE HABITAT

CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC AL DOBROGEI SI POTENTIALUL SAU DE HABITAT

1. Asezarea geografica

Dobrogea - tinutul dintre Dunare si Mare, peninsula danubiano-pontica a Balcanilor sau istmul dobrogean cum apare in diverse surse bine delimitata. Un spatiu de referinta cu limite naturale inconfundabile, cu o singura variabila - limita sudica, o delimitare arbitrara, conventionala si care a cunoscut in mai multe randuri modificari.

Dobrogea - are aspectul unui patrulater neregulat (fig.nr.1), desfasurat in latitudine intre 43⁰46' lat.N - frontiera cu Bulgaria si 45⁰28' lat.N - frontiera cu Ucraina, bratul Chilia, iar in longitudine intre 27⁰20' long.E - pe Dunare, la Ostrov si 29⁰30' - pe tarmul marii, la Sulina (cel mai estic punct din tara).

Coordonatele geografice de importanta europeana sunt in cazul Dobrogei, Dunarea, care prin cursul sau inferior delimiteaza la vest si la nord regiunea si Marea Neagra la est, cu tarmul ei de 245 km intre Stari Stambul, brat din delta secundara a Chiliei si Vama Veche. De aici si denumirile date provinciei drept transdanubiana sau pontica.

Situata in jumatatea nordica a tarmului de vest al Marii Negre, in buna masura in bazinul hidrografic al Dunarii (fig.nr.2), Dobrogea a fost si este situata in parcursul unor mari linii geostrategice si economice, la intersectia Europei Centrale cu cea de Est, a Occidentului crestin cu Orientul islamic, a Balcanilor cu Europa Centrala (fig.nr.3). Aceasta situare ii confera rol de rascruce in fluxurile migratorii si de fortareata sau poarta in limesul imperiilor.

"Insemnatatea cea mai mare a Dobrogei pentru Romania ii vine de la asezarea sa la gurile Dunarii si la tarmul Marii . O tara fara iesire la mare este ca o tara care se inabuse". (C.Bratescu, 1928).

In timp traiectele istoriei au favorizat - conditionat si de pozitia geografica a statului expansiv si de nivelul sau tehnologic in transporturi - cand Dunarea ca artera de circulatie in lungul careia se dezvolta societatea, cand tarmul marii, cand acesta era o parte a Mare Nostrum, cand drumurile terestre ale stepelor pontice si stramtorilor carpato-balcanice.

In secolul din urma a crescut ca importanta traseul navigabil al Dunarii, care uneste in prezent Rotterdamul cu portul Constanta (prin canalele navigabile Rin - Main - Dunare si Dunare - Marea Neagra) si scurteaza distanta Rotterdam -Port Said - Via Gibraltar, prin relatia via Constanta de la 3373 mile marine la 944 mile marine (fig.nr.4).

Totodata s-a dezvoltat mult reteaua feroviara destinata a servi transportul de marfuri spre si dinspre portul Constanta (realizarea in 1895 a celui mai lung pod european si in 1987 a dublurii sale prevazuta si cu infrastructura rutiera la Fetesti - Cernavoda).

Din perspectiva integrarii economico-politice a continentului european de mare importanta, in recent trecutele si viitoarele apropiate decenii, au devenit arterele rutiere mari - autostrazile. In traseul acestora se inscriu cele mai importante directii in partea de sud-est a Romaniei in rascrucea dintre autostrada Hamburg - Instanbul si rutele Moscova - Atena, Tallin - Kiev - Istanbul.

"Gratie asezarii sale la tarmul marii, Dobrogea este cea dintai provincie romaneasca care intra in lumina istoriei . inca din sec. VII i.Ch., colonisti greci din Milet . (n.n. apoi).cea mai veche provincie romana dintre . toate provinciile romanesti" (C.Bratescu, 1928).

2. Relieful actual al Dobrogei

Abordarea problemei geomorfologice, ca parte a intregului, care se numeste cadrul natural, este necesara din punctul de vedere al potentialului natural favorabil habitatului uman. Asa cum subliniaza Vasile Surd, 2002, p.12 "spatiile geografice critice sunt acelea care se inscriu cu grade ridicate de fragmentare a reliefului, procese erozionale si alunecari active de teren, inundatii, cutremure (Muntii Apuseni, Campia Transilvaniei, Subcarpatii Curburii, Delta Dunarii)".

In consecinta, aceste elemente definitorii ale reliefului - hipsometria, fragmentarea, panta - sunt premise favorabile sau nu, amplasarii unor asezari si longevitatii lor. Din aceasta perspectiva Dobrogea ofera pe ansamblu (exceptand delta) parametrii si caracteristici geomorfologice favorabile habitarii umane.

In prezent relieful major din Dobrogea este format dintr-un sistem de podisuri, foarte diferite, apartinand de platformele usor valurite si in fapt este reprezentat de:

o culme joasa de tip masiv muntos prealpin (467 m), inconjurata de depresiuni tip golf;

dealuri rezultate din podis, cu vai relativ adanci;

mici unitati de campie - genetic deltaice, litorale si de pediplena.

1. Relieful de tip montan - Muntii Macinului, iar dupa alti autori Culmea Pricopanului - prezinta interfluvii desfasurate NV - SE si evidentiem trei trepte de relief - intermediar (mediu) - treapta superioara, nivelul superior al interfluviilor; - treapta medie, a glacisurilor si - treapta inferioara a depresiunilor si culoarelor de vale. Intens si indelungat modelat are o fragmentare a reliefului de valori med
2. Podisurile - cu morfogeneza diversa si anume:

pediplene usor inaltate in podisurile Casimcei, Niculitelului, Tulcei si Babadagului;

podisuri structurale impuse de placa sarmatica de calcar, mai ales in Dobrogea de Sud, dispuse peste pediplene fosilizate;

platourile vulcanice cu diabaze din Podisul Niculitel;

suprafetele necutate extinse pe strate trtiasice din Dealurile Tulcei si peticele din Podisul Niculitel;

micile suprafete structurale de culme din sinclinonul cretacic al Babadagului.

3. Dealurile rezultate din fragmentarea podisului, fie prin vai si falii si mai ales prin eroziune diferentiala si climatica - inselbergurile - precum Dealul Consul (martor petrografic), Dealul Colina, din depresiunea Nalbant, Dealul Denistepe, dealurile Bestepe si dealul cu Cununa.
4. "Campia actuala este deltaica, litorala si de pediplena, aflata in faze diferite de evolutie; poate fi remarcata la gurile Dunarii, de-a lungul litoralului nordic si respectiv, in Depresiunea Nalbant. Campii fragmentate se intalnesc pe ingemanarile altor pedimente (Campia Ceamurliei, Nucarilor s.a.)".

Clasificarea unitatilor teritoriale dupa criteriul spatiul determina delimitarea genetica a trei subregiuni:

un complex de resturi montane si de dealuri si podis marginit de glacisuri si pedimente = Masivul Nord-Dobrogean sau Dobrogea de Nord;

un podis de pediplena, intens erodat = Podisul Casimcei sau Dobrogea Centrala;

un podis structural cu interfluvii cvasiorizontale si versanti abrupti - vechi si actuale faleze danubiano - pontice = Dobrogea de Sud (fig.nr. 7).

Ne preocupa in mod deosebit cercetarea reliefului din punctul de vedere al potentialului de habitat, de a depista restrictivitatile pentru habitat si pentru utilizarile economice aferente. De aceea este necesara delimitarea unor trepte atitudinale ale reliefului si in primul rand suprafetele de nivelare, care sunt in Dobrogea urmatoarele:

platforma Niculitel - 200 - 400 m - identificata si confirmata de C.Bratescu (1928), Em.de Martonne (1924), Nordon (1930) s.a.;

platforma Tulcei  - intre 100 si 190 m - sau platforma levantina in sud-vest;

suprafata joasa - o ingemanare de pedimente si de glacisuri ale caror poale sunt adesea retezate de Dunare, delte, vai si de mare (Gr.Posea, 1980). Aceste trepte sunt plasate la altitudini diferite, care dupa C.Bratescu (1928) se gasesc la 5-8 m, 25-30 m, 39-50 m, 60-80 m si 100-110 m. Rareori ele sunt terase, avand si o fateta de abraziune lacustra in sud-vest, spre Dunare. Arealul altitudinal cel mai extins, dominand celelalte trepte hipsometrice, il constituie nivelul de 0-100 m. El ocupa mai mult de trei cincimi (60%) din suprafata Dobrogei, prezentand doua trepte secundare: una de 50-100 m, alta situata intre 0 si 50 m, care incadreaza in general Delta, complexul lagunar, limanele fluviatile si fluvio - maritime (I.Marin, 1984).

Acestea sunt si cotele amplasamentului celor mai multe asezari dobrogene. Locatia sitului lor, date fiind caracteristicile reliefului si climatului, este de cele mai multe ori in forme de relief de ordinul II - vai, interfluvii si depresiuni.

1. Vaile: geneza lor este plasata la sfarsitul Cuaternarului, in timpul ridicarii podisului si al regresiunii virmiene. Dupa caracteristicile tectono-litologice ale celor trei subgresiuni ale Podisului Dobrogei exista deosebiri in dispunerea si forma vailor principale:

in nordul Dobrogei, vaile sunt foarte largi, cu profil longitudinal sub echilibru si orientate spre est si sud-est;

in Dobrogea Centrala, vaile sunt mai inguste si datorita anticlinoriului pe care sunt instalate se dirijeaza atat spre mare, cat si spre Dunare;

in sudul Dobrogei, vaile sunt inguste, cu mici canioane, iar profilul longitudinal are rupturi de panta, cu praguri si mici cascade in cursul superior si colmatate intens in cursul inferior (grosimi de 15-30 m). Directia lor de curgere este spre vest, nord-vest, spre Dunare.

Cea mai dezvoltata este Valea Carasu care era foarte larga si izvora de la doar 5 km vest de Constanta (la altitudinea de 57 m), cu un curs orientat spre vest unde, in zona Cernavoda, se varsa in Dunare printr-un liman. Altadata navogabila, cu ambarcatiuni modeste (in secolele XVIII - XIX) pana la targul Carasu (Medgidia), aceasta vale este astazi principala axa a comunicatiilor dobrogene - canalul Dunare - Marea Neagra datand din 1984, calea ferata Cernavoda - Constanta (inaugurata in 1860), autostrada Bucuresti - Constanta (in constructie), magistrale de petrol, gaz metan, electricitate, telefonie, retele de irigatii etc. Aceasta axa joasa este o depresiune orografica generata tectonic (Murgoci 1907, Bratescu 1928) de ridicari mai active la Sud (Anticlinoriul Turtucaia din Cadrilater) si la nord.

Vaile dobrogene au aspectul unor culoare largi al caror fund larg depaseste 1 - 15 km, are conuri de dejectie pe albie, versanti abrupti cu facisuri la partea inferioara, albie minora cu un sant larg de 2-3 m. Aceasta este consecinta climatului mai arid al Dobrogei, cu un regim torential al precipitatiilor.

2. Interfluviile sunt prezente prin linia marilor inaltimi din jumatatea nordica a Dobrogei si trec gradat de la forma de creste ascutite la cea de podisuri intinse, aproape orizontale - in Pod.Casimcei. In jumatatea sudica a Dobrogei, interfluviile au o singura directie, est-vest, sunt orientate dinspre cumpana de ape principala spre Dunare si Marea Neagra si au latimi apreciabile pana la 10-12 km. Forma rotunjita a interfluviilor este specifica laturii dunarene, ceea ce face ca sa capete un aspect deluros. Pe latura maritima predomina interfluviile largi, in trepte, ce se desfasoara spre litoral (I.Marin, 1984).
3. Depresiunile sunt grefate pe aliniamente geologice sau pe locul unor vechi golfuri marine si lacustre si se dispun fie la periferia dealurile nordice - Luncavita, Jijila, Greci, Culoarul Cerna - Nalbant - fie in interiorul acestora - Horia, Taita, Slava etc. In partea de sud a Dobrogei intalnim depresiuni - golf: Cernavoda, Rasova, Oltina (I.Marin, 1983). Spre mare apar depresiuni - golf si prispe litorale in lungul sistemului lagunar: Sarichioi, Babagad, Baia (fig.nr.7).

Conditiile cele mai dificile de locuit le intalnim in Delta Dunarii care este o regiune plana cu o inclinare mica, de la vest spre est (0,006 la mie) si cu o altitudine medie de 52 cm. Altitudinile maxime se intalnesc pe grindurile marine - 7 m pe Caraorman si 13 m pe Letea. Din punct de vedere hipsometric, teritoriul deltei se diferentiaza astfel: 23% sub 0 m, 52% intre 0 si 1 m si 25% peste 1 m. Totusi, terenuri ferme, uscat neinundabil, sunt suprafete si mai mici, avand o pondere de 16,6% din suprafata deltei, 8% grinduri marine, 6% grinduri fluviale si 2,6& uscat predeltaic (P.Gastescu, 1983).

Formarea si raspandirea asezarilor in Delta Dunarii au fost anevoioase, ele fiind dispuse pe "cordoanele" aluvionare, de-a lungul bratelor principale sau a celor secundare. Satele mai mari s-au putut dezvolta bine pe grinduri, pe partile lor mai inalte si ferite, la ape mari, de inundatii (V.Cucu, 1984).

Dispersia mare in teritoriu a satelor, dimensiunea lor demografica - foarte mica, distanta mare fata de centrele urbane, dar mai ales gradul ridicat de izolare, lipsa cailor de comunicatie terestre, dificultatile de aprovizionare, lipsa dotarilor tehnico-edilitare si a activitatilor economice, definesc un spatiu rural excesiv, asa cum il descrie Vasile Surdu.

3. Conditiile climatice din Dobrogea

Pozitia Dobrogei intre Dunare si Marea Neagra, la interferenta pe un spatiu restrans a maselor de aer estice, sudice si vestice, altitudinea redusa (sub 500 m), covorul vegetal ierbos, arealul redus si dispersat de padure reflecta specificul climatului de stepa cu un pronuntat caracter continental. Pe acest fond climatic general, conditiile locale de relief, prezenta vaii Dunarii, a Marii Negre si a cuvetelor lacustre adiacente au generat topoclimate distincte (I.Marin, 1983).

Dupa I.F.Mihailescu, 2000, Dobrogea se caracterizeaza prin existenta a doua unitati climatice bine individualizate:

1. o unitate orientala, a carei extensie creste in perioada calda a anului (din aprilie pana in octombrie), in raport de influenta Marii Negre si care se continua pana la extremitatea vestica a Dobrogei, cu o unitate in care trasaturile climatului continental sunt pronuntate. Iarna, sub influenta moderatoare a apei marine, temperatura medie a aerului ramane pozitiva la altitudini de sub 100 m, pana la o distanta de 50 km;
2. o unitate situata la peste 50 km de litoral, unde regimul de inversiune este accentuat pe terenurile joase, in timp ce in partea medie si inalta a reliefului se maresc valorile deficitului de saturatie, a duratei de insorire si a cantitatilor de precipitatii atmosferice.

Dobrogea prezinta un climat tipic temperat - continental cu influente de ariditate si face tranzitia intre spatiile vecine asemanatoare Campia Baraganului la Vest, Podisul Prebalcanic la Sud si Stepa din nordul Marii Negre. Un fenomen propriu Dobrogei este aridizarea sau pericolul desertificarii, conform normativelor F.A.O. In Dobrogea de Sud raportul dintre cantitatea de precipitatii atmosferice si evapotranspiratia potentiala (determinata pentru perioada calda a anului - aprilie - octombrie) arata ca teritoriul are vulnerabilitate climatica la aridizare mijlociu - puternica pe treptele inferioare si medii ale reliefului, impunand masuri speciale in exploatarea terenurilor agricole si protectia mediului inconjurator (Mihailescu si Pavel, 1993). Si in Dobrogea de Nord sunt favorabile aridizarii treptele inferioare si mijlocii ale reliefului. Pericolul aridizarii poate afecta si zona forestiera doar in scenariul defrisarii padurilor, tinand cont de capacitatea redusa de refacere naturala a vegetatiei lemnoase (Munteanu, 1988).

Specificul dobrogean al elementelor climatice principale

Specificul de ariditate consacrat pentru Dobrogea rezida in fenomenul de seceta (cel mai intens din tara - frecventa anilor secetosi = 89%) asociat vanturilor uscate si fierbinti.

a. Regimul termic: media anuala variaza intre 11,4⁰C pe litoral, la sud de Constanta si 10⁰C in partea central vestica (Corugea - Topolog) sau nord-vestica a Dobrogei /Mpcin -Jijila) (fig.nr.8). Valorile medii ale temperaturii aerului in luna ianuarie au in Dobrogea valorile cele mai ridicate din tara si aceste izoterme urmaresc in general configuratia tarmului marin, avand valori pozitive in fasia litorala (pornind de la nord la Sulina paralel cu linia tarmului in apropierea marii pana la Lacul Tasaul si apoi departandu-se in interior pana la 25 - 30 km) (fig.nr.9).

In luna cea mai calda, iulie, valorile medii ale temperaturii aerului variaza intre 21,2⁰C, in partea cea mai inalta a Masivului Nord Dobrogean (sectoarele Corugea - Topolog si Macin - Greci) si 22,6⁰C in sectorul lagunar Razim - din grindul Perisor cu prelungire pe configuratia restransa a anticului golf Halmiris spre grindul Chituc. Arealul dominant este cel >22⁰C care domina delta, sistemul lacustru litoral si spatiul sud-vest dunarean. Izoterma 22⁰C are in traseu cvasimedian Dobrogei - porneste de la Dunare la Somova si continua pe diametrul N - S prin Babadag, Baia, Ovidiu, Tuzla, la est, iar pe latura dunareana are o desfasurare curbilinie - Harsova, Medgidia, Oltina. (fig.nr.10).

O comparatie a temperaturilor medii lunare intre Constanta si Harsova (est - vest Dobrogea) evidentiaza ca in perioada august - februarie (perioada cedarii caldurii de catre apa marina maselor de aer limitrof) valorile cele mai ridicate sunt pe litoral, iar in perioada martie - iulie (cand apa marii ramane mai rece decat uscatul) valorile cele mai mari se inregistreaza in vest, pe terasele Dunarii (Mihailescu, 2000, p.81).

Modificari topoclimatice importante in regimul termic al Dobrogei sunt datorate microreliefului si Marii Negre. In general influenta Marii Negre este perturbata de influenta microclimatica a reliefului, exprimata mai ales prin formarea de inversiuni termice locale.

b. Regimul precipitatiilor si secetele. In Dobrogea se inregistreaza cantitatile medii anuale de precipitatii cele mai mici din tara, sub 400 mm, chiar sub 350 mm in extremitatea estica a deltei.

Cantitatea medie anuala de precipitatii creste neuniform dinspre litoralul Marii Negre spre extremitatea vestica a Dobrogei, iar izohietele tind sa devina paralele cu tarmul marii in estul Dobrogei, in aria de influenta a brizelor marine. Aceasta orientare a izohietelor in raport cu linia tarmului prezinta o aranjare paralela rectilinie in estul deltei, un paralelism meandrat in arealul marilor lacuri ale litoralului si o dispunere mai putin ordonata in sud-estul dobrogean. Spre deosebire de spatiul riveran marii, in partea interioara geometria izohietelor este dezordonata, chiar haotica, fiind o consecinta a influentei factorilor locali asupra cantitatii si distribuirii precipitatiilor atmosferice - hipsometria, latitudinea, longitudinea, caracteristicile suprafetei active. Valorile maxime sunt 475 mm distribuite insular in cotul nord - vestic al Dunarii, Culmii Niculitelului, si arealului impadurit din coltul ud-vestic al Dunarii - Baneasa - Ostrov (fig.nr.11).

Influenta Marii Negre asupra variabilitatii precipitatiilor atmosferice este mai intensa in comparatie cu hipsometria uscatului, mai ales vara si primavara. Efectul moderator al Marii Negre se reflecta in reducerea cea mai pronuntata a valorilor deviatiei standard a cantitatii lunare de precipitatii in primii 30 km fata de linia tarmului (Mihailescu, 1986). Caracterul de continentalism accentuat al climatului dobrogean este exprimat si prin caracterul torential al unor ploi care au cazut in cantitati diluviene in durata de timp pana in 24 de ore - un caz exceptional a avut loc la 29 august 1924, cand o intensa furtuna a generat adunarea la Casimcea a 650 mm de apa, adica aproape dublul precipitatiilor medii anuale (Bratescu, 1928).

Aceasta regiune a contrastelor isi confirma renumele si din punct de vedere climatic. Dobrogea inconjurata de ape este provincia cea mai secetoasa a Romaniei si pe acest fond de ariditate prelungita apar uneori ploi torentiale determinand formarea unor vaturi uriase ("sel" in denumire locala) cu un efect catastrofal asupra asezarilor din vai.

Frecventa secetelor creste in cursul anului dinspre iarna spre vara si inregistreaza valorile cele mai ridicate in intervalul aprilie - septembrie (in 1894 seceta a durat la Harsova 97 de zile - din 9 iulie pana in 13 octombrie).

c. Regimul eolian. Vantul, prin frecventa si viteza sa reflecta cel mai bine influenta aerului in advectie. Urmare a unei presiuni atmosferice cu valori scazute (1000 - 1019 mmm) si absentei barierelor orografice, vantul bate in Dobrogea din toate directiile. Frecventa cea mai mare o detin vanturile de nord-est (Sulina 32%, Iurilovca 39%), care pe latura dunareana se asociaza cu cele de nord-vest devenind dominante (Cernavoda 40%). Pe fatada litorala vara predomina vanturile de sud-est si nord, iar iarna cele de nord si vest. Perioada de calm atmosferic este redusa si se inregistreaza indeosebi la sfarsitul verii si inceputul toamnei si creste de la tarm spre interior. Valorile cele mai mari ale vitezei vantului se inregistreaza iarna (decembrie - februarie). Valorile medii sunt de 4,0 m/sec. la Jurilovca, 5,3 m/sec. la Sulina si 8 m/sec. Constanta  - unde valorile maxime depasesc 15 m/sec. (I.Marin, 1984).

Rolul moderator termic al Marii Negre, repartitia elementelor climatice si a interconexiunilor dintre ele a conditionat individualizarea unor topoclimate diverse in Dobrogea, uneori pentru spatii teritoriale foarte mici, sau chiar forme de relief aparte (de exemplu sectoare de vai sau de lunca, grinduri, perisipuri, cueste, faleza s.a.).

Analiza elementelor climatice principale, a variabilitatii si diversitatii lor in timp si spatiu fac din Dobrogea un spatiu de locuire umana cu la fel de multe conditii favorabile, dar si factori restrictivi, ca si situatia geomorfologica. Prin coroborare cele doua elemente de baza ale cadrului natural, microrelieful si topoclimatul au nascut in provincia transdanubiana a Romaniei o multitudine de circumstante naturale. Dintre acestea in diversele etape de populare (tinand cont si de specificul tehnic si cultural, de potentialul economic si social si chiar de cel al unui mod de viata cu specific etnic bine conturat), locuitorii au stiut sa aleaga arealele care detin conditiile cele mai favorabile. De exemplu localizarea siturilor rurale in vai cu desfasurare in evantai pe versanti, bine adapostiti in calea vanturilor - atat de frecvente si puternice, cu protejare fata de viitorul ploilor torentiale si cu expunere solara etc.

4. Hidrografia Dobrogei

Dobrogea este un uscat inconjurat si delimitat de ape, subtraversat de ape si putin circulat in suprafata sa de ape. Acest potential intern redus de ape curgatoare este rezultatul interconditionarilor fizico-geografice (climatice, orografice si litologice), care favorizeaza in acelasi timp un sistem de ape subterane (freatice si de adancime) si unul lacustro-marin.

a. Apele subterane. Cantonarea apelor subterane in Dobrogea, este in hidrostructuri diferentiate litologic si tectonic. Principalele hidrostructuri se localizeaza in calcare triasice si cretacice (Dobrogea de Nord) si alaturi de ele si in formatiuni cristaline (Dobrogea de Sud). O alta panza de ape, prezenta in toata Dobrogea, apare in depozitele pliocene din perimetrul Oltina, Garlita, Ostrov, la baza loessului si in aluviunile raurilor Taita, Slava, Cerna, Peceneaga, Casimcea, Topolog, Carasu, limanele dunarene etc.

Prezenta si raspandirea izvoarelor - element natural de maxima importanta pentru potentialul de habitat - prezinta aceeasi conditionare tectono - litologica si este cel mai bine ilustrata prin urmatoarele exemple: aparitia izvoarelor de apa in ontercalatii grezoase impermeabile (valea Telita), pe liniile de falie, in interstratificatiile de diabaze (Niculitel), la contactul dintre sisturile cristaline si calcarele cretacice (Fantana Mare), in calcare cretacice (Babadag, Visterna, Gura Dobrogei), in nisipurile aptiene (Caragea Dermen - care alimenteaza Constanta) si in depozitele pliocene (Ostrov, Garlita, Oltina). Consemnam si prezenta izvoarelor termale la Harsova si Mangalia (Forajele de la Mangalia evidentiaza si ape arteziene cloro-sodice, iodurate, bromurate si sulfuroase).

Sursa principala de aprovizionare cu apa a asezarilor umane din unitatea de podis a Dobrogei o constituie apele freatice, iar modul de captare este fie din puturi si fantani - mai ales in depresiuni si pe interfluvii - fie din izvoare aflorand pe linii de falie, in cap de strat la versanti, abrupti sau la linia de contact a versantilor cu terase si lunci.

Adancimea la care se cantoneaza panza freatica variaza intre 5 si 30 m in Dobrogea de Nord (cu maimare frecventa in valea Casimcei la numai 3 - 5 m) si la adancimi intre 5 si 40 m in calcarele sarmatice din Dobrogea de Sud. La baza depozitelor loessoide, care acopera aproape toata Dobrogea, apare o panza foarte slaba de ape freatice. In sectoarele dunarean si maritim paraiele au lalvegul sub nivelul apelor freatice si astfel apar in vai numeroase izvoare (de exemplu cele de la coada lacurilor Techirghiol si Mangalia).

b. Apele de suprafata. Reteaua hidrografica a Dobrogei prezinta doua areale tributar Dunarii (Jijila, Cerna, Aiorman, Topolog, Carasu, Baciu, Razoare) si Marii Negre (Taita, Telita, Slava, Hamangia, Casimcea, Albesti) si o zona endoreica, cu circulatie subterana, situata in perimetre din Podisul Cobadin - Negru Voda si sectorul Amzacea - Mereni.

In general raurile Dobrogei sunt paraie de dimensiuni reduse, care la ploi torentiale formeaza viituri noroioase (cu valuri de 3 - 5 m cand "selul" este mare). Densitatea retelei hidrografice este cea mai redusa din tara in sudul Dobrogei (0,01 - 0,08 km/km²) si creste in partea centrala si nordica (0,2 km/km²). Grupa raurilor dunarene se varsa in lacuri sau balti ale fluviului (lacurile Buceag, Oltina, Marleanu, Vederoasa etc.), iar cea cu rauri debitoare marii are scurgere in limanurile si lagunele litorale (lacurile Babadag, Nuntasi, Tuzla, Tasaul, Tatlageac, Mangalia). In general lungimea, panta si bazinul hidrografic al acestor rauri sunt de mici dimensiuni. Cele mai mari sunt: raul Casimcea (58 km lungime, 737 km² bazinul), Taita (52 km lungime, 580 km² s.), Telita (42 km lungime, 290 km² s.), Slava (35 km lungime, 333 km² s.), Hamangia (27 km lungime, 220 km² s.). In Dobrogea de Nord regimul lor de scurgere este permanent (chiar daca in anii foarte secetosi nivelul unora scade pana aproape de secare), iar in jumatatea de sud a Dobrogei apele au un regim temporar, cu scurgere mai ales in timpul averselor.

Unitatile lacustre sunt numeroase si diverse. Le grupam in doua subgresiuni - danubiana (cu limanurile fluviatile Bugeac, Oltina, Marleanu, Vederoasa, Baciu, Cochirleni, Cerna, Crapina, Jijila s.a.) si cu lacurile deltaice (Merhei, Matita, Drahov, Gorgota, Obretin, Furtuna, Rosu, Tatanir etc.) si litorala (limanele maritime: Babadag, Ceamurlia, Corbu, Tasaul, Tabacarie, Techirghiol, Costinesti, Tatlageac si Mangalia si lagunele maritime: Razim, Golovita, Zareica, Sinoie, Nuntasi - Tuzla, Siutghiol, Comorova si Ezerul Mangalia). Mici lacuri antropice (intr-o cariera de granit la Iacobdeal - Turcoaia, iazuri in lungul vailor Telita, Taita, Topolog, Albesti) si formate in calcar in polii si doline din zona Negru - Voda (lacul Galdau) sau prin barajul natural al unor conuri de vale (lacurile Plopeni, Negresti), completeaza situatia lacustra in interiorul podisului.

Dunarea si Delta Dunarii constituie unitati hidrografice si morfologice distincte. Dunarea se desface in brate intai langa Calarasi (Dunarea si Borcea cu Balta Ialomitei avand latimea maxima de 15 km) si apoi la Harsova (in bratele Dunarea si Dunarea Veche sau Macin, care inchid Balta Brailei cu latimea maxima de 20 km). Intre Braila si Patlageanca curge, intr-o singura albie, avand o lunca larga cu numeroase lacuri (Crapina, Jijila). Bratele Dunarii au dimensiuni si contributii diferite in conturarea unitatii deltaice, astfel: bratul Chilia, avand 60% din debit, are o lungime de 117 km si adancimi de peste 30 m; bratul Sulina, canalizat, duce 12,2% din debit, are o lungime de 63 km, cu o prelungire de 7,5 km, prin diguri, in mare, iar adancimea apei ajunge la 12 m; bratul Sf.Gheorghe, preia 21,2% din debit, are o lungime de peste 100 km si este puternic meandrat.

Apele teritoriale ale Marii Negre se caracterizeaza prin adancimi reduse (predomina treapta batimetrica de 0 - 50 m) pe platforma continentala ce coboara pana la 200 m, extinzandu-se pana la 200 km departare in dreptul Portitei si doar pana la 70 - 80 km in dreptul Mangaliei. Relieful submers conserva in regiunea abisala cu aspect de ses, vai si depresiuni, intre care si canionul de la gura bratului Sfantu Gheorghe (un curs predeltaic al Dunarii) precum si un important con de depuneri pe talazul continental rezultat al acumularii materialului detritic adus de Dunare.

Fasia de contact dintre uscatul Dobrogei si apele Marii Negre se caracterizeaza printr-un tarm jos, putin crestat, continuat direct, subacvatic cu platforma continentala. Tarmul propriu-zis prezinta doua aspecte diferite: tarm jos cu plaje si cordoane litorale intre bratul Musara si Capul Singol (Constanta) si tarm relativ mai inalt (intre 3 si 35 m), cu faleza, in sud, pana la Vama Veche (Ielenicz, 1983).

In ultimele decenii s-a pus in evidenta un proces de ridicare a nivelului marii, cu ritmuri estimate intre 20 - 40 cm pe secol. Variatiile pe verticala ale nivelului marii sunt provocate de intensitatea si marimea gradientului anemometric si au valori medii lunare intre 19 si 38 cm (amplitudinea multianuala maxima peste 1,5 m). Nivelul valului mareic are in Marea Neagra valori reduse, intre 9 - 12 cm, iar valurile marine au in zona izobatei de 10 m o amplitudine medie > 0,5 m. Temperatura medie multianuala a apelor marine litorale de suprafata este in functie de cea a aerului, pe care o depaseste cu cca 1⁰C, iar temperaturile extreme pot oscila intre temperatura inghetului (corespunzatoare gradului de salinitate) si 28⁰C, in lunile iulie - august. Salinitatea apei in largul platformei continentale are valori reduse (<10 la mie) in comparatie cu largul marii sau cu adancimea (aici stratul superficial poate atinge concentratii de 17 - 18%) (O.Selariu, 1983).

Am acordat hidrografiei un spatiu mai mare, in analiza cadrului natural al Dobrogei, deoarece apa este indispensabila vietii in general, iar pentru existenta comunitatilor umane este un factor de conditionare determinant. Importanta apei este si mai clar inteleasa in conditiile climatice ale acestei regiuni supuse fenomenului aridizarii, confruntate cu programele de dezvoltare a agriculturii, transporturilor pe apa, turismului s.a. si a cresterii presiunii umane in teritoriu.

Apa a fost in diferite etape de populare a Dobrogei element determinant cu manifestare pozitiva (cale de navigatie, sursa de hrana, conditie de irigat s.a.), dar si factor negativ (inundatii "sel", valuri mari distructive, zapoare si acumulari periculoase de gheata etc.). A fost si factor restrictiv in potentialul de habitat al Dobrogei, acolo unde abunda (zona deltaica, lunca Dunarii, zone perilacustre) sau, dimpotriva, lipseste (areale carstice, platouri si interfluvii stancoase sau depozite loessoidale).

5. Resursele biogeografice ale Dobrogei

5.1. Vegetatia naturala a Dobrogei este prin structura ei o vegetatie de stepa, in care diseminate se afla in functie de hipsometria reliefului si topoclimat asociatiile de silvostepa si padure.

In ultimul secol stepa si silvostepa au fost inlocuite in buna parte cu culturi agricole, ramanand insular areale restranse - pe creste, pe culmi, pe versanti vailor. Chiar si aceste petice, din vegetatia naturala anterioara, au fost modificate floristic pe cale antropica, mai ales prin inlocuirea speciilor caracteristice cu plante mai rezistente la procesele de degradare (de exemplu salcamul si otetarul - specii lemnoase straine). Stepa secundara este reprezentata de pajisti, raspandite in depresiunile - golf, culoarele depresionare interioare si pe multe suprafete situate sub 120 m altitudine (depresiunile: Nalbant, Peceneaga, Jurilovca, Colinele Istrier, Podisul Cobadin - Negru Voda, Podisul Mangaliei etc.). Silvostepa este raspandita mai mult aureolar in periferia padurii, formand un brau exterior padurii, un etaj aparte, situat la altitudini de cca. 80 - 140 m si format din specii submediteraneene. Prezenta in Podisul Casimcei, in Dealurile Tulcei, in sudul si vestul Culmii Niculitel, in sud-vestul Dobrogei (la Dumbraveni, Vlahi, Esechioi) este urmasa padurilor termofile de altadata. Degradarea si restrangerea perimetrului anterior a permis aparitia si extinderea unor asociatii de "sibleacuri" (mojdrean, carpinita, scumpie, paliur) sau de tufisuri submediteraneene numite "meselicuri" (formate din stejar pufos, liliac, darmox, iasomie salbatica).

Padurile Dobrogei se pot grupa in trei masive forestiere importante si cateva mici areale insulare in rest. In nord sunt padurile de gorun, tei si carpen, care acopera in mare masura Muntii Macinului (Pciopa - Niculitel) si Dealurile Tulcei. Mai spre sud, in Podisul Babadagului, padurea are caracter compact, fiind dominata de stejar brumariu si tei si in proportie redusa carpenul. In padurea din Podisul Oltinei - cu suprafata redusa la noi, dar continua in Bulgaria, masivul forestier Deliorman - se apreciaza limita nord-estica a garnitei (Sofia Iana, 1970). Se intalnesc specii mezofile de amestec (frasin, carpen) si in proportii scazute gorun. In denumirea locala speciile de stejar se regasesc sub numele de "tufa". Principalele specii arborescente din aceste paduri dobrogene sunt: Quercus pubescens, Quercus pedunculiflora, Filia tomentosa, Carpinus orientalis, Carpinus betulus, Fraxinus excelsior etc. Insular apar in Dobrogea mici palcuri de padure: zavoaiele din lunca si delta fluviului (predomina speciile de salcii si plop - Salix alba, Salix purpurea, Populus), padurile de pe grinduri, Caraorman, Letea ("Hasmasul Mare" - stejar brumariu si pedunculat, plop, frasin, ulm, liane) si paduri de salcam (Conacu - Cobadin, Basarabi, Siminoc, Comorova, Negru Voda, Crucea).

Datorita interventiei antropice, in ultimele doua secole, suprafata impadurita a Dobrogei s-a redus cel putin la jumatate si etapele defrisarii dupa Sofia Iana, 1965, sunt 1820 - 1877, 1877 - 1920, 1938 - 1944, iar evolutia descrescatoare a suprafetelor forestiere este urmatoarea: 1850 = 140.000 ha; 1885 = 115.000 ha; 1900 = 101.000 ha; 1922 = 93.000 ha. Teatrul de razboi (care a fost Dobrogea in sec. XVIII - XIX), pasunatul, colonizarea in etape scurte si existenta efemera a unor comunitati si asezari umane au provocat taierea si degradarea padurii intr-un spatiu in care echilibrul ecologic era foarte fragil si unde regenerarea naturala nu mai este posibila, odata cu disparitia padurii modificandu-se si topoclimatul, iar la scara regionala accentuandu-se procesul de aridizare.

5.2. Fauna reprezinta, ca si vegetatia, un mozaic de genuri si specii, adaptate conditiilor de viata ale padurii, stepei, sectoarelor lacustre si mlastinoase si mediului acvatic marin.

Fauna de padure este reprezentata prin mamifere: mistretul (Sus scrofa), capriorul (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), jderul (Martes martes), viezurele 8Meles meles) si prin colonizare cerbul lopatar (Dama dama) si muflonul (Ovis musimon). Sunt intalnite si diferite specii de pasari (ciocanitoarea, presura cu cap negru, pitulicea, mierla si colonizat fazanul) si reptile (vipera cu corn dobrogeana, mica soparla, gusterul sudic).

Fauna stepei are specifice mamiferele rozatoare (popandaul, sobolanul de camp, iepurele, soarecele de pasune) si pasarile (ciocarlia, randunica, vrabia spaniola, graurul, potarnichea).

Fauna acvatica este diversa si inca bogata. Ihtio - fauna de apa dulce este formata din crap, caras, biban, somn, stiuca, iar cea de apa sarata din hamsii, sardele, scrumbii, chefal si sturioni (morun, nisetru, pastruga, cegacei mai valorosi economic). Ornitofauna deltei si litoralului lacustru este de mare diversitate si amintim doar cateva specii: sturzul de iarna, lebada cantatoare, sitarul, garlita, pelicanul, califarul, egreta, starcul, vulturul pescar, pescarusul s.a.

Marea varietate a faunei demonstreaza pe de o parte existenta unui mediu geografic complex, cu variate conditii de viata si pe de alta parte resursele de hrana (piscicole si cinegetice) si activitate economica.

5.3. Rezervatiile naturale ale Dobrogei

Relieful, flora si fauna, depozitele geologice si paleontologice si alte elemente deosebite, unice sau pe cale de disparitie au generat, mai ales in ultimul timp, declararea urmatoarelor tipuri de rezervatii naturale in Dobrogea:

• Rezervatia Biosferei Delta Dunarii;
• Rezervatii speologice (pesteri ocrotite): "La Adam", "Gura Dobrogei" (in Pod. Casimcei), "Limanu" si "La Movile" (in carstul din zona Mangaliei);
• Rezervatii paleontologice - foarte numeroase, mai ales pe versantul dunarean - punctele fosilifere Movila Banului - Seimeni, Cernavoda, Aliman si Credinta - Cobadin, Canaralele Harsovei, Reciful de la Topalu, Dealul Bujoarele de la Turcoaia si Dealul Pietrosul de la Agighiol);
• Rezervatii geologice si geomorfologice - Peretii calcarosi de la Petrosani - Deleni;
• Rezervatii botanice si forestiere - Padurea Valea Fagilor - Luncavita, Valu lui Traian, Stejarii de la Comorova - Neptun, Dunele de la Agigea;
• Rezervatii complexe - cuprind Parcul Natural Muncii Macinului, Masivul calcaros Cheile Dobrogei, Padurea Fantanita - Murfatlar, Dealul Ala Bair - Baltagesti - Crucea, Canaraua Fetei - Baneasa, Padurea Esechioi, Poiana Kiorum - Tarla (Babadag), Padurea Dumbraveni si Padurea Hagieni (fig.nr.13).

6. Resursele edafice ale Dobrogei

Rolul distinct in dezvoltarea tipurilor de sol din Dobrogea l-a avut clima excesiv - continentala si predominarea vegetatiei stepice. In consecinta arealul cel mai extins il au molisolurile (fig.nr.14) reprezentate de:

• cernoziomuri cambine (la peste 150 m altitudine, in conditii de silvostepa, lovite intens pentru culturi cealiere);
• cernoziomuri carbonatice (intre 80 - 120 m, in conditii de stepa, fertile, dar necesita irigatii);
• solurile balane (pe versantul dunarean intre Oltina si Macin, cu patrundere pe Carasu si in campia lagunara a Razimului, fertile dar necesita irigatii);
• rendzinele (prezente in Podisul Casimcei si pe martori calcarosi in Dobrogea de Nord).

Alaturi de molisoluri se intalnesc si soluri intrazonale, intre care mai raspandite sunt:

• solurile hidromorfe, au suprafete mari in Lunca si Delta Dunarii, in vecinatatea Complexului Lacustru Razim, pe principalele rauri; tipurile sunt lacovisti si soluri glice;
• soluri halomorfe, saraturile de tip solonceac si solonet, sunt putin intalnite in Podisul Dobrogei si chiar si in delta (mici portiuni pe grindurile Chilia, Letea si Caraorman);
• solurile neevoluate de tipul litosoluri prezente mai ales in zonele stancoase din Dobrogea de Nord si pe calcare in Podisul Negru Voda; soluri aluviale, prezente in Lunca si Delta Dunarii si in Complexul Razim si psamosoluri formate pe depozite de nisipuri eoliene, intalnite mai ales pe grindurile fluvio-maritime - Caraorman, Saraturile, Letea, Chituc s.a. (Seceleanu, 2000).

7. Concluzii privind potentialul natural de habitat al Dobrogei

Cercetarile si studiile de geografie fizica, de aplicatie pe anumite elemente ale cadrului natural sau cu caracter general, din ultimii 125 de ani, la care au contribuit nume importante ale geografiei autohtone sau straine, au conturat o identitate fizico-geografica a Dobrogei foarte amanuntit analizata. Aceasta identitate geografica sta la baza cele mai elaborate regionari fizico-geografice, realizata in 1983 de I.Marin, N.Basarabeanu si E.Nedelcu in "Geografia Romaniei. Vol. I. Geografia fizica", Editura Academiei RSR si prelucrata in sensul unei mai lesnicioase citiri si interpretari de I.Marin si M.Grigore in "Podisul Dobrogei si Delta Dunarii", Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1984 (fig.nr.15).

Consideram ca sinteza factorilor si caracteristicilor diverse fizico-geografice, determina subunitati de regionare bine individualizate si al caror specific isi pune amprenta pe intreaga subregiune, facand-o inconfundabila. Subregionarea este nu numai utila ci si necesara intr-o regiune atat de variata si complexa si spre deosebire de alte regiuni (de mare omogenitate, uniformitate), tocmai acest mozaic de situatii geologice, petrografice, geomorfologice, climatice si biopedogeografice ofera premisele si criteriile cele mai valide de regionare si tratare diferita.

Chintesenta a intregului complex de mediu natural putem delimita, din perspectiva locuirii umane, trei subregiuni ale habitatului uman diferentiate in asezari cu mediu de viata umed, asezari cu mediu de viata uscat si asezari cu mediu de viata de contact intre cele doua.

7.1. Delimitarea mediilor de viata ale habitatului dobrogean

Conform Conventiei Internationale de la Romsar (Iran), zonele umede sunt definite astfel: "intinderi de balti, mlastini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau sarata, inclusiv intinderile de apa marina, a caror adancime la reflux nu depaseste 6 m".

Ele mai pot fi definite si in functie de regimul de apa din sol: "terenuri unde saturatia cu apa este factorul dominant ce determina evolutia solului si tipurile de plante si animale ce traiesc in sol si la suprafata apei" sau "terenuri de tranzitie intre sistemul terestru si acvatic, unde nivelul apei este de obicei la suprafata, sau aproape de suprafata, ori pamantul este acoperit cu ape putin adanci".

Romania are, dupa aceste standarde, o zona umeda cu o suprafata de 647000 ha (reprezinta 1,8% din suprafata mondiala a zonelor umede). 

Daca aparent mediul de viata umed este identificat doar cu Delta Dunarii, in fapt acest mediu geografic se extinde mult mai mult si anume: el caracterizeaza arealul luncii danubiene de pe fatadele vestica si nordica ale Dobrogei, Delta Dunarii, Complexul lacustru Razim si o fasie ingusta (incluzand diversele suprafete lacustre) in lungul tarmului maritim la sud de Capul Midia - adica cca 40% din suprafata Dobrogei.

Mediul de contact intre cel umed si secetos este mult mai restrans si prezinta o variabilitate ridicata in functie de parametrii stiintifici interpretati. De exemplu, din punct de vedere geomorfologic treapta de relief cu altitudini pana la 50 de metri care insoteste la est Podisul Dobrogei de Nord (campia litorala si prispele Agighiol si Hamangia) este o prelungire erozional-acumulativa a Dealurilor Tulcei, Podisului Babadag si respectiv Podisului Casimcei. Din punct de vedere climatic, aceasta treapta este caracterizata prin topoclimate cu nuante umede, care firesc interfereaza apoi in treapta superioara (de 50-100 m) cu topoclimatul cu nuante uscate. Practic mediul de contact insoteste pe cele trei laturi - vest, nord, est - mediul umed, avand insa intinderi diferentiate, mai mari pe vaile inferioare afluente Dunarii sau marii, sau in dreptul Podisului Babadagului si a litoralului sudic si mai restranse in dreptul Podisului Dobrogei Centrale. Din punct de vedere pedoclimatic si biogeografic arealul cu mediu de viata de tranzitie de la cel umed la cel secetos este cel mai bine ilustrat in cazul masivelor forestiere care acopera Muntii Macinului, Dealurile Tulcei si Podisul Babadag in nordul Dobrogei si Podisul Oltinei in sud-vestul ei.

In privinta mediului de viata secetos, acesta se suprapune, in general Dobrogei interioare, treptelor de altitudine 50-100 m si 100-200 m, cu extindere maxima si dominanta in Dobrogea Centrala (Podisul Casimcei) si in Podisul Dobrogei de Sud (Podisul Medgidiei si Podisul Negru Voda) si pe suprafete reduse in Podisul Dobrogei de Nord (in Dealurile Tulcei si Muntii Macinului),

7.2. Habitatul cu mediu de viata umed

Arealul in care suprafata acvatica este dominanta sau provoaca un nivel ridicat de umezeala a aerului si in care se manifesta ca factor moderator al extremelor termice include urmatoarele subunitati de regionare fizico-geografica: Lunca Dunarii sectorul Calarasi-Braila (adica sectorul baltilor Ialomitei si Brailei) - pe fatada vestica a Dobrogei si sectorul Braila - Patlageanca, pe fatada nordica; Delta Dunarii si in prelungirea sa sudica complexul lagunar Razim si litoralul Marii Negre pana la sud de Capul Midia.

Starea hidrografica a aerului specifica acestui mediu este asemanatoare cu cea inregistrata in partea superioara (la peste 1500 m) a muntilor Carpati (Patachie si Calinescu, 1974). Mediile anuale ale umezelii relative a aerului oscileaza intre 84-85%, in estul Deltei - la Sulina sau Sfantu Gheorghe si 80% la est de Tulcea, sau intre 82-83% la Mangalia si 80% la Medgidia. Valorile au fost inregistrate in intervalul 1961-1998 (Mihailescu, s.a., 2000).

Din punct de vedere agricol este importanta frecventa zilelor cu umezeala relativa a aerului intre 80% si 30%, acestea fiind zilel  umede  si respectiv zilele  cu uscaciune pronuntata . Frecventa anuala a 'zilelor cu uscaciune pronuntata' (U<30%) nu depaseste 10% in Delta Dunarii, in apropierea tarmului Marii Negre si a marilor lacuri. (fig.nr.16, 17, 18).

7.3. Habitatul cu mediu de viata de contact

Trecerea de la mediul de viata umed spre cel secetos se produce in buna masura prin aparitia unui areal de contact care le delimiteaza, dar in care apar si se manifesta, gradat ca intensitate, caracteristici de tranzitie si interferenta, elemente specifice a caror tendinta este aceea de intensificare a continentalismului climatic in directie dependenta cu reducerea influentei marine.

Arealul de contact intre mediul umed ce inconjoara pe trei laturi Dobrogea si mediul secetos, care domina Dobrogea interioara, prezinta o mare neregularitate si variabilitate. Astfel pe fatadele danubiene - vestica si nordica - acest areal este abia perceptibil, pe fatada maritima distributia este conditionata mai ales de anotimp, adica de intensitatea influentei moderatoare termic si stimuland umezeala aerului a Marii Negre. In treapta inalta de 200-300 m, in cele doua masive forestiere din Dobrogea de Nord cel din Muntii Macin si Dealurile Tulcei si cel din Podisul Babadagului si nordul Podisului Casimcei si in treapta de 100-200 m, in masivul forestier din Podisul Oltinei, se poate aprecia ca intalnim un extins mediu de contact. El se caracterizeaza prin valori termice medii anuale ridicate (intre 10,2C si 10,8C), cu precipitatii medii anuale ceva mai ridicate (400-475 mm/an) si o valoare a umezelii medii a aerului in luna decembrie egala cu cea din zona deltei sau a litoralului sudic (86-90%). In anotimpul cald insa, extensiunea unitatii climatice orientale, cu pronuntat continentalism, creaza o vulnerabilitate climatica prin cresterea valorilor deficitului de saturatie, a raportului dintre cantitatea de precipitatii atmosferice si evapotranspiratie.

Aici influenta covorului vegetal forestier - este hotaratoare - ea determinand o retentie mai mare a apei in sol sau in masa vegetala, atenuand radiatia solara si evaporatia si stimuland o umezeala mai ridicata a aerului. Rolul moderator al padurii este evident, de aceea se vorbeste si despre potentialul pericol de aridizare, pe care l-ar reprezenta defrisarea padurilor. Conditiile climatice ar impiedica regenerarea mediului forestier pe cale naturala. De mentionat ca in trecutul istoric vegetatia forestiera a fost mai extinsa in Dobrogea, decat in prezent, cand se afla intr-un precar echilibru ecologic.

Referitor la acest mediu de viata de contact, el poate fi in general asociat cu mediul forestier constituit in masivele forestiere deja citate, dar si in mici palcuri de paduri de vale (care insotesc vaile catorva rauri permanente din centrul si nordul Dobrogei). (fig.nr.19).

7.4. Habitatul cu mediu de viata secetos

Prin mai toate elementele fizico-geografice definitorii Dobrogea este o unitate geografica cu pronuntat continentalism, supusa influentelor climatice orientale, dominate de uscaciune si in buna pane stepica.

Realitatea fizico-geografica impune o neta diferentiere intre laturile acestei peninsule danubiano-pontice si interiorul sau, deschis influentelor climatice din marele spatiu continental, din nordul Marii Negre.

Este o realitate geografica evidenta ca Dobrogea interioara, stepica, este cu maxima extindere in Podisul Dobrogei Centrale (aproape tot Podisul Casimcei) si in Podisul Dobrogei de Sud (reunind Podisul Cernavodei, Medgidiei, Cobadinului si Negru Voda) si mai restransa in Podisul Dobrogei de Nord (partial Dealurile Tulcei, versantul abrupt, stancos al Muntilor Macinului si glacisul nord-dobrogean).

Caracterizat climatic prin amplitudinile termice anuale cele mai mari, prin precipitatiile atmosferice scazute (cca 400 mm/an), cu lungi perioade de seceta, cu umiditatea relativa a aerului cea mai mica (sub 56%) si cu un regim eolian dominant din directia nord-est, mediul uscat, sau secetos al Dobrogei interioare contrasteaza puternic cu mediile umed si de contact. Din punct de vedere al conditiilor naturale de locuire este arealul cel mai putin atractiv, el necesitand eforturi suplimentare pentru aprovizionarea cu apa, irigatii, protectie impotriva vantului si a viscolelor etc.