CHEILE GIRLISTEI - Pesteri

CHEILE GIRLISTEI

Cheile Garlistei se intind pe circa 9 km si, cel putin in portiunea lor finala, se numara printre cele mai remarcabile formatiuni de acest fel din tara noastra. Ele sunt sapate de raul Garliste (cunoscut si ca paraul Aninei) in calcarele cretacice dintre localitatile Anina si Garliste.

Avandu-si obarsia in Anina, apa Garlistei se indreapta mai intai hotarat spre nord si intra curand in cheile sale in locul numit La Schlucht, aflat in partea nordica a orasului. Dupa ce primeste cativa afluenti nepermanenti pe stanga si pe dreapta face un mare cot in dreptul culmii Novatarina si. orientan-du-se spre sud-vest, iese din chei in punctul Peris (v. 37). Mai departe raul primeste ca afluent pe stanga Valea Mare, se indreapta spre nord-vest, strabate satul Garliste si se varsa in cele din urma in Caras, in aval de comuna Carasova.

Pentru a intra in Cheile Garlistei, se pleaca din vecinatatea Putului de mina nr. l (cel mai nordic) al Aninei, ajungand de indata in punctul La Schlucht. Distantele pe care le vom strabate cu piciorul sunt urmatoarele : Orasul Anina (La Schlucht) - Peris (2,5 km pe drum de caruta si inca aproape 5,5 km pe poteca sapata pe alocuri in stanca ; in total circa 3 1/2-4 ore cu piciorul) ; Peris-Garliste (circa 2,5 km pe drum de caruta : 1/2-3/4 ora cu piciorul). Nu exista marcaje turistice. Cazare la hotelul din Anina.

La Schlucht peisajul e dominat, spre stanga, de o uriasa halda de steril, mereu ingrosata cu incarcatura trenurilor care circula pe linia industriala suspendata tocmai sus. Intre calea ferata industriala si fundul vaii, cam pe la mijlocul distantei, e taiat terasamentul caii ferate Anina-Oravita. Un viaduct, frumoasa lucrare de arta a acestei vechi cai ferate, ne incanta privirea cu silueta sa grandioasa, degajand totusi o impresie de mare trainicie. Dincolo de viaduct, in cleant, se afla o pestera destul de greu de gasit, cu o intrare mica, dificila (Pestera lui Schimpfin sau Pestera Aninei). O parte din apa Garlistei e impinsa de o puternica pompa sus, la statia de spalare a carbunelui. De indata ce depasim punctul La Schlucht, unde se afla un cartier de mineri, patrundem in chei, pe un drum de carute, avand in stanga apa raului innegrita de carbune. Dupa mai bine de 2 km drumul paraseste cheile la dreapta (spre soseaua Anina- Carasova) iar noi trebuie sa ne multumim - tocmai in portiunile cele mai dificile ale cheilor - cu o potecuta salbaticita care urmareste tot timpul versantul drept, ba coborand la apa, ba urcand in padure, trecand peste grohotisuri sau taind de-a dreptul pe barne inguste sau prin cleanturile abrupte (barnele acestea sunt uneori daltuite in stanca la 5-10 sau chiar 15 m deasupra raului).

Pe lunga portiune ce ne desparte de marele cot catre sud-vest cheile nu sunt prea falnice. E drept ca imediat dupa La Schlucht, valea e strajuita, in ambele parti, de carsii abrupte. Dar in general versantii sunt mai mult impaduriti, lasand la iveala, din loc in loc, albul calcarelor. Padurea este din amestec de fag cu mult alun, frasin si corn. Nenumarate liane (curpen, hamei si altele) intind brate noduroase din toate partile pentru a ne opri in loc. Lasam, pe stanga vaii, mai multe guri de pestera (prin una din ele, deschisa chiar la mal, iese un suvoi destul de puternic de apa). Potecuta noastra intretaie o serie de paraie seci, pe care mai mult le ghicim dupa grohotisul si bolovanisul inverzit de alge si muschi de la gura lor ; un adevarat afluent al Garlistei nu vom intalni pana la iesirea din chei. Din loc in loc, pe malul apei intalnim mori de mult parasite, marind cu scheletele lor negre romantismul ingustei si salbaticei trecatori.

Cu putin inainte de marele cot, peisajul se schimba radical. Locul inaltimilor relativ domoale si impadurite il iau carsii impozante care se ridica cu 100-150 m (poate si mai mult) drept din apa. Versantul stang e mai semet, mai abrupt decat cel drept care pe alocuri e mai domol sau cu grohotisuri. Cu rasuflarea taiata ne plimbam privirea de la apa neagra ce se zbuciuma in albia bolovanoasa pana la crestele ferestruite ale cleanturilor. Dar admiratia nu ne impiedica sa facem si unele observatii asupra rocii in care e taiata cheia : calcarele acestea sunt foarte vizibil stratificate, stratele sunt orizontale, verticale sau oblice, cu un mare numar de incluziuni de silex de culoare neagra, contrastand cu cenusiul sau galbuiul calcarului. Albia se ingusteaza in acest sector pana la 2-3 m iar versantii sunt impodobiti numai la baza cu fag sau cu tufe de liliac.

Chiar in dreptul marelui cot e sapata cea mai importanta dintre pesterile cheilor : Pestera cu Apa, cu deschiderea la 18 m deasupra albiei, care, in pofida numelui sau, este strabatuta de apa numai dupa precipitatii puternice. Putin mai in aval, in dreptul locului cunoscut sub numele de Galati, cam la 40 m deasupra raului, se deschide inca o pestera, cu doua intrari, Pestera Galatiului; de la Pestera cu Apa se poate urca la ea iar de la ea, daca mai urcam inca vreo 40 m pe versantul foarte inclinat, ajungem pe buza acestuia ; daca urmam de aici un drumeag de vreo 500 m ajungem in punctul La Cruce, pe soseaua Anina-Resita, la numai 5 km de Carasova. Cele doua pesteri vor fi prezentate mai departe.

Pe ultimii doi kilometri care au mai ramas, cheile ne rezerva surprize. Cleanturile iau aspect de turnuri, fortarete, creste dintate, ace. Poteca de acum larga urmareste un fost terasament al unei linii ferate inguste. Trecem printr-un portal frumos, apoi printr-un scurt tunel si iesim din chei in punctul Peris. Pe stanga intalnim un izvor carstic destul de puternic. Ceva mai incolo paraul Valea Mare devine afluent al Garlistei, dar nici apa acestuia nu reuseste s-o limpezeasca. Valea s-a largit mult. Prin lunca inverzita, pe drumul Anina-Garliste, ne indreptam spre localitatea Garliste iar de aici, prin Carasova, spre Resita

** PESTERA CU APA DIN CHEILE GIRLISTEI

Localizare si cai de acces. Intrarea se afla in versantul drept al Cheilor Garlistei la 320 m altitudine si 18 m deasupra raului.

Localitatea cea mai apropiata este Garliste (vezi nota Cheile Carasului si 37). Pornind din acest sat se merge circa 2,5 km pe drumul care urmareste raul pana la Izvorul Peris, apoi 300 m pana la un fost pod metalic si inca l 700 m pe poteca de pe malul drept pana in dreptul unui mic afluent temporar marcat prin bolovanis inverzit de muschi. Urcand pe langa el se ajunge la gura pesterii mascate de arbori desi.

Se poate ajunge la pestera si pornind din Anina, dar acest traseu este mult mai lung. El se recomanda celor ce vor sa parcurga :cheile complet (vezi nota mentionata).

Conditii de cazare: la hotelul din Anina, la o gazda din satul Garliste sau camping langa izvorul Peris (in chei nu este indicat a se ridica corturi din lipsa de apa potabila).

Date istorice. Intrarea in pestera nu era cunoscuta de localnicii satului Garliste. Ea a fost descoperita si explorata in 1955 de Val. Puscariu si I. Viehmiann, prilej cu care s-a ridicat planul cavitatii si s-a descris sub numele de Pestera cu Apa. Intre 1963 si 1969 L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea au efectuat cercetari biospeologice. In anul 1979 cercul de speologi amatori "Cristal" din Timisoara a continuat explorarea in principal prin patrunderea dincolo de punctul l (vezi 44) dupa ce au dezobturat sectiunea galeriei de nisip si pietris ; astfel ei au adaugat la cei 397 m cunoscuti inca 513 m.

Descriere. Galeriile cunoscute pana in prezent totalizeaza 910 m. Noi ne vom limita insa la prezentarea galeriilor descrise initial, accesibile turistilor (vezi 44).

Pestera este dezvoltata in calcare cretacice sub actiunea apei de infiltratie. Terasele cu material aluvionar de la intrare si cele cu pietris de la bifurcatia galeriei principale arata ca pestera a avut odinioara o faza de colmatare si ca ulterior a redevenit activa.

Deschiderea mare, ogivala, orientata sud-sud-vest, conduce intr-o galerie larga si inalta de pana la 9 m, luminata pana la primul cot (47 m). Ea se indreapta mai intai spre nord, apoi spre est, pentru ca in partea terminala sa se bifurce (punctul 14) si ambele ramuri sa devina impenetrabile prin colmatare cu nisip si pietris, in timpul viiturilor puternice prin aceste dopuri terminale (v. punctele 1 si 21) apare apa formand cate un paraias. Dupa ce iriga cele doua ramuri ele se intalnesc in punctul 14, umplu barajele stalagmitice dintre punctele 32 si 35, facand trecerea dificila (numai prin apa !) si, iesind prin gura pesterii, se varsa in Garliste. Urmele apei se vad pretutindeni in pestera : terase de eroziune, marmite cu apa si lame ascutite pe podea, lingurite, lapiezuri, hieroglife si vermiculatii pe pereti, septe si cupole pe tavan si, tot ca rezultat al eroziunii apei, noduli si polite de silex alb sau negru.

In mai multe locuri podeaua, tavanul si peretii sunt bine si frumos concretionati. Se remarca gururile cu margini foarte inalte de la Trecerea Dificila ; scurgerile lamelare sau in forma de orga din apropiere ; domurile lipite sau nu de pereti ; grupurile stalagmitice cu coloane si "padurile" de stalactite tubulare de la bifurcatie.

In capatul ramurii drepte, dupa ce se trece prin Fereastra (punctul 2) si pe langa marmitele cu apa, se ajunge La Altar (punctul 1). Aici, un anonim a modelat in argila groasa depusa pe o "scurgere-orga", folosind si stalagmitele acesteia, o compozitie reusita reprezentand un drumeag pe care un mos si o baba urca spre o casuta cu usa deschisa. Pe laturi se gasesc doua sfesnice cu lumanari ce pot fi aprinse pentru a admira originala opera de arta.

Apa spaland periodic pestera, depuneri mai insemnate de nisip, pietris si argila exista numai in zona intrarii, iar depozitul de guano atinge grosimi mai mari doar in locurile mai ferite din punctele 36-42. Acest depozit este apreciat la circa 20 tone si ar putea fi eventual exploatat in interes local.

Fauna guanoului este singura importanta in aceasta pestera ; ea este bogata insa numai in prezenta marilor colonii de rinolofi si miniopteri si se compune in principal din multa musca de guano, acarieni si gandaci. Fauna acvatica are si ea cateva crustacee tipic subterane in apa ce imbiba nisipul si pietrisul plajelor.

Conditii de vizitare. Pestera nu este ocrotita si nici amenajata. Pe alocuri formatiile sunt rupte de turistii ocazionali, care de altfel si-au lasat (ce rusine !) iscaliturile pe pereti. Vizitarea, care poate dura intre l si 1 ore necesita, pe langa casca si salopeta, o pereche de cizme lungi, deoarece, de regula, paraiasul este prezent. Pentru a evita orice surpriza neplacuta, cel mai bine este sa se vina dupa perioade indelungate de seceta.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Plesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).

* PESTERA GALATIULUI

Sinonimii. Gaura lui Ecob, Pestera Labirint.

Localizare si cai de acces. Intrarea se gaseste in versantul drept al Cheilor Garlistei, in locul denumit "al Galatiului", la 36 m altitudine si circa 40 m deasupra raului.

Pornind din Carasova se merge pe soseaua Aninei 5 km pana la Cruce (borna km 19). De aici se parcurg inca 550 m pe un drum de caruta, la dreapta, printre ogoare, pana deasupra abruptului cheilor. Se coboara printre tufe de liliac circa 40 m pana la intrarea in pestera. Este dificil de gasit fara calauza.

Se poate ajunge si pornind din Anina sau Garliste prin chei pana la Pestera cu Apa, iar de aici urcand cam 40 m pana la intrare (vezi nota Cheile Garlistei si 37). Aceste cai de acces sunt insa mai lungi iar urcusul la pestera mai greu.

Conditii de cazare: hotelul din Anina sau din Resita ; gazda ocazionala la Resita sau Garliste.

Date istorice. Intrarea e cunoscuta de ciobanii crasoveni. A fost explorata in 1963 de Alexandrina Negrea si St. Negrea care ridica planul galeriilor si efectueaza cercetari biospeologice. In anul 1979 cercul de speologi ,,Exploratorii" din Resita a continuat explorarea adaugind la cei 192 m cunoscuti inca 66 m ; exista posibilitati de continuare.

Descriere. Pestera este formata de apa de infiltratie pe un sistem complicat de diaclaze care se intretaie in unghiuri diferite in calcare stratificate, cu intercalatii de silex. Este posibil ca odinioara apa sa fi format un curs subteran, afluent al Garlistei. Astazi galeriile explorate sunt fosile si totalizeaza 228 m.

Pestera se compune din doua sisteme, cu doua intrari separate, legate printr-o galerie ingusta dar inalta (7 m). Intrarea principala (I) conduce intr-o galerie larga cu inaltimi pana la 11 m, luminata pe primii 25 m si in care apa picura din numeroase stalactite, in zona luminata difuz peretii sunt inverziti de alge si de muschi matasosi datorita umezelii mari. Inaltimea tavanului scade pe masura ce inaintam si aspectul de diaclaza se estompeaza din cauza bogatelor concretiuni, pe alocuri imbatranite: stalactite, scurgeri parietale fine sau proeminente, baldachine, gururi mici sau mari, stalagmite si coloane.

Intrarea secundara (II) conduce intr-un sistem de galerii inguste, dar la fel de inalte ca in cel principal. In acest sistem, ca si in galeria de legatura, domina formele de coroziune a apei (hieroglife, septe si cupole). Pe podeaua pesterii exista multa argila peste care s-a depus un strat gros pana la 20 cm format din dejectii de capra si guano vechi.

Fauna terestra se remarca printr-o specie de miriapod oarba si depigmentata (Lithobius dacicus) care traieste numai in cateva pesteri din Banat.

Conditii de vizitare. Pestera nu este ocrotita si nici amenajata. Uneori - in zona luminata intra ciobani cu oi si capre. Mai greu e de ajuns la pestera decat de vizitat pentru ca nu necesita decat o lanterna si imbracaminte potrivita (temperatura vara este de 10-11 iar umiditatea maxima). Durata vizitarii : 1/2 ora.

Bibliografie. St. Negrea, A. Negrea, V. Sencu si L. Botosanoanu (1965), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).

** PESTERA BUHUI

Sinonimii. Pestera Bohui, Grota Buhui, Pestera Certej.

Localizare si cai de acces. Dupa Pestera Comarnic este a doua ca marime din Muntii Banatului. Carstul cuprins in limitele bazinului Buhui face parte din zona centrala a muntilor calcarosi ai Aninei si respectiv a marii zone carstice Resita - Moldova Noua. Din punct de vedere geomorfologic ne aflam in podisul calcaros Colonovat in care formele carstice de suprafata si de adancime sunt bine reprezentate datorita liniilor tectonice numeroase si eroziunii carstice pe intinderi mari. Daca lapiezurile sunt putin raspandite, dolinele, in schimb, constituie forma de suprafata cea mai raspandita, care comunica prin ponoare cu golurile subterane. Astfel de legaturi sunt foarte evidente in cazul Paraului Buhui, care isi pierde apa prin ponoarele din albie pentru a aparea in pestera cu acelasi nume ( 47). Paraul Certej isi pierde si el apa prin ponoare, dispare in subteran pe o distanta de mai bine de un kilometru, reapare ca un izvor carstic in portiunea seaca a Vaii Buhui si intra in pestera, unde conflueaza cu paraul Buhui devenit subteran. Aproape fiecare horn din pestera corespunde uneia dintre dolinele insirate pe traiectul vechii Vai a Buhuiului, intre izbucul Certej si Saua Cuptoare. Pestera Cuptoare (vezi 47) reprezinta tot un fragment fosilizat si izolat al Pesterii Buhui.

Pentru a ajunge la Pestera Buhui (urmareste pe 47) pornim din centrul Aninei (unde putem caza la hotel) cu unul din autobuzele locale si coboram la statia de la cimitirul orasului. De aici urcam pe drumul modernizat de langa cimitir pana pe platoul impadurit la cabana Maial (l km, ora cu piciorul). Lasand pe stanga drumul ce duce la Saua Cuptoare, coboram pana la stavilarul Lacului Buhui (640 m altitudine) printr-o padure deasa de fag, pe alocuri amestecata cu conifere (circa 3 km pe drum forestier, 1/2 ora cu piciorul). Apucand pe drumul care urmeaza Valea Buhui, dincolo de barajul lacului observam ca apa paraului se pierde prin ponoare, ca albia calcaroasa devine seaca pe cateva sute de metri si ca in dreptul Izbucului Certej se umple din nou cu apa formand un paraias, care dupa numai 70 m dispare la stanga prin Intrarea Certei (I) a Pesterii Buhui, abia vizibila din drum din cauza padurii (de la baraj pana aici l km). Daca continuam sa mergem pe acelasi drum forestier inca l km pe valea redevenita seaca ajungem la raspantia din Saua Cuptoare, unde intalnim Drumul Stegului (Anina-Resita). Din raspantie putem cobori pe o poteca in stanga si inapoi de-a lungul unei vaiugi seci cam 250 m pana la o dolina mare, in fundul careia se deschide Intrarea prin Dolina (II) a Pesterii Buhui. Tot din raspantie putem merge la stanga, pe Drumul Stegului, inca 1,7 km pana la Cantonul Celnic situat in apropierea periferiei Aninei; de aici, drumul coboara in serpentine spre centrul orasului oferind o priveliste de neuitat. Daca dorim sa coboram insa la Intrarea Grota Buhui (III) a pesterii, dupa circa 500 m facuti din raspantie pe Drumul Stegului (tot spre Anina), coboram pe o poteca obscura si greu de gasit, la dreapta, in Valea Buhuiului. Ea ne conduce exact in fata intrarii prevazute cu un baraj care retine apa paraului subteran si o trimite in oras printr-un tunel. Aceasta captare realizata chiar in gura pesterii pentru apa potabila necesara Aninei dateaza din anii 1888-1889. Altitudinea la baraj: circa 600 m. Traseul fiind in circuit se poate realiza si invers. Exista marcaj cruce albastra intre Lacul Buhui- Grota Buhui si cantonul Celnic.

Date istorice. Intrarile pesterii sunt bine cunoscute locuitorilor din Anina, in special Intrarea Certej care se afla nu departe de lacul de acumulare Buhui, des vizitat de catre acestia.

Primele cercetari au fost intreprinse in perioada 1875-1884 de R. Hoernes si G. Teglas (paleontologie) si prin 1934-1935 de T. Ottlik (explorare, fotografii). Cercetari complexe au fost facute de V. Sencu (cartare, descriere, hidrografie), iar intre 1961 si 1972 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (bioispeologie). In 1981 cercurile de speologie "Speotimis" si "Cristal" au descoperit o galerie pornind din Sala Ursilor (nepublicata).

Descriere. Lungimea totala : 3 217 m. Galeria principala masoara 2100 m si e parcursa in intregime de paraul Buhui. Pestera s-a format prin pierderea apei acestui parau prin ponoarele de pe albia sa. Au existat trei captari succesive: prima la Pestera Cuptoare; a doua la Intrarea Certej; a treia prin ponoarele din aval de barajul Lacului Buhui, etape strans legate de variatiile climatice ale cuaternarului.

Pestera se prezinta ca o galerie de dimensiuni variabile, cu multe cotituri si cu cateva sali mari pe parcurs. Atat din galeria principala cat si din sali pornesc galerii laterale scurte, infundate la capat fie cu concretiuni, fie cu material aluvionar. Paraul Buhui apare in capatul din amont al galeriei principale ; primeste ca afluent paraul Certej in dreptul intrarii cu acelasi nume ; pierde partial o parte de apa prin ponoare si fisuri ; dispare complet in dreptul Intrarii prin Dolina ; reapare si formeaza cascade si dome adinci pana la barajul de la Intrarea Grota Buhui. Pestera poate fi parcursa de la un capat la celalalt, dar pentru a evita obstacolele mai dificile se recomanda folosirea succesiva a celor trei intrari. Sa patrundem mai intai prin Intrarea Certej, (I) larga de 9 m si inalta de 2 m, insotiti de apa paraului cu acelasi nume. La numai 22 m de la intrare dam in galeria principala drenata de paraul Buhui care vine din stanga, din directia Lacului de acumulare Buhul, inaintand in acest sens 25 m intalnim pe stanga un labirint de mici galerii. Mai departe plafonul galeriei se inalta pana la 6-8 m, are hornuri de pana la 14 m, iar in albie apar dorne. In dreptul cotului urmator putem admira o frumoasa concretiune, Cascada Izvorului, impodobita cu gururi pline cu apa iar dupa cot, o scurgere stalagmitica proeminenta, Vulturul. Continuand inaintarea dam pe stanga, la nivel superior, de o sala cu val stalagmitic, apoi de o bucla a galeriei principale si o galerie laterala ascendenta accesibila pe 66 m. Urmeaza inca cateva cotituri si ajungem in fata izbucului puternic, locul in care paraul Buhui isi face aparitia cu zgomot in galerie. Pe toti cei 648 m ai galeriei sudice prin care am ajuns aici, in afara concretiunilor spectaculare, peretii au urme puternice de eroziune sub forma de niveluri, lingurite, marmite si lame de calcar.

Revenind la confluenta subterana a paraielor Certej si Buhui, sa continuam parcurgerea galeriei principale in aval. La 65 m numai apa se infiltreaza pe sub blocurile unei vechi scurgeri care ingusteaza galeria la jumatate de metru. La 105 m de la confluenta remarcam pe dreapta trei sali fosile alaturate (Salile cu Fauna) situate la niveluri diferite. Concretionarea acestor sali este asa de avansata, incat pe alocuri desimea coloanelor, a stalactitelor, stalagmitelor si draperiilor ingreuiaza trecerea din-tr-o sala in alta. In aval de sali galeria face doua bucle (in punctele 34 si 53), iar la 370 m de la intrare apare primul obstacol mai important : apropierea tavanului de oglinda apei si aluviunile de nisip si namol care fac trecerea dificila pe vreo 8 m, iar la viituri chiar imposibila. De aceea ne inapoiem la Intrarea Certej si iesim afara.

Intrarea prin Dolina (II) se afla cu 975 m in aval de Intrarea Certej (in apropiere mai exista o intrare, un aven de 15 m). Patrundem in galeria principala prin deschiderea larga de 11 m si inalta de 2,5 m si avansam la stanga, in amonte, pana la Trecerea Dificila. Reluand vizitarea din acest punct, urmarim cotiturile galeriei. Familiarizati cu traseul, ne putem permite acum, la intoarcere, sa admiram paraul subteran in ale carui ape negre se reflecta, la lumina palpaitoare a lampilor de carbid, boltile inalte si arcuite gotic, asprimile si ascutisurile nenumaratelor urme de eroziune si coroziune, siluetele elegante, ireal marite ale colanelor concretionare si stalpilor de calcar, intre punctele 92 si 95 se afla o surpatura masiva deasupra careia tavanul se bolteste ogival undeva la 25-30 m. Trecand printre blocuri imprastiate haotic pe podea si prin domele cursului subteran, remarcam ca dincolo de o admirabila formatiune sclipitoare, Cascada Alba, apa se pierde in intregime la baza peretelui stang si in pietrisul din albie. La 108 m mai jos de Intrarea prin Dolina apa reapare printr-un izbuc si dupa inca 70 m formeaza o dorna imensa in care la marile viituri adancimea depaseste 3 m si care poate fi trecuta numai cu barca. Dincolo de ea, un fenomen important ne tine pe loc si la propriu si la figurat : Cascada Mare. Apa se pravale cu zgomot infernal printr-o gatuitura a galeriei de la 3 m inaltime intr-un lac circular adinc de 2,5 m. Acest obstacol ne obliga sa ne reintoarcem la Intrarea prin Dolina si sa iesim afara.

Ajunsi la gura triunghiulara, larga de 12 m si inalta de 14 m a Intrarii Grota Buhui (III), punem barca pneumatica (singurul mijloc recomandabil pentru vizitarea acestui sector al pesterii) pe oglinda lacului din spatele digului care bareaza iesirea cursului subteran si avansam la lopeti contra curentului, pana in dreptul unei galerii laterale ascendente care se face in stanga noastra. Ea ne conduce in Sala Coloanelor si Sala Domurilor, bogat concretionate si divers colorate. Reluand mersul cu barca strabatem o dorna lunga de 65 m, lata intre 3 si 7 m si adanca pana la 5 m si ajungem in Sala Confluentei. De aici inaintam cu piciorul printre lamele taioase de calcar si printre marmite, punand pe alocuri barca pe apa, si ajungem la lacul rotund al Cascadei Mici, inalta de 1,7 m si deosebit de frumoasa, aflata cu 70 m mai jos de Cascada Mare, pe care am admirat-o mai inainte prin Intrarea prin Dolina. Daca ocolim cascada, cataradu-ne pe o muchie ingusta a peretelui din stanga (cu mare atentie !), dam in Sala Ursilor impodobita cu concretiuni splendide. Pe podea inca mai sunt destule oase de urs de caverna. Hornurile acestei sali comunicau candva cu Pestera Cuptoare, situata langa saua cu acelasi nume (v. 47). Inapoindu-ne la intrare, incheiem o explorare obositoare, dificila, dar plina de satisfactii.

Resursele de hrana pentru fauna terestra se acumuleaza numai pe plajele aluvionare mai inalte care scapa de furia apelor la viituri si in salile laterale fosile (frunzar, lemne putrede, mici gramezi de guano existente sub coloniile nu prea mari de rinolofi si miotisi). Fauna terestra e remarcabila printr-o specie troglobionta de miriapode, iar cea acvatica prin mai multe specii de minuscule crustacee subterane. Sapaturile mai vechi si mai noi au scos la iveala oase de Ursus spelaeus si de Capra ibex.

Conditii de vizitare. Pestera Buhui este una din cele mai mari pesteri banatene si din tara, impresionanta nu numai prin dimensiuni, ci si prin marea varietate a aspectelor pe care le prezinta galeriile si salile fosile incarcate cu concretiuni. Ea are si o importanta stiintifica datorita problemelor de hidrologie carstica si de biospeologie. De aceea a fost propusa in anul 1969 ca rezervatie speologica.

Pestera este practic neamenajata si putin vizitata. Pentru turistul obisnuit se recomanda numai portiunea dintre Intrarea Certej si confluenta cu galeria principala. Parcurgerea galeriei principale se poate face numai de catre turistii rezistenti si antrenati, condusi de un speolog cu experienta in explorarea pesterilor cu apa. Ei trebuie sa fie echipati cu cizme de cauciuc lungi, salopeta, casca de protectie, mijloace de iluminat individuale si barca pneumatica. Se mai recomanda vizitarea numai la ape scazute si evitarea poluarii de orice natura a cursului subteran, deoarece apa este potabila, captata pentru Anina. Timpul de vizitare (cu piciorul si barca): o zi.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).