Importanta ariilor protejate, in raport cu prioritatile enuntate de strategia nationala si internationala de conservare

Importanta ariilor protejate, in raport cu prioritatile enuntate de strategia nationala si internationala de conservare

CONTINUTUL TEMEI

1. Consideratii asupra strategiilor internationale de protectie a mediului

2. Consideratii asupra strategiei nationale de protectie a mediului 

3. Premise ale extinderii retelei de arii protejate din Romania

OBIECTIVE

Constientizarea asupra importantei si eficacitatii ariilor protejate, in contextul strategiilor internationale si nationale de protectie si conservare a naturii

In ultimul deceniu, in Romania, capitolul ariilor protejate a fost redeschis cu si mai mult aplomb, pe de o parte ca urmare a liberei exprimari in legatura cu disfunctionalitatile care se manifesta in diferite regiuni la nivelul echilibrului dintre componentele naturale si dintre acestea si activitatea umana si, pe de alta parte, datorita multiplicarii si diversificarii informatiilor referitoare la problematica ariilor protejate la nivel international. Prin urmare, fenomenul protectiei si conservarii componentelor mediului a capatat noi valente devenind una dintre temele de cercetare preferentiale ale institutiilor si organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale.

1. Consideratii asupra strategiilor internationale de protectie a mediului

La nivel international, experienta in domeniul conservarii naturii se concretizeaza printr-o serie de realizari, dintre care mentionam: cresterea numarului de conservationisti si in special a ONG-urilor la nivel mondial; cresterea cu fiecare an a numarului statelor semnatare ale conventiilor internationale; multiplicarea instrumentelor de protectie in majoritatea tarilor; dezvoltarea instrumentelor juridice si financiare; sporirea numarului si performantelor mijloacelor de comunicare si sensibilizare; initierea, oficializarea si expunerea in timpul Conferintei de la Rio (1992) a dezbaterilor politice internationale asupra gestionarii durabile si echitabile a resurselor naturale.

Cu toate acestea, din pacate, mediile naturale continua sa dispara in fiecare zi; speciile se reduc si dispar intr-un ritm de 1500 - 2000/an; biodiversitatea descreste intr-un ritm mai rapid decat acum 50 de ani, in timp ce antropizarea creste direct proportional cu cresterea demografica, ce a dublat populatia mondiala in ultimii 50 de ani; pe de alta parte, comportamentul uman in raport cu natura ramane cel mai adesea agresiv si negativ.

Iata de ce, delimitarea in teritoriu a ariilor protejate (situri, rezervatii,parcuri), devine obligatorie in cadrul politicilor de conservare a patrimoniului natural si cultural de importanta nationala si internationala. In acelasi context, relatia om - natura trebuie axata pe conceptul dezvoltarii durabile, pentru ca posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface necesitatile sa nu fie compromisa. Natura trebuie considerata ca o infrastructura de dezvoltare globala, ale carei functii si valori sociale, culturale, patrimoniale si economice sa constituie baza unei productii de resurse utile dezvoltarii teriroriale. Spatiile naturale trebuie planificate si integrate in utilizarea teritoriilor ca zone de productie naturala a resurselor naturale. Acest lucru se impune cu atat mai mult cu cat, utilizarea terenurilor reprezinta prin excelenta cadrul de referinta si de lucru pentru o gestiune integrata a mediului si totodata, cadrul de punere in practica a strategiilor de dezvoltare durabila, intrucat conservarea naturii devine realitate numai pe teren.

In acest context, in anul 1992 a fost initiat un plan regional de actiune - "Parcuri pentru Viata" - , pregatit de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN), cu sprijinul Comisiei Parcurilor Nationale si a Ariilor Protejate (CNPPA). Acest plan a fost lansat ca rezultat al celui de-al IV-lea Congres al Parcurilor Lumii (Caracas, 1992) si sustine aplicarea Planului de Actiune Caracas. Asa cum afirma David McDowell, director general al IUCN, planul pledeaza pentru o sustinere mai energica a grijii pentru pamant, pentru valorosul potential natural de care acesta dispune.

In acelasi cadru, in anul 1993 au fost lansate doua proiecte ale Planului de Actiune pentru Arii Protejate din Europa, axate pe documentele Conferintei de la Rio de Janeiro si care urmaresc aplicarea principiilor Declaratiei de la Rio, sustinerea masurilor adoptate de Agenda 21 si punerea in practica a acestora in cadrul Europei. Planul enunta atributele ariilor protejate in raport cu dezvoltarea durabila; expune principiile planificarii terenurilor in legatura cu ariile protejate; afirma necesitatea unei evaluari ecologice si a unui sistem de control al propunerilor de dezvoltare individuala, care pot afecta in mod semnificativ ariile protejate (inclusiv proximitatile acestora); propune solutii de mentnere a unui echilibru optim intre dezvoltarea ariilor protejate si sectoarele cheie ale politicilor economice etc. Dar ceea ce Planul reclama cu acuitate este necesitatea imbunatatirii si extinderii acoperirii realizata de ariile protejate, in scopul intampinarii nevoilor florei si faunei, ecosistemelor naturale, in general.

In domeniul politicilor de mediu din Romania, ca eveniment principal se inscrie promulgarea si adoptarea la 11 decembrie 1995 a Legii protectiei mediului (Legea 137/1995).

Principiile si elementele strategice care stau la baza prezentei legi isi au originea in declaratiile si recomandarile privind monitorizarea si utilizarea mediului, enuntate cu prilejul diferitelor conferinte internationale; cand spunem aceasta, ne referim in special, la documentele Conferintei de la Rio de Janeiro (1992) si la cele ale Conferintei ministeriale de la Sofia (23 - 25 octombrie 1995), unde a fost elaborat Programul Ecologic pentru Europa.

Programul Ecologic pentru Europa (PEE) are ca punct de plecare raportul Conferintei ministeriale organizata la Dobris in 1991, intitulat "Europa si mediul - Evaluarea de la Dobris" si este continuat de programul aprobat in cadrul Conferintei de la Lucerne, in 1993.

Elementele programului Conferintei de la Lucerne insista asupra problemelor intersectoriale comune tuturor tarilor europene, constituind sursa de inspiratie pentru masurile politice generale pe termen lung expuse in cadrul "Programului Ecologic pentru Europa". Aceste masuri vizeaza in special necesitatea reconsiderarii economiei si a refacerii starii de sanogeneza a mediului in tarile aflate inca in tranzitie.

2. Consideratii asupra strategiei nationale de protectie a mediului

Conform lucrarii "Strategia protectiei mediului", publicata de MAPPM in anul 1996, principiile generale, care fundamenteaza stabilirea prioritatilor privind obiectivele protectiei mediului pe termen scurt, mediu si lung, sunt urmatoarele:

conservarea si imbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor - principiu suprem caruia trebuie sa i se subordoneze intreaga activitate economica si sociala, intreaga strategie de ocrotire a mediului.

dezvoltarea durabila - conform definitiei data de Comisia pentru Mediu si Dezvoltare ("Viitorul nostru comun", 1987), dezvoltarea durabila implica faptul ca intregul capital fizic (infrastructura), uman (sanatatea oamenilor, nivelul intelectual si profesional) si natural (padurile, aerul, apa, solul fertil), ramane constant sau creste in timp.

evitarea poluarii prin masuri preventive

conservarea biodiversitatii - presupune diminuarea si chiar eliminarea fenomenului de poluare a invelisului biotic, mentinerea nealterata a ecofondului si genofondului natural al mediului.

conservarea mostenirii valorilor culturale si istorice - deziderat de importanta majora pentru atestarea continuitatii si autenticitatii mostenirii cultural istorice a poporului roman, in spatiul carpato - danubiano - pontic.

"cine polueaza plateste"- principiu care sta la baza strategiei de mediu in majoritatea tarilor europene

stimularea activitatii de redresare a mediului - conform acestui principiu, orice activitate a agentilor economici, care are ca efect redresarea calitatii factorilor de mediu, este incurajata si stimulata de catre administratia centrala sau locala prin subventii, credite cu dobanda mica, garantii pentru imprumuturi, publicitate, etc. Aceste stimulente vor fi amplificate pe masura ce se va dezvolta sectorul privat al proprietatii.

In scopul crearii unui cadru oficial destinat conservarii biodiversitatii floristice si faunistice, a genofondului si ecofondului national, Romania a devenit parte contractanta a numeroase conventii si legi internationale pentru protectia mediului. Dintre acestea mentionam: Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa, adoptata la Berna, la 19 septembrie 1979, la care Romania a aderat prin Legea nr. 13 din 11 martie 1993; Conventia privind Diversitatea Biologica, incheiata cu prilejul Conferintei de la Rio, ratificata de catre tara noastra prin Legea 58/1994. Aceasta conventie, foarte importanta pentru plasarea ariilor protejate europene intr-un context mai larg, are ca obiective principale: conservarea biodiversitatii biologice, folosirea eficienta a componentelor ei si impartirea echitabila a beneficiilor rezultate; Conventia privind comertul international cu specii salbatice de fauna si flora pe cale de disparitie (Legea nr. 68/1994) si, in acelasi context, Conventia privind conservarea speciilor migratoare de animale salbatice (1998); Conventia privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea (Legea nr. 14/1994) si, in complementaritate, Conventia privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontaliere si a lacurilor internationale (Legea nr. 30/1995). Ultimele doua conventii au fost incheiate pornindu-se de la realitati obiective, care demonstreaza faptul ca, perturbarea calitatii mediului poate depasi foarte adesea frontierele nationale ale statului incriminat, prin intermediul apelor interstatale; protectia cursurilor de apa si a lacurilor internationale presupune un ansamblu de masuri care vizeaza respectarea normelor de protectie a mediului, in teritoriile riverane care apartin statelor beneficiare. Inexistenta unui plan de masuri de protectie concertate si a unui sistem de sanctiuni severe poate favoriza uneori declansarea unor crize ecologice cu urmari dramatice atat pentru ecosistemele naturale, cat si pentru comunitatile umane (cel mai elocvent exemplu in acest sens il reprezinta recentul accident produs la Baia Mare, in primavara anului 2000, unde, prin ruperea digului de protectie - cu o consolidare de altfel precara - de la iazul de decantare a sterilului, rezultat de la prelucrarea minereurilor aurifere, cantitati mari de cianuri au ajuns in apele internationale ale Tisei si mai apoi ale Dunarii, pe alocuri exterminand flora si fauna si periclitand sanatatea populatiei).

In anul 1990, la nivel mondial erau oficializate si patronate de Secretariatul general al Consiliului Europei peste 200 de parcuri nationale, in 22 de tari; dintre acestea, in ciuda biodiversitatii sale considerabile, Romania detinea doar unul singur cu personalitate juridica, respectiv Parcul National Retezat, creat in 1935, dar lipsit si acesta de administratie proprie. In 1995, din cele 264 parcuri nationale existente la nivel mondial (in 33 de tari, cu o suprafata de 12.3 mil. ha), Romania figura cu 12 parcuri nationale (cu o suprafata totala de 408 mii ha), dintre care, recunoscut oficial continua sa ramana Parcul National Retezat. Din pacate, nici unul dintre parcuri nu dispunea de o administratie proprie, nefiind gestionat corespunzator standardelor internationale.

3. Premise ale extinderii retelei de arii protejate din Romania

Pornind de la considerentul ca, desi Romania ocupa doar 2.39% din suprafata Europei (McNaly, 1992, citat de C. Stoiculescu, 1999) ea concentreaza totusi 162 de sectoare ecologice (Donita s.a, 1980), 450 unitati edafice (I. Ilie, 1988), aprox. 500 tipuri potentiale de padure si aprox. 3600 specii de fanerogame, din care 127 sunt endemice (aprox 40% din flora Europei), 50000 specii de animale (C. Stoiculescu, 1996, 1999) si 497 specii minerale (Radulescu si Dimitrescu, 1966), respectiv 25% din diversitatea mineralogica universala (Bancila s.a., 1980, citat de C. Stoiculescu, 1999), extinderea retelei de arii protejate si, in special a celei de parcuri nationale si rezervatii ale biosferei, apare pe deplin justificata. Paradoxal, desi la nivel european oferta naturala a Romaniei este una dintre cele mai bogate, in ceea ce priveste proportia ariilor protejate, conform categoriilor internationale de gestiune, tara noastra se situeaza pe locul 26 din 33.

Un alt argument de importanta capitala in favoarea urgentarii masurilor de protectie si conservare prin intermediul ariilor protejate, asupra caruia silvicultorii atrag din ce in ce mai mult atentia, il reprezinta padurile virgine si cvasivirgine romanesti, "un patrimoniu natural european de exceptie.. Prin considerabila complexitate ecologica si structurala, inegalata de nici un alt ecosistem, ecosistemele forestiere concentreaza, in situatii comparabile, cea mai mare biodiversitate. In padurile virgine si cvasivirgine cu areal disjunct (ponderea cea mai mare inregistrandu-se in spatiul Carpatilor Meridionali si al Muntilor Banatului) aceasta atinge apogeul" (C. Stoiculescu, 1999).

Teme de autoevaluare

1. Cum este argumentata la nivel international necesitatea extinderii retelei de arii protejate?
2. Ce demersuri au fost intreprinse la nivel international pentru a veni in intampinarea masurilor de protectie si conservare?
3. Care sunt caile prin care Romania participa la strategia internationala de conservare?
4. Evidentiati premisele extinderii retelei de arii protejate in Romania.

REZUMAT