Categorii de arii protejate in viziunea - Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (IUCN)

Categorii de arii protejate in viziunea - Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (IUCN)

CONTINUTUL TEMEI

1. Grupe si categorii de arii protejate delimitate de IUCN.
2. Caracteristici ale principalelor categorii de arii protejate delimitate de IUCN: obiective, activitati permise, criterii de selectie si gestionare

OBIECTIVE

1. Intelegerea consideratiilor care au stat la baza delimitarii categoriilor de arii protejate
2. Identificarea diferentelor existente sub aspectul utilizarii publice intre diferitele categorii de arii protejate

Clasificarea realizata de IUCN delimiteaza 10 categorii de arii protejate, in functie de obiectivele urmarite in arealele supuse protectiei si de modul de gestionare a resurselor naturale, specific fiecarei categorii. Sistemul de clasificare dezvoltat de IUCN acopera un domeniu cuprins intre uz minimal si uz intensiv al ecosistemelor de catre comunitatile umane. In conformitate cu normele si clasificarea IUCN, cele 10 categorii necesare gestionarii durabile a resurselor naturale, pot fi incluse (conform propunerilor Consiliului Europei, oficializate prin Rezolutia (73) 30 adoptata la 26 octombrie 1973) in 4 grupe:

Grupa A include 5 categorii de arii protejate, monitorizate de CNPPA (Comisia Parcurilor Nationale si a Ariilor Protejate din cadrul IUCN) si de Centrul mondial de monitoring si avizate tehnic, la cerere, de CNPPA:

Rezervatii stiintifice sau rezervatii naturale integrale (Rosca - Buhaiova, Pestera Closani, Fetele Dunarii, Rapa cu lastuni Divici etc.;

Parcuri Nationale (Retezat, de la Vanoise, des Ecrins (Franta), Stelvio (Italia), Stenshuvud (Suedia);

Monumente ale naturii (Detunata Goala, Rapa Rosie, Locul fosilifer Aliman, Pestera dela Movile, Piatra Teiului etc.;

Rezervatii naturale sau arii de gestionare a habitatelor si speciilor (Fanatele Clujului-Coparsaie, Lacul Sf. Ana, Tinovul Poiana Stampei, Tinovul Mohos, ;

Rezervatii peisagistice sau parcuri naturale (peisaje terestre sau marine protejate)  

Teritoriile incluse in categoria A sunt definitiv sustrase activitatilor umane care perturba echilibrele naturale; ele se constituie prin urmare nu numai in areale de referinta, ci totodata, in rezerve biologice potentiale pentru regenerarea si repopularea zonelor degradate.

Grupa B cuprinde categorii care prezinta o importanta particulara pentru IUCN, dar care nu tin exclusiv de resortul IUCN (monitoringul si expertiza tehnica pot fi asigurate de CNPPA, la cerere):

Rezervatii de resurse naturale;

Rezervatii antropologice;

Rezervatii naturale amenajate, cu utilizari multiple.

Aceasta grupa reuneste teritorii pentru care conservarea patrimoniului natural constituie un obiectiv major, orice interventie artificiala, susceptibila de a altera aspectul, compozitia si evolutia naturii, fiind interzisa; totusi, anumite amenajari pot fi autorizate in zone bine definite si intr-un cadru legal riguros. Anumite activitati umane traditionale pot fi tolerate, in conditiile in care nu contravin scopurilor conservarii; orice activitate noua este interzisa; vizitatorii pot fi admisi, cu conditia respectarii unor reglementari stricte.

Grupa C include categorii dependente de programe sau de acorduri internationale; in acest caz, CNPPA poate fi solicitata pentru monitoring si poate sa contribuie cu o expertiza particulara, in cooperare cu alte institutii, fata de care IUCN are un statut consultativ. Grupei C ii apartin:

Rezervatii ale biosferei (categorie dependenta de programul international "Omul si Biosfera"-MAB- initiat de UNESCO in 1972, ca o continuare a Programului Biologic International)

Rezervatii ale patrimoniului mondial (bunuri naturale ale patrimoniului mondial: zonele umede de habitat pentru avifauna acvatica, de importanta internationala), conduse potrivit prevederilor Conventiei Internationale de la Ramsar (1971), respectiv Conventiei internationale privind protectia patrimoniului mondial natural si cultural, adoptata de Conferinta Generala a UNESCO (16 nov. 1972).

In teritoriile incluse in aceasta categorie ocupatiile umane traditionale sunt admise, dar reglementate; pot fi tolerate de asemenea anumite activitati umane noi, supuse unor reglementari speciale. Intrucat aceasta grupa prezinta adesea interes mai ales in planul activitatilor de agrement, in cadrul teritoriilor aferente se pot dezvolta anumite amenajari recreative si pentru promenada, in zone bine delimitate si in conditii de compatibilitate cu obiectivele protectiei naturii.

Grupa D reuneste in general teritorii vaste, orientate in general catre agrement de calitate si in care, principiile de conservare a patrimoniului natural sunt luate in considerare. Aici pot fi incluse:

proprietati private

sate ( Sapanta, de ex.)etc.

O astfel de grupa prezinta deci, inainte de toate, un interes recreativ, dar si cultural, estetic si natural. Amenajarile necesare in acest caz reclama anumite implantari culturale, sportive, recreative. Activitatile umane traditionale sau noi, compatibile cu obiectivele vizate, sunt in general permise; circulatia motorizata este in general permisa, insa poate fi reglementata in anumite zone de interes special (cu monumente naturale).

Categoriile de arii protejate aferente celor patru grupe pot fi gestionate in cadrul sistemului national de conservare; experienta internationala atesta faptul ca, notiuni ca "Parc National", "Parc Natural", "Rezervatie" acopera teritorii si simbolizeaza sisteme de protectie uneori foarte diferentiate de la un continent la altul, de la o tara la alta, pe zone climatice etc. Numeroasele inventarieri consacrate ariilor protejate arata foarte clar ca, aproape fiecare tara a creat propriul sau sistem de valori, urmarind obiective foarte variate si utilizand termeni ale caror definitii pot varia in proportii uneori semnificative (Parcuri Nationale, Rezervatii Naturale, Parcuri Naturale, peisaje protejate, rezervatii de resurse etc.). Prin urmare, apar situatii in care, aceeasi categorie de arii protejate are la baza criterii de functionare distincte.

In fata unei astfel de disparitati, care reflecta situatia fiecarei tari, diverse organizatii internationale pentru protectia mediului au initiat actiuni destinate uniformizarii nomenclaturii zonelor protejate susceptibile de a fi adoptate unanim; pana in prezent, din pacate, nici unul dintre modelele prezentate nu a fost acceptat in unanimitate.

2. Caracteristici ale principalelor categorii de arii protejate delimitate de IUCN: obiective, activitati permise, criterii de selectie si gestionare

Rezervatii stiintifice sau rezervatii naturale integrale (Categoria I IUCN)

Aceste rezervatii protejeaza speciile si fenomenele naturale perturbate cat mai putin cu putinta, cu scopul de a avea exemple reprezentative din punct de vedere ecologic ale mediului natural.

Obiective:

mentinerea unui cadru natural destinat cercetarii stiintifice;

initierea unor baze pentru monitoringul mediului;

promovarea unor centre pentru formarea specialistilor in domeniul protectiei mediului si ecologiei;

conservarea resurselor genetice (genofondului) intr-o stare reala de evolutie

Sub aspect educational, rezervatiile stiintifice servesc drept obiect de studiu, constituind adevarate laboratoare in aer liber.

Dat fiind caracterul cat mai integral de conservare al acestor arii protejate, este de dorit ca si cercetarea stiintifica sa fie planificata si realizata cu cea mai mare atentie, astfel incat, sa se reduca la maximum eventualele perturbari ale echilibrului ecologic.

Criterii de selectie si gestionare, activitati permise

Rezervatiile naturale stricte trebuie sa includa ecosisteme remarcabile care contin fenomene naturale sau specii vegetale si/sau animale de importanta nationala; in cadrul lor accesul publicului va fi interzis, fiind excluse activitatile turistice sau de agrement; adesea, ele cuprind ecosisteme sau biocenoze fragile care au o importanta particulara pentru conservarea genofondului sau zone care ofera o mare diversitate din punct de vedere biologic, geologic sau geomorfologic; dimensiunile lor sunt determinate functie de suprafata minima necesara pentru a le asigura integritatea si pentru a permite realizarea obiectivelor pentru care au fost infiintate, o gospodarire stiintifica si o protectie integrala.

Parcurile nationale (categoria a II-a IUCN

Sunt areale extinse cu peisaje naturale mentinute ca atare, pentru a oferi protectie unuia sau mai multor ecosisteme de interes stiintific, educational sau recreational. La cea de-a 10-a adunare generala desfasurata in India la New Delhi-1969, IUCN a definit parcul national astfel: o regiune terestra sau acvatica realtiv intinsa, care contine esantioane reprezentative de regiuni naturale importante, panorame de importanta nationala si internationala sau animale si plante, situri geomorfologice si habitate care prezinta un interes particular din punct de vedere stiintific, educativ si recreativ.

Masurile de protectie si conservare sunt luate de catre autoritatile competente la cel mai inalt nivel, pentru a impiedica sau a elimina, pe cat posibil, exploatarea regiunii si pentru a veghea intr-o maniera eficienta asupra respectarii caracteristicilor ecologice, geomorfologice sau estetice care au stat la baza crearii sale.

In conformitate cu legislatia din Romania: Legea 9/1973, Legea 137/1995, Legea 5/2000, Legea 462/2001, sub statutul de parc national sunt reunite suprafetele de uscat si acvatice care pastreaza nemodificat cadrul natural, cu flora si fauna sa, destinate cercetarii stiintifice, recrearii si turismului.

Scopul principal al crearii parcurilor nationale il reprezinta deci protectia si conservarea ecofondului si a genofondului;

Activitati permise, criterii de selectie si gestionare: vizitatorii sunt admisi in parcurile nationale numai in scop educativ, cultural si pentru odihna, iar amenajarile recreative de masa (piscine, terenuri de campare etc.) vor fi instalate in afara limitelor parcului; in acest context, este de la sine inteles ca statutul de parc national nu poate fi atribuit decat unui teritoriu al carui peisaj se afla intr-un stadiu natural sau seminatural.

Constituirea unui parc national variaza de la o tara la alte, atat in ceea ce priveste statutul funciar, cat si in functie de natura organismelor destinate sa-i asigure gestionarea; cel mai adesea, parcurile nationale apartin proprietatii de stat (Suedia, Polonia, Romania) sau unor confederatii si provincii (Canada); in alte situatii, terenurile apartin in proportii variabile colectivitatilor locale, persoanelor private si statului.

Monumente ale naturii (categoria a III-a IUCN)

Monumentele naturii contin unul sau mai multe elemente naturale si care au valoare unica, datorita raritatii sau reprezentativitatii, calitatii estetice sau semnificatiei culturale.

Obiectivul principal il reprezinta protectia si conservarea elementelor naturale de importanta nationala

Criterii de selectie si gestionare

Pentru a include o arie protejata in aceasta categorie, trebuie sa se tina seama de prezenta unor aspecte, ca: formatiuni geologice; situri naturale unice; specii animalesau vegetale periclitate sau amenintate cu disparitia.

Monumentele naturii nu ocupa o intindere mare si nu contin o diversitate de elemente sau ecosisteme reprezentative care sa justifice includerea lor in categoria de parc national; ele se bucura de un rol deosebit pentru educatia ecologica a populatiei; prezinta un real interes recreativ si turistic.

Gestionarea lor trebuie sa apartina sau sa fie administrate de organisme de drept public, organizatii sau societati care pot garanta protectia lor pe termen lung (coloanele de bazalt de la Detunata, Rapa Rosie, Piatra teiului etc.)

Ariile de gestionare a habitatelor si speciilor sau rezervatiile naturale (categoria a IV-a IUCN)

Constituie suprafete terestre si/sau marine supuse unei interventii antropice active pentru a mentine habitatele si/sau pentru a crea conditii propice dezvoltarii unor specii (Lacul Sf. Ana, Padurea Snagov, Padurea Comana, Arinisul de la Sinaia etc.).

Criterii de selectie si gestionare, activitati permise

In general, in aceasta categorie va fi incadrat un teritoriu in care protectia unui sit sau habitat specific este esentiala pentru urmarirea existentei sau bunastarii unor specii biotice individuale ale faunei sedentare sau migratoare de importanta nationala sau internationala.

Dimensiunile rezervatiilor naturale sunt legate adesea de caracteristicile speciilor protejate; de regula, nu implica suprafete foarte intinse, insa trebuie sa fie suficient de mari, pentru a asigura locurile propice pentru cuibarit, popasul pasarilor migratoare, perenitatea unor specii vegetale in ecosistemele forestiere sau de pajiste.

In cuprinsul acestor arii protejate exista uneori interventii umane, orientate catre asigurarea optimului dezvoltarii unor specii sau comunitati vegetale (protectie contra rapitoarelor, limitarea activitatilor agricole, a pasunatului etc.)

Indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor, cei responsabili cu gestionarea acestor arii protejate trebuie sa aiba o planificare corecta a masurilor de protectie si control, care sa garanteze existenta si randamentul pe termen lung al rezervatiei.

In 1990, in Romania au fost inventariate 374 de rezervatii naturale, care protejeaza 199 de obiective de interes national si acopera o suprafata de cca. 42417 ha (0,18% din suprafata tarii).

Parcurile naturale (categoria a V-a IUCN)

Aceasta categorie include teritorii cu un peisaj terestru sau acvatic cu calitati deosebite din punct de vedere estetic sau peisaje tipice unui anumit complex geomorfologic (carstic, de exemplu). In acasta categorie pot fi incluse peisaje rezultate dintr-o practica traditionala de amenajare a teritoriului, realizata de un grup socio-cultural sau din alte practici de pastrare a peisajelor naturale sau seminaturale din jurul centrelor urbane.

In paralel, pot fi luate in evidenta teritorii al caror caracter natural sau seminatural trebuie pastrat ca atare in interesul populatiei urbane, pentru satisfacerea necesitatilor de recreere si turism ale acesteia.

Selectie, gestionare, activitati permise

Gestionarea si protectia lor are o importanta predominant recreativa. Obiectivul principal al gestionarii acestei categorii il reprezinta mentinerea peisajelor naturale de importanta locala, regionala sau nationala, mai ales atunci cand ele se caracterizeaza printr-o relatie armonioasa om-natura si cand prezinta potential turistic deosebit.

Aceste arii, foarte diferite sub aspect ecologic, pot raspunde si unor scopuri stiintifice, culturale sau educative (Parcul Natural Belistea, Cheile Bistritei ardelene, Parcul Natural Portile de Fier etc.). Peisajele din cuprinsul acestor parcuri se caracterizeaza uneori prin ineditul modului de amplasare a colectivitatilor umane, in asezari atractive sau unice din punct de vedere estetic sau prin amenajarea predominant traditionala a teritoriului, legata de pasunat, pescuit etc.

In numeroase cazuri, aceste teritorii apartin proprietatii private, astfel incat un control asupra planificarii activitatii si a gradului de incarcare cu diferite dotari de agrement este necesar pentru a se asigura perenitatea stilului de viata traditional al comunitatilor locale si amenajarea optima a teritoriului.

In general, parcurile naturale raspund urmatoarelor deziderate:

conserva diversitatea mediilor naturale

protejeaza ecosistemele purtatoare de elemente care indica biodiversitatea

mentin o buna calitate a apei, aerului si a celorlalte elemente indispensabile vietii

reprezinta adevarate muzee in aer liber, destinate conservarii fondului genetic natural utilizat in medicina, zootehnie, horticultura etc.

reprezinta suport al comunitatilor umane si demonstreaza ca populatia poate trai in armonie cu natura

pot reprezenta surse de venit pentru economia regionala si nationala, mai ales prin intermediul activitatilor recreative si turistice

perpetueaza formele traditionale de utilizare a terenurilor in scopul de a nu deregla biodiversitatea ecosistemelor naturale

pot proteja situri de importanta cultural-istorica

permit intelegerea functionarii sistemelor naturale din medii diverse, emerse sau submerse

amelioreaza gestionarea resurselor naturale, astfel incat activitatea umana sa nu produca dezechilibre

favorizeaza difuzarea la nivel local, regional, national sau international a informatiilor stiintifice strict necesare pentru satisfacerea nevoilor umane

reprezinta baza de cercetare stiintifica si contribuie la educatia pentru mediu a populatiei

permit supravegherea continua a ecosistemelor naturale si amenajate de catre oamenii de stiinta si de catre populatia locala

Rezervatiile biosferei - arii protejate cu statut special

Existenta rezervatiilor biosferei nu este legata de o singura conventie internationala, ci este legata de un program international laborios: Omul si Biosfera, lansat de UNESCO in 1972, la Stockholm, odata cu incheierea Programului Biologic International. Crearea rezervatiilor biosferei are la baza conventii internationale asupra habitatelor, dintre care cele mai importante sunt:

Conventia RAMSAR (Iran) asupra zonelor umede

Conventia privind patrimoniul cultural si national al lumii

Conventia de importanta regionala Carta Europeana a Regiunilor Montane

Combinand conservarea cu utilizarea durabila a resurselor naturale, rezervatiile biosferei includ intreaga gama de functii specifice ariilor protejate, in cadrul unei retele mondiale de schimb de informatii. Crearea unei retele internationale de rezervatii ale biosferei a fost propusa in cadrul Proiectului nr. 8 al Programului MAB, intitulat: Criteriile si liniile directoare pentru alegerea si construirea rezervatiilor biosferei. Acest proiect considera conceptul de rezervatie a biosferei ca un mijloc de mentinere a bazei biologice, a existentei omului si a proceselor biologice la un nivel convenabil intereselor umane in ansamblul biosferei. In contextul protectiei si conservarii mediului, rezervatiile biosferei trebuie sa reprezinte:

Zone terestre sau costiere marine a caror populatie face parte integranta din acestea si a caror gestiune vizeaza atingerea anumitor obiective, incepand cu protectia completa si terminand cu o productie intensiva, dar durabila

Centre regionale care au functii de supraveghere continua, de cercetare, de educatie ecologica si informare asupra ecosistemelor naturale si amenajate

Spatii in care guvernantii, oamenii de stiinta, administratorii si populatia locala coopereaza pentru elaborarea unui model de gestionare a terenurilor si a apelor, permitand satisfacerea nevoilor umane, conservand procesele naturale si resursele biologice.

Rezervatiile biosferei trebuie sa constituie o retea mondiala de arii protejate intr-un mod permanent si eficient, retea in cadrul careia sa fie reprezentate toate biomurile, cu principalele lor diviziuni si subdiviziuni, precum si zonele de tranzitie (ecotoni) dintre acestea.

Incepand din 1971, sub coordonarea Programului MAB, rezervatiile biosferei au fost incluse in cadrul unei retele internationale. Numarul rezervatiilor biosferei a crescut semnificativ, in anul 2000 acesta ajungand la 360, cu o suprafata totala de peste 390 mil. ha, raspandite in 91 de tari cu conditii ecologice, sociale, politice si culturale variate.

Cele mai mari suprafete ocupate de rezervatiile biosferei se afla in Europa, urmata de America Centrala si de Sud.

Exemple:

Tassili N Ajjer  - Algeria

Bialowiezza - polonia

Central-Amazon - Brazilia

NorthEast Greanland - Danemarca

Galapagos (Ecuador) - Archipielago de Colon

Camargue - Franta

Kenya - Africa

Gobi - Mongolia

Delta Dunarii

Baikalskii - Rusia

Pentru o buna functionare si gestionare a suprafetei unei rezervatii a biosferei, UNESCO propune urmatorul sistem de zonare:

1. zone naturale sau arii centrale amenajate astfel incat sa diminueze cat mai mult impactul activitatii umane; acestea vor fi mentinute ca rezervatii strict protejate, a caror dinamica va fi influentata exclusiv de factorii naturali ai peisajului; in acest caz, omul va fi acceptat numai ca observator al structurilor si proceselor naturale
2. zone intermediare (tampon) amenajate in vederea activitatilor de cercetare si educatie ecologica si informare asupra ecosistemelor naturale si amenajate, in care pot fi tolerate activitati traditionale controlate
3. zone de recuperare sau restaurare, amenajate pentru a permite analiza si recuperarea terenurilor si resurselor naturale, acolo unde transformarile de origine naturala sau antropica au depasit capacitatea de toleranta a mediului, procesele biologice au fost intrerupte si/sau biodiversitatea a fost afectata local
4. zone culturale stabile, amenajate in vederea protectiei si studierii culturilor existente si a modului de utilizare a terenurilor, in armonie cu mediul; populatia locala isi poate continua activitatile traditionale, limitandu-se riguros introducerea de noi tehnologii

Parcurile transfrontaliere - arii protejate bilaterale sau multinationale

Statutul de parc transfrontalier poate fi acordat unei arii protejate care se desfasoara pe teritoriul a doua sau mai multe state. Acest statut presupune participarea in egala masura a tarilor implicate in actiunile de organizare, amenajare, utilizare publica si gestionare durabila a resurselor naturale si cultural-istorice din perimetrul ariei protejate.

Exemple de cooperare transfrontaliera, cu bune rezultate in domeniul conservarii mediului, ne ofera managementul integrat al unor arii protejate europene, extinse de-a lungul frontierelor internationale. In acest sens, pot fi citate:

Parcul National Mercantour din Franta si Parcul Regional Argentero (Italia)

Parcul National Gran Paradiso (Italia) si Parcul National La Vanoise (Franta)

Parcul National Triglav (Slovenia) si Parcul Natural Alpi Giulie (Italia)

Parcul National Djerdap (Serbia) si Parcul Natural Portile de Fier (Romania)

In ultimul timp, extinderea procesului de integrare europeana reclama ca deziderat de importanta deosebita, intensificarea cooperarii transfrontaliere in domeniul regiunilor protejate, scopul final reprezentandu-l crearea Parcurilor Internationale. Federatia Europeana a Parcurilor Naturale si a Parcurilor Nationale isi orienteaza toate eforturile in aceasta directie, promovand ideea "conservare fara frontiere", menita sa asigure intarirea si extinderea retelei europene de arii protejate.

Intrebari de autoevaluare

Care sunt principalele categorii de arii protejate delimitate de IUCN?

Dati exemple de arii protejate din Romania, incadrate conform clasificarii IUCN.

Comentati obiectivele, activitatile permise, criteriile de selectie si gestionare pentru: parcuri nationale, parcuri naturale si rezervatii ale biosferei

Rezumat

Teme de control

Criterii de selectie, gestionare si utilizare publica a parcurilor nationale din Romania.

Modalitati de atingere a obiectivelor de protectie si gestionare in arii protejate. Studiu de caz: Parcul National Retezat si Parcul Natural Portile de Fier.