RESURSELE UMANE ALE TERREI

RESURSELE UMANE ALE TERREI

Evolutia numarului populatiei Terrei | Repartitia geografica a populatiei | Densitatea populatiei

Miscarea naturala a populatiei  | Mobilitatea teritoriala a populatiei | Urbanizarea | ROMANIA       

Evolutia numarului populatiei Terrei

In prezent, populatia Terrei a depasit 6 miliarde de locuitori (octombrie 1999), cifra obtinuta prin insumarea populatiei tarilor lumii si a teritoriilor dependente.

Tabelul nr. 1

Teritoriul, populatia si densitatea populatiei pe mari regiuni geografice (1998)

1) Fara Antarctica.

2) Fara Rusia (17 000 000 km², 11,8% din uscatul planetar ;

150 000 000 loc., 2,6% din populatia mondiala; densitatea populatiei:8,8).

3) Tarile Asiei fara ex URSS (285 mil. loc.).

Sursa: Images conomiques du monde, 1998.

Se preconizeaza, in continuare, o crestere a populatiei planetei care ar urma sa se stabilizeze, la cifra de 12 miliarde de locuitori, abia la mijlocul secolului al XXI-lea.

Tabelul nr. 2

Dinamica populatiei planetei pe mari regiuni geografice (mil.loc.

1. In perioada 1950 - 1996 fara partea europeana a ex-U.R.S.S.
2. Europa si ex URSS in 1996.
3. Pentru anii 1650, 1750, 1850 si 1900 populatia partii europene este inclusa in Europa, iar cea a partii asiatice la Asia.

Sursa The World Almanac and Book of Facts 1995 si Quid 1998

In concluzie, daca ne gandim la faptul ca, la mijlocul secolului trecut, Terra adapostea doar un miliard si ceva de oameni si ca astazi 'suporta' de patru ori mai multi, vom realiza de ce se vorbeste atat de intens de 'explozia demografica'. Omenirii i-a trebuit o jumatate de milion de ani - daca nu mai mult - pentru a atinge primul miliard de locuitori si numai cu ceva mai mult de un secol pentru a se apropia de al saselea.

In prezent, rata de crestere a populatiei mondiale s-a redus fata de perioadele anterioare (1,64% in anii 1993-1995 fata de 2,04% in intervalul 1965-1970 si 1,85% in intreaga perioada 1950-1990) si, potrivit proiectarilor demografice ale O.N.U., va continua sa se micsoreze, ajungand cu ceva mai putin de 1% in anii 2020-2025. Cu toate acestea, in viitor sporul anual va fi, totusi, ridicat (75-80 milioane de locuitori pe an), datorita uriasului potential de crestere acumulat de omenire. In ultimele secole sporul natural anual a crescut de la 3 milioane de locuitori in 1750 la 7 milioane in 850, apoi 45 milioane in 1950 si 85 - 90 milioane in anii 1990 - 1995 (chiar 93 de milioane in 1993).

Tabelul nr. 3

Dinamica populatiei mondiale in perspectiva apropiata (1970 - 2025)

1) Inclusiv Hawaii.

2) Fara ex-U.R.S.S.

3) Fara Hawaii.

Sursa: ONU, 1998.

Ritmul de crestere a populatiei nu este uniform pe intreaga planeta, cunoscand de fapt mari diferentieri pe regiuni geografice. Astfel, in perioada 1980-1985, fata de valoarea medie, care a fost de 1,7%, s-au inregistrat valori mai ridicate in Africa (2,9%), America Latina (2,3%) si Asia de Sud (2,2%) si mai scazute in Oceania (1,5%), C.S.I. (1%), America de Nord (0,9%) si mai ales in Europa (0,3%). In perioada 1990-1995 indicele cresterii populatiei a inregistrat valoarea de 1,6%.

Repartitia geografica a populatiei

Repartitia geografica a populatiei pe suprafata planetei este conditionata de mai multi factori: conditiile fizico-geografice (relief, clima, hidrografie, resurse naturale etc.), nivelul de dezvoltare social-economica, conditiile istorice, caracteristicile demografice etc. In functie de modul in care acesti factori au influentat si influenteaza pe intreaga planeta raspandirea populatiei, s-au conturat zone avand o concentrare puternica si zone slab populate. Diferentieri exista atat pe mari regiuni geografice (continente), cat si in cadrul acestora. Astfel, Asia, care ocupa mai putin de o cincime din suprafata uscatului planetar (fara partea asiatica a Comunitatii Statelor Independente), detine aproape trei cincimi din populatia planetei, in timp ce Africa, a carei intindere reprezinta aproape o patrime din suprafata uscatului, concentreaza doar 1/7 din populatia Terrei. In prezent ambele continente se inscriu in randul regiunilor geografice cu o rata ridicata de crestere a populatiei, dar, in trecut, au cunoscut conditii social-istorice in buna masura diferite care, in cazul Africii, au determinat stagnarea sau chiar scaderea cresterii demografice (in primul rand datorita sclavilor negri trimisi in America). Un caz aparte este Antarctica, continent care detine aproape o zecime din suprafata uscatului planetar dar este, practic, nelocuit (exceptand personalul statiunilor de cercetari stiintifice), factorul restrictiv determinant fiind reprezentat de conditiile naturale vitrege.

O imagine sugestiva privind resursele demografice ofera compararea populatiei tarilor.

Tabelul nr. 4

Cele mai populate tari ale lumii, dinamica populatiei lor in perioada 1970-1997-2020 estimare pentru anul 2020.

Sursa: The World Almanac and Book of Facts,1998.

Din tabelul de mai sus reiese o puternica, mare, concentrare a populatiei intr-un numar restrans de tari. Numai cele zece state cele mai populate ale planetei concentreaza trei cincimi din populatia Terrei, celorlalte peste 180 de tari, plus teritoriile dependente si neautonome, revenindu-le doar doua cincimi. Ca o expresie a concentrarii populatiei este si mai semnificativ faptul ca numai doua tari, China si India, concentreaza aproape doua cincimi din intreaga populatie a globului pamantesc.

Se poate constata ca dintre cele 10 tari cu o populatie de peste 100 milioane de locuitori, doar trei (S.U.A., Japonia, Federatia Rusa) nu fac parte din categoria tarilor in dezvoltare. De altfel si din cel de al doilea grup de tari populate (intre 50 si 100 milioane de locuitori), cu exceptia Germaniei (80 mil.), Italiei, Regatului Unit, Frantei (fiecare avand aproape 60 mil.) si Ucrainei (peste 50 mil.loc.), celelalte sunt tari in dezvoltare: Mexic (circa 95 mil.loc.), Vietnam, Filipine (peste 70 mil.loc.), Iran, Turcia, Egipt, Thailanda (peste 60 mil.loc.), Ethiopia (peste 50 mil.loc.)

Densitatea populatiei

Acest indicator exprima raportul dintre numarul locuitorilor la un moment dat si suprafata teritoriului pe care il ocupa. La nivelul uscatului planetar este, in prezent, cu ceva peste 44 locuitori /km², dar exista diferentieri teritoriale foarte mari, atat pe regiuni geografice, cat si pe tari si in cadrul tarilor.

Pe continente, valori peste media mondiala inregistreaza doar Asia (127 loc./km²) si Europa (103 loc./km²). Celelalte continente au urmatoarele valori: Africa (29 loc./km²), America (18 loc./km²) si Oceania (3 loc./km²); in ceea ce priveste C.S.I., densitatea populatiei este de 13 loc./km².

Pe tari, cu exceptia unor ministate (Monaco - peste 15 000 loc./km², Singapore circa 5 000 loc./km² s.a.) si teritorii dependente (Macao - peste 30 000 loc./km²), reduse ca intindere, cele mai mari densitati se inregistreaza intr-o serie de tari asiatice (Bangladesh peste 800 loc./km²), Coreea de Sud (410 loc./km²), Japonia (330 loc./km²), India, Sri Lanka (aproape 300 loc./km²), Filipine, Vietnam (peste 200 loc./km²) s.a. Pe alte continente, densitati de peste 200 loc./km² se inregistreaza in putine tari: in Europa (Olanda - aproape 400 loc./km², Belgia - peste 300 loc./km², Regatul Unit, Germania, Italia - toate peste 200 loc./km²), Africa (Rwanda, Burundi), America (El Salvador, Haiti). Cele mai reduse densitati se inregistreaza in tari, de regula intinse, care dispun de conditii naturale mai putin propice locuirii, fie deserturi si semideserturi (Australia si Namibia - fiecare cu cate 2 loc./km², Algeria si Sudan cu cate 10 loc./km² ), fie paduri ecuatoriale (Zair - 16 loc./km², Brazilia - 18 loc./km²).

Pe regiuni geografice, densitati foarte mari (peste 1 000 loc./km² de regula, dar ajungand la cateva mii de locuitori pe km²) se inregistreaza in zona vailor unor mari fluvii (Nil, Gange, Brahmaputra, Indus, Huanghe, Mekong, Tigru, Eufrat s.a.) - vai ce au adapostit, de altfel, din vechi timpuri, stralucite civilizatii -, in unele campii (Campia Chinei de Est, Campia Padului s.a.), insule (Java din Arhipelagul Indonezian, Honshu din Arhipelagul Japonez), in unele regiuni puternic industrializate (Rhur in Germania, sud-estul Angliei, regiunea Marilor Lacuri si litoralul atlantic al S.U.A. in America de Nord, sud-estul Braziliei s.a.), in jurul marilor metropole. Iar cele mai reduse densitati exista in regiunile desertice si semidesertice (Sahara, Australia de Vest, Gobi s.a.), padurile ecuatoriale (Amazonia, bazinul Congo - ului), regiunile reci arctice si antarctice.

Miscarea naturala a populatiei

Cresterea numerica a populatiei este rezultatul sporului natural, care reprezinta diferenta dintre natalitate (numarul de nasteri la 1 000 de locuitori) si mortalitate (numarul de decese la 1 000 de locuitori). In perioada 1980-1985 sporul natural, la nivel planetar, a fost, in medie, de 16,6 (sau o rata medie anuala de crestere de 1,7%), inregistrandu-se insa mari diferentieri regionale, cu valori peste media pe glob in zonele cu tari in dezvoltare (Africa 29,3, America Latina 23,4 , Asia de Sud 21,7 ) si cu mult sub aceasta in regiunile dezvoltate (Europa 3, America de Nord 7 , C.S.I. 9,6 ).

Populatia mondiala creste, anual, cu circa 77 milioane de locuitori sau, altfel spus, cu 212 000 zilnic si 880 in fiecare ora. La aceasta crestere, aportul cel mai important ( circa 90%) il au regiunile mai putin dezvoltate.

Pe tari diferentierile sunt si mai accentuate: de la unele cu un spor natural ce depaseste 20 (India, Iran, Egipt s.a.) sau chiar 30 (Kenya) ori peste 40 (Libia, Iraq, Siria s.a.) la altele cu spor negativ (numarul deceselor il depaseste pe cel al nasterilor): Germania, Ungaria, Ucraina, Federatia Rusa, Croatia, Cehia, Bulgaria, Austria, Danemarca s.a.; in ultimii ani si Romania se inscrie in randul tarilor cu spor natural negativ (-2,5 in 1996). Tarile cu un spor natural ridicat au posibilitatea de a-si asigura, in viitor, resurse umane corespunzatoare.

Mobilitatea teritoriala a populatiei

In prezent, in ansamblu, se remarca deplasarile de populatie din tarile in dezvoltare, principalele fluxuri fiind dinspre America Latina spre S.U.A., din Africa si Asia spre Europa, iar mai recent, din Europa Centrala si de Est spre Europa Occidentala. Principalele tari 'primitoare' (deci cu solduri pozitive ale migratiei) se afla in America de Nord anglo-saxona (S.U.A. si Canada), Oceania (Australia si Noua Zeelanda), Europa Occidentala (Finlanda, Suedia, Norvegia, Olanda, Danemarca, Belgia s.a.). Un caz aparte in ceea ce priveste soldul pozitiv al migratiei, l-a reprezentat, mai ales in perioada 1960-1980, o serie de state din regiunea Golfului Persic (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuwait, Bahrain, Oman si Arabia Saudita), explicatia fenomenului fiind data de industria petroliera (atragerea de forta de munca in acest domeniu) si de legislatia de incurajare a imigratiei.

Urbanizarea

Procesul de urbanizare nu s-a produs in acelasi ritm pe tot globul pamantesc si nu a atins aceeasi amploare in diferite regiuni ale planetei.

Pe mari regiuni ale planetei, se remarca diferente considerabile: regiuni puternic urbanizate, in care populatia urbana depaseste doua treimi din totalul populatiei (Europa, inclusiv C.S.I., America Latina, America de Nord si Oceania - in ultimele doua apropiindu-se de 80%) si, la polul opus, regiuni cu o pondere redusa, respectiv mai putin de o treime din populatie (Africa, Asia de Sud, Asia de Est).

In aceasta a doua jumatate a secolului nostru s-a manifestat, pe cuprinsul planetei, o adevarata explozie urbana, care este rezultatul unei multitudini de factori, intre care dezvoltarea demografica accelerata, puternica industrializare, mecanizarea agriculturii (care elibereaza o insemnata cantitate de forta de munca) si, nu in ultima instanta, mirajul pe care-l reprezinta orasul in general ca simbol al civilizatiei. Drept urmare, orasele existente cresc - oraselele se transforma in adevarate orase, orasele in metropole si acestea, la randul lor, in aglomeratii urbane.

Una din trasaturile actuale ale fenomenului urban o constituie proliferarea oraselor mari (tot mai multe fiind milionare sau multimilionare) si a aglomeratiilor urbane. Numarul oraselor de peste un milion de locuitori depaseste in prezent 300, din care jumatate au cel putin doua milioane de locuitori.

Un alt fenomen caracteristic epocii actuale il reprezinta formarea megalopolisurilor, respectiv imense concentrari urbane cu cativa mari poli de atractie si numeroase centre urbane, mai mari sau mai mici, care graviteaza in jurul acestora. In prezent s-au constituit circa 30 megalopolisuri, printre cele mai reprezentative fiind: BOSWASH (Boston-Washington cu 50 mil. loc. desfasurat pe 140.000 km), din nord-estul S.U.A., Tokaido (70 000 km², peste 70 mil.locuitori), in insula japoneza Honshu, Megalopolisul brazilian (peste 40 milioane de locuitori), cel mai dinamic intre marile concentrari urbane ale lumii s.a.

Tabelul nr. 6.

Alte arii metropolitane importante sunt:

Sursa: U.S. Bureau of the Census International Data Base.

ROMANIA

Populatia Romaniei a fost, in anul 1997, de 22,6 milioane locuitori. Pe ansamblu populatia tarii a crescut continuu in decursul acestui secol, practic dublandu-se: de la 10 mil. in 1891 si 12,8 mil. in 1912 la 22,7 mil. in 1992 (revenind o densitate de 95 loc/km²). Totusi, dupa 1 ianuarie 1990 numarul populatiei a scazut, pentru prima data dupa cel de al doilea razboi mondial, soldul negativ al emigratiei (circa 100 000 de persoane in 1990,

30 000 - 45 000 in 1991-1992, apoi in scadere, sub 20 000 de persoane anual) depasind excedentul natural al populatiei.

Tabelul nr. 7

Dinamica populatiei Romaniei la recensaminte este:

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 1996.

Sporul natural al populatiei a cunoscut oscilatii foarte mari in acest secol, fiind ridicat in perioada dinaintea celui de al doilea razboi mondial (peste 14 ), in deceniul al saselea (10-14 ) si incepand cu anul 1967 (an in care se atinge un nivel record de 18 , datorita masurilor legislative de interzicere a avortului). A scazut apoi tot mai mult, datorita in principal reducerii natalitatii, ajungandu-se la un spor natural de numai cateva procente (3 in 1990) si apoi un spor natural negativ incepand cu 1992; de exemplu -2,5 in 1996. Aceste spor natural va contribui, pe termen lung, la diminuarea resurselor umane ale tarii in general si, totodata, la 'imbatranirea' progresiva a populatiei.

 In legatura cu acest ultim aspect este semnificativa structura populatiei pe grupe de varsta, cu o tendinta de imbatranire.

In ceea ce priveste structura populatiei pe medii, predomina cea urbana (55% in 1996) care, in ultimii ani, a depasit-o pe cea rurala caracteristica intregii istorii a Romaniei de pana acum.

Structura nationala indica faptul ca Romania este un stat national unitar, ponderea populatiei de nationalitate romana fiind de aproape 90% (89,4% la recensamantul din 1992); aceasta este urmata ca pondere, de maghiari (7,1%), tigani (1,7%), germani (0,51%), ucraineni (0,3%).

In ceea ce priveste mobilitatea teritoriala a populatiei, in ultimele decenii au avut loc deplasari de populatie din mediul rural in mediul urban si din zonele mai putin dezvoltate si cu un spor natural ridicat (Moldova) spre cele mai dezvoltate si cu un spor natural foarte scazut (Banat) sau scazut (sudul Transilvaniei).

Reteaua de localitati cuprinde peste 12 000 de sate (grupate in circa 2 700 de comune) si 262 orase, din care 81 cu rang de municipiu.

Reteaua urbana este puternic marcata de existenta unui oras foarte mare, Bucuresti, care concentreaza peste doua milioane de locuitori si un numar tot mai mare de orase avand peste 100 000 de locuitori.