Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Consecintele utilizarii turistice a ariilor protejate - Studiu de caz: parcurile nationale si naturale

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Carpatii Moldo-Transilvani (Grupa Centrala)
Raul Volga - harta - Izvoraste din
STATIUNEA SINAIA
HAZARDE NATURALE, ANTROPICE SI TEHNOLOGICE
MUNTII BISTRITEI
Oslo - capitala Norvegiei, Portul orasului
LITORALUL MARII NEGRE
NIVELE DE COMPLEXITATE ALE INVELISULUI GEOGRAFIC
Campia Romana
Elemente favorabile si nefavorabile pentru dezvoltarea teritoriului


Consecintele utilizarii turistice a ariilor protejate - Studiu de caz: parcurile nationale si naturale

CONTINUTUL TEMEI

Tipologia utilizarilor turistice si analiza impactului produs de acestea asupra peisajului parcurilor nationale




OBIECTIVE

Evidentierea elementelor de favorabilitate si restrictivitate pentru valorificarea prin turism a parcurilor nationale

Parcurile nationale au ca obiectiv principal protectia naturii, fiind totodata deschise activitatilor turistice organizate. Frecventarea turistica a ariilor protejate constituie in majoritatea cazurilor o sursa potentiala de dificultati; presiunea turistica este insa mai intensa in situatia ariilor protejate in cadrul carora turismul nu este deloc sau este prost gestionat, datorita lipsei de implicare a administratorilor in directia atragerii vizitatorilor educati pentru natura si a monitorizarii atente a activitatilor turistice, in general.

Consecintele utilizarii turistice asupra mediilor naturale protejate sunt multiple, insa adesea insuficient cunoscute, datorita complexitatii lor; acestea reclama studii si analize pluridisciplinare, colaborari nestanjenite de barierele lingvistice, diferentele de opinii in plan stiintific, metodele si mijloacele utilizate de cercetatorii in domeniul stiintelor naturii, stiintelor sociale, stiintelor economice si juridice.

Studiile pluridisciplinare asupra ecosistemelor biologice si asupra evolutiei acestora (rezistenta sau degradare) in raport cu activitatile turistice permit identificarea celor mai fragile si valoroase zone din punct de vedere stiintific. Ele trebuie sa constituie puncte de plecare in amenajarea ariilor protejate, in delimitarea riguroasa a zonelor functionale, in elaborarea planurilor de gestionare care vor include si caile de valorificare turistica diferentiata.

Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul si in proximitatile ariilor protejate sunt legate de:

1) circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcatiunilor);

infrastructura de cazare (echipamente „grele” versus echipamente „lejere” de cazare)

prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)

alte perturbari

1. Degradarile datorate circulatiei sunt cele mai vizibile in peisaj; ele imbraca diferite aspecte, functie de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar si de tipul de retea de circulatie si de mijloacele de transport utilizate.

Principalele forme de degradare legate de circulatia in interiorul ariilor protejate si care ridica probleme deosebite sub aspectul gestionarii acestora sunt datorate soselelor si traficului rutier aferent. In Europa, un mare numar de parcuri nationale este traversat de sosele, unele dintre acestea fiind foarte intens circulate; spre exemplu, aproape toate parcurile nationale din Franta, Italia si chiar din Elvetia pot fi parcurse cu automobilul sau autobuzul. Aceste mijloace de transport deranjeaza peisajul, atat prin tulburarea climatului de liniste specific habitatelor naturale ale organismelor animale, cat si prin poluarea generata de gazele de esapament sau chiar accidentarea unor specii faunistice.

Alte aspecte negative generate de circulatia rutiera rezida in:

facilitarea accesului acelor vizitatori ale caror motivatii de frecventare a ariilor protejate contravin principiilor de utilizare publica a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase, parcarea masinilor in locuri improprii si chiar abandonarea deseurilor in perimetrele protejate).

Utilizarea nisipului si mai ales a sarii pentru prevenirea derapajului in timpul iernii; sarea imprastiata pe carosabil contamineaza solul ecosistemelor naturale, uneori deosebit de fragile, perturband circuitul biogeochimic si periclitand astfel existenta biocenozelor;

Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor si a apelor cu substante toxice; in acest sens, este relevant accidentul produs pe o sosea cu trafic intens, care traverseaza Parcul National Plitvice din Iugoslavia, unde, un camion care transporta hidrocarburi s-a rasturnat, deversand incarcatura in apele unui lac.

Activarea proceselor geomorfologice actuale si destabilizarea versantilor, ca urmare a amenajarii cailor de comunicatie

Caile de comunicatie au fara indoiala un rol determinant in modificarea calitatii agrementului dar si a supraincarcarii teritoriului ariilor protejate; o mare artera rutiera atrage inevitabil un turism de masa, dar in acelasi timp, poate diminua ineditul si spectaculozitatea unui peisaj. In ultimul timp, din ce in ce mai multi administratori constientizeaza acest fapt si actioneaza in consecinta; in Parcul National Muntii Tatra, unele sosele au fost inchise circulatiei, autovehiculele motorizate fiind inlocuite de cele cu tractiune animala; o alternativa la circulatia pe sosele cu trafic intens in spatiile protejate o reprezinta inlocuirea acestora cu piste si poteci.

Comparativ cu caile rutiere, infrastructura reprezentata de piste si poteci corespunde intr-o masura mult mai mare dezideratelor ariilor protejate; aceasta favorizeaza plimbarile la pas, echitatia, schiatul, mersul cu bicicleta, skateboard-ul etc., escaladarile, excursiile stiintifice, motiv pentru care, in special in cadrul parcurilor nationale, preponderenta acestora trebuie incurajata. Parcurile europene sunt in general bine echipate din acest punct de vedere, pistele si potecile fiind primele elemente de infrastructura turistica ce insotesc amenajarea refugiilor.

Daca aceste piste, poteci si trasee reprezinta mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului parcurilor nationale, nu este mai putin adevarat faptul ca ele antreneaza unele perturbari si degradari care, in anumite locuri pot pune probleme; trasarea acestora necesita masuri speciale in raport cu eroziunea pe care o antreneaza utilizarea lor de catre vizitatorii adesea brutali cu natura locurilor vizitate. Studiile stiintifice americane efectuate in parcurile nationale din Muntii Stancosi au concluzionat faptul ca, atunci cand o poteca turistica este bine trasata si intretinuta, impactul utilizarii turistice este minor; pe de alta parte, daca poteca a fost creata spontan, de trecerea repetata a grupurilor de turisti prin locuri alese de acestia in scopul diminuarii efortului, impactul asupra peisajului poate fi major. Legat de relatia poteci – eroziune, Bettie Willard Scott-William, membru al IUCN (1967) conchide: „drumul cel mai scurt este adesea o sursa de eroziune”.

Efectele frecventarii turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifesta si la nivelul invelisului biotic. Studiile efectuate in Parcul National Grand Paradiso au aratat faptul ca, datorita echipamentului greu, inaintarea alpinistilor pe poteci este lenta, astfel incat comportamentul muflonilor nu este perturbat; dintre animale, pasarile sunt cele mai vulnerabile la prezenta omului in peisaj; spre exemplu, cocosul de munte isi abandoneaza cuibul atunci cand este deranjat; alte animale, ca de exemplu marmotele, sunt mai sociabile si se adapteaza bine prezentei umane, ceea ce, in anumite parcuri (parcul Engadine), le transforma in veritabile atractii turistice.

In fapt, in timp ce natura substratului vegetatia, panta, factorii climatici si traseul ales conditioneaza calitatea unei poteci, la randul ei, utilizarea turistica depinde de mai multi factori: frecventa, numarul turistilor, perioada in care se efectueaza activitatile turistice, tipologia turistilor si a echipamentelor folosite, mijloacele de deplasare utilizate (schi, cal, bicicleta), comportamentul vizitatorilor etc.

Studiile asupra raporturilor existente intre evolutia numarului de vizitatori ai unui spatiu dat si numarul de poteci, demonstreaza cresterea corelativa a acestora cu intensitatea frecventarii turistice. Aceste studii ar trebui sa constituie puncte de plecare obligatorii pentru o amenajare coerenta, in spiritul respectului pentru natura si, in special, pentru teritoriile protejate care pot fi puse in valoare cu ajutorul unor tehnici si materiale simple, de exemplu, ansambluri de pietre, care protejeaza solurile si stabilizeaza versantii (intr-adevar costisitoare sub aspectul bugetului de timp alocat amenajarilor).O astfel de amenajare se intalneste de exemplu in Parcul National Muntii Tatra, unde accesul catre Lacul Negru (amonte de Morskie Oko) se realizeaza pe un traseu pavat cu blocuri de piatra sau dale groase, bine asamblate, astfel incat inaintarea este facila, chiar si pentru turistii fara incaltaminte corespunzatoare; eroziunea este minima, iar din punct de vedere estetic, traseul se incadreaza foarte bine in peisaj. Trebuie precizat faptul ca, amenajarea de trasee confortabile, adica pe pante ce nu depasesc 8 grade, pavate corespunzator, canalizeaza fluxul turistic si distrage interesul vizitatorilor pentru abaterea catre siturile aflate sub protectie.

In perioada hibernala, pistele si potecile pot fi utilizate ca partii pentru schi fond sau pentru sanii; acest din urma mod de deplasare este specific mai ales tarilor scandinave. Impactul schiului sau al saniilor asupra solurilor este nul, iar asupra vegetatiei este minim datorita amortizarii oferita de stratul de zapada. Se poate vorbi deci, despre o activitate sportiva si recreativa corespunzatoare pentru majoritatea parcurilor inzapezite. Nu acelasi lucru se poate spune despre practicarea schiului pe partii special amenajate.

Impactul practicarii schiului pe piste special amenajate in parcurile nationale

Practicarea schiului pe partii special amenajate presupune crearea unei infrastructuri aferente care afecteaza solul, vegetatia forestiera si lumea animala; pe culmile montane inalte, trebuie efectuate lucrari de remodelare a suprafetei topografice si deschideri in cadrul padurilor, cu largimi de 50 – 80 metri; amenajarea pistelor este insotita de lucrari destinate asigurarii masurilor de securitate: taluzuri, refugii, panouri de protectie impotriva avalanselor etc.; atunci cand stratul de zapada este subtire, talpa schiurilor distruge vegetatia subiacenta; acelasi impact negativ il exercita actiunea senilelor buldozerelor care niveleaza traseul partiilor.

Impactul utilizarii ambarcatiunilor

Un mare numar de parcuri nationale poseda in perimetrul lor diferite suprafete acvatice: lacuri glaciare, lacuri de baraj natural sau artificial, lagune, limanuri fluviatile, platforme litorale, rauri, fluvii sau chiar torenti care pot permite accesul ambarcatiunilor. Mijloacele de transport acvatic cu impact minor asupra ecosistemelor acvatice sunt:

barcile cu vasle sau cele cu panze in scopuri utilitare sau pentru agrement;

plutele de lemn, utilizate de exemplu, in Parcurile Nationale Pieniny (Polonia) si Durmitor (Iugoslavia);

canoele si caiac-canoele, ca mijloace de transport preferentiale pe rauri si fluvii;

Ambarcatiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a naturii, iar efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule, cu conditia ca densitatea acestora sa nu depaseasca anumite limite de suportabilitate, atat pentru mediul natural cat si pentru confortul turistilor, situatie care poate aparea vara, la sfarsit de saptamana.

Un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice il exercita utilizarea ambarcatiunilor cu motor; acesta se materializeaza prin:

zgomotul puternic pe care il genereaza;

perturbarile, uneori grave, la nivelul florei si faunei acvatice, datorate miscarilor elicei, scurgerilor „normale” sau accidentale de benzina si uleiuri de motor;

eroziunea malurilor datorata valurilor generate de deplasarea sistematica a ambarcatiunilor, asa cum este cazul lacului Sabaudia, din Parcul National Circeo (Italia).

In parcurile nationale europene, desi transporturile intensive provoaca perturbari si degradari asupra mediilor naturale, in realitate este dificila interzicerea utilizarii mijloacelor de transport, in special a autoturismelor si chiar a reglementarilor prea stricte referitoare la acest aspect, atat timp cat cererea este foarte mare, iar spatiul parcurilor are implicatii sociale. In acest context, pentru evitarea supraincarcarii peisajului, ar fi de dorit ca:

mijloacele de transport individuale sa fie inlocuite in cat mai mare masura cu mijloacele de transport public;

in cazuri exceptionale, utilizarea barcilor cu motor si infrastructura destinata practicarii sporturilor de iarna sa fie diminuate sau chiar interzise

2. Degradari datorate infrastructurii de cazare

a) echipamente „grele”versus echipamente „usoare”

Numeroase parcuri nationale cuprind si astfel de dotari, mai ales in situatia localizarii in proximitatea unor teritorii locuite; este cazul a numeroase arii protejate nord-americane sau din Africa de Est unde, printre altele, se considera ca suprimarea posibilitatii de cazare in cadrul parcurilor ar priva vizitatorii de spectacolul magnific pe care il ofera natura; mai mult, data fiind suprafata intinsa pe care o ocupa acestea, exista parerea ca, fara a periclita echilibrul peisajului, pot fi prevazute mici enclave, perfect amenajate si organizate, destinate primirii turistilor. Acest tip de organizare a spatiilor de cazare este putin justificat in cazul parcurilor nationale din Europa, ale caror dimensiuni sunt mult mai reduse (in medie, 39 000 ha, fata de 360 000 ha in Africa si 426 000 ha in America de Nord), iar la periferia lor exista spatii locuite in cea mai mare parte a anului. Desi este preferabil, nu intotdeauna este posibil ca intreaga infrastructura destinata cazarii angajatilor, a cercetatorilor, constructiile in scopuri tehnice sau de agrement sa fie amplasate in afara limitelor parcului; in acest sens, poate fi citat cazul Parcului National Tanap din Slovacia care, chiar inainte de infiintarea sa, poseda mici statiuni termale si echipamente destinate sporturilor de iarna. In aceste conditii, este necesara o monitorizare atenta a impactului acestor amenajari, o preocupare permanenta pentru ca ele sa permita administratorilor ariei protejate sa ofere un exemplu in materie de respect pentru mediu si pentru calitatea arhitecturala traditionala, pentru sintagma „a realiza fara a degrada”. In prezent, tarile europene dispun de mijloace tehnice sofisticate, astfel incat impactul amenajarii structurilor de cazare sa fie minimizat; acest aspect depinde evident de mijloacele financiare alocate, de vointa gestionarilor ariei protejate si nu in ultimul rand, de bunavointa politica.



Structurile de cazare de talie mare si foarte mare, cu destinatii turistice, reprezinta sursa unor numeroase perturbari; ele antreneaza un flux turistic intens, adesea distructiv si, prin urmare, prezenta lor in perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisa.

Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri, caravane si refugii.

Camping-ul organizat este adaptat in mod deosebit unui parc, datorita faptului ca permite un contact strans cu natura, in conditiile in care nu depaseste anumite limite, fiind perfect controlat. Terenurile de campare trebuie sa beneficieze de dotari diverse: toalete, bungalow-uri, mese pentru picnic, prize electrice, restaurante, mini magazine. In conditiile in care densitatea de primire nu este prea ridicata, iar monitorizarea este atent efectuata, acest tip de cazare se poate integra perfect in cadrul mediilor naturale protejate, cu atat mai mult cu cat, este functional doar cateva luni pe an.

Un aspect particular al camping-ului il reprezinta asa numitul „camping salbatic” sau itinerant, respectiv mersul cu cortul in spate si camparea in locuri liber alese. In Europa, unde parcurile nationale au suprafete prea mici, iar potentialii practicanti ai camping-ului salbatic sunt prea numerosi, administratorii nu incurajeaza dezvoltarea unei astfel de practici, care ar expune natura unor riscuri deosebit de grave: incendii, acumulari de deseuri, poluarea cursurilor de apa etc. Camping-ul salbatic este deci in general interzis sau tolerat timp de o noapte pe culmile inalte ale muntilor, desi adesea, protagonistii sai se afla la originea unor degradari, ca: recoltarea de lemn pentru foc, dislocarea de roci pentru amenajarea de adaposturi, abandonarea de ambalaje sub stanci sau pietre, deschiderea de spatii in interiorul tufarisurilor pentru a proteja mai bine corturile etc.

Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat si integrat mediului natural. Printre altele, ele ofera garantia securitatii utilizatorilor: adapost in caz de vreme rea, posibilitatea radiocomunicatiei cu regiunile locuite, prezenta altor expeditionari, rezerve de hrana, atunci cand sunt supravegheate. In cazul in care sunt accesibile de pe sosele ele pun problema suprafrecventarii, insa prezinta si anumite avantaje: materialele necesare sunt usor de transportat, evacuarea deseurilor este mai lesnicioasa, apele uzate pot fi tratate etc. Una dintre problemele importante cu care se confrunta refugiile, cu precadere cele nesupravegheate, o constituie insuficienta dotarilor sanitare.

3. Degradari datorate prelevarilor

Teoretic, activitati ca: vanatoarea, pescuitul si colectionarile de orice fel sunt interzise in perimetrul parcurilor nationale. In realitate, teritoriile parcurilor care concentreaza specii faunistice si floristice inedite constituie locuri privilegiate sub aspectul tentatiilor. Mai mult, limitele parcurilor fiind arareori materializate, animalele pot depasi perimetrul acestora, astfel incat este greu de probat faptul ca vanatorii au actionat pe teritoriul protejat. Studiile efectuate in acest sens sunt insuficiente, datele sunt incomplete, insa fenomenele mai sus mentionate se petrec neindoielnic, in mai mica sau mai mare masura, functie de capacitatea de monitorizare, de paza si control a structurilor administrative din fiecare parc in parte.

  1. vanatoarea este actualmente interzisa in majoritatea parcurilor nationale, cu atat mai mult cu cat, in timp istoric, ea a fost responsabila de disparitia a numeroase specii faunistice; in tarile Europei de Est, datorita faptului ca detinerea de arme de vanatoare este strict reglementata, numarul de vanatori nationali este destul de redus; in aceste tari, in principiu, vanatoarea este interzisa in perimetrul parcurilor nationale. Europa de Vest ofera numeroase exemple de extinctii datorate practicarii pe scara larga a vanatorii. In tarile Europei de Vest, vanatoarea a constituit timp indelungat una dintre putinele activitati de agrement pentru populatiile rurale izolate, indeosebi din spatiul montan, cu o deosebita incarcatura simbolica si sociala. Chiar in ariile protejate au existat situatii de compromis, efectele fiind uneori regretabile. Astfel, administratia anumitor parcuri scandinave a decis sa tolereze vanatoarea lupului de catre laponi, in scopul protejarii turmelor de reni; in timp, aceasta masura a condus la disparitia speciei din regiune. Parcul National Cevennes face in mod oficial exceptie de la interzicerea vanatorii, datorita prezentei in regiune a mai mult de o jumatate de milion de locuitori permanenti si bineinteles presiunii intense a vanatorilor din regiunile invecinate.

In numeroase cazuri, cei insarcinati cu stabilirea limitelor ariilor protejate au tinut seama de necesitatea protejarii teritoriilor de vanatoare ale vanatorilor locali. Din acest motiv, areale care detineau elemente valoroase ale naturii au fost ocolite de limitele perimetrelor protejate, uneori intr-o maniera scandaloasa; este cazul Parcului National Grand Paradiso unde, vaile Val de Rhemes si Valsavarenche, initial incluse parcului, ulterior s-au regasit in afara acestuia. Ori, cele doua vai care patrund profund in perimetrul ariei protejate, fiind perpendiculare pe caile de migratie ale caprelor negre si bouquetin , constituiau de fapt in afara parcului veritabile poteci, de pe urma carora profitau deopotriva vanatorii si braconierii. A trebuit sa treaca mult timp pana cand cele doua vai sa fie reintegrate in perimetrul protejat, iar vanatoarea in spatiul lor sa fie interzisa. Aceasta situatie explica faptul ca, numeroase comune nu au inclusa in cadrul ariilor protejate decat o parte din teritoriul administrativ, aspect foarte avantajos pentru vanatori, intrucat la periferia spatiilor protejate, ei profita de abundenta animalelor care vin din interiorul parcurilor. Din acest punct de vedere, teritoriile parcurilor se comporta ca adevarate „rezervoare de vanat” , din care provin numeroase animale care repopuleaza arealele periferice; de exemplu, la periferia Parcului National des Grisons (Elvetia), vanatoarea se desfasoara in conditii exceptionale in anii in care, vremea deosebit de aspra de pe inaltimile muntilor obliga caprele negre sa migreze catre arealele periferice cu conditii de adapost, in perioada in care vinatul este permis in acest canton.

Interdictia de a vana a avut pretutindeni drept consecinta cresterea (uneori excesiva) a efectivelor de animale care anterior erau decimate. Numarul ridicat al indivizilor poate afecta uneori integritatea vegetatiei naturale sau poate conduce la inmultirea populatiilor parazitare si declansarea unor epidemii in randul animalelor (de exemplu, epidemia de kerato-conjunctivita cu care s-au confruntat cu ani in urma Chamois din Parcul National de la Vanoise). Aceste realitati nu fac decat sa alimenteze convingerile acelui grup vanatori care au respins intotdeauna reglementarile care vizeaza utilizarea publica a parcurilor nationale.

Tirurile de selectie si braconajul pot fi considerate forme particulare de vanatoare, care se practica uneori in perimetrele protejate.

Asa numitele „tiruri de selectieapar ca raspuns la problemele mentionate anterior, cu care se confrunta unele parcuri nationale; ele sunt justificate de necesitatea eliminarii animalelor bolnave sau malformate care, intr-un ecosistem natural, ar putea fi eliminate in mod normal de catre pradatori. Aceste tiruri pot fi executate de catre personalul parcului (de preferat) sau de catre vanatori, care pot da o interpretare mai subiectiva notiunii de tir de selectie. In orice caz, administratia parcurilor nationale trebuie sa desfasoare aceste activitati cu maxima discretie si sa reduca pe cat posibil astfel de interventii.

Braconajul reprezinta un subiect asupra caruia se discuta destul de putin in contextul parcurilor nationale. Aceasta nu inseamna ca el nu exista. Numeroase echipe de protectie si paza din parcurile nationale (in Franta numite „garzi-monitor”) prefera sa abordeze aceste probleme prin intermediul educatiei ecologice, in special in randul tineretului, lasand eforturile de represiune a braconajului in sarcina garzilor de vanatoare si a jandarmeriei.

b) pescuitul

In parcurile nationale europene, ca si vanatoarea, pescuitul este in general interzis sau cel putin riguros reglementat; masurile referitoare la acest gen de activitate au fost insa mai bine acceptate decat cele care vizeaza vanatoarea, din urmatoarele considerente:

pescarii n-au constituit niciodata un grup de presiune asa cum s-a intamplat in cazul vanatorilor;

suprafetele de pescuit sunt relativ numeroase si mult mai extinse in afara parcurilor nationale, comparativ cu terenurile de vanatoare;

biocenozele acvatice sunt fara indoiala mai bogat reprezentate comparativ cu cele terestre;

pescuitul nu se bazeaza pe utilizarea armelor care ar avea un impact negativ asupra ecosistemelor acvatice

Pentru parcurile litorale sau insulare, pescuitul ca forma de agrement mai agresiva poate pune unele probleme prin utilizarea unor tehnici si materiale sofisticate: harpoane, butelii pentru scufundari etc.; el nu necesita obtinerea unui permis si se desfasoara in spatiile destinate turismului de masa. Conflictele intre gestionarii parcurilor si pescarii profesionisti sunt inevitabile: cei dintai folosesc argumente ce sustin protectia si gestionarea patrimoniului natural pentru binele public si al colectivitatilor locale; ceilalti invoca legitimitatea lor ca cetateni ce traiesc in tara respectiva de generatii, cu mult inaintea instituirii parcului national. Pentru aplanarea posibilelor conflicte, este binevenita includerea unui/unor reprezentanti ai pescarilor in cadrul Consiliului de administratie.

c) culesul, alaturi de vanat si pescuit, face parte din categoria prelevarilor care au existat dintotdeauna in istoria omenirii, asigurand resursele necesare subzistentei si dezvoltarii societatii. Aceasta activitate, fundamentala la inceput, ocupa in prezent o pozitie periferica in majoritatea tarilor europene. Aceasta situatie, coroborata cu reglementarile stricte, ce merg uneori pana la interzicerea acestei activitati in parcurile nationale europene, s-ar parea ca nu ridica nici un fel de probleme. Activitatile legate de cules au detinut de-a lungul timpului un rol economic deloc neglijabil pentru populatiile locale si, pe de alta parte, ele exprima legatura puternica dintre om si spatiul sau vital. In acest context, orice interventie care ar putea aduce atingere acestor practici cu valoare economica, simbolica si culturala nu poate decat sa fie perceputa negativ si sa antreneze atitudini de respingere, cum ar fi interzicerea afectarii integritatii ecosistemelor umanizate si a deposedarii comunitatilor rurale de o parte din drepturile lor asupra terenurilor.

In afara populatiilor locale exista si alte categorii de vizitatori care intervin, intr-o maniera privilegiata, in peisajul parcurilor: cercetatorii, in scopuri stiintifice, colectionarii, culegatorii de plante medicinale, turistii neorganizati si neinformati si, in ultima instanta, vandalii. Dintr-o perspectiva globala, se poate afirma ca importanta culesului este direct proportionala cu intensitatea frecventarii turistice; chiar si cea efectuata de catre populatia locala este in relatie mai mult sau mai putin stransa cu turismul, acesta impulsionand-o sensibil, prin cererea de produse naturale specifice: afine, fructe de padure, ciuperci etc. In ceea ce priveste culesul sau prelevarile realizate de catre oamenii de stiinta, se poate spune ca acestea sunt independente de activitatile turistice; in anumite situatii insa, ecologii si biologii, antrenati de pasiunea lor si la adapostul cercetarilor fundamentale, prin prelevarea de esantioane destinate continuarii cercetarilor in situ cu cele in conditii de laborator, pot prejudicia natura ca si grupurile de turisti neinstruiti. Pentru evitarea unor astfel de situatii, in ultimul timp, prelevarea de probe biologice din natura este inlocuita de utilizarea mijloacelor tehnice din ce in ce mai performante, care pot surprinde imaginea detaliata a esantioanelor care fac obiectul diferitelor studii; de asemenea, se recomanda amplificarea cercetarilor efectuate in situ, in cadrul laboratoarelor naturale pe care le reprezinta perimetrele protejate.

d) alte perturbari ale mediilor naturale vizeaza in mod special fauna. Alaturi de vanat, pescuit, perturbari datorate transporturilor, trebuie mentionate activitatile legate de observarea animalelor in general si pe cea a pasarilor (bird watching), in particular. Intensitatea perturbarilor la nivelul lumii animale depinde de tipul de echipamente utilizate (tururi de observatie, cabane etc.), de numarul si de cunostintele vizitatorilor, precum si de reactiile animalelor observate; unele dintre acestea suporta bine prezenta umana, insa altele, nu. Observarea de la mica distanta este foarte nociva indeosebi in perioada clocitului: ouale abandonate de catre parinti se racesc sau pot cadea prada consumatorilor; puii, ramasi singuri timp indelungat, pot fi indrumati sa paraseasca cuibul sau pot cadea victime pradatorilor.

Hranirea animalelor de catre turisti este de asemenea nerecomandata, datorita efectelor negative pe care le poate induce. Intrucat anumite cervide au locuri fixe pentru hrana, deseurile menajere, ambalajele diverse abandonate in vecinatatea acestora de catre turisti, pot rani si afecta sanatatea animalelor.

Nitrificarea solurilor reprezinta un alt tip de risc la care sunt expuse organismele vegetale, dar si cele animale din ecosistemele afectate de prezenta contingentelor mari de turisti. Echilibrul ecosistemelor este deranjat, prin dezvoltarea exuberanta a speciilor ruderale (buruieni) in detrimentul celorlalte specii; de asemenea, speciile animale sinantrope (legate de prezenta omului) se instaleaza rapid in locurile cu frecventare curenta: soareci, sobolani, specii de corbi etc.

In concluzie, data fiind frecventa abaterilor de conduita ale vizitatorilor care uita ca se afla in cadrul unor perimetre protejate sau nu cunosc interdictiile pe care acestea le impun, rolul gardienilor este acela de a le aminti si a le motiva aceste interdictii. In ariile protejate, gardienii trebuie sa fie in masura sa asigure atat paza, cat si informarea si educarea turistilor.

Teme de autoevaluare

Relevati principalele tipuri de activitati legate de turism, cu impact negativ asupra ecosistemelor naturale din perimetrul ariilor protejate.

Rezumat

Daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul special al ariei, astfel incat, pagubele si poluarea sa fie minime.



Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul si in proximitatile ariilor protejate sunt legate de:

1. circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcatiunilor);

2. infrastructura de cazare (echipamente „grele” versus echipamente „lejere” de cazare)

3. prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)

4. alte perturbari

Teme de control

Analizati tipologia activitatilor turistice desfasurate in perimetrul unui parc national, natural sau rezervatie a biosferei si modelati impactul acestora asupra peisajului

2. Ecoturismul – forma preferentiala de valorificare turistica a ariilor protejate

CONTINUTUL TEMEI

1. Consideratii asupra conceptului de „ecoturism”

2. Principiile ecoturismului

3. Impactele ecoturismului

4. Beneficiile socio-economice ale ecoturismului

OBIECTIVE

Sublinierea beneficiilor ecoturismului in ariile protejate pentru ecosisteme, componenta social-economica si dezvoltarea durabila a regiunilor circumscrise acestora

1. Consideratii asupra conceptului de „ecoturism”

Conform definitiei formulata de Ziffer, 1989, ecoturismul „este o forma de turism care se inspira din istoria naturala a unei regiuni, incluzand si culturile sale indigene”. Ecoturistul este acela care practica un turism protectiv, non-consumator de resurse naturale, floristice si faunistice. Activitatea ecoturistica in ariile protejate se desfasoara in concordanta cu capacitatea de absorbtie a acestora; ea opune turismului de masa o forma de turism organizat, presupunand imbinarea activitatilor recreative si de agrement, cu cele educative, de perceptie a mediului si protectie a resurselor naturale si cultural-istorice; altfel spus, ecoturismul se doreste a fi atat o forma de turism comercial viabila cat si ecologic protectiva; acest tip de turism urmareste sa contribuie la dezvoltarea unei regiuni, prin mentinerea starii de echilibru intre cele trei componente dominante ale activitatii turistice: gazda, turistii si industria turistica, in vederea obtinerii unui beneficiu echitabil pe termen lung.

Conform „California Legislature”, citata de Jenner si Smith (1992), ecoturismul este o forma de calatorie al carei obiectiv principal il constituie admirarea frumusetii peisajelor naturale si a manifestarilor culturale specifice unei regiuni, minimizand eventualele impacte negative induse de deplasarile in scopuri turistice; in acest context, toate formele de turism care exercita un stres minim asupra mediului si care reduc la maximum consumul resurselor naturale pot fi considerate activitati ecoturistice; turismul de masa si concentrarea sezoniera a activitatilor turistice sunt elemente incompatibile cu aceste principii.

Societatea Internationala de Ecoturism defineste ecoturismul ca „o forma de turism responsabil care contribuie la conservarea unui mediu natural, in paralel cu asigurarea binelui sau dezvoltarii comunitatilor locale”. Prin aceasta definitie se recunoaste faptul ca protectia resurselor naturale este o componenta importanta pentru ameliorarea calitatii vietii comunitatilor locale.

Fennel (2001), citat de Mihaela Dinu (2003) formuleaza una dintre cele mai complete definitii: „ecoturismul este o forma de turism durabil, bazata pe resursele naturale, concentrata cu prioritate pe contactul direct cu natura si pe insusirea cunostintelor despre natura si care trebuie sa aiba un impact scazut asupra mediului, fara consumuri, orientat spre binele comunitatilor locale; el se desfasoara in arealele naturale si trebuie sa contribuie la conservarea si protectia acestora.

Definitiile prezentate permit individualizarea principalelor valente ale ecoturismului, respectiv:

conservarea biodiversitatii, prin caracteristicile sale non consumatoare de resurse floristice si faunistice, prin serviciile pe care le genereaza si prin veniturile economice, care pot fi folosite, inclusiv in beneficiul ariilor protejate;

sustinerea binelui comunitatilor locale, prin diversificarea activitatilor, inducerea de capital si prin generarea beneficiilor economice (cresterea economica);

dobandirea unei experiente noi de interpretare/invatare de catre practicantii ecoturismului: persoane deschise noului, dirijate spre un turism viabil si ecologic protectiv;

promovarea actiunilor responsabile in raport cu elementele peisajului, din partea turistilor si a industriei turistice;

adresabilitate catre grupurile mici de turisti si afacerile de mica amploare;

consumuri minime si producerea unor cantitati minime de produse neregenerabile;

implica participarea comunitatilor locale, indeosebi in mediul rural;

respectarea nevoilor turismului regional;

incurajarea si utilizarea rezultatelor studiilor de mediu, sociale, a programelor de monitorizare pe termen lung, destinate evaluarii si minimizarii impactului negativ al activitatilor turistice;

adaptarea infrastructurii turistice la nevoia de conservare a elementelor naturale;

realizarea unor legaturi armonioase intre elementele mediului natural si cultural

In esenta, ecoturismul trebuie planificat si manageriat tinand cont de implicatia sociala si de obiectivele de protectie pe care le implica. El necesita:

O piata specializata pentru atragerea turistilor care sunt interesati sa viziteze arii naturale;

Realizarea unui management axat pe atragerea vizitatorilor in ariile naturale;

Prezenta serviciilor de ghidare si interpretare, preferabil puse la dispozitie de locuitorii din ariile vizitate, care sa fie focalizate pe istoria naturala a regiunii si pe principii de dezvoltare;

Elaborarea unor politici guvernamentale si scutiri fiscale pentru turismul ce genereaza profituri din conservarea biodiversitatii si dezvoltarea durabila a comunitatii locale;

Focalizarea atentiei pe locuitorii zonei care trebuie sa fie bine informati si sa consimta la acest tip de dezvoltare. Crearea unui cadru pentru reconversie care sa-i avantajeze in luarea deciziilor asupra dezvoltarii durabile a regiunii lor. (Megan Epler Wood, 2002).

Dezvoltarea unei afaceri bazata pe ecoturism presupune:

identificarea elementelor care trebuie conservate

respectarea principiilor ecoturismului

realizarea unui ghid pentru tur-operatori, care sa includa aspecte referitoare la: pregatirea turistilor, instructiunile de utilizare a spatiului vizitat, minimizarea impactului vizitei in scopuri ecoturistice, contributia la conservare, folosirea fortei de munca selectata din cadrul comunitatilor locale, ofertele de cazare non – distructive, dar comode etc.

minimizarea impactului companiei

crearea de noi locuri de munca, cu precadere pentru comunitatile locale

propunerea unui ghid pentru certificare turistica, in conformitate cu experienta internationala in domeniu

2. Principiile ecoturismului

Practica demonstreaza faptul ca fiecare regiune implicata in dezvoltarea unei activitati ecoturistice isi dezvolta propriile principii, ghiduri de buna practica si proceduri de certificare, bazate pe experienta internationala in domeniu.

In anul 1991, Societatea Internationala de Ecoturism a trasat principiile ecoturismului care trebuie respectate de organizatiile nonguvernamentale, de sectorul privat de afaceri, de guverne, de mediile stiintifice si de comunitatile locale:

  1. minimizarea impactului negativ asupra naturii si culturii, ce se poate produce pe plan local
  2. educarea turistilor in spiritul conservarii
  3. cresterea importantei afacerilor responsabile, care presupun colaborarea cu autoritatile si comunitatile locale, in scopul satisfacerii nevoilor acestora si atingerii obiectivelor conservarii
  4. realizarea de venituri directe pentru conservare si pentru managementul ariilor naturale protejate
  5. necesitatea existentei unor planuri de management turistic bine fundamentate
  6. intensificarea folosirii studiilor de mediu, sociale si a programelor de monitorizare destinate evaluarii si minimizarii impactului activitatilor ecoturistice
  7. maximizarea beneficiilor economice pentru regiunea gazda, pentru afacerile locale si comunitatile locale, in mod particular pentru populatia care traieste in ariile naturale protejate sau in proximitatea acestora.
  8. demersuri guvernamentale si locale de dezvoltare controlata a turismului, fara a fi depasita capacitatea de suport a peisajului (armonie cu mediul natural, prin minimizarea consumului de resurse naturale si prin conservare)
  9. conectarea la o infrastructura care trebuie dezvoltata in armonie cu distributia habitatelor naturale
  10. realizarea unei legaturi durabile intre mediul natural si cel cultural

3. Impactele ecoturismului

Ca forma organizata de utilizare publica a teritoriului ariilor protejate, ecoturismul nu exclude existenta unei infrastructuri si a unor fluxuri de persoane cu culturi, valori si nevoi diferite. Spre deosebire de turismul clasic, ecoturismul tinde sa minimizeze impactul negativ asupra ecosistemelor naturale si sa exercite un impact pozitiv in plan social si asupra economiei locale.



3.1. Impactul asupra ecosistemelor

Studiile efectuate asupra ecosistemelor din parcurile naturale au condus la concluzia ca nici o forma de impact major asupra biotopurilor si biocenozelor nu poate fi atribuita activitatii ecoturistice desfasurata in cadrul ariilor protejate . Pe de alta parte insa, la ora actuala nu exista nici o metodologie stiintifica - cu adevarat eficace - pentru evaluarea schimbarilor generate de activitatea turistica in cadrul ariilor protejate. (International Resources Group, 1992; Jenner si Smith, 1992, citati de Mioara Ghincea, 2003).

3.2. Impactul asupra economiei locale

Ecoturismul poate determina semnificativ cresterea veniturilor pe plan local si regional. El este generator de locuri de munca pentru persoanele ce traiesc in sau in proximitatea ariilor protejate.

O problema importanta a economiei ecoturistice este generata de clientela care este destul de instabila si care prezinta schimbari rapide de atitudine, este foarte sensibila la climatul politic, la fluctuatia taxelor, dar si la catastrofele naturale. Un aspect deloc de neglijat il constituie faptul ca aceasta clientela turistica este usor influentabila de reflectarile in mass-media, de publicitate. In plus ecoturismul este o forma oarecum elitista de turism, ce se adreseaza doar cunoscatorilor si iubitorilor de natura.

Instabilitatea cererii turistice poate avea consecinte economice nefaste in regiunile gazda, acolo unde activitatile economice sunt putin diversificate si locurile de munca sunt limitate sau instabile ca numar. In multe localitati mici, populatia se poate dubla prin sosirea turistilor, ceea ce antreneaza, in timpul sejurului, o crestere a cererii pentru produse locale si poate genera chiar inflatie pe plan local. Pe de alta parte, caracterul sezonier al activitatii turistice poate pune in pericol o economie ecoturistica, daca nu exista si alte activitati conexe sau complementare. Astfel, obiectivele economice ale ecoturismului trebuie sa fie reprezentate de cresterea productivitatii si diversificarea activitatilor pentru atenuarea instabilitatii cererii turistice si a fluctuatiei productiei din regiunea gazda.

3.3. Impactul asupra comunitatii locale

Cresterea rapida a numarului de vizitatori intr-o regiune are repercusiuni sociale si culturale asupra comunitatii locale.

Atunci cand doua culturi se intalnesc, ele au anumite divergente, nu neaparat negative, la care - de cele mai multe ori - comunitatea locala nu se poate adapta. Aceasta confruntare poate avea un efect de deculturalizare a comunitatii locale, mai ales cand turismul devine unul de masa. Prin urmare crearea unui parc bulverseaza practica activitatilor traditionale, cum ar fi vanatoarea, pescuitul, care sunt adesea interzise de ariile protejate.

Publicitatea ariei protejate in mass-media poate determina cresterea numarului de turisti si prin urmare, poate influenta comportamentul social al localnicilor.

Prezenta turistilor interesati de traditii poate reprezenta un factor revitalizant al practicilor culturale, adesea uitate de localnici, si poate contribui la reconstructia unei identitati colective.

Este foarte adevarat ca impactele sociale sunt dificil de masurat cantitativ. Cu timpul insa se pot face insa aprecieri calitative. Principalele obiective sociale legate de ecoturism sunt: revigorarea calitatii vietii membrilor comunitatii, satisfacerea nevoilor de informare asupra resurselor ecoturistice si participarea comunitatii la propria sa dezvoltare. Aceste obiective vor fi atinse in masura in care comunitatile locale vor avea putere decizionala si vor participa la realizarea proiectelor ecoturistice din regiunile lor, deci vor contribui la propria lor dezvoltare. Este ceea ce Marie Lequin (2001), citata de Mioara Ghincea () considera ca se numeste guvernare participativa.

4. Beneficiile socio-economice ale ecoturismului

Dezvoltarea activitatilor ecoturistice in ariile protejate implica o serie de beneficii socio-economice si anume:

Ø      genereaza aparitia locurilor de munca pe plan local (direct in sectorul turistic sau in sectoarele conexe).

Ø      stimuleaza economia locala prin dezvoltarea serviciilor (hoteluri, restaurante, sistem de transport, industria suvenirurilor, produse mestesugaresti si servicii de ghidaj).

Ø      genereaza schimburi economice cu exteriorul ariilor protejate.

Ø      determina diversificarea economiei locale, in mod particular in mediul rural acolo unde oamenii au activitate (in domeniul agricol) doar un sezon pe an .

Ø      stimuleaza mai ales economia rurala prin prin crearea sau cresterea cererii de produse agricole necesara asigurarii serviciilor turistice si prin insertia de capital.

Ø      impulsioneaza dezvoltarea infrastructurii, fapt ce aduce beneficii in egala masura si populatiei locale.

Ø      odata dezvoltat turismul intr-o arie protejata, autoritatile locale/regionale/nationale pot fi stimulate sa contribuie si la dezvoltarea regiunilor periferice prin insertii de capital.

Ø      incurajeaza cresterea productivitatii agricole pe suprafete restranse (agricultura intensiva) pentru a pastra o suprafata cat mai mare cu vegetatie naturala.

Ø      poate contribui la imbunatatirea relatiilor interculturale dintr-o regiune. Adesea turistii cauta sa cunoasca traditiile si obiceiurile specifice unei regiuni etnografice, iar comunitatea gazda este astfel stimulata sa revigoreze traditiile populare.

Ø      in conditiile unei dezvoltari normale turismul poate duce la autofinantarea mecanismelor dezvoltarii de care pot beneficia si autoritatile parcului ca instrument pentru conservarea ariilor naturale.

Ø      creeaza facilitati recreative care pot fi folosite si de comunitatile locale peste an.

Ø      sprijina atingerea scopului conservarii, prin convingerea guvernelor si a publicului asupra importantei arealelor naturale.

Beneficiile socio-economice implica adesea si anumite concesii. Adesea, activitatea autoritatilor manageriale ale ariilor protejate sufera din cauza lipsei resurselor economice, tehnice si organizationale necesare dezvoltarii activitatilor turistice. Acestea ar trebui puse la dispozitie de autoritatile centrale si locale. In aceste cazuri, este mai potrivita concesionarea (custodia) ariilor protejate, si oferirea spre administrare a infrastructurii si dotarilor turistice. Acest aspect a fost reglementat in anul 2003 de Guvernul Romaniei, dar sistemul poate fi aplicat mai ales rezervatiilor stiintifice si monumentelor naturii. Pentru parcuri nationale si naturale, care au suprafete foarte mari este indicat parteneriatul reprezentanti ai guvernului in teritoriu-organizatii nonguvernamentale-autoritati locale.

Activitatile turistice desfasurate intr-o arie protejata trebuie sa se bazeze pe un plan de management intocmit de custozii parcului prin consultarea tuturor actorilor implicati. Deci este necesara o buna colaborare si comunicare intre toti factorii de decizie implicati (comunitate locala, centrala, comunitatea stiintifica)

Prin activitatea de concesionare populatia locala poate avea beneficii de pe urma naturii si astfel, poate deveni, prin implicare directa, cel mai bun aparator al protectiei naturii.

Teme de autoevaluare

  1. Evidentiati beneficiile socio-economice ale practicarii ecoturismului in arii protejate
  2. Argumentati necesitatea dezvoltarii activitatilor ecoturistice pe plan international
  3. Relevati valentele si principiile ecoturismului

Rezumat

Activitatea ecoturistica in ariile protejate se desfasoara in concordanta cu capacitatea de absorbtie a acestora; ea opune turismului de masa o forma de turism organizat, presupunand imbinarea activitatilor recreative si de agrement, cu cele educative, de perceptie a mediului si protectie a resurselor naturale si cultural-istorice.

In esenta, ecoturismul trebuie planificat si manageriat tinand cont de implicatia sociala si de obiectivele de protectie pe care le implica.

Practica demonstreaza faptul ca fiecare regiune implicata in dezvoltarea unei activitati ecoturistice isi dezvolta propriile principii, ghiduri de buna practica si proceduri de certificare, bazate pe experienta internationala in domeniu.

Ca forma organizata de utilizare publica a teritoriului ariilor protejate, ecoturismul nu exclude existenta unei infrastructuri si a unor fluxuri de persoane cu culturi, valori si nevoi diferite.

Studiile efectuate asupra ecosistemelor din parcurile naturale au condus la concluzia ca nici o forma de impact major asupra biotopurilor si biocenozelor nu poate fi atribuita activitatii ecoturistice desfasurata in cadrul ariilor protejate .

Ecoturismul poate determina semnificativ cresterea veniturilor pe plan local si regional. El este generator de locuri de munca pentru persoanele ce traiesc in sau in proximitatea ariilor protejate.

Principalele obiective sociale legate de ecoturism sunt: revigorarea calitatii vietii membrilor comunitatii, satisfacerea nevoilor de informare asupra resurselor ecoturistice si participarea comunitatii la propria sa dezvoltare

Teme de control

1. Modelati impactul ecoturismului asupra ecosistemelor naturale, economiei si comunitatilor locale






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2144
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site