DEFILEUL DUNARII - Pesteri

DEFILEUL DUNARII

Dunarea taie in Muntii Carpati un defileu grandios, unic in felul sau in Europa. Intrand in tara pe la Bazias (km l 075), ea isi croieste in sisturile cristaline de Locva primul sector al Defileului. Apoi, dupa depresiunea de la Moldova Veche, incepe la Pescari lupta sa titanica cu muntii calcarosi pentru a iesi la Gura Vaii (km 940) victorioasa din impunatorul jgheab daltuit in piatra.

Mareata vale transversala cu versanti inalti, cu panta accentuata si albia presarata cu stanci, a fost sapata de batranul fluviu pe fosta stramtoare marina din oligocen-miocen care lega bazinul panonic si pontocaspic la inceputul cuaternarului. Caracteristice pentru Defileu sunt lungimea sa neobisnuita (135 km) si inaltimile mari ale abrupturilor de calcar (Stirbatul Mare, 768 m). Masa uriasa a apelor prinsa in stramtoarea muntilor curge printr-o albie cu aspecte variate in sectiune. Astfel inainte de formarea lacului de acumulare "Portile de Fier" latimea varia intre 150 m in Cazanele Mici si 2 150 m in aval de Greben (km 998), iar adancimea de la 6,5 m (la sud-vest de Tisovita), la 45 m (in punctul Prigrada Calinic din Cazanele Mari). In functie de rezistenta rocii, portiunile inguste (de la Bazias, Pescari, Greben, Cazane, Portile de Fier) alterneaza cu largiri depresionare (de la Moldova Veche, Liubcova, Milanovat, Dubova, Ogradena, Orsova). Viteza curentului in Defileu putea atinge pe alocuri pana la 5 m pe secunda.

Formatiunile geologice taiate de Dunare sunt dintre cele mai variate, un adevarat mozaic de strate de diferite varste. La baza sunt sisturile cristaline (Berzasca, Cozla, Dubova etc.), apoi rocile eruptive (intre Valea Iutii si Plavisevita, Ogradena. etc.). Calcarele apar intre Pescari si Liuborojdea (capatul sudic al marelui sinclinoriu Resita-Moldova Noua), apoi la Svinita si in Cazane. Datorita acestui mozaic geologic, muntii din zona Defileului contin diverse minereuri; in graiul local minereul acestor munti e numit ruda, minerul - rudar, iar locul de extractie - rudarie (de unde si nume proprii ca Rudaria, Rudarica etc.). Cleanturile de calcar sunt perforate de pesteri - adevarate ferestre spre adancuri - permitand speologilor si altor specialisti sa descifreze taine privind originea lor si a retelelor de apa subterane, sau sa studieze maruntele vietuitoare cavernicole adaptate la aceste goluri sub-pamantene.

La gura afluentilor apar sesuri aluviale pe care oamenii si-au injghebat mici asezari, cu pasuni, livezi si ogoare, in trecut padurile ocupau mult mai mult loc, coborand de pe culmi pana la Dunare ; pe coaste erau mai putine podgorii, dar in livezi, pe langa nuci si castani, cresteau migdali si smochini. Cele mai atragatoare peisaje din Defileu sunt cele cu abrupturi de calcar dezgolit, ciuruite de guri de pestera sau acoperite cu vegetatie caracteristica ce contine elemente meridionale.

Fara indoiala, solul si pesterile din Defileu mai tainuiesc dovezi arheologice care asteapta sa fie descoperite pentru a ne vorbi de trecutul zbuciumat al acestor meleaguri. Cercetari intensive au efectuat colectivele Academiei R.S.R., inainte ca apele lacului de acumulare sa acopere totul pana la cota 70 m. Defileul mai ofera privirilor cetati si ruine de origini diferite ; majoritatea sunt castre romane, refacute in evul mediu de catre turci sau austrieci, unele fiind declarate monumente arheologice sau istorice. Dovezile materiale atesta ca Defileul a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Sapaturile de la Cuina Turcului (atat in pestera cat si la exterior) au scos la iveala unelte din piatra cioplita si alte obiecte folosite de pescarii si vanatorii veniti pe aceste locuri dinspre Marea Mediterana, acum 15-20 000 de ani. Dovezile arheologice din neolitic, pastrate in muzeul "Portile de Fier" de la Drobeta-Turnu Severin, arata, printre altele, ca, scitii in drumul lor spre Marea Adriatica au trecut prin Defileu in secolele al VII-lea si al IV-lea i.e.n. Dar urmele cele mai vestite ni le-au lasat romanii. Este vorba de cele doua tabule daltuite in masivul stancos Gospodin, pe malul drept al Dunarii, in aval de confluenta cu Sirinea : Tabula lui Tiberiu (33-34 e.n.), pe vremea caruia s-a facut drumul intre Singidunum (Belgrad) si raul Porec, si Tabula lui Domitian (75-80 e.n.), sub care drumul a fost imbunatatit. Mai este vorba si de celebra Tabula Traiana (104 e.n.), daltuita peste drum de golful de la Ogradena, la iesirea din Cazanele Mici (km 965), astazi inaltata deasupra nivelului maxim al lacului de acumulare cu cativa metri.

Lucrarile pentru drumul de pe malul romanesc al Dunarii au inceput in 1833 la Orsova ; dupa 1848 acest drum ajungea la Bazias. In 1856, prin Tratatul de la Paris, Dunarea capata statut international iar navigatia prin Defileu era reglementata prin activitatea "Comisiei Europene a Dunarii".

Lucrarile executate in veacul trecut pe apa si uscat nu mai satisfaceau insa cerintele epocii pe care o traim. Abia construirea "Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier" a rezolvat definitiv problema. Barajul romano-iugoslav dintre Gura Vaii si Sip are 60 m inaltime si 441 m lungime, fiind prevazut cu ecluza la ambele maluri. El a modificat mult peisajul in Defileu prin formarea lacului de acumulare care se intinde in amonte pana la varsarea Timisului in Dunare, nu departe de Belgrad. Pe parcursul celor 135 km, intre Bazias si Gura Vaii, oglinda lacului da un spor de frumusete. Dupa prima etapa a inundarii (20-30 martie 1971) nivelul apei s-a ridicat la cota 63. De atunci nivelul lacului este reglat dupa necesitati, tinandu-se seama de cota de retentie maxima de la baraj (69,50 m fata de 39,15 m a Dunarii in acelasi punct).

In legatura cu crearea lacului de baraj s-au pus importante probleme de ocrotire a naturii (de pilda, salvarea unui peste pe cale de disparitie, cega, care se gasea in Dunare intre Pescari si Svinita, conditii optime) si a monumentelor arheologice si de arhitectura, prin stramutarea sau prin protejarea pe loc (tabulele lui Tiberiu, Domitian si Traian, cu o portiune a drumului roman ; mai multe cetati printre care Golubac, Tri Cule, Drencova; picturile din biserica din Berzasca - cea mai veche biserica romaneasca din Clisura etc.).

Concomitent, s-a pus problema crearii parcului international "Portile de Fier" ce se va organiza la zona de frontiera dintre Iugoslavia si Romania, in sectorul Defileului Dunarii. Acest parc va fi un model de organizare a intregului sistem de ocrotire a naturii, un exemplu de cooperare in domeniul respectiv intre doua tari prietene. Parcul va avea o suprafata de 160 000 ha si va cuprinde cinci rezervatii naturale si peste 100 de monumente ale naturii (pesteri cu vechi urme de locuire, puncte fosilifere, endemisme si raritati floristice si faunistice, izvoare, etc.). El va fi al treilea parc international creat in Europa, dupa parcurile de la granita dintre Cehoslovacia si Polonia (Tatra si Pieniny ## ). Fara indoiala, vedeta acestui parc o va constitui rezervatia Cazanele Dunarii de 116 ha care reprezinta un centru floristic cu totul particular. Pe versantii abrupti si pe valcelele lor inguste se dezvolta o bogata flora submediteraneana in amestec cu elemente central-europene. Este singura statiune de pe glob unde creste in stare salbatica laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica). Rezervatiile naturale Valea Mare, Cazanele Dunarii, Portile de Fier si Gura Vaii-Varciorova, precum si punctele fosilifere de la Svinita si Bahna-Varciorova vor constitui principalele locuri romanesti de maxim interes stiintific si turistic ale viitorului parc international "Portile de Fier".

Defileul Dunarii poate fi abordat mai usor prin unul din capetele sale: Orsova sau Moldova Noua. Cursele NAVROM leaga Orsova de Moldova Veche, trecand pe la Dubova, Tisovita, Svinita si Drencova. La terminarea noii sosele autobuzele vor circula din nou intre Moldova Noua si Orsova, trecand prin localitatile Moldova Veche, Pescari, Liubcova, Berzasca, Drencova, Cozla, Svinita, Tisovita, Plavisevita, Dubova si Ieselnita. De pe vapor se pot admira mai bine contururile ambelor maluri cu cleanturile din Defileu. Calatorind pe sosea, turistul poate insa observa indeaproape vegetatia si stancaria, drumul taiat in piatra ; poate vizita localitatile si pesterile (Gaura cu Musca, Pestera de la Gura Ponicovei si Pestera Veterani prezentate in acest ghid); poate patrunde cu piciorul in vaile laterale ajungand la alte pesteri (dintre care Pestera de la Padina Matei, Gaura Haiduceasca si Pestera Zamonita sunt de asemenea prezentate la locul potrivit).

PESTERA DE LA PADINA MATEI

Localizare si cai de acces. Pestera este situata in sectorul estic al Muntilor Locvei (care coincide cu partea sudica a marii platforme calcaroase Resita-Moldova Noua), in bazinul superior al Vaii Mari la 580 m altitudine.

Zona este strabatuta de mai multe vai carstice mici cu ape care, unindu-se intre ele, se varsa in Dunare. Aceasta explica prezenta in zona a numeroase pesteri active, printre care Padina Matei, Gaura Haiduceasca si Gaura cu Musca. Pesterile fosile sunt putine la numar si mici. Tot in aceasta zona se afla si pestera cu picturi rupestre, Gaura Chindiei II. Relieful exocarstic este bine dezvoltat mai ales in imprejurimile localitatilor Garnic si Sfanta Elena, ambele construite pe calcare. Dolinele au o densitate mare, pe alocuri formand vai de doline la obarsia unor vai (de exemplu Valea Camenita), pe fundul unora se deschid avene, in general astupate cu pietre sau lemne ca sa nu cada animalele domestice. Langa satul Sfanta Elena exista un lac carstic permanent ocupand o mare dolina si unul dintre cele mai caracteristice campuri de lapiezuri din tara cu santuri adinci si lungi.

Pentru a ajunge la pestera (urmareste 60) pornim din Moldova Noua in directia est, pe Valea Mare (in oras exista hotel ; se poate ajunge aici cu vaporul - vezi nota "Defileul Dunarii"), in fata ne apare silueta zvelta a cladirii-turn din incinta minei de cupru. Dincolo de instalatiile miniere drumul (de aici neasfaltat) urmeaza in continuare Valea Mare, pe fundul careia apa curge pe pat de calcar, pana la confluenta cu Ogasu Gaurii. Aici, o tabla a Comisiei Monumentelor Naturii ne informeaza ca suntem pe teritoriul rezervatiei botanice Valea Mare. In padurea de fag de pe Carsia Dosu Suvarovului si pe vai, in zona confluentei cu Ogasu Gaurii, traieste Daphne Laureola, un arbust mediteranean foarte rar la noi, inalt de circa o jumatate de metru, cu frunze mari, lucioase, dispuse in buchete pe ramuri si cu fructe ca niste bobite negre.

Dupa confluenta, drumul ocoleste o data cu valea spre nord-nord-est, devine din ce in ce mai ingust, urca tot mai sus serpentinele pe buza de prapastie si dupa 8 km din Moldova Noua (5 km de la Ogasul Gaurii) si respectiv 500 m diferenta de nivel ajungem in satul Padina Matei (com. Garnic). La marginea acestui sat izolat de lume se afla intrarea in pestera.

Date istorice. Intrarea pesterii este cunoscuta de toti locuitorii satului, deoarece de sub ea tasneste si se pravale o vana puternica de apa care, captata la baza peretelui, constituie sursa de apa potabila. A fost cartata si descrisa in 1961 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este sapata de cursul de apa care o iriga si astazi pe un sistem de diaclaze in calcare, jurasice. Galeriile si salile accesibile totalizeaza 94 m.

Deschiderea are 2,4 m inaltime si conduce intr-o galerie inalta pana la 7 m, parcursa de un paraias care isi face aparitia printr-un sifon permanent din fundul acesteia. Paraiasul trece pe sub o scurgere stalag-mitica masiva, intalneste in cale doua baraje de travertin, iese prin gura pesterii si - sub numele de Ogasul Pesterii - devine afluent al Vaii Mari.

Pe dreapta paraiasului subteran, inainte de primul baraj stalagmitic, se desface la nivel superior (4 m) o galerie fosila, argiloasa si cu o movila de guano sub un loc de colonie de lilieci ; ea se termina in Sala Coloanelor, care merita sa fie vizitata pentru podoaba intacta a formatiunilor stalagmitice clasice. Mai jos pe paraias, tot pe dreapta, urcand un prag de un metru, dam in alta galerie fosila ce duce intr-o sala scunda si argiloasa. In gururile cu apa traiesc crustacee tipic subterane.

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenajata ; are urme de degradare in zona intrarii, singura vizitata de localnici. Pentru parcurgerea galeriei active este nevoie de cizme de cauciuc, iar pentru pragul de 4 m care conduce in portiunea frumoasa a pesterii, o scara sau un prepeleac. Fiind o pestera rece (11-12 in iulie) si foarte umeda, se impune o imbracaminte calduroasa. Paraiasul nu trebuie poluat deoarece este sursa de apa potabila pentru sateni. Durata vizitarii : jumatate de ora.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Plesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L, Botosaneantu si St. Negrea (1976).

** GAURA HAIDUCEASCA

Sinonimii. Gaura Turceasca.

Localizare si cai de acces. Pestera se gaseste pe traiectul Ogarului Gaurii, care o parcurge de la un capat la celalalt. Altitudinea : circa 540 m. Pornind din orasul Moldova Noua (vezi calea de acces la Pestera de la Padina Matei si   60) mergem pana la confluenta cu Valea Gaurii (3 km). De aici o luam pe drumul forestier din dreapta care urca pe Valea Gaurii, care are pe alocuri caracter de chei, pana in Poiana Pesterii (circa 3 km). Din capatul din amonte al acestei poieni, coboram la stanga si zarim printre fagi intrarea prin insurgenta (pe unde intra paraul) ; revenind la capatul din aval, coboram in dreapta si cautam in fundul vaii intrarea prin resurgenta (pe unde iese paraul) mascata de copaci. Nu exista marcaje.

Date istorice. Intrarile sunt cunoscute de localnici ; ciobanii se adapostesc uneori la intrarea prin insurgenta, unde fac vetre din bolovani si aprind focul. A fost cartata si descrisa in anii 1960 - 1961 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea, iar intre 1967 si 1969 a facut obiectul unor cercetari de ecologie cavernicola (A. Negrea si St. Negrea).

Descriere. Pestera reprezinta portiunea subterana a Ogasului Gaurii, care inainte de captare curgea prin actuala Poiana a Pesterii. Galeriile si salile sunt dezvoltate in cea mai mare parte pe un sistem de diaclaze si totalizeaza 714 m ; din acestia 372 m sunt accesibili prin insurgenta si 342 m prin resurgenta. Un paraias zglobiu patrunde in pestera pe sub o poarta monumentala inalta de 10 m si larga de aproape 20 m pentru a parcurge o sala enorma de peste 100 m lungime, 60 m latime maxima si circa 25 m inaltime. Cupola salii este sprijinita de un imens stalp de calcar, despicat in doua de o galerie la nivel superior. Aici vorbele capata o rezonanta stranie, ecoul se amplifca. Sala este plina cu bolovani de prabusire si are un contur foarte neregulat din cauza numeroaselor canale inaccesibile si a niselor, dintre care unele alcatuiesc salite. Unele cotloane sunt impodobite cu depuneri albe de calcit puternic reliefate, frumoase nascociri ale apei in actiune, dintre care nu lipsesc tuberculii, micile gururi cu perle de caverna si mondmilchul. Altele au peretii lustruiti sau daltuiti (lingurite), intr-o nisa a cupolei isi are adapostul o colonie de cateva sute de rinolofi. Vara o ploaie de excremente cade pe planseul lunecos, iar la apropierea lampilor liliecii se agita, umpland bolta de sunete ascutite, caracteristice. Pe podea, in afara de mormanele de excremente cu multa musca de guano si melci cu casuta subtire, transparenta, observam multe oseminte, adevarate ,,cimitire" de oase de liliac, rozatoare si insectivore. Pe planseul Salii Mari mai traiesc gandaci troglobionti iar in gururi crustacei subterani. De mentionat ca tot aici s-au gasit urmele unei asezari din perioada comunei primitive.

Paraiasul se pierde pe sub tavanul inecat la capatul Salii Mari, pentru a reaparea in fundul partii accesibile prin resurgenta. Aici el formeaza pe parcurs dorne destul de adinci si primeste doi afluenti mici, apoi o parte din apa se pierde prin doua sorburi in podea (pentru a reapare in albia paraului, afara la 75 m mai jos de resurgenta), iar restul apei parcurge galeria pana la capat, iesind la zi in cealalta parte a masivului calcaros strapuns de el, la aproximativ 400 m in linie dreapta fata de intrarea prin insurgenta. Iesirea paraului se face printr-o deschidere mult mai mica. Patrunzand prin ea in munte, constatam ca aceasta parte a pesterii difera total de prima. Ea incepe printr-un mic vestibul, unde vara ne atrage atentia o mica colonie de rinolofi. Dupa primul cot galeria devine stramta, joasa si sinuoasa, cu mici diverticule, in care portiunile inalte de 2-3 m alterneaza cu altele prin care trebuie sa ne aplecam sau sa ne taram. Pe parcurs putem admira paduri de stalactite, gururi sclipitoare si concretiuni parietale foarte joase, care spanzura deasupra apei oglindindu-se in ea.

Conditii de vizitare. Pestera se afla in perimetrul ocrotit al rezervatiei Valea Mare. Nu este amenajata si nici degradata, fiind vizitata numai partea luminata a Salii Mari. Pentru parcurgerea pesterii este nevoie de casca de protectie, salopeta, imbracaminte calduroasa (fiind 8,5-9,5 chiar in timpul verii si 98-100% umiditate) si cizme de cauciuc. Atragem atentia ca in timpul averselor puternice, nivelul cursului subteran creste vazand cu ochii, blocand trecerea in portiunile joase ale galeriei accesibile prin resurgenta si ca se poate aluneca foarte lesne pe pantele Salii Mari. Durata vizitarii ambelor sectoare ale pesterii : 1-1 ore

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (l 976).

** GAURA CU MUSCA

Sinonimii. Pestera cu Muste, Pestera Golubat, Pestera Coronini.

Localizare si cai de acces. Intrarea in pestera se afla in versantul stang al Defileului Dunarii, in marele abrupt calcaros situat in apropierea stancii Babacai din albia Dunarii, la 3 km in aval de localitatea Pescari. Altitudinea 92 m (28 m deasupra apei Dunarii).

Pentru a ajunge la pestera se merge 12 km din orasul Moldova Noua pe soseaua asfaltata pana la Pescari (vezi nota Defileul Dunarii si 60). Se poate locui la hotel in Moldova Noua.

Date istorice. Numele pesterii este legat de cel al mustei columbace, care, dupa legenda, s-a nascut aici din capul balaurului rapus de Iovan Iorgovan si despre care se mai afirma (chiar in publicatii) ca s-ar inmulti in pesterile din aceasta zona. In realitate, specia Simulium colombaschense nu are nimic comun cu pesterile, dezvoltarea ei facandu-se numai in apa Dunarii.

In 1875, J. A. Schonbauer este primul care se ocupa de Pestera cu Muste. Primele, cercetari faunistice dateaza inca de la inceputul acestui secol (L. Mehely, 1900). In 1929 este descrisa sumar si partial de R. Jeannel. Cercetarea complexa a pesterii si ridicarea planului topografic s-au facut in perioada 1962-1969 de catre A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este dezvoltata in cea mai mare parte pe un sistem de diaclaze in calcare jurasice. Sistemul de galerii active si fosile totalizeaza 254 m. Urcand de la sosea, din dreptul unui izvor cu apa buna de baut, pe o poteca taiata in stanca sub forma de trepte ajungem la intrarea lata de 7 m si inalta de 4,5 m, de unde se deschide o priveliste larga spre Cetatea Golubat de dincolo de fluviu. Printr-o spartura practicata in zidul vechi (se pare ca pestera a fost fortificata prin anul 1800) patrundem in dreapta in Galeria Uscata, luminata de o "Fereastra" naturala imensa prin care se vede Dunarea. Dupa un urcus de 40 m pe argila ajungem la capat.Revenind la intrare putem inainta la stanga pe Galeria cu Apa inundata de paraiasul subteran. Trecand cu cizmele prima dorna adanca de pana la 70 cm si pe al carei fund s-a acumulat mult guano de la doua mari colonii de miotisi, ajungem sub cupola inalta de 8 m a Salii Liliecilor care adaposteste o colonie de rinolofi. In dreapta, sub tavanul tot mai lasat, o dorna adanca de 2 m face imposibila inaintarea fara barca de cauciuc, in imediata apropiere, tot in Sala Liliecilor, observam un prag lunecos din cauza guanoului imbibat cu apa de picurare. Daca reusim sa urcam cei 2 m ai pragului, printr-o galerie scunda (pana la 0,5 m) dam din nou in Galeria cu Apa, unde paraul curge printre plaje de nisip si pietris fin catre dorna pe care am evitat-o. Urcand pe langa parau ajungem in dreptul Galeriei cu Argila, foarte .ascendenta si bogat concretionata in partea ei finala, in sfarsit, inca un cot, o dorna putin adanca si avem in fata o scurgere parietala inalta de vreo 8 m care practic bareaza sectiunea galeriei si de sub care apare cursul subteran (originea acestuia nu se cunoaste). Dupa ce iriga pestera, el iese la lumina zilei, coboara panta abrupta printre stanci si se infiltreaza intr-o firida de tuf calcaros de la baza peretelui, captusita cu muschi matasosi si complet concretionata (nu lipsesc gururile cu perle de caverna) ; langa sosea paraul este captat intr-un "valau", chiar langa micul izvor cu apa de baut.

Galeriile pesterii nu sunt lipsite de concretiuni spectaculoase de calcit. Dintre ele ne atrag atentia gururile si barajele de travertin. Mai retinem prezenta pe preti a "laptelui de piatra" (mondmilchul) si a buzunaraselor de calcit suprapuse (odontolite). Dar nota specifica a pesterii e data de mirosul foarte penetrant de amoniac ce se degaja din marea cantitate de guano cazut in apa sub numeroasele si marile colonii de lilieci, precum si de la liliecii insasi, care la apropierea omului se desprind din colonie si zboara, cu sutele, falfaind din aripi moi ca niste aratari din alta lume.

Fauna guanoului este, bineinteles, dominanta ; nu exista specii cu adevarat de pestera, in apa paraiasului subteran traiesc latausi din genul Niphargus.

Conditii de vizitare. Pestera este practic neamenajata. Niste trepte de piatra ne conduc in Galeria Uscata, singura vizitata si degradata. Pentru parcurgerea Galeriei cu Apa sunt necesare cizme de cauciuc lungi (la viituri, pentru turistii antrenati, barca de cauciuc), casca, salopeta si flanela (temperatura este de 12 -13,5 vara si toamna, iar umiditatea 96-100%). Durata vizitarii : l ora.

Bibliografie. J. A. Sconbauer (1875), C. Mehely (1900), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), A. Negrea si St. Negrea (1971), St Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St, Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).