ETAJUL BOREAL

ETAJUL BOREAL

Amplasare. Acest etaj este situat in partea mijlocie si superioara a muntilor, intre 1200 (1300) si 1600 (1750) in nord, 1300-1450 si 1750-1850 m in sud.

Relieful de munte (mijlociu si inalt) are o fragmentare destul de pronuntata, predominand versantii cu inclinare si expozitie variante. Raurile aproape nu au lunci.

Substratul este variat, intalnindu-se atat roci sedimentare (filis, calcare) sisturi cristaline, cat si roci eruptive (granite, andezite, piroclaste). Climatul este rece si umed: valorile medii anuale ale temperaturii sunt de 4-2⁰C, precipitatiile variaza intre 1000-1200 mm.

Caracteristice etajului sunt solurile brune podzolice si criptopodzolice. Se pot intalni, de asemenea, soluri hidromorfe si organice (turbe).

Invelisul vegetal al etajului este alcatuit in principal din molidisuri care acopera inca cea mai mare parte a teritoriului. In cateva masive muntoase (Ceahlau, Ciucas, Bucegi, Parang), la limita superioara a etajului se intalnesc paduri la larice (Larix).

Suprafetele defrisate sunt acoperite cu pajisti secundare reprezentate in principal de asociatia Campanulo-Nardo-Festucetum commutatae.

In partea inferioara a etajului sunt frecvente mlastinile de turba oligotrofe (Tinoavele) (Eriophoro (vaginatae) - Spagnetum carpaticum si Eriophoro (vagiriatae) - Sphagnetum transsilvanicum).

Asociatia cea mai raspandita de molidis este constituita din populatii de Picea excelsa in care se afla rare exemplare de scorus (Sorbus aucuparia). In mediul rece si umbros ce se formeaza sub stratul arborilor, arbustii lipsesc. Putinii arbusti ce se intalnesc pe liziere si in luminisuri sunt: Lonicera xylosteum, L. nigra, Spiraea ulmifolia, Sambucus racemosa, Ribes petraeum, R. alpinum. De regula, in molidisuri este bine dezvoltat stratul muscinal alcatuit din Hylocomium splendens, Rhytidiadelphus triquetrus, Eurynchium striatum, Dicranum scoparium, Ptilium crista-castrensis, specii de Polytrichum.

In unele molidisuri, in care muschii sunt mai putin raspanditi, se infiripa un strat ierbos, obisnuit rar, constituit din Oxalis acetosella, Hieracium transsilvanicum, Homogyne alpina, Soldanella hungarica, Luzula luzuloides, L. silvatica, Maianthemum bifolium, Calamagrostis arundinacea, Melampyrum silvaticum, Campanula abietina, Moneses uniflora, Saxifraga cuneifolia. Frecvent, in stratul inferior al unor molidisuri, domina Vaccinium myrtillus si V. vitis-idaea.

Pe calcare, pe care se formeaza soluri bogate in humus, slab acide, mai fertile, flora stratului inferior al padurii contine multe specii: Cardamine glanduligera, Lamium galeobdolon, Pulmonaria rubra, Epilobium montanum, Salvia glutinosa, Ranunculus carpaticus, Euphorbia amygdaloides. Alaturi de acestea apar o serie de ferigi (Athyrium filix-femina, Dryopteris filix-mas, D. spinulosa), precum si Oxalis acetosella, Soldanella hungarica, Hieracium transsilvanicum.

Exista si molidisuri cu tendinta de inmlastinare, in care stratul de muschi este constituit din specii de Sphagnum. Arboretele sunt rarite, arborii au inaltime redusa.

Pajistile secundare instalate pe locul molidisurilor defrisate se prezinta ca pajisti cu intelenire puternica, cu inaltimea de 15-20 cm (40 cm inforescentele). Daca nu se pasuneaza, pajistea atinge 50-70 cm inaltime. Sunt dominate de paiusul rosu (Festuca rubra ssp. commutata) care, in cazul pasunatului excesiv, este usor inlocuit de taposica (Nardus stricta). In alcatuirea pajistilor intra si alte graminee (Agrostis rupestris, Festuca suspina, Deschampsia caespitosa, Poa media, Anthoxanthum odoratum, Agrostis tenuis), alaturi de ciperacee (Luzula luzuloides, Carex leporine) leguminoase (Trifolium repens, Lotus corniculatus) si alte specii (Potentilla ternata, Campanula abietina, Hieracium aurantiacum, Geum montanum, Ligusticum mutellina, Leotodon autumnalis, Pedicularis verticillata, Achillea millefolium, Prunella vulgaris, Rumex acetosella).

Mlastinile de turba oligotrofe (tinoavele), formate de regula numai pe roci acide, in conditii de precipitatii abundente, ocupa suprafete nu prea mari, de ordinul miilor de m² sau a hectarelor, fiind raspandite atat in etajul boreal cat si in cel subalpin si in partea suprioara a etajului nemoral.

In tara noastra tinoavele nu sunt prea numeroase (circa 250) iar suprafata lor insumeaza aproximativ 1350 ha. Tinovul are forma de lentila ingrosata in partea centrala. Sub invelisul destul de neregulat de muschi (pe adancime de cativa dm la cativa m) se afla turba formata din partile moarte ale muschilor si altor plante conservate in mediul puternic acid al tinovului. Pe margini, din apa de scurgere ia nastere un inel mlastinos. Edificatori ai tinoavelor sunt muschii din genul Sphagnum (S. fuscum, S. recurvum, S. magellanicum. S. rubellum, S. cuspidatum s.a. ); se asociaza specii de Polytrichum (P. commune, P. stricum) si alte briofite.

Pe invelisul compact, moale si elastic, format din muschi se fixeaza celelalte plante componente, dintre care caracteristicie sunt speciile de Ericaceae (Adromeda polyfolia, Oxycocus quadripetalus, Vaccinium uliginosum, Empetrum nigrum), cele de Drosera (D. rotundifolia, D. intermedia), Eriophorum vaginatum, Parnasia palustris etc. Pe unele trinoave se intalnesc raristi de arbori scuzi si inchirciti, apartinand speciilor Pinus silvestris, Picea excelsa, Betula pubescens, sau se formeaza tufarisuri cu Salix bicolor, S. myrtilloides.

In mlastina marginala se afla multe specii de Carex (C. rostrata, C. vesicaria, C. canescens, C. flava).

Tinoavele noastre, aflate la limita sudica a tinoavelor tipice, conserva in mediul lor foarte putin variabil o serie de relicte glaciare. Pe langa specii de Sphagnum (S. wulfianum, S balticum) se afla specii de Carex (C. magellanica, C. limosa, C. pauciflora), de Drosera (D. obovata, D. intermedia), Betula nana, Salix bicolor, S. myrtilloides, etc.

Dar importanta stiintifica deosebita a tinoavelor nu rezulta numai din rolul lor "conservator" de relicte ci si din informatia unica pe care o ofera asupra trecutului vegetatiei noastre, prin polenul conservat in straturile de turba formate anual. Cunoasterea istoricului vegetatiei noastre in postgalciar, prin metoda polen-analizei, este rezultatul studiului atent al polenului bine pastrat in turba tinoavelor.