Tipuri genetice de chei din carstul Muntilor Apuseni

Tipuri genetice de chei din carstul Muntilor Apuseni

In morfologia majora a carstului din Muntii Apuseni, cheile se inscriu ca forme caracteristice, prin numarul apreciabil (52), dezvoltarea spatiala si varietatea tipurilor morfogenetice. Deoarece carstul ocupa in muntii dintre riurile Mures si Barcau un procent infim (7,8% din suprafata intregii regiuni montane) frecventa pronuntata a cheilor modelate in calcare ar putea conduce la considerarea lor ca forme tipice reliefului de disolutie. Dar, modelarea unor sectoare de ingustare si in roci necarstificabile (cheile din cursul superior al vaii Iadei, spre exemplu) exclude posibilitatea integrarii acestora doar in categoria formelor carstice propriu-zise. Acest aspect ilustreaza faptul ca geneza cheilor trebuie pusa, in primul rind, pe seama evolutiei generale a retelei hidrografice si, in al doilea rind, pe cea a aportului morfo-genetic al tipurilor de roci pe care acestea le strabat.

In cazul calcarelor, litoclazarea pronuntata si mijlocirea coroziunii ca agent modelator de mare eficacitate au favorizat adincirea rapida a retelei fluviatile, cauza principala a genezei cheilor. Pe de alta parte insa, duritatea rocilor carbonatice la atacul agentilor externi s-a constituit intr-o conditie favorabila conservarii indelungate a formelor sculptate, ceea ce in alte tipuri de roci se realizeaza mult mai greu. Observatiile efectuate asupra cheilor din Muntii Apuseni ne-au condus la definirea a cinci tipuri genetice de chei, si anume: epigenetice, de captare carstica subterana, antecedente, de subsidenta periferica si chei rezultate prin evolutie simpla, cu adincirea retelei hidrografice in acelasi tip de roca sau in roci cu particularitati morfogenetice asemanatoare.

1. Cheile epigenetice. Din acest tip fac parte cheile Turului, Turzii, Borzestilor, Valisoarei, Ocoliselului, Manastirii, Pravului, Geogelului, Galzii, Galditei, Tecsestilor, Cetei, Ampoitei, Cibului, Baciiei, Glodului, Madei, Ribicioarei, Sighistelului, Ariesului Mare, Girdisoarei si, partial, Ordincusei si Uibarestilor. Se observa ca din totalul cheilor luate in considerare, acestui tip ii revine o pondere hotaritoare. Cauza trebuie cautata in conditiile propice desfasurarii proceselor de epigeneza, mai ales in Muntii Trascaului, unde reteaua hidrografica, organizata pe necarstificabilul din partea vestica a catenei calcaroase, s-a adincit treptat in aceste sedimente. Ajungind la baza lor, constituita din calcare, vaile au continuat sa evolueze in profunzime, fara a-si schimba orientarile initiale, modelind actualele sectoare de chei. Numarul mare al cheilor din Trascau-Metaliferi este legat si de fragmentarea ridicata a carstului din zona, de dispozitia in general perpendiculara pe directia de drenaj a barelor calcaroase, de densitatea relativ mare a retelei hidrografice. Carstul nu s-a constituit in Muntii Trascaului (precum in platourile Vascau sau Poieni) ca o arie de dezorganizare a retelei fluviatile de suprafata, direct responsabile de modelarea cheilor, ci intr-o zona de ,,tranzit' conditionata litologic, de incastrare pe verticala a acestor retele. Lungimea acestei zone, respectiv a cheilor, difera, in functie de latimea barei calcaroase strapunse (intre 150 - 250 m pentru cheile Tecsestilor sau Manastirii si 0,5 - 2 km la cheile Rimetului sau Turului. Asupra originii epigenetice a unora dintre cheile mentionate literatura de specialitate poseda deja referinte valoroase datorate lui Emm. de Martonne (1922), R. Ficheux (1971), I. Popescu-Argesel (1977) etc. Spre deosebire de ultimul autor, noi am inclus in aceasta grupa si Cheile Valisoarei (Aiudului) unde ipoteza captarii nu poate fi sustinuta datorita rezistentei opusa de calcare in calea inaintarii regresive a retelelor hidrografice de suprafata. De asemenea, lipseste si clasicul cot de captare prezent de obicei in astfel de situatii.

Se remarca stadii de evolutii variate a cheilor rezultate prin supraimpunere. Astfel, unele au un caracter pronuntat de forme tinere, cu versanti apropiati, abrupti, cu numeroase praguri si cascade (cheile Turului, Cetei, Glodului). Altele releva un profil transversal larg, imbatrinit, datorat retragerii laterale a celor doi versanti, incit denumirea de cheie poate fi atribuita cu multa ingaduinta (Cheile Manastirii). Cheile Cibului, Baciiei, Glodului, Madei si Ribicioarei au fost sculptatate de riurile cu aceleasi nume care, fiind organizate initial pe depozite de flis cretacic si-au continuat adincirea in calcarele jurasice din Pleasa Ardeului, Pleasa Mare, respectiv, extremitatea vestica a culmii Grohot-Tomnatec-Piatra Heleneasca. Se caracterizeaza prin profile transversale inguste, iar cele longitudinale cu numeroase rupturi de panta (praguri si repezisuri), ceea ce denota tineretea lor.

In Muntii Bihorului cheile de origine epigenetica sint mai slab reprezentate, calcarele mezozoice din partea centrala a grupei muntoase fiind supuse denudarii inca de la inceputul neozoicului, cind actuala retea hidrografica nu era inca schitata. Doar marginal intilnim astfel de chei, precum cea a Sighistelului, unde, initial, valea a evoluat in depozitele impermeabile ale pinzei de Arieseni, intersectind ulterior calcarele. Tot in depozite de acoperire necarstificabile si-au organizat culoarele primare si vaile Ariesul Mare, Girdisoarei si Ordincusei, ulterior, prin intersectarea calcarelor in talveguri generind sectoare impresionante de chei supraimpuse.

2. Cheile de captare carstica subterana. Remanierea retelei hidrografice in urma proceselor de captare se materializeaza in relief prin elemente morfologice caracteristice. Pornind de aici, numerosi specialisti individualizeaza intre alte forme, tipul genetic al cheilor de captare. Deoarece captarea (inteleasa in sens clasic) este un proces datorat inaintarii regresive a unor riuri care ajung astfel sa intersecteze cursul riurilor invecinate) consideram utila o punere in discutie a acestui fenomen pornind de la realitatile fenomenul carstic.

Astfel, se cunoaste faptul ca rocile carbonatice, calcarele, in primul rind, sint foarte rezistente la eroziune. Inaintarea regresiva pe seama unor astfel de roci este extrem de limitata. La contactul cu ele, riurile isi incetinesc inaintarea si, implicit, subsaparea (vaile de recul). Pe de alta parte in carst acumularile freatice se cantoneaza, de obicei, la baza stratelor calcaroase, la contactul cu formatiunile necarstificabile. Chiar daca prin intersectarea acestor acumulari are loc un proces de drenare, in modelarea unor chei el are o mica importanta. Adincirea se va produce de la acest nivel in jos masa de calcare de deasupra puuctului de captare raminind practic intacta. Ca urmare captarile din zonele carstice nu trebuie intelese in sensul general al captarilor hidrografice de suprafata, ci mai degraba in sensul captarilor subteran. (M. Bleahu, 1957).

Schimbarea sensului de scurgere a riului nu se realizeaza aici prin eroziune regresiva, ci prin captarea apelor in subteran. Mentinerea acestor ape pe trasee endocarstice bine organizate timp indelungat a dus la sculptarea de pesteri de mari dimensiuni care, prin prabusirea tavanului, se vor transforma in chei spectaculoase. Acest fenomen de subsapare endocarstica se conjuga in modelarea cheilor cu cel de denudare generala a reliefului de suprafata care, desfasurindu-se de sus in jos, apropie momentul intersectiei cu golul subteran, respectiv formarea cheilor. Astfel trebuie sa intelegem geneza ingustarilor respective care sint deci chei de captare carstica subterana. Dealtfel asupra acestui aspect vom mai reveni, in dorinta clarificarii lui definitive, in aceasta categorie de forme includem cheile Rimetului, Ardeului, Uibarestilor, Cetatilor, Galbenei si Somesului Cald.

Cheile Rimetului s-au format prin captarea subterana a apelor riului ce drena vestul catenei calcaroase a Trascaului (si nu prin inaintarea obirsiilor unui afluent al Muresului, cum sustine I. Popescu Argesel, 1977). Evolutia subterana indelungata a riului astfel captat a dus la modelarea unei pesteri al carei tavan s-a prabusit ulterior generind actualele chei. Captarile succesive in albie au continuat, dovada fiind si actualul portal pastrat inca in morfologia formei.

Cheile Uibarestilor sint situate in sectorul median al piriului Uibaresti, ce sectioneaza partea vestica a Culmii Grohotului. Prezenta podului natural de la Grohot in perimetrul acestor chei releva cu pregnanta originea lor tipica de captare subterana.

Cheile Galbenei reprezinta cea mai impresionanta forma de acest gen din Apuseni. Ea s-a format in urma unui proces indelungat de evolutie endocarstica a apelor care constitute actualmente cursul Luncsoarei, precum si a celor care dreneaza bazinul endoreic Padis-Cetatile Ponorului. Pentru a scoate in evidenta modul de formare al acestei chei este de ajuns, credem, sa privim evolutia actuala a pesterii Cetatile Ponorului, o grandioasa cheie in devenire. Prin prabusirea tavanului acesteia - proces in plina afirmare in zona intrarii - pestera actuala se va transforma intr-o cheie de mari dimensiuni. Consideram ca un proces similar s-a desfasurat in cazul cheilor Galbenei, unde Valea Luncsoarei s-a subteranizat si a evoluat endocarstic vreme indelungata. Ritmul accelerat al evolutiei, datorat potentialului denudativ apreciabil al riului a dus la adincirea talvegului si la indepartarea peretilor galeriei, factor determinant in subminarea acoperisului de roca si la prabusirea lui.

Cheile Somesului Cald s-au format in partea nord-estica a carstului din Muntii Bihorului, prin intersectarea de catre riul cu acelasi nume a calcarelor jurasice din zona. Geneza lor este strins legata de procesele de subteranizare a apelor organizate pe versantul nord-estic al Magurii Vinete Evolutia subterana de mare amploare poate fi observata si dovedita de existenta Cetatii Radesei - tunel subteran de 260 m lungime - o relicva a vechii pesteri care, prin prabusire, a dus la individualizarea actualelor chei. 'Ferestrele' din tavanul galeriei atesta dealtfel o iminenta tendinta de definitivare a procesului de modelare a formei respective.

Trebuie subliniat faptul ca in geneza cheilor de captare carstica subterana, factorul hidrologic nu este raspunzator in exclusivitate de sculptarea lor. Lui i se asociaza, in proportie care variaza de la o forma la alta, procesele gravitationale si tectonica activa a maselor calcaroase. Ele definitiveaza aparitia formei in sine.

3. Cheile antecedente Antecedenta este un proces frecvent invocat in explicarea genezei vailor transversale carpatice (Gr. Posea, 1967; N. Orghidan 1969 etc.). Este insa extrem de greu de precizat ponderea ei in modelarea cheilor. Greutatea provine din imposibilitatea precizarii stricte a intervalului temporal in care ridicarea catenelor muntoase a fost activa si reteaua hidrografica a fost influentata de aceasta ridicare. Morfologia cheilor nu pastreaza urme specifice ale acestor etape de adincire accelerata, profilele transversale inguste, proprii unor faze de evolutie rapida, fiind largite ulterior prin actiunea factorilor exogeni. Pe de alta parte, procesele de ridicare au avut o durata determinata, anterior si posterior desfasurarii lor vaile evoluind sub influenta altor cauze. Ca urmare si numarul formelor pe care le consideram de origine antecedenta (sau cu participarea majora a antecedentei) este mult mai mic, incluzind doar cheile Intregaldelor si Fenesului.

Cheia Intregaldelor este considerata de I. Popescu Argesel (1977) fiind rezultata in urma proceselor de captare de suprafata. In ceea ce ne priveste consideram aceasta cheie antecedenta, miscarile de ridicare a barei calcaroase din miocen nereusind sa orienteze cursul Galdei spre alte directii. Morfologia cheii este departe de a sustine o geneza prin captare subterana: profilul transversal este extrem de larg in plan superior si prezinta o ingustare progresiva spre baza, atestind o evolutie subaeriana indelungata. In perimetrul aceluiasi profil apar o serie de umeri care, se racordeaza altimetric pe cei doi versanti, ceea ce ar corespunde la tot atitea faze de adincire. Ramine de stabilit daca aceasta adincire s-a datorat miscarilor de ridicare a barei calcaroase sau daca ea a fost determinata de jocul nivelului de baza, respectiv de subsidentele din culoarul Muresului. Miscarile din zona avind, cel mai adesea, o desfasurare compensatorie, fenomenul cu antecedenta nu trebuie pus la indoiala. Cheile Fenesului s-au dezvoltat in zona de maxima altitudine a calcare lor din Muntii Trascaului. Ele despart cele mai inalte masive ale grupei montane Corabia si Dimbaul. Riul Fenes si-a pastrat in ciuda acestor miscari de ridicare, cursul initial, sculptind actualele chei antecedente (I. Popescu Argesel, 1977).

4. Cheile de subsidenta periferica. Spre deosebire de cheile analizate anterior, unde factorul genetic determinant poate fi identificat usor, fie ca este vorba de structuri litologice diferite, ca in cazul epigenezei, fie se remarca o contributie hotaritoare a tectonicii, cum este cazul antecedentei, exista o categorie de chei unde impulsul morfogenetic a venit din afara. Ritmul adincirii lor nu a fost dictat, ca in cazul antecedentei, de ridicarea masivelor muntoase, ci de coborirea accentuata a zonelor periferice, a bazinelor de sedimentare, echivalente unor nivele de baza locale. Astfel de retele sint in primul rind, cele din Padurea Craiului, o zona montana care a suferit astfel de influente prin subsidentele de amploare din cele doua bazine depresionare limitrofe, al Beiusului si Vad-Borodului. Avem in acest caz un fenomen opus antecedentei, dar cu acelasi rezultat morfodinamic: accentuarea eroziunii in adincime prin cresterea pantei profilului longitudinal al riurilor in cauza. Influenta pe care a exercitat-o in modelarea cheilor Videi, Albioarei si Cutilor este usor de decelat din configuratia desfasurarii lor actuale: un arc de cerc avind convexitatea indreptata spre, vest (vechiul sens de drenaj al retelei in cauza, T. Rusu, 1979), si cu sectoarele din avale curbate spre sud-est spre respectivul bazin de sedimentare. Glacisurile existente la debusarea riurilor in vatra depresionara stau marturie ritmului accelerat de adincire a vailor de suprafata ca urmare a coboririi nivelului de baza.

Intre aceste forme se detaseaza Cheile Videi, cu o lungime de peste 10 km. Din cauza pantei reduse a profilului longitudinal, panta care s-a mentinut timp indelungat, cheile sint puternic meandrate. In cazul Cheilor Albioarei, evolutia lor a fost intrerupta de captarea apelor care le-au generat in subteran, printr-o serie de ponoare situate in amonte (actualmente prin cel al Runcsorului), raminind in relief ca o forma fosila, supusa actiunii proceselor de denudare exogena. Aproape fara exceptie, vaile tributare Crisului Repede se adincesc treptat spre zona de confluenta. Aceasta adincire a fost dictata de prezenta in apropiere a bazinului de sedimentare Vad-Borod si, in final, de nivelul de baza local, reprezentat prin Crisul Repede. Cheile Misidului si Bratcutei apar ca forme imbatrinite, cu abrupturi specifice ingustarilor de acest tip doar in partea superioara a versantilor.

5. Chei de evolutie simpla. In afara acestor tipuri genetice, in regiunea analizata se individualizeaza o serie de sectoare de chei, este drept, unele de mici dimensiuni, care nu pot fi incluse in niciuna dintre categoriile mentionate. Este vorba de cheile de evolutie simpla, generate de adincirea retelei hidrografice in acelasi tip de roca sau in roci cu caracteristici morfo-genetice asemanatoare. Neexistind dovezi ale unor subsidente periferice sau captarilor si nici ridicari tectonice ale arealului in care se dezvolta, le-am definit drept chei de evolutie simpla, normala, formate prin adincirea riurilor in functie de potentialul lor denudativ. Astfel de chei se intilnesc in Muntii Trascaului (Silosului, Turcului, Bedeleului, Dragoiului), Masivul Gilau-Muntele Mare (cheile Runcului, Pociovalistei, Posagii) sau Bihorului (cheile din bazinul vaii Bogai).