ETAJUL SUBALPIN

ETAJUL SUBALPIN

Amplasare. Acest etaj se intalneste doar in masivile muntoase mari, cu altitudini de peste 1700-1800 m. Suprafete mai mari se gasesc in Muntii Maramuresului, Rodnei, Calimani, Bucegi, Fagaras, Parang-Cindrel, Tarcu-Godeanu-Retezat, iar fragmente se gasesc in muntii Ceahlau, Ciucas, Apuseni.

Relieful montan inalt, cu fragmentare variabila, este alcatuit in majoritate din versanti cu expozitii si inclinari diferite si din plaiuri intinse. In Carpatii Meridionali sunt frecvente caldarile glaciare, grohotisurile.

Substratul este reprezentat in majoritate prin sisturi cristaline, granite, calcare.

Climatul, foarte rece si umed, se caracterizeaza prin temperaturi intre 2⁰ si -0,5⁰C, iar precipitatiile intrec, de regula, 1200 mm. Perioada cu temperaturi medii zilnice peste 10⁰C nu depaseste 50-60 de zile.

Solurile din etajul subalpin apartin in majoritate la tipul podzol, frecvente sunt insa si litosolurile.

Ca si in etajul alpin, invelisul vegetal este foarte variat.

Zonale si caracterisitce sunt tufarisurile de jneapan si ienupar (Pinus mugo, Juniperus Bruckenthalia), iar in locuri umede cele de anin verde (Alnus viridis).

In vegetatia naturala a etajului tufarisurile ocupau odinoara cele mai intinse suprafete. Spre limita padurii, pana la 1950 m, in aceste tufarisuri se intalneau si se mai intalnesc pe alocuri raristi de molid, larice, dar mai ales de zimbru (Pinus cembra), relict glaciar caracterisitc etajului subalpin.

Spre limita superioara a etajului devin din ce in ce mai frecvente tufarisurile de bujor de munte (smirdar) cu afin Rhododendrum, -Vaccinium si pajistile de parusca (Festuca supina) cu (Potentilla).

Prin defrisarea jnepenisurilor si a raristilor, aflate pe versanti mai putin inclinati, se produce extinderea acestor pajisti, ca si a celor de paius rosu (Festuca rubra) si taposica (Nardus)) patrunse de altitudini mai mici.

In multe situatii, in loc de pajisti iau nastere insa tufarisuri de Vaccinium myrtillus si V. vitis-idaea, fara valoare economica, iar pe pante mari defrisarea poate duce la o spalare totala a solului, formandu-se intinse suprafete cu roca la suprafata, complet neproductive.

In muntii calcarosi se intalnesc pajisti de un tip special, cu multe specii termofile si fotofile (asociatiile Sesleria haynaldiana - Carex sempervirens, Caricetum sempervirentis, Festucetum amethystinae).

Stancariile si grohotisurile, frecvente in etajul subalpin, au asociatii deosebite (Soldanello pusillae - Plantaginetum gentianoidis, Seslerieto - Festucetum versicoloris, Anemono - Salicetum retusae, Saxifragetum moschatae aizoidis - Oxyrietum digynae s.a.).

Caracterisitice pentru grohotisurile umede sunt buruienisurile subalpine (Adenostylo-Doronicetum, Cardueto (personatae) - Heracleetum palmatae s.a.).

Jnepenisurile, tufarisuri specifice etajului subalpin, reprezinta fitocenoze compacte, de nepatruns, dominate exclusiv de Pinus mugo ale carui tulpini lungi, adesea de mai multi metri, se intind pe pamant, ramurile si varfurile ridicandu-se la inaltimi pana la 2 m. Sub jneapan se instaleaza specii putine ierboase (Soldanella hungarica, Homogyne alpina, Oxalis acetosella, Deschampsia flexuosa, Luzula silvatica, Calamagrostis arundinacea, Doronicum austriacum). Frecvent este Vaccinium myrtillus, abundenti sunt muschii (Hylocomium splendens, Rhytidiadelphus squarrosus) care formeaza pe alocuri covor continuu. Jnepenisirile sunt instalate indeosebi in locuri unde zapada acumulata le acopera complet, ferindu-le de ger.

Raristile de arbori care se intalnesc in partea inferioara a etajului, deasupra padurii incheiate, sunt constituite din grupe sau exemplare izolate de molid, zimbru, uneori si de larice (in Ceahlau, Ciucas, Bucegi si Parang) cuprinse in masa de jnepenis. Arborii au trunchiul imbracat cu ramuri pana jos, iar inaltimea scade pe masura ce altitudinea creste. La limita de vegetatie a arborilor, care se afla la circa 1950 m, inaltimea lor nu depaseste pe cea a jnepenisului.

Caracterisitic etajului subalpin al Carpatilor este si tufarisul de smirdar. Acest tufaris, dominat de Rhododendron kotschyi, specie carpato-balcanica, nu depaseste in inaltime 50 cm. Alaturi de specia dominanta sunt bine reprezentati Vaccinium myrtillus si V. vitis-idaea, precum si o serie de specii ierboase de pajiste (Festuca supina, Agrostis rupestris, Geum montanum, Potentilla ternata, Ligusticum mutellina, Homogyne alpina, Soldanella hungarica, Armeria alpina, Campanula alpina).

Solurile humico-silicatice podzolice au troficitate scazuta si sunt acide pana la puternic acide, avand un strat de humus brut. Si in cazul tufarisurilor de smirdar, acoperirea cu zapada in timpul iernii asigura protectia contra gerului, dar o conditie importanta este aceea ca zapada sa se topeasca repede, pentru a nu se reduce durata sezonului de vegetatie. Biomasa florilor, care creeaza un aspect fenologic deosebit in luna iunie-iule, reprezinta o buna parte din productia anuala a fitocenozelor.

Pajistile caracterisitce pentru etajul subalpin, in parte primare, in parte extinse in locurile de pe care s-au defrisat jnepenisurile, apartin asociatiei de Potentilla si Festuca suspina. Pajistea, nu depaseste 15-20 cm in inaltime. Domina evident Festuca supina. Codominante pot deveni Potentilla ternata, Carex sempervirens, Agrostis rupestris, pe soluri erodate.Dintre speciile nu prea numeroase care intra obisnuit in compozitia pajistii, mai frecvente sunt: Nardus stricta, Festuca rubra, Poa alpina, Polygonum vivivparum, specii de Thymus, Pedicularis verticillata, Luzula spicata, Campanula abietina, Hieracium alpinum..

Pajistile de Festuca rubra din partea inferioara a etajului,, sunt bistratificate, cu un strat de 15-20 cm si altul de 50 (70) cm. Compozitia este mai bogata, dar specii constante sunt putine. Printre acestea se numara: Agrostis rupestris, Festuca suspina, Phleum alpinum, Poa media, Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Luzula luzuloides, Trifolium repens, Lotus corniculatus, Potentilla ternate, Campanula abietina, Hieracium aurantiacum.

In urma pasunatului prea intens se inmulteste populatia de Nardus stricta, care ajunge sa domine in fitocenoze. Se reduc efectivele populatiilor la celelalte specii, indeosebi la Festuca rubra. Solurile se acidifica iar aceste transformari favorizeaza pe Nardus stricta, iar productivitatea de biomasa este scazuta.

O categorie cu totul aparte in vegetatia subaplina o formeaza pajistile de brane calcaroase in care se localizeaza un mare numar de specii termofile, calcicole, rezistente la uscaciune. Speciile edificatoare sunt Sesleria haynaldiana, Festuca saxatilis, F. amethystina, Carex sempervirens, la care se asociaza un numar de alte specii ca Trifolium pallescens, Koeleria transsilvanica, Anthyllis vulneraria ssp. alpestris, Onobrychis transsilvanica, Thymus parviflorus, Knautia longifolia, Dianthus tenuifolius, Iris ruthenica, Centaurea kotschyana, Linum extraxilare, Thlaspi dacicum, Thesium kernerianum, Cerastium lerchenfeldianum.

Foarte caracterisitice pentru vaile din partea inferioara a etajului sunt buruienisurile inalte. De exemplu, fitocenozele asociatiei Adenostylo-Doronicetum, instalate pe grohotisuri umezite si in lungul vailor pe soluri coluvionate bogate in substante nutritive, au aspectul unor desisuri inalte de 1-1,5 m formate indeosebi din Adenostyles alliariae var. kerneri, la care se asociaza Doronicum austriacum, D. columnae, Heracleum palmatum, Senecio nemorensis, Carduus personata, Valeriana sambucifolia, Deschampsia caespitosa, Calamagrostis arundinacea, Thalictrum aquilegifolium, Ranunculus platanifolius, Filipendula ulmaria. Asociatia endemica din Carduus personatus si Heracleum palmatum, instalata in conditii asemanatoare de umiditate si substrat dar cu luminozitate mai redusa, se caracterizeaza prin prezenta mai multor endemisme si specii balcanice, cum sunt Heracleum palmatum, Aconitum toxicum, Chrysanthemum rotundifolium.