GEOGRAFIA SCHIMBURILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

GEOGRAFIA SCHIMBURILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

1. APARITIA SI DEZVOLTAREA PIETEI MONDIALE

Aparitia schimburilor comerciale a fost determinata de dezvoltarea agriculturii si existenta unui surplus de produse care facea obiectul unor schimburi in natura. Initial, schimburile de produse s-au desfasurat pe plan local iar extinderea ariei de desfasurare s-a facut datorita cunoasterii si folosirii metalelor pretioase, matasii, mirodeniilor in urma calatoriilor si descoperirilor geografice.

REI au aparut si s-au dezvoltat o data cu evolutia economica si cu adancirea diviziunii internationale a muncii.

Piata mondiala este rezultatul diviziunii internationale a muncii

Dezvoltarea marilor imperii coloniale a favorizat schimburile comerciale dintre metropola si teritoriile administrate, acestea avand rol de baza in aprovizionarea cu materii prime. Revolutiile industriale au impus noi posibilitati de transport si prelucrare a materiilor prime, astfel ca se produce o internationalizare tot mai accentuata a schimburilor de marfuri.

Relatiile economice internationale (REI) reprezinta ansamblul raporturilor, structurilor si tranzactiilor economice dintre agenti care apartin unor state diferite. Ele includ: comertul international, cooperarea in productie, cooperarea tehnico-stiintifica, relatiile financiar valutare,

Piata mondiala semnifica sfera schimbului de marfuri care cuprinde totalitatea circulatiei produselor diferitelor tari legate intre ele prin diviziunea internationala a muncii. Pietele nationale sunt componente ale pietei mondiale, iar comertul international reprezinta o modalitate de legatura intre acestea, exprimand dependenta economica dintre state. Aceste schimburi sunt o consecinta a diviziunii internationale a muncii, fenomen pentru a carei aparitie s-au emis mai multe pareri:

In evolutia pietei mondiale se pot separa 3 etape

Prima revolutie industriala are o influenta majora asupra pietei mondiale

- unele opinii afirma ca aparitia sa este dependenta, in cea mai mare masura, de anumite deosebiri dintre conditiile naturale ale diferitelor tari si regiuni. In aceasta acceptiune, unele tari sunt destinate sa produca marfuri agricole, altele materii prime pentru industrie, iar unele produse manufacturate;

- alte pareri sustin ca aceasta diviziune este impusa de disponibilitatile anumitor tari pentru diferite forme de activitati economice, unele fiind destinate sa dezvolte agricultura, altele industria.

In realitate, ambele teorii s-au dovedit a fi neconforme cu dezvoltarea economiei mondiale. Mediul geografic este o conditie care face posibila aparitia si dezvoltarea diferitelor forme ale productiei in anumite tari, dar nu are o influenta hotaratoare asupra specializarii productiei in diferite regiuni.

Se poate remarca faptul ca si conditiile social- istorice au avut un rol deosebit in dezvoltarea diviziunii muncii, evolutia stiintei si tehnicii fiind hotaratoare.

In procesul de dezvoltare al pietei mondiale se pot distinge cateva etape ( Suta, 1997):

1. etapa manufacturiera a capitalismului a cuprins secolele XVI - XVII si primele decenii ale secolului al XVIII - lea. Perioada manufacturiera a insemnat o dezvoltare deosebita a diviziunii muncii si a pietelor interne, relatiile economice au capatat amploare, incepe sa se formeze piata mondiala. Datorita marilor descoperiri geografice si dezvoltarii productiei de marfuri in Europa apar noi circuite comerciale intre Europa si America, iar greutatea comertului mondial se muta din bazinul Marii Mediterane catre Europa de Vest si bazinul Oceanului Atlantic. Trasatura principala este data de rolul dominant pe care l-a avut capitalul comercial, ca intermediar intre diferiti producatori, sustinut puternic de un sistem comercial protectionist.

2. etapa capitalismului liberei concurente in cadrul careia se pot separa doua perioade:

a) perioada de la prima revolutie industriala si pana la jumatatea secolului al XIX - lea, in care Anglia detinea monopolul industrial si comercial la nivel mondial. Rolul capitalului comercial devine tot mai redus, in schimb creste foarte mult cel al capitalului industrial. Baza comertului este transferata de la productia oferita de micii producatori de marfuri catre circulatia produselor oferite de marea industrie. Pe masura ce puterea sa comerciala a crescut, Anglia renunta la protectionism si proclama liberul schimb, ceea ce ii ofera posibilitatea de a patrunde usor pe pietele altor tari

Prima revolutie industriala a avut ca urmari dezvoltarea in continuare a pietei mondiale si a diviziunii internationale a muncii. Acest lucru a fost posibil datorita unei serii de factori:

- noile tehnologii au facut posibila diversificarea productiei, marea productie din agricultura determina aparitia agriculturii comerciale;

- marea industrie dezvolta continuu productia de marfuri, ceea ce impune noi piete de desfacere, atat la nivel national cat si international;

Aparitia unor noi puteri industriale determina anumite schimbari ale polilor de putere comerciala

Introducerea unor masuri protectioniste duce la aparitia crizelor economice

- cresterea productiei impune si sporirea consumului de materii prime, se atrag in circuitele comerciale noi tari care erau numai cumparatori de produse manufacturate;

- dezvoltarea industriei duce la aparitia unor mari centre industriale in care se concentreaza o populatie in continua crestere, implicand si o dezvoltare a pietelor de produse agricole si de bunuri industriale;

- marea productie determina si dezvoltarea transporturilor si a comunicatiilor , elemente cu rol esential in derularea schimburilor comerciale.

b) perioada care incepe in deceniul sase al secolului al XIX - lea si se desfasoara pana in deceniul opt al aceluiasi secol. Principala caracteristica este dezvoltarea deosebita a liberei concurente ca urmare a aparitiei unor noi puteri industriale: SUA, Germania, Franta. Creste sfera de extindere a pietei mondiale si se mareste capacitatea sa de absorbtie. Se dezvolta in mod revolutionar transporturile, indeosebi feroviare si maritime. In majoritatea statelor se atenueaza protectionismul si se adopta liberul schimb.

3. etapa capitalismului monopolist cunoaste aparitia si ascensiunea deosebita a marilor firme, cresterea rolului si instituirea dominatiei capitalului financiar. si in aceasta etapa se disting cateva perioade:

a) prima perioada se incheie la sfarsitul primului razboi mondial si marcheaza incheierea procesului de formare a pietei mondiale. Apar noi caracteristici : exporturile de capital sunt mai mari decat cele de marfuri, se desfasoara o competitie acerba pentru acapararea pietelor de desfacere, a surselor de materii prime, a sferelor de investire a capitalurilor;

A doua revolutie industriala este declansata in ultimele decenii ale sec. XIX . Sectoarele definitorii pentru aceasta sunt: mecanica ce a generat civilizatia automobilului, petrolul, electricitatea, sintezele chimice

b) perioada interbelica, marcata semnificativ de aparitia U.R.S.S. ; comertul international este afectat de restrangerea sferei de influenta a capitalismului si de crizele economice de supraproductie (1920/1921, 1929/1933, 1937/1938) ;

c) perioada de dupa al doilea razboi mondial a fost marcata de unele mutatii profunde in economia mondiala : formarea blocului statelor socialiste, aparitia SUA ca principala putere economica, aparitia unui numar de peste 100 de state pe harta politica a lumii, colapsul comunismului si disparitia blocului economic al acestor state (CAER).

A treia revolutie industriala a fost declansata in anii 70 fiind denumita si revolutia stiintifico-tehnica. Ramurile economice de avangarda sunt : electronica, robotica. telematica, biotehnologia, industria nucleara

Aparitia Organizatiei Mondiale a Comertului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial se realizeaza pasi importanti pentru asigurarea stabilitatii relatiilor economice internationale. La Bretton Woods, in SUA, s-au infiintat in 1944 Fondul Monetar International

OMC continua activitatea GATT si reglementeaza comertul

mondial

Se introduc reglementari privind comertul cu servicii si drepturile de proprietate intelectuala

La inceputul anului 2005 OMC numara 148 de state

si Banca Mondiala, organisme care au importanta majora pentru dezvoltarea economiei mondiale. In anul 1947 a fost creat Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT) cu scopul de a coordona si asigura o flexibilitate mai mare relatiilor economice internationale. Un obiectiv important al GATT a fost reducerea protectiei tarifare la frontiere. Au fost initiate opt runde de negocieri comerciale multilaterale care au condus la o scadere progresiva a barierelor tarifare de la aproape 40 % in anul 1947 la mai putin de 4 % dupa runda Uruguay, ultima din seria celor opt. Cel mai important rezultat al "Rundei Uruguay" care a durat sapte ani (1986-1993), a fost aparitia Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC). Incheierea negocierilor, la care au participat 124 de state, a fost finalizata prin

"Declaratia de la Marrakech (Maroc)" din aprilie 1994. Aceasta declaratie afirma ca rezultatele Rundei Uruguay consolideaza economia mondiala si vor spori schimburile comerciale avand consecinte in crearea unor noi locuri de munca si a cresterii veniturilor pentru toate tarile lumii.

Elementele de baza ale acordului privind crearea OMC sunt legate de acordul pe piata internationala, de comertul cu servicii, de comertul agricol, de cel cu produse textile, de tratamentul diferentiat pentru tarile in curs de dezvoltare si cele in tranzitie economica. Prevederile actului final de la Marrakech mentioneaza protectia pentru patente, copyright, drepturile producatorilor de sunet, protectia marcilor de origine si a marcilor industriale.

Organizatia Mondiala a Comertului si-a inceput activitatea la 1 ianuarie 1995 si este cadrul institutional al activitatii sistemului comercial mondial. OMC are un domeniu de cuprindere mai larg fata de GATT (normele se aplicau numai la marfuri), incluzand serviciile si drepturile de proprietate intelectuala.

Test de autoevaluare 1.

Studierea acestui subcapitol v-a oferit cateva elemente esentiale pentru a intelege evolutia pietei mondiale.

a) Cum au aparut relatiile economice internationale ?

b) Care sunt elementele definitorii ale evolutiei pietei mondiale ?

Comentarii la aceste intrebari sunt inserate la sfarsitul capitolului

Retine!

In subcapitolul parcurs, au fost prezentate sintetic, elementele definitorii ale evolutiei pietei mondiale si importanta OMC. Modul in care au fost intocmit materialul a avut in vedere :

-definirea principalelor concepte, intr-un limbaj accesibil;

-posibilitatea identificarii unor notiuni de maxima importanta pentru intelegerea realitatilor lumii contemporane.

_{2. ZONELE LIBERE}

Zonele libere au constituit pentru multe state elemente importante ale dezvoltarii economice

Primele zone libere au avut ca scop

depozitarea marfurilor

Exista mai multe criterii pentru clasificarea zonelor libere

Zonele libere reprezinta, de regula, o suprafata de teren, limitata de frontiere naturale sau artificiale, situata in apropierea sau in interiorul unei cai de transport (port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferata), prin care se tranziteaza un volum mare de marfuri. Zonele libere au ca principal scop captarea investitiilor straine directe necesare pentru dezvoltarea economica. Primele zone libere au aparut in porturi inca din secolul al XVI-lea in Italia (Toscana, Livorno), apoi in Asia de Sud-Est (Singapore, Bangkok) avand ca principal scop depozitarea marfurilor. Mai tarziu, in cadrul zonelor libere s-au introdus si alte operatiuni pentru marfuri: reexportarea acestora, sortarea, ambalarea iar in ultimul timp prelucrarea din care rezulta alte marfuri destinate exportului. Cele mai multe zone libere sunt prezente in zonele litorale, mai ales acolo unde exista o cerere mare pentru anumite marfuri, scutirea de taxe vamale compensand o putere de cumparare mai redusa. In tarile dezvoltate si in unele tari cu o crestere economica rapida (China), zonele libere au constituit factori potentiali pentru aparitia unor concentrari industriale.

Zonele libere pot fi clasificate in functie de localizarea geografica (porturi, regiuni litorale, regiuni interioare), de operatiunile desfasurate (zone comerciale orientate spre export sau spre import, zone industriale).

Conform ONUDI (Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltarea

Industriei), zonele libere sunt de urmatoarele tipuri:

- zone portuare scutite de impozite, prezente pe insule, axate pe operatii simple, infiintate de STN (societati transnationale) ;

- zone libere de depozitare, prezente in porturi si in apropierea granitelor;

- zone libere de frontiera, situate intre doua tari cu nivele diferite de dezvoltare, unde se desfasoara mai ales activitati industriale;

- zone libere comerciale- principalul scop este aprovizionarea cu marfuri din import;

- zone libere industriale de export, in care se realizeaza anumite produse destinate exportului.

Zonele libere industriale, in conceptia UNCTAD (Conferinta ONU pentru Comert si Dezvoltare), reprezinta o zona geografica care beneficiaza de privilegii vamale si unde activitatea principala este prelucrarea marfurilor in vederea exporturilor. Acest tip reprezinta o evolutie a zonelor libere traditionale in care activitatea principala o constituia depozitarea sau comertul.

Cele mai importante sunt zonele libere industriale (prelucratoare pentru export)

In functie de legislatia fiecarui stat zonele prelucratoare pentru export cunosc o mare varietate

Distributia geografica este dominata de Asia

Conceptul de zona prelucratoare pentru export semnifica o enclava teritoriala in care firmele straine, beneficiare de privilegii speciale, produc bunuri industriale pentru export. In evolutia acestora s-au remarcat cateva elemente:

a) in unele situatii privilegiile zonei au fost extinse si in alte intreprinderi, locale sau detinute de straini, care functioneaza in alte parti ale teritoriului de stat, in ideea ca aceste avantaje ar avea aceleasi efecte pozitive asupra exporturilor sau crearii de locuri de munca;

b) multe zone prelucratoare pentru export au achizitionat functii prelucratoare de import, operand aproape exclusiv pentru piata interna Acest lucru este prezent mai ales in America de Sud, datorita unor conditii reale ca: dificultatea tehnica de a controla contrabanda din zona spre tara gazda, presiunile consumatorilor locali care doresc acces la marfurile, superioare calitativ, produse in zona ;

c) se constata instalarea intreprinderilor interne in zonele prelucratore pentru export, iar in unele tari participarea locala, cel putin prin societati mixte, este obligatorie. Aceasta se datoreaza presiunilor politice in ideea ca avantajele economice acordate investitorilor straini pot sa reprezinte o discriminare impotriva intreprinderilor locale;

d) in unele situatii zona prelucratoare de export este un teritoriu mult mai extins fata de o enclava, capatand denumirea de zona economica speciala, situatie specifica Chinei.

e) tendinta actuala este de a se transforma zonele prelucratoare de export in zone orientate spre servicii. Aceasta evolutie reflecta importanta crescanda a sectorului servicii in activitatile economice, datorita, indeosebi, impactului telecomunicatiilor.

Prima zona libera cu caracter industrial a aparut in Irlanda, in 1959, prin crearea zonei libere de export Shannon. India a creat prima zona libera industriala din tarile in curs de dezvoltare (Kandla, in

1965). In anul 1970 existau numai 8 zone libere industriale in tarile in curs de dezvoltare, in 1980 erau 55 de zone libere industriale in

30 de tari iar in prezent acestea sunt prezente in 60 de tari in curs de dezvoltare. Asia detine 50 % din numarul total, 80 de zone libere industriale sunt in America Latina, iar 20 in Africa.

Zonele off - shore reprezinta o varianta a zonelor economice libere fiind orientate spre export, parcuri industriale sau tehnologice. Activitatile off-shore sunt considerate ca orice activitate comerciala legala a persoanelor juridice si fizice straine pe teritoriul tarii unde au fost inregistrate cu un regim valutar, vamal, fiscal si administrativ preferential. Aceste zone sunt prezente indeosebi pe teritoriile statelor mici, care pentru a obtine profituri acorda facilitati fiscale investitorilor straini cu conditia ca acestia sa nu practice nici o activitate pe teritoriul respectiv. Ele sunt create numai pentru investitorii straini, antreprenorii nationali fiind obligati sa plateasca toate impozitele si taxele catre stat.

Statele mici obtin venituri importante in urma activitatilor off-shore

Teritorii off-shore sunt: Insulele Antile, Bahamas, Cayman, Man, Barbados, Samoa de Vest, Irlanda, Liberia,Cipru, Malta, Liban, Liechtenstein, Panama, Singapore, Elvetia, Hong Kong s. a. Companiile off-shore sunt foarte numeroase (peste cateva milioane) pentru ca multi investitori prefera, pe cai legale sa se eschiveze de la plata impozitelor sau sa devina ,,straini" in tara lor de origine.

Test de autoevaluare 2.

Studierea acestui subcapitol v-a oferit cateva elemente esentiale pentru a intelege importanta zonelor libere

a) Care sunt criteriile care stau la baza stabilirii tipologiei zonelor libere ?

b) Identificati rolul zonelor prelucratoare pentru export in dezvoltarea economica a unui stat.

Retine !

Comentarii la aceste intrebari sunt inserate la sfarsitul capitolului.

In subcapitolul parcurs au fost prezentate sintetic, elementele esentiale referitoare la zonele libere. Modul in care a fost structurat materialul a avut in vedere :

- definirea principalelor concepte privind zonele libere;

- cunoasterea tipologiei si importantei acestor elemente ale comertului mondial.

_{3. BURSELE DE MARFURI}

Bursele se marfuri au o mare importanta in tranzactiile de pe piata mondiala

Bursele de marfuri reprezinta un element structural de importanta deosebita pentru comertul mondial. Pana in secolul al XVII-lea, principalele locuri de practicare a comertului au fost targurile organizate initial de comerciantii ambulanti. Primele reglementari stabileau locurile de vanzare in functie de tipul de marfa oferit, introducandu-se si interdictia desfasurarii schimburilor in afara acestor targuri in scopul de a preveni speculatii ale preturilor. Cresterea numarului de tranzactii a impus constituirea unor asociatii de comert care reprezentau interesele unei noi clase sociale. Termenul de "bursa" semnifica o institutie a economiei de piata. Denumirea se pare ca vine din Belgia, unde o familie de hangii - Van der Boursen - a infiintat in secolul al XIII-lea, in orasul Bruges, un loc de intalnire unde se negociau metale pretioase si diferite marfuri. In timp, locurile de intalnire ale comerciantilor au primit numele de bursa.

Ele asigura continuitatea comertului mondial si contribuie la eliminarea speculei in situatii de criza

Tranzactiile pe diferite termene au fost posibile datorita aparitiei burselor moderne

Exista burse reprezentative pentru diferite marfuri

Bursele reprezinta locuri de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri si hartii de valoare. Bursele de marfuri tranzactioneaza bunuri care se individualizeaza prin anumit caracteristici (greutate, volum, grad de prelucrare). Ele sunt piete reprezentative avand un important rol in dinamizarea comertului international. Functionarea permanenta asigura continuitatea tranzactiilor comerciale si a proceselor economice.

Prima bursa de marfuri a fost cea din Anvers, infiintata in 1531, unde se incheiau tranzactii cu marfuri aduse din coloniile belgiene. In anul 1554 se infiinteaza o bursa in Londra care dupa 1773 se va profila numai pe schimburi financiare. In secolul al XVII-lea, in Franta apar bursele din Lyon, Toulouse, Rouen, Montpellier. Urmeaza in secolul al XVIII-lea bursele din Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1799).

Bursele moderne au aparut odata cu introducerea livrarilor de marfuri "la termen", proces desfasurat pentru prima oara la Chicago, in 1865. Acest gen de comert s-a extins apoi in New York, Londra, Berlin. In anul 1880 doar graul, porumbul, ovazul, bumbacul faceau obiectul tranzactiilor la termen. In timp, gama produselor comercializate astfel s-a extins la materii prime industriale, iar dupa 1971 si la metale pretioase.

Principalele burse de marfuri au urmatoarea repartitie geografica:

- in America de Nord cele mai importante burse sunt Chicago (cereale, carne), New York (cacao, cafea, zahar, bumbac), New Orleans (orez), Minneapolis (floarea soarelui), Winnipeg (grau).

- in Europa se remarca bursele de la Londra (metale pretioase, metale feroase si neferoase, produse petroliere), Paris (zahar, cafea, cacao), Amsterdam (cartofi), Rotterdam (petrol, uleiuri comestibile).

- in Asia mentionam bursele de la Kuala Lumpur (cauciuc natural), Bangkok (orez), Tokyo (cereale, zahar), Nagoya (bumbac).

- in America de Sud sunt cunoscute bursele de la Santos, Sao Paulo, Rio de Janeiro, iar in Oceania cea mai importanta bursa este cea de la Sydney (aur, cereale).

Test de autoevaluare 3.

Studierea acestui subcapitol v-a oferit cateva elemente

importanta burselor de marfuri in schimburilor economice.

a) Incercati sa realizati corelatii intre repartitia principalelor burse de marfuri si nivelul general de dezvoltare economica, zone de productie agricola etc.

Comentarii la aceste probleme sunt inserate la sfarsitul capitolului

Retine ! Subcapitolul parcurs ofera o imagine generala asupra evolutiei, rolului si repartitiei geografice a burselor de marfuri.

_{4. ORGANIZATII COMERCIALE REGIONALE}

Aparitia unor relatii economice preferentiale intre statele unor anumite regiuni a condus la individualizarea conceptului de integrare economica

Sunt recunoscute mai multe etape ale procesului de integrare, cu diferite forme de acorduri comerciale

Dezvoltarea in ultimele decenii a blocurilor economice regionale i- a determinat pe oamenii de stiinta puna in discutie contradictia sau legatura stransa dintre procesul de globalizare si individualizarea zonelor de integrare economica. Contradictiile sunt legate de temerile ca accentuarea legaturilor economice, sociale si politice se va face la nivelul acestor blocuri in defavoarea celor la nivel global. Rolul acestor organizatii este de a dinamiza schimburile economice, cu avantaje reciproce, avand ca scop cresterea economica. Consideram ca intre procesul de globalizare si cel de integrare este doar o diferenta de scara; globalizarea urmarind, in linii generale, aceleasi etape ca si integrarea la nivel regional (conform principiului complementaritatii).

Se disting trei etape ale integrarii: economica, politica si sociala.

Integrarea economica este un proces complex de dezvoltare a economiilor nationale, aparut dupa 1950, care presupune o dezvoltare a interdependentelor dintre state, fiind determinat de un complex de factori, intre care un rol deosebit il are revolutia tehnico-stiintifica contemporana.

Dupa gradul de integrare se disting urmatoarele faze ale integrari economice (cu mai multe faze in functie de gradul de integrare, determinat, la randul sau, de capacitatea de a adopta suplimentar unele politici economice ale grupului care se impun cu prioritate in raport cu politicile nationale): acordurile de comert preferential, zonele de liber schimb, uniunea vamala, piata comuna, uniunea economica si financiara.

Acordurile de comert preferential. Prin aceste intelegeri se stabilesc tarife reduse in raport de cele practicate fata de terti. Cel mai important exemplu pentru aceasta faza de integrare este Asociatia Statelor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

Zonele de liber schimb. In aceasta faza se elimina total barierele vamale dintre statele membre, permitandu-se politici independente ale membrilor fata de terti. Cele mai importante zone economice de liber schimb sunt: Spatiul Economic European (format din cele

12 state membre ale Comunitatii Europene si cele 7 state ce formau AELS), Asociatia Europeana a Liberului Schimb, Asociatia Integrarii Latino-Americane, Acordul de Comert Liber al Americii de Nord, Acordul de Liber Schimb SUA-Canada, Acordul de Liber Schimb SUA-Israel, Acordul de Liber Schimb al Tarilor Central Europene.

Uniunea vamala. Este o faza superioara de integrare in care partenerii accepta uniformizarea politicilor lor comerciale fata de terti. Adoptarea acestei politici contribuie la eliminarea unor fenomene distorsionate de tipul pseudotransferurilor de produse

intraregionale, destinate ocolirii barierelor comerciale mai pronuntate in anumite tari decat in altele apartinand aceluiasi grup. Reprezentative pentru aceasta faza a integrarii sunt: Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg), Comunitatea Africii de Est ( Kenia, Tanzania si Uganda).

Prin aspectele sale, integrarea economica conduce la aparitia unor blocuri comerciale regionale

Uniunea Europeana are o politica in domeniul comercial care intra adeseori in contradictie cu cea a S.U.A.

In prezent, 25 de state europene compun UE

Piata comuna. In aceasta faza are loc dezvoltarea liberului schimb la nivelul tuturor factorilor de productie (forta de munca si capital) precum si al tuturor categoriilor de produse (bunuri fizice si servicii). Se disting pentru acest stadiu de integrare: Piata Comuna a Americii Centrale, Comunitatea Economica Europeana (ce 12 state, pana la transformarea in Uniunea Europeana), Uniunea Mahgreb, Mercosur.

Uniunea economica si monetara. Este faza superioara ce presupune armonizarea legislatiei intre tarile membre precum si utilizarea unei monede unice. Prin Tratatul de la Maastricht (1991) Comunitatea Economica Europeana s-a propus trecerea catre aceasta faza superioara a integrarii.

Integrarea economica semnifica crearea unui spatiu economic comun, libera circulatie a capitalurilor, marfurilor, serviciilor si persoanelor, adaptarea unei politici comune in domeniul industriei, agriculturii, serviciilor si in domeniul social. In acelasi timp, procesul de integrare conduce la o diviziune a muncii, la o specializare intra si internationala, fiind de fapt un ansamblu de actiuni prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional.

Principalele regiuni de integrare economica

Uniunea Europeana (UE)

Nucleul acestei organizatii a fost format in 1951 prin infiintarea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO) de catre 6 state: Franta, R.F.Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg.

In 1957, la Roma se semneaza tratatul prin care CECO se transforma in Comunitatea Economica Europeana (CEE). In 1973 celor 6 state li se alatura Marea Britanie, Irlanda, Danemarca.

In 1979 se infiinteaza sistemul monetar european si se introduce moneda unica europeana (ECU). In anii ulteriori noi state adera la CEE. Astfel, in 1981 Grecia si in 1986 Spania si Portugalia. In

1995, in UE (noua forma) intra Austria, Finlanda, Suedia. Numarul statelor ajunge la 15. Norvegia a hotarat prin referendum sa nu adere la UE. Denumirea de UE a intrat in vigoare la 1 noiembrie

1993, cu o intarziere de zece luni fata de ce s-a stabilit la Maastricht (decembrie 1991) Intarzierea s-a datorat ratificarii greoaie de catre parlamentele celor 12 state componente la acea vreme. Principalele prevederi ale acestui tratat din care rezida si importanta sa majora sunt urmatoarele: crearea Uniunii Economice si Monetare, crearea Marii Piete Europene, crearea Uniunii Politice, cresterea rolului Parlamentului European, cetatenia comuna.

In contextul intrarii multor state din AELS si CEFTA in UE, rolul acestor organizatii s-a diminuat

Fata de intentiile initiale, CEMN a reusit sa realizeze putine lucruri

Cea mai importanta dintre aceste prevederi, crearea Uniunii Economice si Monetare are ca prim pas introducerea monedei unice - EURO - la 1 ianuarie 1999.

La 1mai 2004 UE primeste alte 10 state: Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Cipru.

O serie de state poseda statutul de state asociate la UE: Turcia, sau mai noi: Romania, Bulgaria, Croatia .

Asociatia Economica a Liberului Schimb (AELS)

Aceasta organizatie a fost creata in 1960 din initiativa Marii Britanii ca o replica la CEE (Franta se opusese aderarii Marii Britanii la CEE) si a fost formata initial din Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Austria, Elvetia, Liechtenstein. Ulterior unele tari au aderat la UE.

In mai 1992 CEE si AELS semneaza un acord privind crearea Spatiului Economic European (SEE). In prezent SEE numara 380 milioane de locuitori si detine 40% din comertul mondial.

Acordul de Liber Schimb al Europei Centrale (CEFTA)

Initial a fost creata Trilaterala de la Visegrad alcatuita de Polonia, Ungaria, Cehoslovacia in februarie 1990, iar ulterior, ca urmare a Declaratiei de la Cracovia (octombrie 1991) s-a cazut de acord in privinta crearii unei zone de liber schimb in conformitate cu prevederile GATT pana la 1 ianuarie 2001. In anul 1994 a fost acceptata si Slovenia ca membru cu drepturi depline. Initial Romania a fost refuzata la aceasta intelegere, dar dupa indelungate negocieri, cele 5 state (numar rezultat din impartirea Cehoslovaciei) au hotarat si primirea Romaniei - 1 iulie 1997, iar ulterior si a Bulgariei. Dintre prevederile mai importante ale acestui acord trebuiesc amintite o serie de reduceri ale taxelor vamale la mai multe categorii de produse industriale si agricole.

Cooperarea Economica a Marii Negre (CEMN)

A fost infiintata prin declaratia semnata in iunie 1992 la Istambul de catre statele riverane Marii Negre: Turcia, Bulgaria, Romania, Rusia, Ucraina, Georgia precum si de alte tari: Grecia, Rep. Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Albania.

CEMN reprezinta o structura regionala cu rolul de a pune in valoare potentialul economic, resursele umane (250 milioane locuitori), situarea geopolitica. Un obiectiv de prima importanta pentru aceasta organizatie il reprezinta transportul gazelor naturale si al petrolului dinspre Mare Caspica spre Europa Occidentala, element de maxima importanta deosebita si pentru Romania. Principalele atuuri de care dispune tara noastra sunt: un grad mare de siguranta, existenta unor disponibilitati de prelucrare, capacitatea sporita a portului Constanta, facilitarea legaturii cu Marea Nordului prin intermediul Dunarii. Energia constituie, de altfel una din principalele preocupari in cadrul acestei regiuni de integrare. Se cauta noi strategii si politici, criterii si prioritati in scopul conectarii retelelor din regiune pentru crearea unui sistem regional.