METAMORFOZE ETNICE SI MODELUL DE ORGANIZARE SPATIALA A ASEZARILOR DIN DOBROGEA

METAMORFOZE ETNICE SI MODELUL DE ORGANIZARE SPATIALA A ASEZARILOR DIN DOBROGEA

1. Delimitari conceptuale

Geografia stiinta a dialecticii, are ca principale dimensiuni ale proceselor si fenomenelor geografice studiate timpul si spatiul.

Dupa incursiunea facuta in timp - geologic, istoric, biologic si socio-politic, sa abordam dimensiunea spatiala a problematicii etnodemografice a Dobrogei, prin prisma sistemului de asezari umane. Habitatul dobrogean venind dintr-o istorie veche si zbuciumata, este in sine purtatorul atator caracteristici, preluate si fixate, din straturile civilizatiilor suprapuse pe aceste locuri.

Incepem prin a defini terminologia si prin a da concretete conceptelor si modelelor geografice. In plan mondial este, deja bine conturata, o opinie larg impartasita, ca geografia este o stiinta sociala, in primul rand. Cei care impartasesc aceasta opinie definesc astfel geografia: "Stiinta a organizarii spatiale a societatii". Istoricul francez Fernard Brandel este cel care numeste obiectul geografiei ca "un studiu al societatii in spatiu".

Conceptul de spatiu presupune in afara spatiului concret, observabil si un spatiu abstract, deoarece a gandi, a analiza spatiul presupune a construi de la baza continuturile concrete ale structurilor generale exprimate prin: resurse, sisteme, interrelatii si identificari spatiale.

In actualitatea geografica se vorbeste de spatiu de relatie, adica spatii delimitate si reprezentate de fluxuri vizibile si invizibile, fluxuri care genereaza arii de influenta surprinse cartografic si evidentiind spatiile polarizate.

Scoala geografica franceza asi fundamenteaza discursul pe trei centre de interes, in contextul asocierii societatii si spatiului si anume:

1. utilizarea ecologica a spatiului - presupune ca geograful sa analizeze cum un grup social, ori o societate apara sau delapideaza potentialul natural;
2. organizarea spatiului - presupune analiza repartitiei oamenilor si distributiei bunurilor, stabilirea legalitatilor tinand cont de fluxuri, axe, resurse, poli;
3. diferentierea (sau ierarhizarea) spatiului in suprafete omoloage, in asa numite "clase socio-spatiale" (spatiul definit de un grup organizat teritorial), avand in vedere toate gradele scarii de proportie, de la cartier urban sau localitate rurala, pana la marile ansambluri regionale sau mondial (M.G.Gaudin, 1989).

In acceptiunea contemporana a Scolii americane, geografia este definita ca "stiinta a spatiului social", stiinta care studiaza oamenii, locul si imprejurarile, iar cunoasterea geografica are o valoare practica a perspectivelor spatiale si a mediului inconjurator pentru situatiiile de viata la scara locala sau globala. Salvatore I.Natoli deosebeste cinci teme fundamentale in geografie:

• asezarea (localizarea) - in termeni relativi sau absoluti, exprima conexiunile logice in directia cunoasterii geografice superioare;
• locul - "spatiu definit, sau nedefinit, dar indeplinind conditiile pentru o situare clara" (Oxford English Dictionary); in privinta locului un alt americal, F.Kukermann, identifica sase componente importante: asezarea, unicitatea, integrarea in natura si cultura, urgenta sau viteza de schimbare socio-culturala, simbolistica si identificarea locului central;
• relatiile din interiorul localitatii - privitor la modul cum localitatea s-a format, s-a dezvoltat si a castigat recunoastere geografica in complexul sistem de interactiuni dintre oameni si mediile psihice si culturale;
• relatiile dintre localitati - contextul influent al interactiunii spatiale caracterizeaza fluxurile economice, sociale si informationale, complexe intre diversele localitati;
• regiunile - principala unitate a studiului geografic este regiunea. Ea corespunde spatiului delimitat dupa diferite criterii selectate si potrivit lui John Traser Hart, regiunea este "cea mai inalta forma a artei geografice".

Scoala geografica romaneasca a manifestat un tot mai mare interes pentru abordarea dimensiunii spatiale a geografiei ca stiinta a societatii (geografia umana). Ioan Ianos preocupat de organizarea spatiului geografic si sistemele teritoriale la nivelul Romaniei, defineste spatiul geografic ca "un hiperspatiu, cuprinzand o multime de subspatii caracteristice: geomorfologic, climatologic, pedologic, biogeografic, social, economic etc. intre care exista multiple relatii de interactiune si integrare. Practic, spatiul geografic se caracterizeaza printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor". Plecand de la premisa ca orice spatiu geografic se carecterizeaza prin particularitati dimensionale si prin aspecte calitatetive, stabileste proprietatile spatiului si anume:

• proprietati metrice - exclusiv caracteristici cantitative ale spatiului (unghiuri, distante, suprafete, volume etc.);
• proprietati topologice - aspecte calitative care asigura functionalitatea spatiului geografic (multidimensionalitatea, continuitatea, coerenta, organizarea).

O categorie aparte o constituie spatiul geografic functional, care este conceput ca "un spatiu in care asezarile formeaza un ansamblu clar ierarhizat si se constituie din reuniubea integrala a spatiilor de influenta ale tuturor asezarilor ce il compun" (I.N.Roman, 1987). O entitate teritoriala propice studeirii spatiului geografic, este sistemul de asezari care "reprezinta totalitatea asezarilor dintr-un spatiu determinat si relatiile complexe care se stabilesc intre ele. Sistemele de asezari au doua trasaturi de baza: ierarhia si centralitatea" (cf. G.Erdeli si colab., 1999).

"Sistemul de asezari este definit de o asociere libera a unor asezari invecinate, indiferent ca apartin urbanului ori ruralului, intre care s-au stabilit relatii de cooperare stranse, ca urmare a plasarii teritoriale diferentiate si inegale dimensional si calitativ a functiilor, respectiv a dotarilor cu rol de loc central". (V.Surd, 2002)

Prin dimensiunea sa spatiala, Sistemul de asezari este un sistem teritorial, esential in definirea unui anumit tip de dezvoltare teritoriala.

Sistemul teritorial rezulta din interrelatiile care se instaureaza intre cele doua componente - mediul natural si mediul antropic (medii artificiale: economic, construit, social si psihologic). Fizionomia si functionalitatea sistemului teritorial depind de intensitatea si formele pe care le imbraca relatiile dintre acestea. Se constata o interconditionare reciproca intre comportamentul comunitatilor umane (care in functie de experienta, modul de viata, traditia si aspiratiile lor schimba fizionomia si functionalitatea spatiului construit) si cel al asezarilor umane (care prin diferite caracteristici ale mediului si populatiilor, continute, creaza atitudini sau obiceiuri de locuire, tehniuci de constructie, de valorificare economica sau chiar de stil de viata).

Sistemele de asezari se clasifica in doua categorii cu caracteristici distincte - urbane si rurale.

Sistemele de asezari urbane. In cadrul sistemului oras se deosebesc doua subsisteme, cu relatii intense intre ele: orasul propriu-zis si zona sa de influenta.

Potrivit lui I.Ianos "zona de influenta are rolul de a estompa dezechilibrul teritorial determinat de aparitia si dezvoltarea orasului respectiv si de a atenua fortele centripete ale acestuia fata de spatiul inconjurator".

Componentele sistemului urban sunt:

terenurile - suportul fizic care prin satisfacerea, pe plan local, a consumului alimentar si chiar de materii prime, devine un factor important al dezvoltarii. Un alt aspect care produce structurari si ierarhizari in interiorul orasului este pretul de vanzare a terenului - cu un gradient evolutiv spre zona centrala (de obicei);

baza economica - supradimensionarea ei provoaca fluxuri umane convergente, care pot depasi zona de influenta. Reprezinta elementul fundamental al intregului sistem fiind cauza sau efectul unor mutatii majore in cadrul celorlalte componente;

populatia este componenta cu rol dinamizator datorita mobilitatii si puterii de interventie. Marimea demografica a orasului este o variabila cu multiple efecte modificatoare.

Sistemele de asezari rurale. Spatiul rural este dominant la scara planetara si nationala. Vasile Surd (2002) precizeaza ca "el se compune din subspatii structurale pe diferite utililtati de natura economica, ecologica si de habitat, se asociaza si se integreaza la nivele superioare de organizare cu spatiul urban, rezultand spatii mixte, de complexitate si functionalitate sporite". Pe baza unor indici si luand in considerare specificul national, Vasile Surd, contureaza pentru Romania patru categorii de spatii:

a.       rural excesiv - suprafete mari, acces dificil, distante mari de oras;

b.      rural intermediar - acces mai usor spre piata urbana care comanda;

c.       rural de aglutinare si asimilare - in proximitatea urbanului, rururbanizare;

d.      urban - cu o mare varietate de forme.

Calitatea spatiului rural consta in functia lui de baza, productia agro-alimentara si artizanala, iar ca fenomen poate fi sesizat atat in dimensiunea sa spatiala, dar mai ales in cea social-spirituala. Sub aspect social majoritatea populatiei rurale apartine taranimii care se particularizeaza prin grai, tinuta vestimentara, grad de instruire, mod de viata (V.Surd, 2002).

Concluzie. Pe fondul conceptelor abordate anterior putem desprinde mai bine si identifica dubla influenta etnica si demografica pe care o exercita cantitativ si calitativ populatia asupra sistemului teritorial de asezari al Dobrogei.

Dela modul specific si traditional de a construi locuinta, gospodaria si dotarile edilitare comune, pana la esteticul si functionalitatea lor, stilulk de viata, traditii, obiceiuri si inventar agrogospodaresc si chiar pana la limba, religia si relatiile intercomunitare (multe alte caracteristici trebuie analizate), se disting influente si dominante etnoculturale, care prin convietuire indelungata au provocat transferuri, modificari si sinteze in acest "melting pot" care este Dobrogea.

2. Organizarea spatiului urban si periurban in Dobrogea

Centrul urban cu functii zonale la nivelul Dobrogei este Constanta - situat in varful ierarhiei oraselor maii ale Romaniei (cu 350.581 locuitori aa recensamantul din 1992 si 310.526 locuitori, la cel din 2002) si cu unl hinterland ecolonomic ce acopera. o arie cel putin dubla celei a Romaniei. Constanta s-a detasat in centru provincial abia la inceputul secolului XX, dupa o coucurenta deschisa de vreo trei decenii, cu Tulcea - centru cultural si comercial al romanilor nord-dobrogeni si cu o concurenta mai putin afisata cu Silstra - spre care gravitau dobrogeni dunareni. De altfel; in cele doua vechi orase Tulcea (Aegyslis) si Silista (Durpstorum) elementul romanesc nu s-a stins niciodata, dimpotriva a evoluat spre valori culturale prin infiintarea primelor si celor mai vechi scoli romanesti si mult mai vechi decat ele, biserici romanesti. Spre cele doua importante centre dunarene - secondate de Harsova si mai timid Isaccea - s-au dirijat pe de o parte, oficial sau in deplina ilegalitate, ajutoare financiare si materiale ale statelor romanesti si pe de alta grupuri de romani nord - dunareni care au reimprospatat mereu elementul romanesc local. Edificator asupra influentei zonale si puterii culturale a celor doua, orase este si localizarea manastirilor ortodoxe romanesti in Dobrogea, cat mai aproape de ele: Cocos, Celic Dere si Saon langa Tulcea si Dervent langa Silistra.

Evolutia economico-sociala a Dobrogei de dupa integrarea ei spatului roman a generat, in chip firesc, modificari de amploare in structura fiziologica si morfostructurala a centrelor urbane. Spre deosebire de Transilvania sau Banat, unde evul mediu si apoi secolele al XVIII-lea si al-XIX-Iea, au fost marcate de o bogata retea de centre urbane, targuri si centre mestesugaresti (cu zestre edilitara consistenta; fizionomie si morfologie bine structurate) si spre deosebire chiar de Moldova sau Multenia, Dobrogea otomana a fost eminamente rurala. Urbanizarea dobrogeana a vremii respective nu reprezenta decat jalnice parodii comparativ cu orasele transdanubiene si in pofida faptului ca veneau, unele dintre ele; cu faima civilizatiei antice, gradul lor de decadere - intr-un imperiu oriental atemporal si aspatial - a ajuns pana la pragul disparitiei unora dintre ele. Constanta, spre exemplu, fosta cetate a Tomisului, vestit in tot Pontul, era,- pe la 1850, cand a fost vizitata de catre Ion Ionescu de la Brad - doar un biet sat de pescari. Abia cu anul 1860 - momentul construirii caii ferate Constanta - Cernavoda, isi redescopera vocatia portuara, insa dezvoltarea este lenta in continuare pana la 1895 cand se inaugureaza portul modern si podul de la Cernavoda - Fetesti. Pana in acel moment Tulcea era orasul cel mai mare si important al Dobrogei, beneficiind de legaturile transfrontaliere pe care le gestiona si mai ales de situarea sa geografica la Dunare, inaintea patrunderii in Delta.

In interiorul provinciei doar cateva asezari mai rasarite - cu rol de targuri si iarmaroace - aveau pretentii urbane. Intre acestea Babadagul era mai indreptatit sa se remarce - o vreme a fost centrul otoman administrativ al Dobrogei de Nord, iar pe drumul comercial de uscat ce trecea prin mijlocul Dobrogei, in sud cel mai important centru urban era Bazargicul. La jumatatea drumului intre cele doua asezari, halta obligatorie pentru modul de transport al momentului, se afla Medgidia, targ situat in partea superioara a vaii Carasu la intersectia in cruce a celor mai importante axe de circulatie: Cernavoda - Constanta (vest - est) si Tulcea - Babadag - Bazargic - Varna (nord - sud). Ca si Bazargicul si Babadagul si Medgidia a fost locuita majoritar de catre musulmani, turci care se ocupau cu negustoria si mestesugurile si tatari profilati pe cresterea animamelor specifice stepei - oi, capre, cai si magari si pe prelucrarea pieilor lor.

Desi situata la marginea Imperiului Otoman, Dunarea a fost linia celor mai importante asezari urbane ale Dobrogei incepand din amonte cu Turtucaia si continuand cu Silistra, Harsova, Macin siIsaccea.

Regimul international de navigatie, instituit pentru Dunare si amenajarea bratului Sulina, ca un canal navigabil, cu avut ca efect dezvoltarea orasului Sulina - port maritim si fluvial, oras cosmopolit cu o structura eterogena si cu estetica orientala.

Prezenta si altor comunitati etnice conferea diversitate cultuzral - lingvistica si religioasa, dar si complementaritate functional economica asezarilor in cauza. Astfel, Tulcea avea si insemnate grupuri de grecu, bulgari, germani, rusi-lipoveni, armeni, evrei si italieni, semintii care se regaseau aproape in toate asezarile urbane ale Dobrogei, alaturi de romani, turci si tatari. Dovezile cele mai graitoare despre numarul lor siputerea lor economica, dar si despre viata lor spirituala le reprezinta edificiile de cult - biserici, sinagogi si geamii - si scolile care au functionat pe langa ele.

In sistemul de relatii ce se stabilesc intre oras si spatiul inconjurator se detaseaza cele dintre oras si zona sa de influenta, iar intensitatea acestor relatii depinde de volumul si specificul activitatilor din oras, de marimea demografica si de potentialul uman si economic ale acestuia. Reteaua urbana actuala a Dobrogei se ierarhizeaza, conform regulei "talia urmeaza rangul" si dupa toate aceste criterii, pe urmatoarele nivele:

1. centru nodal (peste 350.000 locuitori) de importanta regionala si nationala, centru polarizator al provinciei, Constanta - cu o atractivitate foarte ridicata este situat in punctul nodal al intersectiei axelor urbane Navodari - Mangalia, dispusa pe directia generala nord - sud in lungul tarmului si Cernavoda - Medgidia - Constanta, pe directia vest - est in lungul canalului Dunare - Mearea Neagra.
2. centre de echilibru (40.000 - 100.000 locuitori), cu importanta judeteana - Tulcea, resedinta de judet, si Medgidia si Mangalia, orase-municipii cu activitate economica importanta si influenta majora in reteaua de asezari (sfera de influenta se intinde pana la 60 km);
3. orase de marime medie (20.000 - 40.000 locuitori) cu importanta locala si activitate industriala majora: Navodari si Cernavoda, integrate axelor urbane si de transport ce au ca centru polarizator Constanta;
4. centre de atractie zonala (sub 10.000 locuitori), cu influenta redusa in teritoriu, fie dispersate in areale extinse - precum Sulina, Harsova, Macin, Isaccea, Babadag si Negru Voda, fie situate in perimetrul axelor urbanizate si gravitand in jurul Constantei - Ovidiu, Basarabi, Eforie si Techirghiol.

Spatiul urban propriu-zis se suprapune practic teritorial cu vatra construita a orasului respectiv. Interventia antropica este maxima, iar peisajul initial a cunoscut modificari fundamentale. Aceste modificari sunt in structura fiziologica concretizate prin amplificarea activitatilor economice, prin cresterea capacitatii de polarizare, prin dezvoltarea activitatilor sociale, culturale si administrative.

Noile structuri ale spatiului urban au impus concentrari de fluxuri pe caile de transport, intre gara si unitatile economice, zonele rezidentiale, zonele de recreere etc. In ultimii 10 ani s-a produs hipertrofierea sie xtinderea tentacular - spatiala a orasului, fie prin extidenrea ordonata a unor cartiere rezidentiale anterior existente, fie prin alegerea unor amplasamente noi - legate de turismul estimal (intre Constanta si Ovidiu, la Mamaia Sat, Costinesti, Lazu, la 2 Mai) sau legate de perspectivele de dezvoltare a transporturilor (la Agigea si Zona libera din portul Constanta Sud, in zona Canalului la Valu lui Traian etc.).

Spatiul geografic periurban este arealul din jurul oraselor si are structuri complexe rezultate din relatiile reciproce cu orasul. Extrem de sensibil la transformarile petrecute in oras, spatiul periurban, desi se dezvolta legat de puterea de cumparare si gradul de dezvoltare ale orasului, poate da nastere unor viitoare nuclee urbane. Specificul arealului suburban litoral este ca pe langa functia rezidentiala (de asezari dormitor, cum par Cumpana, Mamaia Sat, Lazu, Agigea, Palazu Mare s.a.), multe asezari satelitare au vara statutul unor statiuni turistice (deci functiuni de servicii, cum sunt: Agigea, Schitu, Costinesti, 23 August, Tuzla, 2 Mai, Vama Veche). Acestea joaca rol de centre de coordonare locala, au caracter cvasiurban si isi pregatesc un profil social economic apropiat de cel urban.

Tendintele de crestere si extindere a oraselor (indeosebi Constanta) se realizeaza pe aliniamente care insotesc principalele cai rutiere. E contureaza deja doua noi zone rezidentiale - cu locuinte si dotari tehnico-edilitare la standarde europene - in nordul Constantei:

la N - in prelungirea statiunii Mamaia, face legatura intre aceasta, Mamaia Sat si Statiunea Navodari;

la NV - in prelungirea cartierului Tomis Nord, face legatura intre acesta, Palazul Mare (apartine municipiului) si orasul Oviud.

Cele doua prelungiri urbane cu caracter tentacular marginesc lacul Siutghiol, la E si V, iar latura nordica a acestuia urmeaza sa fie circumscrisa spatiului urban, prin extinderea oraselor Navodari si Ovidiu spre satul Lumina, care prezinta solide caracteristici urbane.

Zone rezidentiale moderne si noi spatii turistice se dezvolta intre Constanta si Eforie - Latu, Agigea, Zona Libera din Portul Constanta Sud - intre Eforie - Tuzla - Costinesti si intre Mangalia - Limanu - 2 Mai.

In ritmul extinderii urbane produse in ultimul deceniu, in urmatorii 10 - 15 ani se poate ajunge la o trama stradala urbana, cvasi-continua intre Navodari - Constanta - Costinesti si intre 23 August - Neptun - Mangalia - Vama Veche.

Potrivit individualizarii spatiilor geografice macroteritoriale, facuta de Ion Ianos, 1987, se evidentiaza un asemenea spatiu dobrogean, in care rolul principal il are Constanta, urmata de Tulcea, Harsova, Medgidia, Cernavoda si Mangalia pe pozitia a doua, iar cu influente gradual diminuate vin pe treapta a treia Isaccea, Babadag, Sulina, Topolog, Cerna (dub influenta Tulcei) si Baneasa, Cobadin, Negru Voda, Eforie, Ovidiu, M.Kogalniceanu si Cogealac.

Influenta lor este si mai restransa in teritoriu, relationand cu centre comunale medii si mari.

Doua zone marginale in nord-vest (Macin) si sud-vest (Ostrov) ies din spatiul functional dobrogean si prin pozitia lor, apropiata de Braila - Galati (Macinul) si de Calarasi (Ostrovul) se inscriu in spatiul geografic functional vranceano-galatean si, respectiv, cel central - muntenesc (vezi fig..)

Intr-un registru regional mai amplu, circumeuxinic, Dobrogea, ca provincie costier-maritima a Romaniei, interrelationeaza, inca timid, cu zonele costiere ale celorlalte state riverane. Talia demografica diferita a acestora (vezi fig.nr.. tabel si harta M.Neagra), specificul economic si amploarea redusa a schimbului comercial, sunt bariere in calea stabilirii unui sistem functional macroregional.

Se contureaza insa o arie metropolitana de o tot mai sporita atractivitate, cea a Istanbulului, care prin dimensiune demografica, putere comerciala, fluxuri de cai de comunicatie - maritime si terestre, pozitie geo-strategica si potential turistic, relationeaza din ce in ce mai mult cu Dobrogea. In acest sens minoritatea turco-tatara din provincie este o punte de legatura, iar influenta civilizatiei turco-musulmane in zona, reprezinta o oportunitate a dezvoltarii schimburilor si fluxurilor de marfuri si populatie din si spre Istanbul.

3. Tipurile structurale si fizionomice de orase in Dobrogea

In formarea structurilor morfologice ale unui oras au rol important elementele cadrului natural si factorii istorici si economici, acestea generand o tipologie urbana de mare varietate. Conform lui Vasile Cucu "cadrul natural (in primul rand configuratia terenului), ca si populatia, cu elementele componente ale morfologiei unui oras formeaza. personalitatea orasului".

Analizand situarea oraselor dobrogene in cadrul natural specific, constatam ca putem deosebi trei categorii de referinta:

1. orasele maritime - intre care orasul Sulina ocupa o pozitie izolata, la gura de varsare a bratului Sulina in mare si este situat pe o vasta zona mlastinoasa aflata sub nivelul marii si inconjurata de grindurile maritime Letea, Caraorman, Saraturile, iar la est este inchisa printr-un cordon litoral subtire;

Celelalte orase Navodari, Constanta, Ovidiu, Eforie, Techirghiol si Mangalia sunt grupate, intr-un areal restrans (cu o lungime nord-sud de cca. 60 km), inscris litoralului, ce descreste in altitudine, de la vest spre est de la 60 m la 20 m si puternic fragmentat de o serie de limane si lagune maritime (Navodari - Tsaul, Ovidiu - Siutghiol, Techirghiol si Mangalia).

2. orasele dunarene - Tulcea si Isaccea, in zona nordic-dunareana, amplasate pe versantul nordic extins cu o platforma colinara si o zona aluvionara, in cazul Tulcei - dispus intr-un amfiteatru natural - si pe rama nordica a Podisului Niculitel, cu trei tesare de eroziune in cazul Isaccei;

Macin, Harsova si Cernavoda situate in zona vestic-dunareana: Macinul coboara spre vest pe trepte de relief din care cea mai joasa este lunca Dunarii; Harsova se extinde pe o campie joasa usor inclinata spre sud (spre Dunare) si inchisa la est prin dealuri (D.Cetatii, D.Mare, D.Canaralelor); Cernavoda, situat pe malul nordic al vaii Carasu, la gura de varsare a acesteia in Dunare, pe un relief fragmentat cu pante relativ mari ce coboara de la 100 m pana la 10-12 m in lunca varii, astazi in lungul canalului Dunare - Marea Neagra.

3. orasele interioare - Babadagul, situat in plina zona de dealuri, cu altitudini ce variaza intre 20 m pe malul lacului Babadag si peste 250 m pe culmile deluroase cu pante accentuate, situate in vestul si sud-vestul orasului; Medgidia, s-a dezvoltat in dreptul unui vad al vaii Crasu cu extindere pe versantul sudic al acesteia; Negru Voda, evoluat dint-un sat de vale si versant, specifice podisului jos si nivelat din sudul Dobrogei.

Organizarea spatiala a asezarilor urbane din Dobrogea este caracterizata prin dispersia lor, respectiv gradul de imprastiere sau de concentrare conform metodei propuse de Vintila Mihailescu: calcularea distantei liniare (distanta dintre doua orase pe drumurile cele mai frecventate) si a densitatii aureolare (numarul de km² ce revine fiecarui oras dintr-o grupare). Aplicand metoda, deosebim o grupare in care densitatea aureolara medie si intensitatea legaturilor functionale o inscriu gruparilor cu profil urban bine definit: axele urbane - litoral (Navodari - Mangalia) - Canalul Dunare - Marea Neagra 60 km fiecare (coeficientul densitatii aureolare: 4-5). A doua grupare, mult mai modeste, o reprezinta triunghiul urban Tulcea, Babadag, Isaccea (cu un coeficient al densitatii aureolare de 3-4).

Trasaturile de expresie fizionomica concretizate in forma si textura imprima oraselor dobrogene particularitati care le clasifica astfel:

orase de forma tentaculara - Constanta - format prin extinderea localitatii, in diverse faze de crestere in lungul principalelor artere de circulatie ce converg spre nucleul antic - central (cresterea a dus la includerea unor asezari rurale: Viile Noi, Medeea, Coiciu, Anadolchioi);

orase de forma semicirculara - Tulcea, cu aspect de amfiteatru, urmare a morfologiei identice a reliefului;

orase de forma areolara alungita - Mangalia, Eforie Nord, Eforie Sud si statiunile Mamaia, Olimp, Neptun - orientate astfel de prezenta unor obstacole naturale (lacuri, cordoane litorale, faleza) sau a unor cai de comunicatie;

orase cu forma poligonala neregulata, conditionata de configuratia reliefului, imbinata cu o locuire nedirijata in timp si cu puternice influente orientale - Babadag, Macin, Harsova, Cernavoda, Medgidia si Navodari.

Studiu de caz - CONSTANTA - evolutii geografice

Un aspect aparte al Constantei il constituie evolutia demografica si teritoriala de un dinamism rar intalnit.

1. evolutia demografica: La incorporarea Dobrogei in Romania, anul 1878, Constanta numara 4530 de locuitori si doar in cativa ani (1879-1891) isi dubleaza populatia. Asa cum constata si Benone Zotta, 1995, p.59, "se observa o crestere continua, inegala, a populatiei orasului in diferite perioade ale activitatii sale", ilustrata in tabelul urmator:

Cresterea s-a produs sub influenta dezvoltarii economice si culturale a orasului. Intre acestea dezvoltarea portului, a turismului, comertului si industriei au fost vectorii propulsarii economice, presupunand si o continua afluenta de forta de munca. Fluxurile de populatie receptate de oras au avut valori diferite si ele s-au adaugat unui excedent natural care a avut valori pozitive pana in 1991, dar care nu a constituit principala sursa de crestere, aceasta ramanand sporul migratoriu pozitiv. Crseterile cele mai mari s-au inregistrat intre 1948-1966, de 71422 locuitori, 1966-1977 de 106702 locuitori si 1997-1992 de 93603 locuitori.

Incepand cu 1992 se inregistreaza un spor natural negativ (de - 0,3 la mie), care coroborat cu criza economica si cu procesul de emigrare (spre asezarile de origine sau spre alte state), au generat prima scadere a numarului de locuitori ai Constantei in conditii de pace din cei 125 de ani, de cand a fost integrata Dobrogei (intre 1992 si 2002 scaderea a fost de 40055 persoane).

2. evolutia teritoriala: o asemenea dinamica a cresterii numarului de locuitori, este obligatoriu sa fie insotita de o crestere a spatiilor rezidentiale, a celor cu functiuni economice si social-culturale, care au facut ca orasul sa se extinda mereu, mai ales tentacular, pe caile de acces si legatura: NV inspre Tulcea, spre V inspre Harsova si Medgidia - Cernavoda si spre S inspre Mangalia.

In evolutia teritoriala a Constantei putem stabilit urmatoarele etape de extindere (fig.nr...):

etapa antica - zona peninsulara a orasului;

etapa 1879 - 1896 - zona veche extinsa pana la aliniamentul Bulevardului Ferdinand (fost Republicii);

etapa 1896 - 1925 - zona interbelica extinsa pana la aliniamentul soseaua Mangaliei - Bdul Mamaia;

etapa 1925 - 1990 - zona contemporana, cu cartiere dezvoltate tentacular (care au inglobat si fostele sate limitrofe Bratianu, Anadolchioi, Palas, Coiciu, Medeea, Viile Noi) pana la aliniamentul soseaua Aurel Vlaicu - Lacul Siurghiol - statiunea Mamaia.

In prelungirea acestora orasul se extinde, tot tentacular, in special spre nord (ingloband statiunea Mamaia si satul Palazu Mare) spre vest (pana la Valul lui Traian) si spre sud (pana la Agigea - Lazu si Cumpana). Limita se va fixa, probabil prin 2010 pe aliniamentul viitoarei autostrazi Bucuresti - Constanta, la vest de Ovidiu - Poiana, Valea Seaca, Cumpana, cu care se va face jonctiunea.

3. caracterul multietnic si confesional al Constantei se reflecta foarte bine in arhitectura sa, care pentru etapele 1879-1918 si 1920-1940, prezinta o diversitate ridicata si ii confera orasului tinuta cosmopolita si metropolitana.

Din aceasta perioada dateaza si cladirile cele mai reprezentative ale orasului, iar intre ele cele de cult sunt cele mai ilustrative: ele impun si un anumit stil arhitectonic propriu si semnaleaza si prezenta si vitalitatea unor confesiuni diverse. Dimensiuni, forme si religii diferite sunt prezente in aceste cladiri de cult (vezi foto), situate toate in zona veche la distante ce nu depasesc 500 de metri intre ele. Catedrala ortodoxa armeana, biserica lipoveneasca de rit vechi, biserica romano-catolica, geamia si moscheea musulmana si sinagoga mozaica contribuie la armonia ecumenica a Constantei. In oras exista mai multe biserici ortodoxe, geamii musulmane, case de rugaciuni ale unor culte neo-protestante - baptisti, penticostali, adventisti - si in anii 1970 - 1980 au fost demolate sinagoga de rit spaniol si biserica evanghelica, iar biserica ortodoxa bulgara a revenit credinciosilor ortodocsi romani a caror pondere a crescut constant si puternic.

Constanta, ca resedinta de judet are si un rol coordonator al comunitatilor confesionale, fiind resedinta Arhiespiscopiei Tomisului, a Muftiatului musulman si al unor structuri ierarhice teritoriale pentru alte culte. De aceea analiza structurii confesionale a populatiei judetului este mai relevanta pentru surprinderea fenomenului religios din municipiu.

La nivelul recensamantului din 1992 - 2002, aceasta structura confesionala prezinta o majoritate dominanta (90,7% in 2002) a crestinilor ortodocsi, urmata de o minoritate musulmana (6,8% in acelasi an), de confesiunea romano-catolica (0,8%), de cea crestina de rit vechi (0,5%) si penticostala (0,3%) (vezi fig.nr...)

4. Tipologia morfostructurala a asezarilor rurale in Dobrogea

In Dobrogea exista o stransa legatura intre caracteristicile morfologice ale satelor si factorii fizico si economico-geografici. Variatia formelor de relief dominate si mai ales cele din nordul Dobrogei ca si unele diferentieri economice, contribuie la crearea a numeroase nuante ale tipurilor de sate, in vreme ce uniformitatea pe suprafete intinse a celor doua categorii de factori contribuie la o lipsa de variatie in nuantarile trasaturilor tipurilor de sate, micile diferente datorandu-se unor elemente cu totul ale peisajului geografic. Principalele tipuri morfostructurale de sate din Dobrogea se prezinta astfel:

1. satele din Masivul Nord Dobrogean prezinta structura, numai in cazul celor asezate pe versanti, deoarece formele de microrelief conditioneaza risipirea locala a caselor;
2. in cuprinsul Podisului Dobrogei, predominmanta unora dintre factorii fizico-geografici, exercitarea influentei lor pe spatii restranse precum si gradul diferit de conditionare ale acestora de la un loc la altul determina ca dominant sa fie tipul de sat de mprime mijlocie si cu structura rasfirata, amplasat aproape totdeauna pe vai;
3. pe "prispele continentale", care in ansamblu sunt asemenea unor fasii cu latimi variabile ce inconjoara la vest, nord si est, vechiul relief dobrogean, se afla sate cu structura rasfirata, cu tendinte de adunare, dar foarte putine din ele adunate.

Cu toate deosebirile geomorfologice dintre unitatile de relief din Dobrogea predominante sunt satele de vale. Dupa asezarea lor in lungul vailor deosebim trei categorii: sate de obarsie de vai, sate in cuprinsul vailor si sate aflate la confluenta cu alte vai principale:

1. satele de obarsii de vai - cunosc, datorita morfologiei vailor, o mare deosebire intre Dobrogea de nord - unde au in general forma triunghiulara, sunt in general mici, au structura rasfirata cu tendinta de risipire si textura digitata (Atmagea, Valea Teilor, Malcoci) si Dobrogea de Sud - unde satele sunt relativ mari si au structura cu tendinte de adunare si textura deseori ordonata - ca urmare a faptului ca obarsile de vai sunt foarte largi, putin adancite in suprafata podisului si sunt mai totdeauna lipsite de apa (Baneasa, Cobadin, Comana, Tataru).
2. satele din cuprinsul vailor, au de asemenea caracteristici diferite in Dobrogea de nord fata de cea de sud. Astfel, in nord sunt frecvente satele situate in mici depresiuni sau bazinete (tipice Iulia, Izvoarele, Alba, Horia) sunt relativ mari, au structura rasfirata, cu textura neregulata. In Dobrogea de sud sunt frecvente satele in amfiteatru, care ocupa in general numai un versant al vaii, cu forma dreptunghiulara neregulata, structura rasfirata si cu o textura relativ regulata avand strazi lungi pe directia vaii si strazi scurte perpendiculare pe acestea (Pestera, Petrosani, Albesti).
3. satele situate pe vai la confluenta acestora cu colectorul lor mentin diferentierile intre cele doua parti ale Dobrogei. Astfel, in partea nordica, pe versantul dunprean, satele au forma triunghiulara cu baza pe Dunare, sunt mari, cu tendinte de adunare si au textura aproape regulata (Pecineaga, Ostrov, Carcaliu). Pe versantul dunarean al Dobrogei de sud, unde vaile se termina cu largi limane, satele sunt asezate pe versantul nord-estic al vailor sau pe malul Dunarii - sate de versant cu dezvoltare in evantai, mari, adunate sau cu tendinte de adunare (Ostrov, Oltina, Dunareni, Vlahii, Rasova).

O situatie in privinta aparte in privinta fizionomiei si morfologiei satelor este in cazul Deltei Dunarii unde personalitatea acestora este marcata de raportul dintre apa si uscat, bogatia hidrografica si biogeografica in contrast cu ariditatea climatului, contactul direct al Dunarii cu marea, s.a. Ca urmare a acestor factori asezarile rurale sunt rare si mici, localizate pe grindurile longitudinale - fluviatile sau pe campurile maritime si continentale, au textura ordonata si se incadreaza in categoria satelor liniare sau de tip strada (Crisan, Mila 23, Gorgova, Maliuc).

5. Marimea demografica a asezarilor rurale din Dobrogea

Specific in general Romaniei "sub aspectul dimensional (numar de locuitori), cele mai multe asezari rurale - apreciaza Nicolae Cianga, 2004 - se incadreaza in categoria satelor mici, sub 500 de locuitori". In Dobrogea insa cele mai multe asezarile rurale se incadreaza in categoria satelor mijlocii, cu populatie intre 501 si 1500 locuitori. Conform tipologiei demografice fundemantata in geografia romaneasca, am structurat scala dimensiunii demografice astfel:

1. treapta satelor mici (sub 500 locuitori)

sate foarte mici (catune) - 100 locuitori

sate mici, propriu-zise, intre 101-500 locuitori

2. treapta satelor mijlocii - cu populatie intre 501 - 1500 locuitori
3. treapta satelor mari (peste 1501 locuitori)

sate mari, propriu-zise, 1501 - 3000 locuitori

sate foarte mari, intre 3001 - 5000 locuitori

sate exceptional de mari, peste 5001 locuitori

Potrivit acestei clasificari cele mai multe sate - 126 din cele 308, adica 49,55% din populatia rurala se inscriu in categoria satelor mijlocii, pentru a caror talie medie ponderala este de 1369 locuitori, asa cum reiese si din tabelul urmator:

In clasament urmeaza treapta satelor mari, cu 67 de sate care reprezinta 42,73% din populatia rurala, dar pe care le putem departaja in subsidiar in sate mari, intre 1501 si 3000 locuitori (44 de sate), sate foarte mari, intre 3001 si 5000 locuitori (16 sate) si sate exceptional de mari, peste 1501 locuitori (acestea 7 la numar sunt: Cobadin, Cumpana, Greci, Lumina, M.Kogalniceanu - 8424 loc., Tuzla si Valu lui Traian).

Satele mici - sub 500 locuitori - sunt multe la numar, in total 115, dar ponderea populatiei lor in totalul rural al Dobrogei este de doar 7,72%. Intre acestea 87 de sare au un numar de locuitori cuprins intre 101 si 500, iar 28 sunt foarte mici (catune), sub 100 locuitori. Cateva dintre aceste catune sunt pe cale sa se desfiinteze prind epopulare, numarul locuitorilor existenti in 2002 fiind de doar 2 in Uzlina (Tl), 11 in Piatra (Tl), 13 in Caslita (Tl), 18 in Curcani (Ct), 19 in Haidar (Tl), 20 in Strunga (Ct) etc. Cele mai multe dintre aceste catune si anume 8, se afla in Detla Dunarii, altele 6 sunt in Podisul Oltinei si tot atatea in Podisul Casimcei. Un exemplu il constituie catunul Strunga, comuna Oltina (fost Casla), infiintat de mocani ardeleni pe malul Dunarii si ajuns acum la doar 20 de locuitori - catun risipit pe versantul cu expunere sud-vestica (foto nr...)

Comunele ca unitati teritorial - administrative, 96 in total in Dobrogea (din care 54 comune in judetul Constanta si 42 comune in judetul Tulcea), se clasifica dupa marimea demografica astfel:

Se deduce de aici ca numarul comunelor mijlocii cu populatie intre 1501 si 5000 de locuitori, este cel mai mare (61 din 96), iar media ponderala a taliei demografice este pentru comunele dobrogene de 3627 locuitori.

Referitor la raportul demografic intre spatiile geografice rural si urban el se prezinta astfel:

Cele 35,8% populatie apartinand spatiului rural ocupa insa cea mai mare parte a teritoriului si dupa tipologia subspatiilor structurale, adaptata specificului national de Vasile Surd, putem sa identificam in Dobrogea (fig.nr...)

spatiu urban - divers;

spatiu rural de aglutinare si asimilare, in proximitatea microregiunii urbane a Constantei (com. Topraisar, Limanu, Tuzla, 23 August, Agigea etc.) sau pe axa canalului (com. Valu lui Traian, Poarta Alba, Stefan cel Mare), ori in apropiere de Tulcea (Cataloi, M.Kogalniceanu, Somova);

spatiu rural intermediar - reprezentat de o serie de comune mari, cu rol de piata locala - intermediara a celei urbane (com. Cobadin, Cogealac, Adamclisi, Ostrov, Grucea, Greci, Niculitel, Jurilovca s.a.);

spatiu rural excesiv - dominant in Delta Dunarii, Podisul Casimcei, Podisul Oltinei indeosebi, cu distante mari fata de oras, cu cai de acces mai dificile, cu dotari si servicii foarte putine si sub standardele minime.

6. Tranformarile produse in morfologia satului dobrogean in secolele XIX-XX

Comunitatile rurale au suferit in ultimii doua sute de ani, adica rastimpul de cristalizare a societatii moderne romanesti, o multime de "agresiuni". De la convertirea tramei stradale dupa schemele patrunghiulare impuse de colonizatori austrieci si germani (sec. XVIII-IX) si pana la patrunderea virulenta a constructiilor negustoresti. Acestea din urma au fost cele dintai care au oferit taranului ocazia de a se intalni cu alte elemente de morfologie si stilistica decat cele cu care era obisnuit.

Pe de alta parte, aceste constructii semnifica fisurarea comunitatii inchise de tip taranesc, exprimata in morfologia arhitecturii satesti prin preluarea unor elemente stilistice de factura ornamentala considerate a fi potrivite pentru nevoia taranului de a se individualiza pe scara reprezentari sociale.

Primele trei decenii ale secolului nostru, considerate de a fi decenii recuperatorii pentru etape de cultura si civilizatie sublimate anterior sub presiunea conjuncturilor istorico-politice, au determinat aparitia circuitelor de intense mesaje intre sat si oras. Atomizarea comunitatii inchise rurale, crearea unor circumstante favorabile pentru mistificarea stilurilor si morfologiilor arhitecturii taranesti, par a fi diversificari ale modularitatii locuintei taranesti. Nu intotdeauna aceste elemente erau originale, din atelierele mestesugaresti specializate, ci uneori sunt imitate de mesterul taran intr-o maniera adeseori parodica. Efortul estetic este, in special pentru adeptii pastrarii tradtiei, malefic.

Henri N. Stahl aprecia ca "intr-adevar tarania presupune o cultura organica, apucata din batrani si pastrata traditional, traita astazi de obste solidara de oameni care nu stiu de existenta altor culturi si nu si le pot inchipui". Desi solutia istorica a coexistentei stilurilor este departe de a se formula, mesterul taran fiind captivat de noul registru stilistic care isi croieste drum dinspre oras spre sat, conservarea "in situ" a arhitecturii taranesti originale nu mai este posibila. Astfel pentru Dobrogea este caracteristic faptul ca in timp s-au infiltrat patru curente de influente din afara care au determinat patru aspecte diferite de arhitectura dobrogeana. Aceste influente au actionat asupra elementelor locale, s-au adaptate conditiilor naturale ale regiunii si au dat nastere unui specifi dobrogean, diferit de al altor regiuni.

a. Una din influente venita pe uscat, din peninsula Balcanica are caracteristica casa inaltata de la pamant, cu grajd sau pivnite sub casa, uneori chiar si camere. Foarte raspandita in Peninsula Balcanica si in Tara Romaneasca, este numita cula si etimologic provine din turca unde semnifica locuinta fortificata, casa din piatra cu etaj si pregatita millitar pentru a rezista si riposta in cazul atacurilor.

Varianta originala era zidita din blocuri de piatra legate intre ele cu argila, avand tamplaria incastrata in ziduri si cu acoperis din olane (fig.nr..)

Ca plan este tipul matca (tinda + 2 camere), tip raspandit pe o arie intinsa ce cuprinde toata tara si depaseste cu mult hotaree ei. Ca infatisare se prezinta cu un balcon central, de obicei peste prispa, cu inaltime mare la streasina, cu stalpi subtiri din lemn. Balustrada prispei si balconului este joasa (40-50 cm) ce contribuie la efectul de inaltime. Ferestrele mari sunt cuplate cate doua pentru o camera, acoperisul este in patru ape. Casele sunt spoite in alb cu var fara nici un fel de oranamentatii.

b. O influenta mai indepartata, din regiuni asiatice tropical-umede, adoptata de populatii care au gasit in zone deltaice, lacustre sau mlastinoase conditii prielnice de viata, a fost adusa si in Delta Dunarii. Au aparut astfel locuintele lacustre, in care se dezvolta o parte pe uscat si alta suspendata pe piloni deasupra apei. Materialul preponderent de constructie este lemnul, iar acoperisul din materiale, ca stuf, paie cu crengi, rareori ceramica. Ideal pentru grupurile de locuitori izolati intre mari suprafete de ape, cu principala preocupare pescuitul, acest tip de locuinta are cel mai adesea functiuni economice legate de colectarea si prelucrarea pestelui - asa numita cherhana. Pentru adapost vremelnic, pescarii si vanatorii isi confectioneaza colibe din stuf si papura, cu sau fara, o structura de nuiele si crengi si avand forma conica (fig.nr...)

c. Influenta orientala, adusa din Anatolia in special, consta intr-o arhitectura mai simplista si saracacioasa a locuintei, dezvoltata planimetric dreptunghiular, cu inaltime coborata, acoperis in doua etape, format din olane si construita din piatra tencuita si finisata cu pamant, sau din chirpic (ciamur, in turceste noroi). Cel mai adesea, locuinta are ferestre mici si putine, acoperisul cu panta redusa si este insotita de prelunrigi numite aplecatori care servesc drept anexe improvizate pentru diferite trebuinte. Gospodaria este mai putin organizata, tradand o neglijenta inradacinata si lipsa spiritului tehnic - disciplinar. Gardurile care imprejmuiesc proprietatea sunt realizate din valuri de pamant intarite cu impletituri de nuiele sau tufisuri indesite, dar cel mai adesea din piatra zidita cu argila, rareori trecand de 60-70 cm inaltime. Imaginea este dezolanta, imprima senzatia de saracie si sentimentul de zadarnicie.

d. In ultimul secol unele materiale traditionale au fost inlocuite cu tabla, carton astfaltat, deseuri metalice, deseori fixate cu bucati de caramida, piatra sau alte obiecte pe care sa nu le miste vanturile puternice. Acesta este kitsch-ul contemporan, specific cartierelor defavorizate si periferice (mahalalele - replici ale "bidonvillurilor" sau "favellasurilor" din lumea a treia).