MUNTII PERSANI - CHEILE VARGHISULUI

MUNTII PERSANI

CHEILE VARGHISULUI

Apa Varghisului, atrasa spre sud de depresiunea Baraolt catre sfarsitul dacianului, si-a inceput actiunea de eroziune si adancirea vaii in masivul calcaros Merchesa-Meresti. In cursul cuaternarului eroziunea carstica a continuat adancirea cheilor si impreuna eu paraiele afluente, a sapat numeroasele pesteri si abriuri in peretii vaii.

Cele mai vechi pesteri se intalnesc in nivelul superior al cheilor intre 70 si 107 m altitudine fata de talveg - cea mai inalta fiind Pestera Ursului, situata la 107 m alt. Urmeaza, la inaltimi din ce in ce mai mici, inca trei niveluri, ultimul fiind reprezentat de pesterile sapate in peretii vaii la numai 3-8 m.

Actiunea de eroziune continua si cine parcurge drumul prin defileu observa ca, de la intrarea apei in stramtoarea dintre pereti, nivelul ei scade pana la descatusarea ei dupa 3 km. In timpul secetei apa se retrage prin sorburi in cursul subteran. Cand apele sunt crescute macina, impreuna cu bolovanii antrenati, tavanul galeriei cursului subteran si, dupa prabusirea acestuia, valea se va adanci, iar in pereti vor aparea noi goluri ale viitoarelor pesteri. Cursul subteran al "Rasaritului Apei", de pe malul stang al Varghisului, nu a fost inca parcurs in intregime.

Complexul carstic al minunatelor chei sta ca o carte deschisa din care nu lipsesc nici filele de istorie din trecutul framantat al neamului nostru.

** PESTERA MARE DE LA MERESTI

Sinonimii. Pestera nr. 14 din Cheile Varghisului, Pestera de la Hamorod-Almas.

Localizare si cai de acces. Cheile Varghisului reprezinta unul dintre cele miai pitoresti si interesante fenomene carstice de la noi din tara. Apa Varghisului, al carui izvor se afla in masivul Harghita, a taiat blocul de calcare mezozoice Merehesa-Meresti, dezvoltat in directia est-vest la extremitatea nordica a Muntilor Persani, dand nastere acestor chei de aproximativ 3 km. Talvegul actual al Vaii Varghisului in chei se gaseste la 600 m altitudine, iar pestera este sapata in peretele abrupt cunoscut sub numele de Stanca Minunilor, de pe malul stang al apei, cam in dreptul podului nr. 11. Diferenta de nivel dintre talveg si intrarea in pestera este de 13 m.

Pentru a se ajunge in chei se pot aborda 2 cai de acces : prin Meresti (6 km pe drum de caruta pana la intrarea in chei) si prin Varghis (12 km pana la iesirea din chei). Desi varianta prin Varghis reprezinta un drum mai lung, totusi exista o sosea care scuteste trecerea prin apa in urma deteriorarii numeroaselor poduri din chei in amonte de pestera.

Posibilitati de cazare numai in casele localnicilor.

Date istorice. Pestera Mare de la Meresti face parte dintre acelea despre care s-a scris inca din primele timpuri ale speologiei. Prima mentiune scrisa a ramas de la J. Fridvalsky (1767). O schita partiala a fost efectuata de L Fekete (1835). Importante sunt cercetarile lui O. Balazs (1868), F. Podek (1911), Val. Puscariu (1929), H. Ferenk si I. Karoly (1938), Maria Motul (1943). In 1963 apare Studiul monografic al complexului carstic din Defileul Varghisului de T. Orghidan si Margareta Dumitrescu.

Descriere. Deschiderea pesterii, in forma de bolta arcuita, are o largime de 12 m si o inaltime de 6 m, fiind orientata inspre nord-vest. Aici se observa resturi din zidul construit candva de populatia satelor din jur, care se refugia in pestera pentru a se feri de navalitori. La intrarea in pestera conduce o scara de lemn.

In prezent lungimea salilor si galeriilor cartate insumeaza 1578 m (denivelare 60 m). Cele doua galerii (Galeria Principala si Galeria Secundara) sunt orientate de la sud-vest spre nord-est, fiind unite intre ele prin Galeria de Legatura si prin Sala Mare. Complexul de incaperi de la intrare prezinta o a doua legatura cu exteriorul prin fereastra suspendata deasupra vaii la acelasi nivel cu intrarea. Portiunea cea mai profunda a pesterii in continuarea Galeriei Secundare se termina intr-o salita, pe peretele careia se prelinge continuu o pelicula de apa ce se acumuleaza intr-un bazin a carui drenare nu s-a putut urmari. Cotlonul ascendent ce urca din salita reprezinta portiunea terminala a pesterii, cu o denivelare de 26 m fata de intrare. Majoritatea denivelarilor intalnite insa pe parcursul galleriilor se datoresc ingramadirilor de blocuri prabusite.

Sala Mare, in care se poate patrunde fie cu ajutorul unei scari fixata la extremitatea Galeriei Principale, fie parcurgand taras cotlonul (ascendent ce porneste din Galeria Secundara, reprezinta partea cea mai interesanta si impresionanta a pesterii. Aceasta sala s-a format la intalnirea diaclazei sud-est-nord-vest cu suprafata de strat care in acest loc este perfect verticala, prilejuind dislocarea blocurilor. Dimensiunile salii - 40/60 m - cu blocuri imprastiate haotic pe podea, reprezinta un aspect unic, din acest punct de vedere. Interesante sunt concretiunile in forma de scurgeri de pe suprafetele verticale ale blocurilor de langa peretele vestic al salii si formatiunile cu aspect de ciuiperca de pe blocurile din coltul sud-vestic. Desi pestera este cunoscuta si vizitata dki timpuri indepartate, iar prospectiuni publicate au inceput sa apaira inca din secolul XVIII, prima explorare a aicestei sali s-a efectuat in 1957.

Interesul pentru Pestera Mare de la Meresti a crescut mult in urma sapaturilor efectuate in depozitele de umplutura de pe traiectul salilor si galeriilor, depozite bogate in fosfati si ehiropterit, care au facut si obiectivul unor explorari. Din aceste depozite s-au scos la iveala si resturi scheletice - de mamifere cuaternare (Maria Mottl, 1943).

Fauna actuala este constituita din colonii de lilieci (miotisi si miniopteri) si din numeroase specii de nevertebrate guanobii. In Sala Mare este greu de lucrat in lunile de vara din cauza numarului imens de diptere apartinand mustei de guano (Thelida atricornis).

Conditii de vizitare. Echipament obisnuit explorarilor in mediul subteran fara curs de apa si cu incaperi relativ usor de parcurs.

Bibliografie. O Balzs (1868), T. Orghidan si M. Dumitrescu (1963), M. Bleatou si col. (1976).

* PESTERA CALULUI

Sinonimii. Pestera nr. 8 din Cheile Varghisului, Pestera nr. 18, Lolik barlang.

Localizare si cai de acces. Este situata in peretele de pe malul drept al Virghisului cu 60 m in amonte de Pestera Mare de la Meresti. Altitudinea : circa 600 m. Aceleasi cai de acces - ca pentru obiectivul precedent.

Date istorice. Majoritatea autorilor care au publicat informatii asupra pesterilor din Cheile Var-ghisului au descris sau schitat si Pestera Calului. Cele mai importante date au ramas de la O. Balazs (1868) si F. Podek (1911). Sapaturile in depozitele de umplutura care se observa pe traseul Galeriei Principale de la intrare au fost efectuate de F. Podek. Studiul complex al pesterii a fost efectuat de T. Orghidan si M. Dumitrescu (1963).

Descriere. Deschiderea pesterii se afla cu 6 m deasupra talvegului si este orientata spre est. Ea are 6,5 m inaltime si 10 m largime. Cu 7 m in amonte se mai gaseste o intrare inalta de 3 m si larga de l m. Pestera are 220 m lungime totala si se poate imparti in 3 sectoare distincte.

Galeria de la intrarea principala, unita cu coridorul in care se patrunde prin deschiderea secundara din amonte, se continua in linie dreapta est-vest pe o distanta de 70 m. Aceasta galeria este saraca in concretiuni, iar podeaua este constituita din depozit de umplutura argilos presarat cu bolovani.

Galeria coteste in directia sud-vest, isi schimba aspectul si in unele portiuni trecerea devine mai grea din cauza bazinelor cu apa si a tavanului care coboara la 60 m. Peretele vestic prezinta scurgeri parietale.

Portiunea terminala a pesterii, constituita dintr-o salita cu plafonul ridicat pana la 6 m, prezinta o ramificatie spre nord-vest si alta spre nord-est. Toata aceasta portiune terminatia este bogat si frumos concretionata. In mijlocul salitei impresioneaza domul inconjurat de gururi in trepte, din care apa se scurge constituind cascade in miniatura.

Ramificatia nord-vestica reprezinta portiunea puternic ascendenta a pesteri ; cea nord-estica continua 60 m printr-un coridor ingust, concretionat si se termina intr-o diaclaza in care nu se poate patrunde.

In afara de galeria de la Intrare, podeaua din restul pesterii este acoperita cu o crusta de calcit.

Este interesant zgomotul continuu ce se aude in fundul pesterii ca venind din departare si care se datoreste probabil cursului subteran al Varghisului.

In sapaturile din galeria de la intrare s-au gasit resturi scheletice de mamifere cuaternare si ceramica neolitica si actuala.

Fauna actuala de nevertebrate este relativ bine reprezentata numai in apropierea intrarilor.

Conditii de vizitare. Echipament simplu pentru o explorare fara greutati.

Bibliografie. O. Balazs (l868), T. Orghidan si M. Dumitrescu (1963), M. Bleahu si col. (1976).