MUNTII VILCAN - CHEILE RUNCULUI SI PESTERILE LOR

MUNTII VILCAN

CHEILE RUNCULUI SI PESTERILE LOR

Fenomenele carstice ale Olteniei se concentreaza in trei zone de inters turistic maxim : zona Polovragi-Cernadia, cu pesterile Polovragi si Muierilor, cu Cheile Oltetului si Galbenului; pesterile din podisul Mehedinti intre Balta si Ponoarele ; pesterile de pe valea Motrului.

Intre Targu-Jiu si Baia de Arama cateva obiective turistice ne cheama spre muntii Valcan, al caror carst bogat si interesant este inca prea putin cunoscut. Muntii Valcan intra in hora lantului de coarne ce formeaza Muntii Mehedinti si Culmea Cernei. De deasupra Campuselului, cu care am facut cunostinta (vezi  76) incepe Culmea Osiei al carei acoperis de calcare aminteste de Vanturarita sau Piatra Craiului. Urmeaza spre est culmi calcaroase in care sunt sculptate pesterile Alunii Negri si Rostoveanu, nu departe de Campu lui Neag. O fasie ingusta de calcare cristaline gazduieste in cursul mijlociu al Vaii de Pesti, la 5 km mai sus de motel, in ciudata Pestera cu gheata. Pe partea cealalta a Muntilor Valcan se afla carstul de la Tismana cu mica pestera de la manastirea Tismana unde a fost ascuns in al doilea razboi mondial tezaurul Romaniei. Spre est platoul Topesti-Valcele ascunde mai multe pesteri intre care cea de la Gura Plaiului este cea mai frumoasa, in sfarsit, nu departe se afla Cheile Runcului cu pesterile lor, un ansamblu de fenomene carstice demn de a fi inclus in orice itinerar turistic prin nordul Olteniei, alaturi de Poarta Sarutului si Podul de la Ponoarele. Soseaua asfaltata ce se ramifica spre comuna Runcu din soseaua principala Tg. Jiu-Baia de Arama ne conduce in sus pe firul raului Sohodol pana la intrarea in chei.

Cheile Runcului se desfasoara pe 12 km lungime, intre comuna Runcu si Poiana Contului. Peretii abrupti, taiati in calcare, sunt de doua ori intrerupti de poieni odihnitoare, dezvoltate pe sisturi cristaline. Aceasta alternanta geologica este cauza variatiei morfologice. Apa joaca "de-a v-ati ascunselea" cu muntele : la Contu o parte din apele Sohodolului se pierd in ponorul Fusteica si alte patru ponoare. Cativa kilometri mai jos apele intalnesc primul prag de sisturi cristaline si ies la suprafata prin izbucurile de la Patrunsa si Picuiel. Apoi alte pierderi in calcare alimenteaza apele ce ies din pestera Izbucul Muschiat. Dupa ce strabate o larga fasie de sisturi. Sohodolul trece prin tunelul natural al Narilor : o pestera formata din doua galerii de 70 m lungime fiecare, cu sectiuni circulare si triunghiulare de o perfecta armonie. O parte din ape se pierd din nou in pestera Garla Vacii si dupa un traseu subteran de peste un km reapar in josul cheilor, in izbucul Valceaua si Jales.

Daca peretii verticali, strapunsi de pesteri, ofera privelisti de neuitat, speoturistii care cunosc si apreciaza peisajul carstic trebuie sa urce si in platoul calcaros pe dealul Tufoaia. Aici si deasupra vaii Delease se pot vedea unele din cele mai remarcabile campuri de lapiezuri din Carpatii Meridionali. Din argilele rosii taiate de ravine rasar ruinele albe ale unui relief batran degradat, mancat, care vazut de aproape dezvaluie o mare varietate de forme sculpturale.

* PESTERA GARLA VACII

Localizare si cai de acces. Pestera Garla Vacii se afla in versantul drept al Cheilor Runcului, la 500 m aval de capatul amonte ale cheilor si la 2 km distanta de satul Runou, in apropiere de locul numit "La Cuptor", chiar sub nivelul soselei de pe Valea Sohodol. Cu masina se ajunge din soseaua Tg. Jiu-Tismana, mergand mai intai pe ramificatia spre Runcu si apoi in sus pe raul Sohodol pe un drum forestier, pana langa pestera.

Cele mai apropiate puncte unde se poate innopta sunt Motelul Tismana si Popasul turistic Runcu.

Date istorice. Pestera este cunoscuta de mult de localnici, dar mentionata in literatura stiintifica abia in 1898 de Gh. Munteanu-Murgoci. V. Sencu si V. Driga realizeaza prima cartare, publicata in 1972 si completata ulterior de G. Diaconu si T. Constantinescu.

Descriere. Pestera Garla Vacii este cea mai lunga din Cheile Runcului, galeriile sale insumand 750 m.

Coborand primii 15 metri dupa intrarea II, intalnim paraul subteran ce vine din partea stanga, pe intrarea din dreptul tunelului de sub sosea. Traversand albia, putem merge mai intai in Galeria Sub-fosila, lunga de 140 m, a carei podea este acoperita cu un strat gros de pietris si nisip, transportat si redepus numai in perioadele de viituri, care reactiveaza aceasta galerie. Ea prezinta trei culoare de legatura cu Galeria Sohodol, cu care este paralela, prin care curge paraul Sohodol. In toate culoarele si galeriile se afla mari cantitati de material aluvionar - pietris, nisip si resturi vegetale, care formeaza acumulari si terase cu morfolgie variabila in functie de regimul precipitatiilor. Galeria Sohodol, dupa 130 m, se bifurca in doua ramuri. Spre dreapta (sud-vest) se indreapta Galeria Jalesului, numita astfel deoarece apele ce o scalda, dupa un traseu de l km, reapar in Izbucul Jalesului la obarsia paraului cu acelasi nume, de langa satul Runcu. Aceasta galerie este ingusta si accesibila numai in perioadele cu ape foarte scazute. Diaclaza terminala se adanceste intr-un put de 4 m. In acest punct se afla o mare cantitate de material vegetal ramas de la viituri, in stare de descompunere, fapt ce produce o viciere a aerului.

Spre stanga, respectiv spre est, Galeria Sohodol se continua cu Galeria Valceaua, numita astfel deoarece colorarile cu fluoresceina au dovedit ca apele sale reapar la zi in Izbucul Valceaua, aflat nu departe de Izbucul Jales. Galeria Valceaua are 330 m, prezinta trei sifoane penetrabile la ape mai scazute si cateva ramificatii subfosile.

Pestera Garla Vacii, desi nu are speoteme, iar morfologia sa este inca nedefinita, este interesanta prin faptul ca reprezinta un caz de difluenta subterana. Initial apele se scurgeau prin Galeria Subfosila si Galeria Valceaua catre Izbucul Valceaua. Deplasarea drenajului spre Galeria Sohodol si apoi realizarea difluentei Jales indica tendinta de modificare a drenajului, de formare a unei noi captari.

Conditii de vizitare. Pestera se poate vizita in perioadele mai secetoase si in nici un caz cand exista riscul producerii unor viituri, a unor averse de vara etc. Sunt necesare cizme inalte, combinezon impermeabil si surse de lumina.

Durata normala a vizitei este de 2-3 ore.

Bibliografie. G. Munteamu Murgocd (l 898), V. Sencu (1972), M. Dleahu si col. (1976).

** PESTERA GURA PLAIULUI

Localizare si cai de acces. Pestera Gura Plaiului se gaseste pe interfluviul cuprins intre Piriul Pargavului si afluentul sau stang. Aici, in punctul numit "Gura Plaiului", la o altitudine de 650 m, printre tei razleti, se deschide intrarea avenului, langa un tei foarte gros. Cu masina se poate merge din Tismana, prin satul Gornovita pana la Topesti. Din Topesti, mergand spre nord, se coboara in Valea Pargavului, pe firul careia urca poteca spre Gura Plaiului. Cel mai apropiat punct de cazare este motelul Tismana.

Date istorice. Pestera Gura Plaiului a fost descrisa pentru prima data de P. A. Chappuis si A. Winkler in 1951. Ulterior, ea a prilejuit cercetari biospeologice, indeosebi asupra populatiilor de coleoptere de o mare densitate.

Descriere. Pestera incepe cu un put adanc de 7 m, inchis inainte cu o poarta din traverse metalice. Putul poate fi coborat usor, folosind un trunchi cioplit aflat de obicei aici, sau, mai bine, folosind o scarita speologica. Se coboara apoi un mare con de grohotis, patrunzandu-se intr-o sala lunga de 70 m, cu podeaua in panta, cu inaltimi de 3-6 m. Aceasta sala este impodobita cu multe formatiuni stalagmitice. Ne retine atentia un grup de stalagmite zvelte, precum si doua coloane masive, inalte de peste 3 m, ce par sa sustina bolta. Conditiile de lucru pentru fotografi sunt optime.

In capatul sudic al salii, podeaua este placata cu o crusta calcitica, cu numeroase gururi. Este un Colt cu o extraordinar de mare densitate monospecifica, aici putand fi imitate pe o mica suprafata sute, daca nu chiar mii de exemplare ale coleopterului Tismanella chappuisi. In gururi traiesc numerosi crustacei subterani (nifargi). Din mijlocul salii se desprinde spre est o ramificatie larga, ce urca in panta. Este o zona bogata in speleoteme, unele de un tip neobisnuit. Predomina stalactitele, coloanele si stalagmitele, dar se pot vedea si cateva anemolite si stalactite excentrice. Firida terminala a acestei sali este bogat concretionata. In acest sector se pot realiza imagini de detaliu cu concretiunile calcitice, dar exista si unghiuri favorabile pentru intregul ansamblu de speleoteme.

Lungimea totala a pesterii este 150 m.

Ea s-a format prin procesul de disolutie exercitat cu intensitate marita la intersectia a doua falii, pe care s-au format, de altfel, cele doua prelungiri ale salii.

Conditii de vizitare. Pestera nu necesita echipament special, cel mult o coarda scurta pentru putul de la intrare. Deoarece gasirea intrarii este dificila, este necesar un ghid din Topesti sau informatii mai detaliate de la un localnic.

Bibliografie. M. Bleahu si col. (1976).