Caracterizare fizico-geografica

A. ASEZARE SI LIMITE

Teritoriul montan, cunoscut mai mult sub numele de Masivul Ceahlau, este situat in partea centrala a Carpatilor Orientali, la intretaierea paralelei de 47 latitudine nordica cu meridianul de 26 longitudine estica.

Fata de muntii vecini este foarte bine delimitat de catre vai largi si adinci. La est, Lacul Izvorul Muntelui de pe Bistrita reprezinta limita spre Muntii Stinisoarei; la nord, Bistricioara il desparte de Muntii Bistritei, iar Bicazul, la sud, de Muntii Tarcau; la vest, culoarul morfologic natural, drenat de piraiele Pintic si Bistra, constituie limita naturala spre culmile Haghies, Chicera si Comarnic care apartin Hasmasului.

Intre aceste limite, Masivul Ceahlau are o suprafata de aproximativ 290 kmp.

B. STRUCTURA GEOLOGICA SI RELIEFUL

Rocile in care este sculptat relieful Masivului Ceahlau sint foarte variate, toate apartinind aceleiasi grupe mari de roci sedimentare, detritice, numita "flis". Asta inseamna ca ele s-au format prin depunerea unui material - in marea cretacica si paleogena -, care a fost rupt din alte roci preexistente, transportat uneori de la mari distante. Acest fenomen a inceput cu peste 200 de milioane de ani in urma.

Fig 01.jp2 -Fig 02.jp2

Dupa dimensiunile fragmentelor, in componenta flisului se gasesc numeroase strate, cu grosimi si duritati diferite (marnocalcare, marne, argile, sisturi argiloase, gresii, conglomerate s.a.), grupate in complexe litologice sub forma de fisii paralele, orientat nord-sud. De exemplu, latura vestica a Ceahlaului este alcatuita din strate de Sinaia, care in lungul culoarului Pintic-Bistra se afla in contact cu zona cristalino-mezozoica. Mai spre est urmeaza - in ordine - stratele de Bistra, stratele de Ceahlau, apoi un complex de strate alcatuit din roci cu bobul fin (morno-caloare, argile, gresii), numit flis curbicortical, si o fisie de sisturi negre (strate de Audia). In extremitatea sud-estica a masivului intilnim cel mai tinar complex litologic care apartine flisului paleogen.

Fig 03.jp2-Fig 04.jp2

Dintre rocile mentionate, conglomeratele au rolul cel mai important in morfologia Ceahlaului. Ele se prezinta in strate cu grosimi de circa 500 m, in structura sinclinala, aidoma unor stive de farfurii. Avind o duritate mare, conglomeratele au opus rezistenta actiunii distructive a agentilor fizico-geografici externi (ploaie, vint, scurgere superficiala, inghet-dezghet etc.). In consecinta, aria lor de raspindire corespunde cu treapta cea mai inalta de relief.

Aceasta parte a Ceahlaului imbraca forma unui platou suspendat, lung de circa 6 km; latimea lui variaza de la peste 1 km in jumatatea sudica, pina la dimensiunile unei culmi in extremitatea nordica. Nivelul sau general, de 1 800 m, este dominat de citeva inaltimi, care se insira de la nord la sud, astfel: Panaghia, virful Toaca (1 900 m), virful Lespezi (1 801 m), Bitca lui Ghedeon (l 844 m) si Ocolasul Mare (1 907 m).

Fig 05.jp2

Marginile platoului superior se termina brusc printr-o centura de abrupturi puternice, ruiniforme, de forma unor trepte (polite)[1] care ating, uneori, 400-500 m diferenta de nivel. In lunga perioada de sculptare, din marginile abrupte ale platoului au fost detasate forme bizare ca Turnul lui Budu, Turnurile Ocolasului Mare, Claia lui Miron, Caciula Dorobantului, Detunata etc., iar apele pluviale, organizate in torenti vijeliosi, au sapat in peretii de stinca "jgheaburi" adinci.

Fig 06.jp2

In partea baza la a masei de conglomerate sint cuprinse importante acumulari de calcar alb, in care se disting resturi de corali si scoici, mici animale marine care tradeaza originea lor recifala. In relief, aceste calcare apar ca un sir de turnuri albe, de forma unor bastioane de cetate, situate pe latura estica a Ceahlaului, intre Ocolasul Mic si Izvorul Alb. Cea mai masiva stinca calcaroasa este Piatra cu Apa, in care se gaseste si o mica pestera, iar la obirsia Izvorului Alb se gaseste legendara stinca Dochia.

Piatra Sura din partea de sud-vest a Ceahlaului face parte tot din zona conglomeratelor de Ceahlau. Stratele din aceasta culme au fost insa aduse de fortele tectonice in pozitie verticala, ceea ce a determinat crearea unui relief sub forma de creasta zimtata, ca o pinza de ferastrau. Ulucul dintre Piatra Sura si abruptul sud-vestic al Ocolasului Mare, cunoscut sub denumirea de Poiana Stanilelor, coincide cu o linie de fractura, in lungul careia s-a produs deranjamentul tectonic (fig. 3).

Zona inalta a conglomeratelor se continua, spre periferie, cu un sistem de interfluvii (obcine), cu orientare radiara, care se prelungesc de la baza abrupturilor, ca niste contraforturi de cetate, pina in vaile limitrofe ale Ceahlaului.

Culmile periferice au, in general, forme rotunjite si simetrice, cu profil domol, usor ondulat si sint dominate, din loc in loc, de virfuri (bitci), si ele rotunde, ce reflecta caracterul eterogen si friabil al rocilor in care au fost sculptate (marno-creatacice, gresii, argile, marne, sisturi argiloase etc.). Ansamblul acestor culmi constituie treapta morfologica inferioara a Ceahlaului, a carei altitudine nu depaseste l 200-1 300 m.

In cuprinsul acestei trepte, principalele culmi sint: Obcina Lacurilor, Obcina Tirsoasei, Obcina Boistei, care impreuna, formeaza cel mai lung interfluviu situat intre vaile Bistricioara si Schit. La est de piriul Schit se desfasoara Piciorul Coacazului, Piciorul Humariei, Piciorul Ponorului, Piciorul Smeurisu, Obcina Tiflicului si Piciorul Tiflicului, apoi Piciorul Ciocanului, Piciorul Ciribuc, Obcina Verdelui, Obcina Chica Boicului si Obcina Horstei ce formeaza un urias evantai cu deschidere spre Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz).

Spre sud si sud-vest, relieful treptei inferioare prezinta un grad mai pronuntat de fragmentare, incit aspectul culmilor este mai complicat, cu multe ramificatii secundare si inseuari adinci. Plecind de la piriul Izvorul Muntelui se succed, in ordine, Muntele Sima, Obcina Pietrei Arse, Obcina Chiliei, Piciorul dintre Bistre, Obcina Tablei si altele.

Vaile care separa aceste culmi au avut o evolutie normala, nu au fost restructurate prin fenomene de captare, astfel ca interfluviile dintre ele sint sudate de culmea principala (centrala), fiind neintrerupte pe toata lungimea lor. Numeroasele bitci si sei (tarnite), care se succed pe linia de cumpana a apelor, sint o consecinta a variatiilor de facies petrografic conjugate, local, cu cauze tectonice. In lungul vailor se intilnesc adesea zone de ingustare, pina la forma de defileu, determinate de rezistenta la eroziune a unor pachete de roci mai dure. Dintre acestea, Cheile Bistrei Mici, sapate in bara conglomeratica a Pietrei Sure, constituie un peisaj deosebit de spectaculos prin salbaticia lor.

Din punct de vedere turistic, relieful Ceahlaului, privit in totalitate, intruneste citeva caracteristici care merita a fi mentionate:

altitudinea dominanta fata de muntii vecini ofera un orizont foarte larg peste Carpatii Orientali, astfel ca, de pe Virful Toaca ori de pe Ocolasul Mare, se pot vedea muntii din jur si, mai departe, muntii Rarau, Calimani, Hasmas, iar spre rasarit Podisul Moldovei;

dantelaria de piatra a abrupturilor care marginesc platoul superior ofera cel mai grandios si mai interesant spectacol natural din toti Carpatii Orientali;

dispozitia radiara a culmilor ajuta turistul in orientarea pe teren, scutind de pericolul ratacirii chiar si pe cei mai neinitiati;

existenta a numeroase "porti" usureaza posibilitatile de acces spre platoul superior al muntelui;

concentrarea celor mai atractive obiective pe un spatiu restrins permite vizitarea Ceahlaului intr-un timp scurt.

C. CONDITIILE CLIMATICE

Teritoriul Ceahlaului evolueaza sub un climat montan relativ aspru, ale carui elemente sint distribuite in etaje altitudinale. Astfel, temperatura medie anuala a aerului este mai mica de un grad pe virful Toaca, creste pina la 5C pe culmile periferice si ajunge la 7C in vaile limitrofe. Nebulozitatea creste odata cu altitudinea (de la 6,2 la 7), ca si precipitatiile. Desi frecventa precipitatiilor depaseste 200 de zile pe an (din care mai mult de 50% sint sub forma de ninsori), cantitativ acestea nu ating valori prea mari, cum se intimpla in alte masive muntoase cu altitudine similara. De exemplu, in timp ce in Muntii Apuseni, la 1 800 m, cad aproximativ 1 400 mm, pe Ceahlau abia se ajunge la 1000 mm. Cauza principala a acestui fenomen consta in escaladarile succesive ale maselor de aer oceanic peste culmile montane din vest, pe care isi lasa o parte din incarcatura lor de umezeala.

Alt element ce sporeste asprimea climatului de altitudine este vintul. Acesta are o frecventa anuala, pe virful Toaca, de 97%. Datorita altitudinii predominante fata de muntii inconjuratori, vinturile ce sufla aici se afla sub influenta directa a dinamicii generale a atmosferei libere. De aceea, pe virful Toaca frecventa cea mai mare o au vinturile de vest (43,6%). care ating si cea mai mare viteza: iarna 40 m/s. Viteza medie la nivelul superior este de circa 10 m/s. La altitudini mai mici, toti indicii dinamici sufera substantiale modificari; frecventa se reduce pina la 53%, viteza scade pina la 3 m/s, iar directia vintului este impusa de orientarea vailor.

Constatam ca Ceahlaul poate fi vizitat tot timpul anului, dar perioada cea mai buna pentru excursii este perioada mai-octombrie. In restul anului se poate practica un turism de iarna, pentru care se cere conditie fizica buna, experienta turistica si echipament special.

Din tabelul anexat mai reiese ca in sezonul cald se disting trei intervale, cu caracteristici diferite: mai-iunie, cu timp relativ cald dar ploios; iulie-august, cu timp calduros, senin, ploi de scurta durata si cu posibilitati de ninsoare minime; septembrie-octombrie, cu timp mai racoros, precipitatii putine, cer senin si cu atmosfera foarte clara (favorabila pentru fotografii), la care se adauga bogatia de culori a padurii de foioase.

D. RETEAUA HIDROGRAFICA

Reteaua de ape curgatoare ce dreneaza Masivul Ceahlau apartine in totalitate sistemului hidrografic al Bistritei. Cu exceptia piraielor Schit, Rapciunita. Tiflic, Izvorul Alb, Secu, Izvorul Muntelui si Cosusna, care sint afluenti directi ai Bistritei (Lacul Izvorul Muntelui), celelalte piraie sint afluenti de ordinul doi sau trei ai aceluiasi riu. De exemplu, Bistricioara colecteaza piraiele de pe versantul nord-vestic, dintre care mai important este Pinticul, iar Bicazul colecteaza piraiele Chisirig, Neagra, Hamzoaia si Bistra (prin intermediul piriului Capra) care curg pe versantul sudic si cel vestic.

Cele mai multe dintre piraiele mentionate sint alimentate de pinzele subterane de la baza conglomeratelor ori din acumularile de grohotis de la poalele abrupturilor. Izvoarele acestora se insira ca o salba in jurul "pilonului central", la altitudinea de 1 200-1 300 m, formind o adevarata zona a obirsiilor. Mai sus de aceasta zona reteaua hidrografica are o scurgere torentiala, cu exceptia Piriului Rupturii, care se alimenteaza din izvorul Fintina Rece, situat la marginea platoului superior. In conditiile morfologice ale Ceahlaului (culmi cu orientare radiara si cu denivelari in forma de trepte), reteaua hidrografica are un aspect divergent, iar scurgerea se face in cascade; de exemplu, cascada Duruitoarea, de pe Piriul Rupturii, cu o cadere de peste 30 m, aceasta fiind cea mai importanta. Cascade mai mici se intilnesc si pe Izvorul Muntelui, Bistra Mica, Bistra Mare etc.

Fig 07

Suma totala a piraielor permanente depaseste 80 km. Prin intermediul lor, Ceahlaul cedeaza o cantitate de apa de peste 4 mc/s, ceea ce reprezinta aproximativ 14 l/s la 1 kmp.

E. ASPECTELE BIOGEOGRAFICE SI SOLURILE

Pe suprafata Ceahlaului se intilnesc specii de plante, al caror spectru floristic tradeaza cele mai diverse origini: eurasiatice, central-europene, alpine, circumpolare etc. Citeva endemisme carpatice si citeva relicte tertiare si cuaternare completeaza bogata lista floristica. Numarul total de specii intilnite aici este evaluat (recent) de catre botanisti[2] la circa 1.111, ceea ce reprezinta 33,27% din flora Romaniei.

Datorita amplitudinii mari a reliefului, covorul vegetal este raspindit in etaje altitudinale.

Cele trei etaje forestiere ocupa circa 80% din suprafata Ceahlaului. La poalele muntelui se intinde in mod discontinuu etajul padurii de foioase, alcatuit din fag si carpen, care urca pina la 650-700 m. Mai sus de aceasta limita se dezvolta etajul padurii amestecate (fag si conifere) care, la 1 200-1 300 m, cedeaza locul padurii de molid. In cadrul acestui etaj, pe versantii estici, feriti de furia vinturilor si cu o durata de insorire mai mare, se intilneste singurul conifer cu frunza cazatoare din tara noastra, zada sau "crinul de munte" (Larix decidua). Pentru ocrotirea acestui frumos si valoros arbore, Polita cu Crini, care gazduieste cele mai numeroase exemplare de zada, uneori grupate in asociatii pure, a fost declarata rezervatie naturala inca din 1941.

Spatiul forestier al Ceahlaului este intrerupt din loc in loc, mai ales in lungul vailor, de pajisti si finete care, in lunile de vara, au aspect de adevarate gradini. Dintre cele mai cunoscute plante si cu un colorit mai atragator, care formeaza covorul erbaceu al pajistilor, amintim: limba cucului (Botrychium lunaria), cu flori violacee, stupinita (Platanthera bitolia), de culoare alba, papucul doamnei (Cypripedium calceolus), slavocul cu flori rosii-violet, caldarusa (Aquilegia vulgaris), cu flori al-bastre-liliachii, margareta (Chrysantemum leucanthemum), singele voinicului (Nigritella nigra, N. rubra), de culoare rosu inchis si cu miros de vanilie, ocrotita prin lege s.a.

La altitudinea de 1 750-1 800 m, o fisie ingusta[3], alcatuita din exemplare rare si pipernicite de molizi cu coroana in forma de drapel si de tufisuri de jneapan, face tranzitia spre etajul alpin inferior, ultimul din Masivul Ceahlau. In componenta acestui etaj floristic se intilnesc plante pitice, rezistente la asprimea climei, intre care jneapanul (Pinus montana), enuparul (Juniperus nana), afinul (Vaccinium myrtillus) si merisorul (V. vitisidaea) sint dominante. Alaturi de acestea, o sumedenie de plante ierboase, cu flori multicolore, completeaza decorul alpin al Ceahlaului. Asa sint gentienele (Gentiana verna, G. nivalis), clopoteii (Campanule alpina), garofita de munte (Dianthus superbus), floarea de colt (Leontopodium alpinum) s.a. Din Ceahlau lipseste insa bujorul de munte (Rododendron kotsckyi), atit de frecvent in Bucegi, Fagaras, Retezat s.a.

In afara de vegetatia zonala distribuita spatial in concordanta cu etajele climatice, pe Ceahlau se mai intilnesc o serie de plante, a caror raspindire depinde, in primul rind, de unele conditii locale. Dintre acestea amintim: vegetatia luncilor, dezvoltata in lungul principalelor vai si alcatuita din salcii (Salix alba), arini (Alnus viridis), piciorul cocosului (Ranunculus ocris), pilcuri de brusturi (Lappa maior), tufe de Miricaria s.a.; vegetatia stincariilor alcatuita din muschi, licheni si citeva plante ierboase specifice (Gypsophlla petraea, Artemizla petrosa, Eritrichium nanum), precum si vegetatia turbariilor. Aceasta din urma ocupa suprafetele joase si umede ale platoului superior, formind un strat de turba subtire de 30-40 cm, sub forma de pernite semisferice.

Codrii Ceahlaului adapostesc aproape toate speciile de animale existente in Carpati, din care amintim: cerbul (Cervus elaphus), ursul (Ursus artos), jderul (Martes martes), risul (Felix lynx), mistretul, vulpea (Vulpes vulpes), lupul (Canis lupus), veverita (Sciurus vulgaris), cocosul de munte (Tetrao urogallus), vulturul s.a.[4], rar in apele sale traieste pastravul (Salmo trutta fario), cleanul (Leuciscus aqualius), obletul (Alburnus lucidus) s.a. Dintre toate categoriile de animale, pasarile si insectele domina autoritar ca numar de specii; dar cele care constituie elementul de podoaba al masivului si au o valoare cinegetica sint mamiferele.

In repartitia faunei de pe Ceahlau (cu exceptia pestilor) se disting trei zone principale: zona platourilor inalte si a abrupturilor, cu densitate mica, populata mai mult de pasari, insecte si mamifere mici; zona padurilor de pe culmile periferice, cu densitate mai mare si mai bogata in specii si zona linistita de la baza abrupturilor, care concentreaza cea mai mare parte din animalele mari ce traiesc pe Masivul Ceahlau.

Covorul vegetal se dezvolta pe soluri montane de tipuri diferite, grupate in asociatii altitudinale in concordanta cu etajele fito-climatice. Astfel, in zona forestiera se succed, de la baza spre inaltimi, solurile brune montane, brune acide, brune acide podzolice si solurile podzolice brune; in zona alpina cele mai raspindite sint podzolurile humico-feriiluviale. In afara de tipurile zonale se mai pot adauga turbariile oligatrofe si solurile turboase acide de pe cele doua Ocolase, rendzinele de pe principalele blocuri de calcar (Piatra cu Apa), solurile scheletice din preajma peretilor de conglomerate, ochiurile de mlastini de pe versantii cu alunecari, solurile aluvale din sesurile principalelor riuri etc., determinate de unele conditii litologice si de umiditate locale.

III. Trasee turistice

Masivul Ceahlau este strabatut de o retea foarte deasa de drumuri si poteci, dar nu toate prezinta importanta turistica. Tendinta de utilizare a cit mai multe dintre potecile existente, in scopul practicarii turismului asa-zis "la metru patrat", contravine actiunilor actuale de ocrotire a mediului notural si, in mod indirect, prin degradarea acestuia, aduce prejudicii insasi dezvoltarii turismului.

FIG 08

De aceea, pe linga potecile marcate, bine trasate si cunoscute de multa vreme, la care s-au mai adaugat, recent, inca cinci trasee noi (nr. 7, 9, 12, 13 si 16), marcate de pionierii din judetul Neamt[5], mai recomandam doar trei poteci din cele nemarcate (nr. 17, 18 si 19), care, trecind prin zone pitoresti si cu obiective interesante sau avind un traseu mai direct si mai comod, intrunesc calitatile necesare pentru a intra in reteaua de cai turistice ale acestui masiv. Alaturi de acestea, vor mai fi prezentate: un traseu acvatic, pe Lacul Izvorul Muntelui, precum si un traseu rutier, care strabate muntele de la est la vest pe sub abruptul de conglomerate.

A.  TRASEE MARCATE

a. TRASEE DE ACCES

1. Orasul Bicaz (420 m)-cabana Bicaz-Baraj (430 m) - cabana Izvorul Muntelui (797 m)-curmatura Lutu Rosu-Piatra cu Apa-cabana Dochia (1 750 m)

Marcaj: Bicaz-cabana Izvorul Muntelui, banda rosie; cabana-Izvorul Muntelui- Lutu Rosu, punct albastru; Lutu Rosu-ca-bana Dochia, banda albastra. Perioada recomandata: vara. Diferenta de altitudine: 1 330 m. Timp de parcurs: 6-6 ore (calatorind cu autobuzul pina la cabana Izvorul Muntelui, timpul de parcurs se reduce la 3-4 ore).

Asezat la confluenta riului Bicaz cu riul Bistrita, la 420 m altitudine, orasul Bicaz este cea mai importanta localitate de la poalele Masivului Ceahlau si numara circa 8400 de locuitori. Intinzindu-se de-a lungul celor doua vai, Bicazul are forma de stea cu trei colturi si este alcatuit din cartierele Dodeni, Marceni, Cartierul Nou si Capsa (ultimul s-a adaugat prin transmutarea unei parti din locuitorii satelor inundate de apa Lacului Izvorul Muntelui), in care constructiile noi aproape ca nu lasa sa se vada nimic din trecutul sau.

Asezare straveche de munte, dar modesta, Bicazul avea in 1930 abia 1 300 de locuitori. Pozitia sa, la intilnirea drumului din lungul Bistritei cu cel dinspre Transilvania, a inlesnit dobindirea functiei de vama a trecatorii Bicazului. Aceasta a favorizat si dezvoltarea unei oarecare activitati comerciale, confirmata prin hrisovul lui Gh. Ghica Voda de la 1855, "de infiintare de tirg la Ciungi-Bicaz". O parte din teritoriul Bicazului a apartinut manastirilor Buhalnita si Bisericani, iar, mai tirziu, a facut parte din domeniile regale.

Inceperea lucrarilor sistemului hidroenergetic de pe Bistrita a scos Bicazul din anonimat. Cu acest prilej a fost legat de Piatra Neamt printr-o cale ferata (1951), s-au construit blocuri pentru muncitori, o termocentrala, o fabrica de ciment (1952) cu o sectie de azbociment (1956) si un poligon de prefabricate, devenind astfel un centru al industriei materialelor de constructie. Frumusetile naturale din preajma sa, care sint vizitate de tot mai multi turisti din tara si strainatate, au impus Bicazului si o functie turistica.

Din orasul Bicaz, unde se ajunge cu autobuzul sau cu trenul, venind dinspre Piatra Neamt ori dinspre Gheorgheni-lacul Rosu, traseul nr. 1 este cel mai la indemina turistilor pentru a urca pe culmile Masivului Ceahlau.

Dupa o scurta vizita prin acest oras, ne inscriem pe traseu urmind la inceput drumul national 15 pina la cabana Bicaz-Baraj, de la confluenta piriului Izvorul Muntelui cu Bistrita. De aici ne abatem la stinga, in lungul piriului Izvorul Muntelui. Dupa aproximativ 1 km parasim DN15, care coteste la dreapta, si continuam ascensiunea pe drumul asfaltat, ce urmareste firul apei, pe o distanta de circa 10 km. Drumul se strecoara printre obcina Horstei si Muntele Sima, strabatind mica localitate Izvorul Muntelui, cu casute cochete asezate pe malurile apei. La confluenta Izvorului Muntelui cu Piriul Furciturii intilnim traseul 9 (punct albastru), care vine dinspre comuna Tasca. Aceasta ramificatie este marcata de un stilp indicator. De aici, in mai putin de o ora ajungem la cabana Izvorul Muntelui.

De la cabana Izvorul Muntelui, doua poteci ne calauzesc pasii spre inaltimi: una spre stinga, care face legatura cu traseul nr. 2 (traseul nr. 10) si alta, spre dreapta, care continua traseul nr. 1 pe la curmatura Lutu Rosu. Urcusul pina la curmatura Lutu Rosu este relativ usor, accesibil oricui; singurul dezavantaj il prezinta inmlastinarea jumatatii inferioare a pantei in perioadele ploioase, fapt care stinjeneste putin circulatia. Un indicator de directie si o banca plasate intr-o frumoasa poienita de culme, Poiana "La Arsuri", ne avertizeaza ca am ajuns la curmatura.

In continuare, traseul devine mai anevoios. De fapt, aici incepe adevaratul urcus al Ceahlaului. Poteca urca pieptis in serpentine sau in linie dreapta, prin paduri de brad si molid intrerupte din cind in cind de luminisuri care in lunile de vara sint acoperite cu flori sau zmeuris. Dupa aproximativ 2 ore de mers ajungem la Piatra cu Apa (1 400 m altitudine), o impunatoare stinca calcaroasa, partial impadurita, in care se gaseste o mica pestera cu un izvor, din apa caruia ne putem astimpara setea. Desi mic, acest izvor este foarte apreciat de turisti, deoarece pe intervalul cabana Izvorul Muntelui - cabana Dochia nu exista alta sursa de apa potabila.

Piatra cu Apa reprezinta si un punct de belvedere important. De la inaltimea ei se vede intreaga panorama a abruptului estic cu Piatra Lata din Ghedeon, Polita cu Crini, Ocolasul Mic si Detunata, despre care legenda spune ca s-a nascut din detunatura unui trasnet care s-a napustit asupra peretelui de stinca din care s-a desprins ca o uriasa aschie ce se inalta spre cer[6]. Pe linia orizontului se insiruie, de la nord la sud, Panaghia, Toaca, cabana Dochia, strajuita de virful Lespezi la nord si Bitca Ghedeonului la sud, iar, in continuare., Ocolasul Mare. Spre est se intinde Lacul Izvorul Muntelui cu oglinda-i tulburata de lungile siruri de plute trase de remorchere minuscule, ori de vaporase de calatori, albe si cochete, ce ne ofera o priveliste deosebit de pitoreasca.

Dupa citeva clipe de ragaz, incintatoare si utile, revenim in poteca marcata, de unde urcam citeva serpentine prin padure si ajungem sub piatra Detunata. De aici, poteca urca in panta lina, facind un ocolis spre dreapta pina in preajma unor stinci izolate, dupa care se indreapta spre sud, mentinindu-si directia pina in fata cabanei Dochia.

Traseul este accesibil tot timpul anului. Iarna insa turistii trebuie sa fie echipati corespunzator (cu schiuri sau rachete) pentru a infrunta zapada. La plecarea de la cabana Izvorul Muntelui este bine sa se ia rezerve de apa potabila, deoarece pina la Piatra cu Apa nu exista nici un izvor.

2. Comuna Neagra (538 m)-Poiana Varatec-Poiana Maicilor-Ocolasul Mic-cabana Dochia (1 750 m)

Marcaj: cruce albastra. Diferenta de altitudine: 1 212 m. Perioada recomandata: vara. Timp de parcurs: 6-7 ore.

Una din potecile care urca dinspre valea Bicazului spre culmea Ceahlaului este si cea care pleaca din comuna Neagra, asezare situata la 538 m altitudine, la circa 9 km de orasul Bicaz, pe drumul national 12C. Pina aici se poate ajunge cu autobuzele I.T.A.

Chiar in centrul satului, unde se afla si un stilp indicator, un drum pietruit, cu marcaje vizibile, ne duce printre case frumos ornamentate si bine intretinute pina la confluenta piraielor Neagra Mare cu Neagra Mica. Drumul se continua putin pe Neagra Mare, dupa care urmam, spre dreapta, o poteca ce urca mai intii printr-o poiana, apoi prin padure pina la punctul "Stinele de la Cruce" - unde se afla un izvor cu apa de baut - si continua pina in Poiana Varatec. Aici un stilp indicator ne atrage atentia asupra potecii marcate cu punct rosu (traseul nr. 11) ce se indreapta spre vest, in Poiana Stanilelor. Din Poiana Varatec traseul se indreapta putin spre nord-est pina in Poiana Maicilor. Alt stilp ne indica poteca marcata cu banda rosie (traseul nr. 10) ce ajunge la cabana Izvorul Muntelui. Linga stina din Poiana Maicilor se afla, de asemenea, un mic izvor cu apa potabila. Atrasi permanent, ca de un magnet urias, de panorama impresionanta a abruptului sudic, vizibil chiar de la pornire, nici nu ne dam seama ca am parcurs deja doua treimi din traseu.

Din Poiana Maicilor, lasind in urma peisajul linistit al culmilor impadurite, continuam drumul pina la cabana Dochia printr-o zona framintata, aspra si multicolora care intruchipeaza un tablou plin de maretie. Dupa ce strabate mai intii o padure de molid, poteca se strecoara printr-o deschizatura in piatra, strajuita, la dreapta, de Claia lui Miron - un tanc ascutit asemenea unui stog urias - si, la stinga, de Turnul lui Budu si stincile ce-l inconjoara. Dificultatea acestui sector este determinata de panta mare, dar mai ales de grohotisul mobil pe care trebuie sa-l traversam cu grija pentru a nu aluneca si pentru a nu rostogoli bolovani peste alti semeni de-ai nostri ramasi, eventual, in urma.

Ajunsi pe platoul Ocolasul Mic, un popas linga micul izvor din apropierea potecii este binevenit. In acest timp, privirea calatorului (chiar daca a vizitat de mai multe ori Ceahlaul) alearga in toate partile, nestiind ce sa admire mai intii: zidul maiestuos cu turnuri si balconase al Ocolasului Mare, care domina zarea spre nord, treapta intermediara cu "Coloana Dorica", bastioanele de calcar alb, asezate in semicerc, ce poarta urme ale activitatii apelor subterane de pe vremea cind erau cuprinse in masa conglomeratelor ca niste simburi uriasi, sau sirul de turnuri - virful Ocolasui Mic, Claia lui Miron, Turnul lui Budu - care strajuiesc platoul spre sud.

Maretia formelor stincoase de pe Ceahlau a creat in imaginatia localnicilor inchipuiri bizare, care au dat nastere la legende de un farmec deosebit. Cele mai multe dintre legende sint legate de oameni si timpuri, demult apuse. Despre Turnul lui Budu se povestetse ca pe vremea lui Alexandru cel Bun, printre curtenii cei mai de vaza ai Voievodului era si un tinar numit Budu, pe cit de frumos pe atit de viteaz. Ispitita de vrednicia lui, domnita Ana, una din fetele lui Alexandru Voda, se indragosti de tinarul boier, jurindu-si amindoi nestramutata credinta pina la capatul vietii. Cind se socoteau mai fericisi si se pregateau de nunta, iata ca se vesteste o incalcare la hotarul tarii. Budu, ca cel mai de frunte dintre ostenii vremii, nu putea fi decit intiiul la locul primejdiei. A fost o lupta crincena, dusmanii au fost alungati, dar soarta n-a ingaduit ca viteazul sa se mai intoarca. O multime de petitori, boieri de tara si crai straini, o cereau pe Ana de sotie, insa domnita era neinduplecata in mentinerea juramintului dat. Deznadajduita ca domnitorul hotarise nunta cu toata impotrivirea ei, Ana ceru ajutorul unei vrajitoare. Zgripturoaica il aduse in adevar pe Budu, dar logodnicul era acum strigoi. Budu o indemna pe Ana sa plece cu el, ceea ce si facu nefericita domnita, induplecata de chemarea iubitului. Si asa, amindoi, calarind pe o naluca in chip de cal, isi luara zborul spre munte, unde erau curtile lui. Linistea si pacea unei nopti frumoase se prefacuse in fior si zbucium.

Luna, in slabe licariri, cerne pulbere de argint peste turle de biserici si casute cu ferestre ce clipeau ca niste ochi ce nu gasesc odihna, infricosate visuri tulburau capatiiul bietilor oameni truditi, peste care un vint rau pare ca-i invaluia. Vedenia fermecata depana mereu vazduhul peste cimpii si sate. Piriiasele somnoroase alergau ingrozite sa se ascunda printre frunzisuri, insisi codrii batrini, adormiti si ei in cintece de izvoare, se invalmaseau incordindu-si coamele uriase impotriva vedeniei ce zbura spre virful de munte, unde fereastra unei case licarea ca lumina unor stele, agatate sus in stinca. Trecuse mult de miezul noptii si, tocmai cind ajunsera deasupra Ceahlaului, in faptul diminetii, au inceput sa cinte cocosii prin sate. Deodata se auzi o detunatura infricosata. Fugarii s-au prabusit prefacindu-se in stinca[7]. Daca avem norocul sa ascultam aceasta frumoasa poveste din gura unui cioban din partea locului, in graiul sau pitoresc, satisfactia este si mai mare.

Inainte de a porni din nou la drum, o plimbare de circa o ora (dus-intors) pe acest platou, spre vest, ne dezvaluie alte privelisti: Gardul Stanilelor - o prelungire mai ingusta a treptei Ocolasului Mic - marginit de un abrupt in forma de zigzag; culmea golasa si salbatica, zimtuita ca o pinza de ferastrau, a Pietrei Sure (1 400 m); zidul sud-vestic al Ocolasului Mare scaldat de lumina orbitoare a soarelui de amiaza sau invaluit in negura deasa a zilelor ploioase s,a.

Dupa ce ne-am hotarit sa parasim aceste frumoase locuri, revenim la traseul nostru si ne indreptam spre nord, spre cabana Dochia, in directia aratata de sageata indicatoare de pe stilpul de linga poteca. Strabatem, la inceput, o portiune de padure, coborind si urcind versantii unor torenti din zona de obirsie a Izvorului Muntelui, captusiti cu blocuri mari de conglomerate sau cu grohotisuri, in cea mai mare parte fixate. Poteca ne scoate sub cornisa estica (la circa 1 750 m altitudine), deasupra Pietrei Late din Ghedeon. De aici, strecurindu-ne printre tufisuri si jnepenisuri in 15 minute ajungem la cabana Dochia. Acest traseu este accesibil tot timpul anului. Iarna este recomandat numai pentru turistii experimentati si echipati corespunzator.

3. Comuna Bicazu Ardelean (580 m)-Curmatura Stanilelor-Jgheabul lui Voda-cabana Dochia (1 750 m)

Marcaj: banda albastra. Diferenta de altitudine: 1 170 m. Timp de parcurs: 7-8 ore.

Baza de plecare a acestui traseu o constituie Bicazu Ardelean, comuna situata la confluenta Bicazului cu piriul Capra, pe soseaua ce leaga localitatile Lacu Rosu si Bicaz (DN 12C). Desi este cel mai lung drum de ascensiune din Ceahlau, frumusetea peisajului intilnit rasplateste efortul de a-l fi parcurs.

La inceput strabatem un drum pietruit, de circa 9 km, care se desfasoara in lungul piriului Capra pina la confluenta acestuia cu Bistra. Inainte de a ne angaja in ascensiunea Ceahlaului, avem posibilitatea de a vizita o pestera, al carei peisaj nu este cu nimic mai prejos fata de cele cunoscute in Muntii Apuseni sau in alte regiuni carstice din tara noastra. Este vorba de pestera Tosoroc sau Jgheabul cu Gaura. Pentru a ajunge la pestera, din satul Telec facem o deviere spre stinga, pe drumul Tulghesului, care incepe ghiar din punctul de confluenta cu Bistra. Dupa circa 2 km de mers pe sosea, ne abatem spre sud-vest (la stinga soselei), urmind o poteca abrupta ce serpuieste pe versantul nordic al Dealului Tosoroc, prin paduri si tufisuri, pina la pestera. Desi intrarea si primele doua camere ale pesterii ofera un peisaj mai putin placut, sala principala este o creatie naturala demna de toata admiratia. Peretii sint tapisati cu o crusta alba de precipitare chimica, sub forma unei enorme draperii, ale carei falduri sclipesc in lumina lampii, creind un cadru feeric. Tavanul boltit si podeaua bombata dau impresia ca te afli intre doua semisfere uriase puse una in alta. In bezna linistita si umeda a pesterii isi duc viata o colonie de lilieci, care stau agatati pe pereti ca niste ciorchini, constituind singurele elemente de contrast pe fondul alb sclipitor dezvaluit de lumina lampilor.

Dupa ce am admirat aceasta podoaba a naturii, reluam traseul din punctul pe care l-am parasit. Drumul de pe valea Bistrei trece de pe un mal pe altul, printre gospodarii taranesti, apoi pe sub alei de brazi, pina la cantonul silvic de linga confluenta celor doua Bistre. In acest punct se intersecteaza poteca ce vine dinspre Pintic (traseul nr. 4) si, dupa scurt timp, drumul forestier se infunda. Noi ne angajam in ascensiune pe poteca marcata de pe dreapta piriului Bistra Mare.

Pina la confluenta cu piriul Largu, parcurgem un traseu usor, printr-o padure cu numeroase luminisuri, ce da impresia ca te afli intr-un mare parc. La confluenta cu piriul Largu se afla poiana cu acelasi nume, pe care o traversam pina in curmatura Stanilelor, dupa care traseul se angajeaza pe o panta ceva mai inclinata, de pe Piciorul cu Strungile.

Curmatura Stanilelor marcheaza sfirsitul peisajului linistit al culmilor periferice, cu codrii umbrosi si poieni inflorite, cu piraie repezi si izvoare numeroase. De aici incepe peisajul maret si aspru al stincariilor polimorfe, peisaj propriu zonelor conglomeratice inalte. Inainte de saua propriu-zisa traseul intilneste poteca ce vine dinspre localitatea Ceahlau (traseul nr. 12). In curmatura Stanilelor un stilp indicator ne marcheaza drumul cu cruce rosie (traseul nr. 13) ce merge pe Piriul lui Martin pina la intilnirea cu traseul nr. 12. Tot aici, intilnim si traseul nr. 11, cere merge spre Poiana Varatec, prin Poiana Stanilelor (punct rosu).

Sageata de pe stilpul indicator, plasat in curmatura Stanilebr, arata directia nord pe care urmeaza sa ne deplasam in continuare pentru a ajunge la cabana Dochia. Dupa aproape 5 ore de mers, serpentinele pieptise devin tot mai anevoioase pentru calatorul obosit. Dar, nimeni n-are timp sa se gindeasca la oboseala. Deschiderea orizontului ce lasa privirea sa alunece de pe detaliile salbatice ale Ceahlaului (abruptul zdrentuit al Ocolasului Mare, zigzagul Gardului Stanilelor, Turnul lui Budu, creasta Pietrei Sure), pe culmile muntilor vecini (Haghies - 1 505 m, Pietrele Rosii - 1 510 m, Grintiesul - 1 551 m) si apoi, pe cele mai departate (Hasmas, Caliman, Rarau), care inchid zarea la peste 60 km distanta, trezesc in calatorul indragostit de natura rezerve nebanuite de energie, care il fac capabil sa infrunte ultimul obstacol. De aceea, nici nu ne dam seama cind am ajuns la marginea Jgheabului lui Voda, loc ce marcheaza sfirsitul propriu-zis al urcusului si depasirea limitei superioare a padurii. De aici, in circa 45 de minute, ajungem la cabana Dochia.

Portiunea de drum ce a ramas de strabatut traverseaza Jgheabul lui Voda pe curba de nivel, printre tufisuri scunde de afin si merisor. apoi urca putin pe Piciorul Schiop, de unde, dupa ce se uneste cu traseul nr. 5 (dinspre cascada Duruitoarea), serpuieste in bucle largi pe platoul superior al Ceahlaului, trecind pe linga Piatra Lacrimata, pe sub Bitca lui Ghedeon pina la mult dorita cabana Dochia. In afara de faptul ca acest traseu este lung, nu mai exista alte dificultati in parcurgerea sa pe timp de vara. Iarna, cind zapezile sint abundente, sectorul superior (Poiana Largu - cabana Dochia) nu se recomanda decit drumetilor bine antrenati si echipati corespunzator.

4. Comuna Pintic (620 m) - Curmatura Pinticului - Bistra - Curmatura Stanilelor-Jgheabul lui Voda - cabana Dochia (1250 m)

Marcaj: Pintic-valea Bistrei, triunghi rosu; Bistra (cantonul silvic)-cabana Dochia, banda albastra (traseul 3). Diferenta de altitudine: 1 130 m. Timp de parcurs: 7-8 ore.

Pentru turistii care vin dinspre Borsec pe drumul national nr. 15, traseul de pe valea Pinticului, care leaga valea Bistricioarei de valea Bistrei, este cel mai potrivit pentru urcusul in Ceahlau. La inceput se parcurge un drum forestier, de circa 5 km, care se desprinde din soseaua asfaltata la confluenta Pinticului cu Bistricioara, unde se afla un stilp de marcaj. Poteca, in continuare, urmeaza firul apei pina sub culmea Chicera. De aici, urcusul devine mai anevoios, fara a fi greu, mentinindu-se asa pina in Curmatura Pinticului, ce delimiteaza Obcina Tablei de virful Chicera (1 343 m). Ajunsi pe culme, numai 30 de minute ne mai trebuie pentru a cobori versantul estic al Obcinei Tablei pentru a intercepta traseul nr. 3, in apropierea cantonului silvic de la confluenta Bistrelor.

In continuare, urcusul spre cabana Dochia se face pe traseul numarul 3, descris anterior. Pe parcursul sau, traseul descris (nr. 4) ofera turistilor un peisaj placut, cu paduri pline de luminisuri si poieni inflorite in sezonul estival. Citeva poteci laterale, sub 1 km (nemarcate), ajung la izvoare minerale carbogazoase de mare concentratie, comparabile cu cunoscutele ape minerale de Dorna, Borsec, Biborteni si altele. Asa sint izvoarele de pe stinga piraielor Arsita si Tirsoasa, afluenti pe dreapta ai Pinticului, cit si izvorul de sub Bilea Rotunda, situat la citeva sute de metri de valea Bistrei. Amenajarea rustica si cadrul natural in care sint plasate aceste izvoare imbie pe calatori la cite un scurt si placut popas.

Nici iarna acest traseu nu este mai putin placut. Pantele despadurite si neaccidentate din bazinul Pinticului, in special, ofera iubitorilor de schi satisfactii deosebite chiar si pentru incepatori.

5. Comuna Ceahlau (550 m)-cabana Durau-Poiana Viezuri-cascada Duruitoarea-cabana Dochia (1 750 m)

Marcaj: comuna Ceahlau-cabana Durau, banda rosie; cabana Durau-cabana Dochia, cruce rosie. Diferenta de altitudine: 1 260 m. Timp de parcurs: 7-7 ore.

Venind cu autobuzul dinspre Tulghes, Vatra Dornei ori Tirgu Neamt, sau cu vaporul dinspre Bicaz, ne inscriem pe unul din cele doua trasee de ascensiune cu baza de plecare in comuna Ceahlau: traseul numarul 5, care trece pe la Durau si traseul numarul 6 de pe Piciorul Humariei.

Traseul numarul 5 este cel mai complet sub aspectul variatiei obiectivelor intilnite in cale. La numai 1 km de mers pe drumul asfaltat din lungul piriului Schit, intilnim ruinele unei cetatui, "Palatul Cnejilor"[8], asezata pe o terasa de vreo 5 m de pe stinga piriului. Mica cetate este o marturie a vietii zbuciumate din trecutul istoric al neamului nostru. Iata ce spun documentele despre acest palat:

Hatmanul Gheorghe, fratele lui Vasile Lupu, zideste la 1639 o bisericuta de piatra in locul unui schit de lemn, iar ginerele, sau, voievodul Alexandru Ruset, inconjura biserica cu ziduri groase de piatra prevazute cu puternice turnuri. Turnul de la poarta, cu bolti intocmite cu maiestrie din bolovani de riu, a fost ridicat de vistiernicul Toderascu. Dupa moartea hatmanului, biserica a intrat in stapinirea familiei Cantacuzino, care a construit aici locuinte cu beciuri si tainite ce duceau in munte in caz de refugiu.

Mult timp aceasta cetatuie, cunoscuta si sub numele de Hangu, a servit ca loc de adapost in vremuri de restriste, intre anii 1830 si 1838 s-a zidit in interiorul ei un adevarat palat, denumit Palatul Cnejilor. Numele vine de la unul din membrii familiei Cantacuzino (Gheorghe), care, dupa o sedere indelungata in Rusia, s-a intors cu titlul nobiliar de cneaz.

Mai tirziu, fiind parasit, palatul s-a degradat, dar incinta a rezistat intemperiilor. Bisericuta refacuta in 1820 de mitropolitul Veniamin Costache a fost restaurata in 1958, devenind un monument istoric si un punct turistic apreciat. Continuind drumul in susul vaii Schit, printre frumoasele gospodarii in stil original - unele foarte noi, stramutate aici din partea inundata a satului - sau prin intunecimea padurii din lungul piriului Durau, ajungem mai intii la sediul administrativ al cabanei Durau, iar dupa inca 100 m mai in amonte dam de schitul cu acelasi nume.

Biserica Durau este o zidire relativ noua, datind din 1835, importanta pentru pictura in ceara executata de N. Tonitza cu studentii sai in anii 1920-1921. Imaginea Ceahlaului, vazut dinspre Durau, este redata in scena inchinarii pastorilor care poarta aceleasi vesminte ca si ciobanii de pe pajistile ocolaselor. Cochetele cladiri care inconjura biserica servesc pentru gazduirea calatorilor (ele fiind anexele cabanei turistice), sau adapostesc frumoase colectii muzeistice. Printre exponatele muzeului, merita a fi vazute interesantele obiecte vechi din lemn, care ilustreaza ocupatiile din trecut ale locuitorilor din valea Bistritei sau colectia de picturi, desene si gravuri, intre care si doua desene colorate reprezentind Ceahlaul, executate de Gheorghe Asachi. Cabana propriu-zisa se gaseste dincolo de piriul Durau, la circa 200 m de soseaua asfaltata.

De la cabana Durau se poate urca Ceahlaul pe mai multe poteci: una care merge in prelungirea drumului asfaltat, trece pe la cabana 7 Noiembrie (traseul nr. 15), marcata cu banda rosie si alta care se abate spre dreapta (dincolo de terenul de parcare), marcata cu cruce rosie. Aceasta din urma face parte din traseul nostru (nr. 5). Prima parte a potecii se desfasoara paralel cu Piriul lui Bucur si urca o panta nu prea mare, serpuind usor pina in Poiana Viezuri. Aici lasam spre stinga traseul nr. 14, marcat cu triunghi galben, ce duce la cabana 7 Noiembrie si ne indreptam spre dreapta, pe poteca care pastreaza marcajul cruce rosie. Dupa ce strabatem un sector fara denivelari importante, cu numeroase izvoare ce se preling printre blocurile de stinca, acoperite cu muschi, desprinse din peretii Ceahlaului si rostogolite pina aici inca din pleistocen[9] ajungem in Piriul Rupturii pe care-l insotim pina la cascada Duruitoarea. Aceasta isi anunta prezenta cu mult inainte de a fi vazuta, printr-un vuiet ce ne infioara.

In acest loc apele Piriului Rupturii se arunca vijelioase de la o inaltime de 25 m, prefacindu-se intr-un smoc de beteala ce se opreste in scobitura unui prag de unde, dupa ce formeaza niste virtejuri de parca clocoteste, se arunca din nou, de la o inaltime mai mica, cazind peste stincile care incearca sa le domoleasca. De la cascada Duruitoarea, poteca urca pieptis un mic tapsan, apoi se avinta in serpentine strinse pe abruptul puternic al stivei de conglomerate. Padurea se rareste, arborii se chircesc, iar coroana lor capata forma de "drapel", dovada vinturilor care bat mereu din aceeasi directie. Locul padurii este luat de catre tufisurile de jnepeni si ienuperi sau de pajistile cu afine si perne de muschi presarate cu flori multicolore ce imbraca platoul superior pe care am ajuns.

In apropierea acestui traseu, in punctul "La Scaune", la 1 328 m altitudine, prin sapaturile efectuate in 1957 si 1958 de catre unii specialisti care au cercetat statiunile paleolitice din aceasta zona muntoasa, s-a identificat o importanta asezare epipaieolitica atribuita civilizatiei swideriene tirzii (circa 10000-8000 i.e.n.). Deosebit de caracteristice pentru aceasta asezare sint virfurile de sageata din silex, triunghiulare, cu peduncul de tip swiderian, care au apartinut, probabil, unui grup de vinatori ce au fost atrasi de bogatia vinatului din locurile inalte ale Masivului Ceahlau. In ceea ce priveste cultura swideriana, din cite se cunoaste pina in prezent, statiunea de pe Ceahlau este cea mai sudica si se afla la cea mai mare altitudine.

Ajunsi pe platou, deasupra Piciorului Schiop, intilnim traseul nr. 3, cu care avem drum comun pina la cabana Dochia. Cu exceptia sectorului abrupt dintre cascada Duruitoarea si marginea platoului superior (Piatra Lacrimata), acest drum nu prezinta nici un fel de dificultate. Sectorul mentionat nu se recomanda a fi parcurs in timpul iernii.

6. Comuna Ceahlau (550 m) - Piciorul Humarie.-cabana 7 Noiembrie (1 220 m)-virful Toaca-cabana Dochia (1 750 m)

Marcaj: comuna Ceahlau-cabana 7 Noiembrie, triunghi albastru; cabana 7 Noiembrie-cabana Dochia, banda rosie. Diferenta de altitudine: 1 260 m. Timp de parcurs: 5-6 ore.

Al doilea traseu cu baza de plecare din comuna Ceahlau este cel de pe Piciorul Humariei. Locul in care se desparte de traseul ce merge spre Durau (traseul nr. 5) se afla pe drumul ce duce in sat, la circa 400 m distanta de debarcaderul ce deserveste comuna Ceahlau, fiind marcat printr-un stilp indicator. Cei care doresc sa urce Ceahlaul pe acest traseu se indreapta spre stinga, pe poteca marcata cu triunghi albastru, care se angajeaza in urcus chiar de la inceput.

Inainte de a intra in padure, ea strabate o zona afectata de alunecari de teren care dezvaluie culoarea rosie a rocilor din substrat. Este vorba de un complex argilo-marnos, de culcare rosie, prezent in Ceahlau sub forma unei fisii ce tine din satul Bistricioara pina la vest de Neagra. De aceste roci sint legate denumirile Piciorul Humariei si Lutu Rosu. In continuare, poteca strabate padurea deasa de fag, in care frunzele copacilor capata reflexe variate, in functie de lumina primita, trece prin Poiana Coacazului, apoi prin citeva poieni mai mici, unele imprejmuite cu gard, in care, daca iarba nu este cosita, gasim tot felul de flori din primavara pina in toamna.

Dupa aproape trei ore de mers, dupa ce am strabatut si Padina Fintinilor, ajungem la cabana 7 Noiembrie (Fintinile) situata intr-o poienita de sub Culmea Fintinile, la 1 200 m altitudine. In aceasta zona totul isi trage numele de la grupul de izvoare foarte bogate in debit si cu apa foarte rece (5C). Aceste izvoare sint cele mai mari de pe cuprinsul Masivului Ceahlau.

Urcusul spre culmea Ceahlaului se continua prin spatele cabanei, urmind poteca marcata cu banda rosie. Intrind in zona conglomeratelor, poteca strabate un peisaj mult mai spectaculos. La inceput, mergem pe o carare lata, foarte putin inclinata, pina aproape de Culmea Fintinile in locul numit "La morminte". De aici panta se mareste, iar poteca se strecoara printre stinci care devin tot mai numeroase si cu forme tot mai interesante. Trecem peste Piatra Lata, admiram statuia naturala numita Caciula Dorobantului si, deodata, atentia ne este retinuta de impunatorul turn al Panaghiei, profilat pe fondul cenusiu al giganticei piramide a virfului Toaca (1 900 m).

Panaghia se inalta dintre jnepeni si molizi, la peste 70 m deasupra culmii, dominind zona ce o inconjoara. Minti vrajite de inchipuiri si crezuri in minuni au creat, cu veacuri in urma, legendele Ceahlaului, care au fost transmise de batrini cu glasuri domoale, in ceasurile de ragaz, din generatie in generatie pina la noi. Dintre toate, povestea Panaghiei[10] este cea mai frumoasa.

Se spune ca Panaghia n-a fost intotdeauna o stinca rece si fara suflet; Panaghia a fost o fata frumoasa. La nasterea sa ursitoarele i-au pus in ochi focul si lumina luceferilor, intunericul noptilor fara luna si al adincurilor fara fund; au rupt crinilor fragezimea si albeata, iar trandafirilor rumeneala si i le-a pus pe fata; i-au tras din neguri fire subtiri de umbra si i-au pus pe cap podoaba de par negru si bogat, iar de la zei a primit particica cea mai aleasa din inima si sufletul lor. Pentru a nu fi pingarita de privirile muritorilor, ursitoarele au dus-o pe inaltimile Ceahlaului, dincolo de imparatia norilor, unde au hranit-o albinele cu miere si au scaldat-o noptile senine in roua de flori mirositoare. Cind s-a facut mare, soarele s-a indragostit de ea. Si ceasuri intregi se oprea soarele din drumul sau. S-a marit ziua atit de mult, incit putin mai era si-si dadea amurgul mina cu zorile. S-a tinguit noaptea si soarele a fost pedepsit sa nu mai rasara decit invaluit de neguri, spre a nu ispiti cu farmecul tineretii sale sulfletele slabe ale muritoarelor.

Panaghia nu l-a mai vazut de atunci pe soare. Zile si nopti a plins de jalea ce i-a cuprins sufletul, pina cind, de durere, s-a prefacut in stinca. Cunoscind povestea sa, calatorul admira cu respect si curiozitate frumoasa stinca invaluita in ceata si mister sau scaldata de razele stralucitoare ale soarelui.

Ocolim turnul Panaghia si virful Toaca prin stinga lor, urmind o poteca lata, asemanatoare unei alei de parc. La capatul acesteia ne apare in fata cabana meteorologica, dincolo de care se intinde - pe o lungime de aproape 6 km - platoul superior.

Ajunsi aici, putini rezista tentatiei de a urca virful Toaca, unul dintre cele mai inalte piscuri din grupa centrala a Carpatilor Orientali (1 900 m). Pentru aceasta ne abatem spre dreapta, pe o poteca larga si in serpentine, cu trepte sapate in stinca - in partea superioara - pe care urca zilnic curajosii meteorologi de la statia Ceahlau-Toaca, plasata chiar pe virf. In timpul iernii, cind poteca este troienita si viscolul impiedica deplasarea libera, meteorologii utilizeaza o scara de lemn ce leaga poteca marcata de la baza virfului cu statia. Alaturi se gaseste si un mic funicular pentru transportul combustibilului si al materialelor necesare. Aceste instalatii sint numai pentru uzul personalului de la statia meteorologica si nu recomandam turistilor sa le foloseasca.

Cota 1 900 m reprezinta punctul de belvedere cu cel mai larg orizont. Dominind muntii din jur cu citeva sute de metri, avem posibilitatea sa privim nestingheriti pina departe, spre Tara Domelor, Transilvania ori Podisul Moldovei. Rasaritul si apusul soarelui vazute de pe Toaca sint de neuitat. Satisfacuti de tot ce am vazut, coborim pe acelasi drum pina in poteca marcata cu banda rosie de la care ne-am abatut. Trecem pe linga cabana meteorologica, lasam in dreapta turnul numit Piatra Ciobanului, apoi, coborim putin in saua de sub virful Lespezi (1 801 m) pentru a urca acel virf ce-si trage numele de la placile de gresie in care este sculptat.

Inainte de a merge la cabana Dochia, trecem pe la Fintina Rece de sub cornisa vestica a Ceahlaului. Acest izvoras nu-si desminte numele, apa sa avind temperatura de +4 -5C tot timpul anului. De la Fintina Rece, traversam platoul de sub care-si trage apa acest izvoras si, in 10 minute, ajungem la cabana Dochia care sta pitita intr-un mal, pentru a fi ferita de furia vintului.

Parcurgerea acestui traseu nu ridica nici un fel de probleme in timpul verii. Pe timp de iarna, in perioadele cu viscole si zapezi abundente, portiunea de sub Panaghia si Toaca este puternic inzapezita si, adesea, supusa pericolului de avalanse.

7. Izvoru Alb-Poiana lui Falon-stinca Dochia-cabana Dochia (1 750 m)[11]

Marcaj: Izvorul Alb (localitate)-Poiana lui Falon, banda albastra; Poiana lui Falon-stinca Dochia-vf. Lespezi, triunghi albastru; Vf. Lespezi-cabana Dochia (traseul nr. 6), banda rosie. Diferenta de altitudine: 1 100 m. Timp de parcurs: 5-6 ore

Pornind de pe malul Lacului Izvorul Muntelui, de la debarcaderul Izvorul Alb, se poate ajunge pe platoul superior, urmind piriul cu acelasi nume. Poteca aceasta este o dublura a traseului nr. 8, al carui itinerar se desfasoara pe culmea Chica Baicului.

La inceput, o mare parte din drum trece prin satul Izvorul Alb, apoi se continua prin padure, in panta domoala, pe stinga piriului cu apa limpede care alearga grabit, in sens invers, sa-si duca contributia de energie in Lacul Izvorul Muntelui si, de acolo, la Hidrocentrala "V.I. Lenin". In punctul numit Poiana lui Falon intram pe marcajul triunghi albastru. De aici, o deviere spre stinga pe o potecuta marcata cu ambele semne ne scoate in curmatura Lutu Rosu, punct de belvedere descris la traseul nr. 8.

Dupa circa 3 ore de mers, dupa intersectia cu soseaua noua (traseul nr. 20), intram intr-o poiana luminoasa, strajuita de pereti abrupti, in centrul careia troneaza o stinca alba si stralucitoare, din baza careia tisneste Izvorul Alb. Acest loc se numeste "La Izvoare", iar stinca nu este alta decit legendara "Dochia". In legendele Ceahlaului, povestea Dochiei este cunoscuta in citeva variante al caror continut ne poarta, in istoria tarii, cu aproape doua mii de ani in urma. Iata, pe scurt, doua dintre aceste legende.

Era in anul de lupta apriga 106, cind romanii au ajuns sub zidurile cetatii dacice - Sarmizegetusa, intr-o dimineata, cind luptele erau in toi, se ivi pe zidul cetatii o fata deosebit de frumoasa, imbracata in haina alba, tinind arcul cu sageti in mina. Era fiica lui Decebal. Romanii crezind ca este o zeitate n-au cutezat s-o loveasca. In noaptea ce a urmat, cetatea a cazut. Atunci, nefericitul Decebal chema pe fiica lui si-i porunci sa schimbe hainele regesti cu haine ciobanesti si sa fuga spre soare-rasare, prin codrii nesfirsiti, pina va ajunge la Muntele Cagheonul, locasul lui Zamolxes.

Imparatul romanilor se minie tare ca a pierdut o astfel de prada. Si, imediat, dadu porunca unui centurion s-o caute in toata tara. Haituita si inspaimintata de urmaritori, Dochia ajunge la poalele Muntelui Cagheonul pe care incearca sa-l urce. Dar urmaritorii n-o slabeau din goana. Privind stincile fara viata, negurile triste si reci, precum si vulturii lacomi, Dochia se ruga lui Zamolxes, zeul cerului si al fulgerului, s-o prefaca in stinca ca sa scape de rusinea robiei. Un tunet naprasnic se auzi si muntele revarsa un potop de stinci peste urmaritorii romani, chiar in clipa cind erau gata s-o prinda. Printre trupurile insingerate insa, nimeni n-a vazut si pe cel al Dochiei. Se crede ca ruga i-a fost primita si Zamolxes a prefacut-o in stinca ce-i poarta si azi numele

Intr-o alta poveste se spune ca Dochia era sora lui Decebal si era frumoasa si curajoasa cum nu mai era alta in tara. Un dac, pe nume Cobai, era indragostit de ea de mai multa vreme. Dar iata ca, in timpul unor lupte dintre daci si romani, imparatul Traian o intilni pe Dochia chiar pe cimpul de bataie, imbracata in straie de ostean. Frumusetea ei o pus stapinire pe inima imparatului, dupa cum si fata se indragosti de el, fara sa stie ca nu era dac. Dupa terminarea razboiului, Traian hotari s-o ceara de nevasta, Dochia, insa, nu raspunse imediat.

Cobai, observind o schimbare in purtarea Dochiei, afla ca fata iubeste pe altul. Cu inima plina de durere, hotari sa nu mai dea ochii cu ea. Dar se porni un alt razboi intre romani si daci. Atunci, Cobai, plin de ura contra lui Traian, iubitul Dochiei, jura sa-l rapuna pe imparat. Dar, in timpul luptelor, a fost prins si dus la inchisoare la Roma. Dupa ce romanii au cucerit Dacia, Dochia afla ca Traian era cel mai mare dusman al tarii sale si il scoase din inima sa. Dar Traian n-a renuntat la gindul de a-i fi sotie si, intr-o zi, hotari s-o rapeasca. Dochia, aflindu-se cu oile pe Ceahlau, acolo unde multi daci isi traiau zilele de bejenie, ceru ajutorul zeilor pentru a o apara. Ascultindu-i ruga, zeii au prefacut-o in stinca cu oi cu tot.

Mai privim o data misterioasa stinca, fara a distinge vreo asemanare cu un trup de fecioara, dupa care, pornim spre inaltimile Ceahlaului. Dincolo de stinca Dochia drumul devine mai anevoios. La inceput, poteca se strecoara printr-un uluc pietros, strajuit pe ambele parti de ziduri si tancuri de conglomerate. Dupa aproape jumatate de ora de astfel de urcus, jgheabul se largeste ca o pilnie pina spre virful Toaca.

Sectorul abrupt de dincolo de stinca Dochia poarta numele de Jgheabul cu Hotaru.

In portiunea superioara a jgheabului, poteca se ramifica dezordonat, dar nu impiedica orientarea turistilor, deoarece toate variantele duc spre culme, in apropierea virfului Lespezi. Ajunsi pe creasta, imediat intilnim banda rosie a traseului nr. 6 ce ne duce pina la cabana Dochia. Poteca de pe valea Izvorului Alb este cea mai rapida cale spre virful Ceahlaului. Ea este accesibila tuturor categoriilor de turisti. Iarna, insa, este troienita si supusa, frecvent, avalanselor.

8. Izvoru Alb sau Secu-Obcina Chica Baicului-curmatura Lutu Rosu-cabana Dochia (1 750 m)

Marcaj: banda albastra. Diferenta de altitudine: 1 100 m. Timp de parcurs: 5-6 ore.

Intrarea pe acest traseu se face de la debarcaderele ce deservesc satele Izvoru Alb si Secu, unde se ajunge cu vaporu! pe Lacul Izvorul Muntelui (traseul nr. 21). De la cele doua debarcadere, cite o poteca bine batatorita ne conduce pe culmea Piciorului Secu, unde se unesc intr-un drum comun, marcat cu banda albastra. In continuare, se parcurge un traseu de culme, usor si foarte placut. Fiind in mare parte deschis, ofera calatorilor o perspectiva minunata spre vaile marginase Izvorul Alb si Secu, cit si spre Lacul Izvorul Muntelui; in fata ni se profileaza Ceahlaul in toata splendoarea lui.

Vara, strabatind finaturile cu miros de flori si fin proaspat cosit, intilnim adesea oameni ai acestor meleaguri, oameni harnici si sfatosi, care sint gata sa ne calauzeasca pasii ori sa ne povesteasca o legenda pastrata din mosi-stramosi. Dupa circa 3 ore de urcus fara efort ajungem in curmatura Lutu Rosu. Mai departe, pina la cabana Dochia, ascensiunea se continua pe traseul nr. 1, descris anterior.

Desi aparent izolate de apa Lacului Izvorul Muntelui, traseele 7 si 8 sint foarte variate si frumoase. De la Bicaz vase de pasageri asigura transportul pina la gura vailor Secu sau Izvorul Alb, oferind totodata o minunata plimbare, de unde se poate ajunge pe Masivul Ceahlau folosind astfel calea cea mai scurta. Traseul este accesibil si iarna; totusi, cind apa lacului este inghetata, circulatia vaselor se intrerupe, el fiind lipsit de aceasta legatura. Fiind un drum exclusiv de culme, in lungul sau nu exista izvoare. De aceea, recomandam turistilor sa aiba asupra lor rezerve de apa.

b. TRASEE DE LEGATURA

In afara traseelor principale, care reprezinta cai de acces spre virful Ceahlaului din toate directiile, mai exista poteci marcate, care fac legatura intre aceste trasee, oferind posibilitatea realizarii unor circuite cu baza de plecare la una din cabanele Ceahlaului, sau combinarii traseelor.

9. Comuna Tasca (500 m)-pe sub Virful Secuiesc (980 m)-Piriul Furciturii-piriul Izvorul Muntelui (646 m)

Marcaj: punct albastru. Timp de parcurs: 3 ore. Diferenta de nivel: 480 m.

Pe soseaua Bicaz - Lacu Rosu (DN 12C), la circa 6 km de orasul Bicaz, se afla comuna Tasca ce se intinde pe malurile Bicazului si piriului Tasca. In acest punct parasim soseaua nationala si ne indreptam spre nord, pe drumul care strabate localitatea. In amonte de sat, intram intr-o poteca ce urca in panta ceva mai mare, care ne scoate in culmea de sub virful Secuiesc (1 245 m). Strabatem o poiana mare, cu pajisti si finaturi, din care putem admira ansamblul Muntilor Tarcau ce se profileaza spre sud, precum si frumoasa vale a Bicazului pina in zona cheilor. Curind peisajul de aici se va imbogati cu un element nou: lacul de acumulare de la Tasca.

De pe culme, continuam calatoria pe poteca ce coboara usor prin padure pina ce intercepteaza drumul ce urca pe Piriul Furciturii la exploatarile forestiere. Urmind acest drum la vale ajungem, intr-un sfert de ora la soseaua asfaltata de pe valea Izvorul Muntelui (traseul nr. 1). Cei care doresc sa urce mai direct pe Ceahlau, fara a intercepta traseul nr. 1, pot continua calatoria pe Piriul Furciturii, in amonte. Dupa aproape 2 km de mers pe drumul forestier, traseul se continua cu o poteca nemarcata ce urmareste apa pe dreapta si iese in Poiana Maicilor (traseul nr. 2). Pe timp frumos, parcurgerea acestui traseu (si a variantei nemarcate) se face in conditii bune, dar cind ploua devine alunecos. Iarna poate fi strabatut cu schiurile.

10. Cabana Izvorul Muntelui-Poiana Maicilor

Marcaj: banda rosie. Diferenta de altitudine: 500 m. Timp de parcurs: 1 ora.

Aceasta poteca face legatura intre traseul nr. 1 si traseul nr. 2, inchizind in felul acesta circuitul estic, de o zi, cu baza de plecare cabana Izvorul Muntelui sau cabana Dochia. Parcurgerea traseului este usoara si foarte pitoreasca. De la cabana Izvorul Muntelui poteca traverseaza Piriul cu acelasi nume si urca lin prin padurea de fag si molid in lungul Piriului Maicii pina intercepteaza un alt piriias (Jgheabul Armenilor), ce coboara vijelios de pe povirnisul de stinca al Ocolasului Mic. In continuare, dupa ce intilnim_> pe stinga, un izvoras cu apa limpede, incepem sa urcam pe versantul nordic al Bitcii Popii. Drumul in panta nu dureaza mai mult de o jumatate de ora, dupa care ajungem in Poiana Maicilor - o sa larga, despadurita, care separa Piciorul Maicilor de Bitca Popii. Stilpul indicator ce se gaseste aici marcheaza punctul de intersectie cu traseul nr. 2 ce vine dinspre Neagra si care ne duce, prin Ocolasul Mic, spre cabana Dochia.

11. Poiana Varatec (1 340 m) - Poiana Stanilelor (1 250 m) - Curmatura Stanilelor (1 350 m)

Marcaj: punct rosu. Diferenta de altitudine: oscilatii de circa 100 m. Timp de parcurs: 1-2 ore.

Aceasta poteca leaga traseul nr. 2 cu traseul nr. 3 si inchide circuitul sudic, cu baza de plecare spre platoul superior: cabana Dochia - Jgheabul lui Voda -Curmatura Stanilelor - Poiana Stanilelor - Poiana Varatec - Ocolasul Mic - cabana Dochia.

Venind in Poiana Varatec, fie dinspre Neagra (traseul nr. 2), fie dinspre Izvorul Muntelui (traseul nr. 1), putem continua drumul prin ulucul dintre Piatra Sura si Gardul Stanilelor, pina la Curmatura Stanilelor, unde vom intilni traseul nr. 3 (sau invers).

Poteca serpuieste, urcind si coborind domol intre 1 320 m si 1 420 m, prin poieni cu flori si paduri de molid. In contrast cu caracterul ei neaccidentat, aceasta poteca ne poarta pasii prin cea mai spectaculoasa zona din Masivul Ceahlau: spre sud-vest, creasta zimtuita si golasa a Pietrei Sure pe care Bistra Mica a taiat-o de-a curmezisul, creind chei de o salbaticie rar intilnita; spre nord-est Gardul Stanilelor, Turnul lui Budu si abruptul Ocolosul Mare ce domina autoritar intreaga panorama.

Frumoasa poiana a Stanilelor, strajuita de colosii polimorfi de stinca cenusie, este brazdata de mici piriiase cu apa limpede si rece ce se indreapta spre Bistra Mica care colecteaza apele. Aici, numai fosnetul brazilor din jur, leganati in bataia vintului, tulbura din cind in cind linistea desavirsita ce domneste peste intreaga zona. Daca cei ajunsi pe virfurile stincoase isi manifesta bucuria izbinzii prin strigate, aici si turistii cei mai zgomotosi sint tentati sa vorbeasca in soapta sau sa admire in tacere aceasta lume de basm.

Daca timpul ne permite, din Poiana Stanilelor se poate face o mica excursie de 1-2 ore, spre sud, in cheile Bistrei Mici ori pe creasta Pietrei Sure. Dinspre poiana, intrarea in chei este vizibila de la distanta, iar o poteca larga si batatorita, ce se desfasoara in lungul piriului Bistruta (cum ii spun localnicii piriului Bistra Mica), ne conduce direct. Dar nu putem inainta prea mult; cheile sint salbatice si greu accesibile. Turistii care se avinta in aceasta vale au nevoie de echipament corespunzator si trebuie sa fie antrenati pentru a putea strabate sirul de cascade din lungul piriului. Pentru a gusta din plin splendoarea acestei vai, este suficient sa inaintam pina deasupra celei de-a treia cascade, drumul fiind accesibil tuturor turistilor.

Piatra Sura nu depaseste 1 400 m, iar altitudinea relativa abia atinge 200 m. Cu toate acestea, relieful ei indraznet, cu pante abrupte, culmi ascutite si zimtuite in forma de creasta alpina, lipsita de paduri, nu permite ascensiunea oricui.

Versantul dinspre Poiana Stanilelor este complet despadurit. Padurea de molid de la poalele muntelui a fost doborita, in urma cu citiva ani, de o furtuna puternica, Panta abrupta, intesata cu radacini, cioturi si resturi de arbori doboriti ingreuiaza urcusul, dar fara probleme de orientare. Ajunsi pe creasta, putem admira panorama ce se desfasoara in jur, dintr-un alt unghi si de alt nivel. De la inaltimea Pietrei Sure peisajul pare cu totul nou, mai frumos si mai impunator. Aruncindu-ne o privire spre versantul opus, acoperit cu o padure batrina si napadita de muschi si licheni, cu arbori prabusiti de batrinete, in care-si au vizuinele tot felul de jivine, facem calea-ntoarsa in poiana din care am plecat.

De aici, din Poiana Stanilelor, in circa 15 minute, strabatem o poteca ce urca usor pina in Curmatura Stanilelor, unde facem jonctiunea cu traseul nr. 3 (marcat cu banda albastra), ce vine dinspre Bicazu Ardelean.

12. Confluenta Duraului (680 m) - piriul Slatina Obcina Lacurilor - Curmatura Stanilelor (1 350 m)

Marcaj: cruce albastra. Timp de parcurs: 3 ore. Diferenta de nivel: 670 m.

Traseul nr. 12 porneste din traseul nr. 5, de la confluenta Duraului cu piriul Schit, punct in care traseul nr. 5 coteste brusc la est, spre cabana Durau. In prima parte se merge pe un drum pietruit care urca pe stinga piriului Schit. Dupa doi km se continua pe piriul Slatina pina la poalele Piciorului Scurt.

Drumul urca in panta foarte lina, strabatind o vale ingusta si linistita, cu versanti acoperiti de finaturi si paduri. Cele mai multe dintre izvoarele care se preling pe acesti versanti au apa sarata (slatine), de unde vine si numele piriului Slatina. Dupa circa 2 km intilnim un stilp indicator; tot de aici se desprinde si poteca cu marcaj cruce rosie ce duce in Curmatura Stanilelor (traseul nr. 13).

Dupa circa 5 km de mers comod, continuam drumul pe o poteca fara serpentine ce taie pieptis Piciorul Scurt si ne scoate, dupa un urcus de 300 m, intr-un luminis de pe culmea Obcinei Lacurilor, in apropiere de cea mai inalta cota a sa (1 328 m). De aici pina in Curmatura Stanilelor, unde se realizeaza legatura cu traseul nr. 3, avem de mers mai putin de o ora. Acest ultim sector al traseului este o poteca de culme, cu usoare denivelari, care se desfasoara pe cumpana apelor dintre bazinul Schitului si bazinul Bistrei.

Ajunsi in Curmatura Stanilelor, tulburatorul spectacol de stinca si lumina oferit de complexul stincos al abruptului sud-vestic al Gardului Stanilelor, Turnului lui Budu si creasta Pietrei Sure cu Cheile Bistrei Mici s.a. compenseaza efortul depus de-a lungul intregului traseu. De aici ne putem intoarce la cabana Durau pe traseul nr. 13, putem cobori spre localitatea Bicazu Ardelean (traseul nr. 3) sau sa urcam la cabana Dochia fie pe la Jgheabul lui Voda, fie prin Poiana Varatec (traseele nr. 11 si 2). Traseul nr. 12 este accesibil tot anul numai pina la baza Piciorului Scurt. In rest, iarna nu se recomanda sa se circule pe acest traseu.

13. Confluenta Piriului lui Martin cu piriul Schit (740 m) - pastravarie - Curmatura Stanilelor (1 350 m)

Marcaj: cruce rosie. Timp de parcurs: 3 ore. Diferenta de nivel: 610 m.

Tot de la confluenta Duraului cu piriul Schit, putem ajunge in Curmatura Stanilelor, urmind o varianta mai scurta decit traseul precedent, care se desfasoara in lungul Piriului lui Martin. Intrarea pe noul traseu are loc dupa 2 km de mers pe piriul Schit, la confluenta Piriului lui Martin cu piriul Slatina. De la stilpul indicator parasim marcajul cruce albastra (traseul nr. 12) si ne abatem spre stinga, pe un drumeag la fel de bun ca si cel descris anterior, marcat cu cruce rosie. Dupa ce traversam ambele piraie, urcam pe dreapta riului pina la pastravaria veche (amenajata cu multi ani in urma pe un canal artificial deviat din Piriul lui Martin); poteca se continua, pe o distanta de peste 4 km, spre obirsia piriului.

De la pastravarie, o poteca nemarcata, ce urca in serpentine pe malul sting al Piriului Rupturii, ajunge la cascada Duruitoarea si intra in traseul nr. 5.

Cind drumul pietruit se intrerupe, ne angajam pe o poteca abrupta, cu mici serpentine, ocolind stinci si escaladind trepte in piatra de la obirsia Piriului lui Martin, pina ajungem in Curmatura Stanilelor. Peisajul strabatut de acest traseu este asemanator cu cel de pe traseul nr. 12. Dealtfel, cele 2 trasee (marcate de pionieri in 1975) sint aproape paralele si la foarte mica distanta unul de altul. In timpul iernii, acest traseu nu este recomandat decit pina la pastravarie.

14. Poiana Viezuri (1 200 m) - cabana 7 Noiembrie (1 220 m)

Marcaj: triunghi galben. Diferenta de altitudine: oscilatii de 100 m. Timp de parcurs: 1 ora.

Cunoscuta sub numele de "drumul Nicanului", aceasta poteca are un rol foarte important in diversificarea posibilitatilor de deplasare pe versantul nord-vestic. Legind traseul nr. 5 (din Poiana Viezuri) cu traseul nr. 6 (cabana 7 Noiembrie), turistii pot realiza trecerea de pe un traseu pe altul sau pot efectua doua circuite deosebit de atractive:

cabana Dochia - virful Toaca - cabana 7 Noiembrie - Poiana Viezuri - cascada Duruitoarea - cabana Dochia;

cabana Durau - Poiana Viezuri - cascada Duruitoarea - Poiana Viezuri - cabana 7 Noiembrie - cabana Durau.

Pe toata lungimea acestui traseu, variatiile de altitudine sint foarte mici, el desfasurindu-se in lungul curbei de nivel de 1 200 m, printr-o zona umeda, cu numeroase izvoare, cunoscuta in literatura stiintifica sub numele de zona "obirsiilor" ce inconjura Ceahlaul ca un briu. Avind aspectul unei alei de parc, turistii ce stau la cabana 7 Noiembrie folosesc adesea aceasta poteca pentru scurte plimbari ori pentru vizitarea cascadei Duruitoarea. Traseul nr. 14 este accesibil tot timpul anului.

15. Cabana Durau (780 m) - cabana 7 Noiembrie (1 220 m)

Marcaj: banda rosie. Diferenta de altitudine: 440 m. Timp de parcurs: 1-1 ora

Intre cabana Durau si cabana 7 Noiembrie o poteca marcata cu banda rosie, bine intretinuta si foarte circulata, face legatura intre traseul nr. 5 si traseul nr. 6. Din fata manastirii Durau se continua drumul ce vine din satul Ceahlau pina in poiana de la marginea padurii, unde au loc anual, in prima duminica din august, frumoasele serbari populare prilejuite de "Ziua Muntelui". Poteca larga si despletita ne angajeaza imediat intr-un urcus mai accentuat, ce tine mai bine de jumatate de ora, pina ajungem pe un mic platou, cu o banca, ce ne imbie la un scurt popas.

Pina la cabana 7 Noiembrie a ramas mai putin de o ora de mers pe o panta continua si destul de accentuata. In ultima parte ea urca in serpentine strinse ce ne scot in punctul "Fintinile" - un grup de izvoare puternice - situate la citeva zeci de metri de cabana. Drumul este accesibil tot timpul onului. Dealtfel, pe aici se face aprovizionarea cabanelor 7 Noiembrie si Dochia care functioneaza tot anul.

16. Confluenta Duraului (680 m) - Obcina Boistei (1 000 m) - comuna Grinties (560 m)

Timp de parcurs: 1 ora. Diferenta de nivel: 440 m.

Poteca face legatura intre traseul nr. 5 din valea piriului Schit si comuna Grinties de pe valea Bistricioarei (DN 15), peste Obcina Boistei. De-a lungul sau nu intilnim obiective turistice deosebite, dar traversarea obcinei, chiar numai in scopul unei plimbari, ofera calatorului privelisti incintatoare si adesea inedite. De exemplu, dupa-amiaza, cind razele soarelui scalda in lumina crestetul plesuv al Ceahlaului, de pe aceasta poteca putem admira intreaga panorama a versantului nord-vestic; pe culmea obcinei intilnim un brad secular, in forma de diapazon, unic prin frumusetea sa. Daca e sa-l apreciem dupa dimensiunile sale (circumferinta de 6 m si inalt de circa 40 m) se pare ca troneaza peste codri inca de pe vremea lui Cantemir. La celalalt capat al traseului, in comuna Grinties, putem vizita biserica din lemn construita in secolul al XVIII-lea.

Intrarea pe traseu se face in apropierea confluentei piriului Durau cu piriul Schit. La inceput strabatem o poiana larga cu iarba marunta si cu panta acceptabila. Apoi, continuam urcusul prin padurea care imbraca toata culmea. Ajunsi in punctul cel mai inalt, facem un mic ocol spre dreapta, dupa care incepem coborirea in panta ceva mai accentuata, in aceeasi directie in care am inceput urcusul. Dupa ce iesim din padurea deasa de fag si conifere, care ne inchide orizontul, strabatem, in pas domol, o serie de poieni pline de flori si tufisuri care se inlantuie pina in sesul Bistricioarei. Trecem riul peste o punte de lemn si imediat ajungem in Grinties, in soseaua ce vine de la Borsec (DN 15). Aici, dupa ce vizitam satul si biserica din lemn ne putem intoarce pe acelasi drum sau facem un circuit, urmind soseaua pina in comuna Bistricioara, de unde ne abatem spre dreapta pe drumul asfaltat ce duce la cabana Durau. Traseul este usor si accesibil tot timpul anului.

B. TRASEE NEMARCATE

17. Cabana Izvorul Muntelui-Fundul Ghedeonului-Piatra cu Apa

Aceasta poteca reprezinta de fapt o varianta a traseului nr. 1.

De la cabana Izvorul Muntelui urmam firul apei cu acelasi nume, urcind in panta lina pina la baza abruptului conglomeratic. Locul se numeste "Fundul Ghedeonului". In acest sector, piriul Izvorul Muntelui, dupa ce coboara vijelios din treapta in treapta, formind o suita de cascade ("duruitori"), se micsoreaza treptat pina se pierde complet in patul gros de grohotis pe care curge, pentru a iesi in aval mai viguros si mai cristalin.

Ajunsi aici se pare ca poteca nu mai are iesire; pereti verticali cu fisun adinci, cu coloane si balconase de care stau agatati brazi singuratici inchid valea ca intr-un fund de sac. Pe tot parcursul vaii intilnim urmele unor cuptoare de ars varul, vechi preocupari ale populatiei autohtone. Calcarul necesar era scos din conglomeratele, care sint alcatuite din aceasta roca in proportie de 80%, si din blocurile de calcar pur din zona Pietrei cu Apa.

Pentru a continua drumul spre platoul superior, cotim spre dreapta, pe poteca ascunsa prin balarii, care se angajeaza imediat in lungul unui torent, afluent al piriului Izvorul Muntelui. Poteca serpuieste in serpentine ametitoare pe versantul impadurit, aproape vertical, pina la Polita cu Crini, imediat sub Piatra cu Apa.

In raristea de zada si ierburi mari, poteca noastra se intretaie cu o cararuie ce merge din Ocolasul Mic pina in poienile de pe Rachitis, facuta de ciobanii ce colinda pe aceste meleaguri. Apoi, urcam usor un tapsan dominat de masivul calcaros al Pietrei cu Apa, unde intilnim poteca marcata cu banda albastra (traseul nr. 1), pe care putem continua drumul spre cabana Dochia.

Acest traseu este deosebit de placut si accesibil vara oricarui turist, intrucit sectorul dintre Fundul Ghedeonului si Piatra cu Apa constituie o etapa de ascensiune grea, se recomanda, in special, pentru coborire. In timpul iernii nu se recomanda parcurgerea sa mai departe de Fundul Ghedeonului.

18. Ocolasul Mic-Gardul Stanilelor-polita Ocolasului Mare-Jgheabul lui Voda

Alt traseu de legatura intre traseul nr. 2 si nr. 3 este cel de pe brina (polita) Ocolasului Mare. Poteca este greu de depistat in paienjenisul de carari batatorite de oi si turisti. Dar, pastrind directia sud-est - nord-vest, alegind locurile cele mai comode si mai sigure pentru circulat, in mai putin de o ora si jumatate reusim sa o strabatem fara dificultati.

De pe Ocolasul Mic ne indreptam spre Gardul Stanilelor (partea superioara), de unde o luam spre dreapta, excaladam o mica treapta stincoasa, traversind citiva torenti de pietre, apoi ne continuam drumul pe sub peretele Ocolasulu! Mare, pe o polita inierbata si plina cu floare de colt (Leontopodium alpinum) pina deasupra Jgheabului lui Voda. Drumul este placut si se desfasoara aproape pe curba de nivel. Fiind un drum deschis, cu larga perspectiva spre sud si vest, de pe el putem admira nestingheriti Piatra Sura si "eventaiul" culmilor impadurite ce se inclina domol spre vaile Bistra si Bicaz; se pot distinge Cheile Bicazului si chiar virful Hasmasului. Dar, cel mai fascinant lucru este peretele Ocolasului Mare, care se inalta amenintator deasupra noastra. Despicat, pe unele portiuni, in coloane verticale, sau neted si stralucitor, pe altele, privit asa de aproape creeaza imaginea ca pe el se sprijina tot cerul. Placut si destul de comod pe vreme buna, traseul este impracticabil pe timp ploios, ceata, dar in special iarna.

19. Curmatura Pinticului-Obcina Lacurilor.

Aceasta poteca este o varianta a traseului nr. 4. Intrarea in traseu se face in Curmatura Pinticului, unde, in loc sa coborim spre valea Bistrei, ne indreptam spre nord, in lungul Obcinei Tablei, pe sub bolta umbroasa a padurii de fag si conifere, pina ajungem intr-o poiana ingusta si lunga, arcuita spre est, semn ca am ajuns pe Obcina Lacurilor, in punctul cel mai inalt al acestei obcine (1 328 m). In continuare, poteca noastra urmeaza culmea de est, coborind usor pina in poiana de pe Curmatura Stanilelor. Acest ultim sector este marcat cu cruce albastra, el facind parte din traseul nr. 12 ce urca pe piriul Slatina.

Desi este un drum fara vizibilitate si fara obiective deosebite in preajma sa, aceasta poteca este comoda si odihnitoare, accesibila tot timpul anului. Fiind un drum de culme, nu trece prin apropierea unor surse de apa, de aceea este bine sa ne aprovizionam cu apa potabila de la plecare.

C. TRASEU CAROSABIL DE ALTITUDINE

20. Cabana Izvorul Muntelui - cabana Durau

Pe Masivul Ceahlau sint multe drumuri pe care se poate circula cu masina, insa, din punct de vedere turistic, ele au o valoare limitata. Majoritatea sint patrunderi scurte de 4-8 km, in lungul vailor principale, peste care se suprapun trasee turistice de ascensiune (descrise in subcapitolul precedent). Singura cale rutiera transmontana, care va contribui mult la dezvoltarea turismului pe Ceahlau, a intrat in exploatare pentru autoturisme in 1975.

Realizarea legaturii dintre cabana Izvorul Muntelui si cea de la Durau, printr-un drum carosabil de altitudine, scurteaza considerabil distanta dintre cele doua cabane. Acest drum se desfasoara pe o lungime de aproximativ 20 km, oscilind, pe verticala, intre 800 si 1 100 m.

Pantele acceptabile si serpentinele numeroase, dar largi, il recomanda ca un traseu comod si accesibil pentru autoturisme si pietoni. Accesul spre noua cale de circulatie este asigurat de drumurile asfaltate de pe vaile Izvorul Muntelui (traseul nr. 1) si Schit (traseul nr. 5), care il leaga, in acelasi timp, si de soselele nationale de la periferia Ceahlaului (DN 12C si DN 15).

O calatorie in lungul sau, chiar si pe jos, este deosebit de placuta. Traversind culmile periferice din jumatatea nord-estica a Ceahlaului (Chica Baicului, Piciorul Sihastrului, Piciorul Piatra Lupilor, Obcina Tiflicului, Piciorul Humariei etc.) si vaile care le separa (Izvorul Alb, Piriul Lupilor, Ciribuc, Tiflicul, Sasea s.a.), acest drum ne poarta printr-o zona foarte pitoreasca si cu larga perspectiva spre Lacul livorul Muntelui si culmile montane joase din jurul lacului.

In desfasurarea sa, noul drum trece prin apropierea stincii Dochia de la obirsia Izvorului Alb, prin apropiere de ruinele fostului schit Ciribuc, intercepteaza traseele nr. 1, 6, 7 si 8 si se apropie mult de cabana 7 Noiembrie. In viitorul apropiat, acest drum va fi legat si de satele de pe malul drept al lacului - Secu si Izvoru Alb.

D.  TRASEU PE APA

21. Debarcader Bicaz-Baraj-Poiana Teiului

Dupa vizitarea orasului Bicaz si inainte de a urca in Masivul Ceahlau, putem realiza o frumoasa si odihnitoare excursie cu vaporul pe Lacul Izvorul Muntelui. Pina la debarcaderul Bicaz-Baraj de linga motelul Cristina se poate ajunge cu autobuzul local. De aici vasele de calatorie ale NAVROM-ului ne poarta, cale de 35 km, pe luciul linistit al apei pina la Poiana Teiului.

Pe acest traseu, primul obiectiv care ne impresioneaza este barajul - unul din cele mai prestigioase rezultate ale inclestarii omului cu natura. Conceput inca din 1915 de catre ing. D. Leonida (cu dimensiuni mai mici), punerea in aplicare a proiectului de construire a acestui baraj intr-o conceptie noua, grandioasa n-a fost posibila decit in anii socialismului.

Amplasarea barajului s-a facut in amonte de confluenta riului Izvorul Muntelui cu Bistrita, in locul unde valea se ingusteaza mult, fiind sapata intr-un banc gros si dur de gresie de Tarcau. Lung de 400 m, inalt de 120 m, lat de 100 m la baza si 10 m la coronament, acest baraj a consumat 1600000 mc de beton. El este un adevarat munte artificial ridicat in calea Bistritei, in spatele caruia s-a acumulat un lac cu o lungime de 35 km si cu un volum de apa ce depaseste 1 250 000 000 mc.

Apele lacului au inundat o suprafata imensa, fapt care a determinat stramutarea a 2291 de gospodarii cu un numar de 18760 de locuitori din 20 de sate. Lacul, pe linga faptul ca el constituie o rezerva de energie enorma (apele sale, dupa un drum subteran de 4,7 km pe sub muntele Botusanu, pun in miscare turbinele Hidrocentralei "V. l. Lemn" de la Stejarul), el mai este - asa dupa cum constatam direct - o cale de comunicatie, un loc de agrement si o rezerva de peste, intre care obletii, pastravii, scobarii, elenii s.a. sint cei mai numerosi.

Porniti in calatorie pe lac, vasul in care ne-am urcat nu are un drum drept; el descrie arcuri largi de la un debarcader la altul, oprindu-se in toate satele de pe cele doua maluri. Imediat dupa plecarea din port, trecem prin fata prizei de apa construita la poalele muntelui Botusanu, la intrarea in tunel. Spre lac, suprafata prizei este acoperita cu un gratar des, impartit in patru compartimente, care are o suprafata de 350 m². Lateral, priza este protejata de ziduri puternice. Aceasta instalatie mai cuprinde o masina de curatat gratarele si o vana de admisie actionata din camera de comanda. Aceasta asigura intrarea apelor pentru o variatie de nivel de 46 m. Capacitatea de admisie la intrarea in tunel este de 178 mc/s.

Ceva mai departe de priza, la intrarea in golful Potoci, se afla o rampa de incarcare a bustenilor, adusi pina aici cu plutele si o baza experimentala a Statiunii de cercetari "Stejarul" din Pingarati. Printre ambarcatiile acostate in micul port al statiunii de cercetari vom putea zari (daca nu este in misiune) primul batiscaf romanesc "LS-1", conceput si executat, cu mijloace locale, de un grup de tineri entuziasti (biologi si ingineri).

Navigind incet spre nord-vest, strabatem mai intii un mic defileu, dupa care, lacul se largeste treptat, atingind, in dreptul localitatii Buhalnita, latimea maxima de 2 km. Dupa o scurta oprire la Secu si Izvoru Alb, ne indreptam spre malul opus, la Buhalnita si Hangu, iar dupa alte doua opriri, la Ceahlau si Bistricioara, ajungem la Poiana Teiului de la coada lacului. Calatoria in lungul lacului dureaza doua ore.

O astfel de calatorie ofera privelisti deosebit de frumoase, asemanatoare cu cele din fiordurile norvegiene. De aceea, calatorul pornit In excursie pe aceste meleaguri nu trebuie sa piarda un asemenea prilej. Dar lacul ne ofera si alte satisfactii, prilejuite de "Sarbatoarea marii", care are loc odata cu "Ziua muntelui", in prima duminica din august. Una reprezinta un festival folcloric, izvorit din traditiile seculare ale bastinasilor, iar alta este o sarbatoare traditionala marinareasca, noua pe aceste meleaguri.

In aceasta zi, rada micului port Bicaz-Baraj cunoaste o mare animatie. Toate ambarcatiile ies in larg, avind arborat marele pavoaz. In fata miilor de spectatori ce vin aici din toate partile, se desfasoara programul unei serbari marinaresti, din care nu lipsesc "Scondurul cu purcelul", "Neptun plutind peste ape", "Nunta pe apa", concursuri de inot, intreceri cu salupa etc.

IV.  Trasee alpine

Din punct de vedere morfologic, Masivul Ceahlau intruneste calitati excelente pentru practicarea alpinismului. Peretii verticali ce marginesc Ocolasul Mare si Ocolasul Mic, Piatra Sura, Piatra Detunata, Claia lui Miron, abrupturile de la obirsia piriului Izvorul Muntelui, Piatra Ciobanului, Panaghia etc. au atras pe iubitorii sportului "fortei curajului si perspicacitatii" inca din 1950. In aceste zone au fost parcurse pina acum circa 11 trasee alpine , cu grade de dificultate cuprinse intre gradul II si gradul V: trei trasee pe peretii verticali ai Panaghiei (5-7) - hornul nordic al Panaghiei de 100 m (5), gradul IM A; peretele estic al Panaghiei (6), gradul III A; peretele sud-estic al Panaghiei, de 80 m (7), gradul II A; un traseu in Turnul lui Budu (8), pe peretele sudic, de circa 100 m, gradul IV A; doua trasee pe Claia lui Miron (3-4), de circa 90 m, unul gradul IV cu pasaje de gradul V si unul gradul III A; doua trasee de gradele III-V pe hornul mare din peretele Ocolasului Mare (1-2) si trei trasee pe peretele Ocolasului Mic (9-11).

Desi numarul acestora este in crestere, iar pe cele cunoscute se fac ascensiuni frecvente, structura petrografica din zona inalta a Ceahlaului impune anumite limite de prudenta in practicarea acestui sport. Conglomeratele, in care este sculptat Masivul Ceahlau, sint constituite din elemente cu duritati diferite, prinse intr-un ciment argilo-calcaros, in diverse grade de alterare la suprafata, care se pot desprinde cu usurinta in timpul ascensiunii. Pe de alta parte, consistenta eterogena a masivului face ca pitonarea sa se faca uneori cu mare greutate.

V. Potentialul turistic

Fata de alte masive muntoase din tara noastra, Masivul Ceahlau poseda un potential turistic de mare valoare, capabil sa satisfaca cele mai diferite gusturi. Asa se explica fluxul mare de vizitatori in sezonul estival, cit si mentinerea activitatii turistice in tot cursul anului. In cele ce urmeaza, redam sintetic fondul de obiective si dotari, indicind si traseul pe care se gasesc, sau cel care trece prin apropierea lor.

OBIECTIVE NATURALE DE ATRACTIE TURISTICA

Lacul Izvorul Muntelui traseul nr. 17, DN 15;

Cascada Duruitoarea traseul nr. 5;

izvoare carbogazoase traseele nr. 3, 4;

Cheile Bistrei Mici traseele nr. 3, 4, 11;

stinca Caciula Dorobantului traseul nr. 6;

stinca Panaghia traseele nr. 6, 7;

virful Toaca traseele nr. 6, 7;

Piatra Ciobanului traseele nr. 6, 7;

Piatra Detunata traseele nr. 1, 7;

Piatra Dochia traseele nr. 7, 20;

platoul Ocolasului Mare traseele nr. 2, 3, 18;

abruptul Ocolasului Mare traseele nr. 12, 13, 18;

turnurile Ocolasului Mare traseele nr. 2, 3, 18;

Turnul lui Budu traseele nr. 2, 11, 18;

abruptul Gardul Stanilelor traseele nr. 2, 11, 18;

Jgheabul lui Voda traseele nr. 3, 4, 18;

Claia lui Miron traseele nr. 2, 11, 18;

Piatra Sura traseele nr. 3, 4, 11;

Piatra cu Apa traseele nr. 1, 8, 17;

Polita cu Crini (rezervatie naturala); traseele nr. 1, 8, 17

Piatra Lacrimata traseele nr. 3, 4.

OBIECTIVE ISTORICE, CULTURALE SI FOLCLORICE

Palatul Cnejilor (1639) - comuna Ceahlau  traseul nr. 5;

Biserica din comuna Bistricioara (1793) ; traseul nr. 5; drumul modernizat Ceahlau-Bistricioara

Schitu Durau (1835) traseul nr. 5;

Muzeul etnografic (Durau) traseul nr. 5; Ziua Muntelui (manifestare folclorica in prima duminica a

lunii august) - traseul nr. 1, 5;

Sarbatoarea marii (prima duminica a lunii august) traseul nr. 1, 5;

DOTARI TURISTICE

In afara potecilor marcate si nemarcate, a drumurilor modernizate sau pietruite, precum si a caii de navigatie lacustra Bicaz-Baraj-Poiana Teiului, Ceahlaul este dotat cu citeva baze de cazare, cu program permanent, ale caror caracteristici le dam in tabelul ce urmeaza.

Glosar

Arsita - Loc pe care a ars o padure (Arsita Lungenilor, Arsitor Ascunsa, Piciorul Arsitei).

Barbacarie - Pajiste folosita pentru pasunatul berbecilor, a oilor sterpe si a mieilor (Barbacaria).

Bitca - Virf rotunjit de dimensiuni reduse, situat pe culmile interfluviale sau pe versanti (Bitca Duraului, Bitca Strimbenilor, Bitca Fintinilor, Bitca Neagra).

Curatura - Teren despadurit in scopul utilizarii agro-pastorale (Curatura Diaconului, Curatura Sanenilor).

Curmatura - Portiune mai coborita a unei culmi muntoase, inseuare (Curmatura Lutu Rosu, Curmatura Pinticului, Curmatura Stanilelor).

Dos - Versant de munte cu expozitie nordica, putin insorit (Dosul Verdelui).

Duruitoare - Ruptura in profilul longitudinal al unui piriu cu cadere de apa permanenta; cascada (Cascada Duruitoarea).

Fata - Versant de munte cu expozitie sudica, puternic insorit. Este sinonim cu primavaratura si arsura (Fata Muntelui).

Jgheab - Sant (ripa, fagas) adinc sapat prin scurgerea apelor de ploaie; vale torentiala (Jgheabul lui Voda, Jgheabul Larg, Jgheabul infundat, Jgheabul Dochiei).

Obcina - Culme muntoasa prelunga, rotunjita, uneori aproape plata, cu inaltimi absolute cuprinse intre 900 si 1600 m, pe care, din loc in loc, se inalta virfuri domoale (Obcina Boistei, Obcina Horstei, Obcina Pietrei Arse).

Ocolas - Platou marginit de abrupturi (Ocolasul Mare, Ocolasul Mic).

Padina - Poiana cu aspect plat sau de depresiune (Padina Chica Baicului).

Picior - Culme muntoasa secundara, scurta, care coboara de cele mai multe ori brusc, de pe o culme principala spre fundul unei vai asemenea unui contrafort ((.Piciorul Schiop, Piciorul Humariei, Piciorul Sihastrului).

Pirlitura - Padure distrusa partial de un incendiu intimplator (Pirlitura Cerebucului).

Primavaratura - Pajiste situata pe un versant insorit de pe care, primavara, zapada se topeste mai repede si incepe pasunatul (Piciorul Primavaraturilor).

Polita - Treapta structurala ingusta, suspendata la o anumita inaltime pe un versant abrupt. Termenul este sinonim cu cel de brina (Polita cu Crini).

Runc - Vezi curatura (Dealul Runcu).

Saritoare - Prag (obstacol) pe fundul unei vai torentiale (jgheab) de pe care apele de ploaie curg involburate sub forma de cascada; spre deosebire de ,,duruitoare", saritoarea este o cascada temporara (La saritoare).

Sfiriac - Teren mlastinos, zona de izvoare (Sfirlacul Piciorului Scurt).

Smida - Poiana cu tufisuri de zmeura (Poiana Smidei, Piriul Smidei).

Sneamat - Copac insemnat (Piriul Sneamatului).

Stanile - Stincarii (Gardul Stanilelor, Poiana Stanilelor).

Tarnita - Vezi curmatura (Piciorul Tarnita).

Tirsoasa - Teren defrisat pe care cresc tufisuri si spini (Obcina Tirsoasa, Piciorul Tirsoasei).

Tuturoasca - Apa rau mirositoare; izvor sulfuros (Fintina futuroastei).

Cuprins

I.  INVITATIE LA DRUMETIE

I.            CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICA

A. Asezare si limite

B. Structura geologica si relieful

Conditiile climatice

Reteaua hidrografica

Aspectele biogeografice si solurile

III.  TRASEE TURISTICE

Trasee marcate

a. Trasee de acces

Orasul Bicaz (420 m)-cabana Bicaz-Baraj (430 m)-cabana Izvorul Muntelui (797 m) curmatura Lutu Rosu-Piatra cu Apa-cabana Dochia (1 750 m)

Comuna Neagra (538 m)-Poiana Varatec - Poiana Maicilor-Ocolasul Mic-cabana Dochia (1 750 m)

Comuna Bicazu Ardelean (580 m)-Curmatura Stanilelor-Jgheabul lui Voda-cabana Dochia (1 750 m)

Comuna Pintic (620 m)-Curmatura Pinticului-Bistra-Curmatura Stanilelor-Jgheabul lui Voda-cabana Dochia (1 750 m)

Comuna Ceahlau (550 m)-cabana Durau - Poiana Viezuri-cascada Duruitoarea-cabana Dochia (1 750 m)

Comuna Ceahlau (550 m)-Piciorul Humariei-cabana 7 Noiembrie (1 220 m)-virful Toaca-cabana Dochia (1 750 m)

Izvoru Alb-Poiana lui Falon-stinca Dochia-cabana Dochia (1 750 m)

Izvoru Alb sau Secu-Obcina Chica Baicului-curmatura Lutu Rosu-cabana Dochia (1 750 m)

b. Trasee de legatura

Comuna Tasca (500 m)-pe sub Virful Secuiesc (980 m)-Piriul Furciturii-piriul Izvorul Muntelui (646 m)

Cabana Izvorul Muntelui-Poiana Maicilor

Poiana Varatec (1 340 m)-Poiana Stanilelor (1 250 m)-Curmatura Stanilelor (1 350 m)

Confluenta Duraului (680 m)-piriul Slatina-Obcina Lacurilor-Curmatura Stanilelor (1 350 m)

Confluenta Piriului lui Martin cu piriul Schit (740 m)-pastravarie-Curmatura Stanilelor (1 350 m)

Poiana Viezuri (1 200 m)-cabana 7 Noiembrie (1 220 m)

Cabana Durau (780 m)-cabana 7 Noiembrie (1 220 m)

Confluenta Duraului (680 m)-Obcina Boistei (1 000 m)-comuna Grinties (560 m)

B. Trasee nemarcate

Cabana Izvorul Muntelui-Fundul Ghedeonului-Piatra cu Apa

Ocolasul Mic-Gardul Stanilelor-polita Ocolasului Mare-Jgheabul lui Voda

Curmatura Pinticului-Obcina Lacurilor

C. Traseu carosabil de altitudine

Cabana Izvorul Muntelui-cabana Durau

D.  Traseu pe apa

Debarcader Bicaz-Baraj-Poiana Teiului

IV.  TRASEE ALPINE

V. POTENTIALUL TURISTIC

Glosar

Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/

Carte obtinuta prin amabilitatea Horatiu E. Popa.